Posted by: childagain | March 19, 2009

Vârstele omenirii

Într-o discuţie anterioară s-a amintit ceva despre vârstele omenirii, aşa că m-am gândit să detaliez puţin acest subiect. În primul rând, cred eu că ar trebui să vorbim puţin despre istorie, privită din alt punct de vedere decât cel “oficial”. De fapt, ceea ce oamenii numesc “istorie” este doar “istoriografie” – adică o înşiruire de date cronologice.

Istoria înseamnă mult mai mult, ea este un proces viu, căruia trebuie să îi înţelegem legile şi logica desfăşurării. Fiecare eveniment istoric (ca şi fiecare eveniment al vieţii individului, de fapt) poartă un mesaj. Nu e vorba doar de mesajul de suprafaţă: “cutare bătălie a fost câştigată de cutare putere”, ci mai curând de “mesajul interior”, care se referă la cauzele şi logica înlănţuirii faptelor. Şi acest “mesaj interior” poate avea şi el mai multe “nivele”, raportându-se la cauzele ce ţin de elementul uman, natural, şi chiar de cel divin – care în multe cazuri istorice zise “inexplicabile” e preponderent!
Un rol important în studiul istoriei îl are, sau l-ar putea avea, şi mitologia. Miturile nu sunt doar “poveşti”, ele reprezintă realităţi redate simbolic. Uneori poate fi vorba de realităţi istorice, alteori, doar psihologice. Prin studiul comparat al mitologiei diferitelor popoare se pot decerna elementele şi evenimentele simbolice comune prezente în toate culturile, deşi în forme diferite. (Ex.: în cazul mitului genezei, potopului, etc.) Forma este doar rezultatul evoluţiei culturale specifice a popoarelor.

De fapt, miturile apar prin raportarea omului la ideile atemporale, la arhetipuri. Omul care se conformează unui model ideal trăieşte un mit. Desigur, contează foarte mult tipul de model ales! Miturile veritabile apar, după cum am spus, prin raportarea la arhetipuri, la acea ideatică divină. (Lumea Formelor platonică.) Şi, acest lucru este valabil şi în cazul societăţilor. (În acest sens, şi noi, creştinii avem un minunat verset dintr-un psalm care pare să exprime tocmai ideea acestei călăuziri ideale: “Sunt un străin, călător pe pământ: Cuvântul Tău este o candelă pentru paşii mei şi o lumină pe cărarea mea.” – Psalm 118)

Altfel spus, atunci când oamenii, sau societăţile, se conformează modelului ideal,  se poate spune că ei participă la acea Dharma indiană (care are sensul tocmai de Lege a tuturor lucrurilor, sau destin). Atunci când ei se abat, apare Karma – reacţiunea, care duce inevitabil la suferinţă.

Dar, pornisem cu gândul de a scrie despre vârstele omenirii. În tradiţia esoterică indiană, există 4 vârste ale omenirii (sau yuga):

1. Krita – squ vârsta de aur. Ea a durat, se spune, peste 1 mil de ani. (Tradiţia dă o cifră concretă, dar nu văd la ce ne-ar folosi.) Se spune că aceea ar fi fost copilăria omenirii, când oamenii “erau duşi de mână” de către zei. Raţiunea lor era în stadiu rudimentar, dar ei se aflau în legătură directă cu Sursa divină.

2. Treta – sau vârsta de argint A durat şi ea tot peste 1 mil de ani, fiind totuşi mai scurtă decât prima. În această perioadă, omul începe să dezvolte conştinţa de sine, devine conştient că între sine şi divinitate există o limită. Este echivalentă coborârii omului în materie. Zeii încep să plece, apar semizeii.

3. Dvapara – sau vârsta de bronz. A durat peste 800.000 de ani. Separarea omului se accentuează, egoul său se întăreşte. Coborârea în materie este foarte avansată. În locul semizeilor, apar eroii.

4.Kali – sau vârsta de fiertrebuie să dureze peste 400.000 de ani. Noi ne aflăm încă în ea. Egoul este complet dezvoltat, ca şi raţiunea. Este epoca oamenilor, eroii au dispărut.

Această “coborâre în materie”este atât un lucru pozitiv, cât şi negativ. Pe de o parte, omul pierde legătura directă cu Sursa divină, dar are posibilitatea să se cunoască pe sine, să îşi conducă viaţa.  Desigur, e necesar ca el să refacă această legătură, şi acest lucru este mai greu acum, când egoul ridică piedici. Dar, şi răsplata va fi mai mare!

După cum spune un mistic: ” e mai preţioasă puritatea redobândită, decât cea originară.”

Despre aceste vârste s-ar putea spune multe lucruri, dar prefer să nu devin excesivă aici.  Voi reveni într-o postare cu informaţii despre o altă “periodizare” a acestor vârste: anul platonic. Şi, despre elementele esenţiale de susţinere ale unei civilizaţii.

Şi acum, mi se pare potrivit să închei prin câteva versuri dintr-un important poem epic al umanităţii, care par să exprime destul de bine sensul profund al perindării acestor epoci ale umanităţii, ca şi ale fiecărui om în parte:

“Condu-mă de la Ireal la Real,

Din întuneric, spre Lumină

De la Moarte, la Nemurire.” (Upanishade)



Responses

  1. Foarte interesant. Dealtfel aceste vîrste se pot translata de la omenire la om. Macrosistemul fiind perfect compatibil cu microsistemul. Zeii mi-i pot imagina ca fiind părinţii noştri.

    Toate cele bune.

  2. Interesanta translatie! Asa e, "ceea ce e sus e la fel cu ceea ce e jos", dupa cum spune un vechi text initiatic. Sau, regulile sunt aceleasi in universul mare, si in cel mic…

    Ma bucur ca ti-a placut! O zi buna si tie!

  3. Captivanta asezare pe trepte.
    Istoria devenise in adolescenta o pasiune,concursuri castigate,carti citite si multe ,foarte multe date asimilate.
    Acum prefer trimiterile tale,de la concret spre esenta sufletului,profunzimea citatului din final.
    "Ale vietii valuri"-
    Cu caldura !

  4. Si mie mi-a placut istoria in copilarie, si chiar am participat la un concurs! Insa, e o mare diferenta intre istoria "oficiala", cea din manuale, si interpretarea ei esoterica. Este ca diferenta dintre a silabisi o carte, si a o intelege pe deplin. Chestia asta am inteles-o cand am facut cursul de filosofie!:)
    Ma bucur ca simtim la fel! De fapt, asta am inteles demult:)
    Te sarut, si o zi buna!

  5. […] fost adevărul, acesta este un fapt, probat și de vechii inițiați hinduși, care ne-au dăruit o periodizare a epocilor omenirii, conform științei lor esoterice. Ei spun că omenirea a parcurs până acum […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: