Posted by: childagain | July 12, 2009

Construcţia

Procesul
începe devreme.
Cu prima sclipire de
conştiinţă-de-sine,
vine şi gândul:
“Vai, sunt gol!
Gol în bătaia
oricărui vânt
al adevărului…
Visele mele
sunt toate dezgolite,
şi ce să facă lumea
cu visele mele?”
Şi atunci,
începe construcţia!
Construim un gard înalt
de aproape-adevăr.
Nu e chiar minciună,
nu se poate spune,
dar e aproape-adevăr.
Aşa, nu ne mai simţim dezgoliţi,
dacă rămâne fie şi un milimetru
al nostru…
Întâi, gardul este pentru ceilalţi,
pentru a ne simţi în siguranţă.
Apoi, încet-încet, el înaintează
în interior,
până ce nu mai ştim
unde este gardul, şi unde suntem noi…
Aproape-adevărul se confundă
cu adevărul,
într-un amalgam.
Şi, vine şi momentul când
nu mai ştim cine suntem,
şi ce vrem…
Deşi, întotdeauna,
aproape ştim!
Doar aproape…
Vestea bună este însă
că procesul e reversibil!
Doar să începem
să vedem gardul
pe care singuri l-am construit
şi care, de la un timp
devine transparent…
De aceea e greu de văzut,
doar de aceea!
Pentru că avem iluzia
transparenţei…

Responses

  1. Construim ziduri sau garduri pentru a ne proteja fragilul interior sau cind dorim sa delimitam unda personala de valul general.

  2. Suntem fragili, suntem cei ce incercam sa ne aparam, suntem cei care ne construim prieteniile, suntem cei care construim iubirea.

  3. Cuiva i s-a dereglat parabolica foarte tare; ii sfiriie toate rezistentele de la paratrasnet si de la ploaie si vede numai comete.

  4. Multumim, acelasi lucru si tie!

  5. Childuleeee, sunt la mareeee ! :*

  6. No, pai fui. Si fu fain !

  7. Asteept!:) Tuc si eu!:)

    P.s.Dar nu astă-seara! Am ceva de făcut.

  8. Mulţumesc, jenniord! Dar aceste "sfârâieli" nu mă afectează foarte tare! Vorba românului: aş râde, dacă n-ar fi de plâns!:)
    Oricum, am făcut linişte!

  9. Îmi pare rău, Dinu, dar din motive care nu ţin în totalitate de mine, e posibil să nu pot ajunge! A intervenit ceva azi…
    Dar, mai sunt şi alţi bloggeri pe care îi poţi întâlni, şi eu zic că totuşi merită sî te duci!

  10. Brânduşa, ideea măştii mi-a venit şi mie, dar parcă "gardul" suna mai sugestiv!:)Aşa e, uneori ne obişnuim atât de mult cu masca asta (unii dintre noi), încât pare să se muleze pe faţă, şi dacă încercăm să o scoatem, doare! Şi totuşi, undeva în străfunduri, clocoteşte ceva…ce ne face să nu ne simţim chiar bine! Şi atunci, ajungem la dilema: să încercăm să scoatem masca, răbdând durerea, sau să o lăsăm, răbdând însă clocotul, care…doare şi el?

    Eu am descris aici un proces – obiectiv, aş zice – pentru că problema măştii la mine s-a rezolvat…cel puţin în proporţie de 80-90%!:) Dar, acum sunt capabilă să văd în jur!:)

    Mulţumesc de receptare, şi rezonanţă, ca de obicei! Te sărut!

  11. Aşa e toată viaţa noastră, nervblood! Construim garduri pe care le ia apa, apoi alte garduri, pe care la ia apa…Până când von ajunge destul de puternici, încât să nu mai avem nevoie de garduri!
    Timpul în care se întâmplă asta e, însă, diferit pentru fiecare…

    Mi-a plăcut şi "legenda" cuvintelor tale – ca aceea a unei hărţi!:)

    O zi bună să ai!

  12. La însemnarea precedentă, cea cu solenoidul, mă comparam cu o scoică sau cu un melc, tocmai ca să arăt că între mine şi lumea exterioară este un fel de gard protector. Mai mult un zid. Căci dacă n-ar fi acest "scut de apărare" m-aş simţi şi mai singur şi mai gol. Iar acest sentiment de nevoie de siguranţă mi-a apărut cam încă din copilărie şi a tot crescut. Însă, acum de vreo 9 luni, de când am rămas singur, s-a îngroşat aproape dublu.
    Ar fi interesant, poate, să spun că acest zid nu e chiar impenetrabil. El lasă să răzbată din afară informaţiile pe care eu le consider importante pentru mine şi chiar lasă să treacă de la mine spre "exterior" informaţiile pe care vreau eu să le trimit. E un fel de sită sau un sistem (complicat) de supape.
    În general ştiu cum să trec prin această viaţă fără să-mi fac (prea mulţi) duşmani. Iar dacă mi-i fac, sigur, e şi că n-am cântărit îndeajuns informaţiile ce le-am trimis, fie că ei n-au recepţionat mesajul aşa cum ar fi trebuit. Însă, întotdeauna am ceva care-mi dă acel sentiment de a nu mă simţi inferior. Nu superior, căci nimeni de pe lumea asta nu e superior faţă de altcineva. "Aud" atunci aceste cuvinte:
    "Ce-ţi pasă ţie chip de lut,
    Dac-oi fi eu sau altul ?
    Trăind în cercul vostru strâmt
    Norocul vă petrece
    Ci eu în lumea mea mă simt
    Nrmuritor şi rece…"
    Da, în lumea mea. Căci fiecare dintre noi, deşi trăim în aceeaşi lume, avem fiecare şi o lume a noastră. Aşa cum fiecare avem blogurile noastre aici. Bloguri separate printr-un gard…

  13. pe fuga te ţuc, dar avem de vorbit. am sa te sun curand.

  14. Aşa este, atelocin, noi, cei fragili, suntem şi cei care încercăm să ne apărăm, şi cei care construim – în bine, sau în rău! Curios cum nişte fiinţe atât de fragile pot construi lucruri atât de trainice!:)

  15. jenniord, aşa e, rolul zidului este, iniţial, unul de apărare! Poate că, în acest sens, în perioadele iniţiale ale unui proces dureros, e oarecum necesar! Însă, partea proastă este că apoi ne obişnuim cu el, "ni-l asimilăm", şi până la urmă, ajungem să nu mai putem fără el, sau să nu mai distingem fiinţa noastră de zid!
    Vine un momnet când e necesar şi procesul invers – de "de-construcţie" – dar şi acesta e la fel de greu ca şi construcţia…poate, chiar mai greu!

    Însă zidul cu rol de "delimitare" a specificului fiecăruia cred că poate avea un rol util! Relativ, atunci când are o înălţime potrivită!:)

  16. Erys, ai spus exact ceea ce am subliniat eu mai sus! Un "gard" micuţ, şi nu prea fioros:), care să ne asigure păstrarea sentimentului unicităţii personale, a intimităţii noastre…Acesta ar fi singurul lui rol util!
    Însă, pentru apărare, utilitatea scade! Un părinte îmbunătăţit spunea că singura, şi cea mai de preţ apărare a noastră, sunt gândurile noastre bune, de iubire. În rest, sunt "tehnici" limitate, cu efecte controversate…

    O zi frumoasă şi ţie!

  17. Ioane, "aproape-adevărul" nu e nicidecum minciună, nici măcar "departe-minciună"!:) Aproape-adevărul este doar un adevăr incomplet, sau un adevăr "în faşă".
    Un om de spirit, nu mai ştiu exact cine, spunea că duşmanul cel mai mare al adevărului nu este minciuna, ci un adevăr parţial, sau o bucăţică de adevăr.

  18. Dinule, ai înţeles extraordinar de bine problema zidului, cu toate implicaţiile ei! Toţi ne-am construit cândva un zid, din diferite motive, însă unii am început să îl mai micşorăm niţel…:)
    Şi, e adevărat şi că acest zid funcţionează ca un "sistem cu supape"!:) Doar că există problema emisiei şi a receptării, după cum bine spui.

    Totuşi, oamenii cei mai liberi au fost cei care au renunţat la ziduri! Atunci când trăieşti fără teamă – fără teama de a fi rănit, sau de a fi "recepţionat" greşit (chiar dacă se mai întâmplă şi din astea!:)), cunoşti o libertate extraordinară! Dar, pentru asta, trebuie să fi atins acel punct în care puţine lucruri să mai fie în stare să te rănească…acea stare de linişte!

    Blogurile sunt separate, pentru că nu ar putea exista altfel! Ca şi conştiinţele noastre, deocamdată!:)

  19. Da, foarte adevărat. Îmi place cum surprinzi aşa fin, încet şi răbdătoare aspecte ale profunzimilor umane pe care, din nefericire, de multe ori, nu le bănuim.

    Toate cele bune!

  20. acest "gard" sau "pod de piatra" peste raul dintre noi si ceilalti facut din jumatati de adevaruri( acestea dor mai rau decat minciuna) va fi luat intotdeauna de "apa sfanta a constiintei noastre" insa vom face altul mult mai de "piatra" pe care probabil la randul sau il va lua "apa"…

    simbolism:

    rau=cursul vietii
    pod=legatura dintre indivizi
    apa=curatirea mizeriei din noi

  21. Cautam o masca, o asezam pe fata, pe trup si ne oglindim.
    Pare ok, spunem, asa cu masca asta voi fi ferit de privirile celorlalti si e chiar draguta, impozanta, corespunde cerintelor societatii. In timp ne obisnuit, o lipim zilnic si uitam s-o mai scoatem. Dormim cu ea, visam cu ea, suntem una cu ea.
    Dar interiorul clocoteste, se aduna energii, asimilate fara a fi exteriorizate, tumultul va rabufni sau ne va invinge.
    Da, avem posibilitatea de a alege, traim cu sau fara masca, traim curati sau valuriti si fara pretentii de la ceilalti ?!
    Extraordinara ideea transmisa de tine, ma inspira, voi mai gandi o vreme la ea.
    Cu mult drag,

  22. Se poate si fara "gard"…sau cu unul mai mic. Atat cat pentru sentimentul de intimitate, de siguranta. In rest, am vrea oare sa ne ferim singuratatea, nevoile,sufletul?…Vrem si nu vrem…Dupa cum e nevoie.
    O zi placuta si insorita!

  23. Îmi place conceptul de aproape-adevăr. Ehe, nu e chiar minciună. Ar putea fi departe-minciună. Uite că m-ai prins în raţionamente.

  24. Şi mai ştii, dragă Child, că în acest zid al meu am descoperit o breşă. Nu-i foarte mare, însă îmi permite trecerea spre libertate. O libertate verde crud… pe care-o străbat întotdeauna desculţ. Ăsta-i semnul meu pentru libertate. Chiar, am să revin la vechiul meu avatar, care să mă reprezinte şi aici, nu numai în restul mapamondului.
    De miercuri voi cunoaşte din nou acest gust al libertăţii. Chiar şi numai 10 zile (din an). O libertate continuă, pe care-o aştept de 365 de zile !

    Vom continua această discuţie prin viu grai, sâmbătă 18 iulie, la ora 17:26, pe terasa "Maria" din Mamaia. Împreună cu cei dragi de-aici de la weblog.ro !

  25. Mă bucur că ai găsit o cale să te simţi bine! Dacă zidurile nu ar avea breşe, atunci lumea ar fi tare plictisitoare!:)
    Vezi, tu ai această libertate "desculţă"; pentru alţii, libertatea ia alte forme, psihologice…Fiecare, însă, avem breşele noastre!:)
    Îţi doresc să ai o vacanţă plăcută, şi până la întâlnire, şi după!

  26. Pentru toţi prietenii noştri, precizez că ultima discuţie cu jenniord se referă la un comentariu "extraterestru" pe care l-am primit (de la extratereştrii ăia răi:)), şi pe care l-am trimis înapoi în spaţiul cosmic!:)

  27. Child şi Jenniord, uitaţi aici mesaj de la un extraterestru bun (şi tare simpatik) !



  28. @ Dinu, multumim, chiar e un extraterestru tare simpatic! Si verde, asa cum scrie la carte!:)

    @ bnegativ, le surprind, pentru ca le-am surprins intai la mine…:)Dar, dupa ce le-am surprins o data, nu-mi mai scapa!:)

    Numai bine si tie!

  29. Atenţie mărită, Child ! Aici, aproape de blocul meu, era un teren viran cu o casă ruinată, plină de oţetari ca nişte palmieri. Locatarii erau fie ţigani, fie oameni ai străzii. Însă de dimineaţă a venit un buldozer galben ca să radă tot. O să mă duc să-l rog pe buldozerist să-mi mărească şi mie breşa aia din zid. Măcar aia, dacă nu tot zidul. Chiar dacă nu-i ca zidul Berlinului, tot s-ar face cam mult praf. Mmm ? Ce zici ? Oare cât mi-o lua ?

  30. Dinu, problema zidului nu e aşa de simplă cum pare!:) Poţi să îl rogi pe buldozerist să te ajute, dar trebuia mai întâi să fii sigur că ai găsit timpul, şi împrejurările potrivite. Pentru că zidul acela, cum îi mai spuneam cuiva, a fost ridicat cu un scop: cu scopul de a feri "interiorul" de suferinţă. De aceea, trebuie să fii sigur mai întâi că ai atins acea stare de linişte în care puţine lucruri să te mai atingă. Sau, acea înţelepciune…Sau, să fii sigur că ai găsit o geană de lumină suficient de puternică pentru a "încălzi" ceea ce e dincolo de zid. În aceste condiţii, zidul va cădea de la sine, fără ajutorul buldozeristului!:) Dar, dacă nu eşti sigur, mai bine nu forţa "natura"! Lasă zidul să se micşoreze treptat, de la sine…

  31. Child… Ar trebui să nu scriu Child, ci CHILD. Cu litere aurii şi boldite. Desigur, toată povestea mea de mai sus este o metaforă cu zidul şi tractorul. Pentru că, de altfel, am tot stat şi m-am gândit. Acest zid s-a creat în zeci de ani. Poate mi l-a construit îngerul meu păzitor… natura… De dărâmat e uşor, dar de reconstruit… imposibil.
    M-am uitat prin breşa aia şi am văzut un câmp verde, cu flori multicolore, un cer albastru şi privighetori. Şi mă gândeam că tot ce-i frumos nu ţine mult. Peste câteva luni, când mă voi uita din nou prin gaură, ce voi vedea ? Un câmp maroniu, flori ofilite, un cer plumburiu şi multe ciori. Iar mai apoi, totul va fi alb şi amorţit.
    Nu, mai bine las zidul aşa cum este. Eventual îi construiesc şi un acoperiş. Şi va fi ca o casă. În care mă voi regăsi, pe mine însumi, stând şi aşteptând, ca El să facă ceva… ca să ciocăne cineva la uşă… Cineva în căutarea unui cămin cald…

  32. Dinu, cred că sufletul tău ştie mai bine ce trebuie să facă cu zidul! Uneori, sfaturile din afară nu sunt chiar potrivite!
    Si, dealtfel eu nu am scris poezia pentru un caz anume, ci la modul general. Poate, ghidându-mă după experienţele mele!

    Nu îţi rămâne decât să te rogi să îţi şoptească El când să dărâmi zidul, sau pentru cine! Tu s-ar putea să te înşeli, cu gândirea omenească…şi neştiind tu tot ce ştie El!

  33. Buna Child:

    Procesul de"constructie" incepe o data cu gandirea.
    In functie de gandirea pe care o avem ne putem construi viata. Cum dorim asa o s-o avem .
    Si…dupa aia cui ii mai cerem noi socoteala de viata pe care o avem, daca nu suntem niste proiectanti buni?
    Nimeni nu poate raspunde de gandurile si faptele noastre.
    Numai noi ne construim v i i t o r u l, numai noi.

    Tuturor le doresc un viitor minunat.
    Pa!

  34. Ceea ce spui tu e în mare parte adevărat, aryyana! Noi ne construim mare parte din viitor, dar, la un moment dat, mai intervine şi El…şi mai adaugă câte o cărămidă!:) Dacă merităm, bineînţeles! De aceea Edgar Cayce spune că "suntem co-Creatori cu Creatorul nostru."

    Poate de aceea construcţia noastră e trainică pe alocuri, mai şchioapătă prin altele…E vorba de contribuţia noastră umană!:)

    Mulţumesc de gânduri, şi te sărut şi eu!

  35. Aryyana, Child are dreptate. La o construcţie lucrează mai mulţi oameni. Dar la acest zid personal, sufletesc, lucrăm noi şi cu El. Noi punem cărămida, iar El – liantul. Pentru că, sigur, cum punem cărămida aşa se va înălţa zidul. Dar fără ceva care să le unească, să le lipească, tot zidul se poate nărui la cel mai mic "cutremur". E zid, da ? Vedem numai zidul. Nu ştim ce-i în el. Dar El, Dumnezeu ştie. Şi ştie cum va fi în final.
    Vă doresc să puneţi numai cărămizi bune, solide.
    Să fiţi fericiţi şi iubiţi !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: