Posted by: childagain | June 1, 2009

Despre iubire şi prietenie prin secole

În antichitate
Prietenii împărţeau totul, un prieten era considerat mai apropiat ca un frate. (Vezi Castor şi Pollux, Hector şi Ahile). O probă de maturitate la vechii atenieni era să dovedeşti că ai cel puţin un prieten adevărat.
Pentru iubire, oamenii erau în stare de cele mai măreţe şi cumplite lucruri. (Ex. Orfeu a coborât în infern pentru Euridice, pentru Elena din Troia a izbucnit un război de zece ani, Tezeu a înfruntat Minotaurul pentru Ariadna).
În Evul Mediu
Prietenia era considerată o relaţie aproape sacră. Cavalerii ce plecau în cruciade îşi lăsau soţiile şi averile în grija unor prieteni apropiaţi, fiind încredinţaţi că aceştia vor avea grijă de ele aşa cum se cuvenea. Pe de altă parte, prietenii declarau duel celor care aduceau vreo atingere, fie şi nevoită,  numelui sau reputaţiei prietenilor lor.
Acelaşi lucru era valabil şi în cazul iubiţilor, care provocau la duel pe cei care păreau a jigni reputaţia doamnei inimii lor. În lupte şi la turniruri, ei purtau în vârful suliţei eşarfa doamnei preferate, şi mureau cu numele ei pe buze. Uneori, ei nu aveau ocazia să o vadă decât de departe, sau nici măcar nu reuşeau să îi vorbească, însă ea rămânea în sufletul lor până la moarte.
În Epoca Modernă
Prietenii îşi împărtăşeau gândurile şi sentimentele, se sprijineau reciproc, uneori o prietenie dura până la moarte. În unele cazuri, se ajutau şi material. (Ex. Creangă şi Eminescu, Byron şi Shelley, Van Gogh şi Gaugain.)
Iubirile, chiar dacă nu întotdeauna se puteau împlini, din cauza condiţiilor sociale, rămâneau profunde şi durabile. Uneori, reprezentau chiar esenţa vieţii unor oameni. (Ex. Eminescu şi Veronica Micle, regele George şi d-na Simpson, prinţul Rudolf de Austria şi Maria Vetsera)
În contemporaneitate
Prietenia reprezintă, de cele mai multe ori, un sentiment plăcut şi confortabil, atunci când nu te solicită prea mult. Oamenii sunt extrem de fericiţi când prietenii lor le sunt alături la greu, şi se descotorosesc de ei cu eleganţă atunci când au alte activităţi mai interesante. Ascultă cu deliciu micile bârfe pe seama prietenilor, chiar dacă nu contribuie neapărat la ele. Într-un cuvânt, prietenia este un sentiment relaxant, rezervat timpului liber.
Iubirea este deasemenea o activitate plăcută şi relaxantă, aducătoare de satisfacţii şi plăceri. Atunci când o iubire dezamăgeşte, înseamnă doar că trebuie mers mai departe, în căutarea următoarei surse de plăceri. Doar sunt atâtea, şi oamenii inteligenţi ştiu să fie şi deschişi!

Aţi înţeles, desigur, că această prezentare face parte din categoria “umor”! Aşadar, la sfârşit s-ar cere nişte hohote de râs…

P.S. Prietenii mei adevăraţi (şi contemporani ) sunt excluşi, desigur, din această prezentare.


Responses

  1. Azi conteaza mult si cu cine esti prieten…asta fiind o carte de vizita care te recomanda altor prieteni!…Mi-e greu sa vb de "prietenie’, pentru ca nu i-am cunoscut bine pe cei despre care consideram ca sunt prieteni nici in 20 de ani…atat mi-a trebuit sa ma insel asupra lor si sa vad ca nu sunt prieteni. Si asta doar cand a disparut motivul "prieteniei"…prin divortul de un om f influient si cu pozitie inalta…

  2. stii aryyana zicea k vin din alta lume..intr-un comentariu p blogul meu…eu vreau doar sa cred k vin din alta epoca…unde bunul simt era la mare valoare…pritenia cea mai mai comoara…iar iubirea atingerea tandra si iubitoare a lui Dumnezeu…e pacat ca traim intr-o epoca in care toate ascestea sunt dandoaselea…

  3. daca spui "suntem prieteni/e din antichitate…" inseamna ca imparti totul… nu?🙂

  4. Elza, cred ca asta inseamna, aproximativ!:) Si, daca spui asta, se presupune ca ati fost prieteni mai multe vieti…:)

  5. …prietenie, hmmm! inca nu mi-a trecut, Child😦

  6. Uneori, nu trece niciodata de tot, dar reusesti sa "te acomodezi" cu situatia!:) Si, mai reusesti si sa schimbi cate ceva…tot uneori!:)

  7. Ai strins atitea comentarii… Cred ca totusi aZAIZ avea dreptate, iar intr-o viata nu ai mai mult de 3 prieteni adevarati, si o persoana (o singura persoana!) pe care o iubesti. Poate ca numarul de trei este chiar exagerat – in orice caz, persoane cu care sa te afli in consens sunt foarte putine, si de cele mai multe ori nici o cunoastere reciproca masurata in decenii nu este suficienta.

  8. Cred ca multi dintre noi venim dintr-o alta epoca, nervblood! Stii, eu cred in reincarnare, si mai cred ca, in unele suflete, au ramas inca intiparite impresiile din alte vieti, desi nu la modul explicit. Asa se explica faptul ca unii oameni par mai curand "medievali" (in sensul bun, al cavalericmului), altii "renascentisti", sau "romnatici". Si, sunt multi, foarte multi, care simt ca nu apartin epocii lor, si se simt stingheri aici, ca intr-un loc strain…
    Insa, asta nu inseamna ca nu se pot adapta! Dupa cum spuneam intr-o insemnare anterioara, e mai bine sa schimbam noi lumea, decat sa ii permitem sa ne schimbe ea pe noi.

  9. O prietenie adevarata se naste in primul rind pe o compatibilitate morala ,de structura psihica,foarte mare. Este mai presus de avantaje materiale si conditionari de orice gen. Este un transfer reciproc de energie pozitiva,pe aceeasi lungime de unda. In epoca moderna cind materialul ne asigura oxigenul supravietuirii,acesta face si legea. Sentimentele si simtirile cad pe locul doi sau trei cind nu ai certitudinea ca exista o solutie concreta de supravietuire.

  10. "Omul este definit de o sumă de stări contradictorii, când atinge cerul printr-o stare de beatitudine, când se zbate neputincios în tină prin stări depresive.Cei care cred că pot să zboare, se vor prăbuşi în tină, cei complexaţi de viaţă îşi fac din slugărnicie şi linguşire ţeluri inverse, ce degradează şi maculează omul.
    Oamenii raportaţi la Eternitate sunt fire de iarbă care încolţesc în pământul frământat numit Viaţă, sunt o clipă ce zvâcneşte dureros şi apoi se stinge." Razvan Rachieriu

  11. Erys, ceea ce spui tu probeaza, cumva, viziunea mea asupra "prieteniilor" moderne! Adica, genul de relatii bazate pe o motivatie "logica", sau mai bine-zis, pragmatica.
    E foarte adevarat ca modul de alegere a prietenilor este un fel de "carte de recomandare" a persoanei respective, dupa cum spune si un frumos proverb romanesc. ("Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti.") Chestia asta e valabila in cca 90% din cazuri. Insa, exista si acel procent "de eroare".:) Ca in orice studiu randomizat!:) Dovada acei prieteni ai tai…Ei, dar viata are grija sa ofere compensatiile corespunzatoare! Chiar daca in cu totul alte moduri…

  12. aziz, cred ca weblogul ne face iar farse, pentru ca abia acum vad comentul tau!:)
    Ca sa ajung la afirmatia ta, eu cred ca am incurcat numaratorile, pentru ca presupun ca am mai multi prieteni, si chiar mai multe fiinte pe care le iubesc! (In moduri diferite, desigur!)
    Ei, aici, cand e vorba de "contabilitatea emotionala", socotelile nu pot fi niciodata tinute "clar"!:)Dar tocmai asta-i farmecul…(Uneori!)

  13. Ai spus unele adevăruri, jenniord, în privinţa condiţiilor de înfiripare a unei prietenii. Însă căderea relaţiilor umane în derizoriu în epoca actuală nu ţine numai de material, ci mai curând, de o orientare interioară greşită. Întreaga cultură de masă, ca şi educaţia generală, tinde spre dezvoltarea individualismului, şi căutarea "utilităţii" şi a satisfacţiei de moment.
    Desigur, există excepţii, aşa cum au existat dintotdeauna, şi acestea ţin de structura individuală a fiecăruia. Până la urmă, tot "omul sfinţeşte locul", deşi cu greu…:)

  14. Foarte frumos citatul tău, Loricel, autorul are o sensibilitate aparte! Probabil acei "oameni raportaţi la eternitate" sunt şi cei în stare de prietenii şi iubiri adevărate. Ceilalţi, efemeride…

  15. cica de-a lungul unei vieti un om are 3 prieteni adevarati si o fiinta pe care o iubeste cu toata inima. ia calculati, vedeti, i-ati gasit pe toti 4?
    🙂
    (glumesc desigur, cu toata seriozitatea.)

  16. :)))))
    Vezi ce tare am rîs? Bună gluma. Prietenia evoluează peste ani. Din nefericire.

  17. Ai râs şi tu, ca şi mine, Ioane!:)
    Da, ea poate evolua, de multe ori în bine, şi acestea sunt cazurile de comuniune fericită. Se poate şi în sens invers, din păcate, chiar dacă, totuşi, cazurile sunt mai rare.
    Oricum, prietenia rămâne un lucru important al vieţii, de aceea tot ce e legat de ea nu ne poate lăsa indiferenţi!

  18. iar esti trista, de fapt cred ca inca au ramas urme… pe mine ma ai si m-ai avut de mult, nu stiu sa-ti spun din care lumi, dar tot pe-atat si inca mai mult decat atat, ma vei avea
    Alaturi.

  19. Ştiu, drăguţa mea, şi ştiu că sunt foarte norocoasă!

    Nu e supărare, doar tristeţe şi exasperare, uneori…Dar, trece!

  20. Si cum as rade, cu lacrimi in ochi, dar simt chemarea profundei tale intelegeri.
    Daca nu ai cauta esenta, nu ai fi tu !
    Cu drag,

  21. ei, atunci esti o doctorita buna, fiindca exasperarea trece cu rîs, rîsul trece cu exasperare, tacerea indelungata, asta nu e buna deloc

  22. Brandusa, si tu cauti esenta, poate de aceea ma intelegi atat de bine!
    Te imbratisez!

  23. Wyu, daca tu ai probat cu ce trece fiecare, inseamna ca trebuie sa te cred!:)
    Tacerea trece doar cu bunavointa:), presupun, dar pana acum n-am avut confirmarea.
    Pup!

  24. nu ne ramane decat sa ne dorim iubire si prieteni adevarati dar pentru asta trebuie ca noi sa dovedim intai ca trebuie sa le meritam.
    din iubire si prietenie ierti multe dar si faci sacrificii pe care nu ai crede ca le poti realiza. si cat de tare poti rani cand gresesti fata de ei…

  25. Ştiu asta, Danielle, şi poate că am rănit şi eu, fără să vreau! Însă, am făcut şi sacrificii destule, şi am dăruit…
    Nu pot să mă plâng, am câţiva prieteni adevăraţi, însă pe ansamblu, totuşi, imaginea vieţii, pentru mine, are şi umbre.
    Mulţumesc pentru sfaturi, şi îţi doresc să ai parte de prietenie şi iubire adevărată!

  26. Daca rudele le "primesti in dar, sau te pricopsesti cu ele", prietenii ti-i alegi singur in functie de preferintele si de calitatile tale.
    Nu poti fi prieten cu cineva daca nu esti pe aceeasi"lungime de unda".
    Trebuie sa avem aceleasi preocupari, acelasi mod de a gandi ,aceleasi vise, aceleasi cautari ,aceleasi….. etc.
    Nu poti fi prieten cu cineva daca nu ai o anumita compatibilitate cu el .
    Mai bine singur decat cu prieteni care te "trag in jos".
    Vorba ceea: spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti.
    Sigur ca poti sari in ajutorul cuiva chiar daca nu ti-e prieten adevarat.
    Nu te poti simti bine langa persoane cu alt fel de energie decat a ta.

    Va doresc tuturor sa aveti prieteni adevarati.

  27. Aşa e, aryyana, prietenia necesită o "comuniune" de idei, de preocupări, de interese. Uneori, acestă comuniune chiar există, şi totuşi, sunt puncte în care există deosebiri semnificative, pentru că fiecare dintre noi suntem un mic univers. Nu vorbesc de cazurile clare de incompatibilitate, de acele cazuri care, aşa cum spui tu, "te trag în jos." Dar, chiar şi în cazurile "normale", există porţiuni, sau momente, în care energiile fluctuează. E foarte dificil de obţinut o prietenie "valabilă" în timp, dar e şi un lucru foarte valoros!
    Şi, ceea ce am observat eu, în legătură cu prietenii pe care îi am de ani de zile, este că aceste prietenii au venit parcă "de la sine", şi s-au menţinut natural, fără eforturi. Adică, fără eforturi obositoare, ci doar printr-o minimă împărtăşire şi participare la vieţile lor. Tocmai pentru că exista comuniunea…
    Mulţumesc pentru păreri, aryyana, şi pentru urarea finală, şi îţi doresc şi ţie acelaşi lucru!

  28. prietenia intre barbati, cel putin, in antichitate cuprindea si o doza de homosexualitate ( vezi Sparta ) asa incit as pune putin sub semnul intrebarii prietenia din acele timpuri!
    adica, sa fiu clar, era mai mult iubire decit prietenie!

  29. Poate că ai dreptate că, în acele timpuri, exista şi acel gen de prietenie. Totuşi, asta nu înseamnă că toţi prietenii de atunci erau homosexuali!:) Dovadă că oamenii cunoşteau valorile adevărate sunt acele prietenii celebre cântate în mituri şi legende, din care am dat câteva exemple. (Cel puţin, despre Hector se ştie că era căsătorit, şi avea şi copii!)
    Ei, în toate veacurile există şi aspecte controversate ale relaţiilor umane, dar noi nu trebuie să ne oprim numai la ele!

    O zi bună, şi un wekend frumnos, şi…multe prietenii adevărate îţi urez!

  30. :))
    :))Ei, Rabbi dai si tu niste exemple extreme! Sa nu uitam ca in Sparta existau conditii nemaintalnite până atunci în lumea antică şi nici măcar in vreo alta epoca, nici chiar in perioada fascista. Feminitatea era metodic distrusa, incepand cu imbracamintea, cu educatia razboinica, si dandu-i lovitura de gratie cu eugenismul. Femeile care faceau fete erau ca si inexistente, iar cele care faceau baieti, daca acestia scapau cu viata, erau smulsi de langa ele la 7 ani, (varsta pana la care le era inabusita orice pornire de tandrete din ambele parti, pana si plansul era interzis), apoi incartiruiti in agoge unde practic erau transformati in sclavi razboinici la stat. Pe de alta parte, femeile erau folosite doar ca vase de conceptie, iar adolescenta baietilor si toata perioada tineretii si fortei lor vitale pana la batranete se petrecea in cazarma, intr-un regim inuman de instructie si privatiuni. Spartanii se laudau chiar strainilor ca la ei in cetate nu exista adulter. În conditiiile in care societatea spartana era orientata spre cultul aptitudinilor fizice in detrimentul celor spirituale, prietenia nu se putea infiripa decat clandestin, iar –iubirea- cum zici, cred ca nu mai avea cum sa ajunga la discernamantul firesc, pentru ca acestea deveneau aproape fara obiect, dar trebuiau sa existe ca singurele lucruri care-i mai puteau pastra umani.

    Cine ajungea batran apucand sa-si faca un prieten in lunga perioada de catanie, cam ce fel de prietenie crezi tu ca ar mai fi fost ca asta?

  31. Am vazut un doc. parca pe N.Geographic, in care niste exemplare de elefanti tineri au fost adusi intr-o zona unde erau f. rari, pentru populare. Dupa un timp, ajunsesera la un comportament sexual deviant, ajungand sa se imperecheze pana si cu alte specii, rinoceri de pilda. Nimeni n-a stiut carui fapt se datoreaza, anormalitatea asta, pana cand unuia i-a venit ideea sa aduca si niste elefanti batrani si niste mame adulte. In ctva. luni au revenit la comportamenul normal.

  32. wyu dragă, ştiam şi eu câte ceva despre educaţia spartană, dar nu chiar aşa de amănunţit! De aici vine şi expresia "spartan" în sensul de "dur", "aspru".
    Bine că acele vremuri au trecut!:)
    Însă, despre prieteniile înfiinţate în vreme de război, sunt de acord cu tine! Pentru acel gen de oameni, cu o asemenea viaţă, cred că nici căsnicia nu ar fi avut o importanţă mai mare.

    Despre documentar, nu pot spune decât::)))))))))! Desigur, se poate extrage şi de aici un sens profund: singurătatea şi necunoaşterea propriei naturi, poate duce la deviaţii comportamentale.
    Apropos de elefănţei, mi-a venit o idee de postare, dar să văd când voi avea timp!

    Te pup, şi un weekend frumos! Şi…fără spartani prin zonă!:)

  33. Fiecare are dreptate conform propriei lui experienţe, altmarius! Eu chiar cred că am cel puţin patru prieteni adevăraţi! Deşi, nu toţi în acelaşi loc…
    Iar despre fiinţa pe care o iubeşti, cred că nu e vorba atât de o fiinţă anume, ci de propria iubire, care totuşi poate "migra" de la o fiinţă la alta! Şi Coelho spunea ceva asemănător: "Oamenii se schimbă, dar dragostea rămâne."
    Dar, probabil că fiecare simte aceste lucruri conform propriei lui experienţe,după cum am zis. Eu una, aşa le-am simţit, chiar dacă asta nu m-a făcut mai fericită.:)
    Mulţumesc pentru intevenţie, altmarius!
    Apropos de comentarii – şi eu mă mir că această postare, pe care o vedeam neînsemnată, a devenit o adevărată "masă a discuţiilor"! Poate pentru că oamenii sunt interesaţi de temele etern actuale…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: