Posted by: childagain | June 5, 2009

Iedul

Era odată un pădurar bătrân, care îşi petrecea cea mai mare parte
din timp umblând prin pădure, şi veghind asupra vieţuitoarelor ei.
Într-una din peregrinări, găsi într-o tufă un ied de căprioară lovit la
un picioruş. După ce îi învinse spaima dăruindu-i câţiva biscuiţi
găsiţi din întâmplare prin buzunare, îl înveli în scurteica sa, şi îl
aduse acasă, la copii şi nepoţi. Aceştia se bucurară grozav, şi toată
ziua şi-o petreceau cu el, dăruindu-i tot felul de bunătăţi, şi
încercând să îl înveţe jocurile lor.
Cu timpul, iedul crescu, ajungând un căprior drăguţ, şi ajungând
să ştie toate ascunzişurile din gospodărie, şi toate obiceiurile lor.
Într-una din zile, pădurarul îi strânse pe toţi şi le vorbi:
–  Dragii mei, ştiu că vă este drag căpriorul (pe care îl
botezaseră Bulinuţă, din cauza multelor buline albe cu care era
împodobită blana lui), dar a venit timpul să îşi urmeze drumul lui.
Trebuie să îi dăm drumul în pădure, ca să îşi poată îndeplini menirea
lăsată lui de Creator – adică, o viaţă aşa cum duc toţi căpriorii. De
la un timp, va trebui chiar să îşi găsească o pereche, şi să aibă şi el
pui, aşa e firesc.
– Dar, bunicule, izbucni o nepoţică mai mititică, noi îl iubim! Vom avea grijă de el, chiar şi toată viaţa, dacă aşa va trebui!
– Ştiu că îl iubiţi, dragii bunelului, dar tocmai de aceea trebuie
să îl lăsaţi să trăiască firesc,  şi nu să îi croiţi o viaţă aşa cum
credeţi voi că e bine. Va fi mai greu la început, dar tocmai aceasta e
cea mai mare dovadă de  dragoste: să îi doriţi binele cel mai mare –
acela pe care l-ar fi vrut şi Creatorul pentru el.
– Dar, şi el ne iubeşte! strigă un alt nepoţel. Nu va fi deloc fericit acolo, în pădure, pentru că îi va fi dor de noi!
– Numai la început, dragii bunelului, după cum v-am spus! Apoi, Cel
care i-a dăruit natura sa de căprior, iar vouă pe cea de oameni, va
avea grijă ca el să îşi găsească adevăratul drum.Ca să înţelegeţi mai
bine, gândiţi-vă cum ar fi dacă voi aţi fi crescuţi de un neam de
uriaşi, care v-ar arăta toată dragostea, dar nu v-ar învăţa să scrieţi,
să citiţi, să desluşiţi binele şi răul, nu v-ar spune nici măcar că mai
sunt şi alţii ca voi!
Copiii tăcură, mulţi gândind, în sinea lor, că lor nu le-ar lipsi scrisul şi cititul. Dar, cei mai mărişori înţeleseră.
– Poate că ai dreptate, bunelule…dar, ne e tare greu!
– Vă va fi mai uşor când  veţi vedea cât de fericit va zburda
alături de fraţii lui, regăsiţi! Şi, veţi vedea atunci că vietăţile se
adaptează uşor, atunci când simt că aceea e adevărata lor cale.
Bătrânul zâmbi, apoi mai spuse:

Cel mai mare dar pe care putem să îl facem fiinţelor pe care le iubim este libertatea de a fi ele-însele.

Copiii şi-au amintit multă vreme aceste vorbe…chiar şi ajunşi adulţi, şi având propriii lor copii! Pentru că adevărul rămâne întotdeauna pe fundul sitei, după ce se scutură praful experienţelor, şi al suferinţelor.

Responses

  1. Piticii lucreaza si inventa’ povesti interesante…

  2. Sita cerne, dar cerne bine.

  3. S-ar potrivi si expresia: "Pe care din cai sa-i las in pace? Ca de amandoi nu ma pot ocupa".

  4. Despre ‘pitici’ cred ca am citit intr-un comentariu,daca nu ma insel.Dar in spatele acestor insemnari cred ca se afla niste ani de studiu,de lecturi,incepute poate chiar la o varsta frageda(un copil cu cat incepe mai devreme o treaba serioasa cu atat ajunge mai departe).

  5. Acum mi-am amintit de povestea cu pitici, e o poveste mai veche…:)

  6. Cu riscul de a fi considerat indiscret,nu ma pot abtine sa intreb ce-i mana pe ei in lupta;e un hobby,o curiozitate,o ambitie,o traditie de familie?Daca am fost indiscret,voi lasa sa treaca ziua de maine,cand dupa ‘pogorare’ cum se spune voi fi probabil ceva mai …inspirat.

  7. Deci femeile au un simt al datoriei,al responsabilitatii mai mare decat noi ceilalti;pe termen scurt,pentru ca pe termen lung se fac corectiile necesare si lumea ramane,este condusa de barbati…

  8. Pentru ca e deja tarziu,a fost o zi grea mai ales pentru gospodine si sunt un tip…responsabil,ma opresc aici si ma gandesc la niste comentarii mai inspirate pentru data viitoare.Noapte buna.

  9. Povestea plina de intelepciune mi-a adus aminte (a cata oara oare?) de o vorba preluata de la cineva (nu prea drag mie si multora, dar ce-a spus se dovedeste a fi si adevarat): "Nu poti obliga pe cineva sa-ti primeasca ajutorul daca el nu doreste acest lucru". Capriorul mai fara experienta l-a acceptat pt. inceput… Apoi tot Intelepciunea Omului i-a redat libertatea… Daca el n-ar m-ai fi dorit-o? Asta-i alta mancare … (am vrut sa zic de "peste", dar se potriveste "vanatoreasca"!) …

  10. Si sita cerne… expresia mea favorita.
    Dupa o zi ciudata,in linistea noptii ,un crampei de poveste era tocmai ceea ce-mi doream .
    Noapte buna !

  11. Foarte multa intelepciune,morala sanatoasa de viata;daca iubesti cu adevarat lasa-i libertatea sa fie asa cum simte cu adevarat,sa aiba libertatea sa plece si sa nu poate sa o faca, este cea mai buna dovada de dragoste. Sita cerne viata de iluzii si decanteaza realitatea,pietrele ce ramin dupa ce apa sau praful au trecut in zbor mai departe.

  12. Nu ştiam că este expresia ta favorită, Brânduşa! Eu nu o folosesc foarte des, dar totuşi mi se pare destul de sugestivă.
    Te sărut, şi un weekend frumos îţi doresc!

  13. jenniord, ca de obicei, ai surprins esenţa poveştii! Ea poate fi luată şi în sens metaforic, aşa cum frumos ai explicat, dar eu chiar am văzut un documentar – parcă pe TV1 – cu o căprioară crescută de copiii unui pădurar. Mi-a plăcut foarte mult (după cum mi-a plăcut şi filmul Bambi, când eram mai copil:)), şi desigur că am extras nişte învăţături.

    Ceea ce ai spus despre sită e atât de adevărat, că nu mai pot adăuga nimic! Cred că în viaţa mea a existat o sită deasă, încât n-a mai rămas în urmă decât esenţa!
    Mulţumesc pentru intervenţie, şi o zi cu soare!

  14. Atelocin, ea cerne atât de bine, încât în urmă rămâne numai adevărul! Nici măcar o urmă de iluzie…
    O zi bună şi ţie, şi mulţumesc!

  15. :))) Erys, m-ai făcut să zâmbesc, şi asta e bine! Deşi nu înţeleg de ce s-ar potrivi aici, expresia e nostimă, şi reflectă un adevăr. Anume, că în viaţă există alegeri!
    Poate te-ai gândit la alegerea copiilor, sau a iedului, numai tu ştii asta!:)
    Mulţumesc oricum pentru prezenţă, şi pentru zâmbet!

  16. D-le Daniel, piticii (probabil te-ai referit la cei din mintea noastră:)), lucrează fără răgaz, uneori chiar fără să le dăm noi voie!
    De data asta, piticii au fost puţin ajutaţi de nişte imagini reale, după cum am explicat mai sus.
    O zi bună, şi multă inspiraţie şi dv.!

  17. Foarte buna aceasta povestioara.

    Daca Dumnezeu ne-a dat libertatea de-a gandi , de-a actiona,de-a iubi, de ce omul trebuie sa obstructioneze acest drept, dat noua inca de cand am fost creati.
    Nimic nu-i mai de pret ca libertatea.
    Ce face fiecare cu libertatea lui, il priveste, pentru ca numai el va suporta cosecintele alegerilor sale.
    Fiecare are a lui libertate si de aceea cand ajutam pe cineva trebuie sa-l ajutam fara conditii si fara sa-i luam din libertatea sau din puterea lui.
    Cand iubim pe cineva il ajutam asa cum doreste el , nu cum vrem noi, cum credem noi ca-i mai bine pentru el.Nu trebuie sa decidem noi in locul lui.

    Va doresc tuturor libertate deplina.

  18. Aryyana, aceste lucruri sunt atât de adevărate, încât mă dor! Toată viaţa am suferit din cauză că oamenii pe care i-am iubit, sau i-am respectat, erau dipuşi să îşi ofere afecţiunea doar în condiţiile stabilite de ei. Atunci când nu mă mai încadram în "tablou", eram aspru penalizată! Mergând până la uşi închise definitiv…
    Aşa că am hotărât să nu fac şi eu aceeaşi greşeală! Nici în viaţa de familie, nici în cea personală…
    Mulţumesc pentru înţelegere, ai spus exact ceea ce am simţit, în cursul întregii mele vieţi!

  19. Mulţumesc pentru aprecieri, d-le Daniel! A existat şi studiul, şi, mai ales, experienţa vieţii, care e cea mai importantă.
    Dar poveştile, şi orice alte scrieri, sunt chiar spontane, şi vin în momentele în care se petrece câte ceva în viaţa mea, sau în vieţile celor din jur. Studiul a fost doar o bază…:)
    O zi bună, şi încă o dată, mulţumesc!

  20. Nu sunteţi indiscret, d-le Daniel, dar răspunsul e greu de dat! Nu pentru că ei nu ar şti, dar poate părea ciudat pentru ceilalţi…
    Să zicem, pe scurt, că ar fi vorba de conştiinţa unei misiuni de îndeplinit, sau al unui "talant" care trebuie utilizat. Chiar dacă imperfecţiunile omeneşti (sau piticeşti:)) au determinat, uneori, abateri de la misiune, sau greşeli…Însă, pe ansamblu, ea a mers înainte!

    Nu m-am gândit că, de mâine, ar trebui să fim cu toţii mai inspiraţi, dar aşa este! Sau măcar, cei care simţim semnificaţia zilei…

  21. Jah a fost un rege al Etiopiei,despre care se crede ca a fost reincarnarea lui Iisus.Ideea este ca etiopienii in general sunt foarte spirituali.Imi plac genul asta de oameni.Este si credinta o forma de inteligenta.La urma urmei nu-i decat un amalgam de filosofii dialectice.Sa nu vezi si sa crezi.
    Multumesc frumos.
    Si apropo,din moment ce te-am cocotat la favorite probabil ti-ai dat seama ca imi place mult ce scrii🙂

  22. D-le Daniel, responsabilitatea nu ţine atât de calitatea de "bărbat" sau "femeie", ci de structura omului respectiv.
    Lumea e condusă de bărbaţi la exterior, şi de femei la interior!:) (Asta spune şi Lazarev, dacă aţi citit.) Totuşi, în zilele noastre, femeile au început "să iasă" puţin şi la exterior…:))

    Nu sunt chiar o feministă, dar îmi place să văd lucrurile în esenţă, să nu mă opresc la aparenţe. Oricum, mulţumesc pentru păreri, se vede că v-aţi gândit mult la aceste aspecte!

  23. Zâmbetule, mulţumesc pentru informaţie, pentru că mi-a plăcut textul tău despre Jah, şi chiar mi-a stârnit curiozitatea.
    Credinţa permite atingerea celui mai înalt grad de inteligenţă, prin deschiderea inimii şi a minţii oferită de har. Desigur, însă, că lucrul acesta nu se petrece "automat", şi nici tot timpul…
    Şi mie îmi place blogul tău, sensibilitatea pe care o emană anumite scrieri, de aceea te-am pus şi eu la favorite!:)
    O duminică frumoasă să ai!

  24. D-le Ioan, mă bucură revenirea dv., şi mă bucur să văd că aţi tras nişte concluzii atât de profunde din povestea mea!

    Nu e un lucru rău să accepţi să fii ajutat, indiferent de planul în care se petrece asta. Ba uneori, e chiar o dovadă de înţelepciune să accepţi că ai nevoie de ajutor (sau de instinct, în cazul animalelor.) Problema intervine în privinţa limitelor, temporale sau psihologice, ale acestuia. De multe ori, noi, oamenii, păcătuim prin necunoaşterea limitelor, sau prin substituirea intereselor fiinţelor ajutate prin propriile noastre interese (fie ele şi de ordin subtil, psihologic.) Din fericire, există "momente de graţie", în care reuşim să avem o vedere de ansamblu asupra situaţiei. Adică, ieşim din planul nostru propriu, limitat…

    Despre faptul că o fiinţă ar putea să nu îşi mai dorească libertatea, părerile sunt împărţite. De fapt, aici lucrurile stau altfel la animale, decât la oameni. La animale, ar însemna, pur şi simplu, o deturnare a instinctului lor, şi a drumului lor natural. Oamenii nu ar trebui să fie mândri de asta.
    La oameni, depinde foarte mult de la caz la caz. Totuşi, părerea mea este că soluţia cea mai bună a oricărei vieţi este urmarea drumului propriu, şi nu "blocarea" într-un loc sau o situaţie, fie ea şi prietenoasă. Pentru că mai târziu, lucrurile ar putea apărea cu totul altfel, şi regretele ar fi mai mari.

    Mulţumesc pentru vizită, şi vă doresc o zi plină de soare!

  25. @child – Pentru ziua plina de soare iti multumesc si mi-ar place sa aflu ca ea te stapaneste…
    Dumnezeu (fiinta suprema…) a acordat libertate tuturor creatiilor sale… Dintre toate, se pare ca numai Omul este in masura sa si-o gestioneze… Atat timp cat dorintele, aspiratiile sau actiunile noastre nu se contrapun celorlalti, iar ale celorlati nu limiteaza in vreu fel propria noastra libertate se cheama ca echilibrul e sinonim cu perfectiunea (creatiei)…
    Iar in povestioara de mai sus "bunicul" actioneaza in rezonanta cu Creatorul…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: