Posted by: childagain | May 5, 2009

Floarea elfilor

Glitter Graphics

A fost odată un copil elf, care trăia fericit în regatul elfilor, alături de toţi cei dragi lui, şi de florile pe care le iubea. Elfii aveau nişte flori minunate, aşa cum nu se pomeneau prin grădinile oamenilor, şi pe deasupra, florile acestea aveau şi nişte însuşiri nemaipomenite: dacă le miroseai, îţi dăruiau eterna tinereţe şi fericire, şi pe deasupra, vindecau şi orice boală. Însă, desigur că oamenii nu ştiau aceste lucruri! Micul elf auzise de la bătrânii aşezării (bătrâni doar după ani, pentru că altfel, arătau la fel de tineri) despre acea ciudată şi nemaipomenită lume a oamenilor, şi tare ar fi vrut să o cunoască!
Bătrânii însă îi explicaseră că demult, demult, încă de pe vremea când erau ei copii, elfii părăsiseră cu totul lumea oamenilor, şi se retrăseseră aici, în ţara lor. “Dar de ce?” întrebase micuţul elf. “Şi lumea lor pare minunată şi interesantă!” “Nu poţi înţelege acum, dragul meu”, îi răspunseseră ei. “Tot ceea ce îţi putem spune este că deosebirile dintre lumile noastre sunt mai mari decât asemănările…şi, din această cauză, noi ajunsesem foarte trişti! Atât de mult, încât ne pierduserăm bucuria vieţii! Şi atunci, am hotărât să plecăm de acolo, pentru a o regăsi.”
Copilul nu înţelegea foarte bine. De fapt, dacă se gândea bine, nu înţelegea deloc! Şi, tocmai de aceea, dorinţa lui de a cunoaşte lumea oamenilor creştea. Şi, într-o zi, îi spuse bunicului său că el dorea să plece acolo cu orice preţ. “Doar să o vizitez”, spuse el, “şi apoi mă voi întoarce. Însă, pentru a fi bine primit, m-am gândit să le aduc un dar:  le voi duce cea mai frumoasă floare din grădina noastră – trandafirul alb, cu parfum ameţitor. Această floare le va dărui atât de multe lucruri, încât în mod sigur, ei vor fi foarte fericiţi, şi lumile noastre se vor împrieteni din nou.”
Oricât încercă bătrânul să îl convingă să nu plece, nu reuşi! Atunci, îi mai dădu un ultim sfat: “Dragul meu, pentru că te văd hotărât, îţi voi spune o taină, pe care o ştiu doar puţini elfi. Cei mai mulţi oameni nu pot vedea lucrurile aşa cum sunt ele, în frumuseţea lor, pentru că Marele Vrăjitor Negru a aninat pe feţele lor văluri cenuşii, pe care ei-înşişi nu le pot vedea, nici simţi.  Tocmai de aceea am plecat şi noi – pentru că ei nu ne mai vedeau frumuseţea. Să nu fii prea dezamăgit dacă îţi vor spune că floarea noastră nu e chiar atât de frumoasă.” “O, bunicule, floarea aceasta străluceşte atât de puternic, încât cred că poate străbate orice văl!” Văzând că nu îl putea convinge, bătrânul îi dădu binecuvântarea, şi copilul plecă. 
Nu spunem aici cum a decurs drumul între lumi, pentru că oricum, noi oamenii, nu putem înţelege. E de-ajuns să spunem că micuţul elf a trecut nişte porţi straşnic păzite, însă pe care strălucirea florii le deschidea într-o clipă. Şi, a ajuns, în sfârşit, în mult-dorita lume a oamenilor!
Nimeri într-un târg plin de mulţime, cu numeroase tarabe cu mărfuri, dar şi vânzători ambulanţi, cu femei frumos şi ciudat îmbrăcate, aproape ca nişte prinţese, şi cu bărbaţi mândri, cu arme de soi, şi cai de rasă. Peste tot plutea un miros dulceag, de alimente, parfumuri amestecate şi sudoare, încât micul elf simţi la început că i se face rău. Însă mai apoi, se obişnui.
Găsi un colţ de tarabă goală, şi puse şi el acolo floarea, cu sfială. La început, oamenii treceau nepăsători, pentru că stofele bogate şi bucatele gustoase de alături prezentau mai mult interes. Apoi, un tânăr veni la el. “Ce floare e aceasta? N-am mai văzut aşa ceva până acum. E ciudată!” “E un trandafir magic”, răspunse copilul. “Nu vrei să o miroşi?” “Ha! ha! Trandafir magic! Da’ştiu că te pricepi la vinderea mărfii! Şi, cât ceri pe ea?” “Nimic” spuse copilul. “Ţi-o dăruiesc!” “Ştii ce, nu eşti un vânzător aşa de bun pe cat credeam! Dacă aveai un trandafir magic, preţul trebuia să fie pe măsură. Ceea ce îmi dovedeşte că floarea ta n-are nici o valoare! Şi uite, îţi mai dau un sfat: lumea nu prea caută flori albe. Celor mai mulţi, albul le supără vederea. Dacă vrei să o vinzi, coloreaz-o puţin, ca să semene cu florile de colo!” Şi, îi arătă o tarabă cu flori multicolore, de toate soiurile.
Deşi dezamăgit, copilul se gândi că tânărul fusese bine-intenţionat. Chiar dacă purta şi el vălul… ( Ştiind de ele, copilul începuse să vadă vălurile de pe feţele oamenilor.) Şi, îi urmă sfatul. Luă un penel, şi coloră puţin petalele trandafirului. Deşi nu la fel ca înainte, totuşi strălucirea florii se vedea chiar şi prin culori! Şi, într-adevăr, începură să vină mulţi cumpărători.
“Ia te uită, o floare pestriţă!” spuse unul. “I-ar sta bine în colecţia mea de flori pestriţe, ba chiar, le-ar da o strălucire aparte.” “Floarea mea nu poate sta alături de altele”, spuse copilul. “Mirosurile lor ar ofili-o înainte de vreme.” “Ei, dacă eşti pretenţios, găseşte-ţi alt cumpărător”, spuse el, şi plecă.
” Şi, totuşi, cât ceri pe ea?” întrebă altul.  Gândindu-se la experienţa dezamăgitoare cu primul cumpărător, copilul răspunse: “Cât vei voi să îmi dai.” “Atunci, n-am de prisos decât un ban de aramă! Restul, sunt rostuiţi pentru alte cumpărături, mai importante.” “Dacă ai şti cât îţi poate aduce floarea mea, ai înţelege că toate comorile din lume ar fi prea puţin pentru ea!” “Ha!ha! Mă gândeam eu că ştii să te tocmeşti! Din păcate pentru tine, chiar nu am de dat decât un ban de aramă. Dacă nu eşti mulţumit, găsesc la cealaltă tarabă un buchet întreg la acest preţ.” Şi plecă.
Şi aşa, unul după altul, cumpărătorii se perindară prin faţa florii, apoi plecară fără să o cumpere. Fie găseau ciudată pretenţia copilului că floarea ar fi magică, fie preţul li se părea prea mare, fie prea mic, fie voiau doar să o privească, pur şi simplu, pentru că simţeau că nu se potrivea în casele lor. Odată, un târgoveţ se repezi să o fure, însă după ce o luă în mână, văzându-i strălucirea, o scăpă de teamă! Micul elf observă că vălul lui nu era chiar atât de gros ca al celorlalţi, ba chiar, se întindea doar pe jumătate de faţă. “Hei, tu, lasă-mă să te ajut să dai jos vălul!” Însă, până să ajungă la el, târgoveţul dispăruse.
Deodată, se făcu o mare mişcare în mulţime. Lumea se dădea la o parte cu respect din calea cuiva. “Cine vine?” întrebă copilul pe un negustor de la o tarabă vecină. “E Marele Botanist al Grădinii Regale”, răspunse acesta. “A auzit de floarea ta, şi vrea să o preţuiască.” Copilul se bucură. În sfârşit, va putea dărui floarea cuiva care o va preţui cum se cuvenea!
În faţa sa, se opri un curtean în straie bogate, însă cu privirea blândă. Vălul de pe faţa sa era foarte subţire, şi tremura în adierea vântului. Uneori, îi acoperea faţa cu totul, alteori însă, o lăsa cu totul descoperită. Copilul începu să simtă o speranţă. “Pot să văd şi eu floarea ta?” “Desigur, domnia-voastră” răspunse copilul. “Pentru că vă văd aşa binevoitor, vă voi spune că este o floare magică, din grădina elfilor.”
Câţiva oameni din apropiere începură să chicotească, alţii îşi dădeau coate. Marele botanist însă doar zâmbi. “Am auzit şi eu poveştile străvechi”, spuse el. “Da, seamănă foarte bine cu o floare a elfilor, însă floarea aceea de care spui, ar trebui să fie albă.” “Aşa a fost la început, domnia-voastră! Însă, oamenilor nu le place prea tare albul, şi atunci, la sfatul unui tânăr binevoitor, am colorat-o puţin.” Chicotele se înteţiră. “Isteţul ăsta are răspuns la toate”, se auzi o voce din mulţime.
“Mda, voi vedea ce şi cum e cu floarea asta”, spuse atunci botanistul. “O voi studia foarte atent. Voi lua fragmente din tulpină, şi din petale, pentru a-i analiza compoziţia. O voi pune în frig, şi în căldură, ca să văd dacă rezistă cât o floare a elfilor. Şi, dacă la sfârşit, se va dovedi că este chiar ceea ce spui, o voi pune într-un ghiveci, în mijlocul serelor regale.” “Dar, dacă o studiaţi astfel, ea va muri, domnia-voastră! E o floare foarte sensibilă!” “Atunci, în mod clar, nu este o floare elfă! Eu am o carte unde scrie despre florile elfilor, şi acolo spune că sunt cele mai rezistente din lume.” “Sunt rezistente atât timp cât sunt hrănite cu magia elfilor! Dacă aceasta încetează, floarea moare, ca orice altă floare!” “Şi, cum încetează această magie?” “Din păcate, ea încetează pe măsură ce nu mai crezi în ea. Deja aici, în lumea oamenilor, magia ei a scăzut la jumătate. Nu mă gândisem la asta când am venit încoace”, spuse copilul cu tristeţe.
Marele Botanist clătină din cap dezamăgit. “Adică, şi dacă e o floare a elfilor, după un timp, îşi poate pierde magia? Atunci, ce valoare mai poate avea? Uite, am aici o floare exact la fel, care nu îşi va pierde niciodată magia.” Şi, zicând acestea, scoase de sub mantie o floare măiestrit lucrată, din metal preţios şi hârtie colorată, care semăna oarecum cu floarea elfă. “Am construit-o după o poză din cartea mea. Pentru mine, e cea mai magică floare!”
Copilul elf înţelese că nici chiar el nu putea preţui valoarea florii sale. Deşi era un învăţat, vălul de pe faţa sa, atât cât era, îl împiedica să vadă întreaga frumuseţe a lucrurilor. Sau, îl împiedica să o vadă tot timpul…”Aşa este, domnia-voastră, spuse el atunci. Floarea domniei-voastre e mai preţioasă! Cred că eu sunt cel care am greşit venind aici. Acum înţeleg că, în lumea oamenilor, nu e loc pentru florile elfe!”
Şi, zicând acestea, luă floarea, care acum începuse să se ofilească, şi îşi croi încet drum prin mulţime. Oamenii îl lăsară, parte zâmbind, parte cu milă. “Bietul copil, el chiar crede în povestea lui!” şuşoteau ei.
Copilul căuta poarta de întoarcere. Ştia că îi va fi mai greu să treacă acum, când stralucirea florii pălise. Însă, nu mai voia defel să rămână în lumea oamenilor! Cum mergea el abătut, fără să îşi dea seama, scăpă floarea, care căzu în noroiul drumului.
“Ei tu, ai scăpat o floare!” strigă în urma lui un bătrânel. Alergă, atât cât îl puteau duce picioarele sale bătrâne, şi ridică floarea de jos. Cum o văzu mai bine, rămase uluit!
“Copilule, nu pleca, tu nu ştii ce ai aici! E o floare a elfilor!” De la depărtare, copilului i se păru că nu auzise bine. Dar, îl văzu pe bătrân alergând, şi ducând floarea ca pe o comoară nepreţuită. Când ajunse lângă el, văzu că bătrânul încercase să spele floarea de noroi, şi, o dată cu noroiul, începuseră să alunece şi culorile pictate, lăsând vederii albul de dedesubt. Ba chiar, floarea începuse să strălucească din nou, pentru că bătrânul crezuse în ea. Cu surpindere, copilul văzu că bătrânul nu avea nici un fel de văl.
“Doar tu, din toată lumea asta, ai văzut cu adevărat floarea mea, şi ai crezut în ea”, spuse copilul. “Asta doar pentru că eu nu port vălul”, răspunse bătrânul. “Ceilalţi nu sunt ei de vină, sunt doar orbi şi nefericiţi”. “Ştii şi despre văl?” se miră copilul. “Da, am aflat în cursul vieţii mele zbuciumate, în care am căutat mereu înţelepciunea şi adevărul. Se pare că, pentru asta,  Atotputernicul m-a învrednicit să îmi ia vălul, deşi sunt doar un om sărman.” “Atunci, drumul meu nu a fost în zadar! Floarea va fi a ta, şi tu vei şti să le vorbeşti oamenilor despre ea.” “Şi tu, cum te vei mai întoarce?” (Se părea că bătrânul ştia multe lucruri.) “Chiar dacă nu mai am floarea, îmi voi chema familia. Ei vor veni, şi mă vor duce înapoi.”

“Eu am o propunere mai bună pentru tine! Să rămâi aici, şi noi doi împreună, să încercăm să îi ajutăm pe oameni să dea jos vălurile. Floarea va servi drept probă ultimă: atunci când o vor vedea în toată strălucirea ei, vor şti ei-înşişi că au dat jos vălurile.” “Nimeni din neamul meu nu a mai făcut asta” spuse micul elf, “dar îmi place ce spui! Voi încerca să o fac, pentru că tu mi-ai redat speranţa.”
Şi astfel, bătrânul şi micul elf, au început amândoi o călătorie, despre care nu ştiau unde va duce, şi nici când se va sfârşi. Însă, ceea ce ştiau era doar că se aflau pe drumul cel bun. Restul nu mai conta.

Atunci când alegi drumul cel bun, ştii că el te va duce la locul dorit, chiar dacă nu ştii când, şi în ce fel.

 

Responses

  1. Flori din gradina sufletului !

  2. imi plac elfii… nu stiam ca florile lor au asa puteri🙂

  3. Tot ce apartine taramului magic are puteri, Elza, insa, dupa cum am spus, numai pe masura credintei noastre. Asta e marea limita!

  4. Adevarul ,floarea alba a elfilor straluceste precum aurul in orice conditii dar se ofileste in conditii improprii de vietuire. Adevarul este intotdeauna pur ,nu cunoaste imitatii,coloraturi si nuante. Adevarul are spectrul lui vizibil de desfasurare in care nu poate patrunde orice tip de privire,purtatoare de dioptrii diferite de cea a luminii naturale si a intelepciunii.

  5. child eu cred k tu esti elful acela din poveste…mereu ne incanti cu frumusetea florilor tale(scriilor tale)…iti multumesc k ai venit din lumea ta si ai coborat pe aceasta platforma!..

  6. Şi eu mulţumesc, nervblood, pentru empatia de care dai dovadă! Nu sunt chiar eu, dar aş vrea să fiu, sau aş putea fi.:) Aşa, cum ar putea fi mulţi dintre noi! Deocamdată, însă, aparţin lumii oamenilor (din păcate, sau din fericire!:))

  7. Asa e, Brandusa, floarea asta poate insemna iubire, intelepciune, adevar, sau o anumita invatatura spirituala. Cu alte cuvinte, tot ceea ce tine de suflet, asa cum bine ai spus!
    Te sarut, si ma bucur de trecere!

  8. Ai găsit un sens profund şi adevărat al pildei, jenniord! Aşa e, adevărul poate fi una dintre florile albe. Totuşi, deşi el este întotdeauna pur, uneori trebuie prezentat mai "colorat", sau modulat funcţie de capacitatea de percepţie a oamenilor. Altfel, riscă să nu fie primit!
    Dar,e foarte adevărat că, fie şi aşa, colorat, nu oricine îl poate vedea, şi preţui. Şi, cu atât mai rari sunt cei care îl pot vedea în forma originară!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: