Posted by: childagain | April 21, 2009

Despre cauze şi efecte

E un adevăr cunoscut, dar nu îndeajuns de conştientizat, ca noi suntem autorii unei părţi a destinului nostru. Desigur, la nivel teoretic, toată lumea ştie! Însă, când vine vorba de practică, de multe ori, ne este greu să recunoaştem că anumite efecte bizare sau dureroase pe care le observăm în vieţile noastre sunt generate de cauze având originile în noi – înşine: în interior, sau chiar în acţiuni externe.
Adevărul este că noi nu realizăm aceste lucruri din mai multe motive. În primul rând, nu suntem destul de conştienţi de urmările (sau non-urmările) gândurilor şi faptelor noastre. Sau, altfel spus, nu avem destulă înţelepciune pentru a fi conştienţi. Apoi, de multe ori, suntem orbiţi de un fel de nor rezultat din emoţiile şi gândirea noastră. Vechii indieni numeau maya vălul care acoperă realitatea (adică, realitatea absolută, aşa cum o vede El). Pe lângă această maya generică, mai avem fiecare şi o maya personală – adică, un mic văl generat de noi-înşine, care nu se ridică decât în anumite momente. Aceste momente sunt echivalente cu un fel de mici iluminări personale. Doar că, în loc să înţelegem adevărul despre viaţă şi Univers, înţelegem adevăruri mai personale, legate de popria noastră existenţă, şi de cursul pe care noi i l-am dat. Poate că, într-un anumit sens, aceste adevăruri sunt la fel de preţioase, întrucât până nu ne înţelegem pe noi-înşine, nu putem avea pretenţia de a înţelege Universul.
Şi, un alt motiv pentru care nu reuşim să înţelegem pe deplin înlănţuirile cauză-efect din vieţile noastre este, pur şi simplu, faptul că refuzăm acest lucru, în mod subconştient. Poate că ne dorim, sau ne place atât de mult un anumit tablou al lumii, încât pe undeva refuzăm să vedem toată complexitatea lui, şi micile amănunte de genul firelor rupte, nodurilor, sau greşelilor de model care ni se datorează. Şi totuşi, vine un moment când nu mai putem refuza să vedem, şi atunci, prima reacţie este să spunem că nu, nu noi suntem autorii! Noi l-am “ţesut” altfel, mai frumos, mai colorat…
De fapt, este eterna deosebire dintre ideal şi real! Noi vedem situaţiile în idealul lor, însă, în desfăşurarea lor, ele trec inevitabil prin real, şi asta “decolorează” şi “uzează” ţesătura. Uneori, chiar adaugă elemente noi, pe care nu le-am luat în calcul…
Maestrul Aivanhov are o altă comparaţie sugestivă pentru relaţia cauză-efect: aceea a unei pisici care se învârte pentru a-şi prinde propria coadă. Ea nu înţelege că e un element care face parte din ea-însăşi, şi atunci când reuşeşte, în fine, să o prindă în dinţi, simte durerea, şi miaună surprinsă. Noi toţi suntem asemenea pisici, în anumite momente ale existenţei noastre! Atribuim celorlaţi neîmplinirile şi dezamăgirile noastre, până când reuşim “să ne prindem coada”, şi realizăm că, de fapt, noi am furnizat “substanţa” necesară. Desigur, noi nu am vrut, şi nu am crezut, ca lucrurile să se petreacă într-un anumit fel. Ca să ne întoarcem la imaginea tabloului – tabloul conceput de noi era mult mai frumos, şi luminos! Însă, dacă privim cu atenţie, vedem că firele, totuşi, ne aparţin, şi chiar modelul de fond – deşi, aşa cum am spus, nu îl recunoaştem în întregime. Un autor, nu-i mai reţin acum numele, spunea că “realitatea este o caricatură a ideilor noastre despre lucruri.” Cred că a surprins, oarecum, acest adevăr al “tabloului”…
După toate aceste consideraţii, cred că un singur lucru a mai rămas neclar: cum ar trebui, totuşi, să procedăm, pentru a vedea “tabloul” în plină lumină? Desigur, nu vom fi capabili să îl vedem mereu astfel (pentru aceasta ne-ar trebui mult prea multă lumină interioară), însă putem avea parte de momente, aşa cum am spus. Şi, aceste momente se pot obţine fie (cel mai ades, presupun) prin rugăciune, fie, ca un cadou personal al Divinităţii, dacă viaţa noastră a fost îndeajuns de îndreptată spre Adevăr, fie, pur şi simplu, printr-un contact cât mai strâns cu realitatea. Desigur, şi pentru acest contact (care poate fi numit, în alte cuvinte: “conştientizare de fiecare clipă”), este necesar tot harul, sau ajutorul Divin, pentru că altfel e greu să răzbatem prin propriul văl.
Ca să rezum cele de mai sus, mi se pare potrivit să închei prin cuvintele unui sfânt filocalic, ce par extrem de potrivite ca “soluţie” pentru “creatorii de tablouri”. Cuvinte pe care le socot potrivite mai întâi pentru mine, şi abia apoi, pentru toţi cei care se pot recunoaşte, cât de puţin, în cele de mai sus:

“Legea, nefiind în stare de la sine să-l facă pe om fără de păcat, îi trimite pe toţi spre Hristos, spre care năzuie şi ea.” (Sf. Vasile de la Poiana Mărului)


Responses

  1. In anturajul in care ne invirtim ,intre noi si restul se creeaza un anumit tip de relatii,de interferenta si de reactie,unii fata de ceilalti. Prin comportamenntul nostru ,prin atitudini,creem acel flux si reflux de atitudini si reactii,din partea celorlalti.Atitudinea noastra are si efectul de recul,ce inmagazineaza toate aceste aspecte legate de reactiile si atitudinile ce vin din imediata apropiere sau de la distanta.

  2. frumos post… din cauza… si iata efectul🙂

  3. Important este ca atunci cind iti asumi unele riscuri,unele fapte ce nu pot fi chiar pe placul tuturor,sa fie riscul cu efect numai in gradina sau in perimetrul tau personal.Este dreptul celorlalti sa fie de alta parere ,sa priveasca lucrurile din punctul lor de vedere si in acelasi timp este dreptul tau de a reactiona cum simti si in functie de optiunile tale,fara a agresiona pe ceilalti.

  4. Cind aceasta atitudine are formula de desfasurare si repercursiuni eventual,numai in gradina mea,eventualele influente mai putin favorabile venite din exterior,le voi simti tot pe pielea mea.Este riscul asumat din start si dreptul la a nu fi acuzat de rautati premeditate asupra altora.

  5. jenniord, ai dreptate in mare, dar nu toate situatiile sunt atat de simple! De cele mai multe ori, e imposibil sa nu avem un impact si asupra celorlalti, fie si psihologic. Si asta, pentru ca nu traim intr-un pustiu, ci suntem legati cu mii de fire. Si, nu e vorba de a fi acuzat de rautati, poate nu e cazul, ci, pur si simplu, de gesturi nerealiste, sau nepotrivite intr-un anumit context. Desi, noi le-am vazut perfect justificate, si asta, pentru ca sistemele noastre de referinta sunt diferite. Dupa cum se spune, fiecare om e un univers!:)

  6. @ Aşa este, jenniord, atitudinea noastră crează reculuri, sau fluxuri şi refluxuri, şi noi suntem conştienţi de asta. Ceea ce nu conştientizăm este, uneori, direcţia pe care o pot lua aceste refluxuri, sau intensitatea lor. Tocmai aici stă misterul, şi înţelepciunea! Cel care ar putea prevedea toate urmările gândurilor şi acţiunilor sale, ar cugeta mult mai mult înainte de a întreprinde ceva. Sau, ar alege calea cea mai bună! Din păcate, se pare că numai Dumnezeu şi sfinţii au această capacitate, iar noi ceilalţi, doar în "sclipiri", sau iluminări momentane,aşa cum am spus. Însă totuşi, trebuie să ne asumăm nişte acţiuni şi reacţii, pentru că Dumnezeu nu ne vrea doar "oiţe blânde", sau copilaşi temători să nu se lovească!:) Totul e să greşim cât mai puţin.

    @ Da, Elza, orice post are o cauză, fie şi nedeplin conştientizată, iar el se constituie ca efect!:) Totul este ca efectul să folosească şi altora…

  7. Felicitari o noua postare foarte buna….
    Acest pricipiu de cauzalitate dupa ce mi-an dat seama cine sunt si ce vreau cu adevarat m-a ghidat in viata…oricarui efect negativ ii cautam cauza(de multe ori nu vroiam sa o accept da’ eram constient de ea) o gaseam si in felul acesta ma impacam pe mine cu mine…
    E foarte placut cand vezi ca foarte multe tine de tine si ca sunt efecte ale cauzelor tale…parca nu mai esti asa mic si parca ai si u o insemnatate pe pamant…te simti responsabil de ceea ce faci
    As mai spune multe da’ vorba multa saracia omului asha ca ma opresc…
    sa ai o zi fara nori copilule!…

  8. jenniord, ai punctat foarte bine! Aceleaşi idei se aplică, însă, şi gesturilor care au fost gândite bune, însă pe parcurs, au fost cumva "deturnate", din cauza naturii noastre imperfecte, şi au adus şi urmări nedorite (şi pentru noi-înşine, nu numai pentru ceilalţi).

  9. nervblood, eşti pe drumul spre înţelepciune, dacă ai căutat mereu cauza lucrurilor! Eu mărturisesc că am făcut asta numai de la un timp – după ce am început să simt prezenţa Lui în viaţa mea.
    E şi plăcut să vezi că multe ţin de tine:), însă, după un timp, începi să realizezi mai mult răspunderea, şi să nu mai fii atât de fericit! Atât timp cât poţi da vina pe soartă, pe ceilalţi, sau pe orice altceva, te simţi, oarecum, la adăpost! Însă, atunci când vine momentul să îţi vezi propria contribuţie la "schema lucrurilor", senzaţia de fericire se cam "evaporă"!:) Un imn vedic spunea cam aşa: "Fericirea şi nenorocirea nu vin prin porţi/ Ci omul însuşi le cheamă."
    Mulţumesc, oricum, pentru gânduri, şi pentru aprecieri, şi îţi doresc să ai numai motive să fii bucuros de contribuţia ta la "schemă"!

  10. child eu nu sunt genul de om caruia ii place sa de-a vina pe altii..eu sunt genul de om care alege calea mai grea dar corecta kiar dak o are la indemana pe cea usoara dar care nu-i face cinste…
    ma simt rau knd stiu k eu nu insemn nimic si sunt fericit cand port pe umeri un "ceva" de care trebuie sa am grija…iar daca pot ajuta(sau nu) lumea facand parte din "schema "…este tot ce-mi doresc de la viata!..

  11. nervblood, sunt convinsa ca ai cele mai bune intentii, pentru ca esti, in fond, un idealist! Cand am spus "a da vina" nu m-am referit la un proces constient de "pasare a responsabilitatii". Si , nici macar nu m-am referit la tine!:) Eu m-am gandit in primul rand, la mine, si la modul cum ma priveam cand eram mai tanara:) Nu imi vedeam propria responsabilitate in anumite situatii aparent nedrepte (uneori, ce-i drept, e foarte greu sa o vezi, atunci cand nu ti se ingaduie o "privire din afara"). Mereu aveam impresia ca soarta, sau ceilalti, sunt de vina pentru nereusitele mele. Poate, intr-un fel, nu era total neadevarat, dar totul tine de procente. In orice situatie, sau intamplare, exista un anumit procent care tine de tine, si altele care tin de destin, de altii, si chiar de Dumnezeu. Acesta din urma e cel mai important, desigur, dar in ultimul timp El m-a "tras de maneca" pentru a-mi vedea mai bine propriul procent. In acest sens am scris aceasta postare!
    Stii, ma gandesc ca poate de aceea sfintii erau atat de iubiti de Dumnezeu – pentru ca isi vedeau foarte clar propriul procent. Ba, uneori chiar il exagerau! Poate asta inseamna, de fapt, smerenia, sau inceputul ei…

  12. buna ! multumesc (desi o fac cam tarziu) pentru urarile de pe blogul meu :))
    mie imi place mult principiul cauzalitatii ; imi place pentru ca nu ai cum sa te sustragi unei actiuni ! pana acum nu am "dat vina" pe nimeni pentru actiunile mele ,fie ele bune sau mai putin bune (in multe cazuri asta se afla ulterior); poate in unele cazuri nu am considerat firesc sa mi-o asum in totalitate,dar asta e deja alta poveste🙂
    actiune-reactiune ,nimic nu e imposibil ,totul e inevitabil…
    numai bine

  13. Mc Leod, îmi place cum ai spus că, dacă acţiunile sunt bune sau nu, se află ulterior!:) Aşa e, intenţiile pot fi foarte bune, dar, după cum am spus, realitatea "distorsionează"!
    E bine şi că ţi-ai asumat răspunderile, dar acum, nu trebuie nici să cădem în extrema opusă. Mai sus, spuneam ceva de un anumit procent de responsabilitate!:)
    Îmi place şi fraza ta concluzivă.:) Cu un amendament: nu cred că e chiar totul inevitabil!
    Numai bine şi ţie, şi o zi însorită!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: