Posted by: childagain | April 27, 2009

Legenda pârâului Rază-de-Soare – poveste indiană


Legenda spune că demult, în vremurile binecuvântate de dinainte de venirea feţelor-palide, trăia într-un trib apaş o femeie pe nume Rază-de-Soare. I se dăduse acest nume pentru că întotdeauna, chiar şi în cele mai grele timpuri, ea avea un zambet şi o încurajare pentru fiecare.
Când a venit timpul, s-a căsătorit cu un războinic din tribul său, întemeind un cort de bizon aproape la fel de bogat şi încăpător ca şi al şefului de trib. Se părea că existau toate motivele pentru a fi fericită, şi totuşi…ceva lipsea, un lucru esenţial! Oricât îşi doreau, nu puteau avea şi ei un urmaş, aşa cum aveau până şi cei din corturile cele mai umile!
Odată, pe când mergea prin pădure, culegând fructe, şi verificând capcanele puse de soţul său pentru rozătoare cu blana preţioasă, auzi un zgomot ciudat, ca un plâns de copil. Ce putea fi, în mijlocul pădurii, pe unde doar fiarele sălbatice mai treceau? Curioasă, se apropie de locul respectiv, încercând să nu facă zgomot.
Ceea ce văzu, îi tăie răsuflarea, şi o umplu de milă! În mijlocul unei poieni, zăcea moartă o femeie cu o rană urâtă la gât. Lângă ea, plângea un copilaş de câteva luni, probabil de foame. Puţin mai încolo, se vedeau trupurile unui războinic cu ţeasta spartă, şi al unui grizzly uriaş, cu un topor înfipt în piept. Indienii purtau straiele tribului sioux, duşman de moarte al apaşilor.
Înţelegând ce se petrecuse, ea hotărâ să păstreze copilul pentru sine, deşi înţelegea cât de greu îi va fi. Prezenţa unui copil sioux în trib nu putea fi privită cu ochi buni. Şi, chiar aşa se şi petrecură lucrurile! Marele Şef încercă să o convingă să lase copilaşul în pădure, unde îl găsise. “Siouxii ştiu doar să prade şi să ucidă. Prezenţa unui copil al lor în tribul nostru ar fi ca o pânză fluturată în faţa unui bizon furios.” Nici chiar soţul ei nu fu de acord.
Văzând că nu o puteau convinge, îi dădură un cort mic şi umil, tocmai la marginea aşezării. Aceasta întrucât, în cazul în care siouxii auzeau de copil, să îl găsească cu uşurinţă, şi să nu mai distrugă restul aşezării. Rază-de-soare nu fu cu totul surghiunită doar pentru că Marele Şef avea o slăbiciune pentru firea ei blânda, încă de pe când era copilă.
Trecu astfel aproape un an. Copilaşul creştea frumos şi deştept. Rază-de-soare găsea în asta o bucurie, deşi, din când în când, îi mai era dor de cortul ei cel mare, şi îi mai sângera inima când foştii prieteni şi vecini o priveau ca pe o străină.
Într-o seară, după ce hrăni şi culcă copilul, apoi stinse opaiţul din grăsime de urs, auzi la intrare un foşnet ciudat. Nu semăna cu zgomotele făcute de animale, şi nici cu cele făcute de apaşi când se furişau. Cu inima strânsă, apucă un cuţit mare, cu care curăţa de obicei pieile de bizon, şi îl ascunse la spate. Apoi, scose uşor capul din cort.
În lumina lunii, văzu două siluete de indieni necunoscuţi . Unul dintre ei avea părul împodobit cu multe pene, semn al unui mare şef. Când se apropiară, recunoscu straiele siouxilor. Aşadar, veniseră! Marele şef apaş avusese dreptate! Totuşi, nu erau pictaţi în culorile războiului, ceea ce îi mai dădu o speranţă.
– Aţi venit să luaţi copilul şi să nimiciţi tribul? întrebă ea.
– Am venit doar să îţi spunem o poveste, răspunse în graiul apaş cel împodobit cu pene. Dacă vei avea bunăvoinţa de a mă pofti în cort!
Ea înţelese că nu avea de ales, şi făcu un semn de încuviinţare. Cel ce se arăta a fi şef intră, iar celălalt rămase de pază. În cort, se ghemuiră amândoi pe podeaua săracă.
Ea aşteptă să înceapă el vorba, întrucât aşa cereau regulile bunei-cuviinţe, el fiind bărbat, şi în plus, mare şef.
– În urmă nu cu mult timp, începu el, şeful unui mare şi important trib sioux a căzut ucis la o vânătoare de bizoni. Lucrul a fost neaşteptat şi tulburător pentru trib, întrucât el nu avea fii, şi nu apucase să numească un urmaş. Avea, în schimb, mai mulţi fraţi. Unul dintre aceştia: Săgeată-Iute, părea a fi cel mai potrivit să îi urmeze, întrucât era cel mai bun războinic, şi în plus, avea şi o înţelepciune deosebită pentru vârsta lui. Totuşi, fraţii mai mari nu fură de acord. Şi ei erau buni războinici, şi în plus, un mare şef trebuia să fie mai vârstnic. După un lung sfat, care fu cât pe ce să se termine cu o încăierare, îl aleseră pe un alt frate: Cuţit-Lung. Şi, pentru a nu risca să se dezbine tribul în vremuri de nevoie, îl poftiră pe Săgeată-Iute să meargă, împreună cu familia şi susţinătorii săi, să îşi întemeieze o aşezare separată. Nu era chiar un surghiun impus, ci o poftire politicoasa, dar el oricum nu mai era binevenit in trib.
Totuşi, după plecarea sa, văzură că făcusera o proastă alegere. Cuţit-Lung era un bun războinic, dar crud şi încăpăţânat. Îi conduse în tot felul de atacuri asupra triburilor vecine, împuţinând astfel războinicii tribului. Prada nu era foarte multă, şi se termina repede. În plus, veni şi o secetă, şi toţi bizonii părăsiră regiunea, plecând în căutare de păşuni. Una peste alta, vraciul tribului înţelese că Marele Spirit se supărase pe ei, pentru alegerea lor. Făcură un alt sfat, în care aleseră un alt frate la conducerea tribului, dar numai pentru un timp. Şi anume, până ce va fi căutat, şi găsit, Săgeată-Iute. Acest şef, pe numele său Inimă-de-Urs, se află acum în faţa ta.
El l-a căutat pe fratele Săgeată-Iute, dar a aflat veşti proaste despre el, şi anume că fusese ucis de un urs, împreuna cu soţia, iar copilaşul lor dispăruse. Însă, el nu şi-a pierdut speranţa de a-şi găsi nepotul, mai ales că inima ii spunea ca acesta trăia, şi era bine îngrijit. Pe de altă parte, înţelesese că favoarea Marelui Spirit se va întoarce la ei numai după ce copilaşul va fi repus în drepturi.
Rază-de-Soare simţi că ea nu mai avea nici un cuvânt de spus, deşi inima i se strânsese.
– Venind încoace, continuă Inimă-de-Urs, am văzut gheţarii uriaşi din vârful muntelui, şi i-am auzit spunând: “Vai, oare de ce ne topeşte soarele? De ce oare atâta suferinţă?” Încet, se prefăcură în pârâuri, care curseră la vale, printre păduri şi păşuni, văzând lucruri minunate, şi nebănuite de ei pe când stăteau în regiunea stâncoasă din vârf. Apoi, ajunseră mai înspre câmpie, unde era secetă. Soarele începu să soarbă şi din pârâuri, devenite acum râuri. “De ce oare trebuie să părăsim acest râu minunat, care ne-a legănat, şi ne-a dăruit privelişti atât de minunate?” se căinau picăturile care se prefăceau în aburi. Apoi, ele se uniră într-un nor minunat şi pufos, purtat de vânt în multe locuri, văzând şi învăţând atâtea lucruri, câte nici nu bănuiseră ca existau pe vremea când călătoreau cu râul.
Ca gheţarii şi râurile sunt şi oamenii, soră apaşă! Ei nu trebuie sa plângă schimbarea unei forme, la ei, sau la ceilalţi, pentru că nu există pierdere, ci doar transformare spre mai bine. Iubirea niciodată nu se pierde, soră! Iar dacă ai vrea să îl păstrezi pe copilaş în formă de gheţar, crezi că i-ar fi mai bine decât nor fiind?
– Eşti nu numai un mare şef, ci şi un mare înţelept, Inimă-de-Urs! răspunse ea. Desigur că îi doresc copilului  numai ceea ce i-ar aduce cel mai mare bine. Pentru el, se pare ca a deveni nor este ceea ce i se cuvine. Eu, însă, simt că trebuie să hrănesc în continuare pământul natal, ca acel pârâu de care ai vorbit.
– Şi tu eşti înţeleaptă, soră apaşă! Voi avea grijă ca acest copil, pe care îl vom numi chiar Marele-Nor, să îşi aminteasca întotdeauna de tine.
Legenda spune că, în timpul cât Inimă-de-Urs, apoi Marele-Nor, au fost şefi ai tribului sioux, acesta nu i-a mai atacat niciodată pe apaşi. Cât despre Rază-de-Soare, despre ea se spune un lucru şi mai minunat! Se pare că Marele-Spirit a prefăcut-o chiar într-un pârâu, care izvora din ţinutul apaşilor, şi curgea până în cel al siouxilor. Astfel, ea şi-a putut îndeplini dorinţa de a hrăni pământul natal, fără a-l părăsi nici pe copil.

Responses

  1. O foarte interesanta trecere intr-o lume. care pentru mine este si a copilariei, in care exista pe linga vraci si Raza-de-Soare, si eroi ca Winnetou sau Old Shatterhand, dintr-o lume apusa cu concursul nemijlocit al "civilizatorilor" albi. Cultura indiana-americana, cu o vechime si ea de milenii a fost zdrobita material, dar au ramas povestile de un farmec de nedescris.

  2. Spre morala acestei povesti ar trebui sa ne mai aruncam privirea si noi cei de pe aceasta zona.am uitat cu desavirsire ca suntem oameni,ca avem suflet si ratiune si nu trebuie sa ne indepartam prea mult de morala.

  3. no words!…

  4. cand ceva e foarte frumos…foarte reusit..e mai bine sa taci si sa apreciezi si sa te bucuri de el…cuvintele pot afecta frumusetea lui..

  5. pupyci…..mijto:*:*

  6. …de suflet…
    O zi minunata iti doresc

  7. Excelentă. De unde ai găsit-o?

  8. james, mă bucur că ţi-a plăcut! Ştiu că tu apreciezi poveştile frumoase.

  9. Ioan, mă bucur că eşti de această părere! E o poveste pe care am citit-o demult, în copilărie, şi aici am redat-o din memorie. Posibil să nu-mi fi aminitit totul chiar exact, dar cel puţin, învăţăturile mi-au rămas vii!

  10. altmarius, această lume este şi a copilăriei mele, şi îmi e foarte dragă! Winnetou şi Old Shatterhand au fost şi eroii mei, şi am trăit alături de ei toate minunatele lor aventuri!
    Şi eu am fost, şi mai sunt încă, indignată de dispariţia acestei minunate culturi, atât de diferită de a omului alb, dar atât de plină de înţelepciune, şi armonie cu natura!
    Mă bucur că aceste trăiri ale mele mai găsesc ecouri!

  11. jenniord, ai punctat o idee importantă: noi, oamenii moderni, uităm lucrurile esenţiale, îmbătaţi de jocurile raţiunii. Aceşti "sălbatici" trăiau intens sentimentul iubirii, al datoriei, al comuniunii cu ceilalţi, şi cu natura. Este exact ceea ce căutăm să regăsim şi noi…
    Mulţumesc pentru susţinere, şi împărtăşire!

  12. nervblood, presupun că trebuie să mă bucur că ţi-am indus această stare!:) Nu de alta, dar e greu să laşi un poet fără cuvinte!

  13. Vreme de seara ,zambete pentru tine …iau povestea !
    Un pupic!

  14. Brânduşa, mă bucur întotdeauna de vizita ta!
    Mă bucur că ţi-a plăcut povestea!

    Vise plăcute!

  15. Mulţumesc din nou, meritul e al legendei!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: