Posted by: childagain | December 4, 2008

Soluţii

M-am
gândit să schiţez aici câteva răspunsuri care mi-au venit în minte
referitor la unele discuţii purtate şi în real, şi în virtual, pe tema
degradării morale a societăţii româneşti actuale. (Întrucât această
temă de discuţie a revenit repetat în atenţia mea, şi fără ca eu să îi
văd de la început importanţa, înţeleg acum că, probabil, un Mesager
încearcă să îmi atragă atenţia.)
Aşadar, mulţi oameni cinstiţi, şi
cu bune intenţii (şi unii dintre ei, buni prieteni în real), sunt
îngrijoraţi în legătură cu evoluţia societăţii româneşti actuale, şi în
primul rând, a fenomenului educaţional. Oameni care cunosc îndeaproape
realităţile din şcoli sunt, pur şi simplu, îngroziţi de amploarea
actuală a fenomenelor de libertinaj, lipsă de valori autentice,
neinteresare în legătură cu propriul viitor, superficialitate extremă,
uneori chiar manifestări făţişe de grosolănie în limbaj, şi atitudini
refractare la orice disciplină. Asta, ca să nu mai vorbim de fenomenul
infracţionalităţii la copii şi adolescenţi, fumatul la vârste fragede,
traficul de droguri (în creştere şi în România). Aceşti copii vor fi
adulţii de mâine! Oarecum pe buna dreptate (din punctul său de
vedere!), cineva îmi spunea că nu ar avea curaj să mai facă un copil,
şi să îl crească în această societate.
Acestea sunt efectele
vizibile, şi care nu pot fi negate! Însă, dacă tot privim coroana
copacului, de ce să nu ne interesăm şi de rădăcini? De unde această
derivă, această acută lipsă de sens? Oare, nu pentru că noi nu am
ştiut, sau nu am reuşit, să le imprimăm sensul încă din prima
copilărie? Spunea cineva despre cei şapte ani de acasă. Este un lucru
foarte adevărat că aceştia sunt decisivi! Dar, ce îi învăţăm, sau ar
trebui să îi învăţăm noi pe copii, în aceşti şapte ani? Desigur,
adevăratele valori: respectul faţă de părinţi şi vârstnici, respectul
valorii celuialt – indiferent cine ar fi el, adevărul, frumosul,
dreptatea. Şi, desigur, respectul faţă de munca cinstită, dorinţa de
a-şi aduce şi ei contribuţia la binele general. Toate acestea par
oarecum teoretice, însă din păcate, tocmai carenţa acestor “învăţături”
duce la anomaliile observate astăzi!
Dar, cum putem să îi învăţăm
aceste lucruri fără să îi plictisim, şi fără să îi conducem la o
reacţie de respingere prin supraredundanţă? Soluţia nu e nouă – de
fapt, e veche de când lumea – însă noi, oamenii moderni, am “scăpat-o”
pe drum! Desigur, în primul rând, contează exemplul nostru, pentru că
orice “lecţii” teoretice nu au valoare atunci când ei văd la noi exact
contrariul! (De exemplu, noi îl învăţăm pe copil să fie cinstit, dar
căutăm să ne sustragem de la plata unor datorii; sau îl învăţăm să fie
bun, dar întoarcem capul atunci când un vecin, sau altcineva, are
nevoie de un împrumut, sau de un alt serviciu.)
Apoi, mai trebuie adăugat un “element” în tablou…şi acest element este chiar mult-discutata şi minimalizata credinţă!
Fără credinţa într-o “instanţă” superioară, care poate răsplăti sau
pedepsi, fără sprijinul acestui pilon esenţial în viaţa cuiva, nici o
educaţie nu poate fi viabilă! (Şi nu vorbesc aici de controversata
introducere a religiei în şcoli, care are şi ea rolul ei, ci de
educaţia pe care noi, ca părinţi, ar trebui să o dăm copiilor noştri.)
Şi, nu vorbesc nici de o credinţă “călduţă”, în sensul: “Da, mamă, e pe
acolo pe Sus, Cineva pe care trebuie să Îl onorezi din când în când.” E
vorba despre o credinţă vie şi lucrătoare, fără să intrăm în sloganuri!
De exemplu, atunci când copilul face un lucru rău, el trebuie convins
că e Cineva care îl vede. La fel, şi când face o faptă bună. Apoi, el
trebuie să ştie (când ajunge destul de mărişor pentru a înţelege),
principalele fapte din viaţa lui Iisus, a apostolilor, a unor sfinţi
(ca să mă refer doar la religia creştină, dar fiecare religie are
Maeştrii ei), tocmai pentru a căpăta de mic modele viabile, şi care nu
se vor mai şterge toată viaţa. Un copil care a fost astfel educat în
“cei şapte ani de-acasă” are toate şansele să ajungă şi un bun
cetăţean, şi să nu se lase influenţat de eventualele exemple nocive.
Dovadă sunt sutele de ani de istorie în care poporul nostru, deşi mic
şi sărac, a supravieţuit degradării morale din jurul lui, din partea
mai “civilizată” a Europei, şi a servit drept exemplu de “neaplecare”.
Tinerii noştri, crescuţi “în frică de Dumnezeu”(deşi “frică” e o
sintagmă nu prea bine aleasă, întrucât principala învăţătură a
creştinismului este iubirea), puteau rămâne curaţi în mijlocul
degradării generale.
Lucrurile au început să se schimbe în rău
tocmai atunci când credinţa n-a mai fost un mod de viaţă, ci doar o
“haină de sezon”, printre altele. Încă din vremea lui Eminescu începuse
acest fenomen, “punctat” de el în poezia “Ai noştri tineri”. Iar în
secolul următor, fenomenul degradării s-a accentuat, în paralel cu
“înlocuirea” credinţei în Dumnezeu cu alte sisteme de credinţe.
Întrucât, după cum bine spune Dostoievski, oamenii
nu pot trăi fără credinţa într-un lucru oarecare. Dacă îl înlătură pe
Dumnezeu, trebuie să pună altceva în loc. Sunt idolatri cu toţii, nu atei.

Şi, ce pot pune ei în loc? Ori părerile altor oameni, care poate că
greşesc mai mult decât ei, ori propriile lor dorinţe, ambiţii,
necesităţi. Desigur, lista “idolilor” e lungă, dar din toate acestea
rezultă un singur lucru: viaţa conform poruncilor evanghelice, şi a
voinţei divine, a fost înlocuită prin viaţa după bunul-plac al omului.
Iar rezultatul se vede!
Acesta a fost rezultatul analizei mele, şi
soluţia pe care am întrevăzut-o. Din cîte se vede, nu am spus nimic de
Biserici, sau de o Biserică anume. Toate Bisericile sunt forme de
înţelegere a adevărurilor universale, aşa cum li s-au revelat unor
oameni aleşi în anumite momente temporale. Şi desigur, toate au la bază
“piatra din capul unghiului” – Domnul Iisus. Însă, Biserica adevărată,
şi cea mai la îndemână, trebuie să fie aceea din interiorul nostru
(întrucât “trupul tău este un templu al Dumnezeului celui viu”), şi să
alergăm în “cămara inimii noastre” ori de câte ori simţim nevoia,
rugându-ne simplu, fără cuvinte multe, aşa cum ne-a învăţat Iisus.
Mi-ar
plăcea să văd ce efecte au aceste lucruri în vieţile altor oameni,
pentru că într-a mea, deja s-au produs minuni! Desigur, poate că nu
doar exemplul meu contează, dar sunt atâtea altele! Şi,  după cum se poate vedea, aceste lucruri nu sunt doar apanajul ţărăncuţelor ignorante, sau
casnicelor în căutare de sens. Nici Einstein nu era un ignorant – el,
care era un om profund religios, şi ne-a lăsat celebrele cuvinte: Perfecţiunea universului dovedeşte existenţa unui Creator.”
Fie ca anii ce urmează să ne arate că românii ştiu să îşi găsească drumul cel bun!


Responses

  1. Nu de tot! E doar pus la pastrare!:)

  2. Nu cred ca e bine sa se scoata religia din scoli. Eu resimt lipsa unei educatii religioase primita in copilarie. A fost ca si cum am invatat tabla inmultirii la facultate. De multe ori, intre adulti, se isca discutii despre "cele sfinte". Si constati ca multi oameni nu cunosc nici macar intimplarile despre care se vorbeste in Evanghelii. Face parte din educatia unui om complet si ma bucur ca copiii mei le invata la scoala. Sigur ca asta nu rezolva problema in totalitate dar e macar un inceput.

  3. Dragă Serbi, mă bucur să aud că părinţii sunt chiar interesaţi să afle soluţii pentru o educaţie reală a copiilor lor. Din păcate, aşa cum spui şi tu, mulţi dintre noi am fost lipsiţi de "rădăcini", adică de o educaţie morală/religioasă acasă. Şi eu fac parte dintre aceia, dar pe mine viaţa m-a adus cu încetul acolo unde trebuia să ajung. Şi, lucrul cel mai miraculos, acum chiar şi părinţii mei au ajuns foarte religioşi, şi simt nevoia să afle mai multe, şi să se apropie de Dumnezeu.
    Despre copii, ideea este să se păstreze un echilibru: nici să fie suprasaturaţi cu informaţie religioasă de mici, ca să ajungă la un fenomen de respingere, dar nici să fie lăsaţi să o ignore. Eu cred că metoda optimă este să le prezentăm Biblia ca pe un şir de poveşti frumoase, de citit înainte de culcare. Eu aşa am procedat, iar băieţelul meu a fost încântat. Şi s-a bucurat şi mai tare la ora de religie, când el ştia deja "poveştile"! (Există o carte: "Mica Biblie", care oferă o informaţie mult simplificată.)
    Nici eu nu sunt de acord cu scoaterea religiei din şcoli, întrucât pentru unii copii reprezintă singura cale de a afla ceva despre Dumnezeu şi legile Sale. Şi apoi, cel puţin în şcoala unde învaţă băiatul meu, musulmanii au dreptul să îşi studieze propria religie, aşa că nu există nici o discriminare. Chiar m-a mişcat gestul mamei colegului de bancă al băiatului meu(musulman), care ne felicită de fiecare Crăciun şi Paşti al nostru.

    Mă bucur că m-ai "vizitat", şi îţi urez Sărbători minunate, pe care să le simţi în spiritul lor!

  4. Pentru unele probleme nu exista solutii. De exemplu: Aprox 1% din populatia urbana sunt psihotici, aprox 5% au tulburari care implica intr-un anume grad sociopatia, aprox 15% sufera de borderline personality. Desi solutile despre care vorbesti sunt autentice din punct de vedere teoretic ele nu pot fi aplicate din punct de vedere practic. In societatea in care traim oamenii se influenteaza unul pe altul. Solutile despre care vorbesti ar putea fi implementate in 50-100 de ani.
    In ceea ce priveste credinta in D-zeu, ea este oarba sau nu este de loc(ma refer la majoritatea oamenilor).
    Frumos text dar cred ca nu poate avea utilitate practica.
    Absolut toate problemele omului se pot rezolva prin iubire(ma refer la problemele care nu isi au radacina in material.)

  5. O mica completare. Cred in Dumnezeu dar il urasc.
    Aprox 30% din oameni sunt nevrotici sau depresivi.
    Toate problemele despre care am vorbit sunt cauzate de nefericire(lipsa acuta de afectiune).
    Problemele comportamentale, emotionale, spirituale, nu mai pot fi rezolvate atat de simplu ca acum 50 de ani.

  6. Raul a aparut cam odata cu noi pe acest pamant, tot timpul a fost in lupta cu binele, dar nu l-a invins.Asa ca nu ne speriem nici noi, facem bine si tot asa ii invatam si pe copiii nostri. Doar suntem crestini, armata lui Iisus.Ne punem increderea in bunul nostru Dumnezeu si fara frica facem ce suntem datori. Doar asa capatam speranta, ca macar in vesnicie vom scapa de cei rai.
    Acesta e credo familiei mele, care ma ajuta sa-mi educ copiii si sa ma incurajez pe mine insumi in aceste vremuri perverse.
    Mie mi-a placut mult articolul tau, ma bucur mult cand cineva atrage atentia asupra acestui subiect, atat de important pentru cei , ce au de educat copii.
    Cand omul isi pune intrebari, e deja pe cale de rezolvare.La tot ce tine de suflet, Dumnezeu are grija sa trimita raspuns.

  7. OchiiGoi, realitatile pe care le cunosti tu, le cunosc si eu, intr-o anumita masura. Am efectuat stagii intr-o clinica de psihiatrie, si chiar m-a fascinat. Si, pot recunoaste "cu ochii liberi" atunci cand vad ceva asemanator pe strada!Totusi, chiar si aceste realitati pot fi "ajustate" prin credinta si iubire. Ele merg mana in mana, nu se contrazic!
    Nu, solutiile mele nu sunt teoretice, dupa cum nici problema credintei, sau a iubirii, nu este! Doar ca, asa cum ai spus, necesita mai mult timp, chiar foarte mult. Dar, si raului i-a luat mult timp ca sa se infiltreze, adica, l-am lasat noi mult timp! Cum l-am lasat? Simplu, plangandu-ne si nefacand nimic! Chiar si acum, in acest moment, daca fiecare ar incerca sa schimbe ceva, cat de putin, din ceea ce vede, si tot ar fi un inceput!
    Cum sa faca asta? Vorbind cu copiii atunci cand ii aud ca spun, sau fac,ceva gresit. Chiar daca nu-i cunoastem, si riscam sa "ne sifonam" putin imaginea si sa primim raspunsuri dure! Dar, atunci cand iti vorbeste cineva cu calm si caldura, nu poti sa nu-l asculti, chiar daca aparent nu dai nici doi bani. Poate efectele se vor vedea mult mai tarziu, dar se vor vedea!Si dupa aceea, sa ne rugam pentru ei, si El va face mai mult decat noi.
    Teorii? Eu spun de fapte! Intamplator am vorbit odata cu o tigancusa, un copil al strazii, care facea ceva foarte urat. Pe moment, mi-a raspuns putin obraznic. Dar a doua zi, trecand pe acolo, am vazut ca nu mai facea acel lucru. Si cu adulti am vorbit, betivi prabusiti pe marginea drumului. (Fiind cadru medical, ma temeam sa nu fi avut un altfel de atac.) Nici nu iti inchipui cata recunostinta am avut din partea lor ca m-am preocupat de ei! Chiar a fost o lectie pentru mine, ca eu totusi ii priveam de la un alt nivel, in sinea mea, si ei dovedisera certe calitati umane!
    Nu, nimic nu e teoretic, trebuie doar sa te hotarasti sa incepi! Dupa cum spune nu mai stiu ce autor, "schimbarea umanitatii incepe cu o viata, si o viata incepe cu un pas". Daca fiecare am schimba macar o singura viata in jurul nostru, si tot ar fi un punct castigat!
    Cat despre problema credintei tale personale, pot sa iti spun doar ca nimeni nu iti impune nici sa crezi,nici sa iubesti. Dar, recunosc in tine semnele framantarilor pe care le-am avut si eu cu ani in urma! A fost o perioada cand eram atee, au fost si perioade cand ma certam cu Dumnezeu…Dar, El a avut rabdare, si mi-a scos in cale multe semne si experiente, pana cand nu am mai putut sa nu Ii recunosc intelepciunea.
    Iti doresc sa iti gasesti si tu cararea!

  8. Emilia, ca de obicei, dai raspunsuri atat de frumoase, si de intelepte, incat imi vine sa cred ca mamele au un "canal" al lor propriu de comunicare cu universul, si de extragere a informatiilor esentiale!
    Asa e, raul a existat intotdeauna, dar asta nu trebuie sa ne opreasca! Toti marii oameni ai spiritului s-au luptat cu raul, si l-au invins! De fapt, nu singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu! Si, nu cred ca poate exista o lume fara rau, pentru ca s-ar clatina un anumit echilbru.
    Frumos ai spus ca, atunci cand omul isi pune intrebari, e deja pe cale de rezolvare! Adica, e de-ajuns sa vedem raul, in speta, sa il recunoastem, si Dumnezeu ne va ajuta sa gasim o solutie! Eu am gasit-o prin educarea copiilor (si nu numai) in spirit crestin autentic. Acesti copii vor avea intotdeauna o arma contra raului- de fapt, doua: rugaciunea, si credinta lor. Un sfant parinte spunea ca "rugaciunea e scara spre cer". Eu am probat acest lucru in viata mea, dupa multe rataciri! Dumnezeu mi-a trimis atatea mici miracole, incat nu pot sa nu le spun si altora.
    Multumesc pentru cuvintele, si sufletul tau bun, si ma bucur sa intalnesc inca o mama crestina "in adevar", si nu in forma!

  9. Tot pentru OchiGoi, mi-am amintit un lucru: în legătură cu persoanele cu probleme mintale se poate face ceva! Există o fundatie non-guvernamentala, si non-profit care se ocupă de reinserarea lor in societate dupa ce parasesc clinica, sau sanatoriul:
    http://www.estuar.org/
    Eu stiu ce probleme intampina ei in general, si ce atitudine au de infruntat din partea societatii. Aceasta fundatie le asigura nu numai un loc unde pot socializa, juca jocuri de societate, audia cursuri de cultura generala, sau invata arte si meserii. Se ocupa si de consilierea lor juridica, si chiar de gasirea unor locuri de munca, in limita posibilului. Exista si niste "apartamente protejate", unde pot locui cei fara alte posibilitati.
    Ca si alte fundatii non-profit, se bazeaza si pe voluntariat: persoane care sa isi petreaca timpul cu beneficiarii, si sa ii ajute sa nu se simta singuri.
    Pe ansamblu, e un lucru cu totul deosebit, si eu am tot respectul pentru cei ce lucreaza acolo! Are ramuri in mai multe orase din tara, poti vedea la linkul respectiv.
    Sper ca informatiile sa iti fie de folos, daca lucrezi cu/cunosti persoane care ar putea beneficia.

  10. Nu am putut sa raspund pana acum.Bun raspuns. Interesanta tactica de comunicare.
    In general cei care lucreaza sau au lucrat in psihologie/psihiatrie raman cu obiceiul de a analiza oamenii.
    Nu cunosc persoane care ar putea beneficia de ajutorul acelei fundatii(persoanele cu probleme pe care le cunosc fie nu au probleme grave, sufera de depresii sau nevroze, fie au ajuns la punctul in care poti fi ajutate doar prin rugaciuni la seful cel mare) dar totusi ma bucur sa vad ca inca mai exista oameni carora le pasa de alti oameni.
    Deocamdata am 19 ani dar pe viitor sper sa lucrez intr-un domeniu similar(probabil psihologie sau psihanaliza)
    "recunosc in tine semnele framantarilor pe care le-am avut si eu cu ani in urma! A fost o perioada cand eram atee, au fost si perioade cand ma certam cu Dumnezeu.."
    Nu pun la indoiala capacitatea ta de analiza sau spiritul tau de observatie dar de dragul corectitudini voi face unele precizari:
    1 Semnele framantarilor pe care le recunosti in mine sunt atitudini constient asumate care se fundamenteaza pe niste rationamente clar definite.
    2 Il urasc pe Dumnezeu din multe motive pe care nu le voi prezenta. Nu sunt ateu. Il urasc si atat.

  11. Dumnezeu să te lumineze, dragul meu! Repet: am avut şi eu 19 ani, şi chiar mai mulţi:), am avut şi eu perioadele mele de raţionament întemeiat doar pe logică…De aceea, nici nu încerc să te conving prin vreun raţionament!
    Îşi va asuma viaţa acest rol!
    Până atunci, măcar iubeşte oamenii, şi ajută-i aşa cum poţi. De restul se va ocupa El.

  12. Iti raspund -la tine-acasa – de parc-as fi reluat o sueta de mult, pe care n-am ajuns s-o terminam, eu am avut un blog mai vechi (cu un an) dar l-am abandonat (cauze exterioare weblg), atunci am cunosxcut-o pe Florina (Soul) nu stiu daca tu ai prins-o, mi-e foarte dor de ea, iar tu şi Masterstil mi_ati evocat-o ca -stare- aproape prin toate afinităţile şi trairile voastre de aici.Nu mi-a fost greu sa recunosc Drumul care ne uneste pasii si ne face sa ne cunoastem asa cum numai sufletele dezgolite se pot recunoaste intre ele.

    Trebuie sa gasesc timp să te citesc toata, avem multe pasiuni comune, cred ca avem multe de sporovait, in ce priveste "incantatia" mea pt. Shiva…as fi vrut pana-n Craciun sa emit cate una pentru toate manifestarile lui Dumnezeu pe pamant pe care le-am simtit curgand prin mine, fie ca era invatat, profet, sfant sau om simplu şi la urmă pentru Fiul lui Dumnezeu, asa cum s-ar fi cuvenit, sper macar ca pe ultima sa n-o ratez, eu vreau dar numai el dispune.

    Si poate ca nu e intamplator ca Sf. Nicolae va bate la usa, fie ca ceasurile noastre sa ramană intotdeauna albe şi niciun orgoliu din lume sa nu ne invecineze cararile, cautarile, iubirea

    Vă pup

  13. Cred că ti-am recunoscut stilul, draga deep, si chiar mi-era dor de tine! Din cate vezi, esti inca la Favoritele mele! Tu ti-ai abandonat blogul, eu mi l-am sters, intr-o criza spirituala puternica! Se intamplau unele lucruri dureroase in viata mea, si nu ma mai simteam pregatita sa duc mesajul incredintat in fata celorlalti. Ma simteam de parca purtam o haina de imprumut.
    Acum, mi-am revenit, si simt ca de acolo de Sus Cineva ma sprijina in continuare.Si, cred ca e mai bine asa: nestiut, necunoscut, neimportant ca persoana, ci doar ca mesaj.

    Despre imnurile tale, as vrea sa le scrii pe toate, ca sa le pot citi pe toate! Tot ce curge prin tine!:)

    Te sarut si eu, si iti doresc sa iti aduca Mosul multa liniste, implinire si…inspiratie!

    Apropos, inca te mai am pe mess!:)

  14. Gradina secreta de la mp3-ul meu e pur si simplu muzica mea de suflet! Nici o legatura cu alte gradini!:)

    Te pup din nou!

  15. nu pot sa cred! imi pare rau si mi se pare ciudat insa ca n/ai suflat nicio vorba, nici macar mie, noroc ca nu e dupa noi, nici dupa mine, nici dupa tine, de ce nu mi-ai spus nimic, nu vezi ca e imposibil sa ne ascundem?

    tie nu ti se pare bizar ca ne-am reintalnit chiar in ziua Sf Nicolae? ca un dar? si mai e ceva foarte important, voi intra pe mess special pt. tine ca sa-ti spun cine m-a facut sa simt ca ai putea fi tu fara sa-mi dau seama de asta. E un secret, maare.

    Inca sunt suparata pe tine ca n-ai spus nimic, stiu, in suferinta ne retragem ca pisicile sub masa, sa nu ne vada si auda nimeni, dar nu trebuie sa fie mereu asa, neaparat dar neaparat trebuie sa ne intalnim, poate de data asta voi ajunge la intalnire, de fapt sunt sigura, pentru ca nu e de la noi. Te pup, de fapt te strang in brate, nu eu ci tu trebuie sa fii suparata ca eu n-am fost langa tine atunci, cand poate ar fi trebuit sa fiu.

  16. Vai, Aura, cum as putea sa fiu suparata pe tine? Din moment ce eu nu ti-am cerut nimic, inseamna ca exista o solutie! A fost Cineva langa mine tot timpul, si chiar mi-a spus ce sa fac mai departe.Mi-a spus si ca n-am facut bine ca am sters blogul, pentru ca nu era doar al meu.
    Acum insa, toate au trecut, si am mai urcat o treapta!:) În intelegere, desigur, nu in altceva!:)
    Eu am simtit ca s-ar putea sa fii tu, inainte de a vorbi despre lucruri vechi. Simteam stilul tau, inclusiv cel literar! (Din cate vezi, am pastrat si blogul tau vechi.)

    Si da, abia astept sa ne intalnim! Deja am cunoscut in persoana cativa prieteni dragi de net (printre care si pe Mariana – masterstil, al carei blog ti-a placut atat!)Si, as fi vrut sa te vad si pe tine, inca din vara.
    🙂 Cu sfantul Nicolae e o poveste mai veche. De cateva ori in in viata m-am rugat lui, si am simtit ca m-a ascultat. In plus, duhovnicul meu (la care ajung extrem de rar, din pacate) slujeste la o biserica inchinata Sf. Nicolae.

    Te imbratisez, si mai vorbim pe mess!

  17. a disparut mesajul meu?

    bine ca macar l/ai citit, da, vb, pe mess, atat doar, sper sa ne intersectam ca timp

  18. Uau. Am citit textul si apoi comentariile, nici nu stiu ce sa comentez intii. La problemele educatiei actuale a copiilor nostri subscriu in totalitate. Mereu ne spune doamna invatatoare la sedinte (am avut noroc de o invatatoare cu totul deosebita): "eu stau cu copiii doar 4 ore pe zi, in rest dvs. trebuie sa va ocupati cu ei iar scoala si parintii sau bunicii trebuie sa lucreze impreuna".
    Nu stiu daca generatia de acum e mai libertina, mai atee si mai impertinenta, ei si noi traim intr-o lume cu totul diferita de cea din anii ’80 sau ’90. Fiecare generatie isi are provocarile ei. Sa fim bucurosi ca in Romania, cel putin, e pace de 60 de ani si libertate de 20 (deja) si sa speram ca si cei mici o sa-si gaseasca drumul corect in lumea de azi si de miine, cu ajutorul lui Dumnezeu.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: