Posted by: childagain | April 25, 2009

Începuturi

Florile îşi iau fiinţa

din pământul de râme plin.

Ziua, iarăşi,

din pântecul de întuneric

al nopţii se naşte.

Plinul, miraculos,

din gol se izvodeşte.

Orice început ‘nainte are

gestaţia cu râme,

goluri şi întuneric.

Dar mai apoi,

nimeni nu poate

opri creşterea…

Astfel a fost menit,

şi astfel va fi,

întotdeauna.


Responses

  1. chiar nimeni nu poate opri cresterea… asa cum nu poate opri venirea unui sfarsit🙂

  2. Elza, şi tu ai dreptate: începutul, ca şi sfârşitul, nu pot fi oprite doar prin puterile noastre. Uneori, nici nu e bine să fie oprite! Sau, dacă o facem, ne asumăm nişte riscuri.
    Cel mai bine, în situaţii controversate, e să cerem sfat de Sus! Dar, cred că tu ştii deja asta…:)

  3. Ioan, ai surprins un adevăr: ştiinţa încearcă să ne spună contariul, dar de fapt, ce este ştiinţa? E doar o latură a cunoaşterii umane, şi aceea imperfectă. În timpul lui Levy (sec.XIX), ştiinţa nu era chiar atât de avansată, însă oamenii aveau o spiritualitate mai profundă.
    Până la urmă, ca să revenim la tema discuţiei:" a obţine pur din impur", sau "bine din rău" – asta e mai mult o temă de "alchimie spirituală". Şi viaţa are grijă să ne pună în faţa ei!:)Că vrem, sau nu vrem…

  4. nervblood, e clar că viaţa nu poate fi cuprinsă într-o definiţie, nici chiar în mai multe! Însă, unele pot sugera îndeajuns de mult din realitate…atât cât se poate, cu mijloacele noastre imperfecte! Şi, mi s-a părut că este exact cazul definiţiilor tale!:)

    E adevărat că sufletul nu poate da definiţii, pentru că el nu foloseşte "concepte", ci simţiri şi senzaţii. Însă, acele simţiri sunt uneori atât de sugestive, încât echivalează cu nişte definiţii!:) De exemplu, dacă un lucru ne trezeşte iubire, sau aversiune, în sufletul nostru se crează o "amprentă" la fel de clară ca şi o definiţie. Iar dacă, în cursul vieţii, întâlnim un lucru, sau o situaţie asemănătoare, sentimentul sau senzaţia se repetă aproape identic. Ceea ce e şi bine, şi rău…dar aşa "funcţionează" sufletul, şi nu avem ce-i face!
    Sper că am prins esenţa spuselor tale; eu oricum, aşa am gândit!

  5. Levy folosea cunoştinţele acelei acelei epoci se credea încă în obţinerea purităţii din noroi. Ştiinţa modernă încearcă să ne certifice contrariul. Sîntem într-o noapte mai adîncă decît Evul Mediu.

  6. nu child viata e mult prea complexa pt a fi cuprinsa intr-o definitie…defapt toate sentimentele si tot ce-i mai important in viata noastra nu poate fi definit oare dc?…
    @nu cumva asta o fi vre’un semn lasat de secole si pe care nimeni nu la bagat in seama…un semn care ne arata ca viata nu trebuie traita dupa definitii…
    definim doar ce-i neimportant pentru ca cea mai importanta parte a noastra e: SUFLETUL!
    iar sufletul NU gandeste ci SIMTE…

  7. Şi, cu asta, ai spus tot, nervblood!:) O definiţie mai completă a vieţii, eu una n-aş putea găsi!:)

  8. viata e o carare
    intre bine si rau,
    intre frumos si urat,
    intre aproape si departe
    intre iubire si ura
    intre bucurie si tristete
    intre rai si iad
    intre a fi sau a nu fi!

  9. Ioane, ai înţeles bine ce am vrut să spun! Un autor esoteric – Eliphas Levy – spunea cam aşa: "Trebuie să faci binele din rău, pentru că nu ai alt material din care să-l faci."

  10. Aşa este, jenioord, o lume completă este complexă!:)Eu m-am referit doar la începuturile acestei lumi, care sunt "pregătite" uneori de o "gestaţie" dureroasă. Chiar şi Învierea, a necesitat înainte o răstignire! Cam aşa se petrec lucrurile şi în "universul mic" – deşi. desigur, la o scară mult mai mică!

  11. Frumosul se naşte din urît, bucuria din tristeţe… Ai surprins plăcut.

  12. O lume completa cuprinde foarte multe elemente,de la cele mai simple pina la cele mai complete sau evoluate,fiecare element avind caracteristicile si menirile sale.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: