Posted by: childagain | January 12, 2009

Despre adevăr şi realitate

Pornind
de la o afirmaţie făcută de mine cândva, despre diferenţa
existentă între adevăr şi realitate, m-am gândit că ar fi util de
aprofundat acest subiect. Pentru că sunt multe confuzii în legătură cu
aceste două noţiuni, şi nici chiar dicţionarul nu ne este de prea mult
folos.
Aşadar,
ca să evităm expunerile savante, mă voi mulţumi să arăt cum sunt ele
percepute de către noi, cei care le “experimentăm” direct. În viaţa de
toate zilele, numim “realitate” ceea ce există în mod nemijlocit,ceea
ce poate fi văzut, auzit, pipăit, etc. (Deşi, chiar şi această
definiţie se pretează la interpretări! Întrucât, uneori se pot “vedea”
şi “auzi” lucruri care nu au corespondent în planul aşa-zis “real” –
încadrate la capitolul “halucinaţii” sau “viziuni”. Dar, pentru
simplificare, o vom păstra ca atare.) Deci, ceea ce există în faţa
noastră este realitatea. Însa, este ea perfect superpozabilă şi noţiunii de “adevăr”?
La
o primă vedere, ne vom repezi să spunem “da”, şi totuşi…De multe ori,
chiar şi ceea ce vedem, sau auzim, ne poate furniza informaţii eronate.
Un obiect văzut la distanţă apare mai mic, o linie dreaptă, in apă
apare frânta (sunt legi ale fizicii, cunoscute de toata lumea, începând
cu elevii de liceu), un sunet îndepărtat il percepem altfel decât de
aproape, etc. Aici, putem aprofunda discuţia, vorbind despre cei trei
“factori” necesari unei percepţii corecte a realităţii: receptorul,
subiectul observat, şi factorii de mediu. Aceştia trebuie să fie toţi
în perfectă stare de “funcţionare”, iar receptorul să cunoască,
eventual, condiţiile în care o percepţie poate fi modificată – conform
legilor fizicii, chimiei, astronomiei, sau altor legi ale universului
cunoscut.
Dar,
dacă sunt atâtea condiţii de îndeplinit în privinţa percepţiei
“realităţii” fizice, imediate (pentru a fi congruentă noţiunii de
“adevăr”) cu atât mai mult se complică lucrurile atunci când e vorba de
o “realitate interioară”, de ceva ce nu poate fi “măsurat, palpat, pus
in ecuaţie”. Cum ar fi, bunăoară, universul emoţional, sau cel
artistic! Cum ne putem da seama dacă vorbele cuiva corespund
“adevărului”(atunci când nu avem nici un mijloc de verificare directă)?
Sau, cum putem “caracteriza” un om, privind universul său interior,
doar pe seama faptelor fizice?
În
acest ultim caz, “realitatea”, faptele, pot fi total nesemnificative în
anumite situaţii; pot exista chiar momente în care “realitatea” să
ofere informaţii absolut eronate! Ceea ce contează este “adevărul
interior”, pe care nici un om nu îl poate cunoaşte în legătură cu un
altul (poate, doar sfinţii şi oamenii plini de har!). Altfel, singurul
care ne ştie pe fiecare in “adevărul” nostru este Creatorul. Şi, astfel
, am ajuns iar la mistică!
Deci, ceea ce putem noi face atunci când nu cunoaştem adevărul unei situaţii este să ne rugăm să fim luminaţi,
să putem înţelege măcar ceea ce ne este nouă îngăduit. Întrucât,
această înţelegere nu va veni numaidecât prin logică! Chiar şi logica,
raţiunea, întrucât “funcţionează” pe baza datelor culese din aşa-zisa
realitate, sau pe baza unor “legi” şi “cunoaşteri” statornicite
anterior, este şi ea limitată. O putem asimila unui computer cu o
“capacitate” limitată, care nu se poate compara nici pe departe cu
“computerul universal”!
Sintetizând,
voi “împrumuta” nişte metafore aparţinând maestrului Aivanhov. El spune
că acela care vrea să cunoască lucrurile doar prin intermediul
simţurilor obişnuite, se aseamănă celui care merge în căruţă. El va
ajunge la capăt într-un interval foarte lung. Cel care cunoaşte prin
intermediul intelectului, este similar celui care utilizează avionul.
Timpul este considerabil scurtat, dar tot îi va lua destul de mult,
faţă de cerinţele sale. Însă, cel care cunoaşte cu ajutorul Spiritului,
Intuiţiei, sau Harului, ajunge “la capăt” instantaneu. Desigur însa, că
această ultimă condiţie este foarte greu de îndeplinit, în măsura în
care nu ducem o viaţa îndreptată spre El, şi chiar şi atunci…Harul nu
e un “dar” permanent, ci se capătă numai atunci când El crede de
cuviinţă, şi mai ales în urma smereniei, pocăinţei şi rugăciunii.
Am
spus mai sus cateva cuvinte şi despre “adevărul artistic” versus
“realitate”. Se ştie ca artiştii adevăraţi (cei care au primit si ei o
parte de har), crează propriile lor “realităţi”. Acestea nu sunt
“imaginare”, ci “imaginale”, ca să preiau un termen din cartea d-lui
Pleşu:”Despre ingeri”.

orkut glitter graphics


Lumea “imaginală” ar fi acea “terra lucida”, sau “pământ luminos” – o lume intermediară între Cer şi Pământ, şi unde există imaginile
tuturor lucrurilor cunoscute (şi chiar necunoscute încă!) În Cer –
nivelul superior – s-ar afla Realităţile Absolute, sau Adevărurile;
această lume intermediară constituie o “oglindire a lor”; iar lumea
fizică cunoscută ar fi o “întrupare”. Noi, cei din “lumea de jos”, nu
putem avea acces direct la lumea Adevărurilor (a se vedea şi
avertismentul dat de Dumnezeu lui Moise de a nu îl privi în faţă!), ci
vedem doar “prin oglindă, în ghicitură”. Această oglindă este “lumea
imaginală”, sau “centura de smarald” islamică, din care işi iau
“informaţiile” clarvăzătorii şi proorocii, şi uneori, artiştii. Însa
Evanghelia ne asigură că vom avea parte şi de o “vedere directă” atunci
când vom ajunge la “statura omului deplin”, i îndumnezeit.

Foarte
interesant acest capitol al cărţii d-lui Pleşu, întrucât pune in
discuţie însăşi noţiunea de “realitate” sau “existenţă”. El trece în
revistă câţiva filosofi care s-au ocupat de această noţiune, precum
Kant (care postuleaza o “existenţă de fapt”, alta “posibilă”, alta
“necesară”, “apriorică”, etc.); Plotin – cu nouă grade ale
existentului; Heidegger- cu “existenţe formale”, “explicite”,
“implicite”, “interioare” sau “exterioare”; Dionisie Areopagitul – cu
“supraexistenţa”. Aminteşte chiar şi de “existenţele matematice”, cum
ar fi “numerele iraţionale”, si de cele “fizice” – particulele
subatomice.

Toate
aceste tipuri de existenţe nu pot fi numite “imaginare” sau “ireale”.
Ele există, însa într-un “alt spaţiu”, de care am vorbit mai sus. Chiar
şi lumea visului, ne spune el, nu este “ireală”, întrucât produce
efecte şi trăiri “reale”. Aşadar, o altă definiţie a realităţii ar fi aceasta: este
real tot ceea ce are un efect palpabil, tot ce acţionează eficace, şi
este “fiinţa” tot ceea ce poate fi resimţit ca prezenţă.”
Aşadar, sfera realului ar fi mult mai largă, şi ar include şi trăirile
noastre, visele noastre – tot ceea ce în mod “normal” ar fi numit
“subiectiv”. De fapt, d-nul Pleşu nici nu este de acord cu termenul. Ar
exista doar “realităţi individuale”.
Cred
că am “vorbit” mai mult decat intenţionam, dar cartea d-lui Pleşu mi-a
deschis orizonturi noi. Şi, a mai luminat ceva din cele vechi! Închei
tot cu un citat din cartea domniei-sale, care defineşte mai bine acest
“real aflat la graniţă”, şi atât de drag artiştilor, misticilor şi
visătorilor:

Lumea imaginală e reală, dar e altfel
reală decât ceea ce socotim, de regulă, real. Nu poţi să mergi spre ea
uitându-te pe o hartă, nu e “undeva”, pentru că e ubicuă. […]

Or,
în lumea imaginală, gândirea şi existenţa coincid. De îndată ce gândesc
un lucru, lucrul pe care îl gândesc există. Şi tot ce există e alcătuit
din substanţa gândirii mele.”

 


Responses

  1. Din pacate, in acest moment nu pot comenta decit dupa o citire superficiala a acestui text: se impune o lectura aplicata, caci in acest text gasesc definirea fara rest atit a adevarurilor din lumea perceptibila, cit si a Adevarului Suprem. Un text care valorizeaza blogul in care se afla, si ar trebui citit serios de cit mai multe persoane. Child, iti multumesc pentru acest text luminator.

  2. Deja m’ai facut mai mult decit curios: care este blogul tau pe blogspot? Am deschis si eu vreo 3 pe blogspot, dar nu sunt in stare sa ma tin de ele… Bine, mai am inca vreo 3 si pe Ablog, alte 2 pe WordPress, dar toate nu sunt decit experimente (esuate…)

  3. Ai trezit in mine curiozitatea de a rasfoi aceasta carte a lui Andrei Plesu.

  4. corectez: initierea este superioara inspiratiei

  5. Eu iti multumesc pentru interesul constant dovedit pentru aceasta zona atat de delicata a spiritualului!
    Textul e o preluare de pe un alt blog al meu, de pe blogspot, dar nu cred ca are mare importanta, dat fiind ca aici nu mai fusese postat pana acum.

  6. Orice realitate ar trebui definita de adevar…
    O zi minunata iti doresc

  7. Asa e! Iar ai rezumat totul in cateva cuvinte!
    Multumesc, o zi frumoasa si tie!

  8. imi place sa imi creez propria’mi realitate care sa fie mai mult sau mai putin inclusa in realitatea celorlalti
    frumos post🙂

  9. E cel mai frumos mod de a trai!
    Multumesc, sa ai o zi frumoasa…in realitatea ei!:)

  10. Acum nu mai scriu prea mult acolo, am mai pus doar preluari de aici. Dar, a fost un timp cand scriam chiar pentru blogspot.
    Iti voi trimite linkul prin mail. (De fapt, nu e unul, ci sunt doua!:))

  11. În zilele următoare voi pune pe altmarisutotal două postări de pe un blog mai vechi al meu, referitoare la această carte, care mi-a creat o impresie deosebită. Însă, asta nu înseamnă că nu trebuie să o citeşti, ba chiar dimpotrivă! E o carte atât de densă, încât nu poate fi explicată în câteva cuvinte.

    Mulţumesc pentru interes, şi te mai aştept!

  12. Informatia, oricat de intinsa, nu reveleaza realul. Poarta de intrare a realitatii este spiritul setos de absolut, si nu vazul, auzul sau pipaitul, simturi trezitoare, dar inselatoare, care percep formele iluzorii nerevelatoare ale spatiului empiric. Omul merge de jos in sus, adica el face logica, dar in lumea aparenta („lumea de jos”) nu se poate trai si construi un univers dedus, aparenta comportand pareri trecute prin plasa simturilor. Realismul nu trebuie confundat cu concretismul sau cu empirismul. „Imi creez propria realitate”, „lumea este reprezentarea mea” sau lumea obiectelor empirice este o lume a reprezentarilor. In ceea ce priveste creatia, omul nu poate inlocui „artistul suprem”, ci poate sa-l imite. Daca este credincios, poate sa traiasca sensul absolut al creatiei. Aceasta este pozitia „artistilor adevarati”, a crestinilor. Asadar, tot ce face omul in lume nu poarta pecetea creatiei, fie ca descopera, fie ca inventeaza, fiindca pleaca de la „substanta gandirii” lui, orice plasmuire situandu-l la un rang inferior divinitatii. Lumea este plina de homo faber si nu de homo creatoris. Realitatile celor dintai sunt „imaginale”, agonale, caci artistii sunt mai mereu in agonie. Initierea este superioara initierii, aceasta din urma fiind apanajul artistilor. Inspiratul este un posedat, de aici si „imaginale”. Si ma opresc aici. Ce qui est trop, est trop.

  13. Ai ceva dreptate, kira, dar nu întrutotul! Ai dreptate în afirmaţia că iniţierea este superioară inspiraţiei. Nici eu n-am vrut să spun altceva! Iniţierea înseamnă "cunoaştere completă" la un anumit nivel (dar şi nivelele acestea se schimbă, evoluează, desigur!). Inspiraţia înseamnă doar un "flash", o "întrezărire" din acel adevăr. Dar, uneori şi acel flash poate fi foarte important, şi bogat în semnificaţii pentru cei din jur! Mulţi artişti au avut asemenea flashuri, dar nu chiar toţi, ci doar aceia care sunt "conectaţi" cu Lumea de Sus, în primul rând prin fiinţa lor, şi prin viaţa pe care o duc. Unul dintre aceştia a fost Brâncuşi, de care am mai vorbit:
    http://altmariusliterar.weblog.ro/2008-12-30/643361/Un-alt-Br%

    Despre modul cum se construieşte imaginea "realului" ai dreptate doar într-o anumită măsură. Eu m-am referit în postare şi la imaginea "realului imediat", şi la cea a "realului trenscendent", care sunt lucruri diferite.În lumea materială, omul îşi poate crea propriile reprezentări, dar nu şi în cea superioară, transcendentă. Acolo, ele există deja, şi nu pot fi decât "percepute", şi nu "create". Există acea "lume a ideilor" la care se referea Platon, şi care sunt modelele tuturor lucrurilor existente, sau "lumea imaginală" din exprimarea d-lui Pleşu. Este unul şi acelaşi lucru. Acele realităţi existente acolo pot deveni "vizibile" sau peceptibile anumitor oameni dotaţi cu o mare puritate, şi cu dorinţa de a le vedea. Şi unii artişti au acces acolo, chiar dacă numai în flashuri, după cum spuneam. Brâncuşi numea această lume "lumea esenţelor". Ar reieşi deci că unii artişti nu "crează", ci "descriu" (cu mari aproximări, desigur, şi în funcţie de sensibilitate fiecăruia) ceea ce văd.
    E un subiect foarte complicat, şi greu de crezut, pentru unii! Însă, sunt convinsă că tu faci parte dintre cei ce pot crede.

    O zi bună, şi te mai aştept!

  14. Crede fara a cerceta pentru ca "ceea ce trebuie" ti sa da intotdeauna fara a sti de ce.
    Coloana infinitului = imaginea sacrificiului etern si a tot ceea ce reprezinta el, acele coloane infinite fiind de fapt cosciuge suprapuse, ultimul fiind deschis catre cer pana unde poate duce imaginatia si suferinta.Cine ar fi crezut?
    Mi-ai adus aminte de prima postare "despre ingeri" de pe blogul sters, cea la care am reactionat si nu stiam pe atunci de ce.
    O lectura care a venit in momentul in care aveam nevoie sa cred in ceva, preocupata mai mult de ceea ce se intampla dincolo de limita.
    "Trebuie sa te pierzi in ingerul tau pentru a descoperi conturul personal al umanitatii tale, dupa cum ingerul trebuie sa se piarda o clipa in umanitatea ta pentru a se intoarce implinit la splendoarea angelicitatii sale"
    A. Plesu – Despre ingeri

  15. Minunat citat, şi ce mult îi duceam lipsa! Ştii, m-am hotărât să postez din nou însemnările despre îngeri (aproape singurele pe care le-am salvat în calculator), dar pe altmariustotal.

    Vezi, am adăugat şi filmuleţul tău la postarea despre Brâncuşi! E mai sugestivă aşa! Mulţumesc pentru tot, şi pentru că te-ai hotărât să revii…chiar şi aşa, neodihnită!:)

    Ceea ce trebuie ţi se dă întotdeauna…Chiar dacă mai târziu!
    Te sărut, o seară bună!

  16. Hmmm, printre altele, ieri, am avut o discutie aproape exact despre acelasi subiect, la o masa foarte rotunda la care eram 8 persoane. La un moment, cineva a spus ca parca suntem desprinsi de timp, clipa in care m-am gandit ca s-ar putea sa fie tarziu si-am intrebat cat este ora, altcineva a propus sa ghicim fiecare fara sa ne utiam la vreun ceas. Toti, aproape toţi cu o singura exceptie am apreciat a fi in jur de ora 11 pm, o singura persoana a spus aproximativ ora exacta, 1 fara vreun sfert, si era intr/adevar, ora 1 pm. Ce parere ai de chestiunea asta? Am realizat atunci ca s-a produs o ruptura simultana in ceasurile noastre biologice la un moment dat, iar procentul de aproape 88%, este un procent prea mare ca sa nu fie credibil. Se mai intampla lucrul acesta, nu zic, dar nu cu o diagnoza densa, atat de precisa. Tot contextual subiectului tratat de tine si Altmarius, si-n completarea celor scrise de Plesu (care de ceva timp si-a indreptata cautarile mai spre Poarta Albastra), pun si eu o intrebare aparent idioata : Realitatea poate naste fictiune? Daca raspunsul este –da-, trebuie sa mai pun alte 2 intrebari cazual subsecvente: in care plan al realitatii? dupa raspunsul la asta trebuie sa mai pun una: in care plan al realitatii poti construi mai inainte, realitatea?

  17. Mulţi clarvăzători şi iniţiaţi au observat că timpul nu curge la fel pentru toată lumea. Inclusiv Lazarev a spus asta. Cei mai aproape de divin, şi cu gândire pozitivă, "comprimă" timpul – adică, pentru ei,orele "se scurtează", şi pot face foarte multe lucruri în intervale care pentru ei par scurte, fără a obosi! Şi, ce e mai ciudat, este că ei şi îmbătrânesc mai greu! Aşa se explică, probabil, înfăţişarea "tânără" a unor mari iniţiaţi la vârste înaintate, precum şi legendele despre Cagliostro şi Saint-Germain, presupuşi a fi văzuţi în viaţă la sute de ani după ce au dispărut fără urmă.
    Asta, în problema timpului! Probabil că voi, cei care aţi "simţit" că ora era 11 – deci, cu două ore mai devreme, aţi "comprimat" puţin timpul vostru interior. E un semn bun, zic eu!
    La celelalte întrebări ale tale, răspunsul este mai dificil! Realitatea poate naşte alte realităţi, asta e probat. Adică, prin gândire putem crea şi noi mici universuri, "reale" într-o anumită dimensiune. (Poate şi aici e valabilă afirmaţia lui Cayce:"Eşti co-creator cu Creatorul tău.") Dar, existenţa, sau mai bine-zis, persistenţa lor depinde de forţa spiritului creatorului uman respectiv. Ele nu sunt echivalente cu acele Idei primordiale ale Creatorului, şi care persistă în veşnicie. Printre oameni,numai cei cu un spirit foarte puternic şi "alb" pot crea "lumi" suficient de persistente!
    Totuşi, "schiţe de lumi" creem şi noi, fiecare, atunci când ne focalizăm gândirea pe un obiectiv! Este exact subiectul filmului "The Secret". Şi aici s-ar putea porni o mare dezbatere…Eu cred că, totuşi, aceste "schiţe" au succes numai atunci când sunt susţinute cu energie de Sus. A noastră e limitată…
    Off, iar m-ai pus să mă gândesc departe!:) Cine ştie ce lumi fantasmagorice creem noi chiar în clipa asta!:) Noroc că nu persistă!:)

  18. schitele astea de lumi chiar devin realitati in zonele unde ele si-au gasit frecventa, asta ar fi o problema destul de serioasa a propos de ce si cum gandim si "ne imaginam" eu aici n-as da citate din sf. parinti si "sf". terapeuti ci as ilustra cu celebrul tablou al lui Goya, Dumnezeu nu-si incalca propria lege, indiferent ca ce facem este bine sau rau doar traseaza si el Schite cam pe unde ar trebui sa mergem cu gandurile si faptele noastre, a facut destul pentru noi si -o face in fiece clipa, dar universul cladit ramane asa cum il zidim si noi cu faptele gandurile, dorintele si toate inchipuirile noastre, iar daca nu vom intelege ce -construim- si ca totul dar absolut totul reprezinta realitati create in diverse planuri si nu reparam la timp toata mizeria, s-ar putea sa se infurie si sa sufle odata peste noi cu o singura Suflare, chiar aceea care ne-a creat si -Atunci vom intelege, nu ce n-am fost capabili sa intelegem ci ceea ce n-am vrut sa intelegem, vb. ingerului lui Ilie- Intelegerea Inevitabilului.

  19. Da, draga Wyu, devin, dar, dupa cum am spus, numai la acei care au destula forta benefica! In rest, dupa cum ai spus, El mai "sufla", din cand in cand, peste ele! Asta nu inteleg adeptii absoluti ai teoriei "The Secret": faptul ca "schitele" lor sunt supuse totusi aprobarii Arhitectului General!:) De aceea nu se indeplinesc toate…
    Cat despre faptul ca El s-ar supara odata tare pe noi, si ne-ar sufla de tot, nu cred ca se va mai intampla! Chiar El a spus, in Biblie, dupa Potop, ca nu va mai pierde niciodata omenirea ca atunci! A fost un fel de legamant al Lui cu Noe.

    Da`tu nu te teme!:) Eu cred ca "schitele" tale sunt bune, si vor fi aprobate! Te pup!

  20. :)))
    Fericit omul cu umor, ar trebui sa-l folosim mai des, nici n-ai idee ce hai ar trebui sa facem noi de noi,asta ca paranteza, da de ce strici tu tot farmecul apocaliptic, un sfert din omenire pare deja un numar mare pentru cei salvati, asta inseamnand ca totusi omenirea va face progrese uriase pe calea intoarcerii la cele ale duhului, si ca ea sa faca asta, iti dai seama ce urmeaza?

    Teama, de ce, de Inevitabil? Nu de inevitabil mi-e teama ci de ceea ce as putea sa nu fac pierzand evitabilul.

  21. Da`eu n-am zis sa nu faci, ci sa faci! La sfarsit, macar sa fii intrebata pentru ceea ce ai facut, nu pentru ceeea ce n-ai avut curajul…:)

    P.S. Las`sa fie salvati cat mai multi, ca sa nu ne plictisim!:)

  22. : )))) esti sigura vaz, ca te vei afla printre ei! :)))) pe mine inca nu conta, mai am unele reparatii – cap-itale- de facut, dar totul face parte din program, totul e sa fie cat mai… artistic :))

    ave Caesar morituri te salutant!

  23. Sigura nu`s, dar trebuie pastrata speranta!:) Altfel, am cadea in altele…

    Care morituri?:)))Morituri suntem toti, ca inca n-am aflat secretul nemuririi!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: