Posted by: childagain | July 22, 2015

Un vis aproape de împlinire

În cele ce urmează, voi vorbi despre un subiect pe care prietenii mei mai vechi îl cunosc deja. Este vorba despre dorința mea de ani de zile de a înființa o asociație non-profit, sau o fundație pentru copiii și bătrânii străzii. Timp de ani de zile, nu am avut mijloacele necesare, iar visul meu rămăsese doar un grăunte de idee. Însă, nu am renunțat la el ! Iar acum, după câțiva ani de lucru în Franța, pot spune că întrezăresc începutul drumului. Este încă o imagine puțin încețoșată :), dar fac tot posibilul să o clarific.
Mai practic: am mijloacele de a înființa această asociație non-profit, sau ONG, pe care o voi numi ”Sfânta Maria”. Există un motiv bine întemeiat pentru asta, întrucât numai Ea, expresia Mamei Divine universale, m-a salvat cu trup și suflet, atunci când nu mai aveam nici o speranță. Și numai Ea răspunde aproape imediat rugăciunilor făcute din disperarea inimii, sau dintr-o mare nevoie. Și Ea ar fi cea mai potrivită ocrotitoare pentru niște copii și bătrâni nefericiți, care au și ei nevoie să fie salvați.
Ca să mă întorc la firul poveștii: acum am mijloacele necesare înființării acestei asociații, întrucât se pare că nu se cere foarte mult din punct de vedere financiar, cel puțin la început: http://www.infiintari-firme-romania.ro/asociatii-si-fundatii_doc_15_infiintare-asociatie_pg_0.htm
Desigur că nu mă voi limita la minimul cerut acolo, ci voi pune ceva mai mult. Apoi, pe mai departe, pentru cumpărarea unui sediu pentru un cămin-școală, și pentru funcționarea acestuia, înclusiv salariile unui minim personal cu jumătate de normă pe timp de un an, am o bună prietenă care va depune o cerere de finanțare pentru fonduri pentru proiecte UE. Am totul schițat în proiect, și sunt convinsă că această cerere are șanse de reușită.
Spun toate acestea nu doar ca să mă aflu în treabă, ci pentru că am nevoie de ajutorul vostru, dragi prieteni. Nu vă voi cere bani, pentru că știu că nu prea aveți de prisos. Însă am nevoie, pentru început, de cât mai mulți membri ai asociației, pentru a depune o listă la înscrierea în Registrul Asociațiilor. Nu ar însemna mare lucru pentru voi să fiți trecuți ca membri (voi stabili doar o cotizație modică de 5 lei/lună, și 2 lei/lună pentru studenți, și nici nu o voi cere în primele 3 luni), dar ați ajuta asociația să facă primii pași pentru recunoaștere.
Apoi, poate chiar veți descoperi că a activa printre noi poate da un sens vieții voastre. Nu e obligatoriu, dar se poate petrece. Mulți dintre voi simt, poate, că viața înseamnă ceva mai mult decât hrană, somn și reproducere, sau decât asigurarea nevoilor noastre vitale, și ale familiilor noastre. Bineînțeles, în primul rând trebuie să le asigurăm pe acestea, e chiar o datorie, dar atunci când ni se oferă ocazia, și simțim că putem face și altceva, fără prea mare efort din partea noastră, ar fi o risipă de viață și energie să nu o facem. Și e un sentiment atât de minunat atunci când știi că un suflet, sau mai multe, au primit ceva absolut necesar din partea ta ! Fie și simpla ta prezență din când în când – pentru că vom avea nevoie și de voluntari.
Nu mai știu ce autor spunea că ar fi minunat ca, la sfârșitul vieții, să știm că măcar un suflet a trăit mai bine, doar pentru că noi am existat. Că noi am existat pentru ușurarea vieții altora – ce sentiment poate fi mai sublim ! Eu, de exemplu, când mă gândesc la această activitate, când îmi fac planuri, mă simt atât de ușoară, de parcă îmi vine să zbor. Am un sentiment de fericită anticipare, mai ceva ca în cazul pregătirii pentru o întâlnire. :) Și acest sentiment mă face să înțeleg că sunt pe drumul cel bun al vieții mele.
Lazarev, cunoscutul bioenergoterapeut și clarvăzător rus, spunea că noi simțim atunci când suntem pe drumul bun al vieții noastre, pentru că atunci totul ne apare foarte ușor, și avem o senzație de ”zbor în suflet”. La același lucru se referea și Coelho când vorbea de energia entuziasmului, care este o formă de a trăi harul divin.
Așadar, dacă gândindu-vă la această activitate – la faptul de a ajuta niște copii care au cunoscut doar partea dură a existenței, să aibă o șansă de a face ceva cu viețile lor – simțiți o ușurare în suflet, atunci, acesta poate fi drumul vostru ! Poate nu singurul, și poate nu pentru toată viața, dar a ajuta atunci când puteți, deja înseamnă mult.
Așadar, dacă vă hotărâți să deveniți membri, sau să vorbiți și altor cunoscuți despre acest proiect, vă rog să îmi trimiteți un mail cu numele și adresa voastră/lor completă de domiciliu, la adresa mail: frrossuf@gmail.com . Nu din curiozitate vă cer adresele, ci pentru că este o condiție de înființare a asociației, după cum puteți vedea în linkul de mai sus. Oricum, totul va rămâne strict confidențial, nu am nici o tangență cu companiile de advertising, sau de alt gen, care vânează adrese. În mailul de răspuns, vă voi da amănunte despre mine și asociație – deși acum sunt abia în faza de proiect. Pe parcurs, vă voi ține la curent cu stadiul de avansare al proiectului.
Generic, pot spune că asociația va lua naștere oficial abia prin septembrie, când voi rămâne mai mult timp în România, ca să mă pot ocupa de asta. Iar proiectul în sine – găsirea și găzduirea copiilor – va începe chiar mai târziu, poate după 1 ianuarie, când, cu ajutorul Fecioarei Maria, vom putea achiziționa clădirea căminului-școală.
Celelalte amănunte, inclusiv locul unde va fi sediul social – cel puțin la început, până la achiziționarea căminului – le veți afla prin mail.
Eu vă mulțumesc anticipat, pentru că știu că am mulți cititori cu inimă mare, și vă doresc să ajungeți să vă împliniți visele ! Al meu a necesitat mai mulți ani de ”rumegare”, dar acum simt că mă aflu deja foarte aproape.
În încheiere, iată ce ne spun unii oameni mari:
”Nimic nu este posibil fără un vis. Pentru ca ceva extraordinar să se întâmple, este nevoie de un vis cu adevărat extraordinar.” (Robert Greenleaf)
”Trebuie să îți duci viața pentru ceva mai important decât viața însăși. Cineva care nu s-a pierdut niciodată într-o cauză mai mare decât sine, a pierdut o experiență capitală. Numai pierzându-te astfel, poți să te regăsești cu adevărat.” (Richard Nixon)
Posted by: childagain | July 20, 2015

Ceilalți sunt întotdeauna de vină

Nu trebuie să vă mire faptul că gândim așa. La urma-urmei, e cel mai simplu și economic mod de gândire ! Atunci când ceva nu merge în viețile noastre, e clar că sunt de vină ceilalți, care nu au făcut nimic pentru noi, sau nu au făcut îndeajuns. De fapt, dacă nu au făcut totul, e ca și cum nu ar fi făcut nimic !
Noi suntem întotdeauna cei care stăm și îi așteptăm în vârful muntelui pe ceilalți, să se cațere până la noi. Nu e treaba noastră cum fac ei asta, deși am dori, o, cât am dori, ca ei să ajungă ! Iar dacă nu o fac, din varii motive, desigur că ei au fost de vină, pentru că au fost insensibili și egoiști, sau prea slabi, și nu s-au gândit la noi, la neîmplinirea noastră. Deigur că ei ar trebui să înțeleagă cum suntem noi construiți, și să se adapteze în permanență, să acționeze în permanență, astfel încât să fie bine pentru toată lumea.
Dacă noi nu avem, totuși, ceva de făcut, în schimb ? Dar, cum puteți întreba asta ? Desigur că noi nu avem nimic de făcut, doar noi suntem ”noi”, pe care ceilalți îi știu prea bine, și ar trebui să știe cum să procedeze pentru ca nouă să ne fie bine. Și lor, desigur, dar asta va veni de la sine, dacă nouă ne va fi bine.
Dacă ei nu au, la rândul lor, propriile lor probleme ? Poate, dar asta nu trebuie să îi împiedice să ne ajute. Altfel, sunt niște egoiști și neînțelegători.
Dealtfel, noi suntem întotdeauna nefericiți și lipsiți de bucuria vieții – și acesta e chiar un adevăr. Oare de ce e așa, ne întrebăm, dar știm oricum că nu vom afla ușor răspunsul. Poate, e vorba de soartă ?
Iată un model de gândire care împiedică omenirea să ajungă în rai – că tot am vorbit de rai în postarea precedentă. Întrucât raiul ar fi, după spusele unei minunate prietene, locul sau starea în care faci pace cu tine-însuți. Și cu ceilalți, aș adăuga eu.
Bineînțeles că nu îl putem avea tot timpul, dar măcar… putem încerca puțin ! Putem încerca să facem și noi ceva pentru noi-înșine, pentru început. A face, asta e cheia !
Întrucât putem visa și imagina oricât, dar dacă nu facem nimic în plan real… din păcate, visele singure nu schimbă realitatea. Ba chiar, o pot face și mai dureroasă.
Asta era doar așa, o idee de consilier amator. :) Dacă are cineva una mai bună, e liber să mi-o împărtășească. Numai bine tuturor !
Posted by: childagain | July 19, 2015

Cum văd eu raiul

Nu am intenția de a începe o dezbatere teologică, ci doar de a-mi exprima niște simțiri trezite de frumusețea de neasemuit a unor locuri. Astfel de locuri din natură – parcuri, grădini, peisaje naturale sau lucrate de om – au, de fapt, capacitatea de a vindeca sufletele, de a le aduce pacea și liniștea. Iar pentru artiști, sau pentru oamenii sensibili la frumos, sunt o sursa de regenerare, o sursă de viață.
Eu întotdeauna, în fața unui peisaj care îmi taie respirația, mă simt mică și neînsemnată, simt că nu merit o asemenea frumusețe. Că este un dar pe care nu îl pot răsplăti. De fapt, cred că sentimentul meu se aseamănă mult cu venerația religioasă. De multe ori, în pădure, și mai ales în pădurile de munte, de brazi, mă simt ca într-o catedrală, ba uneori simt mai mult acolo prezența divină decât în biserici.
Astăzi am avut privilegiul de a vizita niște parcuri și grădini încântătoare aparținând unor castele normande, de lângă Cherbourg, și am simțit din plin că… așa trebuie, probabil, să arate raiul ! În mod sigur, pentru mine, așa ar arăta. Oricum, eu am fost dintotdeauna mai ”specială”: nu pot locui undeva, fie și într-un apartament de 4 stele, dacă nu este vreun pic de verdeață în jur, sau mai bine un parc. Simt că m-aș sufoca să stau doar între ziduri și betoane, fie ele cât de luxoase.
Ca să mă întorc la raiul meu de astăzi, pot spune că, această frumusețe m-a dus cu gândul la cât de ocrotiți de Cer sunt unii oameni, care au la dispoziție aceste frumuseți tot timpul. Nu e vorba de șansă, sau de întâmplare, nu cred în așa ceva. Pentru ca un om să aibă parte de acest rai pământesc, înseamnă că l-a meritat cumva, acum sau în altă viață. Sau, acel om are o misiune de îndeplinit, iar Cerul îi asigură toate condițiile de refacere a energiilor.
Așa, am încetat cu regretele că eu nu fac parte din această categorie  :) , pentru că simt că am multe ”scăpări spirituale”, de fapt, cam știu cu siguranță de ce nu aș merita. Iar simplul fapt că mi se îngăduie, din când în când, câte un popas în astfel de raiuri, înseamnă chiar mult.
Știu că mi s-ar putea replica: ”Bine, dar pentru tine, raiul e doar un loc frumos, nimic altceva ?” Nu, ci e mai mult decât atât: raiul meu ar fi un loc superb, dar în care să aibă acces toți cei care iubesc frumusețea, și toți oamenii să fie fericiți, fără lipsuri, fără nevoi. Raiul ar fi un loc plin cu oameni fericiți și mulțumiți. Fiindcă dacă ar exista fie și un singur vaiet de suferință pe undeva, raiul nu ar mai fi rai.
Iată încă un motiv pentru care nu putem avea toți acces la rai în fiecare zi: ca să nu uităm că există suferință în lume. Și să nu încetăm să luptăm pentru a o înlătura. Nu întotdeauna la modul vizibil, sau aprobat de toți, dar să nu încetăm !
Iată, în încheiere, câteva poze din raiul meu:

Fotografie2309

Fotografie2326

Fotografie2339

Posted by: childagain | July 17, 2015

Grecia îngenuncheată de Europa

Nu am pretenții de analist politic, și nici nu mă interesează politica, în general. Dar, din când în când, câte un eveniment intră în câmpul conștiinței noastre, vrând-nevrând. Poate, pentru că ne aduce cu gândul la alte evenimente, asemănătoare.
Astfel, zbaterile Greciei pentru a găsi o soluție sărăciei (sărăcirii) interne ne readuc în memorie zbaterile similare ale României din urmă cu câțiva ani. Iar soluția – așa zisul ajutor miraculos acordat Greciei de către UE și FMI – copiază la indigo înrobirea României de către marea finanță internațională. Până și măsurile de austeritate cerute poporului grec sunt similare, ca și neconsultarea poporului într-o problemă de importanță vitală, și înlăturarea oponenților din guvern.
De aici, se vede că există un mecanim bine pus la punct de falimentare economică a țărilor slab și mediu-dezvoltate, pentru a le sili apoi la împrumuturi internaționale dezastruoase, și a le înrobi economic. De către cine ? De către marile puteri – la modul vizibil – și în spatele acestora, de către marea masonerie și Bilderberg, care dețin controlul finanței mondiale.
Unii dintre noi știm demult aceste lucruri, alții, care nu vor să creadă în ”teorii conspiraționiste”, pot începe să se informeze aici:
Ca să ne întoarcem la Grecia, părerea mea este că, bine spusese Angela Merkel înainte de ”istoricul și minunatul” acord de la Bruxelles Franța-Germania: ”Greciei i-ar fi mai bine fără Europa.” Desigur, un atare idealism politic nu avea șanse de persistență…
La fel, adevărate și nesperat de uman-realiste sunt și spusele Marinei Le Penn, o politiciană franceză, relativ la implicarea președintelui  Hollande în acordul european, și în împrumutul acordat Greciei: ”Nu văd în ce fel interesele Franței au fost apărate.” Acesta este un mare adevăr: interesele popoarelor, ale oamenilor simpli, ale celor care îndură jugul istoriei, nu sunt niciodată apărate de măsurile demagogice, ci doar acelea ale marii finanțe. Acest acord de la Bruxelles a consfințit impunerea jugului FMI asupra încă unei țări, fără ca vreun popor european să aibă vreun beneficiu din asta.
Care ar fi fost, atunci, soluția problemei Greciei, a României, și a oricărei alte țări aflate în aceeași situație ? Poate bat câmpii, poate practic un idealism dulceag, fără tangență cu realitatea, dar… eu gândesc ca Angela Merkel ! Cea de dinainte, nu cea de după Bruxelles. Adică, în caz de colaps economic al unei țări, pote că soluția ar fi o economie închisă, timp de câțiva ani, sau chiar un deceniu – oricât timp ar fi necesar refacerii acelei țări ! Majoritatea știm ce înseamnă, dar pentru ceilalți, voi spune în câteva cuvinte că asta ar însemna consumarea doar a propriilor resurse pe o anumită perioadă, fără schimburi economice cu străinătatea. Aceasta ar implica, desigur, prețuri și salarii corelate realităților economice ale acelei țări, chiar dacă ar exista un enorm decalaj față de țările din jur. Acea țară ar produce doar pentru ea-însăși pentru o perioadă, și ar consuma doar ceea ce ar produce.
De fapt, nu este un lucru chiar atât de irealizabil, dacă ne gândim că, exact asta a făcut Ceaușescu timp de decenii. Desigur, economia închisă a existat doar în primii ani, apoi au început schimburi modeste cu țările comuniste – dar întrucât nu existau decalaje prea mari între aceste țări și România, sistemul a mers foarte bine. Închiderea a persistat însă față de Occident – ceea ce a și cauzat imensa nemulțumire a acestuia. Plus faptul că ”dictatorul” încerca să își plătească datorille, și să nu mai facă altele. Acesta, a fost pivotul decisiv care a dus la susținerea (și poate chiar pregătirea) revoluției din exterior. Atunci eram tineri și idealiști, nu voiam să credem, dar cu timpul, și văzâmd adevărata față a capitalismului, și a UE, începem să înțelegem de ce insista Ceaușescu asupra faptului că revoluția era, de fapt, o lovitură de stat. De fapt, poate că au fost ambele la un loc…
Dacă am urmărit videoclipul de mai sus, putem înțelege cu ușurință că și în România, ca și în alte țări în care vreun conducător hotăra să folosească resursele naționale pentru propriul său popor, acesta era, până la urmă, înlăturat de marile puteri – fie prin asasinat, fie prin înrobire economică, fie printr-o altă metodă.
Ca să ne întoarcem la economia închisă, un alt exemplu a fost Japonia, timp de sute de ani, și nu putem spune că era o țară săracă !
Așadar, această soluție nu pare chiar prostească și idealistă. De fapt, pare chiar logică, dacă ne gândim ! Atât de logică, încât marea putere financiară pune totul în joc pentru ca nici o țară să nu o mai aleagă, și să aleagă, în schimb, îndatorarea economică, pentru a ”trăi la nivelul Europei”. De parcă stăpânii și sclavii pot trăi la același nivel !
Pentru mine, așa – și desigur, prostește :) – mă întreb: ce o fi făcut-o, oare, pe Angela Merkel să își schimbe părerea în privința Greciei ? Sau, poate ar fi mai bine să mă întreb: cum de a putut fi atât de sinceră înainte de Bruxelles ? Poate, un moment de relaxare, de pierdere a controlului… Până și șefii de state ajung uneori la saturație, mizeria politică îi obosește.
Iată doar câteva gânduri și păreri – și desigur, aveți dreptul să nu fiți de acord. De fapt, aveți dreptul la oricare altă părere, că doar asta înseamnă democrația, nu ? Orice părere poate fi emisă, oricum câștigă doar cele care trebuie. :) Asta-i garantat ! :)
P.S. În ciuda tonului vesel, de fapt nu sunt veselă deloc. Înrobirea unei țări mă doare. Îmi amintește de România.
În cele ce urmează, nu am pretenția de a descrie exact o tehnică de relaxare, sau mecanismul hipnozei ericksonninene (pe care nici nu-l cunosc în detaliu), ci doar de a vă ajuta să obțineți singuri, în intimitatea camerei dv., o vindecare emoțională – sau măcar, un început de vindecare. E posibil să mă înșel, dar după ce mi s-a prezentat recent o astfel de ședință de hipnoză, am simțit cu tărie că această tehnică ar putea fi aplicată de fiecare, chiar fără cunoștințe în domeniu.(Dealtfel, hipnoza ericksonniană se pare că nu necesită să fim „adormiți”, ci conștientul lucrează în același timp cu subconștientul.) Desigur, rezultatul va depinde de gradul de relaxare al persoanei, de capacitatea sa de proiecție mentală, și nu în ultimul rând, de încrederea în procedură.
Pentru început, persoana trebuie să fie întinsă, sau semi-întinsă pe o canapea. cu ochii închiși. Apoi, el/ea însuși, sau o altă persoană de încredere, trebuie să își/îi sugereze să își relaxeze toți mușchii corpului, începând cu capul și ceafa, apoi coborând până la picioare – și neuitând de maxilar, și articulația mandibulei. Nu există o formulare standard, de aceea fiecare poate numi acești mușchi în mod simplu, după regiunile corpului, dacă nu are cunoștințe medicale. Important este să îi relaxăm pe toți. Un alt punct important este conștientizarea respirațiilor, în special a expirațiilor – timp de câteva secunde.
Pe de altă parte, dacă cineva cunoaște o tehnică adevărată de relaxare, desigur că o poate folosi.Contează doar rezultatul, și anume să ne simțim ușori, sau  ”moleșiți” ca în apropierea somnului. Mai pot fi resimțite și alte senzații: furnicături, presiuni, vibrații, etc. în tot corpul sau doar într-o regiune.
Aceasta este doar pregătirea. Apoi, va începe „acțiunea” propriu-zisă. Poate că este mai bine să fie două persoane, cel puțin la început: subiectul și o persoană de ajutor, care să îi sugereze imaginile mentale. Apoi, după ce tehnica a fost învățată, cred că subiectul își poate sugera singur aceste imagini (dacă mai simte nevoia unei ședințe).
Pe scurt, mă voi referi mai întâi la desprinderea emoțională dintr-o relație dureroasă și/sau nesănătoasă. Subiectul trebuie să se imagineze pe sine-însuși, și pe cealaltă persoană, stând alături, sau față în față, după cum simte – iar între ei un cordon energetic (de care culoare, lungime și grosime dorește, și articulat unde simte el/ea că ar putea fi – cel mai adesea în dreptul inimii). În același timp, trebuie să își imagineze deasupra capetelor lui/ei și a celeilalte persoane câte o sferă transparentă, în care să se vizualizeze pe sine, respectiv pe cealaltă persoană, așa cum ar arăta ei în viitor, dacă relația ar fi ruptă. Desigur, că e bine să se imagineze fericiți, împliniți, fiecare cu viața sa, și nedepinzând de celălalt. Eventual, în cazul când avem o persoană de ajutor lângă subiect, această persoană trebuie să îl/o întrebe cum se vede în viitor, și ce schimbări pozitive vede în viața sa în absența relației respective.
Apoi, după ce s-a făcut acest lucru, subiectul trebuie să ierte celaltă persoană, și să îi dorească tot binele, și ușor, să se vizualizeze tăind cordonul energetic dintre ei în dreptul mijlocului. Capătul dinspre sine trebuie să îl lege de proiecția sa din viitor, din sfera de deasupra, și la fel să procedeze cu capătul dinspre cealaltă persoană (să îl lege de proiecția ei din viitor). Apoi, persoana de ajutor, sau subiectul, trebuie să îi/își sugereze că simte energia care fusese blocată în această relație nocivă cum circulă din nou prin corpul său, și este bine utilizată. Subiecții sensibili chiar pot simți !
După o scurtă pauză, timp în care e bine să ne conștientizăm respirațiile, și mai ales expirațiile (mișcările toracelui și abdomenului), ne vom vizualiza pe o cărare de munte, într-un peisaj magnific. Fiecare și-l poate imagina așa cum dorește: pajiște, pădure, piscuri, curgeri de ape, etc. Subiectul se va vedea pe sine urcând pe munte, cu un rucsac în spinare. În rucsac se vor afla diferite obiecte, ce semnifică sentimentele negative acumulate în decursul vieții: frici, dureri, mânii, culpabilizare, frustrare, gelozie, neîmplinire, etc. Nu e necesar să ne imaginăm fiecare obiect în parte, doar să știm că e acolo. La urma-urmei, ne putem imagina simplu doar niște bucăți de lemn.
Pe măsură ce subiectul urcă, rucsacul devine tot mai greu. În sfârșit, ajunge în vârf, și de acolo vede o pajiște minunată cu flori, iar într-un capăt, un balon cu nacelă, legat cu o sfoară de pământ. Subiectul va veni lângă balon. apoi va urca în el, unde va găsi un cufăr gol. Desigur, îl va deschide și va vedea că este gol.Atunci, va începe să scoată obiectele – sau lemnele – din rucsac, și le va arunca unul câte unul în cufăr. Va trebui să simtă cum aruncă fiecare obiect, sau să audă zgomotul căzăturii. la final, va închide cufărul, va sări din balon, și cu un cuțit găsit în iarbă, va tăia sfoara balonului.
Apoi, se va întinde pe iarbă, și va urmări cum balonul urcă pe cer, apoi se îndepărtează luat de vânt, până ce nu se mai vede. La sfârșit, va fi întrebat cum se simte (dacă există o persoană de ajutor), și în mod normal se va simți mai ușor, eliberat.
La sfârșit, persoana cealaltă, sau subiectul însuși îi/își va sugera că își simte din nou mușchii, în ordinea inversă relaxării, apoi va deschide ochii încetișor. Se va mișca cu grijă, neîncercând să stea în picioare dintr-o dată, pentru că e posibil să fie moleșit ca după un somn.
Desigur, e posibil să nu se vadă rezultate extraordinare dintr-o dată, dar subconștientul a preluat deja sugestiile, și începe să lucreze. Rezultatele se pot vedea în două-trei săptămâni. În mod normal, se zice că nu mai e nevoie de o altă ședință, dar eu cred totuși că ar fi mai bine să existe o repetiție după două săptămâni, mai ales dacă tehnica e aplicată de către necunoscători. Nu are ce să strice, iar sugestiile inițiale vor fi întărite. O mențiune: simt că tehnica a doua – cea cu drumețul montan – poate fi aplicată și singură, în toate situațiile de stress, lipsă de încredere în sine, sau orice altă încercare avem de depășit, și nu doar în cazul problemelor relaționale. Pe de altă parte, desigur că mai putem folosi și alte metode ajutătoare, inclusiv rugăciunea.
În speranța că am fost de ajutor măcar câtorva, vă doresc numai bine, și să vă vindecați emoțional pe cât de bine se poate ! Dar nu chiar de toate stressurile, pentru că se spune că viața însăși nu e posibilă fără un anumit grad de tensiune, ca al unei corzi ce se întinde. Dacă relaxăm coarda total, avem doar ceva flasc, și nu viață adevărată.
Fie ca lumina să ne însoțească !
La nouvelle loi santé de madame Marisol Touraine, et surtout le tiers-payant-généralisé, sont conçus, dit-elle, dans le principal but de défendre les démunis, et d’arrêter les rennnoncements aux soins dus à l’incapacité pécuniare. Quelles beaux et émouvants mots ! On est tous touchés, et on est près de croire les bonnes intentions des gouvernants ! Sauf que… il y a un tout petit détail: cette gratuité de la consultation promise aux démunis en premier, vient accompagnée de la condition d’obligativité d’une complementaire. Et on a entendu parler que les complémentaires auraient hausser doucement leur tarifs, sous les yeux bienveillants des gouvernants. Par conséquant, madame le ministre, vous êtes touchée par la difficulté de la part des démunis (et on ne parle pas des CMU, AME ou ACS, mais de personnes aux revenus situés très proches de cette limite) de règler une, deux ou quelques consultations par an chez un médecin; mais vous éstimez néanmois que les dits démunis aurait les moyens de règler les frais pour l’assurance principale et une complémentaire, pendant 12 mois par an !  C’est un vrai exemple de logique paradoxale, mes respects ! Car jusqu’ici, les nommés démunis avaient quand-même la possibilté d’obtenir un tiers payant de la part du médecin, sans avoir aucune complémentaire. Mais désormais, la consultation “gratuite” serait conditionnée du règlement de la complementaire; sinon, il n’y aurait pas de tiers payant ! Dans le meilleur cas, le médecin accépterait de prendre ces patients en consultation à titre gracieux, pour les aider quand-même. Merveilleuse solution du système “d’aider les pauvres” de cette mannière !
Dans cette situation, on peut prévoir que dans quelques années, les démunis auraient rennoncé de plus en plus  aux consultations. La nouvelle loi serait donc n’importe quoi, mais pas du tout une aide contre le rennoncement aux soins – comme la démagogie le prétend. Au contraire, elle serait exactement la cause des multiples rennoncements aux soins, surtout de la part des plus pauvres; et d’autre côté, la mort de la médecine libérale, suite au départ du petit reste de médecins libéraux encore en fonction, et qui diminue de plus en plus.
Cette loi, une solution aux “déserts médicaux” ? On aurait rit comme pour une blague, si ce n’était pas une raison pour pleurer – tel comme un proverbe le dit.
De toute façon, tout le monde a compris, enfin, qu’est-ce que le grand amour du gouvernement pour les pauvres cachait: la mise en avant des complémentaires, à tout prix. Et le contrôle des revenus des médecins libéraux, biensur, qui étaient des vrais épines dans les yeux des gouvernants. En fait, cette conclusion n’est même pas une spéculation, mais un fait réconnu par le pouvoir:  « La généralisation du tiers payant (…) est une mesure qui est extrêmement structurante (…). C’est d’une certaine manière la mort annoncée du système libéral qui est une bonne chose car la médecine libérale est complètement incompatible avec un système d’assurance maladie comme le nôtre (…). L’assureur paye directement le médecin et  ça change tout, et ca rend les médecins effectivement dépendants du financeur (…). Si donc l’assurance maladie veut faire pression sur les médecins, elle a les moyens financiers pour faire pression sur les médecins.” (Brigitte Dormont, professeur d”économie à l’Université Paris Dauphine, et directrice de la Chaire Santé de la Fondation de Risque)
On ne sait pas exactement si la dame en quéstion était sous l’influence d’une “potion de la vérité”, ou si le gouvernement était si convaincu de l’absence d’un pouvoir réel d’opposition, qu’il a considéré qu’il pourrait sortir la main de fer du gant de velours – mais le résultat a été visible à l’oeil nu, même pour les plus idéalistes partisans du TPG. Autrement dit, la bête nous a montré son vrai visage, selon l’Apocalypse de Jean.
Je sais que les faits sont dèja connus, et le résultat c’est à prévoir facilement. Il y a peut-être encore des idéalistes qui éspèrent que la loi ne va pas être votée par le Senat. Exactement comme ils ont éspéré qu’elle n’aurait pas passer au-delà de l’Assemblée Nationale. Ces idéalistes ne savent pas encore que les députés, comme les sénateurs, doivent faire le jeu du pouvoir – du vrai pouvoir mondial qui se cache derrière tous les gouvernements – sinon, ils ne resteraient pas à leurs places. Et ils préfèrent tous leur bonne situation à l’idéalisme politique.
C’est dur à entendre ? Ou, peut-être, éxagéré dans le contexte d’un pays démocratique ? On vivra, et on verra – selon le proverbe. Moi, j’avoue que je serais totalement étonnée si les choses se passaient autrement. Ce signifierait le paradis de la justice sur terre…
Je ne veux pas finir dans cette note de manque d’éspoir, c’est pourquoi je vous rappelle qu’il y a encore des médecins qui se battent pour la libérté des soins de leurs patients, et pour que la médecine libérale subsiste encore. Ils ne vont pas céder, même si la loi va être votée (comme c’est dèja presque prévu.) Ils sont les héros anonymes de nos jours. Tous le monde ne les comprend pas, et ne les soutient pas, mais un jour viendra où tout le monde se réveillera. Un triste réveil…
“On doit aller jusqu’au bout des choses, car c’est seulement là que l’écorce éclate, et la vérité ressort à la lumière. Et c’est seulement au bout de nos forces, et de notre esprit entier, qu’on peut découvrir qui on est réelment.” (Fernand-Fournier Aubry)

A lire également: https://childagain.wordpress.com/2014/06/22/le-tiers-payant-generalise-point-de-vue-dun-medecin-liberal-dorigine-etrangere/ http://www.ufml.fr/2013-11-28-20-31-41/lettres-ouvertes/1227-lettre-ouverte-d-une-exilee-du-tiers-payant.html

P.S. S’il y a encore des lecteurs qui se demandent quel liaison pourrait exister entre le titre et le reste de l’article, je vous rappelle qu’il s’agit de la célébre réplique de la reine Marie Antoinette, suite à l’affirmation du quelqu’un de son entourage: “le peuple n’a pas de pain.” Sauf que Marie Antoinette était une personne naîve et découplée des réalités quotidiennes, parce qu’elle vivait dans un autre monde que son peuple; chose qu’on peut pas dire vraiment sur madame Marisol Touraine.
Posted by: childagain | May 10, 2015

La răscruce de drumuri

Cred că fiecare dintre noi ne-am simțit astfel, cel puțin o dată în viață. Starea aceea când în fața noastră se deschid mai multe cărări, și nu avem toate datele necesare pentru ”orientarea în teren”!
De fapt, niște date există,  furmizate de propriul nostru ”radar”, sau GPS. Și știm că ele s-au dovedit mai întotdeauna corecte… Însă ”mai întotdeauna” nu este perfect echivalent cu ”totdeauna”, și tocmai lucrul acesta aduce o senzație de frustrare. De ce oare nu ni se dau întotdeauna informațiile de care avem nevoie, ca și cum am răsfoi într-un ghid turistic, bunăoară ? De exemplu: ”dacă o iei pe aici, ajungi în punctul X, și afectezi reperele Y și Z din teren, dar dacă o iei pe dincolo, e posibil să te afectezi doar pe tine-însăți”. Eu cred că ar fi normal să avem astfel de informații, atunci când vrem să facem binele, să nu greșim prea mult, să nu sufere pe cât posibil nimeni, etc. Și atunci, de ce suntem lăsați doar în seama propriului nostru radar ?  Poate, pentru a exista motive pentru a fi învinuiți mai târziu, pentru a ni se arăta ce mărunți și ignoranți suntem, și cât rău cauzăm atunci când vrem să facem bine, etc.
Dar, acestea le știam și singuri, de multă vreme ! Și atunci, la ce bun ? Iertare dacă apar cam răzvrătită (poate că asta și sunt, în fondul meu profund), însă, atunci când am o problemă, nu pot gândi și vorbi în clișee comode. Prefer să spun adevărul așa cum îl simt.
Deși, pe de altă parte, am simțit multă ocrotire de Sus, în privința măruntei mele vieți fizice. Poate nu meritam eu chiar atâta, dar asta a fost. Și am primit, uneori, mai mult decât mă așteptam.
Ce pot să mai spun ? Aceasta nu este o postare cu rol educativ, ci mai mult o întrebare adresată mie-însămi, universului… Ca să închei, trebuie să spun, oarecum fără legătură cu cele de mai sus :), că uneori, a conduce o mașină îți oferă mai multe satisfacții decât o relație umană. Nu mai știu ce autor francez spunea că lucrurile îți oferă întotdeauna, și întocmai, plăcerea pe care o aștepți de la ele, nu dezamăgesc, nu trădează.
Păi desigur, zic și eu – o mașină, de exemplu, îți aduce întotdeauna plăcerea libertății și a drumului deschis. Dacă se oprește, și ai putea avea un dialog cu ea, ți-ar putea spune, de exemplu, că a rămas fără benzină, sau că i-a căzut o piesă. Pui benzina, înlocuiești piesa, și gata, merge mai departe !  Pe când o relație, ehei… :)
Acum, să nu se creadă că sfătuiesc oamenii să își ia mașini în loc de relații ! Era doar o comparație oarecare… :)
Gata, mă opresc, ca să nu fiu acuzată că am început să bat câmpii ! Ideea era: cum alegem atunci când ne aflăm la o răcruce, dar la această întrebare… nu există răspunsuri standard! Cel mai la îndemână răspuns ar fi, probabil: cu inima. Da, asta în cazul în care inima e îndeajuns de limpede. Dar, când ea se află în mai multe locuri…
După cum am spus, mai bine mă opresc. Poate timpul, sau o intuiție de Sus, vor aduce răspunsul. Până atunci… fiecare și-l știe pe al său, și nimeni nu are dreptul să îi spună că nu este cel corect.
Numai bine tuturor, și fie să treceți cu bine de răscruci !
Posted by: childagain | April 15, 2015

Despre jurăminte și strictețea respectării lor

Iată un subiect cu totul neașteptat, s-ar putea spune, și poate, nu chiar atât de interesant ! Întrucât, ce s-ar putea spune despre un lucru atât de sec și strict precum jurămintele ?
Și totuși, s-ar mai putea spune câte ceva… Și acest ceva îl spunem pentru a-i ajuta pe aceia care, în cursul vieții lor, au depus jurăminte pe care le regretă enorm, dar acum nu mai pot schimba nimic. De fapt, ”nimic” e un fel de a spune, pentru că putem întotdeauna schimba ceva, atunci când avem voința și perseverența. Și desigur, dorința fermă de a accepta orice risc pentru a reintra pe un făgaș normal al vieții noastre. Ei, dar poate tocmai riscul acesta pare atât de îngrozitor spiritelor obișnuite să asculte de alții, și să urmeze doar cărări bătătorite, încât de multe ori, ei preferă suferința neîmplinirii și mustrările conștiinței. Măcar, pe acelea, ei le cunosc !
Ca să intrăm puțin în concret, vom spune că – da, în genere, jurămintele sunt făcute pentru a fi respectate – acesta fiind nu doar un principiu sec, susținut prin amenințarea unor consecințe îngrozitoare în cazul încălcării lor; ci chiar o valoare a conștiinței morale. Mai bine să nu le facem, după cum spune și Biblia, dacă nu suntem siguri că le putem respecta.
Însă, există și aici nuanțe… Dacă ne gândim, de exemplu, la jurămintele cununiei – câți sunt oare în stare să le respecte fără abateri până la moarte ? Tocmai de aceea, din cauza slăbiciunii naturii umane, s-au găsit unele ”portițe de scăpare”. Și oamenii nu se simt deloc îngrozitor – sau se simt doar un timp – pentru că au încălcat aceste jurăminte, și au divorțat, de exemplu. (Ca să nu mai spunem de adultere.)  Aceasta nu înseamnă că aprobăm aceste desfășurări de evenimente, dar spunem doar că sunt inerente naturii umane netransformate, și ca atare, sunt pardonabile. Chiar și unele Biserici acceptă în zilele noastre divorțurile – tocmai pentru că, dacă le-ar înfiera, ar îndepărta cu totul acei oameni, și le-ar crea senzația unui Judecător nemilos și intransigent, care nu acceptă nici o slăbiciune umană – și asta n-ar fi în favoarea sufletelor oamenilor care caută totuși mântuirea.
Acest exemplu – al jurămintelor cununiei, este doar cel mai la îndemână, dar desigur, nu și singurul. Există și alte tipuri de jurăminte, cu consecințe chiar mai grave. Cele militare fac parte dintre ele. Toată lumea cunoaște gravitatea încălcării ascultării față de ordin, sau de superior, sau mai rău – a dezertării. Și totuși… există și aici un totuși ! Oare putem asculta chiar orbește de un ordin, atunci când el reprezintă o încălcare clară a preceptelor moralei, sau a celor umanitare ? Un soldat care a tras asupra unor civili neînarmați în urma unui ordin, va avea el conștiința liniștită ? Sau acei fasciști care executau tot felul de orori asupra evreilor și a ”raselor impure” – în cazul în care conștiința lor se opunea (mai erau și astfel de cazuri, deși rare) – puteau găsi oare o justificare totală în respectarea jurământului militar ?
Dacă ne gândim bine, vedem că totuși, dincolo de jurământul depus față de un om, sau de o entitate socială (țara, armata, regele, etc.), există o valoare mai profundă, față de care nu putem abdica, dacă vrem să ne mai numim oameni. Și aceasta este conștiința, sau altfel spus, legea morală, sau divină. Ascultarea față de această lege vine în principal, iar cealaltă/celelalte ascultări, doar în plan secund. Și chiar dacă vom suferi consecințe grele pentru încălcarea unui jurământ depus în fața oamenilor, e preferabil să fie așa, decât să ne încălcăm ascultarea față de legile divine. Sau, după cum se spune, mai întâi vine ascultarea de Dumnezeu (prin legile sale), și mai apoi, ascultarea față de oameni.
Același principiu se aplică, desigur, și în cazul jurămintelor depuse la intrarea într-o formațiune politică, vizibilă sau invizibilă. Dacă am fost atât de nesăbuiți sau orgolioși pentru a depune un aemenea jurământ (sau poate, am fost încântați cu promisiunea unor mari avantaje), iar după un timp, realizăm că visul se preface în coșmar, nimeni și nimic nu ne poate sili să rămânem acolo ! Din moment ce nu ni s-au dat toate informațiile la pornire, sau dacă, cu trecerea timpului, vedem alte și alte fațete ale acelei activități pe care o credeam nobilă și idealistă, atunci, jurământul inițial nu valorează nimic, pentru că noi l-am depus în numele unei alte imagini. Desigur, putem fi amenințați cu consecințe îngrozitoare dacă îndrăznim să îl încălcăm, dar tocmai aceasta dovedește micimea și urâțenia – adevăratul chip al acestor formațiuni politice. Dumnezeu-însuși nu amenință, El/Ea doar ne expune consecințele firești ale actelor noastre, și ne lasă deplina libertate.
Mai departe, depinde de caracterul nostru. Dacă suntem lași în esență, și preferăm să ne complacem în neîmplinire și suferință, atunci, exact asta vom avea ! Dar, dacă luăm hotărârea bărbătească de a ne îndrepta drumul de acolo de unde l-am rătăcit, acceptând toate consecințele, atunci, ne vom simți cu adevărat liberi ! Și, putem chiar avea surpriza de a decoperi mult ajutor din partea celor așa-zis mici și slabi, dar în fapt, mult mai puternici decât aceia tari care își susțin forța prin amenințări. Însă, nimeni nu ne poate ajuta fără acordul nostru, sau nu poate lupta în locul nostru, în timp ce noi ne ascundem în spatele sanctității jurământului.
Sau dacă. să zicem, jurământul depus ne înspăimântă atât de tare, încât nu ne putem sustrage, în ciuda suferinței noastre, există și aici soluții pe care oamenii inteligenți le pot găsi. Am jurat să nu divulgăm nimic din cele ce știm, să nu vorbim cu nimeni, să nu lăsăm pe nimeni să se apropie, ei bine, așa vom face ! Dar, nimeni nu ne poate împiedica să scriem un jurnal, sau să ne scriem nouă-înșine (nu există nici un jurământ în acest sens), iar mai apoi, acest jurnal sau scrisoare să fie găsit din întâmplare de altcineva – poate, chiar de o editură ! Putem chiar să scriem o astfel de scrisoare și să ”o pierdem” din buzunare, într-un loc public, sau în mai multe ! Iar dacă am avea un dram de curaj, am putea chiar să o semnăm.
Desigur, există multe variante – întrucât și la nivel de internet se pot ”pierde” astfel de mailuri, transmise din greșeală.
Deci, există soluții,dacă vrem într-adevăr să îndreptăm ceva ! Cu condiția, desigur, de a ne asuma un risc. Iar dacă jurământul depus contează chiar atât de mult, să ne gândim la exemplul de mai înainte: oare jurămintele cununiei nu sunt tot jurăminte ? Și totuși, mulți le calcă, și nu suferă foarte mult.
Sau, suferința vine doar în urma conștientizării unor consecințe grozave aici, în lumea materială ? Adică, mai simplu spus, tot frica e cea care păzește bostănăria, după cum se zice. Și atunci, ce putem spune despre noi ? Cât de mândri ar trebui să fim de noi-înșine – oameni evoluați ai secolului XXI – pentru care stimulul cel mai important este frica ?
Acestea au fost doar câteva rânduri, menite a pune punctul pe un ”i” despre care nu prea se vorbește, dar se trăiește. Să sperăm că vor ajuta câtorva…
Și în încheiere, îmi amintesc un aforism foarte potrivit aici, deși autorul l-am uitat:
”Singurul lucru care nu poare fi statornicit prin legea majorității este conștiința omului.”
Pentru a nu mi se aduce reproșul că vorbesc doar de alte țări, iar nu și de România, m-am gândit să fac o mică paralelă între evoluția sistemului medical românesc, și  a celui francez. Asta, nu înainte de a-mi asigura cititorii că nu a dat (încă) nici o mașină peste mine după articolul precedent.  Ei, dar timp încă mai este… :)
Așadar, în România, după cum se știe, există de multă vreme acest sistem al ”terțului plătitor” în domeniul sanitar. Adică, statul plătește consultațiile pacienților, iar medicii sunt rambursați (ca vai de lume!) de către Casa Națională de Asigurări. Să zicem că, pentru condițiile economice firave de la noi, acest sistem poate fi avantajos pentru pacient – până într-un punct. Adică, exact până în punctul în care, din cauza extremei sărăcii a sistemului, îngrijirile oferite sunt mai mult schițate, decât adevărate. Exemplu: tu ești bolnav, noi ne facem că te internăm, dar spitalul nu are medicamente, tu trebuie să îți cumperi. Chiar și pentru o eventuală operație, e bine să contribui cu materialele chirurgicale. Sau, caz mai întâlnit: consultația e gratis, dar medicamente rambursate pentru boala ta, foarte puține, așa că tot trebuie să dai din buzunar dacă vrei să te tratezi.Dacă vrei să faci analize, stai la coadă luni de zile până îți vine rândul (că laboratoarele nu au fonduri – datorită minunatei rambursări de la Casă) – până ce, orice boală ai fi avut, rezultatele se pot schimba și de trei ori din momentul prescripției.
Desigur, pentru această sărăcire a sistemului există mai mulți factori responsabili, printre care sărăcirea generală a țării – cauzată în mare parte de acel fatal împrumut, și de condițiile strigătoare la cer impuse pentru rambursarea lui. Însă, eu mă voi referi aici strict la sistemul medical. Și aici, chiar și înainte de acel fatal împrumut, mare parte, cam 90% din sărăcirea sistemului sanitar, s-a datorat dezastruoasei gestiuni de către Casa de Asigurări de Sănătate. La noi e numai una, da’ bună rău !
Trebuie să spun că pentru mine, și până astăzi, a rămas o nebuloasă locul în care se duceau banii asiguraților (un fel de gaură neagră, sau zonă crepusculară), în condițiile în care, deși toată lumea cotiza pe brânci (altfel, nu aveau dreptul la consultații), niciodată nu erau:
– bani pentru compensarea tuturor medicamentele necesare – iar medicii erau sancționați dacă prescriau prea multe de pe lista B – cu cele mai scumpe;
– bani pentru laboratoare;
-bani pentru plata salariilor medicilor și cabinetelor medicale.
Era chiar o chestiune cutremurătoare faptul cum oameni cu ani de studii, și titluri câștigate pe merit, după ani de muncă și concursuri, făceau coadă cu căciula în mână pe holurile Casei de Asigurări, în așteptarea banilor munciți și cuveniți. Și ”nu sunt luna asta, d-le doctor, n-am primit încă, scuze, și noi așteptăm”. Iar când se primeau, erau pentru o lună-două din urmă, niciodată la zi, dar medicii erau mulțumiți și așa, că aveau cu ce să-și  plătească măcar dările cabinetelor.
Aceasta este situația pe care am cunoscut-o eu când am plecat, dar ceva îmi spune că lucrurile nu s-au schimbat prea tare ! Oricum, nu în bine. Așadar, sistemul acesta al terțului plătitor s-a dovedit falimentar prin el-însuși.
În Franța, pe de altă parte, există sistemul liberal (în plus față de spitale, adică, de salariat.) Adică, oamenii plătesc consultația – o sumă acceptabilă pentru venitul lor – iar medicii primesc deci încasări directe de la pacienți. Desigur, ei trebuie să își plătească mai apoi dările, care nu sunt mici deloc, dar dacă au un număr convenabil de pacienți, după primii ani, încep să respire. Ba, chiar să trăiască confortabil !
Pacienții, pe de altă parte, sunt și ei rambursați de către Casele lor regionale de Asigurări în proporție de 70%. Adică, își recapătă mare parte din consultație. Dacă au încheiat și o asigurare complementară, sunt rambursați în proporție de 100%.  Oricum, chiar dacă nu au nici o complementară, ar mai avea de plătit din mână medicului o sumă modică, în jur de 6 Eur, care aici e un nimic. Deci, sistemul acesta este aproape gratuit pentru pacient, iar medicul chiar poate trăi !
Pe de altă parte, există și aici cazuri sociale, care nu plătesc nimic medicului, iar acesta este rambursat mai apoi pentru ei de către Casă. (Cu o întârziere variabilă, dar în situația în care medicii au și alți pacienți, își pot permite să aștepte, nu ca în alte părți.) Există chiar și situația în care unii pacienți nu au statut de ”caz social”, dar au totuși venituri destul de mici, la limită, și atunci ei îi pot cere medicului să le facă o gratuitate – un ”terț plătitor” – acesta fiind mai apoi rambursat în proporție de 70% de către Casa principală. Și, să nu credeți că medicii nu fac asta, ba chiar, o fac destul de des ! Eu am întâlnit chiar situația înversă, când insistam să fac cuiva un terț plătitor de acest gen, și persoana nu voia, pentru că îi era rușine ! Da, avea conștiința faptului că medicul trebuia plătit, așa era ea educată.
Așadar, în condițiile acestui sistem aproape perfect, justficarea adusă de doamna ministră pentru instituirea terțului plătitor generalizat – că oamenii ar renunța la îngrijiri din cauza lipsei banilor pentru consultație – apare drept cel puțin hilară. Vorba ceea: am râde, dacă n-ar fi de plâns ! Da, oamenii renunță, dar cauza e cu totul alta: ei renunță pentru că medicii sunt supraîncărcați, și perioadele de așteptare până la o eventuală programare sunt de ordinul zilelor, și chiar săptămânilor sau lunilor – în cazul specialiștilor. Și asta, de ce ? Simplu, pentru că statul nu oferă cine știe ce condiții de instalare medicilor liberali, ba chiar, pare să le pună bețe în roate pe toate căile. Pe de o parte, se plânge în gura mare lipsa medicilor, apariția ”deșerturilor medicale”, dar când cineva se hotărăște să se instaleze, se trezește cu toate dările pe cap, indiferent de veniturile lui de început. Teoretic, există dreptul la o primă de instalare, dar în practică, un medic la început nu o va vedea mai niciodată, pentru că mereu se vor găsi motive. Și așa,  medicii în vârstă nu prea își găsesc succesori, iar medicina liberală moare încet.
Iată, doamna ministră, motivele renunțării la consultații ale pacienților ! Nu cărpănoșia medicilor (auzi, avarii și imperialiștii !), care nu vor să îi primească în consultație pe cei defavorizați. Apropos de asta, sunt gata să vă pup cu foc, dacă ați văzut măcar o dată în viața dv. un ”defavorizat” de aproape ! Să îi simțiți mirosul, și totuși să îl compătimiți. Dar, cred că pupatul meu ar cam trebui să aștepte ! :)
Și apropos de ”terț plătitor”, mai există un aspect. După cum ni s-a anunțat, de acum încolo, asigurările complementare vor deveni obligatorii. Adică, pentru a avea acces la consultația gratuită, trebuie ca omul (defavorizatul) să își fi plătit mai întâi asigurarea de bază și cea complementară – care va crește binișor, după cum se aude. D-na ministră, vă doare inima că defavorizații nu pot plăti o consultație, o dată sau de două ori pe an, dar v-ați gândit totuși că ei vor putea plăti complementarele 12 luni pe an ! Aid’ să vă pup totuși, că mie îmi place logica paradoxală ! (Vedeți, pupatul ăla, era scris să fie dat ! :) )
Și așa, urmând firul logic a ceea ce se va întâmpla în câțiva ani după instituirea acestui terț plătitor, reiese că, abia atunci, vor exista reale renunțări la consultații (gratuite), pentru că oamenii nu vor putea plăti complementarele pentru a avea acces la ele. Și așa, tocmai cei defavorizați vor fi cei mai loviți, iar în câtva timp, se vor împuțina oarecum. (Ceea ce stăpânii din umbră cred că au și urmărit, printre altele.)
Pe de altă parte, sistemul sanitar… ei bine, va cunoaște binele maxim prin marile economii realizate ! Adică, așa ar trebui, nu ? Doar s-a văzut și în România… Și totuși, ca și în România, și aici, deja au început să se scoată medicamente de pe lista de compensate, să se restrângă accesul la unele servicii. Și asta, cât încă nu s-a aplicat terțul plătitor, dar după… Dumnezeu cu mila !
Și, măcar românul are el un sistem bine înveterat, de veacuri, de a se strecura pe sub lege, sau pe lângă ea, prin solidaritate între toți cei loviți. Exemplu: deși la Casa de Sănătate românească niciodată nu-s bani, unii medici, sau policlinici, mai puteau căpăta dreptul lor lunar înaintea altora dacă știau pe cine trebuia, și aduceau și câte o mică atenție. Așa au mers lucrurile la noi dintotdeauna. Dar în Franța, unde-i lege, nu-i tocmeală ! Adică, dacă e ca medicii sau sistemul să o ia în jos, în jos o va lua ! Sau, dacă medicilor români li se impunea să vaccineze anti-porcină, ei nu ziceau nu, dar în particular, îi puteau spune pacientului: măi, nea Ioane, tu poți face vaccinul, dar eu nu te sfătuiesc ! Și ce era între nenea doctorul și Ion ”nu se auzea” pe nicăieri !
Ca să ne întoarcem la aspectul plăților, să ne gândim puțin: toți pacienții aceia care vor plăti complementare piperate, ca să aibă accesul la o amărâtă de consultație, ce-și vor zice ei ? Dacă tot plătim, măcar să merite ! Să ne gândim, de exemplu, că într-o țară oarecare li se impune oamenilor să dea o taxă lunară la stat, ca să meargă la cizmar gratis. Poate ei au nevoie de cizmar o dată pe an, poate niciodată, dar taxa trebuie s-o dea ! Ei, și atunci, ce-ar face ei ? Oare n-ar începe să comande tot felul de botine, ca măcar să își justifice plățile ? Botine de zi, botine de noapte, botine de iarnă, de vară, de ploaie, de soare… Chiar dacă înainte nici măcar nu visaseră la ele, dar dacă-i gratis… și ei plătesc pe altă parte ! La urma-urmei, vor ajunge să ceară chiar și botine de aur, că doar ar fi dreptul lor! Și atunci, cizmăria cum ar merge oare ?
În concluzie, urmarea logică a terțului plătitor generalizat ar fi: sărăcirea pacienților deja săraci, pe de o parte,  și sărăcirea sistemului sanitar până la intrarea acestuia în colaps, pe de alta. Nu îmi pot închipui cum de nimeni dintre cei mari și luminați de acolo, de sus, doldora de cunoștințe social-politice, nu s-a gândit la o asemenea evoluție. A trebuit să se gândească doar un mocofan de doctor ca mine, care folosește numai cea mai elementară logică. Bine că o am și pe asta, că altfel…
Dar oare, chiar nu s-au gândit ? Mie faptul mi se pare tare improbabil – ca toți analiștii politici și sociologii să nu fi văzut aceste adevăruri simple. Și atunci ? Ei, păi atunci… ideea este că au văzut ei dar… fie nu au voie să spună, fie nu prea le pasă !
În mod sigur, celor aflați în vârful piramidei, de unde lansează înalte directive pentru umanitate, nu le pasă. De fapt, ei au urmărit de la început doar un singur lucru: să stoarcă cât mai mult din buzunarele oamenilor, prin intermediul complementarelor. Cât s-o putea, că pe urmă, după ce oamenii ar sărăci cu totul, și sistemul s-ar duce de râpă, i-ar lăsa frumos pe toți să cadă de la înălțime. Selecția naturală, asta ar zice ei, fraților, luptați-vă pentru supraviețuire, că noi îi păstrăm doar pe cei ce știu ”să se selecteze” !
Ei, destul am bătut câmpii, sper să înțelegeți că nu sunt chiar un profet, sau, n-aș vrea să fiu ! De fapt, tare aș vrea să mă înșel ! Și oricum, în mersul unei societăți mai intervin și alți factori, printre care și Dumnezeu.
Mă iertați, rogu-vă, că v-am plictisit atât, iar dacă alte lucruri mai interesante aveți de făcut, voi înțelege într-un gând ! Numai bine, și viitorul să ne fie blând !

