Posted by: childagain | December 17, 2008

Crăciunul privit cu credinţă

Cred că ar fi inutil să încep acum să dezbat semnificaţiile Crăciunului, pentru că oricine ştie câte ceva despre ele. Totuşi, nu pot să nu spun că, la nivel pur uman, sau psihologic – dacă vrem să îi spunem astfel – Crăciunul are oricum o semnificaţie aparte. Chiar dacă  nu oricine poate resimţi bucuria Naşterii Mântuitorului, şi nu oricine poate înţelege pe deplin darul ce ni s-a adus acum cca 2000 de ani, totuşi fiecare om simte în interiorul său că e pe  cale să se petreacă  o schimbare, o “renaştere”. Unii mai mult, alţii mai puţin…
De fapt, pot îndrăzni să spun că, începând cu acea dată de importanţă copleşitoare, Hristos se naşte în fiecare an în sufletele noastre, sau ar vrea să se nască! Nu pot să exprim prea bine în cuvinte, dar simt că, în fiecare an, la nivel energetic şi spiritual, ni se crează condiţiile unei reînnoiri interioare, care ar putea duce chiar şi la naşterea, sau “trezirea” Hristului lăuntric.
Nu deageaba spune Biserica noastră că postul Crăciunului este un post al bucuriei. Aceste lucru se simte, cumva, chiar dacă nu avem mari cunoştinţe de teologie! Se simte apropierea a Ceva, chiar dacă nu-l putem defini prea bine, sau îl confundăm cu aşteptarea bucuroasă a primirii cadourilor. De fapt, chiar primim un cadou, dar altfel!
Ni se oferă ocazia să “aruncăm” vechiul care ne împovărează: durerile, eşecurile şi greşelile noastre, şi să “renaştem” pentru o nouă viaţă. Desigur, depinde de noi cum o folosim!
Şi aici, e vorba din nou de credinţă.  Pentru ca “darurile” să se manifeste, e necesar să  credem! (“Fie ţie după credinţa ta.”) Şi, nu e vorba de credinţa aceea  “pe baze logice”:  “cred  pentru că”.  E vorba mai curând de ceea ce N. Steinhardt numea “pariu cu incertitudinea”, sau “cuget de om nebun”. Aşadar, cine crede cu adevărat nu crede “pentru că”, ci crede oricum, fie şi “împotriva”!
Am ascultat mai demult un exemplu sugestiv pentru ilustrarea problemei credinţei. E un exemplu banal, dar cu atât mai sugestiv! E vorba despre un om care stă într-o încăpere, şi i se spune că în camera de alături se află un obiect – de pildă, un creion. El va crede că acel obiect se află într-adevăr acolo doar dacă nu va avea nevoie de demonstraţii logice. Dacă va merge în camera de alături pentru a vedea obiectul, şi apoi va spune: “Da, cred, pentru că am văzut”, aceea nu va fi credinţă, ci o relaţie cauză-efect. La fel, dacă va ruga pe altcineva să o facă…Deşi, aici există o nuanţă! Dacă va ruga pe cineva în care are deplină încredere, şi apoi va crede pe baza spuselor sale, şi aceasta constituie formă de credinţă. Credinţa într-un om pe care îl consideră superior, sau de o mare integritate, e o treaptă spre adevărata credinţă.
Este exact situaţia credincioşilor de pretutindeni. Unii cred în Dumnezeu, în Iisus, în sfinţi, pentru că simt ei-înşişi, în sufletul lor, adevărul existenţei lor. Alţii se lasă convinşi doar pe seama mărturiei unor oameni cu adevărat superiori, a căror viaţă nu implică nici o umbră: ex. Sfinţii Părinţi ai Tradiţiei, sau oricare om bun şi integru care reflectă în viaţa sa adevărurile credinţei creştine. (Şi la fel este în orice altă religie!)
Dar, aici intervine o nuanţă: a crede fără “pentru că” nu înseamnă totuşi credinţă oarbă! Atunci când credem că de Crăciun vom primi o ocazie de reînnoire  nu o facem doar aşa, pentru că vrem noi, sau ca să sfidăm logica, ci pur şi simplu o ştim, dar în alt fel! După cum frumos spune Coelho, fiecare suntem o părticică din Sufletul Lumii, şi la un moment dat părticica ajunge să reflecte întregul, şi “recunoaştem drumul” fără să ni se spună. Sau, mai creştin spus, aceasta se întâmplă când acceptăm să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt, care vorbeşte prin sufletul nostru.
Dar, ca să nu mă îndepărtez de  subiectul Crăciunului, şi al darurilor, închei printr-o frumoasă frază născătoare de speranţă, dorindu-vă tuturor un Crăciun adevărat pentru sufletele voastre:
“Dumnezeu ne oferă darurile sale îmbelşugate cu mai mare bucurie decât bucuria cu care le primim noi.” (Sf. Grigore de Nazianz)

Responses

  1. Pup si eu, pentru ca sa ti se intample minuni trebuie sa le si meriti… la mine va fi altadata🙂

  2. Dragă wyu, am citit şi eu apocrife, şi cred că am citit şi fragmente din Evanghelia după Toma, dar sincer, nu mi-l aminteam pe acesta. E foarte bine punctat subiectul: e adevărat, şi de la lipsa de credinţă se poate ajunge la credinţă, dar tot…cu condiţia să începi să crezi!:) Nu degeaba spunea Iisus parcă tot într-o apocrifă (nu mai ţin bine minte): "minunile nu sunt pentru cei credincioşi, ci pentru necredincioşi".
    Şi e adevărat că au ajuns apostoli, şi încă mari, cel puţin doi oameni necredincioşi (iniţial): Pavel, care la început "hulea şi prigonea" -dar el-însuşi recunoaşte că o făcea din neştiinţă – şi Toma. Dacă îl punem la socoteală şi pe Petru ce s-a lepădat de trei ori…Însă, la toţi aceştia "totalul" era pozitiv, întrucât calităţile lor şi iubirea lor le depăşeau defectele.
    Contează ca şi la noi "totalul" să fie pozitiv!
    Iar după ce ai început să vezi efectele credinţei, chiar nu mai ai nevoie de dovezi ulterioare. După cum spune şi Henri Martin: "Când ne aşteptăm la o minune, ea se va produce fără greş."

    Te sărut, şi îţi doresc o seară frumoasă…şi un Crăciun cu minuni!:)

  3. Altădată nu există, există doar acum!:)

  4. De acord! Dar bagi chiar şi atunci cand ai o intenţie bună!
    Altfel, eu nu găsesc rostul constructiv al criticii! Critica înseamnă analiză, şi e caracteristică gândirii umane obişnuite. Constructţia înseamnă sinteză, şi ar fi o…caracteristică mai evoluată a gândirii umane!:) Adică, a unor oameni care încearcă să se ridice! N-am spus-o eu, ci Pleşu, dar în alte cuvinte!

    Te sărut, şi week-end bun! (Fără analize!)

  5. Of/of, iar ma mangai in loc sa ma certi, nu esti constructivă deloc, ce fel de prietena esti tu?
    Cine crezi tu ca se vaită, n-am mai facut-o de cand eram mică-mică şi-atunci era un fel de râsu-plânsu, nu mă vait, mi-e CIUDĂ!
    La chestiunea cu minunile nu prea sunt de acord, sunt un dar cu rostul lui, sau mai bine zis, nicio minune nu trebuie să fie degeaba, la-nceput tu nu -bagi- nimic, doar primeşti, dar după, trebuie -să bagi-!

  6. E adevarat, ca unii stiu asta fara sa puna degetul si fara sa vada, dar din actul credintei nu trebuie exclus nici cel care vrea intai sa vada sau chiar daca vede trebuie sa atinga, gandeste-te la Toma care a fost unul dintre apostoli, cred ca in principal si de aceea a fost necesara existenta lui Toma intre apostoli, ca orice om care se indoieste intr-un fel sau altul sa inteleaga ca si in viata lui poate interveni oricand o minune.
    Si poate, mai mult decat atat,

    "Intr-una din zile Iisus i-a intrebat pe ucenici:"Spuneti-mi cu ce mă asemăn" Simon Petru i-a zis: "Semeni cu un inger drept", Matei i-a spus:"Semeni cu un învăţat înţelept", Toma i-a zis:"Stăpâne, gura mea nu poate sa spună cu ce te asemeni" Iisus a spus:Eu nu sunt stapanul tau, caci tu ai baut si te-ai imbatat din acel izvor clocotitor pe care eu insumi l-am masurat" apoi l-a luat deoparte si i-a spus trei cuvinte. Când Toma s-a intors ucenicii l-au intrebat ce i-a spus Iisus iar Toma a raspuns:"Dacă v-as spune macar unul dintre cuvintele pe care mi le-a spus, veti lua pietre si veti arunca in mine, atunci un foc va iesi din pietre si va va arde."
    (-Evanghelia după Toma – , in celelalte evanghelii, Petru este cel ce primeste aceasta revelatie, deci sub aceasta rezerva fac acest subsol de comentariu)

    In

  7. eu n-am zis-o doar asa, de-amorul artei,
    dar tu ai zis-o doar ca sa fii buna, generoasa si gratioasa, ca sa inchizi frumos gandurile pentru mine, dar cu mine nu poti fi asa, eu nu te vreau asa, Fii Prietena mea adevarata, cea-buna-care-mustră si nu-cântă-n-strună!

    sa nu crezi ca-mi plang de mila, dimpotriva, cu atat mai mult cu cat eu nu sunt un Toma, n-am nevoie sa ating ca sa stiu, ca sa cred, daca cu mine Dumnezeu n-a mai facut minuni, nu stiu cu cine-a mai facut, mi-a dat mereu mai mult decat i-am cerut si mereu mai mult decat am meritat, fiindca dupa judecata mea, n-am meritat, insa nu am voie sa judec judecata cu care a facut-o El, caci el ne iubeste si ne cunoaste sufletul mai mult decat ni-l iubim si ni-l cunoastem noi, cu toate astea, niciodata nu ramanem asa curati dupa iertare, – am mers, dar iar am pacatuit – intr-un fel sau altul.
    Minunile nu se fac oricum si oricand pentru ca nu intotdeauna trebuie sa fim salvati
    "din afara" , ci poate doar atunci cand nu mai putem sa ne salvam singuri si cand ne căim din tot sufeltul. Insa cel mai greu lucru este sa nu mai faci, eu m-am cait dar n-am putut sa ma-nving si iar am facut, deci dupa judecata mea, nu merit si nu merit de zeci de ori mai mult decat altii. Sper insa sa nu mai fie nevoie de atatea minuni pentru mine, sper sa invat si singura din greseli, din pacate, "pana nu-mi ajunge cutitul la os" sa-mi cunosc si sa ma-mpac cu sufletul meu, pentru ca Dumnezeu să nu se sature şi sa-şi ia Mâna de pe mine. La Asta, n-aş avea cum să mai rezist.

  8. Of, draga mea, Dumnezeu nu-şi ia mâna niciodată de pe noi! Dacă ar fi altfel, n-ar mai dăinui lumea asta!:)
    Crezi că tu eşti singura care ai căzut, te-ai ridicat, şi iar ai căzut? Cred că, dacă i-am strânge undeva pe toţi oamenii care au făcut aşa, nu ar ajunge întreaga suprafaţă a Pământului!:)(Şi eu aş fi pe undeva, prin frunte!:))
    Ştii ce e mai frumos? Minunile nu trebuie să le meriţi numaidecât, ele sunt daruri. Am înţeles asta în nenumărate rânduri când am fost "miluită" tocmai după ce cârtisem şi mă îndoisem (ca israeliţii în traversarea pustiului – am scris odată despre asta.) Dacă ar fi doar meritate, n-ar mai fi minuni, ci un fel de "mecanism cauză-efect": bagi fapta bună, şi iese minunea!:)
    Aşadar, nu trebuie să te laşi pradă plânsului şi jalei pentru că nu eşti vrednică!:) Nici vameşii şi desfrânatele nu erau vrednici (aşa îmi mai zic şi eu uneori!).

    Eu îţi zic doar să aştepţi Crăciunul…şi anul de după! Dacă tu vrei cu adevărat un lucru, care nu e numai spre binele tău, va şti El cum să aranjeze lucrurile.
    Te sărut, şi…să te "revăd" mai optimistă!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: