Posted by: childagain | November 30, 2008

Fericirile

Ca să vorbim la modul teologic despre fericirile evanghelice, nu cred că ne-ar ajunge timpul! De aceea, m-am gandit să spun doar câteva cuvinte la modul simplu şi “uman”, pentru că oricum, noi aşa le înţelegem. 

Pentru început, voi spune doar că toate aceste “reguli” par să arate o “logică pe dos”, chiar “non-umană”. Sunt lucruri care merg chiar împotriva instinctului de conservare, şi a legilor psihologiei privitoare la “starea de bine” (acea piramidă a necesităţilor a lui Maslow!) Însă, sunt reguli care, dacă reuşim să le “încorporăm” in psihicul nostru, ne pot conduce la o stare de libertate reală, independentă de condiţiile de mediu. După cum spune şi Iisus undeva, în acea discuţie cu “urmaşii lui Avraam”: “Fiţi liberi, şi nu vă mai supuneţi iar în robia păcatului.” Desigur, urmează replica: “Dar noi niciodată n-am fost robi.” Însă răspunsul Lui este:Fiecare e robul lucrului de care e stăpânit.”

Aşadar, aici am putea avea o nouă definiţie a “păcatului”, mai puţin negativă: lucrurile de care suntem stăpâniţi, şi care ne împiedică să facem binele deplin, şi chiar să simţim noi-înşine acea stare de fericire de care vorbeam. Împotriva acestor lucruri sunt direcţionate cele 12 reguli ale fericirilor evanghelice. Cu alte cuvinte, împotriva pornirilor noastre fireşti, dar care nu sunt neapărat şi benefice!

Fericiţi cei săraci cu duhul” – această frază a fost interpretată în fel şi chip! Desigur, nu putem crede că Iisus a putut spune că numai acei “slabi de minte” pot fi fericiţi, de aceea eu prefer interpretarea esoterică (vezi Mikhail Aivanhov), ce se referă la o diminuare a dorinţelor şi necesităţilor noastre. După cum spune acest autor (pe care îl preţuiesc nespus), la unii oameni corpul astral – acel al dorinţelor şi emoţiilor – a devenit “umflat”, supradimensionat, şi de aceea accesul pe “calea strâmtă şi îngustă” se face mai greu. (Aluzie şi la pilda cu bogatul care  poate intra în Împărăţia Cerurilor la fel de greu precum cămila prin urechile acului. Accesul nu i-l îngrădea bogăţia, ci dorinţa nesfârşită de a avea.)  Aşadar, a deveni “sărac cu duhul” poate semnifica a mai renunţa la “fenomenul-dorinţă” – cerinţă universală în religiile lumii!

“Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Aici cred că nu sunt necesare multe explicaţii suplimentare. Se ştie că există un echilibru universal, şi toate faptele şi senzaţiile noastre îşi vor găsi “contraponderea”, chiar dacă nu imediat.

“Ferice de cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.” Aici iar intervine o contradicţie cu logica uzuală, întrucât se ştie că principalele aspecte ale societăţii noastre implică “acţiunea”, “a fi activ”, “a-ţi apăra drepturile”, ” a te impune”. Însă, nouă Iisus ne spune exact contrariul: că aceia care vor “încetini”, vor ajunge mai repede! E acea logică paradoxală deseori întâlnită în Evanghelii, şi chiar şi în învăţăturile altor religii (vezi koanurile zen), care conduce la un “punct de ruptură” în ţesătura lumii (aspect sesizat şi de Eliade), permiţând accesul la “zona de dincolo”.

De fapt, cam acelaşi lucru îl realizează şi aplicarea celorlalte fericiri.

“Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.”

“Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.”

“Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“. Ei, aici lucrurile se complică, întrucât nu mai e vorba de logica paradoxală, ci de o poruncă directă! Iar ca să o îndeplinim, ar trebui să definim întâi ce înseamnă “cu inima curată”. Întreaga Scriptură pare a ne spune că aceasta ar însemna “să facem lucrurile pentru ca pentru Dumnezeu, şi nu ca pentru oameni”. “Sau, să nu mai avem şi alţi “idoli” (propriile noastre interese)! Contraexemple ar fi acei oameni care au venit la Marta şi Maria nu numai pentru a-L vedea pe Iisus, ci şi pentru a-şi astâmpăra curiozitatea în legătură cu Lazăr cel înviat. Sau, acel Anania din Faptele Apostolilor care a dosit o parte din preţul ţarinei cuvenit comunităţii. Şi…noi toţi, în anumite momente ale vieţii noastre! Ori de câte ori facem ceva bun pentru ceilalţi, însă urmărindu-ne şi propriul bine  în acelaşi timp, nu mai suntem “cu inima curată”. Uneori chiar fără să conştientizăm…(În acest sens, vorbeam undeva de aceele sisteme MLM, care fac “bine” convingându-i pe ceilalţi să cumpere produse poate utile, însă foarte scumpe, şi a căror vânzare aduce “lanţului” un bine material şi mai mare!) Oricum,  nu vreau să judec, pentru că  nimeni nu e fără de păcat!

“Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Aici cred că lucrurile sunt destul de clare, şi nu mai e nevoie de explicaţiii. Cu o mică adăugire: această poruncă a fost cel mai puţin urmată în cursul istoriei. Toţi oamenii politici vor pacea, dar…

“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor”

“Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî, şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastra, minţind din pricina mMea.”

Aici  intrăm din  nou în acea logică paradoxală de care am mai vorbit, al cărei scop este să ne elibereze de servitutea impulsurilor şi necesităţilor noastre uzuale, şi să ne deschidă accesul spre o nouă stare de libertate – Împărăţia Cerurilor.

Desigur, nu spun că e uşor să urmăm aceste “fericiri”, şi nici că acest lucru se poate petrece de la o zi la alta! Schimbarea interioară e un proces dificil şi dureros, şi poate dura chiar şi o viaţă. Şi aceasta, întrucât impulsurile, dorinţele, concepţiile noastre anterioare sunt atât de înrădăcinate, încât rezistă, uneori sub forme inaparente, tuturor bunelor noastre intenţii! De aceea e necesară intervenţia harului, fără de care nu se poate face nimic. Cu alte cuvinte;“Ceea ce nu e cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu.” Noi, să avem măcar intenţiile corecte, şi mai ales, să încercăm!(Conform afirmaţiei bine-cunoscute că a face ceva, cât de puţin, e oricum mai bine decât nimic.)

 Acestea fiind zise, voi încheia prin câteva cuvinte ale părintelui Stăniloae, referitoare la smerenie, care pare a fi rezultatul vizibil al transformării noastre ca urmare a aplicării poruncilor incluse în “Fericiri”. Sau, ar trebui să fie…

 

“Iisus se smereşte atât de mult, cum nu s-a smerit omul vreodată. De aceea numai în cei foarte smeriţi poate să încapă Iisus Hristos.”(D. Staniloae)



Responses

  1. Nu stiu cine e M.Aivanchov, dar parintii ortodocsi saraci cu duhul ii considera pe cei, care nu-si asuma sie nici un merit duhovnicesc,toate sunt de la Domnul.

  2. Ia uite, ce blog minunat, unde-am fost pan-acum de nu l-am vazut?

  3. Poate fi si asta o interpretare, chiar foarte buna! Multumesc pentru completare, si ma bucur ca esti intotdeauna atenta la lucrurile care tin de credinta.
    Aivanhov este un autor de carti ce trateaza tema evolutiei spirituale, si vorbeste acolo foarte simplu, si pe intelesul tuturor. Iti recomand, de exemplu, "O noua interpretare a Evangheliilor", unde analizeaza niste fragmente,gasindu-le intelesuri noi.
    Sa ai o zi buna, si multumesc de vizita!

  4. O lucrare extraordinara, in stilu-ti caracteristic, pentru care te felicit sincer. Doar la partea cu MLM as fi avut niste obiectii, dar nu constituiau subiectul lucrarii.
    O zi absolut minunata va doresc

  5. Multumesc pentru aprecieri, esti intotdeauna un prieten bun si generos!:)
    Despre MLM s-ar putea discuta ore in sir, si tot nu s-ar ajunge la un consens! Eu am scris ceea ce am simtit, si am trait.
    O zi minunata si voua, mai ales ca e ziua intregii tari!

  6. Şti, Child, eu te citesc mereu, numai că multe lucruri "mă depăşesc" sau nu am eu atâta timp cât să "le rumeg" ca să le-nţeleg. Aşa că nu ştiu ce să comentez. Or numai ca să spun "Da, frumos, interesant…", mai bine tac. Nu vreau să scriu aiurea, când ştiu cu câtă pasiune clădeşti acest blog, cu câtă dragoste pui fiecare literă şi imagine şi cu câtă strângere de inimă apeşi apoi pe "Publică"…
    Dinu.

  7. Multumesc din suflet pentru aprecieri, Dinu! Eu stiu ca esti un om sensibil, si ai avea multe de spus, dar uneori poate ca si modestia te mai "tine in loc". Oricum, tu ramai prietenul meu, pentru ca am inteles ce suflet ai, si nu conteaza comentariile "savante".
    Dealtfel, textele mele nici nu sunt atat de savante, numai ca sunt construite astfel incat sa ii intereseze si pe intelectualii "superrafinati", ca si pe aceia mai simpli.
    Ma bucur ca ai trecut pe aici, si sa ai o zi cat mai buna!

  8. Bine ai venit în "casa" mea! Blogul meu actual e destul de recent, şi e oarecum modest. Aşa l-am dorit, pentru că ştiu că, prin legea afinităţii, va atrage oaspeţi asemănători mie.

  9. […] pare cunoscut ? Stoicismul a imaginat o astfel de cale, prin limitarea dorințelor, iar creștinismul a dezvoltat-o până la perfecțiune. (Uite că mă încumet să vorbesc totuși de perfecțiune ! […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: