Posted by: childagain | December 16, 2015

Mesaj de Sărbători și mai departe

Dragii mei cititori si prieteni, revin puțin ca să vă spun Sărbători fericite, și să îmi iau rămas-bun. Plec pentru o lungă perioadă, poate pentru totdeauna. Am motivele mele ca să procedez așa – adică, motivele mele interioare. Pe scurt, uneori simt că m-am născut în Universul greșit. Poate că nu mi l-am ales eu bine, poate că mi-a fost repartizat ca școală sau pedeapsă, sau poate că totuși mi l-am ales, dar numai pentru a fi alături de cei dragi, și de alte ființe pe care să le ocrotesc. Am păcătuit întotdeauna printr-o prea mare dragoste față de Pământ, pe care îl prefer oricărui rai. Și pe care aș fi vrut să instaurez binele și dreptatea, să nu-l las doar așa cum este acum: un fel de purgatoriu pentru cei în curs de devenire – adică, majoritatea.
Dar, mi s-a arătat răspicat că nu e voie să lupți pentru dreptate pe Pământ, că el trebuie să rămână așa cum este, doar un purgatoriu.  Și cei care încearcă să îl transforme în paradis se pun contra lui Dumnezeu. Și răii aflați la onducere trebuie să rămână acolo unde sunt, pentru că sunt acolo cu voia Cuiva.  Iar dacă încercăm, sau măcar nutrim intenția de a coborâ Dreptatea din rai pe pământ, vom fi pedepsiți pentru asta. Nu de către cei răi, ci de alții. Poate, de către cei pestriți, care sunt doar instrumente.
Dacă nu cumva sunt într-o mare ispită, și nu înțeleg eu rosturile lumii, cu puțina mea minte ? O fi și așa, nu zic nu ! Dar, se poate și să le înțeleg prea bine, și de aceea să fiu pedepsită. Nu trebuie să înțelegi mai mult decât poți duce, iar dacă înțelegi, nu trebuie să și spui. Doar că… eu am fost dintotdeauna puțin pe dos ! Exact aceea ce eram avertizată să nu fac, aceea făceam ! Pentru că nu îmi plac avertismentele de genul ăsta, și nici nu sunt un material bun pentru frică. Din păcate pentru cei ce mă avertizează, modelul meu e Socrate. Prefer să beau mătrăguna, decât să trăiesc în compromis – făcând lucruri pe care sunt silită să le fac, și nefăcând ceea ce simt și cred eu că trebuie să fac. Sau, acceptând de nevoie ceea ce mi se întâmplă, fără să pot schimba.
Ei, cam asta a fost ! Nu vreau să vă întristați, voi și site-ul acesta ați fost una dintre sursele mele de libertate. Poate voi mai reveni, când voi simți că rosturile lumii s-au schimbat.
Posted by: childagain | December 13, 2015

Jour de la honte

Pour les amis et lecteurs français, je vous transmet ici le contenu d’un mail que j’ai reçu, contenant les dernières nouvelles sur la future loi santé, que madame le ministre est en hâte de la faire voter maintenant, mai maintenant ! en profitat de l’état d’urgence institué après les atentats. Il nous semble que certains savent tirer des avantages même d’un malheur national.
Pour renseignement, dr. Jérôme Marty et son groupement UFML sont les portes-paroles des médecins non soumis  à la mésquinerie d’un systhème politique qui met les intérêts des mutuelles avant la santé des gens, en véhiculant en même-temps le slogan du “bien-être des démunis”. (Pour renseignemnt sur ce dit bien-être:
S’ils nont pas du pain, qu’ils mangent de la brioche, ou les démunis face aux complémentaires santé obligatoires )

TAN1712

 Newsletter du  13 décembre 2015

17 12 15 vote Loi santé : JOUR DE LA HONTE =>rassemblement des 10 h à l´Assemblée Nationale derrière banderole HONTE …Tee shirt contre Loi Sante disponible sur place pour dress code unitataire. Presse prévenue.
EDITORIAL

par le dr jérôme marty, président de l’ufml

JeromeMarty

“République exemplaire”

Il a été reproché à l’UFML une liberté de ton, une impertinence, il lui a été reproché de bousculer les convenances et de ne pas se plier aux habitudes et aux règles, de tracer son chemin hors des limites imposées par les uns, subies par les autres et….Comme mon rôle est de m’exprimer au nom de l’UFML, de représenter l’UFML ces reproches ont été souvent personnalisés.
J’aurais pu prendre un peu de distance, arrondir les angles, être pragmatique, entrer dans le périmètre imparti ….Mais la loi de Santé, mais le comportement des responsables aux affaires, mais le temps qui passe.
La loi de Santé sera votée le 17 décembre au terme d’une accélération législative entre fait du prince et république bananière.
Portée par un régime en déliquescence incapable de représenter plus d’1,5 Français sur 10 contre 90 % des médecins et soignants libéraux, la loi sera votée sans explication aux Français de ses conséquences.
Marisol Touraine a pris la décision de faire voter la loi pendant l’état d’urgence, l’intérêt de Marisol, la carrière de Marisol, ont pris le pas sur tout : écoute des médecins et des soignants, respect des victimes.
Jamais un gouvernement n’a agi de la sorte, acte vulgaire, méprisable, odieux, dégueulasse.
Celle que nous devons appeler Ministre en nous mordant les lèvres a fait le choix réfléchi de détruire la médecine libérale, le soin libéral, et de donner demain les rênes du système aux réseaux…
Bruno Le Roux pourrait la remplacer ou Jean Marie Leguen : la gauche mutualiste, la gauche fric, succédant à une égérie du siècle pour mettre ses œuvres en pratique, c’est une possibilité, la grossièreté a toujours sa place au sein de la vulgarité.
Valérie Fourneyron, ex ministre des sports et députée entrée au CA de la MATMUT, écrit dans un twitt que la Matmut ne fait pas de santé (twitt retiré dans les 5 min ) ; Daniel-8 Porsches-Havis, Président directeur de la Matmut, appelle à voter pour le candidat socialiste de Normandie.
Des dirigeants de la Mutualité française qui, il y a quelques semaines s’émouvaient de la trop grande proximité Mutualité française-gouvernement …La marmite des conflits d’intérêts, des prébendes, des placements à rapport immédiat, déborde…
Face à cela, face à cette fange où se roulent nombre de responsables institutionnels, face à une acceptation larvée trop fréquente ou à l’existence d’un théâtre du combat de l’instant, où l’acte suivant remplace le précédent, où le résultat n’est pas de mise, où seul compte le jeu des acteurs encore et encore et toujours présents au cours des années, la voix de l’UFML doit rester prépondérante, impertinente, et hors des schémas établis.
Nous n’acceptons pas la loi de Santé, nous n’acceptons pas les périmètres que l’on définit pour nous …
L’UFML va lutter et lutter encore contre la loi de Santé.
J’ai demandé aux syndicats d’organiser une action commune le 17 décembre aux côtés de l’UFML et des responsables des coordinations afin de montrer ce front commun du soin désormais intemporel contre cette loi.
Si l’UFML n’obtenait pas de réponse commune et globale, elle la monterait avec ses partenaires parce que nous savons que les médecins, les soignants, sont, eux tous, en attente d’actions et ne peuvent accepter l’inacceptable !
Nous continuons, nous sommes médecins, soignants, nous sommes debout !
* * * * *
LOGO UFML DEFINITIF FOND NOIRAffiches vote des députés pour salle d’attente 
Affiches à poser dans vos cabinets de consultations=> cliquez sur une image   pour la télécharger.
Version médecins ===> 20151129 Affiche salle attente
ou version soignants===> Aff salle vote AN soignants
Notez le nom de votre député, et cochez la case idoine.
Nous avons prévenu que nous ferions battre tous les députés soutien de la loi …
Cherchez le nom de votre député ici.
Merci d’envoyer des photos de vos affiches remplies sur notre page Facebook et/ou sur Twitter.

Vos affiches complétées seront envoyées aux députés et resteront exposées jusqu’aux élections de 2017.

* * * * *

par le dr jérôme marty, président de l’ufml

Posted by: childagain | November 29, 2015

Pentru ce trăim ?

Uite o întrebare așa de banală și răsuflată, încât mă mir de ce o mai pun unii ! ar spune o categorie de intelectuali.
Sunt de acord că întrebarea e banală, pentru că e veche de când umanitatea, dar răspunsul… ehei, aici e altă treabă ! De fapt… nici nu prea se știe răspunsul, nu-i așa ?
Pe de altă parte, dacă privim lucrurile la modul relativ, ar exista tot atâtea răspunsuri cât și oameni. Fiecare simte că trăiește pentru motivul lui personal, pentru propria lui mică sau mare misiune. La modul absolut însă, toți trăim, sau suntem trimiși pe acest pământ, pentru a evolua, a ne desăvârși, până la atingerea sfințeniei – sau iluminării, sau cum vrem s-o numim.
Desigur, deja aud căscăturile de plictiseală ale ateilor și agnosticilor, care nu își pot închipui un asemenea motiv.
Acum, nu vreau să intru în polemici, simt doar nevoia să spun că, de curând am descoperit că, scopul vieții fiecăruia dintre noi ar putea fi mult mai simplu, și în același timp, mai nobil ! Dincolo de toate micile și marile scopuri, și până la atingerea mărețului scop al desăvârșirii, noi toți trăim pentru a întruchipa idei. Universul ne trimite în lume pentru a demonstra, sau a exemplifica, prin noi, prin fiecare dintre noi, câte o Idee universală (sau, chiar mai multe).
Platon chiar a vorbit de acest Plan al Ideilor, aflat într-o dimensiune de vibrație superioară lumii materiale. El a spus că oamenii pot participa la aceste Idei prin asemănare. Eu simt că ei fac mai mult decât asta, ei chiar întruchipează aceste idei – dar la modul imperfect și amestecat, specific lumii materiale.
În acest sens, unii oameni ar avea drept scop să caute și exprime Adevărul, în toate formele lui (și eu simt că aș fi cam pe-acolo, pentru că toată viața l-am căutat, pe diferite căi). Alții, Iubirea, sau Compasiunea, sau Dreptatea, sau Inteligența – foarte rar, Înțelepciunea. Și desigur, ne putem închipui că există foarte multe idei de exprimat, în combinații ale celor de mai sus (Prietenia, Familia, de exemplu). Sensibilitatea, Simțul Artistic, Genialitatea, Spiritul Științific, ar fi o altă categorie de Idei, la fel de necesare.
După cum am mai spus, oamenii nu sunt cristale pure, și alături de ideile de bază, ei mai pot exprima și altceva, sau chiar ideile de bază, pot ajunge să le exprime trunchiat, sau dezlânat, sau cu hopuri, sau cu impurități. Și totuși, în anumite momente de grație, putem simți și în cel mai banal om ce ar fi trebuit el să exprime ! Unii pot avea sclipiri de înțelegere, sau de bunătate, sau de altruism, repede înnecate în vâltoarea vieții cotidiene.
Alții pot ajunge, din diferite motive, să exprime chiar idei negative: Răul, Distrugerea, Suferința, Slăbiciunea, Nehotărârea ce pot aduce mai mult rău decât răul pur. Nu cred că au fost trimiși, ”programați” să exprime aceste idei, dar în cursul vieții lor, ei au ales, conștient sau nu, să le exprime. În aceste momente, ei devin pricină de învățătură pentru ceilalți, și de manifestare a propriilor Idei ale acestora: Iubire, Compasiune, Sprijin.
Desigur, chiar și cel mai bun dintre oameni poate avea perioade sau momente când Ideea sau Ideile sale de bază sunt întunecate, sau nu se mai văd bine. În acele momente, poate fi de-ajuns să le reamintim ce Idei am văzut noi în ei, ce trebuiau ei să exprime. Sau poate, chiar să-i ajutăm să le exprime din nou – dacă ne stă în putere.
Și, mai este o categorie de oameni ce exprimă Idei atemporale, valabile pentru o largă categorie umană: o națiune, poate întreaga umanitate. Acestea sunt, de fapt, idealuri – ex: idealul păcii universale, al iubirii universale exprimate prin fapte, al ridicării umanității căzute, etc. Oamenii ce participă la, sau exprimă un Ideal, se recunosc parcă de departe, ei par a fi ”însemnați cu fierul roșu”.  Toată viața lor, orice ar face, ei nu se pot dezice de acel ideal, îi aparțin. Iar dacă o fac, întreaga umanitate oftează ! Exemple de astfel de oameni cunoaștem cu toții: marii învățători ai popoarelor, sfinții, eroii, luptătorii pentru eliberarea unei țări, sau pentru un drept universal (ex. abolirea sclaviei)
Însă, chiar dacă nu suntem ca ei, după cum am spus, fiecare dintre noi avem propria noastră idee de exprimat. Și în acest sens, toți suntem mici eroi, dacă o facem așa cum trebuie.
Iată care am simțit eu că ar fi scopul vieții noastre ! Oare ce idee, sau idei, avem de exprimat fiecare ?
Word count: 441 Draft saved at 2:45:01 pm.
Status: Draft Edit Edit status
Visibility: Public Edit Edit visibility
Publish immediately Edit Edit date and time
Publicize: Not Connected Show

Tags

Separate tags with commas

Choose from the most used tags

ExcerptExcerpts are optional hand-crafted summaries of your content that can be used in your theme. Learn more about manual excerpts.

Send trackbacks to:
(Separate multiple URLs with spaces)

Trackbacks are a way to notify legacy blog systems that you’ve linked to them. If you link other WordPress sites, they’ll be notified automatically using pingbacks, no other action necessary.

Allow comments.
Allow trackbacks and pingbacks on this page.

Author

Show likes.

Show sharing buttons.

Posted by: childagain | November 25, 2015

Gânduri nealiniate

Acesta nu este un post de informare sau învățătură, ci doar un amalgam de gânduri care se cer spuse, pentru că fără ele ar fi chiar mai greu. Fără înțelegerea adusă de ele…
Așadar, îmi vine în gând, în primul rând, faptul că fiecare lucru are timpul său, și chiar o anumită structură spațio-temporală și psihologică care i se potrivește.  Și noi avem o anumită structură psiho-spirituală într-un anumit moment sau perioadă, care structură se mai schimbă și ea, evoluează, se transformă. În paralel, și paradigmele, și chiar și visele noastre se transformă. Nu putem pretinde cuiva să simtă și să dorească în momentul prezent exact același lucru ca în urmă cu ani de zile, sau chiar cu luni, sau săptămâni.
Sau poate, intervin alte condiții concrete în viața noastră, alte priorități, alte direcții, care anulează, sau cel puțin schimbă dramatic, vechile traiectorii. Să pretindem cuiva să dorească și să accepte acum un lucru potrivit unui anumit moment din trecut, care moment a trecut la vremea respectivă fără finalizare, ar fi cel puțin un lucru neînțelept. Și dureros în mod gratuit… Ar fi ca și cum ne-am încăpățâna să oferim unui adult buchetul după care a plâns în copilărie.  Pentru copilul de atunci, buchetul său reprezenta o lume întreagă, și suferința sa a fost reală. Dar adultul de acum chiar nu își mai dorește florile, deși le privește cu duioșie. Viața sa are alte direcții, pe care poate nici nu le bănuim, și nu mai este loc în ea pentru nimic în plus.
Iar să suferim din cauza asta e cu totul neînțelept, și cu atât mai mult, să încercăm să îi culpabilizăm pe ceilalți prin suferința noastră. Aceasta este o atitudine cu totul imatură. Toți suferă, sau au suferit cândva, chiar dacă pare incredibil, chiar dacă pare că numai noi știm a suferi. Și această suferință nu este un semn de evoluție – decât, poate, la început. Dar atunci când ea continuă fără rost, fără a face schimbările necesare unei vieți mai bune, este chiar semnul opusului evoluției.
Ce se mai poate spune ? Viața nu este ușoară pentru nimeni, și chiar dacă unii oameni par mai tari decât alții, mai răzbătători, asta nu înseamnă că ei pot purta orice, și susține la nesfârșit. Au și ei limitele lor… Și mai presus de toate, toți avem nevoie de liniștea sufletului, necesară purtării poverilor pe care ni le-am asumat deja, și care nu sunt deloc ușoare. Iar dacă această liniște ni se refuză, putem ajunge chiar la gesturi sau cuvinte extreme.
Iată câteva gânduri fără temă… dar necesare, poate ! Poate, cineva le va auzi…
Posted by: childagain | November 20, 2015

Ultimă notificare asociație

Întrucât am promis să vă mai dau vești despre asociație, voi spune pe scurt că suntem încă în curs de constituire, iar de acum încolo, toate informațiile despre asociație vor fi confidențiale. Adică, vor fi cunoscute doar de către acei prieteni și colaboratori care s-au implicat în mod direct – și nu de pe blog. Ei știu deja cum să mă contacteze, și rugămintea mea este să nu mai dați nimănui datele mele de contact.
Motivele pentru care întreprind această schimbare sunt deasemenea confidențiale, dar pot să vă spun că nu au nici o legătură cu implicarea voastră aici, sau cu lipsa ei. Cu alte cuvinte, nu sunt motive superficale sau puerile. Prietenia și aprecierea mea față de toți vizitatorii acestui blog rămân neschimbate.
Blogul va rămâne  un mijloc de comunicare pur spirituală, chiar dacă voi mai vorbi și de probleme concrete ale lumii noastre. Iar atunci când va fi timpul potrivit, poate că veți auzi de asociația noastră  din alte surse, poate chiar din mass-media. Deși, mai este până acolo… Însă, sunt convinsă că Divinitatea, în orice formă sunteți obișnuiți să o percepeți, va face astfel încât să audă de asociația noastră, și poate chiar să se implice, exact cei interesați, și a căror misiune de viață coincide cu a noastră.
Până atunci, vă doresc tuturor să vă realizați visele, cele care se înscriu în destinul vostru, și să ajungeți fiecare în Pământul Făgăduinței !
Numai bine, pace și lumină !
Posted by: childagain | November 12, 2015

Ai credință ?

Acesta este titlul unui film care m-a mișcat profund, deși, nu pot spune că nu am credință. Dimpotrivă, aproape toată viața, începând dintr-un anumit moment, am simțit efectele credinței în viața mea. Nu vorbesc aici de biserici, de doctrine, ci de credința simplă, resimțită cu sufletul – adică, acolo unde contează.
Spuneam deci despre acest film că merită cu adevărat văzut, pentru că nu este un mijloc de propagandă a unei anume biserici (nici nu ni se spune cărei confesiuni aparținea pastorul din film), ci doar o privire asupra vieții unor oameni. Oameni cărora simpla acceptare a credinței, a curajului de a se arunca în necunoscut și de a crede – le-a schimbat cu adevărat viața.
Desigur, unii vor spune că situațiile din film sunt aproape incredibile, ”regizate”, dar eu am văzut astfel de situații în viața zilnică. Nu doar cred că există, ci știu. Știu chiar din proprie experiență, pentru că, așa cum spune cartea, ”pierdută am fost, și m-am regăsit.” Și am văzut, cu adevărat, minuni ! Datorită acestor minuni sunt în punctul de acum al vieții mele, unde sunt gata să îi ajut pe alții să simtă și ei minunile vieții.
Chiar și minunea revenirii la viață a acelui bărbat după 8 minute de moarte clinică, nu este un lucru incredibil, pentru că au existat în lume sute și mii de astfel de cazuri, și chiar unii dintre medici le-au documentat. Am și vorbit despre asta aici și aici.
Dar, mesajul cel mai important al filmului nu este doar credința, ci faptul că această credință trebuie să se manifeste prin fapte – o credință ”lucrătoare”, așa cum spun evangheliile. Altfel, ar fi cu adevărat doar propagandă ! Și este de fapt, adevărata deosebire dintre credință și ”vorbărie frumoasă”. Poți  să nici nu vorbești, dar să faci, asta-i important.
În afară, desigur, de situația în care trebuie să îți aperi convingerile, adevărul tău ! Nu la modul agresiv, dar nici nu trebuie să fim siliți să ”ne temperăm”, să ”mai lăsăm de la noi”, pentru a face pe placul societății (cazul acelui paramedic, atât de realist ilustrat). În acest caz, a ”lăsa de la noi” poate fi echivalent cu a ne lepăda convingerile. Sfinții erau în stare să se lase uciși pentru convingerile lor (sau, pentru libertatea lor de a crede, dacă așa sună mai ”democratic”). Noi, majoritatea, probabil că nu am accepta nici măcar pierderea imaginii…
E hilar cum se spune că trăim într-o societate unde avem dreptul la libertatea opiniilor, inclusiv religioase -asta, pe față ! Dar în particular, nu e prea bine să ai opinii foarte hotărâte… mai ales religioase ! Ai putea deranja astfel căldiceii zilelor noastre…
Desigur, nici contrariul nu este pozitiv. Eu, de exemplu, sunt de părere că studiul religiei în școli ar trebui să fie opțional. De ce să îndopăm adolescenții, de exemplu, cu idei la care ei nu aderă cu toții ? Desigur, ei nu cunosc încă lumea, nu știu ce vor, dar să-i lăsăm să o descopere singuri ! Și să avem încredere (sau credință) că Dumnezeu va ști cum să le arate mai bine adevărul. Eu știu din proprie experiență ce rezultate poate avea o îndoctrinare forțată. Am trecut pe acolo, și pot spune că am ajuns la adevărata credință abia după ce am renegat învățăturile primite.
Dar, întorcându-ne la film, pot spune doar atât: dacă îl vedem, câștigăm. Chiar dacă nu suntem foarte credincioși, măcar ne va pune câteva semne de întrebare… și ne va mișca inimile !
Iată-l:

http://voxfilmeonline.net/do-you-believe-2015-film-online-subtitrat/

Posted by: childagain | November 8, 2015

Prețul lucrurilor

A spune că întotdeauna există un preț pentru ceea ce dorim să obținem, sau chiar pentru a ne manifesta propriul adevăr, pare o afirmație răsuflată, un truism de ocazie. Și totuși, e chiar un veritabil truism ! (Dacă îmi e îngăduită o asemenea asociere de cuvinte. :)  ) Și din păcate, aflăm asta abia din practică.
În teorie totul pare simplu: plătim prețul, obținem lucrul, și gata ! Hmmm… gata, și nu prea…. Pentru că uneori afli prețul abia după ce te-ai angajat la ceva, atunci când nu mai e nimic de făcut. Așa e viața asta, complicată ! Știu, pentru că am trecut pe-acolo…
Iar alteori, nu ți se spune direct prețul, dar îl simți, îl intuiești cu toată ființa. Și există situații când poate preferi să nu mai obții acel lucru, pentru că te-ar costa prea mult din tine. Sau, poți simți că lucrul obținut ar fi prea puțin față de prețul plătit. Sunt situații rarisime, poate, dar sunt exact acelea care contează.
Altfel stau însă lucrurile atunci când e vorba de a te arăta așa cum ești, în adevărul tău. Acolo, nu poți să nu plătești prețul, este implicit. Doar dacă nu preferi să te „cenzurezi”, sau să te ”normalizezi” ca să intri în tiparul celorlalți, și să nu ai probleme. Dar, aceasta nu-i o soluție de durată, pentru că nimeni nu poate trăi “à la longue” separat de adevărul său. Doar poate, cu riscul de a se pierde…
Așadar, de multe ori, atunci când ne arătăm în adevărul nostru, poate chiar cei dragi și apropiați se vor arăta primii contrariați, sau increduli. Desigur, ei ne cunosc cel mai bine, se zice ! Dar, ei cunosc de fapt foarte bine doar o bucată din noi – aceea care interacționează cu ei. Și întrucât o cunosc de ani de zile, au impresia că noi suntem doar acea bucată, și orice altceva e un fals, sau o fantezie.
Sau poate, chiar noi le-am creat această impresie, în mod conștient sau nu, încercând să îi protejăm. Sau poate, știind în mod subconștient că ei nu ar accepta altceva. Orice ar fi, fapt este că știm și simțim că există foarte puțini oameni pe lume – sau poate, niciunul – care ne-ar accepta în întregul nostru. Noi putem să le descoperim oamenilor cu care simțim că rezonăm bucăți tot mai mari din noi, dar niciodată întregul. Și ei procedează la fel față de noi, aceasta-i regula nescrisă a vieții.
Bine, bine, dar ce avem atâta de ascuns ? s-ar întreba unii naivi, care au impresia că spun totul despre ei-înșiși. În fapt, majoritatea nu ascundem lucruri rele sau rușinoase, ci doar… diferite ! A fi diferit, a ști prin natura ta, fără să vrei, mai multe despre oameni și situații, poate fi un lucru mai înfricoșător decât a comite fapte reprobabile. Sau, mai incredibil… Unii, cei tineri îndeosebi, au tendința să creadă că aceea ce ei nu știu și nu au trăit, nu există, și te clasează fără discuții în lumea fanteziei.
Aceasta nu înseamnă însă să mințim în legătură cu adevărurile vieții, asta nu ! Avem datoria de a spune întotdeauna adevărul – măcar, atât cât îl suportă ceilalți – chiar dacă vom fi clasați în categoria fanteziei, sau chiar mai rău. Și poate că odată și odată, vor vedea și ei adevărul nostru… sau, vor fi nevoiți să îl accepte ! Cât despre cei care ascund adevăruri esențiale pentru ceilalți, din diferite motive, vor afla și ei că efortul lor a fost în van, și nu au reușit decât să îi îndepărteze pe oamenii care i-ar fi putut ajuta.
Ei, poate că această postare pare puțin amalgamată și ”în ceață”, dar nu se vrea o învățătură ! E doar un moment de revărsare, așa cum spuneam și în altă parte. Poate că vor fi și alții care se vor recunoaște, și le va folosi, cine știe ?
Și închei printr-un citat care, nu știu de ce, mi-a sărit în ochi:
”Nu trebuie confundat adevărul cu părerea majorității.” (Jean Cocteau)
Sau, cu ceea ce se vede, aș adăuga eu.
Posted by: childagain | October 25, 2015

Despre curaj, sau renunțarea la frică (II)

Inițial, nu prevăzusem o continuare a textului, dar după ceva reflecție, mi-am dat seama că această temă este vastă, și multe lucruri au rămas pe dinafară. Chiar lucruri importante, din păcate !
De exemplu, nu apucasem să vorbesc aproape deloc despre o altă formă a curajului, atât de necesară, și în același timp, atât de… absentă: curajul opiniei. A-i spune șefului părerea ta despre un anumit aspect este o formă a acestui curaj, dar mai sunt și altele, chiar mai importante. De exemplu, atunci când ceva ”nu merge” sau ne deranjează în societate, sau într-o anumită comunitate, a ”lua cuvântul” – fie și în scris – este chiar o datorie cetățenească. Desigur, ne putem spune în mod ipocrit că oricum cuvântul nostru nu contează, că nu se va schimba nimic… Asta, ca scuză pentru a sta deoparte, „la căldurică”, și a-i lăsa pe alții să ducă lupta.
Da, poate că o opinie individuală nu contează, dar atunci când sute sau mii de cetățeni își spun părerea, tot se poate schimba ceva ! Iar când persoana are un anumit statut în societate – chiar dacă nu este om politic sau de putere, dar e recunoscută pentru munca și integritatea sa – atunci, cuvântul acestei persoane chiar va conta. Oamenii simpli, care prețuiesc munca cinstită, sau studiile, sau pur și simplu cinstea, vor urma exemplul acestei persoane. Iar puterea va trebui să asculte, pentru că ea se bazează tocmai pe munca unor asemenea oameni.
Acum, nu zic că trebuie să devenim toți oameni politici, dar ne putem spune părerea chiar și fără a face politică – în ziare, la radio, sau chiar pe un blog. Sau, chiar să semnăm o petiție pentru o cauză dreaptă – chiar dacă nu suntem siguri ce greutate va avea. Nu mai știu care personalitate – parcă ar fi vorba de Iorga, dar memoria nu îmi spune exact – spunea că orice om inteligent trebuie să devină om public în zilele de încercare. Adică, să ieșim din carapace, sau să coborâm din turnul de fildeș, și să ne spunem părerea.
Desigur, există unele riscuri: cum vom fi văzuți după aceea ? Cum vor reacționa față de noi șeful, sau structurile puterii locale, sau chiar prietenii noștri ? Nu vom avea parte mai apoi de ”bețe în roate” în tot ce vom întreprinde, nu ne vom pierde locul de muncă, prietenii nu se vor feri de noi de acum încolo, ca să nu aibă același tratament? Ei bine, tocmai asta spuneam ! Curajul opiniei acceptă aceste riscuri, și face ceea ce trebuie, sau ceea ce e drept. Știind că există un echilibru universal care ne va aduce în locul care ni se potrivește, dacă noi urmăm legile universale, legile divine.
Poate chiar era timpul să scăpăm de o slujbă sufocantă, care ne cerea compromisuri, sau era timpul să le arătăm celorlalți că uneori principiile sunt mai importante decât confortul personal, încurajându-i să facă la fel. Iar dacă prietenii pe care îî avem  fug de noi în asemenea momente, ei bine, atunci vom înțelege cât valora, de fapt, prietenia lor, și că a-i pierde nu înseamnă mare pagubă.
Această formă de curaj este foarte importantă, pentru că ea este cea care duce societatea înainte. Fără acei câțiva curajoși care acceptă riscul schimbării, cu tot ceea ce aduce ea, am fi rămas poate și acum în Evul Mediu. Apropos de asta, iarăși nu mai știu care autor spunea că nebunii duc lumea înainte, nu cei cuminți. Eu am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru nebuni :) – poate, prin afinitate ? :)
Și astfel, am ajuns la o altă formă de curaj, și respectiv de frică: frica de schimbare, sau de necunoscut. Aceasta este una dintre fricile cele mai persistente pe acest pământ, și care ne trage în jos de milenii. Și nu vorbesc numai de lucruri foarte importante, la nivel de societate – deși, și acolo există, și duce la apariția societăților și grupărilor ultra-conservatoare, care pot ajunge până la aberații ideologice și politice. Dacă ne gândim numai la ultra-conservatorii musulmani, sau sunniti, reuniți în gruparea teroristă Daesh, și la ororile din Siria ! Dar, nu numai ei sunt în cauză, ci toți ultra-conservatorii politici sau religioși – creștini, de extremă dreaptă, iudei sau de alte apartenențe – care, deși nu sunt sângeroși, practică o excludere și un orgoliu al apartenenței la fel de riguros ca și musulmanii sunniti.
Însă, după cum spuneam, frica aceasta de schimbare – care merge mână în mână cu frica de a nu pierde ceva: puterea, un statut, sau un mod de viață – nu apare doar la nivel social, ci și individual. Și este cauza pentru care trei sferturi din omenire alege un trai ”cădicel”, banal sau chiar mizerabil, doar ca să păstreze statu-quo-ul cunoscut. ”Mai bine un rău cunoscut, decât nu se știe ce” – este deviza acestor oameni. Valabil și în viața profesională, socială, și în cea personală. (Da, a păstra o relație cu orice preț, așa cum este ea, chiar dacă ne face să suferim, sau ne simțim neîmpliniți, este una dintre cauzele ratării la nivel personal.)
Ei bine, dacă Divinitatea ar fi voit asta pentru noi – să rămânem acolo unde suntem – atunci, poate că am fi rămas în copaci ! Dar, dacă noi alegem astfel, El/Ea nu ne va sili, însă vom trăi din plin consecințele alegerilor noastre. După cum spune Coelho în ”Al cincilea munte” – o carte extraordinară, pe care o recomand cu căldură: ”Dacă nu vor să meargă, atunci se vor sătura stând.”
Dar, dacă încercăm ceva nou și eșuăm ? Dacă pierdem tot ce am avut ? Ei bine, trebuie să ne gândim că, orice pierdere înseamnă un câștig în altă direcție. Poate nu vom reuși chiar de la început, poate va fi nevoie de multă muncă. Dar o dată ce începem, deschidem drumul unui flux de situații și evenimente, care se vor alinia în direcția dorită, dacă avem suficientă voință și determinare. Și desigur, putem cere și ajutor de Sus.
Ei, și iată că iarăși m-am lungit mai mult decât credeam, dar aceasta este o temă mai vastă decât mă gândisem la început, și cu multe aspecte subtile. Oare câte frici ascunse avem, și care ne împiedică să evoluăm, sau cel puțin, să trăim normal ? Eu am vorbit doar despre cele mai cunoscute, dar fiecare și le știe pe ale sale.
În încheiere, spun doar atât: a trăi oricum,  asta oricine poate, chiar și aborigenii, și papuașii. Dar a trăi la maximul potențial, asta nu se poate decât dacă renunțăm la frică.

P.S. Apropos de petiții: sfinxul aparține Bucegilor si va ramane neatins pe platoul Bucegi

Și încă un articol cu un subiect halucinant, dar din păcate, adevărat.

http://onlinereport.ro/cancer-prin-lege/

Posted by: childagain | October 24, 2015

Despre curaj, sau măcar, renunțarea la frică

Pare o temă banală, și mulți s-ar putea întreba de ce o abordez acum. Poate, din pană de inspirație ? :) Ei bine, inspirația mă preocupă cel mai puțin în ultima vreme, și de obicei, eu scriu doar atunci când simt că am ceva de spus. De curând, am trecut printr-o situație în care numai curajul m-ar fi putut scoate la suprafață. (Dar oricum, acesta nu mi-a lipsit niciodată, ba chiar cred că, la mine instinctul de conservare cu orice preț, sau ”frica sănătoasă” sunt pe minus. :) )
Și atunci, m-am gândit să trec puțin în revistă această temă, pentru că atâta lume suferă de frică, încât a ajuns aproape o boală ! Cum așa ? Se va întreba majoritatea ”decentă”. Nouă nu ne e frică, nuu ! Să îndrăznească cineva să se apropie !
Ei bine, frica nu înseamnă numai să ne temem de întuneric, sau de hoți. Deși, chiar și aceste frici așa-zis ”normale” nu își au rostul. Dacă îți e frică, atunci acționează ! Schimbă încuietorile, sau ia lecții de auto-apărare. Nu te mulțmi cu frica ”comodă”, pentru că altfel niciodată nu vei scăpa de ea. (Eu, de exemplu, plec noaptea la orice oră, fără nici măcar un gând de teamă, și nimic nu mi se întâmplă. Chiar și prin păduri, sau în țări străine.)
Dar, după cum spuneam, alte frici aveam eu în vedere, mai subtile. De exemplu, nu suntem mulțumiți de salariul nostru, sau de alt aspect, la serviciu, dar nu zicem nici pâs, pentru că altfel…
Știu, știu, e o situație economică grea, salariile sunt mici oricum, iar locurile de muncă greu de găsit. Și totuși, până nu riscăm, nimic nu obținem ! Ce ne costă dacă punem o întrebare șefului ? În cel mai rău caz, ne va spune că nu poate face nimic, dar noi măcar am încercat. Sau, dacă ne ”ia la ochi” pentru viitoarea restructurare, atunci, asta este ! Putem să îi luăm noi înainte căutând un alt loc de muncă, poate mai bun. Dar…vaai, mai bun n-o să găsesc ! Păi, dacă gândim așa, vom rămâne toată viața în frică, precum femeia cu drobul de sare. Oricând un ”drob” poate cădea: cine știe ce nu-i va plăcea cândva șefului la noi, sau colegilor…Și în acest caz, viața în frică de până atunci a fost chiar degeaba.
Sau, altă situație de viață: în cuplu, sau alte relații interumane. ”Nu îi pot spune lui/ei adevărul despre o anumită situație, pentru că atunci mica mea imagine măiestrită se va clătina, și el/ea nu mă va mai plăcea… sau, poate chiar m-ar părăsi !” Ei bine, dacă vrei o relație ”cârpită pe deasupra” sau ”cu picioare de lut”, atunci, asta vei avea ! Dar poate, nu pentru multă vreme, pentru că adevărul iese oricum la iveală. Și, e mai rău atunci când el/ea află din altă parte. ”Dar nu vreau să mă părăsească!” Ei bine, atunci e bine de știut că, tot adevărul e cea mai bună politică. Oamenii au un respect instinctiv pentru cei care spun adevărul, deși în prima clipă, poate se vor supăra. Dar apoi, se vor simți mai în siguranță alături de cineva care are curajul să le spună un adevăr incomod. Iar dacă totuși relația se rupe, atunci… chiar nu era cea potrivită, și e mai bine să aflăm asta devreme decât târziu ! Aceeași poveste și în cazul unei lucru care ne supără, sau ne deranjează la celălalt, sau ne face să ne simțim frustrați, sau incomozi, dar nu îi spunem pentru a nu-l/o pierde. Ei bine, dacă relația funcționează doar cu prețul inconfortului nostru interior, trebuie să ne întrebăm dacă chiar merită !
Sau, o altă situație de viață: atunci când cineva ne amenință. în mod direct sau indirect. Nu mă gândesc la huliganii de pe stradă, ci la chestiuni mai subtile, cum ar fi o plângere depusă la șeful, sau la o altă structură de care depindem, și noi ar trebui ”să facem frumos” ca să se liniștească treaba. Ei bine, dacă suntem siguri de dreptatea noastră. ”a face frumos” nu este o soluție, pentru că așa încurajăm șantajiștii și pe cei cu interese ascunse, iar imaginea noastră oricum va avea de suferit. În aceste cazuri, conform unui binecunoscut proverb, cea mai bună apărare este atacul. Orice ar fi, nu trebuie să ne cantonăm în atitudinea de victimă, să nu creem nicicând această imagine despre noi ! Dar desigur, nu trebuie nici să atacăm orbește, ci în mod inteligent, după ce am studiat slăbiciunile inamicului. În acest caz,”Arta războiului” de Sun-Tzu ar fi un bun sfătuitor – chiar și în situațiile vieții de zi cu zi.
În concluzie, ca regulă generală pentru a înlătura frica, ar trebui să ne gândim la ceea ce s-ar putea întâmpla în cel mai rău ”scenariu” posibil, să trăim mental această situație, și apoi… să o lăsăm să plece ! Adică, să înțelegem mental sau emoțional că ”răul cel mai rău” nu e decât o poartă spre altceva, spre o nouă situație. Care, cu timpul, s-ar putea dovedi chiar mai bună decât cea de pornire! Exemplu: un nou serviciu, o nouă relație, sau o nouă calitate a relației inițiale, sau obținerea respectului celorlalți, chiar dacă am pierdut un lucru material, etc.
Altă cale de învingere a fricii ar fi prin credință. De fapt, este calea cea mai sigură și eficientă, de veacuri. Gândul și simțirea că există Ceva/Cineva care ne susține orice s-ar întâmpla, că toate situațiile au un rost, și că răul se poate transforma în bine, sunt adevărate”motoare” ale curajului. Și chiar dacă nu avem o religie anume, dar simțim în mod abstract că există Ceva dincolo de noi, trebuie să ne gândim că acel Ceva este însăși imaginea Dreptății, că legile universului sunt drepte, iar dacă noi actționăm totdeauna conform adevărului și dreptății, Universul însuși se va însărcina să ne susțină. Adică, dacă mergem în sensul legilor universale, fluxul vieții va curge odată cu noi, ne va crea situații favorabile exact atunci când avem nevoie, și va aduce în calea noastră oamenii ce ni se aseamănă, și ne pot ajuta. Acest fenomen se cheamă sincronicitate, și cred că mulți l-am simțit, măcar o dată în viață.
Ei, cred că am spus deja destule, și e cazul să mă opresc aici ! Ca o concluzie, din moment ce există întotdeauna o soluție pentru fiecare situație stressantă, cu simpla condiție de a îndrăzni… atunci, ce rost are frica ? ( Să mai adaug ce părere am despre lași ? :) Mai bine las loc pentru imaginație. :) )
Și, iată ce îmi vine în minte în acest moment: Curajul este adevărul în acțiune.
Poate, ne este teamă în general, sau de un anumit lucru, pentru că vrem să fugim de adevăr ? Sau, adevărul ne deranjează… Sau, ne e teamă de efectele lui asupra vieții noastre…
Oricum ar fi, de adevăr nu vom scăpa, așa că, avem de ales: ori ne ascundem toată viața, ori îl înfruntăm, și trăim normal și liberi. O, câtă libertate aduce eliberarea de frică !
”Cunoașteți (și trăiți) Adevărul, și Adevărul vă va face liberi !”
Posted by: childagain | October 20, 2015

Cum iubim ?

Iată o întrebare simplă, ce mi-a venit în minte de ceva vreme, ca urmare a unor experiențe trăite în mod repetat. Și de mine, și de alții/altele… De parcă ar fi trebuit să învățăm ceva de acolo !
Așadar, ca să o luăm cu începutul: nu e minunat atunci când cineva se îndreaptă spre tine ca înspre ultima redută, punctul de sprijin al universului său ? Nu e grozav atunci când cineva îți dă de înțeles că ești un om minunat, întrucât ești mereu acolo ca să îl sprijini, reconfortezi, susții, alini, pentru că „eu, eu, eu am nevoie !” ”eu sunt slab și sufăr, nu pot nimic de unul singur, dar tu ești aici exact pentru asta !” ”eu, eu, eu am nevoie !”
Bine, am înțeles asta o vreme…. o lungă vreme… dar mai apoi. încotro ne îndreptăm?  Când va fi vorba și de mine vreodată – adică, de celălalt termen al ecuației ? Ei, asta nu știu, cum de poți fi atât de neînțelegătoare?  Nu știi că eu nu pot nimic, eu sufăr, eu, eu, eu…
Cred că e de la sine înțeles că povestea/poveștile se încheie aici. Sau, dacă nu se încheie, continuă cu un singur personaj…
Ceea ce am vrut să spun – poate, pentru cei mai tineri, și care ar putea fi puși în fața unei asemenea situații – este că… fiecare trebuie să tragă singur concluziile!  Nu dau sfaturi, nu am pretenția de mentor, eu doar prezint niște fapte, niște triste fapte. Poate pentru unii, o asemenea situație ar putea fi o capcană, pentru alții, o învățătură. Dar oricum ar fi, e mai bine să se știe că asemenea situații există, și că… aduc fericirea pe care ne-o putem închipui !
În rest, cum iubim ? Cred că, fiecare după puterile și măsura noastră. Dar mai întâi, ca să spunem că există iubire, trebuie  conștientizăm cealaltă persoană – adică, să știm că există cineva dincolo de noi, diferit de noi, cu propriile lui nevoi. Cât timp nu vedem asta, cred că purtăm, de fapt, un lung monolog. Și vom trece prin viață ca prin vis – un vis în care noi suntem mereu subiectul, iar ceilalți doar obiecte. Dar, asta nu ne va face fericiți, ba chiar dimpotrivă ! Vom suferi mereu că obiectele nu ni se potrivesc, ne rănesc, se strică. Vom suferi că lumea se încăpățânează să nu fie pe măsura noastră. Dar, nici măcar o clipă nu ne va trece prin minte să încercăm și noi, măcar puțin, să fim pe măsura ei.
Ei, poate că acum, nu va fi chiar așa ! Poate că unii, mai tineri, se vor trezi… și vor începe să își croiască un vis împreună cu ceilalți, și nu doar cu ceilalți drept fundal ! Poate că va veni ea, primăvara… :)

Older Posts »

Categories

NU EXISTA BOLI

”In lume exista o singura boala: anemia spirituala.”

drumuldinmine

Cea care am fost, nu mai este. Cea care voi fi, nu este inca. Asa ca nu-mi ramane decat sa fiu ceea ce sunt.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

CE POATE FI MAI FRUMOS CA POEZIA?

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Life begins after coffee

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

blogul lui gyuri

Ioan Gyuri Pascu, el insusi

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru Dan

Proza . Fantasy . Non-fictiune

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

crochiuri. strada sforii. jurnal de poezii dispărute. blogolumea. ©

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

Educație,creaţie literară, psihologie, pedagogie

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 127 other followers