Posted by: childagain | April 25, 2009

Despre cele mai simple lucruri

 
De multe ori, viata ne pune in situatii complexe, ale caror rezolvari par extrem de diverse si controversate.  De fapt, ele par a nu se incadra in “norma” consacrata, si tocmai de aceea, avem impresia ca trebuie sa gasim noi-insine solutii proprii si originale. Asa si este, intr-un fel, numai ca, aceste solutii trebuie sa treaca intai prin “filtrul” normelor si  al celor mai simple rezolvari, inclusiv al celor evanghelice. De-abia dupa aceea, avem dreptul sa “improvizam”, functie nu atat de imaginatie,  cat de intuitie – de acea “voce a Sinelui”. Dar, sa fim siguri ca e vocea Sinelui, si nu a egoului….
Aceste “filtre ale simplitatii” sunt uitate, din pacate, in special de catre noi, intelectualii! E un pacat pe care mi-l asum si eu. In orice situatie, suntem tentati sa vedem intai complexitatile, si “abaterile de la norme”, si abia apoi, dupa multa truda, realizam simplitatea, care cere solutii la fel de simple. Daca am reusi sa vedem totul, de la inceput, prin ochii Divinitatii, poate ca ne-am scuti de multe “volute” ale traseului! Fiindca, in ochii Lui, toate sunt simple. El ne-a dat niste reguli clare, si care pot fi aplicate in aproape orice situatie. Desigur, insa, ca modalitatea de aplicare este cea care creaza complexitatile, si tocmai aici intervine (sau, trebuie sa intervina) discernamantul.
Ma gandesc, in acest sens, la o “porunca” ce ar trebui sa reglementeze relatiile dintre oameni in orice situatie:“Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Desigur, e un lucru atat de simplu, incat pare superfluu sa il amintim! Insa, daca intram in amanunte, vedem ca aceasta simplitate implica multe aspecte. Intrucat, aproapele nu e doar acela pe care il cunosti, sau il stimezi, ci si acela de departe, pe care nu-l stii, poate stii doar teoretic ca exista, si care ar putea fi totusi influentat de deciziile tale. “Departe sau aproape unul de altul, suntem responsabili de tot ceea ce se intampla, bine sau rau, pe pamant”, spune Sartre.
Din alt punct de vedere, chiar si “aproapelui” pe care spunem ca il iubim, trebuie sa vedem ce ii poate aduce aceasta iubire. Il lumineaza, il sprijina, il indreapta pe drumul cel bun al vietii lui? Sau, e doar un gen de iubire egoista, care ne permite noua obtinerea unor satisfactii psihologice, sau de alta natura?  Uneori, e necesara o sclipire de har ca sa intelegem aceste lucruri. Si de obicei, aceasta sclipire ne e data atunci cand o cerem, sau cand nazuim in mod hotarat spre Adevar…
As spune cateva cuvinte si despre expresia “a iubi ca pe tine insuti”. De fapt, multi dintre noi nici nu stim ce inseamna sa ne iubim pe noi-insine. Multi confunda acest lucru cu egoismul. Insa, de fapt, e chiar opusul lui! A ne iubi pe noi-insine inseamna a iubi ceea ce e etern si valoros in noi, acea scanteie de divinitate. Si, implicit, sa facem totul pentru a-i permite sa se manifeste in viata noastra pamanteasca. Aceasta inseamna, de multe ori, sa nu ne multumim cu satisfactii de moment, efemere, care nu pot decat sa ne intunece scanteia. Si, mai inseamna si sa nu ne multumim cu putin! Intrucat, orice lucru pamantesc, fragmentar, pe care tindem sa il obtinem, inseamna mult mai putin decat Binele pe care il doreste El pentru noi. 
Iata deci, cate lucruri trebuie intelese atunci cand e vorba de o porunca evanghelica simpla! Si totusi, daca nu ne vom gandi la aceasta porunca, nici nu vom derula macar procesul intelegerii! De aceea spuneam ca, in situatiile care par complexe, trebuie sa pornim de la cele mai simple norme si porunci. Si, de multe ori, vom constata cu surprindere, ca aceste simple norme sunt de-ajuns!
In acest sens, inchei prin cuvintele atribuite de Platon lui Socrate, si care par sa concluzioneze foarte bine cele de mai sus. Dovada ca unele solutii sunt atemporale!

 

Pentru  a  f  cu  adevarat  cunoscator, nu  e  nevoie  sa  cunosti  toate  stiintele  din  lume, ci  e de-ajuns  sa  ai  singura  stiinta  a  binelu  si  a  raului.”(Socrate)

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: