Posted by: childagain | July 10, 2014

Mesaj simplu

Dragi prieteni și vizitatori,
Am voit să vă spun doar rămas-bun pentru o vreme, și să vă mulțumesc pentru frumoasele gânduri pe care mi le dăruiți de atâta timp. Eu mă voi ocupa mai intens de viața reală (care îmi umple cam 90% din timpul zilei), și îmi voi odihni puțin mintea și sufletul, care au trecut prin grele încercări de când am ajuns pe aceste meleaguri, în urmă cu aproape trei ani. În principiu, după o perioadă de ”refacere”, intenționez să revin, dacă viața nu va avea alte planuri pentru mine.
Până atunci, vă doresc ca tot binele, prietenia, sprijinul și înțelepciunea pe care mi le-ați dăruit, să fie și în viețile voastre la timpul potriivit. Sunt fericită că, indifenent de încercări, viața mi-a îngăduit să cunosc pretutindeni oameni frumoși, iar netul este și el un ”loc” al oamenilor frumoși.
Indiferent de pământuri, flori rare pot apare pretutindeni; fie ca și viețile voastre să fie un ”ținut al florilor” ! Vă iubesc pe toți, și aș vrea vă trimit câteva raze de soare să vă lumineze grădinile !
La bună-regăsire, cu mult drag,
Childagain
Poate părea un truism, o afirmație ieftină, dar cu adevărat, în lipsa persoanelor dragi, nimic nu mai are importanță !  Cu puțin timp în urmă am simțit din nou acest lucru, pe deplin. Și în mod neașteptat, aș zice ! Plecarea dragilor mei era prevăzută de mult timp, știam că totul este spre binele lor, că ei nu puteau fi fericiți aici mult timp, nici măcar alături de mine. Și totuși… am fost izbită de un val de singurătate… cosmică ! Toate lucrurile care aveau importanță pentru mine: munca mea, frumusețea naturii, liniștea, calmul – toate acestea, brusc, nu mai valorau aproape nimic ! Și, cât de frumoase și dorite îmi apăreau mai înainte ! Cât de mult credeam că nu aș fi putut trăi fără ele !
Dar, simplul gând că aș putea pierde oamenii dragi, mă umplea de disperare… de fapt nici măcar disperare, ci, pur și simplu, conștientizare calmă a unui adevăr. Și anume, că fără ei nu aș mai putea trăi, nici măcar o clipă ! Adică, fără să știu măcar că ei sunt bine acolo, departe… Dacă s-ar întâmpla cumva, să aflu că li s-a întâmplat ceva rău, irecuperabil, în acea clipă chiar, aș prefera să fiu alături de ei, în orice dimensiune s-ar afla. Nici o misiune spirituală, nici o ”muncă de compensare prin ajutorul altora” nu m-ar consola, nici nu mi-ar mai da măcar un imbold pentru a trăi mai departe.
Aici a fost, dintotdeauna, marea mea slăbiciune, pe care nici măcar nu mi-am conștientizat-o până în urmă cu câțiva ani ! A fost nevoie de o încercare până la limitele ființei mele – cum a fost cea prin care am trecut de când am ajuns pe aceste meleaguri – ca să înțeleg cu adevărat ce era în sufletul meu, și ceea ce se afla pe primul loc în inima mea. Dacă nu ar fi fost această încercare, poate că aș fi trăit și murit cu iluzia că sunt un bun discipol spiritual, în ciuda greșelilor inerente naturii umane, și că lucrul pe care îl iubesc cel mai mult pe lume este drumul meu spiritual.
Însă, o Înțelepciune mai presus a știut să mă facă să privesc în inima mea, de parcă mi-ar fi spus: ”Vezi cum ești ? Vezi pe cine iubești mai mult ? Și tu ești la fel de legată de pământ ca și acei lacomi de avere sau funcții, pe care îi priveai cu milă, din înaltul spiritualității tale. Ba chiar, legarea ta e și mai mare, pentru că ei poate ar trăi și fără avere sau funcții, deși cu greu, dar tu, fără oamenii dragi, nu ai putea concepe viața. Nici măcar pentru Mine.”
Deci, după mulți ani de auto-iluzionare asupra celei mai mari iubiri a mea, am ajuns, într-un final, la conștientizarea faptului că ea este reprezentată, în fapt, de oameni. În primul rând, de cei mai dragi și apropiați, apoi, toți cei neputincioși și în lipsă, pe care i-aș ajuta indiferent câte precepte morale sau religioase aș călca. Dacă mi s-ar oferi paradisul de una singură, cu condiția de a-i lăsa în urmă pe cei care nu sunt în stare să se ”rupă de pământ”, cred că aș întoarce spatele paradisului fără nici un gând de regret.
Știu că, deși pare un sentiment nobil, de fapt, sunt la fel de ”pământească” și legată de materie ca și cel din urmă pălmaș care nu trăiește decât pentru hrana zilei de mâine, sau precum bancherul legat de banii săi. Poate chiar mai mult, pentru că eu am ajuns să îmi conștientizez situația, și cu toate acestea, nu pot, și nici nu vreau, să schimb ceea ce simt. Iartă-mă, Doamne, că nu voi ajunge la desăvârșire în cursul acestei vieți, că sfințenia e mai departe de mine chiar decât era la început – când măcar mă gândeam la ea. Dar, acum nici măcar nu mi-o mai pot dori, atât timp cât acest lucru i-ar face nefericiți pe cei dragi. Voi rămâne așa cum sunt, în starea în care le pot aduce fericirea și liniștea, și voi renunța (de fapt, am făcut-o demult) la asceze dureroase pentru ei, și la un drum plin de spini, care le-ar umple sufletele de mâhnire. Ei nu sunt în stare să accepte acum acest drum pentru mine, și de aceea, am renunțat și eu la el. Voi rămâne alături de sufletele lor, atât timp cât ei vor avea nevoie.
E și aceasta o formă de iubire, deși poate, nu cea care contează acolo, Sus ! Însă, se află cumva, pe drumul spre ea… Poate că trebuie să învățăm să iubim mai întâi pământul, pentru a prețui mai apoi Cerul. Poate că, majoritatea dintre noi nu putem începe direct cu Cerul – cu renunțarea deplină – și ne trebuie o viață pentru a învăța mai întâi cum să iubim  simplu, omenește. Poate că, fără iubirea aceasta simplă, nici nu putem ajunge în Cer… Și de aceea suntem trecuți aici prin toate probele imaginabile.
Cele de mai sus nu se vor a fi un cuvânt de învățătură, sau de îndreptare pentru cineva. Ele nu sunt decât o confesiune, un tribut adus adevărului – pentru că nu vreau să par altfel decât sunt. Nu sunt o înțeleaptă – decât, poate, în legătură cu alții :) – și nu (mai) sunt nici măcar un discipol, un ucenic al unei căi anume.  Calea mea s-a mutat printre oameni, este pentru oameni. Nu știu exact ce va ieși de aici,  nici ce cuvinte voi auzi la sfârșit; știu doar că nu pot, și nici nu vreau, să fac altfel. Și, că mi s-a lăsat libertatea să trăiesc după cum  simt.
Iertare celor care mă urmăreau crezând că sunt un spirit tare, sigur pe drumul său spiritual. Așa am crezut și eu un timp, dar tot timpul a fost cel care mi-a spulberat iluziile. De fapt, dacă unul dintre scopurile vieții noastre este acel ”nosce te ipsum”, cred că pot spune că am ajuns destul de departe pe acest drum.  Deși, nu chiar până la capăt… Nu mi-am cunoscut încă Divinitatea interioară – decât, poate, în scurte momente.
Și, această cunoaștere a mea-însămi de până acum nu m-a făcut mai fericită, sau mai mândră de mine. Poate, chiar dimpotrivă ! Poate, de aceea se spune că trebuie să fii suficient de tare dacă vrei să te cunoști, sau să afli răspunsurile la unele întrebări. Acum, cred că am ajuns să spun și eu, precum Socrate: ”Știu că (la început) nu știam (aproape) nimic (despre mine) , și nici asta nu știam”
Acum, nu trebuie să credem că oamenii care au o mare legare pământească într-o anume privință, sunt legați în toate. Ei pot fi foarte liberi în celelalte privințe, dar acea singură mare legare este de-ajuns pentru ei, pentru a le schimba dorința de desăvârșire.
Nu vreau să închei într-o notă pesimistă, ci voi spune doar atât: poate că totuși iubirea, fie și așa, pământească, atunci când e atât de mare încât e gata de orice jertfă, tot ne poate duce în sus. Poate, zic eu… și o și simt !

 

C’est pas mon habitude d’écrire en autre langue, mais cette fois je vais faire une exception, car le texte est adressé plutôt aux médecins libéraux qui habitent en France, et aux professionnels de santé généralement.  Même si la réalité qui je décris pourrait bientôt se propager partout, et même vers d’autres professions !
Il s’agit de l’étatisation de la médecine en France, de l’asservissement des médecins auprès des Caisses d’Assurances Maladie, et de le fin de la médecine libérale. Si cette fameuse loi serait mise en pratique, il n’y aurait plus des médecins libéraux, mais des médecins “salariés” par les Caisses d’Assurances, dont le salaire ne sera pas fixe, ni en temps util, ni corréspondent à leur travail. En fait, ils seraient payés selon le bon gré des Caisses d’Assurances, qui pourraient s’arroger même le droit de les “pénaliser” s’ils avaient prescrit trop de médicaments couteux ou trop d’arrêts de travail. Situation dèja connue dans quelques pays d’Europe !
Biensur, la démagogie politique dit totalement d’autre chose: elle parle de l’aide des patients aux revenus bas pour accéder aux consultations. Pour quelq’un qui ne connait pas la situation en France, ça parraîtrait magnifique ! Tant idéalisme…  Mais ceux qui la connaissent, ils savent que les plus pauvres, les “cas sociaux” ont dèja la gratuité des consultations et des médicaments assurée. Et ils ne sont pas en petit nombre… Et les Caisses d’Assurances dèja remboursent en grand retard les médecins pour ces consultations; et comment va se présenter donc la situation si elles devraient rembourser toutes les consultations, comme  la loi du tiers payant généralisé prévoit ?
A part de ça, il y a encore des patients qui ont des revenus assez bas, même s’ils ne remplissent pas les conditions pour obtenir un CMU-C (la gratuité  des consultations). Mais ces patients ne sont pas si “défavorisés”, car le médecin a le droit de les accorder la dispense d’avance de frais s’il en  considère necessaire. Et d’habitude, il les en accorde… Et même s’il y a des médecins qui ne le font pas, n’oublions pas que les patients sont quand même remboursés après par la Caisse Primaire. Et s’ils ont également une complémentaire santé, ils seront remboursés en totalité.
Moi, je serais d’accord quand même que la loi previsse l’obligativité pour les médecins d’accorder des dispenses de frais pour les patients aux revenus assez bas, et qui n’ont pas un CMU. Ce serait logique, et je fais dèja ça à mon cabinet dès le début. Mais le tiers payant généralisé… ça serait de la folie, et sans aucune justification logique ! Des études financières ont été faites, qui ont démontré que les coûts de géstion cabinet auraient augmenté, le temps employé dans une consultation aurait augmenté aussi, et donc le nombre des consultations aurait diminué; et la qualité des consultations aurait diminué également, car la plupart de ce temps aurait été employé pour vérifier les droits d’assurances du patient et la prise de contact avec les organismes habilités.
Par conséquence: la qualité des soins en baisse, le bureaucratie, le temps perdu et le stress en hausse ! Où est-il, donc, le bien du patient ? Ne parlons plus d’autres aspects; comme la diminution drastique du nombre des médecins libéraux, qui n’accepteraient plus  cette moquerie à l’égard de leur travail, et de leur rémunération.
Madame le ministre de la santé parle beaucoup des “catégories défavorisées” et des “revenus bas”, mais je crois que nous, les médecins, avons fait plus de choses concrètes pour les pauvres que les membres du gouvernement. Je ne suis pas sûre si les membres de son ministère se sont jamais rapprochés d’un vrai pauvre, ou s’ils connaissent vraiment ses besoins. C’est facile à parler en théories, à idéaliser…
D’autre coté, pour parler de la médecine libérale en France: elle est maintenant comme un “géant aux pieds d’argile”,  et cette loi serait son coup de grâce. C’est une réalité visible à l’oeil nu, même par les non-connaisseurs. Mais les gouvernants, et en premier, madame le ministre de la santé, ont adopté “la politique de l’autruche”.  Ils ne voient pas ce qu’ils ne veulent pas voir; ce qui les contredit les opinions.
C’est d’ici qu’on peut tirer, donc, une conclusion: il y a de grands intérêts concérnant l’adoption de cette loi. Des intérêts qui dépassent même le cercle ministeriel ! Il y a des pouvoirs non-nommés qui veulent à tout prix que les revenus des médecins soient controlés. Les mêmes pouvoirs qui veulent que tout le monde – du président à l’ouvrier –  soit soumis à un contrôle : politique, ou financier.
Les catégories sociales qui ne peuvent pas être contrôlées, et par conséquence, ménacées avec quelque chose quand les intérêts politiques ou economiques la demandent, sont des catégories incomodes, qui doivent dispparaître ! Pour les médecins, ils ont trouvé le levier financier à manoeuvrer pour les imposer le tout ce qui les Caisses vont les demander. S’ils ne veulent pas se conformer, ils seront libres à mourir de faim !
Je prévois que prochainement, ces pouvoirs vont trouver également une solution pour les avocats, et les autres libéraux. Peut-être qu’ils l’ont dèja trouvée, pour chacun d’eux, s’ils n’aboutissent pas à trouver une solution globale.
Il y aurait beaucoup de choses à dire encore, mais je crois que pour le moment, ça suffit. C’est un point de vue, et une incitation à la réfléxion ! Pour ceux qui croyaient encore que le tiers payant généralisé allait apporter le bonheur universel, ça a été peut-être  comme une “douche froide” envers leur enthousiasme. Je ne m’en réjouis pas, mais c’est toujours bien de connaitre la vérité – qui va nous libérér !  Au moins, dans nos ésprits…
P.S. Mes excuses pour le français qui n’est pas parfait; mais je crois que ce sont les idées qui pésent plus que l’expression.

 

 

 

Posted by: childagain | June 15, 2014

Lumile în care trăim

Nu mai știu care filosof a spus că trăim, fiecare, pe mai multe planuri. A avut mare dreptate, deși probabil că el nu se referea la ceea ce vreau eu să spun.
Desigur, din punct de vedere spiritual, noi trăim în primul rând  într-un plan strict material, prin trupul nostru fizic, apoi, într-un plan energetic, prin corpul nostru energetic – ce poate fi influențat de acupunctură și atâtea alte tehnici ale medicinilor energetice; apoi, mai trăim și într-un plan astral, sau emoțional- pin intermediul emoțiilor și instinctelor noastre; și apoi, într-un plan mental – prin gândurile și opiniile noastre. Oamenii evoluați trăiesc chiar și într-un plan spiritual, care le conferă intuiție, deschiderea minții și a inimii, clarvedere, discernământ, și alte daruri.
Dar, după cum spuneam, nu la aceste planuri mă refeream eu, ci la acele lumi pe care ni le creem singuri prin puterea imaginației. Deși efemere, fără consistență în viața reală, totuși, atunci când sunt investite cu multă trăire, ele pot aproape ”echivala” această viață reală ! După cum spunea dl. Andrei Pleșu undeva, ”este real ceea ce produce efecte în viața reală”. Dacă lumile imaginației au efecte profunde asupra noastră, atunci, într-un sens, ele sunt reale !
Cred că fiecare ne-am imaginat, am visat, am trăit în gând cu putere, o altă desfășurare a unor evenimente dureroase din trecut ! Într-un anumit sens, noi ne-am ”rescris” trecutul, iar aceste lumi, pentru noi, au propriul lor grad de realitate. Și culmea, că aceste ”construcții” ne pot (re) aduce chiar liniștea, ne pot împăca, ne pot vindeca ! Deci, au efecte reale.
De fapt, după cum spuneam într-o altă postare, prin aceste întoarceri mentale în trecut, noi ne creem ”realități paralele”. Nu știm sigur dacă urmarea lor ar fi fost mai bună decât prezentul actual – probabil că nu, din moment ce nu li s-a permis să existe în mod real – dar, nu ne putem împiedica să le (re) trăim. în felul dorit de noi ! Și acest lucru ne este benefic. Dacă nu ar fi benefic, dacă am rămâne ”prinși” acolo într-o plasă de regret și neîmplinire, atunci, ele ar fi chiar nocive !
La fel putem spune și despre ”proiecțiile viitorului probabil”, sau visele despre viitor. Unele dintre ele se vor realiza – cele hrănite cu mai multă ”substanță”, și aprobate de către univers (apropos de postarea anterioară !). Altele, vor rămâne în stadiul de ”realități potențiale” sau alternative.
Pe de altă parte, se știe că toți inițiații și oamenii de spirit spun că trebuie să ne trăim prezentul, și numai prezentul, și orice ”întoarcere imaginativă” sau proiecție despre viitor este nocivă, întrucât consumă din energia prezentului. Și totuși… Dacă depășim universul tridimensional, dacă multplicăm dimensiunile, sau poate, chiar ieșim din ”cadrul spațio-temporal”, atunci, toate realitățile și timpurile devin simultane. Acesta este rezultatul evoluției spirituale: ieșirea din timp. Și în acest caz ipotetic, am ajunge să trăim simultan în toate realitățile posibile. ( Există și un film pe această temă, dar din păcate, nu îmi amintesc numele lui. Era vorba despre un om care trăia simultan toate realitățile posibile lui, rezultate din diferite alegeri ale vieții lui,)
Desigur, afară de o Ființă divină, nimeni nu ar putea suporta această presiune fără să se dezintegreze psihic ! Totuși, măcar la nivel teoretic, este posibil.
Ceea ce vreau să spun este că, posibil la sfârșitul vieții noastre, am putea spune că am trăit nu doar o viață, ci mai multe. Toate ”realitățile alternative” pe care ni le-am creat prin gândire și imaginație fac și ele parte din noi, și probabil că, puși în situațiile pe care ni le-am imaginat, exact așa am fi reacționat !
Iar dacă aceste ”realități” conțin multă trăire, ele devin… aproape reale ! Nu se știe dacă la sfârșit, nu vom fi judecați și pentru ele…
În acest sens, scriitorii, artiștii, ar constitui doar o ”variantă” a creatorilor de lumi, dotată cu talentul de a le și așterne pe hârtie. Mai ales în cazul celor ce își ”exorcizează”, scriind, propriile dureri și neîmpliniri… propria dorință de ”altfel” !
Desigur, tot ceea ce am spus mai sus este doar teorie, dar… nu se știe niciodată ! Teoria, ipoteza, este de fapt, doar ceea ce nu a fost încă verificat. Atunci când se obține confirmarea, avansează la stadiul de ”adevăr ce poate fi experimentat”.
Până atunci, desigur, aceste gânduri sunt doar… gânduri pentru exercițiul minții.  :)  Sau… o poveste ! Nu trebuie să mi-o luați în nume de rău, știți doar că îmi plac poveștile. :)
Să ne fie viața ca o poveste !
P.S. Acum, nu trebuie să se înțeleagă de aici că oamenii imaginativi sunt mereu ”cu capul în nori”, că ar fi niște inadaptați în viața reală, și că nu așteaptă decât momentul de a-și trăi ”fanteziile” în singurătate. Ca orice alt dar, imginația este benefică atunci când este folosită la modul benefic. Adică, un atare om ar putea spune. ”Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat acest dar, care îmi face viața mai bogată, și îmi oferă lucruri pe care nu le-aș fi putut avea în viața reală. În acest fel, nu simt nici o nevoie de a alerga după o mie de lucruri pe care ceilalți le doresc, pentru că eu le pot avea oricând, numai să închid ochii. Liniștit în acest fel, îmi pot trăi la maximum viața reală, și îndeplini îndatoririle asumate. Mulțumesc, Doamne, că sunt un om fericit, care a trăit toate aventurile posibile, și a avut o mie de vieți în cursul uneia singure.”  Nu e frumos așa ?
”Sunt fericit că trăiesc – acesta este crezul meu.
Nu am nevoie de nimic mai mult decât de strictul necesar.
Nu aspir să fiu deasupra nimănui,
Căci mintea mea îmi asigură toate necesitățile,
              Făcându-mă să mă simt ca un rege.”
– Sir Edward Dyst -
Posted by: childagain | June 14, 2014

Cum funcționează universul

În cele ce urmează, nu trebuie să mă luați prea în serios :), pentru că nu e vorba de aserțiuni universal valabile, ci doar de trăiri și impresii personale… care se cereau exprimate, pentru a nu crea un preaplin !
Așadar, conform propriilor observații, universul funcționează pe principiul restabilirii echilibrului, în orice nouă poziție te-ai plasa. Acesta poate fi uneori un factor pozitiv  – atunci când, după o îndelungă ”luptă”, și ”achiziționare” finală a unui scop dorit, el catadicsește să creeze, sau să aducă, elementele necesare consolidării noii ”poziții”. Adică, după ce un scop a fost atins, lucrurile și evenimentele se vor ”organiza” în jurul acestui scop, ducând la o și mai mare stabilitate.
Pe de altă parte, universul este și foarte conservator, și nu renunță cu ușurință la ”schema inițială a lucrurilor”, atunci când un nesăbuit, un idealist sau un disperat încearcă să își creeze propria-i schemă. Ori de câte ori acest ”rebel” va crede că se află aproape de realizarea scopului său, universul îi va pregăti o ”corectură a schemei”, care să îi distrugă propriu-i model, și să îl impună pe cel original. Acest fenomen se petrece aproape automat, pe o lungă durată de timp, chiar și când rebelul respectiv crede că se află foarte aproape de realizarea țelului său. Cu adevărat putem spune că acest proces este ”automat”,  pentru că nu pare să asculte de o conștiință superioară, sau de vestita Lege a Iubirii.
După mulți ani, și multe experiențe, am ajuns la concluzia că, în marea majoritate a cazurilor, universul funcționează pe ”pilot automat”, și ceea ce noi numim ”indiferență”, ”lipsă de iubire” sau chiar ”dușmănie” din partea sa, nu este decât un mecanism automat de compensare a ”abaterilor” noastre de la ”schema de bază” – fie că este personală: destinul nostru personal; fie cu titlu de universalitate: destinul unei țări, al unei categorii umane, sau al unui fel de a crede (al unei anumite religii, sau căi spirituale).
Iar pentru a ieși de sub jurisdicția ”pilotului automat”, nu putem decât dacă apelăm la un mare spirit, care să aibă puterea și iubirea necesară de a interveni pentru ”modificarea schemei inițiale” și aprobarea micii noastre scheme – fie și cu ”corecturi”.  Acest mare spirit poate fi Iisus Hristos, Fecioara Maria, un sfânt, sau  – în cazul altor religii decât creștinismul – orice mare învățător spiritual al religiei respective.
În creștinism, acest mecanism este exprimat mai simplu prin sintagma: ieșirea de sub Lege, și intrarea în har.  Cât timp, câtă durere și experiențe personale mi-au trebuit ca să înțeleg această simplă frază ! Și să înțeleg, mai ales, la modul practic, că Legea chiar există, și harul există și el…  Desigur, în teorie, și din cărțile sfinte, am auzit cu toții de aceste noțiuni , dar câtă diferență când le ”vedem” în practică ! Și practica e atât de variată. și ”lecțiile” atât de diverse, încât, dacă nu ”ni se suflă”, cumva, răspunsul, sau nu îl simțim profund în sufletul nostru, nici nu ne dăm seama că exact de această lecție a fost vorba !
Pentru o mai bună înțelegere, voi da un exemplu aleator: al cuiva care și-a dorit cu ardoare să obțină un anumit lucru de la viață. Fie că este vorba despre o achiziție materială, sufletească sau spirituală, mecanismul este același, și anume: dacă aceea ce își dorește omul nostru nu corespunde cu ”schema de bază impusă” – sau cu destinul său, se va declanșa ”mecanismul compensator”.  Indiferent ce ar face omul nostru –  chiar dacă și-ar răni mâinile încercând cu disperare să atingă un pisc, sau chiar dacă ar ajunge abia să mai sufle – el nu va obține acel lucru. În funcție de caracterul și sufletul său, acest om fie se va resemna într-un final, fie va ajunge să urască universul, fie va muri încercând cu încăpățânare. Situația cea mai bună este atunci când el ajunge să înțeleagă, într-o sclipire de har (desigur, tot cu ajutorul unei Persoane). care este cauza eșecului său, și de ce nu este bine pentru el  să obțină acel lucru. Sau, o altă situație, deși deloc obișnuită: atunci când universul ”se înduplecă” să își modifice schema pentru el – și asta numai la intervenția unui mare Protector al omului respectiv.
Desigur, există și aici nuanțe: universul poate să accepte „modificarea” doar pentru că înțelege că omul respectiv nu este în starea de a renunța la țelul lui propriu, și mai curând s-ar pierde cu totul dacă este mereu împiedicat.  Și atunci, el acceptă această modificare, dar omul trebuie să își asume consecințele.
O altă situație poate fi atunci când ”noua schemă” nu este chiar atât de rea – chiar dacă nu e perfectă, precum cea inițială – și urmând-o, omul nostru ar putea învăța lucruri prețioase despre viață și iubire, chiar dacă pe altă cale. Atunci, desigur că universul va accepta ”modularea” – chiar dacă îi va mai oferi omului ”corecturi” și ”avertismente” pe parcurs.
În fine, o altă situație – cea mai nefericită – ar fi aceea în care omul nostru ar ieși cu totul de sub legea iubirii, și și-ar urma calea cu orice preț, în scopuri egoiste – și atunci, universul ”l-ar scoate și pe el din schemă” – adică, l-ar lăsa în voia lui proprie, expus tuturor ispitelor și pericolelor, dar fără ”ghidare”, afară de propria lui conștiință.
De fapt, primele două situații ar fi cele în care omul nostru ar avea, în ciuda încăpățânării și greșelilor lui, un mare grad de iubire interioară, care îl va conduce la țel în cele din urmă, chiar dacă pe un drum schimbat.  Cu alte cuvinte, iubirea ”poate totul și iartă totul” – așa cum spune Pavel în I, Corinteni; sau ”iubește și fă ce vrei”,  după Sf. Augustin.
Iar ultima situație ar fi cea a unui om fără prea multă iubire, dar cu multă ambiție și eventual orgoliu, și pe care universul l-ar lăsa ”liber”, așa cum și-a dorit.
Desigur, spuse astfel, lucrurile par simple, dar în practică nu sunt simple deloc, pentru că oamenii nu sunt ”cristale pure”, care să conțină doar iubire, sau doar egoism, ci sunt amestecuri în diferite grade. Și atunci, e greu de spus dacă acceptarea ”schemei personale” a cuiva face parte strict dintr-o categorie sau alta. Totuși, la modul generic putem spune că, dacă iubirea dintr-un om îi depășește scăderile, acesta va fi ”acceptat”. Dar, nu pentru că universul ar fi extrem de iubitor, ci doar pentru că este extrem de logic, și ascultă de legi, iar primatul iubirii este o lege importantă.
Pare un paradox ca un univers pentru care primatul iubirii să fie legea de bază, să nu fie el-însuși ”iubitor”, și totuși… Depinde ce înțelegem prin ”univers” ! Dacă îl vedem ca pe o ființă, vom începe să plângem și să disperăm de ce nu ne arată mai multă iubire. Dar, dacă îl vedem doar ca pe un mecanism, ca pe un ”fond de acțiune” al Persoanelor cerești, sau ca pe un „aparat legislativ și executiv” la un loc, atunci, lucrurile se schimbă, și senzația de durere și neputință dispare. Cum îi poți cere unui mecanism să fie iubitor ? Sau, să începi să disperi atunci când ”îți aplică corecții” fără să țină cont de sentimentele tale ? Dar, dacă faci apel la logică, și îi expui argumentele tale, altoite cu iubirea care există în sufletul tău. el va ține cont, de ele la modul logic. Și desigur, ”argumentul hotărâtor” va fi atunci când o Persoană cerească cu mare putere de a influența acest ”mecanism” îți va îmbrățișa cauza.
După cum am spus, nu am pretenția ca aceste opinii ale mele să fie acceptate drept adevăruri absolute, însă eu personal le simt adevărul. Este adevărul meu, trăit ! Poate, alții vor ajunge la alte adevăruri – deși, nu cred să fie atât de multe pe aceeași temă. Oricum, cred că există mulți oameni care își pun întrebări în privința acceptării ”schemelor personale” – și atunci, aceste rânduri ar putea să le fie de folos. În speranța de a ajunge cu toții acolo unde trebuie (și dacă se poate, și unde dorim), pe calea cea mai bună, vă doresc numai bine, și un drum cu folos !

 

 

 

Posted by: childagain | May 25, 2014

Scuze

Astăzi nu spun decât câteva cuvinte: din toată inima, scuze ! Pentru că, în ciuda dorinței mele, și a faptului că am făcut-o publică, nu voi ajunge la vot. Motivele sunt, în cea mai mare parte, determinate de necesitate.  (Ca aproape întotdeauna în viața mea, atunci când vreau să fac un lucru bun.) Destul să spun că pentru mine, pentru a ajunge la ambasada română din locul în care mă aflu, m-ar costa în jur de 100 de Eur – trenul, metroul și alte cheltuieli. Poate, chiar mai mult ! Adică – pentru mine și fiul meu, întrucât nu l-aș lăsa singur acasă.
În condiții normale, nu ar fi  fost o sumă extraordinară, dar cum eu sunt ”pe muchie” cu datoriile, și mai am și intenția de a-i ajuta pe ai mei cândva, orice bănuț contează. Nu pusesem asta în calcul când am hotărât să merg la vot ! De fapt, am crezut că îmi voi permite, dar… pe măsură ce muncesc și câștig, nici datoriile și tracasările nu se lasă mai prejos !
De exemplu, toată ziua de sâmbătă am petrecut-o încercând să remediez o problemă din calculatorul de la serviciu, cu ajutorul cuiva din domeniu, care m-a ghidat prin telefon. Nu era o problemă simplă, o, să nu vă închipuiți ! Era ceva despre care nici informaticianul nu știa de unde s-o apuce :), de aceea am făcut împreună zeci de încercări.
De fapt, toate mizeriile care mi se întâmplă mie nu sunt niciodată simple. Ehei, dacă ar fi simple,  cum nici eu nu sunt grea de cap, m-aș descurca și singură. Însă întotdeauna mie mi se întâmplă chestii de nici doi-trei oameni pricepuți nu știu să le descurce ! De exemplu, ultima dată când am avut o problemă cu transmisia fișelor de pacienți prin programul special către Casa de Asigurări, a durat cam o lună până ce informaticiana de la Casă a găsit soluția – după ce încercase tot ce se putea. Altă dată, am avut acasă o banală problemă la o chiuvetă – dar să nu vă închipuiți că s-a rezolvat, până ce nu a venit un instalator, și a muncit cam o oră ! Și el s-a mirat cum de tocmai la mine s-a întâmplat așa ceva.
E de parcă Cineva de Sus (sau de Jos, poate). și care știe că nu-s chiar proastă, și nici împiedicată când e vorba de a face orice lucru – fie de femeie, fie de bărbat – anume îmi trimite cele mai încurcate probleme, pe care oricât aș încerca, nu le pot rezolva singură.
Și întotdeauna când sunt pe cale să rezolv ceva în viața mea, să ajung la o stabilitate, simt că se declanșează ”mecanismul” care să mă pună la punct. Mici frecușuri, mici mizerii, orice, numai să nu fie bine până la capăt, orice, numai să fiu trasă în jos ! Nu este o părere, au observat și prietenii mei acest fenomen. Ei se gândesc, probabil, la faptul că acestea sunt ”încercări”, ba, cineva mi-a spus și că aș fi avut ceva „făcut”, malefic. Orice este posibil, și eventualitatea nu mă sperie ! Oricum, rugăciunea învinge aceste nefericiri temporare… până ce apare următoarea !
Tot rugăciunea a învins și problema de ieri –  o spun aici, pentru a se afla că rugăciunile chiar au putere ! Oricât suntem noi de păcătoși. Fecioara Maria mi-a răspuns încă o dată, ca să mă scoată din impas. Disperată că nu se găsea soluția problemei mele de calculator, am rugat-o să îl lumineze pe acel om care mă ajuta, și în scurt timp, el a găsit-o ! În mod uimitor, după ce se chinuise ore în șir.
Și, nu  e prima dată când Ea răspunde ! Pot spune cu mâna pe inimă că, numai Ea mi-a salvat, practic, viața. Și luminează și suflețelul copilului meu, care se apropie de adolescență, și are niște schimbări de temperament, încât uneori e tare greu de conviețuit cu el. Dar, Ea îl liniștește de fiecare dată ! E cu adevărat o minune ca, după ce a țipat  și a urlat, să vină la mine după câteva minute, și să își ceară scuze. După ce eu m-am rugat între timp…
Acum, să nu vă închipuiți că sunt o mare nevoitoare, oh. cât sunt de departe de asta ! Am destule lucruri care mă leagă de lume… și griji, și puțin timp pentru rugăciuni. Dar, ceea ce vreau să spun este că, fie și o rugăciune scurtă, dar din inimă, poate fi ascultată.
Ei, dar pornisem de la a-mi cere scuze pentru că nu îmi voi putea ține promisiunea de a merge la vot. Deși, tare aș fi vrut ! Dar, din câte se vede, în viața mea există alte priorități. Poate că nu e încă timpul să contribui la viața cetății :), până ce nu mi-am rezolvat mai întâi problemele din propria ogradă. După cum spune și John Brunner (un autor de S.F.) : ”Când vom ști să avem grijă de ceea ce iubim, poate că vom fi pregătiți să ne ocupăm de Terra.”
Și, cred că asta nu mi se aplică numai mie, pentru că sunt femeie și e bine să stau la locul meu ! :) Dimpotrivă, dacă șefii de state și de guverne actuali ar aplica dictonul acesta, poate că lumea ar arăta altfel. Desigur, dacă detaliem, ”a avea grijă de ceea ce iubim” nu înseamnă să le dăm celor dragi bani și bunuri cu nemiluita, și să le îndeplinim toate capriciile, iar ceilalți, apuce ce s-o mai găsi – cum probabil fac acești mari conducători. Dar, cum nu-i cunosc pe toți, mai bine mă abțin ! E posibil să existe și câțiva idealiști printre ei. Fostul președinte al Poloniei, în mod sigur, a fost unul dintre aceștia. (Vă mai amintiți ”accidentul” de avion ?) Dar, gata ! nu fac politică. încă n-am fost în stare să mă ocup bine de ceea ce iubesc, să le aduc celor dragi liniștea și stabilitatea.
Așadar, vă urez să votați după inima și conștiința voastră, cei care puteți ajunge, și să contribuiți puțin la lumea de mâine. O voi face și eu cândva, și atunci va fi la modul serios; pentru că îmi place ca, tot ce fac, să fac bine. Până atunci, să vă fie inima caldă, și viața frumoasă !
Posted by: childagain | May 18, 2014

M-am hotărât pe cine votez

Până de curând, politica nu făcea parte nici măcar de departe dintre preocupările mele, dar am înțeles (sau mi s-a sugerat) că de noi depinde, într-o oarecare măsură, soarta comunității – fie ea o regiune, o țară sau chiar Europa. Știu că această afirmație e relativă – adică. ea depinde de noi doar în limita unor condiționări destul de stricte – și totuși, e o datorie a noastră de cetățeni să ne spunem părerea. Măcar să ne-o spunem, că mai departe, chiar nu mai ține de noi ce se întâmplă ! Doar rugăciunea mai poate schimba ceva.
Așadar, după exemplul lui Socrate, care – deși filosof, deci, teoretician – se implica în toate problemele cetății, m-am hotărât să merg la vot pentru europarlamentari. Rămânea faptul că nu știam mai nimic despre eventualii candidați, dar nu mi-a trebuit mult timp ca să discern. Dând la o parte reprezentanții partidelor mai vechi și mai noi, care sunt oricum mai mult sau mai puțin ”pătate” de interese meschine și migrare de la o platformă la alta, mai rămâneau independenții. Despre aceștia, acest articol : http://ceicunoi.wordpress.com/2014/05/12/cu-cine-votam-alegeri-europarlamentare-25-mai-2014-buletinul-de-vot-lista-de-candidati-partide-mafie-partide-mici-noi-si-candidati-independenti-pentru-parlamentul-european-pol/ m-a ajutat să îmi fac o părere. Însă, atenția mea s-a îndreptat nu asupra candidatului propus de autor, ci asupra d-lui dr. Purea Paul.  
Vă voi spune și de ce: simplu, din motive foarte concrete. Dincolo de faptul că eu personal am mai multă încredere în medicii care își asumă sarcini politice decât în alte categorii (pur subiectivism, s-ar zice !), d-lui a enumerat câteva elemente concrete pe care le-ar putea realiza:
 – înfrățirea spitalelor din România cu omoloage din Germania și alte țări, fapt care ar rezolva problema acută a lipsei de medicamente și materiale, inclusiv chirurgicale ( o adevărată rușine la nivel european, comparabilă cu situația din țările lumii a treia). Legat de aceasta, d-lui spune deschis că, pentru a realiza aceste ”înfrățiri” se va baza pe relațiile pe care le are deja la nivel personal, întrucât a lucrat zeci de ani în Germania
 – apoi va realiza proiecte naționale care să atragă fonduri europene, creind noi locuri de muncă. Și în această direcție, cred că tot influența personală a d-sale va fi decisivă.
- va milita pentru egalizarea veniturilor cetățenilor europeni – iată o sarcină extrem de dificilă, dar bine măcar că există bunăvoința de a începe
- va milita pentru un mediu curat – deci, fără gaze de șist, fără exploatări miniere cu cianuri, fără defrișări excesive, etc. A și specificat problema gazelor de șist și pe cea a Roșiei Montana drept priorități ale d-sale, deci, cu d-sa, Chevronul și Gabriel Gold Corporation vor primi un mare ”bye-bye kiss”
- eradicarea corupției
- dialog cu alegătorii
Eu cred că sunt destule motive concrete pentru care acest om ar trebui ales –  fie și numai pentru ridicarea din mizerie a spitalelor românești ! În plus, nu face paradă de cuvinte mari, nu se erijează în mare patriot și credincios, ci doar spune concret ce va face. Eu apreciez tare mult oamenii care mai mult fac decât vorbesc – adică, 0,01 % dintre politicieni !
Nu știu care sunt șansele sale de a fi ales, și mai ales, dacă acei mari care ne conduc din umbră vor permite unui asemenea om să ajungă la putere, dar zic că merită să îl ajutăm ! Pentru noi toți, merită.
Cât despre candidatul preferat de autorul articolului, dl.Iulian Capsali – candidatul familiei românești, spun doar atât: nu am văzut nimic concret în promisiunile d-sale, afară de multe cuvinte frumoase și apeluri la credință. Poate mă înșel, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar așa am simțit. În plus, al cărei familii românești este d-lui  reprezentant: al celei din urmă cu 100 de ani ? Câți români mai au în zilele noastre familii cu nouă copii ? Și acesta este un model de urmat ? Și d-lui nu a specificat cum vede rolul femeii în această societate și familie: probabil, alipită familiei din prima până în ultima clipă, și fără nici un alt orizont, ca în Evul Mediu ?
Mă opresc aici, nu vreau să judec, și fiecare este liber să își urmeze sufletul și mintea proprie. Eu mi-am spus doar opinia, și speranța că un om ca dr. Purea, care aduce elemente concrete, ar putea fi ales.
Fie ca aceste alegeri să fie supravegheate de o Putere mai mare ca a noastră, iar rezultatul să fie cel mai bun posibil pentru noi toți !  După criteriile de Sus…

 

childagain:

Preiau acest post, cu amendamentul că nu sunt de acod cu unele expresii dure folosite, și că îmi rezerv dreptul de a avea propriile preferințe electorale. Dar, e interesant să cunoaștem opiniile autorului, care sunt cinstite și dezinteresate.

Originally posted on CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman:

iulian pericle capsali candidatul familiei romanesti parlament european alegeri europarlamentare 25 mai 2014 candidati lista finala cu cine votam partide mafie mici noi psd pc pdl pnl unpr hot Pe 25 mai 2014 au loc alegeri pentru Parlamentul European, o instituţie care, desigur, NU reprezintă interesele popoarelor Europei, şi care face parte dintr-o structură gigant pusă la punct special pentru desfiinţarea suveranităţii statelor naţionale şi dispariţia statelor naţionale din Europa (inclusiv România) pentru a atinge mai repede şi mai bine mult dorita Globalizare. Dorită de stăpânii din umbră ai lumii, nu de noi. Noi ar trebui să dorim suveranitatea statelor – naţiune, fiecare cu tradiţia, cultura, istoria şi valorile proprii. Ca de fiecare dată înainte de alegeri locale / parlamentare / europarlamentare / referendumuri etc, în ultimii 2 ani am prezentat pe blogul Ce-i cu noi? opinia mea personală privind mersul la vot şi cu cine ar trebui să votăm. Sau, cel puţin, cu cine voi vota eu. La fel voi face şi acum. Detalii în continuare despre partidele care candidează la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 şi…

View original 2,328 more words

Posted by: childagain | May 15, 2014

Despre greșeli neîndreptate

Astăzi, nu vreau să spun multe cuvinte. Îmi stă pe suflet o singură remarcă: în viața anumitor oameni există, probabil, câte o greșeală ce nu mai poate fi îndreptată. E posibil să nu fie vorba de toți oamenii, ci doar de anumiți, de aceea am lăsat afirmația sub semnul probabilității.
Oricâte ar realiza în viață acești oameni, oricât bine ar încerca să facă, durerea greșelii neîndreptate, care are urmări chiar și peste ani, rămâne cu ei.
Nu știu de ce se întâmplă așa – de ce, adică, acestor oameni nu li s-a oferit măcar o posibilitate de a o îndrepta atunci când se putea. Deși, ei au încercat… Îmi vine să zic că există oameni pentru care destinul se arată foarte pretențios, și nu le oferă decât o singură aruncare a zarului, o singură posibilitate de alegere.
Poate, această greșeală neîndreptată rămâne așa pentru smerirea lor, ca să înțeleagă ce neputincioși sunt, în ciuda celorlalte lucruri părute bune pe care le fac. Poate, ca să le amintească veșnic slăbiciunea lor de o clipă, cu consecințe pentru alții, și astfel să se abțină de la a-i judeca pe cei slabi.
Poate… Și totuși, întrebarea rămâne: de ce o greșeală să nu poată fi îndreptată, dacă ea îi afectează și pe alții, nevinovați, chiar le poate schimba cursul vieții ? Oare smerirea omului care a greșit poate justifica cursul negativ al vieții altora ?
Deocamdată, doar întrebări… Nu știu cine are răspunsurile. Aici pe pământ, desigur, pentru că Dincolo, în mod sigur le vom afla !
Posted by: childagain | May 11, 2014

Mutanții noii ere (III)

Pe măsură ce scriu acest ”serial”, simt tot mai bine eventualele reacții ale receptorilor, chiar dacă ei nu se manifestă direct, și simt și ce ar mai fi de adăugat. Dar, din nou spun: eu nu voi putea vorbi decât despre câteva aspecte, pentru că am și eu limitele mele, și nu pot percepe chiar tot.
Pentru început, știu că principala reacție a unor eventuali cititori bine-intenționați, dar tributari vechilor concepții, ar fi în genul: ”Toate bune și frumoase la nivel teoretic, dar o asemenea evoluție a femeilor și bărbaților ar distruge societatea și familia. Înseși bazele organizării sociale și familiale ar fi puse în discuție. Și în secundar, omenirea nu s-ar mai reproduce ca mai înainte, și ar fi în pericol de dispariție în următorul secol. Prin urmare, oricât de seducătoare ar apărea imaginea unor asemenea femei pentru ele-însele, ea ar fi distructivă, și deci trebuie înlăturată din temelii.”
Ceea ce pot răspunde acestei afirmații  – adevărate din punctul lor de vedere – este următorul adagiu: dacă organizarea socială actuală ar fi distrusă de o evoluție firească și legitimă, atunci, poate că era și timpul ! După cum spune chiar și Apocalipsa lui Ioan, e necesar să apară ”un cer nou și un pământ nou, căci cerul și pământul dintâi vor trece”. Cerul – adică concepția. spiritul unui lucru – deci și al societății, și pământul – punerea în practică.
Ar fi chiar anacronic să mai păstrăm ”cerul și pământul” de acum mii de ani ! Deși ele au adus foloase unei ere;  la începutul altei ere, acestei foloase ar fi îndoielnice. Ca să intrăm puțin în amănunte, să încercăm să ne gândim de  ce oare a voit Divinitatea, sau omul la început (eu înclin să cred că este vorba de acesta din urmă) ca femeia să rămână doar ”prizoniera” casei și a îndatoririlor familiale ? Simplu: pentru a asigura înmulțirea speciei, cu orice preț. Timp de mii de ani, când războaiele și bolile făceau ravagii, iar medicina era doar în germene, și nu putea face față marilor epidemii, iar speranța de viață a oamenilor nu depășea câteva decenii (lăsându-i de-o-parte pe patriarhii biblici), care putea fi oare singura apărare a umanității ? Reproducerea în stil mare, desigur, și asigurarea că acești copii vor fi pe cât posibil bine îngrijiți, pentru a atinge vârsta maturității. Tocmai de aceea, era vital ca femeia să fie păstrată drept ”material reproducător”, și orice ”deviații” de la această linie erau aspru pedepsite. Și se încurajau familiile cu un număr mare de copii, chiar și în jur de zece.
Mai mult, femeia care nu putea da naștere măcar unui copil era ostracizată de societate, de aceea femeile erau disperate să devină mame, iar iubirea erotică, pentru ele era chiar pe ultimul plan. Aproape nici nu conta ce bărbat putea deveni tatăl copilului lor, ci doar să existe unul. Biblia oferă câteva exemple surprinzătoare din acest punct de vedere, din care înțelegem ce statut jos, material și moral, avea femeia în acele timpuri. Putem citi, spre exemplu, povestea fiicelor lui Lot, care l-au îmbătat pe tatăl lor pentru a avea câte un copil de la el, pentru că nu mai exista nici un alt bărbat din neamul lor după distrugerea Sodomei. Sau, a frumoasei Tamar care, disperată că primii doi soți – care erau frați – muriseră fără să îi dăruiască un copil, îl seduce pe socrul său, dându-se drept prostituată, și rămâne însărcinată cu acesta.
Și câte alte exemple de femei date în căsătorie precum o marfă, poligamie (perfect acceptabilă în Vechiul Testament, dar numai din partea bărbaților, adulterul femeilor fiind aspru pedepsit – prin lapidare), abuzuri sexuale. (Ex: un om își oferă fiica virgină și pe o altă femeie concetățenilor înfierbântați, pentru a-și ocroti un oaspete. Principiul ospeției era mai important decât protecția femeii, în acest caz. Oricum femeile nu erau decât o ”marfă” perfect dispensabilă.)
Spun toate aceste lucruri doar pentru a scoate în evidență faptul că vechea viziune patriarhală este chiar… învechită – chiar toxică pe alocuri ! și o evoluție era necesară. Această evoluție s-a înfăptuit extrem de lent în decursul veacurilor, dar ea a existat, și a culminat cu cea din ultimele două secole.
Ca să ne referim la reproducerea speciei – argumentul cel mai valabil al vechii paradigme, și în numele căruia s-a ajuns chiar la extreme – putem spune că astăzi, situația este mult schimbată.  Omenirea s-a reprodus într-atât, încât abia mai încape pe planetă. Se spune că atunci când vom atinge cifra de 9 miliarde (cam prin 2100), reursele de hrană și materii prime vor deveni neîndestulătoare pentru toți, și atunci, omenirea va fi nevoită să găsească o alternativă. (Colonizarea unei alte planete, poate ? Sau, unele surse spun că acei ce conduc lumea din umbră au alte planuri pentru a păstra numărul populației la un nivel stabil: ”reducerea controlată”. Ce înseamnă asta, sper să nu aflăm – deși, se spune că și virusul HIV ar fi fost, de fapt, creat în laborator.)
Deci, acum nu se mai pune problema reproducerii cu orice preț ! Trebuie să ne gândim mai întâi la calitate, și mai apoi la cantitate. Adică, să avem copii numai dacă și atunci când suntem cu totul pregătiți, pentru a le oferi tot ceea ce ei au nevoie. Cred că aceasta este o mai mare dovadă de dragoste pentru ei, și de responsabilitate pentru omenire, decât a ne reproduce cu orice preț. Să ne gândim doar la tragediile mamelor adolescente !
În plus, speranța de viață a omenirii a crescut considerabil comparativ cu secolele precedente, medicina a făcut și ea progrese, deci reproducerea nu mai este o necesitate strictă.
Desigur, există mari diferențe între rata reproducerii din țările lumii a treia, și cea din țările occidentale. Acolo unde sărăcia și bolile fac ravagii, reproducerea sistematizată rămâne încă un mijloc de apărare. În țările dezvoltate, dimpotrivă, se constată o ”îmbătrânire” a populației, o scădere a numărului nașterilor, proprorțional cu creșterea numărului persoanelor în vârstă. La aceasta contribuie mulți factori, printre care se incriminează, desigur, și acordarea accesului femeii la educație și slujbe de răspundere. Dar, după cum spuneam mai înainte: e mai bine să apară pe lume numai copii doriți, cărora să li se asigure iubirea și condițiile materiale necesare, decât foarte mulți copii nedoriți, născuți din frustrările și neîmplinirile părinților, doar pentru ”a intra în rândul lumii”.
Și, dacă tot am ajuns aici, trebuie să spun că maternitatea, respectiv paternitatea, reprezintă o mare răspundere, care nu trebuie privită cu ușurință. Uneori, nici nu știm ce mare este, de la început ! A fi responsabili de o mică ființă, căreia trebuie să îi asigurăm totul, și mai ales iubire și stabilitate, este un lucru foarte dificil, mai ales atunci când trebuie să îl împăcăm cu alte îndatoriri ale noastre ! Dar, totul vine de la sine atunci când există multă iubire.
Și. soluția nu este să lăsăm totul pe umerii femeii, făcând-o ”prizonieră la domiciliu”. Poate, doar atunci când copilul este foarte mic ! În rest, cei doi parteneri ai lumii de mâine trebuie să conlucreze pentru binele micuței ființe, împărțindu-și timpul și sarcinile, pe cât posibil în mod egal. Deci rolurile ”clasice” ale bărbatului și femeii în cadrul familiei nici nu mai intră în discuție ! (Poate, de aici ar trage unii concluzia că ”se distrug bazele familiei”. Da, se distrug bazele familiei de tip patriarhal, care a rezistat destul în cursul istoriei, și se pun bazele unui alt tip de familie, mai deschis și mai adaptat nevoilor ambilor parteneri.)
Desigur, sunt conștientă că nu se va face totul fără reacții, fără convulsii ! Adepții vechiului tipar social și familial vor face multe ”valuri” – pentru că e greu, desigur, să se renunțe la egoismul și comoditatea care au domnit timp de milenii în acest domeniu. Sunt conștientă că sunt chiar și multe femei care nu vor voi să își piardă ”avantajul” de ”bibelou de casă”, frumos întreținut, fără prea mari griji din partea lor. Însă, aceste femei nu vor să înțeleagă că, acest avantaj poate fi doar provizoriu, atunci când e vorba de a depinde de sentimentele altui om.
De fapt, unele chiar înțeleg, și ce tragedii trăiesc din această cauză ! Spre exemplificare, pot spune că am lucrat timp de un an de zile la un vestit centru de slăbit și înfrumusețare, dintr-un mare oraș al României. Clientele – soțiile unor oameni de afaceri cu o foarte bună situație financiară – erau, pur și simplu, disperate să slăbească. să devină cât mai frumoase, cu ten cât mai luminos, pentru ca nu cumva ”domnul și stăpânul” să cedeze ispitelor mai tinere, și să le părăsească. Nu este o speculație, este exact ceea ce spuneau aceste femei frumoase, cu multe calități, și cu bani pe deasupra. Ele considerau că viața lor s-ar sfârși dacă soții le-ar părăsi. Și orice rid, orice kilogram în plus, devenea pentru ele un motiv de disperare.
Ceea ce nu le puteam spune atunci, deși încercam să le sugerez – era că, e mare păcat ca femei cu atâtea calități, să le folosească pentru un scop atât de mărunt ! Atunci când destinul ți-a dăruit sănătate, inteligență și bani pe deasupra, cât bine ai putea face ! Câți copii săraci. sau fără adăpost ai putea ajuta, în loc să dai milioane pe tratamente de slăbit, sau, câte spitale fără medicamente ! Și în plus, pentru ce fel de ”iubire” se străduiau atât acele femei ? Pentru aceea care poate ”trece” din cauza a câtorva kilograme în plus ? Iată rezultatul îndoctrinării de tip vechi a femeii !
Desigur, acele femei chiar sufereau, și părerea mea este că ele aveau mare nevoie, în primul rând, de un psiholog. Iată de ce un asemenea centru ar trebui să aibă neapărat un psiholog !  Dar desigur, patronii respectivi ar considera această cheltuială nejustificată.
Dar, cred că m-am lungit deja prea mult, și e timpul să închei acest serial, lăsând la latitudinea dv. felul cum veți dori să îl priviți, sau să îl continuați. Sunt conștientă că sunt multe lucruri de discutat, multe opinii pro și contra, dar eu am spus doar ceea ce mi-a venit în minte pe moment.
În încheiere, vă urez tuturor ca noua lume să vă fie pe potrivă ! Pentru mulți dintre noi, ea a și început…

 

Pentru completare: http://childagain.wordpress.com/2012/12/13/iar-femeia-sa-asculte-de-barbat/

http://childagain.wordpress.com/2012/12/16/iar-femeia-sa-asculte-de-barbat-ii/

 

Older Posts »

Categories

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

CE POATE FI MAI FRUMOS CA POEZIA ŞI MAI DULCE CA DRAGOSTEA ?

Lumina simpla

Pastrati rodul vitei - intelepciunea. Fiti ingerul din viata tuturor ! A venit vremea sa tinem aproape ! Doamne ajuta ! Binecuvantari sa aveti !

Zully's Words

My readers are my friends

Trufe și Aguride

Trufe de pe valea Nissei și aguride de aiurea

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Mélanie's playground...

"Les adultes qui ne jouent plus ont perdu l'enfant qui vivait en eux et qui leur manquera à jamais..."(Pablo Neruda)

blogul lui gyuri

Ioan Gyuri Pascu, el insusi

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Spiritualitate - Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru Dan

Proza . Fantasy . Non-fictiune

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Specializarea într-o singură direcție reprezintă o problemă, deoarece cunoașterea deplină are mai multe fațete. Artele și stiințele vieții reprezintă modalități de expresie , de comunicare fără de care existența noastră ar deveni plictisitoare și limitată. Ele reprezintă căi ale creației și , lăsandu-le să se manifeste , se arde întreaga neștiință, producandu-se o transformare profundă, interioară.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

BLOG DE DAT CU CAPU`

SERVEȘTE DUȘURI RECI PROSTIEI CALDE

GENUNCHIUL LUMII

crochiuri. strada sforii. jurnal de poezii dispărute. blogolumea

naomikko

WELCOME :*

innerspacejournal

Educație,creaţie literară, psihologie, pedagogie, diverse

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 106 other followers