Posted by: childagain | May 2, 2009

Muntele – poveste banală

A fost odată un om care locuia alături de un munte înalt. Fuseseră mulţi cei care încercaseră să urce până în vârf, dar nici unul nu reuşise. Desigur, mulţi ajunseseră destul de aproape, însă mai apoi renunţaseră – fie din neputinţă, fie întrucât găsiseră în drum rugi de mure, ciuperci, şi alte lucruri gustoase, şi li se păruseră mai folositoare, fie, pur şi simplu, pentru că li se făcuse dor de casă!
Şi, într-o zi, omul nostru se hotărâ să încerce şi el. La început, urcuşul fu uşor, soarele strălucea, păsărelele cântau, totul era chiar peste măsură de frumos! Omul urca cântând, slăvind frumuseţea naturii. Apoi, intră în pădurea de brad, unde drumul începu să îi fie îngreunat de rugi ţepoase de mure, crengi uscate în care îşi lovea picioarele, şi urzici pişcătoare. Cu toate acestea, găsea şi aici mici plăceri, aşa cum găsiseră şi alţii înaintea lui: fragi, mure şi căpşuni, ciuperci gustoase şi afine. Aerul era curat şi minunat de limpede, mirosul de brad îl îmbăta, astfel încât hotărâ să meargă până la capăt, orice-ar fi!
Ieşind din pădurea de brad, începu să urce pe o cărare abruptă, printre jnepeni. Acum, nu mai găsea nimic în drum, însă, privind în jos, începea să vadă întreaga vale, cu satul lui, şi priveliştea era minunată. Aşa că, merse înainte! La un moment dat, găsi o peşteră a unui sihastru, în care intră cu sfială. Acesta se întrerupse din rugăciune şi îl privi cu blândeţe. “Ştiu că vrei să ajungi în vârf”, îi spuse, “dar alt lucru nu îl ştiu, şi se pare că nici tu. De ce vrei să ajungi acolo?” Omul se scărpină în cap, încurcat. “Păi, pentru că eu cred că se poate! Şi, dacă se poate, trebuie să pot şi eu!””De unde ştii tu că se poate, dacă nimeni n-a mai ajuns?”Omul iar se scărpină. “Nu ştiu nici eu de unde, dar ştiu! Altfel, de ce ar fi lăsat Creatorul muntele ăsta minunat, dacă noi n-ar trebui să ne bucurăm de el?” Sihastrul zâmbi. “E un răspuns destul de bun. Dacă asta simţi, înseamnă că restul vei descoperi pe parcurs.” Îl binecuvântă, apoi se adânci iar în rugăciune, şi omul înţelese că trebuia să plece.
După un timp, începu o furtună cumplită, cu tunete şi fulgere, care fu cât pe ce să îl azvârle de pe stânci, sfârşindu-i călătoria. Însă omul nostru, ud şi înfrigurat, se adăposti sub o ieşitură în stâncă, ţinându-se cu mâinile de o rădăcină de jnepen.Când trecu furtuna, mai urcă puţin, cu mare greutate, fiind acum obosit şi flămând, şi, în sfârşit, atinse vârful!
Bucuria sa nu fu mică! Întreaga vale se vedea într-o limpezime şi o  lumină dumnezeiască! Fiecare amănunt al drumurilor, păşunilor, livezilor, fiecare gospodărie, îi stăteau în faţă ca un tablou minunat. Privind, înţelese pe unde curgeau torenţii, şi de ce era satul ameninţat de viituri în fiecare primăvară. Şi, înţelese şi cum trebuiau schimbate albiile lor, pentru a ocoli satul. Era ceva de muncă, dar ar fi meritat! Mai înţelese şi de ce unele terenuri erau mai arabile decât altele: pentru că erau alcătuite dintr-un pământ care, de la acea distanţă, avea o anume culoare. Înţelese căror gospodari trebuia să le spună să îşi mute pământurile, sau să le lucreze altfel. Aerul acela de munte, deşi rece şi rarefiat, îi pătrunse în creier ca un cuţit de lumină, deschizând în mintea lui drumuri pe care nu le cunoscuse înainte.
Stătu aşa un timp, apoi simţi că începea să ameţească. Trebuia neapărat să coboare! Cu grijă, abia mişcându-şi picioarele, începu drumul de întoarcere. Acesta dură mai mult decât la venire, întrucât acum era obosit şi slăbit, dar chiar şi aşa, nu i se păru atât de greu, fiindcă acum cunoştea locurile.
Ajuns acasă, se grăbi să le spună tuturor minunile văzute. Oamenii se adunară la casa lui, ascultându-l vrăjiţi. Însă, când începu să le spună despre torenţi, şi munca necesară abaterii lor, şi despre părăsirea pământurilor vechi şi neroditoare, mulţi dintre ei plecară bombănind. “Să ajungi în vârful muntelui e una, dar să ne spui nouă să ne zdrobim cărând pietre, sau să plecăm de pe pământurile noastre, e cu totul altceva!” Cu toate acestea, unii ascultară sfaturile, şi unii torenţi fură abătuţi. Alţii căutară pământuri mai bune, sau le lucrară cu alte unelte pe cele vechi, şi avură recolte mulţumitoare. Până la urmă, părerile asupra omului nostru fură grozav de amestecate: unii îi mulţumeau, alţii îl duşmăneau, sau îşi băteau joc de el.
“Ce folos că a ajuns în vârful muntelui”, spuneau ei. “S-a întors puţin nebun, şi are pretenţia să înnebunim şi noi! Şi dealtfel, e şi el ca noi toţi: mănâncă la fel ca noi, îşi cultivă pământul ca noi, chiar merge la hore şi la sărbători la fel ca noi . De ce atunci, să aibă pretenţia că e cineva doar pentru că a fost odată în vârf?”
Omul nostru asculta, şi într-un fel, le dădea dreptate. Însă,  mai era ceva ce nu le putea spune, pentru că nici sieşi nu îşi putea cuprinde în cuvinte: simţirea că, deşi făcea acele lucruri, la fel ca ei toţi, înăuntrul lui se simţea altfel. Acele lucruri nu mai erau pentru el pietre de hotar ale vieţii sale, ca mai înainte; erau doar nişte jaloane, care ar fi putut fi schimbate cu alte jaloane, sau, pur şi simplu, să lipsească!
Şi, într-o zi, se hotărâ să îi mai facă o vizită bătrânului sihastru. Avea unele lucruri să îl întrebe. Acum parcurse drumul mult mai uşor, şi când ajunse acolo, văzu că acesta îl aştepta. “Ei, se pare că ai obţinut ceea ce îţi doreai”, spuse el. “Acum eşti mulţumit?” “Nu în totul, sfinţia-ta”, răspunse el. “Nu ştiu de ce, dar acum faptul că am ajuns o dată în vârf nu mi se mai pare aşa de măreţ. Nu ştiu dacă am adus destul folos, ca să fi meritat drumul.” Bătrânul clătină din cap cu blândeţe.” Cumva, viaţa satului nu s-a îmbunătăţit puţin? Nu sunt unii oameni care te ascultă?” “Ba da, dar… şi ceea ce spun ceilalţi pare întemeiat.” “Da, e adevărat că folosul se pierde repede dacă ajungi în vârf doar o dată” răspunse sihastrul. “Cu vremea, oamenii vor uita, şi vor reintra în obiceiurile lor. Nu crezi că ar fi timpul să mai urci o dată, şi să le spui din nou ce ai văzut?”
Omul se însenină. “Aşa e sfinţia-ta, dar…” “Te temi că nu vei putea rămâne acolo mult timp? Nu te gândi la asta! Vei sta un timp din ce în ce mai lung, pe măsură ce ţi se vor obişnui plămânii. Asta înseamnă că trebuie să faci mai multe drumuri. Nu e important doar să atingi vârful, ci şi să te menţii acolo, şi să te poţi întoarce ori de câte ori ai nevoie.” “Acum am înţeles, sfinţia-ta!” se bucură omul. “Dar…” “Ce mai este?” zâmbi sihastrul. “Nici chiar aşa, nu mă vor crede toţi!” “Atunci, mai rămâne un lucru de făcut: să iei cu tine încă un om. Acum ştii drumul, şi vei şti să îl sfătuieşti. Apoi, pe încă unul, şi tot aşa, până ce mare parte din ei vor atinge şi ei vârful, şi vor vedea cu ochii lor ceea ce le-ai spus.” “Asta e, sfinţia-ta! Mulţumesc pentru luminare! Şi acum, rogu-te, binecuvântează-mă ca să pot începe!”

Şi astfel, omul nostru înţelese că e un lucru greu şi minunat să atingi vârful, dar  cu mult mai greu şi minunat este să îi ajuţi şi pe alţii să îl atingă.


Responses

  1. Banala zici? Nu , nu este o poveste banala. E o poveste de unde ai de invatat mult. O seara buna!

  2. Muntele ii ofera omului dornic sa il urce posibilitatea sa parcurga toate etapele inaltarii sale in credinta adevarata. la baza muntelui este o viata banala ,lipsita de griji si de aspiratii.Pe masura ce rnci,te inalti,patrunzi in adincimea si profunzimea notiunilor. si simtirilor;drumul si conditiile se inaspresc,sunt mai aride,acele obstacole ale vietii ce trebuiesc depasite.Senzatia pe care o dobindesti ajuns sus este cu totul deosebita si viata marunta ,confortabila si banala nu-ti mai da satisfactie.Cit priveste capacitatea de a indruma pe altii,ea depinde de flacara interioara stirnita si de harul dobindit.

  3. Buna de dimineata!Astazi putem face citiva mai multi pasi intr-o poienita sau in oricare spatiu verde,pentru oxigenare totala si recreeere. O duminica placuta sa ai !

  4. Pup povestitoarea mea draga !

  5. jenniord, ai punctat foarte bine cele doua aspecte! Dealtfel, inca din vechime, muntele a folosit drept simbol spiritual. In India veche corpul uman era comparat cu Muntele Meru (un munte sacru), iar ascensiunea energiei Kundalini prin centrii energetici era comparata cu escaladarea acestui munte. Iata deci cate simboluri intelepte poate semnifica muntele!

  6. Ioane, si tu ai inteles un aspect foarte important, pe care si eu, si poate si altii, il mai uitam pe parcurs: muntele trebuie escaladat zilnic, pentru ca altfel efectul se pierde in timp. Sau, nu suntem in stare noi, fiinte imperfecte, sa il pastram!

  7. Am uitat să îţi spun: încă nu mă văd a fi ca acel călugăr!:) Acela a depăşit deja etapa "muntelui", şi se află tot timpul sus! Eu sunt doar în urcuş…:) Chiar dacă ajung câteodată sus, efectul nu se menţine, din păcate!:) Şi, aşa suntem mulţi dintre noi…

  8. Mulţumesc, atelocin! Tocmai din poveştile banale avem de învăţat, asta am vrut să spun!:)
    Seară bună şi ţie!

  9. Mulţumesc!

  10. Şi eu pe tine, draga mea dăruitoare de frumos în cuvinte şi melodii!

  11. Asta era ideea, nervblood!:) Fiecare trebuie să îi ia pe ceilalţi pe muntele lui de cuvinte, pentru că altfel munţii ăştia, oricât de valoroşi, ar rămâne izolaţi, şi nu ar aduce folos celorlalţi!
    Şi, apropos, urâtul lumii nu e decât relativ! Depinde ce alegi să vezi!:)

    Mulţumesc pentru empatie, şi îţi doresc…excursie frumoasă pe muntele tău!

  12. Frumos.

  13. Ai înţeles unul dintre aspecte, McLeod, şi anume acela al necesităţii escaladării de fiecare dată. Însă totuşi scopul final este acela de a te menţine!
    Şi, aşa este, efectul nu îl uiţi, dar el se poate estompa în vârtejul vieţii…Tocmai de aceea e necesar să urci de fiecare dată!
    Mulţumesc pentru înţelegere, şi o zi cât mai puţin "abruptă" îţi doresc!

  14. Muntele geografic pastreaza notiunea de dimensiune uriasa,de natural si salbatec,de pastrat sub forma unui monument natural,ce poate fi vizitat si admirat. Muntele in sens figurat este o decantare,o lupta continua spre purificare si inaltare si nu este accesibil oricarui turist amator.

  15. asadar tre’ sa mai iau pe altii cu mine p munte…multumesc…draga calugare…

    cunosteam o parte din aceasta poveste "banala"..dar se pare ca nu stiam ce-i mai important cum sa-i fac sh p altii sa vada ce stiu si eu si sa ma mai sh creada…o sa fie greu sa ii iau q me p munte fiindca muntele meu e unu de cuvinte..dar o sa incerc..sa le arat cat de frumos s vede din varful lui uratul in care traim..

  16. Aşa e, Dinu, muntele a fost dintotdeauna o destinaţie privilegiată! Păcat că numai a vacanţelor, dar nu putem avea chiar totul!

  17. Bună-dimineaţa şi ţie! Sigur că mergem şi în poieniţă, dacă e aşa verde şi frumos!
    Şi ţie o duminică frumoasă!

  18. Ai înţeles minunat mesajul, dragă jenniord! Şi totuşi, cu toţii trebuie să le prezentăm celorlaţi drumul nostru, la un anumit moment dat. Nu e vorba chiar de îndrumare, ci mai mult de relatarea experienţelor trecute, din care fiecare poate înţelege propriul mesaj. Asta e un fel de datorie!:) Şi e valabilă pentru toată lumea.

  19. Depinde de terenul psihologic,de starea de spirit a receptorului cu care vii in contact.

  20. Mmmmm, ce-mi place să merg desculţ pe munte ! Teren foarte variat şi nici ţipenie de om care să se uite chiorâş sau să mai deschidă gura ca să spună absurdităţi.
    Eu singur şi MUNTELE !

  21. O poveste a vieţii de zi cu zi. Doar să o înţelegi. Şi apoi să urci zilnic propriul munte.

  22. titlul insemnarii m-a dus cu gandul la sisif, la olimp, la zei…
    eu cred ca fiecare are de urcat propriul munte si important este dupa parerea mea nu sa te mentii in varf, ci sa fii capabil sa urci de fiecare data pana in varf pentru ca viata iti ofera tot timpul noi provocari(daca le pot numi asa)!
    odata ce ajungi in varf muntelui nu ai cum sa uiti "efectul"…

  23. Frumos,sa ai curajul sa incerci ce n-a mai incercat nimeni.Sa descoperi prin puterile tale anumite forte ascunse in tine si apoi sa le impartasesti si celorlalti, inseamna ca ai ajuns la un nuvel mai inalt de evolutie. Nu conteaza cati te cred sau cati te asculta, important ca vrei sa stie si altii ca poat evolua prin ei insusi.Daca inca un om asculta de sfatul dat si incearca si el sa ajunga la lumina , inseamna mult.Deja sunt doua persoane cu aceeasi gandire.Acum impreuna vor lumina si pe altii.Cum spuneam si eu ,important e sa doresti si tu ,altfel cum poti sa primesti daca nu doresti nimic.Nu poti sa obtii nimic fara sa faci vreun efort,pentruca nu ar fi pretuit daca l-ar obtine usor. Cu cat mai greu il obtii cu atat mai pretuit si mai valoros va fi.

    Un om inteligent crede numai jumatate din ce aude.
    Un om intelept stie ce jumatate sa creada.(
    f. mult mi-a placut acest citat )

    Stii bine ce-ti doresc mereu,
    Lumina si iubire sa fie in sufletul tau

    O zi buna tuturor celor care intra pe acest blog .
    paaa

  24. Aryyana, ai spus atâtea adevăruri, că orice aş mai spune eu, nu ar însemna decât repetiţie! Un singur amendament: aceste lucruri nu mi se aplică doar mie, ci tuturor celor care intră pe acest blog – după cum bine ai spus – şi, tuturor "drumeţilor" în general!

    Şi mie îmi place grozav citatul tău! Însă, pentru a ajunge să ştii ce jumătate să crezi, e necesar uneori foarte mult timp…poate, o viaţă! Iar alteori, desigur, ştii instantaneu, într-o clipă de har!

    Lumină şi iubire şi ţie, care aduci mereu lumină pe acest blog!

  25. Foarte frumoasă povestirea… deși cel ce a ajuns în vârful muntelui s-ar putea să coboare doar pentru a le spune celor de jos să urce și ei sus, căci acolo viața e mult mai luminoasă și mai fericită😉

    • Da, dar nu e chiar așa de simplu ! Ceilalți poate că nu sunt în stare să urce chiar de la început… Iar când îi iubești, ai renunța chiar și la rai pentru cei dragi !

      Vezi exemplul lui Budha, care a renunțat la Nirvana pentru a-i ajuta pe cei care suferă. Ei, nu suntem noi chiar acolo🙂, mai avem muult până acolo, dar totuși, chiar și o bucățică de munte de am urcat, nu putem fi fericiți acolo singuri, fără cei dragi.

      Cel puțin, asta-i părerea unui ucenic păgubos !🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: