Posted by: childagain | February 19, 2009

Psihologie animala – studiu de caz

In introducere, trebuie sa spun ca eu iubesc animalele, desi nu imi permit sa tin unul, din mai multe motive. Si, tocmai de aceea, voi relata o situatie deseori intalnita, dar ceva mai pregnant in ultimele zile. E vorba despre o pisicuta simpatica, alba cu pete negre, de langa blocul unde locuiesc. Fiind atat de draguta si blanda oamenii ii mai aduc mancare, sau pur si simplu, o mangaie cand trec pe langa ea. De curand, am vazut un adolescent chemand-o, cu o farfurie plina cu lapte. Pisicuta, dupa o initiala ezitare, a venit si a mancat darul. In zilele urmatoare, l-am mai vazut aducandu-i diverse bunatati alimentare, si chiar m-am bucurat ca pisicuta o nimerise atat de bine!
Insa, de curand, am observat o scena cu totul diferita: pisicuta se apropia increzatoare, dar baiatul o dadea la o parte cu piciorul, sau chiar o alunga de-a binelea. Intrigata, l-am intrebat ce se intampla! “Doar nu o voi hrani toata viata, am si eu treburile mele! Foarte rau ca s-a invatat asa. Si apoi, mai am una acasa.” “Bine, dar de ce ai chemat-o la inceput?” ” Era asa de simpatica…”
Aceasta intamplare mi-a “declansat” imediat “mecanismul” filosofarii, care niciodata nu doarme prea adanc!
Am inceput sa ma intreb ce s-o fi petrecut in sufletelul ei. Nu cred ca e prea greu de ghicit! Fiind atat de afectuoasa, nu- i era greu sa se ataseze de oameni, mai ales de cei care o hraneau. Apoi, a urmat o profunda deruta, chiar o mica furtuna in sufletelul ei! A inteles, probabil (lucru dificil pentru un animal, dar nu imposibil) ca nu toti cei care aduc daruri sunt si de incredere. Daca ar fi fost om, poate s-ar fi dus cu gandul la calul troian…
Dar, partea interesanta va urma abia dupa aceea! Chiar as vrea sa stiu cum va reactiona pe mai departe fata de cei care par, sau chiar sunt, binevoitori. Dupa parerea mea, ii stau la dispozitie trei atitudini: fie va scuipa, si va fugi de fiecare data cand se va apropia cineva de ea (lucru oarecum improbabil, dat fiind natura ei blanda, dar l-am enumerat ca simpla posibilitate), fie va accepta darurile numai dupa un timp mai lung de “testari”, neapropiindu-se decat dupa ce se va convinge de intentiile binevoitorului, fie va ramane invariabil la o distanta “rezonabila”, lasandu-i pe binevoitori sa se agite cat vor dori (atitudine pe care eu as numi-o “departe de lumea dezlantuita”).
Dar, poate ca eu “umanizez” prea mult, neavand suficiente cunostinte de psihologie animala! Tocmai din acest motiv, mi-ar placea sa aud si alte pareri, mai avizate. Si, dupa aceea, poate va spun si cum a reactionat ea in realitate!

Responses

  1. va accepta dupa mai multe "testari" asta pentru ca animalele sunt ca si noi… avem nevoie de afectiune🙂

  2. Rebelule, gresesti, multe dintre animale tin minte si nu iarta, calul, pisica, o parte din pasarile domestice, felinele in general,maimutele, reptilele in majoritate si probabil altele despre care nu cunosc. Cei mai iertatori sunt cainele si delfinul.

  3. uitasem, mai ales elefantii🙂

  4. P.S. Am uitat sa va spun ca am vazut azi pisicuta respectiva. Nu se mai apropie de oameni, decat la o oarecare distanta, dar accepta sa ii lasi mancare intr-un loc, si apoi vine. Poate o fi doar o reactie temporara, nu pot sti! E posibil sa isi revina in zilele urmatoare, pentru ca multi oameni de aici o iubesc.

  5. Inca este suspicioasa,cu timpul se va capata incredere.O imbratisare pentru tine si pisicuta !

  6. Multumesc, Brandusa! Si una pentru tine!:)

  7. He who is not a good servant will not be a good master.
    Quotation of Plato

  8. Very good quotation, that states a naked truth! Plato is one of the initiates I admire for good, so as his master, Sokrates.

    The quotation is very appropriate, also, to the story of the smooth cat! Thank you!

  9. Cred că a adoptat a doua variantă… Eu aşa aş fi făcut :))

    Îţi doresc o zi plăcută!

  10. E foarte probabil să fie aşa!:) (Dar, tu nu eşti pisic ca să ştii exact, din păcate!:))
    Chiar voi urmări comportamentul ei!

    Şi ţie o zi plăcută, mulţumesc!

  11. Animalutele au un instinct de supravietuire bine dezvoltat,si-l pierd doar in cazul in care sunt bolnave,prea rasfatate….Pisicile sunt suspicioase,doar daca au crescut in salbaticie sau au fost brutalizate.Spiritul lor domestic se transpune si prin faptul ca preiau din energia noastra negativa.Face-ti un test-atunci cand sunteti stresati,incarcati de resentinente,mangaiati o pisicuta si tot acest disconfort va dispare.Eu cresc o pisicuta de 9 ani,prietenul cel mai bun al copilului meu,calmantul nostru,al adultilor.
    Sunt incantata de subiectul ales …astept continuarea.Te imbratisez!

  12. Şi mie îmi sunt foarte dragi pisicuţele, şi nu numai ele, toate animalele! Ştiam partea cu preluarea energiei negative, dar e bine că ai amintit-o aici! Ele fac chiar mai mult de atât: se aşează, sau se lipesc cu predilecţie de locul bolnav. Cât despre suportul psihologic, l-am simţit şi eu demult, în adolescenţă, pe când bunica mea avea un pisic cu totul deosebit!
    Te îmbrăţişez şi eu, şi sigur îţi spun ce s-a întamplat!

  13. Deci, tot varianta a doua! Se pare că e cea mai agreată!:) La fel mă gândisem şi eu…
    Mulţumesc, te sărut!

  14. gindesti ( firesc! ) ca un om, child!
    eu sunt convins ca daca miine baietelul acela ar chema la el pisicuta, ea ar veni din nou plina de incredere.
    ce vreau sa spun e ca animalele nu au resentimente si ca ne inteleg si ne iarta de fiecare data.

  15. Concluzia: ce bine e sa fii animal!:) Cred si eu ca am gandit ca un om, poate ca m-am imaginat in locul ei!:) Animalele au mai putine probleme decat noi, oamenii.
    Multumesc de vizita, o zi buna!

  16. Şi eu am avut o pisica, o maidaneza frumoasa, simpatică mai mult, maron inchis cu pete multe galben inspicat si cu o dunga galbena pe mijocul fruntii, ca un Indian pornit la vanatoare, pe-atunci locuiam la casa, cineva i-a spus Mişu si asa i-a ramas numele, desi era fată. Cand ne-am mutat, a fost o ocazie prin care ai mei m-au convins ca nu o mai puteam lua, pentru ca din cauza ei avusesem de doua ori paraziti si ma ingrozise cat timp statusem in spital, ce repercusiuni pot avea chistul hidatic si toxoplasmoza, (alaturi de mine erau doua femei suferind de asa ceva), atunci ei au hotarat si eu am incuviintat, iar despartirea de ea a fost una dintre cele mai puternice vini pe care o mai port inca, fata de regnul animal. Am luat-o in brate si am dus-o la vecina s-o tina pana plecam. Dupa plecare, m-a sunat la o saptamana sa-mi spuna sa vin s-o iau, ca Misu sta numai in pod si urla, miorlaie aproape neintrerupt ca nu se pot odihni, ca nu mai vrea sa coboare sa manance nimic, si nici macar pentru apa nu a coborat. Asta a fost una dintre loviturile adolescentei mele din lumea animala, dar nu singura. Atunci am fugit si am luat-o, fara sa mai cer nicio permisiune. S-a adaptat noului mediu foarte greu dar s-a adaptat, stateam la etajul 4, nu puteam sa nu-i dau drumul afara, urca si cobora cu liftul asteptand langa usa pana aparea singurul vecin in care ea avea incredere, cu altii nu se urca iar cand astepta prea mult si nu venea, cobora scarile.
    In schimb pentru Misu eu n-am mai fost niciodata aceeasi. Pana s-a stins de batranete, nu mi-a mai permis s-o mai iau in brate, doar s-o mangai ma lasa, dar nu s-a mai abandonat nici macar o singura data, asa cum o facea. Puii pe care-i fatase nu i-a mai tinut in casa cum o facea primavara de-atatea ori inainte, ci i-a cărat în gură in subsolul blocului, acasa venea sa ceara doar mancare pentru ei după ce nu i-a mai alaptat, de mancarea lor nu se atingea nici macar dupa ce terminau ei de mancat, se strica, dar de ea nu se mai atingea chiar daca ei nu-i dadusem nimic inainte, mai tarziu i-a invatat sa vaneze si chiar ii supraveghea, de asta n-am putut insa s-o lecuiesc.
    Oricâta afectiune i-am aratat dupa parasirea asta, oricate cuvinte i-am spus, ori cu câtă grija m-am manifestat fata de ea, i-am simtit mereu prezente neincrederea si resentimentul pe care mi le purta.
    Cand a tras sa moara, a plecat s-o faca singura, tot in subsolul blocului, a doua ei adevarata casa.
    De-atunci, uneori, în viata mea de mamă, MIşu imi apare in minte, ca un far, ca o călăuză sigură.

  17. Wyu, povestea pisicutei tale mi-a reamintit si mie o veche vina: abandonarea unei pisici foarte afectuoase din casa fostilor mei socri (era, de fapt, a lor, dar eu stiu ca pe mine ma privea ea drept stapana). Motivul era acela ca nu prea aveam cu ce sa o mai hranim, nepermitandu-ne sa cumparam hrana pentru pisici. Vina ma urmareste si acum, pentru ca am aflat ca a murit la scurt timp, nedaptandu-se la viata de strada.
    Cat despre pisicuta ta, e totusi un lucru mare ca s-a adaptat la conditiile de la bloc, si v-a iertat. Comportamentul ei nu denota resentiment, ci pur si simplu, invatarea unei lectii dureroase, care i-a ramas intiparita in sufletel. Poate ca era doar o reactie de aparare emotionala, prevenind o suferinta viitoare in cazul ca s-ar fi atasat din nou de voi la fel ca mai inainte.
    Eu pot intelege acest lucru, pentru ca ma gandesc la o fiinta umana aflata in aceleasi conditii. Sa zicem ca ar fi suferit candva o trauma emotionala puternica, incat abia "s-ar fi adunat din bucati" dupa aceea. Sa zicem apoi ca viata ar fi adus-o intr-o situatie similara celei in care s-a declansat trauma. Oare care ar fi fost reactia ei? Nu ar fi avut oare o puternica reactie de fuga, sau de respingere? Si asta, nu din resentiment, ci pur si simplu, dintr-un fel de instinct de conservare. Si totusi, oamenii au un oarecare avantaj in problema asta(uite ca le-am gasit si lor un avantaj!:)), pentru ca ei isi pot canaliza energia necesara refacerii in directia ajutorarii celorlalti, sau urmand un drum spiritual, pentru a accede la un alt nivel.
    Una peste alta, pisicuta ta si-a revenit destul de bine, date fiind conditiile, si tu trebuie sa te gandesti doar ca ai facut tot posibilul!

    Despre animale care tin minte, cum zici tu, se poate observa ca sunt dintre cele cu intelectul destul de dezvoltat, apropiat, oarecum de al omului. Aceste animale se comporta aproape "uman", dovada ca intelectul poate aduce, pe langa mult bine, si un plus de suferinta. Animalele inferioare sufera doar o data, cele dezvoltate, inclusiv omul:), sufera de nenumarate ori din aceeasi cauza, pentru ca suferinta cauzata de o amintire poate fi uneori aproape la fel de dureroasa ca si episodul in sine.

    Eii, dar ma bucur ca am vorbit cu o iubitoare de animale atat de "in tema" ca tine! Te sarut!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: