Posted by: childagain | April 13, 2009

Câteva cuvinte în Săptămâna Patimilor

Întrucât ne aflăm în Săptămâna Patimilor, gândul mă duce spre câteva episoade ale istoriei spirituale a omenirii, care  par să reprezinte destul de bine această noţiune – de”patimi” – deşi în planuri şi moduri diferite.

În primul rând, mă gândesc la Iosif şi fraţii săi, ale căror alegeri şi comportament i-au cauzat atâtea încercări. Spun “alegeri”, întrucât şi ei, ca şi noi, au avut posibilitatea de a discerne între bine şi rău, între ceea ce trebuie făcut, şi ceea ce nu trebuie. Ei au ales răul – deşi, nu pot spune cu siguranţă dacă au fost conştienţi, sau au vorbit doar patimile din ei. (“Patimi” – aici în alt sens, desigur!) Într-o anumită măsură, putem spune că toţi cei care nu au lumina Duhului Sfânt sunt relativ inconştienţi, astfel încât înţelegem ruga Mântuitorului de mai târziu: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac.” Totuşi, dacă privim lucrurile doar din acest punct de vedere, ar rezulta că nimeni nu e perfect conştient (în afară de marii sfinţi), şi deci, nici responsabil. Ceea ce, desigur, nu e chiar adevărat! Şi, chiar de ar fi aşa, ar exista totuşi o vină: aceea de nu încerca să devenim conştienţi, prin continuă evoluţie şi învăţare. Ar fi vorba de vina complacerii în inconştienţă pe motivul comodităţii.

Dar, intenţia mea nu era aceea de a vorbi despre fraţii lui Iosif, ci despre Iosif însuşi, şi despre posibilele lui trăiri. Oare ce poţi simţi atunci când eşti vândut de propriii tăi fraţi? Cum  se împacă oare durerea cu iubirea, şi cu îngrijorarea pentru destinul lor spiritual? Întrucât, o fiinţă evoluată se va gândi nu numai la sine, ci şi la efectele actelor persecutorilor săi asupra lor-înşile. “Să nu li se pună lor în socoteală”, a spus şi Pavel mai târziu, într-una dintre epistole.

Totuşi, în ciuda acestei vânzări, sau tocmai ca efect al ei, soarta lui Iosif a fost nesperat de bună, în final. Dovadă că “Domnul îi apără pe cei ce sunt ai săi.” Mai mult, el a devenit şi instrumentul bunăstării materiale, şi chiar spirituale, a familiei sale. Prin intermediul lui, fraţii săi au regăsit calea dreaptă.

Desigur, nu oricine poate fi Iosif! Nu oricine poate avea acea nobleţe şi înălţime morală! Poate doar, cei care sunt deja luminaţi de har! Însă, cred că se poate încerca măcar puţin…

O altă situaţie care reflectă “patimile”, chiar înaintea Patimilor propriu-zise, o văd a fi chiar vânzarea Mântuitorului de către Iuda, care era deja activă la cina cea de taină. El ştia, şi însăşi această cunoaştere, pe un om obişnuit, în mod cert l-ar fi cufundat în durere şi disperare. Nu durerea patimilor viitoare prevăzute, ci durerea trădării unui om apropiat, al unui om în care investise timp, şi învăţături, şi iubire, al unui om care împărţise cu El pâinea şi sarea peregrinărilor! Nu doare atât de mult trădarea unui străin, a unui duşman, cât a unui prieten!

Şi totuşi, El nu a rostit nici un cuvânt de reproş. Nu i-a adus nici o învinuire. Nu i-a amintit lungile zile petrecute împreună, şi toate discuţiile lor despre Împărăţia Cerurilor. El nu a spus decât: “Ceea ce ai de făcut, fă mai repede!”

Desigur, această atitudine pare fantastică, de neconceput pentru un om obişnuit. De fapt, un om obişnuit, un om bun în genere, şi bine-intenţionat, poate că nu ar fi rostit reproşuri, dar în mod cert, ar fi fost doborât de durere. Poate, chiar şi-ar fi pierdut dorinţa de a lupta pentru propria viaţă! Desigur, nici Iisus nu a luptat, dar motivaţiile Lui au fost cu totul altele. El a dovedit, în totul, depăşirea trăirilor omeneşti, deşi le-a încercat pe toate. Harul din El era atât de puternic, încât toate lucrurile îi apăreau în lumina lor exactă, şi nu exista pericolul exagerărilor, sau al depresiei.

Iarăşi, e destul de greu pentru un om obişnuit să simtă asemenea Lui! Şi asta, întrucât una dintre cele mai grele încercări ale vieţii este trădarea unui om apropiat. Poate, chiar mai grea decât moartea…Totuşi, prin rugăciune, se poate lua puterea de a depăşi, măcar temporar, acesată “patimă”. Temporar, până ce vom ajunge să vedem şi noi lucrurile în lumina exactă, şi să înţelegem toate mecanismele situaţiilor.

Şi uneori, înţelegând, vom vedea pentru ce lucruri lipsite de însemnătate suferim, sau trădăm! Sau, câtă întunecare, câtă lipsă de conştientizare există când facem anumite lucruri mânaţi de impuls, sau necunoscând bine o situaţie. Sau, cât orgoliu! Avem impresia că ştim grozav de bine ceea ce îi determină pe oameni să facă anumite gesturi, care nouă ne apar cumplite, şi ne îndeamnă la un răspuns pe măsură. Iar când aflăm care era adevăratul mecanism, sau adevărata situaţie, ne ruşinăm de orgoliul nostru prostesc, şi de lipsa discernământului.

Mă refer aici şi la cel trădat, dar şi la cel care trădează. Întrucât trădarea apare, cel mai ades, ca urmare a unei posibile traume, sau eveniment perceput ca atare, şi care pare să “ceară” un răspuns pe măsură. Cât suntem de mici, de copii, încât nu reuşim să punem în faţă cel puţin raţiunea, dacă nu discernământul – care înseamnă mult mai mult!

Aceste două exemple par a fi de ajuns pentru a reprezenta noţiunea de “patimi”, chiar dacă în alt registru decât cel uzual. Ar mai fi unul pe care îl consider potrivit, dar întrucât nu vreau să mă lungesc, îl voi prezenta pe scurt. E vorba de un călugăr din Pateric – Sf. Macarie, pare-se – care a fost învinuit că ar fi sedus o fecioară, care apoi a rămas însărcinată. Acoperit de blamul public, a fost bătut cu vergi, şi i s-a ridicat însemnul călugăriei. Apoi, a fost silit să muncească pentru întreţinerea tinerei, şi a viitorului copil. Totuşi, până la urmă, adevărul s-a aflat, întrucât tânăra nu putea să nască, şi avea dureri mari. Realizând că era urmarea păcatului făptuit asupra sfântului, ea a mărturisit, şi a putut astfel naşte. Oamenii, plini de căinţă, au venit să i se închine, însă el nu a acceptat, şi a preferat să părăsească locul, din smerenie. Şi nu numai…Ultimele sale cuvinte, au fost: “Nu rămân, pentru că între voi nu s-a găsit nici măcar unul care să aibă înţelegere faţă de mine.”

Aceste exemple cred că au fost de-ajuns. Poate ar mai fi existat şi altele, sau poate că nu am văzut eu chiar toate aspectele situaţiilor respective. Însă, am încercat să spun, fie şi incomplet, ceea ce înţeleg eu prin patimi, dincolo de aspectul fizic. Pentru că sunt lucruri care nu aparţin numai “timpurilor biblice”, sau începuturilor creştinismului, – ci etern actuale. Şi, pentru că acei oameni măreţi ne-au indicat nişte căi de depăşire!
Sintetizând, putem spune şi noi, o dată cu Sf. Paisie Aghioritul – un sfânt al vremurilor noastre :

“Omul înţelept este omul curăţat de patimile sale.”

Sau, după Sf.Ioan Scărarul:

“Să nu crezi nici lacrimilor tale până nu-ţi vei fi curăţat sufletul de patimi.”


Responses

  1. Saptamina patimilor este saptamina luminata,saptamina cind prin Exemplul oferit de Iisus,trebuie sa invatam sa iertam greselile altora si sa ne curatam sufletul de pacate. Iisus isi cunostea menirea pe acest pamint;ii spune tradatorului Iuda sa-si duca treaba mai departe,deoarece stia ca sacrificiul sau avea o adevarata menire pe Pamint,numai daca era total.Pacatele totale asupra sa ,urmate de sacrificiul total al sau era noua formula salvatoare pentru spalarea de pacate si salvarea spirituala a omenirii

  2. jenniord, ai spus un mare adevăr, ca de obicei! Aşa este, Iisus îşi cunoştea menirea, şi ştia că şi Iuda avea rolul lui în această menire. Dealtfel, eu am citit o apocrifă – chiar "Evanghelia după Iuda" – în care se spune că el îl iubea, în felul său, pe Mântuitor, dar fusese dezamăgit pentru că acesta nu îşi asumase un rol politic, aşa cum aştepta întregul Israel.
    Interpretări sunt multe, dar principalul este, aşa cum spui şi tu, să extragem învăţătura de bază: iertarea celor ce greşesc, şi asumarea sacrificiului total. Cât de greu ne este nouă, celor de acum, să ne asumăm acest sacrificiu total! Chiar dacă el nu mai constă în zilele noastre în sacrificiul vieţii, ci în lucruri mai subtile. "Lasă tot ce ai şi urmează-mi Mie", spune Mântuitorul. "Tot ce ai" – adică, toate părerile şi simţirile proprii, pentru a le asuma pe cele evanghelice…

    Mulţumesc pentru cuvintele atât de adecvate, care au condus la înţelegeri atât de complete!

  3. Toti suntem Iuda, ca toti L-am tradat,
    Prin greselele noastre ce-au devenit pacat.
    Regreta tot ce-ai facut,ca El te-A iertat
    Si pentru greselele noastre viata si-A dat.

    Sa fii fericita mereu
    Asta iti doreste sufletul meu.

  4. Multumesc, aryyana, esti o raza de lumina! Asa e, toti l-am tradat, intr-un anumit moment, atunci cand am pus interesele si placerile noastre mai presus de El. Si, ne mai tradam si pe noi-insine, atunci cand ascultam opiniile lumii, si nu propriul suflet. Iuda traieste in noi toti, de aceea trebuie mai curand compatimit!
    Multumesc pentru versuri si urari, si la fel iti doresc si tie!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: