Posted by: childagain | November 18, 2008

Actul terapeutic

Reiau aici un articol mai vechi, pentru că tematica rămâne oricând actuală, şi cred că e nevoie şi acum, mai mult ca niciodată, să se cunoască unele adevăruri legate de noţiunile de “sănătate” şi “boală”. Întrucât nu se poate vorbi de terapie fără a trece mai întâi în revistă aceste noţiuni!

Totuşi, nu mă voi referi la definiţia medicală a stării de sănătate, ci la modul simplu cum este percepută ea de către oameni.  Adică: de ce unii oameni se îmbolnăvesc mai rar, sau deloc, sau fac forme foarte uşoare de boală, iar alţii, forme grave, sau fulminante?

Iniţial, s-a dat vina pe condiţiile externe: temperaturi extreme, umiditate, vânt, radiaţii, factori chimici, etc. Când s-au descoperit microorganismele – asa-zişii microbi – s-a mai adăugat o explicaţie: virulenţa lor.Totuşi, rămânea problema: de ce unii oameni luptau mai bine cu aceşti microbi, sau factori externi, şi alţii mai puţin bine?

S-au făcut diverse studii şi observaţii, şi s-a ajuns la concluzia că un rol important îl au şi alţi factori: alimentaţia, stilul de viaţă, exerciţiile fizice, lipsa stressului. Şi totuşi: doi oameni care mănânca la fel de echilibrat, şi au cam aceleaşi condiţii de viaţă, nu se îmbolnăvesc la fel, sau mai bine-zis, nu au aceeaşi stare de sănătate! Reieşea de aici existenţa unui factor strict individual de determinare a stării de sănătate, şi acest factor s-a dovedit a fi imunitatea.

Dar s-a văzut că, în loc să se soluţioneze problema, s-a ajuns, de fapt, la un nou impas! Întrucât…ce este imunitatea, şi de ce depinde ea? Toată lumea ştie că imunitatea reprezintă capacitatea de apărare a organismului faţă de agenţii nocivi. Cum se realizează acest lucru la nivel celular, care sunt fazele reacţiei imunitare, şi ce tipuri de celule sangvine intervin în fiecare fază – aceste lucruri sunt apanajul fiziologiei şi imunologiei, şi nici nu au importanţă pentru omul de rând.  Important este: ce o determină, şi cum putem să o întărim?

S-a observat că aproximativ aceiaşi factori descrişi anterior contribuie şi la menţinerea unei bune imunităţi: alimentaţia echilibrată, predominant lacto-vegetariană, exerciţiile fizice, un program de viaţă ordonat, un grad moderat de stress, plus încă ceva: adaptarea organismului. Adică, familiarizarea treptată cu microorganisme, sau condiţii de viaţă iniţial nocive. Deci, aici stătea secretul: în adaptare! Oamenii puteau răsufla uşuraţi! Şi totuşi…

S-a observat că doi nou-născuţi, care putem spune că primesc aceeaşi alimentaţie, au aceleaşi condiţii de viaţă, şi nici nu au apucat să dezvolte mecanismele adaptării, se îmbolnăvesc diferit! Deci, mai exista şi un alt factor, şi acesta s-a dovedit a fi ereditatea.

Şi acum…gata, putem pune punct problemei? Numai aparent, întrucât…ce este ereditatea? În cuvinte simple, o putem defini astfel: dacă părinţii şi strămoşii noştri au fost sănătoşi, şi au avut o bună imunitate, vor transmite aceste calităţi urmaşilor. Deci, cercul s-a închis: imunitatea (antecesorilor) determină ereditatea, care şi ea determină imunitatea (a noastră şi a urmaşilor noştri). Şi aşa, ajungem să ne întrebăm ca în bancul acela cu oul şi găina: ce a fost mai întâi? (Lăsând la o parte problema mutaţiilor genetice, care ar necesita o discuţie separată, şi oricum sunt nişte rarităţi în marea masă a populaţiei.)

Deci, s-a ajuns la următoarea dilemă: imunitatea şi ereditatea se intercondiţionează reciproc. Dacă reducem şi mai mult datele, putem spune că, de fapt, la baza problemei stă numai imunitatea: fie a noastră, fie a părinţilor şi strămoşilor.

Deci, cum o putem păstra şi întări, pentru a o transmite şi noi urmaşilor noştri? Pe lângă factorii clasici: alimentaţie, ş.a.m.d.(inclusiv adaptare) s-a mai descoperit ceva, şi anume că psihicul influenţeaza în mod decisiv imunitatea. Peste tot se vorbeşte acum de gândire pozitivă, sugestie, autosugestie. A aparut chiar o nouă ramură a medicinei: medicina psihosomatică, ce studiază relaţiile dintre tulburările psiho-afective şi manifestările lor organice. Acestea acoperă un registru larg: tulburări endocrine, metabolice, digestive, mergând chiar până la cancer. Puţini oameni, chiar şi dintre medici, acceptă faptul că inclusiv cancerul este o boală psihosomatică! Se aduce argumentul simplificării excesive în determinarea etiologiei unei boli atat de complexe cum e cea neoplazică. E ceva adevăr aici, pentru că întotdeauna, sau aproape întotdeauna, o boală, mai ales una gravă, este rezultatul acţiunii unui complex de factori etiologici. (În zilele noastre etiologia toxică, şi prin factori fizici – radiaţii – nu e de neglijat.)

Totuşi, pe noi ne interesează factorul cel mai important, “pârghia” cu care putem acţiona cel mai eficient în sensul reechilibrării organismului! Şi s-a ajuns la concluzia că psihicul ar fi unul dintre factorii cei mai importanţi în menţinerea şi întărirea imunităţii. Dar, ce este psihicul?

Când spunem psihic  – de la elinul psyche=suflet – ne referim de fapt nu atât la mintea noastră conştientă, cât mai ales la subsonştient şi inconştient. Aceste noţiuni au fost atât de vehiculate în secolul xx, încât au foat aproape “epuizate”! Acum, nu voi începe să dau aici definiţii din psihiatrie sau psihanaliză, pentru că oricum nu ar folosi prea mult. Deşi pot fi uşor acuzată de neseriozitate sau “fantezie”, prefer sa o redau pe aceea a unui mare medium şi terapeut: Edgar Cayce.  El spune doar atât: subconştientul reprezintă sufletul omului. Tot ceea ce avem în noi bun sau rău, ca idei sau sentimente, şi despre care nici nu ştim uneori că există, se află acolo! Greşit s-a crezut un timp că în subconştient s-ar afla doar pornirile instinctuale, tot ce e rău şi primitiv în om, sau numai trăiri refulate. Jung, marele psiholog şi psihanalist, a acreditat ideea că subconştientul ar fi izvorul mitologiei popoarelor – a acelor povestiri simbolice pline de înţelepciune, care oglindesc nu doar fapte istorice reale petrecute într-un trecut îndepărtat, ci şi ale vieţii noastre sufleteşti! El a  spus că în acest subconştient – adică în acea parte a minţii care se revelează uneori prin vise – s-ar afla nu numai monştrii, ci şi zânele şi eroii. Nu mulţi ştiu că de acolo “provine”, in mare parte, şi intuiţia.

Deci, ca să revenim la dezbaterea noastră, am ajuns la concluzia că adevăratul “motor” al imunităţii, şi deci al sănătăţii, este sufletul omului. Iată deci cum cercetările medicinei moderne au redescoperit ceea ce se ştia, de fapt, de mii de ani, şi era scris în toate cărţile sfinte ale umanităţii:  un suflet bun, şi respectarea “legilor sănătăţii sale” –  respectiv, a preceptelor morale şi religioase (care reprezintă regulile “igienei sufleteşti”), asigură, până la urmă, şi menţinerea sănătăţii fizice!

Ca să revenim la tema discuţiei de astăzi: dacă ne vom mulţumi să tratăm strict corpul fizic, chiar şi cu mijloacele cele mai performante, nu vom obţine rezultate de durată! Ne putem imagina sufletul şi corpul nostru ca pe un şofer într-o maşină iniţial nouă, dar care pe parcurs se izbeşte de tot felul de obstacole, şi capătă tot felul de defecţiuni. Şoferul o repară pe cât poate, o mai lipeşte, o curăţă, chiar înlocuieşte unele piese – dacă are bani, şi găseşte un mecanic bun. Dar, dacă nu se gândeşte să îşi schimbe stilul de condus, pentru a nu se mai izbi de toate obstacolele, sau să se trateze mai întâi pe sine atunci când se simte obosit sau confuz, rezultatele vor fi doar parţiale, şi temporare.

Acesta este omul modern, cu o grijă excesivă faţă de corpul, şi viaţa sa materială, şi care aleargă la medic la cel mai mic semn de tulburare. Când ajunge într-o situaţie critică, îi caută chiar pe cei mai mari specialişti, neprecupeţind nimic pentru sănătatea sa. Însă foarte rareori, sau chiar deloc, se gândeşte în ce măsură boala depinde de el-însuşi, de “capitalul” său interior, de gradul său de iubire. Sau, nu în ultimul rând, de gradul său de conştientizare şi acceptare a situaţiilor grave sau dureroase din viaţa sa, de puterea sa de iertare.

Mă opresc aici, întrucât am intrat deja în alt domeniu – acela spiritual-teologic – dovadă că medicina pur fizică nu există! Şi asta, întrucât omul nu e doar trup, după cum frumos ne spune Antoine de Saint-Exupery:

“Esenţa lumânării nu e ceara care lasă urme, ci lumina.”

Sper că vom înţelege asta cu toţii…


Responses

  1. parca ceva pe subiectul minte-corp am citit si pe terapeutic.weblog.ro…efectul placebo parca

  2. Draga Dodo, ca de obicei, tu spui exact ceea ce trebuie spus!E adevarat ca aceste "mijloace terapeutice" sunt cele mai eficiente!
    Insa, eu sunt doar un medic, si la mine vin tot felul de oameni. Unii nu prea au tamgenta cu Biserica…Si atunci, rolul medicului ar fi acela de a le prezenta situatia in asa fel incat sa inteleaga cauzele, si sa incerce ei singuri o intoarcere la Sursa. Nu e usor, dar unii totusi inteleg! Unii chiar ajung si la Biserica dupa aceea, desi nu toti.
    Dealtfel, Iisus spunea undeva: "Unde sunt doi-trei adunati in numele Meu, sunt si eu impreuna cu ei."

    Multumesc pentru vizita, si pentru cuvintele ziditoare! Sa ai Sarbatori minunate in continuare!

  3. Parafrazându-l pe Antoine de Saint-Exupery am putea spune:
    Esenţa omului un este corpul efemer ci învăţătura (pe care o oferă sau o ia cu sine).
    Dumnezeu este "doctorul sufletelor noastre". Şi aici mă gândesc la un termen mai puţin uzitat "sacro-terapie". Adică o terapie a sacrului? Unde se găsesc pastile de sacro-terapie? Păi aceste pstile ar fi: 1. să respecţi cele 10 porunci; 2. să participi la Sfânta Liturghie; 3. să ai un preot duhovnic şi să faci ascultare. Apoi urmează tratamentul de şoc: a) spovedirea şi sfânta cuminecătură; b) sfântul Maslu; c) post şi rugăciune în canon. Ce semne ar trebui să avem că ne vindecăm? Păi acestea ar putea fi: 1. bucuria că mai trăim încă o zi; 2. Intensificarea iubirii de Dumnezeu prin iubirea întregii creaţii (inclusiv a duşmanilor); 3. Echilibru, pace interioară, bunătate; 4. Lipsa stresului (dacă sunt parte a creaţiei, cum să mă supăr pe creaţie?); 5. milostenie faţă de cei în suferinţă… Şi ăsta e doar începutul.
    Cu drag, Dodo.

  4. Foarte frumos şi adevărat spus! E bine că sunt oameni care înţeleg lucrurile astea în mod simplu, dincolo de explicaţiile teologice.
    Mă bucur şi să descopăr că ai mereu lucruri interesante de spus, dovadă că oamenii credincioşi au totdeauna un "miez", după cum spuneam în altă parte.
    O duminică frumoasă împreună cu familia!

    P.S. Nu am reuşit încă să îi dau problema spre rezolvare băieţelului meu, pentru ca de obicei eu ajung acasă seara, iar el are deja lecţiile făcute (şi nu mă îndur să îl iau de la joacă!:)); iar în week-end a fost plecat. Dar, nu am renunţat încă la idee! Când i-o voi da, te anunţ dacă a reuşit să o rezolve! (Mira-m-aş!:))

  5. Eram intr-o zi la biserica, o familie discuta cu preotul despre niste probleme.
    Preotul intreaba:
    -De ce nu veniti la biserica?
    -Suntem bolnavi, parinte, mereu ne imbolnavim.
    -Pai deaceea va imbolnaviti, ca nu mergeti la biserica.
    Oamenii credinciosi primesc cu multumire si bolile cum si cele bune ce le trimite Dumnezeu. Ei stiu, ca bolile sunt spre vindecarea sufletului.

  6. Din păcate, linkul nu funcţionează la mine!
    Desigur, subiectul nu e nou, şi totusi practica merge atât de încet!Dacă iei 99% dintre pacienţi, ei se vor încrede mai mult în "pilule" şi chiar în "medic" decât în ei-înşişi! Iar să încerce să se schimbe interior, cu atât mai greu! Până şi la un obicei pur fizic, şi atât de dăunător ca fumatul, le e greu să renunţe!
    Însă, există totuşi mici progrese, mai mult pe la cabintele naturiste…şi la acei medici care înţeleg că trebuie să practice o medicină holistică.

  7. Am uitat să îţi spun despre efectul placebo! Acesta nu reprezintă decât o formă de credinţă: în binele adus de un anume "leac", oricare ar fi acela. Însa terapia holistică e cu mult mai mult! Ea înseamnă schimbare interioară şi exterioară: scheme mentale, automatisme, obiceiuri alimentare, tot. Tocmai de aceea nu e foarte agreată, după cum am spus!:)

  8. Extrem de bun articol, dar nu este o surpriza atunci cand vine vorba de tine. Pshicul si efectul Placebo sunt cele mai puternice instrumente in opinia mea.
    O zi minunata iti doresc

  9. Multumesc, james, venind de la tine, stiu ca nu sunt complimente gratuite!
    E adevarat ceea ce spui despre psihic si efectul Placebo, dar dintre ele, cel mai important e psihicul,pentru ca el sta si la baza efectului amintit.
    Acest efect nu se aplica numai "medicamentelor inofensive", ci chiar si celor cu adevarat bune, dar care, lipsite de increderea bolnavului, nu isi aduc decat strict efectul din prospect, sau chiar mai putin. Pe cand, investite cu incredere, efectul lor chiar poate deveni miraculos!
    Multumesc de trecere, si o zi cat mai buna si tie!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: