Posted by: childagain | January 27, 2009

Îndrumător pentru tineri – viziunea lui Noica asupra educaţiei (II)

După cum am promis, continui aici  consideraţiile lui Noica asupra educaţiei spirituale şi culturale a tinerilor, pentru a ne forma o imagine completă a ceea ce a însemnat în cultura noastră acest mare filsosof. Dealtfel definiţiile date de el-însuşi filosofiei ar putea părea oarecum paradoxale celor convinşi că filosofia este, şi trebuie să fie, doar un “joc al minţii”.“Filosofia nu se poate face fără bunătate, fără îndurare.” Şi: “Singură filosofia te învaţă că sunt realităţi mai puternice decât omul. Ştiinţa îţi dă doar cunoştinţe, fără realităţi  (şi lasă loc orgoliului de a le avea); religia, o realitate pustiitoare, ce totuşi se poate îndura de tine. Frica de Domnul ţi-o dă filosofia.”
Dar, ca să ne întoarcem la “Îndrumarul” nostru, voi mai prezenta doar câteva dintre spusele sale, întrucât a le epuiza, ar însemna să scriem un  tratat!

“Autoritate (augeo) are cel ce te sporeşte, te adevereşte, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul – corpul.” ( În acest sens, “învăţătorii” noşti pot fi toţi oamenii care ne-au adus ceva în plus în această viaţă, cei care “ne-au trimis mai departe.”)

“De învăţat, înveţi multe, şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.” (Uluitoare asemănare cu spusele unei alte erudite şi căutătoare de adevăr moderne – Alexandra David-Neel: “Maestrul nu poate decât să deschidă o uşă, dar discipolul trebuie să fie capabil să vadă ce se află dincolo de ea.”)”

“Înţelepciunea nu e  ceva care se învaţă, e ceva care se trezeşte. De aceea, o şcoală de înţelepciune e posibilă.” (Minunată extensie a afirmaţiei susmenţionate!)
“Dragostea  e  o închidere ce rămâne închisă; iubirea, una ce se deschide.” (Simplă şi esnţială caracterizare a acelor “trepte ale iubirii” despre care vorbeam undeva, acea “iubire ce se deschide” fiind, probabil, agapé, stadiul ultim al iubirii creştine.)
” ‘Totul e trecător’, ce regretabilă vorbă! Fireşte că e trecător, dar întrebarea e cum trece: cu o împlinire, sau fără? (Din nou acea concepţie luminată, şi atât de socratică, a implicării filosofului în viaţă şi în lume, fără a se mulţumi doar cu statutul de “gânditor”!)
“Nu eşti dacă nu îţi supravieţuieşti: sădind un pom, lăsând un gând.”(Mai clar de atât nici nu se poate spune!)
“Înainte de a adormi, spune veghei: păstrează pentru mâine ce nu mi-ai dat azi.”(Un minunat reflex al speranţei creştine, al acelui “optimism” creştin, care este de fapt, expresia credinţei ce aduce bucuria. Crezând, nu poţi să nu fii bucuros, nu poţi să nu ai speranţă, indiferent de “ceea ce vezi”. Întrucât, creştinul este tocmai acela care “crede fără să vadă:”)

“Totul e de luat de la început. Nimic nu se dă de la sine, prin acumularea a ceea ce ai pregătit şi aşteptat.” (Iată aici o filosofie mai profundă decât pare, care atinge înseşi “rădăcinile” creştinismului. Creştinul este un ins care “se generează” continuu, şi nu încremeneşte într-o formă dată, oricât ar părea ea de benefică. Această simţire a avut-o şi Ţuţea atunci când a spus: “Eu nu am trecut. Eu m-am născut ieri.”)

Minunate aceste cugetări ale lui Noica (şi merită citite în întregime!), şi atât de profunde încât se vede că a avut şi el o parte de har. De fapt, filosofia este numai una dintre căile prin care harul se poate manifesta “în afară” – atunci când ea este înţeleasă în modul definiţiilor lui Noica, bineînţeles! Şi, mi se pare potrivit să închei tot prin cuvintele sale, care conchid acest minunat “Îndrumător”, constituindu-se, parcă, într-o profesiune de credinţă a filosofului:

“Iar la capăt vei spune: Doamne, atâta tot am făcut, de câteva ori am luat lucrurile de  la început… “


Responses

  1. Il redescopar pe Noica,dupa o lunga perioada de pauza,si-l gasesc de o rara profunzime si bunatate , omul care imparte gandurile zeilor pe pamanat …il redescopar datorita unor prieteni ca tine . Multumesc ! O zi minunata si tie,a mea deja este !

  2. Gasesc aici autori pe care ma provoci sa-i redescopar.

  3. Şi ar fi foarte bine, dragă Danielle, pentru că, aşa cum îi spuneam şi Brânduşei, uneori "redescoperirea" aduce mai mult decât descoperirea! la mine, în mod sigur, aşa a fost!
    Te sărut, şi o zi frumoasă!

  4. Mulţumesc, Brânduşa, şi a mea este!
    Ştii, uneori trebuie să treacă un timp, şi să mai trăieşti câte ceva, pentru a "gusta" pe deplin filosofia! Îmi amintesc că mi-a plăcut şi prima dată când l-am citit, dar mi-a plăcut altfel…mai mult cu mintea! Acum, însă, simt că îl înţeleg, că pot pătrunde în spiritul lui, în inima lui, ceea ce e altceva!

    Te îmbrăţişez , pentru că şi noi suntem suntem "surori în spirit"!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: