Posted by: childagain | January 8, 2009

Felicite Robert de Lammenais

Personalitate marcantă a sfârşitului de secol XVIII- înc.secolului XIX în Franţa, a trăit şi activat sub patru regimuri politice: al Revoluţiei, Imperiului, Restauraţiei bourbone, apoi al Casei de Orléans. Reprezentant de frunte al catolicismului (de fapt, al creştinismului catolic), pe care l-a apărat în repetate rânduri în faţa diferitelor regimuri politice, a avut totuşi o viaţă tumultuoasă şi plină de întorsături neprevăzute, corespunzătoare temperamentului său impetuos, şi gândirii neconvenţionale.
S-a născut la 29 iunie 1782 la Saint-Malo, dintr-un tată comerciant. A avut cinci fraţi, dintre care au rămas cunoscuţi în istorie el şi fratele său  Jean-Marie, ambii îmbrăţişând cariera ecelziastică.
Dupa pierderea mamei sale la vârsta de 5 ani, el şi fratele său Jean-Marie sunt daţi în grija unui unchi ce avea o proprietate nu departe de Saint-Malo: La Chênaie. Copilăria petrecută acolo şi-a pus o amprentă decisivă asupra personalităţii viitorului cleric. Întrucât nu era prea studios, fiind o fire încăpăţânată, era deseori pedepsit prin recluziune în bibliotecă. Aici, încetul cu încetul, el a descoperit singur plăcerea lecturii, ajungând să citească tot ce îi cădea în mână.
În timpul revoluţiei, pe proprietatea unchiului său se adăposteşte un preot fugar: Abatele Vieille, care a devenit un motiv de fascinaţie pentru tânărul Felicité Robert. În acea perioadă, când religia şi alte valori “aristocratice” erau puse la zid, preoţii erau fie siliţi să fugă, sau să renunţe la oficiu, fie executaţi. Acest abate slujea messa la conac în fiecare seară, în ciuda pericolului, stârnind admiraţia tânărului idealist.
Totuţi, educaţia sa “neconvenţională”  şi lecturile haotice îşi puseseră şi ele amprenta asupra sa, şi de aceea sentimentele sale religioase nu erau prea clare. Din acest motiv, preotul local i-a amânat prima comuniune.
Stabilirea unor convingeri religioase clare s-a datorat fratelui său, care a fost consacrat preot în 1804. Din acel moment, el şi-a făcut comuniunea îndelung amânată, şi cei doi fraţi s-au dedicat studiilor ecleziastice. Apoi, întreaga sa viaţă a stat sub semnul articolelor şi cărţilor publicate.
Prima dintre ele: “Reflecţii asupra situaţiei Bisericii în Franţa în timpul sec. alXVIII-lea, şi în perioada actuală”, a fost scrisă în colaborare cu fratele său. Cartea cuprindea idei îndrăzneţe vizând reorganizarea internă a Bisericii, dar şi independenţa ei faţă de autorităţile de stat. Între timp, se instaurase Imperiul, sub Napoleon, astfel încât ideile sale erau foarte periculoase sub acel regim. Cartea sa a fost interzisă. Tot atunci, afacerea  familiei  a dat faliment  în timpul Blocadei, astfel încât el şi-a pierdut proprietatea. A urmat o perioadă agitată, în care a petrecut un timp şi în Anglia (în timpul întoarcerii lui Napoleon de pe Insula Elba – al celor 100 de zile). Acolo l-a cunoscut pe M.Carron, un preot francez stabilit la Londra, a cărui influenţă a fost hotărâtoare, astfel încât la 9 martie 1817 se consacra preoţiei.
Din acest moment, începe perioada  cea mai agitată şi mai glorioasă a vieţii sale, care este în acelaşi timp şi perioada operelor sale de căpătâi. Întors in FranŢa, scrie: “Eseu asupra indiferenţei  în materie  de religie” (“Essai sur l`indiférence en matière de réligion”),cea mai importantă operă a sa, care avea să îi aducă şi recunoaşterea papei Leon XII, pe care l-a vizitat personal. Este comparat cu Bossuet şi Pascal în privinţa scriiturii. Opera sa se adresa:
1) celor care vedeau în religie un instrument politic
2) celor care admiteau religia, dar respingeau revelatia
3) celor care admiteau revelatia, dar totusi considerau că puteau respinge adevărurile proferate de educaţia religioasă, păstrând doar câteva dintre ele.
Totuşi, şi această lucrare a fost conetstată, dar el a scris un alt eseu în apărarea ei, pe care l-a prezentat papei Leon XII, care l-a primit foarte amabil.
În 1825 scrie “Religia în relaţie cu ordinea civilă şi politică”, lucrare care nu a mai fost primită atât de amabil de către unii reprezentanţi ai clerului, deranjaţi de ideile sale, în care vedeau un fel de “liberalism catolic”. Tot în acea perioadă înfiinţează “Congregaţia St. Pierre”, o societate cu rolul de a apăra Biserica faţă de ordinea civiilă prin studierea aprofundată a teologiei şi a ştiinţelor, şi prin atribuirea de diverse misiuni de ghidare spirituală.
Întoarcerea regelui Carol al X-lea angrenează o serie de persecuţii asupra congregaţiilor religiose, şi în special asupra iezuiţilor, cărora Lammenais le ia, neinspirat, apărarea în “Progresul determinat de război şi revoluţie  asupra Bisericii”. El este prost văzut şi de rege, şi de clerici, care îi reproşau limbajul violent.  În această lucrare, el îşi semnează “divorţul” faţă de monarhie. Totuşi, lucrarea are un imens succes!
În 1830, izbucneşte revoluţia, iar Casa Bourbon este înlocuită prin Casa de Orléans. Lammenais înfiinţează un ziar: “Viitorul”, în care apără în continuare libertatea religioasă.  El apără, de fapt, catolicismul roman faţă de cel galic, şi faţă de guvernul ostil.
În 1831 pleacă din nou la Roma, pentru a obţine susţinerea papei Grigore al XVI-lea. Dar, misiunea sa nu mai are acelaşi succes ca prima dată. Suveranul pontif refuză să îl vadă, iar după plecarea sa emite o enciclică: “Mirari vos”, în care condamnă ideile avansate ale ziarului: libertatea conştiinţei, revolta împotriva monarhiei, dorinţa de reînnoire a catolicismului. Acest moment reprezintă ruptura sa cu Biserica.El renunţă treptat la toate funcţiile sale clericale.
În 1834 scrie “Cuvintele unui credincios”, un violent pamflet în care denunţa “conspiraţia  bisericii şi a monarhiei împotriva poporului”. Papa răspunde printr-o nouă enciclică: “Singulari nos”, în care cenzurează drastic sistemul său filosofic şi îl declară pe autor indezirabil.
Părăsit de prieteni, el mai scrie câteva lucrări în care îşi manifestă dezacordul făţiş cu părerile papale, şi în acelaşi timp, exultă în idei democratice: triumful poporului asupra regalităţii. Între 1840-1841  efectuează şi un an de închisoare.
Revoluţia de la 1848 îi aduce un triumf pasager, fiind ales deputat de Paris în Adunarea Constituţională şi Legislativă. Totuşi, el înţelege că, fie şi din această funcţie, nu poate schimba mare lucru, planul său de constituţie fiind respins.
Lovitura de stat din 1851 aduce şi sfârşitul scurtei sale cariere politice. Se stinge din viaţă la 27 februarie 1854, în mizerie şi singurătate, fără a se mai reîntoarce în sânul Bisericii. Dorinţa sa dinainte de moarte a fost ca trupul să îi fie dus direct la cimitir, fără a mai fi depus în vreo biserică.
Deşi sfârşitul vieţii sale a părut că neagă valorile perioadei sale celei mai fertile, totuşi  el a rămas în istorie, şi în istoria Bisericii catolice, drept unul dintre cei mai fervenţi, şi mai inspiraţi apărători ai creştinismului catolic, şi a valorilor religioase în general. Neînţelegerile sale au avut loc vis-a-vis de instituţia Bisericii, de ideile oamenilor care o compuneau, şi în special ale vârfurilor sale, şi nu de credinţă ca atare. Din păcate, adeseori oamenii sunt confundaţi cu ideile – în speţă, instituţia Bisericii, cu religia în sine. De aceea se întâmplă atâtea nefericiri şi căderi…
Totuşi, viaţa acestui mare om, atât cât o putem noi înţelege, pare a se subscrie aproape perfect îndemnului shakespearian din Henric al VIII-lea:
“Fii drept, şi nu te teme de nimic.” (W. Shakespeare)
Surse: CATHOLIC  ENCYCLOPEDIA


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: