Posted by: childagain | December 13, 2008

Despre a iubi şi a ierta (sau povestea copacului prietenos)

“Dă-i lumii tot ce ai mai bun, şi nu va fi niciodată de-ajuns.”

– Maica Tereza –


Mi-am amintit de curând o minunată parabolă de Osho despre un copac şi un băieţel. Cei doi erau prieteni foarte buni atunci când băieţelul era mic, dar când el a crescut, copacul nu l-a mai putut mulţumi. El avea nevoie de bani. “Atunci, ia fructele mele, du-te la târg şi vinde-le”, a spus copacul. Băiatul a făcut întocmai, apoi a dispărut ani de zile. Copacul îl aştepta. Într-un târziu, el s-a întors, dar tot nemulţumit. “Îmi trebuie şi mai mulţi bani, ca să plec în ţări străine şi să fac afaceri bune.” “Atunci, taie-mă şi fă din mine o barcă”, a spus copacul. Băiatul, care acum era bărbat, a procedat întocmai.
Din copac rămăsese numai un ciot, dar tot îşi mai aştepta  prietenul.  Însă, acesta  nu mai venea, pentru că  ştia că acum copacul nu mai avea nimic de dat.  De ce să  mai vizitezi  un lucru  nefolositor?
Aşa  se întâmplă, uneori, şi în vieţile noastre. Cei care au ceva de dat: căldură, lumină, iubire, au mereu  prieteni. Însă, de multe ori,  atunci când  “izvorul”  seacă  temporar  (pentru că  există  şi în vieţile  noastre  “sincope”),  cei care  veneau doar ca să ia, normal că nu mai găsesc nici un rost acestei prietenii. Ba, uneori se simt chiar ofensaţi că izvorul a secat, de parcă ar fi o jignire la adresa lor, personal! Ei nu îşi amintesc acel basm cu fata babei şi fata moşneagului (sau poate nici măcar nu mai citesc basme), în care fata moşneagului a îngrijit cu drag fântâna, şi atunci aceasta i-a dat apă limpede, a curăţat părul, şi acesta i-a dat pere moi şi dulci, etc. Iar răsplata de la sfânta Vineri a avut-o pentru munca ei plină de grijă şi dragoste în casa acesteea, şi nu doar pentru intenţia ei de a munci cândva.
Însă, toate aceste întâmplări sunt, de fapt, prilejuri de răbdare, după cum spune un sfânt părinte. Ele ne învaţă cea mai importantă lecţie, şi anume iertarea. Să ierţi atunci când cineva se căieşte pentru răul făcut, e doar o chestiune de “cauză şi efect”, dar să ierţi atunci când persoana nici măcar nu se gândeşte că ar fi făcut vreun rău, e cu totul altceva.
Dar, ca să nu ne lungim prea mult, voi pune capăt acestor meditaţii, dăruindu-vă un frumos gând al lui Tagore:

“Cine se străduieşte să-şi lărgească viaţa, trebuie să dea ca să câştige.”(Rabindranath Tagore)



Responses

  1. Minunata parabola lui Osho, si din pacate, atit de reala… Inca o dovada a profunzimii ginditorilor extrem-orientali, care au stiut, in urma cu sute si mii de ani sa-si organizeze viata intr-un mod temeinic si frumos. Si cu toate acestea, nu stiu daca omul s-a schimbat in fibra sa…

  2. Ca de obicei, am citit cu mare plăcere însemnarea ta. Este plină de adevăr şi înţelepciune.
    Am trăit şi eu, adesea, sentimentele copacului. Am văzut cât de puţini au fost cei care mi-au rămas alături atunci când nu mai aveam nimic de dăruit deşi, până atunci, fără să-mi dau seama dăruisem o mare parte din sufletul meu.
    A fost o perioadă din viaţa mea când am avut foarte mulţi prieteni. Încercam să ofer fiecăruia o parte din timpul meu, din sufletul meu. Nu am realizat la vremea respectivă că mă aflam într-o evoluţie pe scara profesională şi socială, că tocmai această ascensiunea atrăgea, ca un magnet, prietenii în jurul meu. Atunci când mi-am asumat conştientă renunţarea la poziţia în care mă aflam, am avut surpriza să constat că o mare parte din bunii mei prieteni au dispărut, au devenit, brusc, extrem de ocupaţi. Mulţumesc şi acum Bunului Dumnezeu că mi-a dat o astfel de cumpănă şi prin ea şansa (e drept, dureroasă) de a-mi tria foarte bine prietenii.
    Îmi este greu să mint şi să spun că i-am iertat pe cei care nu mi-au fost alături la greu. Nu am alt sentiment faţă de ei decât indiferenţa. A ierta pe cineva care te-a rănit este dovada unei maxime maturităţi spirituale. Tind către ea dar mai am mult, foarte mult până să o ating!
    Mulţumesc, Child, pentru ocazia pe care mi-ai dat-o de a reflecta asupra unor sentimente pe care le-am lăsat abandonate într-un colţ de suflet dar asupra cărora mă voi gândi mai profund în perioada următoare.
    Îţi doresc o seară minunată!
    Cu drag!

  3. Omul nu s-a schimbat in esenţă, dragă altmarius, dar lucrul acesta e şi bun, şi rău! Bun, pentru că există, şi au existat dintotdeauna "copăcei", indiferent de timp şi de spaţiu! Iar rău, din motivul existenţei contrariului. Dar, ambele lucruri fac parte din natura umană, şi sunt perfectibile!(Da, şi "copacul" trebuie să mai înveţe unele lucruri, cum ar fi, de pildă, modul de a dărui.)
    O seară bună îţi doresc, şi mult optimism!

  4. Sa-ti spun un secret, cei care au venit odata la copacul iertarii, vor reveni mereu, chiar si cand frunzele se vor fi uscat, mangaierea pe care-au primit-o nu e usor de gasit si nici usor de uitat, mila e un lucru sfant si rar precum iubirea pentru ca numai din ea izvoraste, (tu stii asta), nimeni nu poate uita drumul spre ea, pentru ca viata mereu i-l reaminteste.
    Iar Copacul iertarii se mai desfrunzeste dar nu se usuca niciodata de la radacina.

  5. Inadins n-am vorbit despre copacul cu foloase, s-ar putea ca acesta sa nu foloseasca celui care uita, şi cred ca lectia este pentru cel care le da celui care uita. Dar mereu vine o zi cand ne reamintim ce uitam, mereu, mai devreme sau mai tarziu, omul duce mereu dorul binelui.

    Hm, uitam ce e mai important, ziceai sa fii iertat fara sa fi facut vreun rau (nu fara sa fi gandit ca-l faci) stiu ca de fapt tu la asta te-ai referit.
    Pai e bine sa te lasi iertat fara sa zici nimic, sa ai incredere in timp- tu n-ai nimic de pierdut (daca n-ai vanitati desarte) iar cel care "iarta" crezand ca a facut o fapta buna va intelege gustul ei şi poate data viitoare o va face cu adevarat, intotdeauna timpul îşi face meseria şi-i -comunica- daca va dori sa-l vada, daca i l-ai fi spus tu nu l-ar fi inteles si nici ce inseamna sa faci – o fapta buna –🙂

  6. Ia te uită, am lipsit numai puţin, şi deja găsesc aici nişte "copăcei" prietenoşi!:)

    Dragă Mirela, cred că ţie viaţa ţi-a oferit ocazii să înveţi cele mai de preţ lucruri: compasiunea, şi dăruirea necondiţionată. Desigur că preţul e mare, aşa cum am aflat-o şi eu! Preţul constă în durere şi frământare atunci când simţi nevoia unui suflet alături, care să îţi ofere fie şi o vorbă bună, aşa cum ai făcut şi tu cândva. Însă, dacă reuşeşti să depăşeşti această etapă, devii cu adevărat liberă! Liberă în sensul că reuşeşti să găseşti în tine-însăţi "izvorul darurilor", şi nu mai ai nevoie de lucruri din afară ca să te întregească.
    Ştii cum se spune: "Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care-i iubeşte". Dacă nu ar fi găsit în tine nimic de valoare, nu s-ar fi străduit atât să te "rafineze", şi ai fi dus o viaţă de mulţumire călduţă, ca aceia care n-au nimic de dat, şi nici nu suferă, pentru că se menţin mereu "la suprafaţă". Ei sunt acei "căldicei" din Apocalipsă, despre care Domnul zice: "Pentru că nu sunteţi nici reci, nici fierbinţi, ci doar căldicei, vă voi azvârli din gura mea."
    De aceea şi trebuie să îi ierţi, tocmai pentru că ei sunt cei sărmani şi goi, cei aflaţi "fără haină de nuntă"! Şi apoi, arătându-ţi adevăratul lor caracter, Dumnezeu ţi-a făcut un serviciu. În viaţă nu trebuie să te hrăneşti cu iluzii, doar adevărul e o valoare, chiar dacă uneori doare. Mai bine să ştii sigur că ai doi-trei prieteni buni, decât să te amăgeşti că ai zece!:)
    Eu sunt sigură că tu i-ai iertat deja, aşa cum am făcut şi eu în situaţii similare, doar că nu îi mai poţi privi la fel, şi e şi normal! Piedestalul s-a dărâmat…Mai ales atunci când ei nu ştiu să îşi ceară iertare!
    Dacă ţi-ar cere iertare ar fi altceva, ar însemna că sufletele lor "s-au restaurat".

    Şi eu îţi mulţumesc pentru frumoasele completări, şi pentru prilejul de rememorare! Pentru că şi eu l-am avut, alături de tine!

  7. E foarte adevărat ce spui tu, dragă Wyu, cei care au "prins gustul" copacului iertării, vor mai reveni la el, cel puţin atunci când vor avea nevoie! Şi lucrul acesta mi s-a probat. Unii dintre ei chiar vor înţelege valoarea copacului atunci când vor fi dat peste alte "trunchiuri" zgrunţuroase, şi care nu au nimic de oferit. Din păcate, unii reuşesc să înveţe doar prin comparaţie!:) Dar, e bine şi aşa, şi eu acestor oameni le-aş mai acorda o şansă. Să înţeleagă că au greşit, să îşi ceară iertare,să renunţe la orgoliu, a însemnat un progres în drumul lor!
    Şi lucrul acesta l-am probat, dar din păcate, atunci eram un "copac" prea rănit şi prea neîncrezător! A trebuit să am parte şi eu de o comnparaţie negativă (poate chiar mai multe), ca să înţeleg valoarea gestului acelui tip de oameni. Însă, niciodată nu e prea târziu! Şi copacul, şi băiatul, au de învăţat continuu!:)
    Despre iertare, pot să îţi spun că oricum foloseşte, chiar dacă "băiatul" nu realizează că a greşit. Îi foloseşte copacului! Dar, desigur că pentru băiat nu are prea mare valoare o iertare căreia nu-i înţelege mecanismul. Poate va mai trebui să treacă un timp până să o înţeleagă!

    Eu te sărut, şi mulţumesc pentru încurajări, şi îţi doresc să fii un "copăcel" cât mai bogat! (De fapt, ştiu că eşti!)

  8. La un moment dat toată lumea mea s-a prăbuşit când persoana la care ţineam cel mai mult a ales o lume mai bună şi a plecat dintre pământeni. Atunci am văzut cine mă sprijinea la necaz şi cine nu. Câţi prieteni mai aveam atunci? 2. Doar 2 fete au fostdispusesă mă asaulte şi să mă înţeleagă, nu să mă dispreţuiască şi să mă respingă fără să ştie ce mi s-a întâmplat. De atunci doar 3-4 persoane le-am considerat prieteni. Restul vin când au nevoie. Şi aici mă refer la cei din cartier, nu la colegi căci oricum colegii vor trebui să mă suporte zi de zi. Iertarea e lucru important. Nu degeaba asociez acel moment dureros al meu cu această însemnare. Veneau acei "prieteni" la mine de câte ori aveau nevoie. Când aveam eu nevoie, mi-au dat cel mai mare şut în fund primit vreodată. O singură dată le-am cerut să mă înţeleagă şi m-au dispreţuit din tot sufletul. Azi rar găseşti "copacul care să-şi sacrifice tot" pentru tine.

  9. Tocmai pentru că îl găseşti atât de rar, e şi atât de preţios! E posibil chiar să nu îl găseşti în felul dorit de tine, dar dacă îţi oferă chiar şi un lucru zis mărunt, tot e de preţuit. Eu am ajuns să preţuiesc lucrurile "mărunte": o vorbă bună spusă la timpul ei, o atitudine deschisă uneori…
    Iar despre cei care nu ţi-au fost alături atunci când a trebuit, putem spune doar că încă nu şi-au învăţat lecţiile. După cum îi spuneam şi Mirelei, ei sunt cei sărmani şi goi! Şi vor trebui să dea din nou examenele vieţii, cu multă suferinţă. Am avut în viaţa mea un caz foarte concret de acest gen.
    Până la urmă, trebuie să vedem partea bună a vieţii, chiar şi atunci când suntem "copaci"! Sau, mai ales atunci! Dacă suntem "copaci", înseamnă că avem mult de oferit, deci suntem bogate.
    Mulţumesc pentru vizită şi încredere, şi îţi doresc o duminică minunată!

  10. Odata, m-am asezat langa ciot.
    Acesta mi-a soptit continuarea povestii: il astept pe "baiat" sa-i ofer "povestea mea" si el singur sa inteleaga ca fara sa ierti nu poti sa iubesti, va invata poate, limbajul daruirii in memoria mea.
    De aceea ii ofer timp si poate ca se va intoarce, daca nu s-a pierdut cumva…

    Iertarea poate fi doar o parere de rau sau o indreptare a lucrurilor si a situatiei create, pentru acest lucru e nevoie sa stii "limbajul" persoanei fata de care iti ceri iertare, nu e usor sa ghicesti asta.

    Va imbratisez pe toate aici la radacina copacului prietenos.

  11. Cum ştii tu să le spui de bine pe toate, dragă masterstil! Ştiu că şi ţie ăţi e dragă povestea copacului, doar am discutat odată pe un blog al tău!.
    Foarte bine ai spus că uneori numai timpul poate rezolva problema "copăceilor". Un autor spunea cam aşa: "Nu poţi sili înţelegerea să vină".
    Şi despre iertare ai spus foarte frumos un lucru: "trebuie să ştii limbajul persoanei". Altfel, poate că vrei să îndrepţi, şi nu ştii cum. Şi atunci, o laşi aşa, că poate o rezolvă viaţa!:)

    Te sărut, şi îţi urez să fii mereu un copăcel plin de sevă! Dealtfel, unii copaci nu ajung niciodată cioturi, tocmai pentru că au multă sevă!

  12. Pentru toate dragele mele vizitatoare, vă dăruiesc în întregime poezia Maicii Tereza din care am redat versul folosit ca motto. De fapt, poate că poezia reprezintă un "răspuns" la problema copacului:

    Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
    Iartă-i oricum.

    Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
    Fii bun, oricum.

    Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
    Caută succesul, oricum.

    Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
    Fii cinstit şi sincer, oricum.

    Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi…
    Construieşte, oricum.

    Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
    Fii fericit, oricum.

    Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
    Fă bine, oricum.

    Dă-i lumii tot ce ai mai bun, şi poate nu va fi niciodată de-ajuns…
    Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

    La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…
    N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
    (Oricum – Maica Tereza)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: