Like this:

Mărturisesc că nu mă mai gândisem demult la acest subiect de discuție, mai ales pentru că am avut alte încercări în planul vieții pământești. Dar de curând, o bună prietenă mi l-a reamintit, indirect.

La prima vedere, pare un subiect oarecum ”teoretic”, dar dacă ne gândim mai bine, vedem că teoria aceasta are mari implicații în plan practic. Măcar pentru a stabili care dintre cele două elemente: ereditatea, sau educația, sunt mai importante în formarea unui copil.

Unii dintre filosofii iluminiști ai secolului al XIX-lea, printre care și J.J. Rousseau, au postulat că omul ar fi esențialmente bun prin natura sa, și numai civilizația și normele impuse îl pervertesc. A apărut teoria ”bunului sălbatic”, conform căreia adevărata puritate trebuie căutată doar în natură, și la triburile ce trăiesc în comuniune cu natura.

Imaginea aparține: descopera.org

Nu putem spune că nu este ceva adevăr aici, și observăm pregnant acest lucru în zilele noastre, când îndepărtarea de natură a atins maximul, și cutumele societății au devenit adevărate ”cămăși de forță” pentru sensibilitatea omului, și chiar pentru exprimarea iubirii din el- așa cum ne-a cerut Hristos. Însă, nu putem totuși generaliza, și postula teoria ”bunului sălbatic” drept singurul adevăr valabil. Să ne gândim doar că multe triburi din acestea sălbatice nu erau nicidecum ”bune”, ci aveau obiceiuri  crude și cu totul contrare poruncilor iubirii creștine: mutilări, sacrificii umane, răzbunarea sângeroasă împotriva dușmanilor, cărora unii chiar le preluau anumite organe pentru a le consuma, și a dobândi astfel capacitățile lor; ba chiar și canibalism, în unele locuri. Așadar, ”natura” în sine nu ne învață numaidecât binele. Sau, mai bine-zis, ”a fi natural” nu este totuna cu „ a fi bun”.

Celălalt curent, care susține că omul este esențialmente rău, și numai educația îl poate salva, îi poate da o direcție, constituie și el o exagerare, după părerea mea. Această teorie s-a iscat, probabil, pe baza afirmațiilor Bisericii că omul este prin definiție ”căzut” și păcătos, și că în el-însuși nu se poate afla nimic bun prin natură. Sintetizând, Buffon a afirmat că ”Păcatul este omul însuși.”

Imaginea apartine: aljawariss.net

Privind de departe, fiecare dintre cele două teorii au câte o parte de adevăr, dar incomplet. ”Bunul sălbatic”, care își urmează instinctele cu sinceritate, spune clar ceea ce gândește, și poate lega relații foarte trainice de încredere și fidelitate cu ceilalți membri ai tribului, este mai acceptabil decât omul supercivilizat, ipocrit, crud și infidel, pentru care principiile sunt doar cuvinte, iar civilizația doar o fațadă pentru acoperirea propriilor interese. Totuși, și ”bunul sălbatic” are limitele lui, după cum am arătat mai sus. De fapt, problema stă în faptul că nici măcar comportamentul ”natural” nu izvorăște totdeauna din iubire, ci mai mult din instinct.  Aici este cheia: adevărata natură ”bună” a omului este iubirea, cât mai aproape posibil de iubirea divină. Și, aceasta nu este un lucru ”garantat prin natură”, ci un lucru care ”se trezește”, sau ”este ajutat să crească”.

Cea de a doua teorie are partea ei de adevăr, în sensul că omul așa-zis ”natural” este incomplet, imperfect, este un fel de ”produs în stare brută”. Fără însă ca aceasta să însemne că el este ”cu totul păcătos”, sau ”căzut”. Cea mai echitabilă mi se pare afirmația lui H. Birault, aceea că ”Omul nu are o voință bună prin natura sa, ci o voință destinată să fie bună, astfel el are prin natura sa, de la origini și pentru totdeauna, tot ceea ce îi este necesar pentru ca voința sa să devină, în mod liber, bună,”

Cam la fel postulează și Kant, atunci când afirmă existența în Ființa omului a ”categoriilor à priori”, adică a unor valori date, înnăscute: bine, adevăr, frumos, talente, etc. Însă, ele nu ajung să fie exprimate decât dacă omul acceptă să urmeze un ”imperativ categoric”, adică să asculte de o lege morală. Așadar, alegerea, liberul arbitru este cel care contează. După cum spune, dealtfel, și Biblia: ”Pus-a înaintea ta foc și apă, și este în voința ta pe care o vei alege.”

Dar, lăsându-i pe filosofi, și dacă ne amintim cuvintele Părinților Bisericii despre alcătuirea omului, vedem că și ei au spus cam același lucru. Adică, omul are în sine Chipul lui Dumnezeu. Orice om, oricât de nenorocit sau păcătos, are în el acest Chip divin: adică, germenii Binelui și ai Iubirii. De aceea ne spune învățătura creștină să respectăm și să iubim orice om, oricât ar fi el de păcătos. Însă, ceea ce îi mai lipsește pentru a deveni cu adevărat ”bun”, adică Iubire în formă manifestată, este Asemănarea lui Dumnezeu.

Și această Asemănare se capătă printr-un proces lung și chinuitor, cu multe probe și renunțări. Și, în primul rând, după ”domesticirea” naturii brute, instinctuale, care ne îndeamnă la conservarea propriului ego și la minumul efort.  Este drumul crucii, este calea indicată de Hristos. Desigur, la un moment dat, ucenicul va primi ajutorul de Sus, harul, care va completa ceea ce îi lipsește. Și părintele Stăniloae spune că ”Iubirea desăvârșită o vor primi numai de la Dumnezeu, după ce vor fi crescut atât cât se va putea în condițiile iubirii pământești.”

Ca o concluzie, cred că putem spune că omul începător, ”natural” este cumva, și bun și rău. De fapt, nu chiar rău, ci doar ”incomplet”, după cum spuneam. Însă, nu putem spune despre un om că este bun atât timp cât este incomplet – adică, de exemplu, face binele într-un fel, și își urmează propriul egoism în alt fel. De fapt, acesta ar fi principalul ”rău” al omenirii: egoismul, care ne îndeamnă să vrem ceea ce este mai bine pentru noi, chiar și în dauna celorlalți.

Și, de aceea a spus, probabil, Iisus, că nici un om nu este bun (adică, în totalitate bun), ci numai Dumnezeu. Și, ca o concluzie, ne îndeamnă să fim desăvârșiți. Adică, să ne străduim pentru această desăvârșire, iar El ne va da restul.

Iată  o frumoasă temă de discuție, deși ”rezolvată” deja ! Însă, sunt convinsă că mulți au propriile lor puncte de vedere, pentru că suntem toți mici universuri.

Și în încheiere, vă doresc tuturor să ajungeți la adevărata bunătate ! Nu este un lucru ușor, dar este cel mai bun și necesar.

 

Din familia spirituală : Deepiny,  Innerspace journal, Ela Roseni, Dincolo de vant