Link info: http://www.ufml.fr/2013-11-28-20-31-41/lettres-ouvertes/1227-lettre-ouverte-d-une-exilee-du-tiers-payant.html               http://www.jobvitae.fr/actualites/economie/le-tiers-payant-generalise/?utm_source=candidats&utm_medium=email%2Bcandidat&utm_campaign=newsletter%2Bcandidat

Uite că am ajuns și la politică, deși de obicei nu prea mă ating de subiecte de acest gen, pentru că simt că se ”lipește” de mine un fel de mâzgă. Dar câteodată, nu trebuie și nu putem tăcea, când lucrurile o iau razna prea tare. Chiar și Socrate, marele meu model, era de părere că toți oamenii au datoria de a se implica în viața cetății.
Așadar, mă voi referi la adoptarea mult-cântatei legi a sănătății în Franța, lege care va schimba din temelii sistemul sanitar francez, și de aceea proiectul ei a stârnit până acum nenumărate furtuni. Dacă ar fi fost să îl schimbe în bine, atunci nimeni n-ar fi zis nimic, dar susnumita schimbare va distruge tot ceea ce a existat bun și viabil până acum în domeniul sănătății ! Doamna Marisol Touraine, capabila ministră a Sănătății (adică, are capacitatea de a reda în cuvinte multe și înflorite ceea ce stăpânii ei din umbră îi dictează în câteva idei principale – și asta e o mare capacitate în situația dată) a hotărât să introducă și în Franța sistemul terțului plătitor. Ce înseamnă asta – adică, pacienții vor avea acces gratuit la consultații, iar medicii vor fi plătiți direct de către Casele de Asigurări (aici sunt mai multe – aproape nenumărate, aș zice). Adică, aproape ca la noi, în România! Doamna ministră vrea să ne facă să ne simțim ca acasă, ce suflet de aur, aș adăuga eu.
Cât despre terțul plătitor… Bravoo, minunat, atâta grijă pentru om, ne dau lacrimile ! Așa ar zice un spirit candid din afara sistemului. Și pe asta bate și ea monedă, desigur ! Dar cei de aici știu foarte bine – și medici, și pacienți – că acest sistem, departe de a arăta grija pentru om, arată doar grija pentru manipularea acestuia. În primul rând, pacientul nu va mai plăti medicul, dar va fi obligat să plătească asigurările complementare de sănătate (până acum, acestea erau opționale), iar acestea vor ridica tarifele după cum  va vrea mușchiul lor, pentru că ”li s-a dat liber” de la guvern.  Apoi, dosarul medical nu va mai fi secret, uite-așa ! Adică, nu pentru toată lumea, pentru că susnumitele complementare vor avea dreptul să își arunce ochiul pe ele, dacă tot plătesc ele medicii. Și nu numai să își arunce ochiul, dar să dea și indicații prețioase medicilor referitor la recomandarea anumitor medicamente mai ieftine (ce, dom’ doctor, ia dă-i ăstuia și mai ieftine, că io văz (din dosar) că nu-i așa bolnav !)
Dar batjocura cea mai mare ar fi la adresa susnumiților medici, care vor fi plătiți de aceste complementare, după care vor trebui să ”alerge” ca să își recupereze drepturile (și să ne gândim că în Franța sunt câteva sute, iar fiecare pacient are dreptul la alegere). Deja Casa principală acordă în prezent anumite plăți cu întârziere de câteva luni (pentru pacienții care sunt cazuri sociale), dar întrucât medicii au și alte categorii de pacienți, își pot permite să aștepte. Însă, să ne gândim puțin la situația când toți pacienții vor fi plătiți, nu de o Casă, ci de sute, fiecare cu obiceiurile și bucătăria ei. Doamna ministră ne-a anunțat cu o candoare de îți dădeau lacrimile, nu alta, că ”va lua dumneai măsuri” ca plățile să se petreacă la timp. Trebuie să o credem pe cuvânt, doar e mămica noastră, ce dacă aceste măsuri atât de simple nu au fost luate până acum de ani de zile nici măcar în privința plății acelor cazuri sociale de care spuneam, și care sunt doar o picătură într-un ocean.
Și, mai există un aspect. Această minunată lege a sănătății vizează chipurile, în principiu, reducerea cheltuielilor, dar în condițiile în care tot neamul va avea acces gratis la orice analiză și investigație, oho, ce de economii se vor face ! Nimeni nu va voi să își facă analize din cap până în picioare – ”că tot e gratis”, nimeni nu va face coadă la toți specialiștii ca să își trateze mica bubuliță apărută peste noapte ! Adică, doamna ministră ne asigură că nuu, nu va fi așa, că are dumneai încredere în pacientul francez ! Ne asigură dinainte, pe baza solidelor sale cunoștințe de psihologie socială și medicală, că totul va merge șnur, și pacienții vor fi așa de extaziați de ceea ce se face pentru ei, că nici nu vor îndrăzni să clipească în plus. Sunt așa de emoționată la gândul acestei minunate încrederi, că aș invita-o pe d-na ministră să consulte în locul nostru! De fapt, din mai multe motive aș invita-o, că dumneai se pare că se pricepe așa de bine la tot ce ține de medicină, că în curând nu va mai avea nevoie de medici. Și așa, legea asta s-a adoptat fără medici, sau trecând peste ei !
Și așa, ajung la titlul articolului meu. Ca o paranteză, trebuie să spun că, de când proiectul acestei legi a fost publicat, grevele și manifestațiile medicilor s-au ținut lanț. Deși, ziarele și televiziunile abia au arătat câteva aspecte palide și pe fugă ! Se pare că acest subiect era grozav de neînsemnat – oricum, cu mult mai puțin important decât crimele ocazionale, bătăile de cartier, huliganismele, și altele de gen. Ieri, pe 31 martie, ziua fatidică a prezentării acestei legi în Adunarea Națională (Parlamentul francez), medici din toată Franța au fost masați în fața clădirii Parlamentului, unii veniți chiar cu o noapte înainte, și aducând cu ei mâncăruri specifice regiunilor, pentru a fi consumate în timpul lungii așteptări. Strigătele și manifestațiile nu au încetat întreaga zi (ca și în multe alte ocazii dinainte), dar legea a fost adoptată de către Comisia pentru Probleme sociale, și cu asta gata ! Ce dacă 90% dintre medici au fost în grevă, și și-au exprimat fățiș dezacordul și prin alte mijloace. Vorba ceea: ”Câinii latră, caravana trece”.
Concluzia care se impune cu privire la democrația actuală – și la orice democrație dealtfel – este că mocofanii au dreptul să țipe cât vor când nu le convine ceva, dom’le; da’ cât vor ! E dreptul lor, și gata ! Da’ să nu se aștepte să-i și bage cineva în seamă, că asta ar fi chiar culmea. Să stea frumos la locul lor și să înghită osul pe care binevoiesc stăpânii să li-l arunce. Care stăpâni iau frumos hotărârile în spatele ușilor închise. (Și nu vorbesc de d-na ministră, care e doar o slugă aflată ceva mai spre vârful ierarhiei, datorită capacității de care am vorbit anterior).
Acești stăpâni au hotărât demult că medicina liberală era un cui în talpa marii finanțe, pentru că nu putea fi controlată ! Medicii fiind plătiți în proporție de 80% de către pacienți, nu depindeau nici măcar de Casa principală. Și deci, nu puteau fi manipulați, ”negociați”, constrânși. Câte un proces înscenat de malpraxis, poate, pe ici, pe colo, pentru scăderea încrederii pacienților în medicul respectiv, dar nici așa nu puteau fi siguri că medicul acela nu și-ar fi recăpătat mai apoi clientela, pentru că… Din nefericire pentru stăpânii din umbră, sănătatea nu este o valoare ușor de negociat ! Iar un medic bun va avea totdeauna pacienți.
Ei, și atunci, ce și-au zis dumnealor ? Ia să facem așa încât valoarea medicului să nu mai conteze deloc, și să fie plătit de noi, nu de pacient. Dacă mișcă în front, dacă nu dă medicamente ieftine, dacă nu face vaccinările impuse, și alte chestiuni, atunci, el nu va avea păpica ! Pentru că plățile vor veni la Sfântul-Așteaptă, ba, vor mai exista și penalități. Și uite-așa, sănătatea oamenilor a fost vândută marii finanțe, prin intermediul complementarelor. Puținii care se mai bucură acum că vor avea totul ”gratis” se vor trezi și ei mai târziu. Dar deja majoritatea pacienților au înțeles, și culmea, îi susțin pe medici ! Cred că d-na ministră ar plânge cu alean dacă ar înțelege fenomenul (vai, ea vine cu atâtea bune-intenții, și ei…)
Cred că s-a observat până acum că eu îi spun ”d-na ministră” în loc de ”d-na ministru” – scuze, ce agramatism ! Dar ce să fac, nu îmi vine niciodată pe limbă cuvântul ”minstru” în legătură cu dumneai. Un ministru, fie că e bărbat sau femeie, e un om competent, care cunoaște exact problemele domeniului său de activitate. Sau măcar, nu le ignoră voit. O ministresă e un fel de ”bucătăreasă” ministerială, care dă rețete fanteziste, pentru că a citit ea într-o carte, sau pentru că așa i-a spus Șeful care taie și spânzură. Chiar dacă toți mor otrăviți de bucatele ei.
Și acum, poate că vă veți întreba:  cine sunt oare acei ”stăpâni din umbră” de care tot vorbesc ? Păi, dacă sunt din umbră, cum să îi știm ? Doar ăsta-i rolul umbrei, să ascundă… Am mai auzit noi de masoni – cu  nu știu câte rituri; de illuminati, Bilderberg… Da’ astea-s fantezii, nici un om cu scaun la cap nu crede de-astea ! Dacă ar fi, s-ar și povesti… nu-i așa ?
Da’ totuși, nu le zice și tu așa, pe față, că nu se știe… Chiar nu ți-e teamă ? Păi, dacă nu se egzistă, de ce să-mi fie teamă, dom’le? Zic și eu așa… iar ăl de crede (și mai și zice) ori e prost, ori nebun, ori are para-noica ! :)
Acum, știu că un singur lucru ați mai putea întreba: bine-bine, da’ ce ne interesează pe noi, în România, ce se întâmplă în Franța ? Ei, fraților, nimic nu e izolat, și nici întâmplător. Aproape sau departe, suntem cu toții legați unii de alții, după cum spunea Sartre – și supuși manipulării, aș adăuga eu. Ceea ce se petrece în lumea întreagă are cam aceleași cauze. Roșia Montană, Pungești, Emmanuel Giboulot (acel viticultor condamnat pentru că nu a acceptat pesticidele chimice), impunerea chimicalelor din alimente și agricultură  și distrugerea agriculturii ecologice, impunerea treptată doar a medicamentelor chimice (cele naturale dispărând încet de pe piață – ”că nu se mai fabrică”, sau nu li se mai dă acordul), impunerea acelui împrumut fatal României la Banca Mondială, falimentarea economiilor țărilor mediu dezvoltate pentru a le aduce în dependență economică față de marile puteri… și multe altele. Această nouă Lege a Sănătății din Franța se înscrie și ea în acest curent. Și tare mă tem că e doar începutul ! Ceea ce se urmărește, este controlul total.
Dar… toate acestea poate că sunt doar închipuiri, după cum ziceam ! Și mai bine să trăim noi fericiți până la adânci bătrâneți, fără să știm nimic ! (Dacă mai apucăm.) Și-am încălecat pe-o șa… :)

Link inf;.http://www.lexpress.fr/actualite/societe/sante/le-tiers-payant-generalise-adopte-en-commission_1662693.html 

 

http://blogs.mediapart.fr/blog/lehmann-christian/030415/la-loi-sante-de-marisol-touraine-une-etape-dans-la-longue-marche-des-complementaires

 

https://childagain.wordpress.com/2014/06/22/le-tiers-payant-generalise-point-de-vue-dun-medecin-liberal-dorigine-etrangere/

Older Posts »

Categories

Childagain's Blog

Just another truth digger

Hrana pentru sufletul tau

“Cel ce se cucereste pe Sine cucereste totul”

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

CE POATE FI MAI FRUMOS CA POEZIA ŞI MAI DULCE CA DRAGOSTEA ?

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Life begins after coffee

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

blogul lui gyuri

Ioan Gyuri Pascu, el insusi

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru Dan

Proza . Fantasy . Non-fictiune

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Specializarea într-o singură direcție reprezintă o problemă, deoarece cunoașterea deplină are mai multe fațete. Artele și stiințele vieții reprezintă modalități de expresie , de comunicare fără de care existența noastră ar deveni plictisitoare și limitată. Ele reprezintă căi ale creației și , lăsandu-le să se manifeste , se arde întreaga neștiință, producandu-se o transformare profundă, interioară.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

crochiuri. strada sforii. jurnal de poezii dispărute. blogolumea

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

Educație,creaţie literară, psihologie, pedagogie

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 125 other followers