Posted by: childagain | September 6, 2009

Poveste neterminată despre copiii elfi şi întâmplările lor

Povestea ce urmează poate părea fie banală, fie prea fantastică – în funcţie, desigur, de unghiul cititorului! Şi, pe deasupra, nici măcar nu are un sfârşit clar! În ciuda acestor inconveniente, eu m-am gândit totuşi să o scriu…Paradoxal, unele poveşti îşi capătă sfârşitul pe măsură ce le scrii – asta e o descoperire personală! – de parcă “ţi-ar sufla” cineva scenariul, pas cu pas! Şi, culmea este că nici măcar autorul nu  poate bănui acest sfârşit de la început, ca în poveştile clasice, care “se respectă”!

Aşadar, au fost odată doi mici copii elfi, care se jucau fiecare pe floricica lui. Trebuie să precizez că aceşti elfi erau chiar micuţi (nu pentru că aşa se vedeau ei, ci pentru că aşa apăreau priviţi de Sus), şi semănau mai mult cu nişte fluturaşi. Şi, în joaca lor, ei antrenau tot mai multe floricele, până ce, în mod inevitabil, s-au întâlnit. Totul ar fi decurs la modul cel mai banal, dacă ei ar fi fost nişte elfi obişnuiţi. Adică, s-ar fi jucat o vreme, ar fi antrenat şi alte floricele, apoi, fiecare ar fi zburat pe drumul lui. Fără regrete şi fără supărare! Însă, ei nu erau chiar obişnuiţi, din păcate…

Băieţelul-elf făcea parte dintr-o familie nobiliară cu tradiţii în lumea elfilor, care făcuse parte chiar din Consiliul de Coroană. La exterior, nu se vedea nimic, dar în interior, el era foarte marcat de acest lucru. Considera de la sine-înţeles că toţi ceilalţi trebuiau să îi iasă în întâmpinare, chiar dacă situaţiile de viaţă difereau mult între ele, şi elfii întâlniţi erau diferiţi. Cu toate acestea era sensibil, artist, şi îşi dorea sincer o prietenie adevărată. Pe care o căutase pretutindeni, avusese de nenumărate ori iluzia că o găsise, dar nu fusese aşa.

Fetiţa, pe de altă parte, nu era nici ea o elfă ca toate elfele, sau măcar ca slujnicuţele cu care era el obişnuit. Deşi era doar o plebee, cunoştea multe lucruri despre viaţă, elfi, şi chiar despre faţa ascunsă a universului. De fapt, avea darul atât de controversat şi dureros, al “privirii dincolo”. Aceasta însemna că, de la un timp, elfii şi situaţiile îi apăreau transparente, indiferent cât de mult căutau ei să le “coloreze” pentru păstrarea aparenţelor.

Ei, şi întâlnirea aceasta a fost un şoc pentru amândoi! Fiecare dintre ei credea că, după un timp, celălalt se “va adapta”, adică, va ajunge să se comporte aşa cum credeau, fiecare dintre ei, că trebuie, în situaţia dată. Însă, din păcate, nu a fost aşa…Băieţelul-elf a fost furios, şocat şi rănit de faptul că ea nu a vrut, cu nici un chip, să vină pe floarea lui. A luat acest lucru drept o trădare,  şi a considerat că ea nu mai merita prietenia lui. Ea, pe de altă parte, s-a simţit foarte rănită, şi chiar jignită, de această pretenţie, care i s-a părut absurdă. Simţea că el o trata, cumva, ca pe o slujnicuţă…Deşi vedea ceea ce simţea el cu adevărat, nu putea accepta ca o prietenie să înceapă pe baze false, pe baza unui aşa-zis raport de vasalitate, care nu exista, de fapt! Poate că greşea, dar aşa simţea ea atunci…Dar, de fapt, nici până în ziua de azi nu ştie cum ar fi fost mai bine!

Acest moment dureros a fost depăşit, cei doi au mai fost prieteni o vreme, cu intermitenţe. Poate, dacă ar fi fost lăsaţi în pace, ar fi ajuns la o înţelegere adevărată, până la urmă. Chiar dacă de scurtă durată…Dealtfel, durata nu fusese niciodată o prioritate pentru ei!

Însă, aici este momentul când a intervenit Importanta Familie Elfă, spunându-i lui atâtea lucruri îngrozitoare despre elfii profitori plebei, şi despre pericolul îngrozitor al unei prietenii cu o elfă plebee, pe desupra şi cu minţile duse…(Aşa numeau ei “privirea dincolo”.) Încât, în cele din urmă, el a început să creadă ceea ce spuneau ei! A acceptat chiar să se căsătorească cu o elfă din cercul lor social, ca să pună punct ispitei, şi să capete ceea ce el credea a fi, linişte. (Între timp, băieţelul crescuse.)

Însă, fetiţa-elfă nu ştia toate acestea, pentru că nu i se îngăduise încă să afle. Ea îi simţea în continuare trăirile, îi simţea durerea, şi însingurarea, şi dorul…Simţea şi că se întâmplase ceva îngrozitor cu el, că fusese nevoit să facă o alegere, însă nu îi era clar ce anume. Înţelegea doar că alegerea aceasta îl apăsa, ca o greutate monstruoasă…Totuşi, a încercat să îl ajute, să îi ajute sufletul să renască.

Dar, în loc să primească mulţumire şi bucurie, a primit doar întuneric! La început, el nu a vrut să o mai recunoască. A negat până şi că ar fi cunoscut-o vreodată. Mai târziu, ea avea să înţeleagă că era vorba de promisiunea de a-i şterge până şi amintirea…Şi, în schimbul a ce? În schimbul păstrării statului de “elf-nobil”, şi a unei aşa-zise linişti, care semăna mai mult cu un mormânt!

După un timp, ea a simţit că sufletul lui dădea semne de regenerare, că ar fi putut fi luminat din nou…însă cu un mare preţ! Cu preţul renunţării la toate pretenţiile şi visele ei despre o prietenie, pentru a accepta ceva nedefinit, care i-ar fi adus multă durere şi neîmplinire – ceea ce ea, atunci, nu a putut să accepte! Trecuse, deja, prin prea multe dureri, şi simţea că avea dreptul la un lucru frumos şi complet. Chiar avea dreptul!

După cum spuneam, povestea nu are încă un sfârşit. Poate nici nu va avea curând…Are, însă, o continuare! Şi anume, faptul că fetiţa-elfă nu a putut accepta această nouă mizerie a sorţii – aşa a numit-o ea – şi a căutat compensaţii. Nu neapărat în alte prietenii, dar în alte lucruri ale vieţii. Chiar a realizat câte ceva în mica ei lume…Apoi, după un timp, i s-a părut că regăseşte spiritul băieţelului-elf în altcineva…Însă, s-a dovedit tot o mare iluzie! De fapt, toată viaţa sa,  ea nu a făcut decât să danseze singură, pe floarea ei, după propria sa muzică…Partea bună este însă că muzica asta a ajutat mai mulţi elfi, care îşi căutau cărările.

De fapt, asta fusese misiunea ei, de la început! Doar că, atunci când l-a cunoscut pe băieţelul-elf, şi ea şi-a rătăcit puţin cărarea…

Şi acum, aproape de sfârşit, se pare că Mai-Marele-Elf-Al-Tuturor-Elfilor i-a trimis un alt băieţel-elf drept tovarăş de joacă. Un băieţel care a cunoscut şi el multe dureri şi dezamăgiri, şi pentru care prietenia nu este un lucru facil, pe care îl poţi lua, pur şi simplu, de la cineva care te-a dezamăgit, şi să îl dai altcuiva, mai vrednic. Sau, să o faci pentru că aşa îţi spune altcineva că e bine! Acest băieţel ştie că prietenia cere timp, sacrificiu şi implicare. Şi mai ştie şi că, atunci când, îndiferent de motiv, o prietenie se rupe, ea nu pleacă singură, ci împreună cu o bucată de suflet…

Fetiţa-elf ştie şi ea că ar fi cel mai potrivit tovarăş! Pentru că, oricât de mare ar fi iubirea, sau prietenia, ea nu poate exista în afara unor condiţii de bază – cum ar fi: compatibilitatea, toleranţa reciprocă, respectul faţă de valorile celuilalt, faţă de sentimentele lui…

Şi atunci, de ce această poveste este, totuşi, fără de sfârşit?  Poate, pur şi simplu, pentru că nu i s-a putut găsi cel mai bun sfârşit…

Dar, care ar fi fost acela, mă veţi întreba? Nu ştiu, posibilităţi sunt multe…Una dintre ele ar fi fost, poate, ca înainte de sfârşitul poveştii, protagoniştii iniţiali să se ierte reciproc, şi să îşi strângă mâinile. Să îşi înţeleagă greşelile, şi să le recunoască. Şi, să înţeleagă că, indiferent cât de multe lucruri s-ar sfârşi, totuşi ceva rămâne…aşa, ca o muzică de fond!

Şi că, nici o înţelegere nu poate exista, atunci când nici măcar nu poţi recunoaşte că ai greşit – indiferent de motive. Şi, mai ales, atunci când, după ce ai greşit, nu poţi începe, sau chiar sfârşi ceva, prin cuvintele magice: “Îmi pare rău.”

Sau, poate că fetiţa-elf ar fi renunţat şi la asta…în schimbul adevărului! Al adevărului spus direct, cu respect. De fapt, nici nu contează atât de mult adevărul faptelor, cât cel interior. Pe care ea l-a aflat deja, dar ar fi avut altă valoare, dacă i l-ar fi spus el…

Sau, poate că băieţelul-elf ar fi vrut să fie iertat necondiţionat…pentru că şi el a suferit, în felul lui! Poate că suferinţa celui care încheie un pact faustic, şi o face în mod conştient, e chiar mai mare decât a celui trădat…Poate că sufletul lui plânge veşnic, în apăsare, chiar dacă la nivel conştient nu ajunge decât un suspin, din când în când…

Iată cât de dificil este să găseşti unei poveşti sfârşitul optim! Şi, viaţa ne oferă des astfel de poveşti…

Viaţa este cel mai măreţ, mai cumplit, şi câteodată, cel mai trist povestitor! Depinde însă de noi să găsim finalul potrivit, care să transforme tristeţea în învăţătură. Chiar dacă asta ne va lua…toată viaţa!


Responses

  1. Povestea este romantica si trista si fara de sfirsit.Desi este doar o poveste ea este foarte mult inspirata din realitatea imediata si are foarte multe invataminte ce pot fi trase si aplicate in spatiul privat. Cred ca autorii de poveste adevarata au tinut usa intredeschisa cind muza de inspiratie le-a dictat sa formuleze o naratiune blinda,cu multe invataminte.

  2. Mi-a placut aceasta poveste😀 ! Si eu scriu povesti de copii pe blogul meu🙂 Va astept cu comentarii

  3. Mariana, am înţeles că e vorba de o altă elfiţă, ceva mai mare decât a ta!:) Dar, e binevenită şi ea aici, în cercul elfilor mari şi mici!:)

    Cât despre ceea ce ai spus în continuare, nu pot zice decât că fiecare cuvânt e adevărat! Şi eu am probat chestia asta: că, de câte ori nu am făcut ceea ce trebuie – fie şi din comoditate, sau din alte motive – am avut de tras după aceea!:) Uneori, atât de evidente erau lecţiile, şi atât de amuzante, încât tare îmi vine să cred că acel care îmi este Maestru în alt plan are mult simţ al umorului!:)Sau, a înţeles că nu sunt un elev chiar atât de rău, doar că trebuie să mă facă atentă, din când în când!

    Cât despre desfacerea legăturilor, şi asta e foarte adevărat: cred că numai sfinţii sunt liberi cu adevărat, pentru că ei, cu ajutorul lui Hristos, şi-au "lichidat" karma, sau, altfel spus, li s-au iertat toate păcatele…Noi, ceilalţi, avem grade de libertate variabile, funcţie de "apartenenţa" noastră la familia lui Iisus, şi de modul de viaţă pe care îl ducem.

    Te sărut, şi mulţumesc, din nou, pentru înţelegere!

  4. uite cum se ratacesc pe aici spirite intrupate ale naturii🙂 probabil ca sunt trairi comune, elf exprima-te!
    am mai zis asta alegerile ne apartin intotdeauna, cand treci cu privirea peste un rau oricat de mic ar fi el tot rau ramane chiar daca incerci subterfugii
    apoi devine bumerang
    am citit candva o carte cu ingeri pamanteni, m-a atins o fraza acolo si anume ca nimeni nu e liber cu adevarat pana nu sunt desfacute legamintele din vietile anterioare de suferinta autosacrificiu ascultare celibat etc.acestea punandu-ti piedici in relatiile urmatoare si in viata in general
    salutari elfilor mari sau mici de pe intinsul tarii! o seara buna

  5. Mulţumesc pentru înţelegere, jenniord! E adevărat, multe mituri şi poveşti ale lumii au la bază realitatea crudă!:) Chiar şi cele romantice…Şi, poate tocmai de aceea au valoare de simbol: pentru că se simte în ele realitatea, şi nu romanţa.
    M-aş bucura ca această poveste să găsească cititori înţelegători, ca tine! Şi, să le folosească!

  6. Ai fost tocmai in tinutul elfilor?
    imi place ca ai venit cu o poveste plina de invataminte!
    Poate ca Mai-Marele-Elf-Al-Tuturor-Elfilor nu sta degeaba acolo si ii invata pe cei doi sa comunice, dupa iertare se poate recladi, pe teren solid insa si cum spuneai cu toleranta si respect reciproc, altfel iubirea si prietenia nu ajuta.
    viata gaseste totdeauna o portita🙂

  7. Mi-a şoptit şi mie povestea asta un elf, dragă Mariana!:) L-am întâlnit atunci când am fost pe munte, unde, după cum se ştie, contactul cu interiorul e mai puternic, şi eşti şi mai aproape de MaI-Marele-Elf-Al-Tuturor-Elfilor! Poate că trebuia să merg acolo, ca să pun în ordine nişte lucruri, şi să încerc să găsesc un sfârşit poveştii…:)

    Mulţumesc că te-ai gândit la un "happy-end", ca pentru orice poveste care se respectă!:)Însă, nu ştiu exact ce înseamnă "happy-end" în viziunea Mai-Marelui-Elfilor…După cum ştii, acum cei doi protagonişti au drumuri total separate. Nu mai importă motivele! Poate că, în acest caz, happy-endul ar fi iertarea reciprocă…

    Te sărut, şi mulţumesc de trecere! Şi…salutări şi micuţei tale elfiţe!:)

  8. Nu mai vornesc si eu despre asemanarea cu realitatea…Stii ce ma seaca? Faptul ca in orice moment, avem puterea sa facem ceea ce trebuie ca sa fie ok. Indiferent de consecinte sau de impact. Nu facem, ca ne tine cineva socoteala. Trebuie sa multumim pe restul lumii. Apoi ne plangem in pumni si ne ducem viata mai departe intr-o aiureala de nemultumire si neasezare.
    Cand suferi din vina proprie, asta e cea mai amara cupa intinsa de viata.

  9. Erys, ai prins exact esenţa! Întotdeauna, găsim motive pentru a nu face ceea ce simţim, şi ne spune Maestrul nostru interior…Uneori, aceste motive ţin de ceilalţi, alteori, de alte părţi ale personalităţii noastre, cum ar fi: orgoliul, teama – şi mai ales, teama de suferinţă; încrederea nejustificată în noi-înşine, sau, dimpotrivă, lipsa de încredere…
    E adevărat că, atunci când înţelegi că eşti cel mai important arhitect al vieţii şi suferinţelor tale, prin alegerile făcute, suferinţa e parcă mai mare! Şi, e valabil pentru noi toţi…
    Mesajul poveştii se vrea însă a fi depăşirea acestui impas! De fapt, nu am ajuns încă să înţeleg ce se întâmplă după, ca în filmele acelea cu "va urma"!:) Poate că urmarea nici nu va fi în cursul acestei vieţi, deşi ar fi şi mai trist aşa…după criteriile noastre pământeşti!

    Mulţumesc, oricum, de trecere şi de implicare! Ştiu că şi tu, ca şi ceilalţi prieteni ai mei, nu poţi spune decât lucruri pe care le-ai simţit profund.

  10. multumesc child. am primit salutarile.

  11. :))) Nu ştiu din ce regat faci parte, elfitzo, dar, dacă eşti elfiţa Marianei, te pup!

  12. Acum m-am mai gândit la un posibil sfârşit…de fapt, am primit un "pont" de undeva, mai de Sus! E posibil ca unii elfi, după ce au suferit o vreme din cauza neconcordanţei dintre aspiraţiile interioare şi necesitatea menţinerii imaginii exterioare, să dezvolte un mecanism de adaptare. Încet, au ajuns să se autoconvingă că alegerea lor a fost cea mai bună posibil, şi chiar să se simtă bine în situaţia dată. Au ales, de fapt, calea conformismului materialist, pe care altădată îl blamau. Asta mă duce cu gândul la un citat: "Răul este cel care devine îngrozitor atunci când e privit drept un lucru obişnuit."
    Dar, nu înseamnă că judec! Poate că e singura cale de a îndura situaţia dată, pentru unii elfi. Până la urmă, cred că leacul este iertarea, indiferent de împrejurări, şi mersul înainte! Aproape nici nu mai contează faptele fizice…Contează doar mesajul interior al poveştii, al oricărei poveşti, pe care unii elfi, sau chiar oameni, îl percep mai acut decât alţii!

  13. din regatul unit al marii britanii.
    sunt elfitza lui ghiocik si viata marianei si-a tzarii.

  14. 🙂 ma exprim, mariana.
    fraza legata de adevarata libertate, am convingerea ca este o regula pentru toata lumea. de fapt, la modul acesta am inceput, candva, discutia cu micul print.
    si mai real este acel efect de bumerang despre care vorbesti.
    te salut, elfitza mare! toate cele bune.

  15. Mă bucur că elfiţele veritabile înţeleg legile vieţii şi ale universului! Poate le vor înţelege cândva şi micii prinţi…:)

    O seară bună!

  16. child, mariana nu este mariana 405. s-ar putea ca singura dumneaei elfitza sa fiu eu. mariana este mama micului print.
    eram curioasa sa vad ce-o sa se-ntample daca pui mana pe….. parca "noua achizitie" m-ai numit. asa ca am venit eu, in vizita pe acest blog al tau.
    o seara buna.

  17. Elfiţo, prietenii şi vizitatorii mei nu sunt "achiziţii", ci, pur şi simplu, prieteni şi vizitatori!
    Mariana este o bună şi veche prietenă a mea, pe care am cunoscut-o şi în real. Şi, ea are o elfiţă mică!:)
    În schimb, nu o cunosc pe Mariana 405. Dacă tu eşti aceea, mă bucur de cunoştinţă! Şi, să îţi trăiască micul prinţ!

  18. ma impresionezi child. si nu-mi sta-n fire.
    pe mariana am cunoscut-o si eu. initial pe calea undelor, pe la sfarsit de toamna 2005, apoi si in real, cum spui tu. dar este cum spun eu, adica are un fiu.
    am cunoscut-o si pe mariana 405. intai in real, in decembrie 2002, apoi si pe calea undelor. mariana405 are o fiica.
    ambele, in cazul in care, ma gandesc c-ai observat, ma cunosc si dumnealor pe mine.
    da, am si eu un fiu. multumesc frumos pentru urare.

  19. Mariana mea sigur nu este cea pe care ai cunoscut-o tu, elfiţo!:) Ea este din Iaşi, şi are sigur o fetiţă. Dar oricum, lucrurile astea nu au importanţă prea mare aici, în virtual. Principalul este că, mai devreme sau mai târziu, ajungem să ne cunoaştem cu toţii, şi să închegăm o mică "societate"!
    O seară bună!

  20. si daca n-au asa o mare importanta, pt. ce insisti ca are o fetita, si pentru ce-ai mai mutat-o si-n iasi, daca in 2006 locuia, inca in constanta, iar mama dumneaei in traieste tot in constanta?!?
    care-i shmecheria cu-nvartitul asta pe harta, totusi… ?

  21. Elfiţo, sigur tu vorbeşti de altcineva, sau prindem amândouă posturi străine!:) Mai sunt şi alte Mariane, şi eu cunosc una în Constanţa, însă aceasta pe blog apare cu alt nume, şi atunci, cine sunt eu să îi stric intimitatea?
    Oricum, aceste discuţii sunt cu totul marginale postării, aşa că îmi permit să închei aici acest subiect.

  22. da, child. eu prind radio21. pe-acolo am auzit dedicatia ta, ca sa zic asa, privind noua achizitie. il prin online, din uk.

  23. Mă bucur că ţi-a plăcut, Andra! Poveştile sunt forma cea mai benignă şi mai înţeleaptă de a spune lucrurilor pe nume. Nimeni nu se poate supăra când citeşte o poveste!:)

    Voi trece pe la tine cât de curând posibil! O zi bună!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: