Posted by: childagain | October 24, 2009

Legenda despre fata de împărat şi firul de aur

A fost odată un împărat care îşi dorea tare mult un copil. La câţi vraci nu fusese! Până la urmă, după îndelungi rugăciuni, împărăteasa i-a născut o fetiţă ca o rază de soare. Din nefericire, ea muri la naştere, dar împăratul se mângâie privind frumuseţea şi gingăşia copilei.
Anii trecură şi copila crescu. Atunci când împlini şaisprezece ani, merse la un pustnic în munte (auzise ea multe despre el), şi acesta îi dărui o furcă ce torcea fir de aur, indiferent ce fel de material s-ar fi folosit. Această însuşire minunată o avea furca numai când se afla în mâinile unui om cu totul curat la suflet.
Fericită că putea ajuta atâţia oameni, fata se apucă îndată de tors, iar firul îl vindea, şi dăruia galbenii obţinuţi săracilor, şi tuturor celor în nevoie. Desigur însă că, mai întâi, ea toarse cel mai frumos fir pentru tatăl său, din care împleti o mantie minunată. Acesta se bucură nespus, şi chiar se gândea că o asemenea fiică putea moşteni foarte bine tronul împărăţiei, mai mult chiar decât un fiu!
Dar, cu timpul, el observă că ea torcea în continuare, şi mulţi oameni se bucurau de firele ieşite din furca minunată. Acest lucru, deşi la început îl umpluse de mândrie, prinse a-l supăra, deşi nu voia să recunoască nici măcar faţă de sine-însuşi. În sinea sa, el sperase că, după ce fata îi rostuise mantia minunată, se va opri din tors, sau va face lucruri numai pentru el. Aşa ar fi dovedit că îl iubeşte şi preţuieşte tot ce făcuse el pentru ea, şi mai ales, faptul că voia să îi încredinţeze împărăţia. Dar faptul că ea torcea în continuare părea să arate, după părerea  lui, că iubirea şi preţuirea sa nu îi erau de-ajuns. Poate că era plină de mândrie în interior, şi avea nevoie de preţuirea cât mai multor oameni pentru a fi fericită!
Aceste gânduri îl rodeau, şi îi creau o stare de parcă ar fi fost bolnav. Până la urmă, într-un avânt de mânie, el hotărâ nu numai să încredinţaze altcuiva împărăţia, dar să o şi izgonească de la Curte! (Dintotdeauna, între dragoste şi ură a existat doar un fir subţire. Şi, cu cât a fost dragostea mai mare, şi ura va fi pe măsură.) Însă, cum nu avea un motiv clar de arătat poporului, făcu acest lucru pe ascuns. Într-o noapte, în timp ce fata dormea adânc, datorită unor ierburi strecurate în mâncare, slujitorii de taină ai împăratului o duseră departe, tocmai la marginea împărăţiei, lăsând-o într-o colibă de la marginea unei păduri.
Când se trezi fata, nu ştiu întâi dacă nu cumva mai visează încă! Se ciupi bine, ca să se convingă că era trează. Apoi, începu să alerge spre cel mai apropiat sat, strigând că voia să fie dusă la tatăl ei, împăratul. Oamenii, văzând-o aşa de gingaşă, prinseră milă de ea, socotind-o cu minţile duse. Hotărâră să aibă grijă de ea, venind fiecare cu mâncare la coliba ei, cu rândul.
Fata înţelese că misterul nu putea fi dezlegat atât de curând, dar nu disperă. Se gândi că, probabil, avusese loc vreun complot, şi împăratul fusese dat jos de pe tron (poate chiar ucis!), iar pe ea o adusese aici vreun om bun, ca să o ferească. Dar, hotărâ să nu stea cu mâinile în sân, şi ceru de la ţărani o furcă, pentru a-şi câştiga existenţa până ce lucrurile vor intra în normal. Când începu să toarcă…minune! Lâna grosolană pe care i-o dăduseră ţăranii, se transforma în fir de aur! Fata înţelese că era vorba de binecuvântarea pustnicului, şi îi mulţumi în gând.
Curând, oamenii din ţinut îşi schimbară starea, datorită ei. Fiecare, datorită hainelor de aur pe care le primise de la fată, putu să îşi cumpere cele necesare, şi chiar să îşi refacă din temelii gospodăria. În curând, acel ţinut stingher de la marginea împărăţiei ajunse cel mai bogat şi înfloritor.
Într-una din zile, se zvoni că împăratul va merge în vizită la una dintre cetăţile sale din acel ţinut. Fata, care acum avea starea unei târgoveţe de vază, cu casă la oraş şi trăsură proprie, hotărâ să îi iasă în cale neîntârziat, pentru a afla ce se întâmplase. Zis şi făcut! Opri trăsura pe marginea drumului pe unde trebuia să treacă împăratul, printre alte trăsuri şi căruţe. Când cortegiul somptuos al împăratului trecu, ea se urcă pe trăsură, şi flutură un şal de aur, care lucea în soare. “Tată, sunt eu! Nu mă recunoşti?” Împăratul tresări şi îngălbeni, apoi întoarse capul. Într-o clipă, câţiva călăreţi înarmaţi se apropiară de trăsura ei, poruncindu-i cu glas aspru să plece de acolo, şi să nu-l mai supere pe împărat.
Această purtare grosolană a slujitorilor însă nu însemna nimic pentru ea, în comparaţie cu durerea pe care i-o trezise acea singură privire a împăratului! Cu pătrunderea pe care o avusese dintotdeauna, ea înţelese că el-însuşi fusese autorul izgonirii ei -deşi, încă nu înţelegea din ce motive – iar dacă alţi curteni îl sfătuiseră greşit după aceea, după propriile lor interese, faptul nu fusese decât un adaus! Apoi, mai află că împăratul numise drept urmaş o rudă îndepărtată, care şi murise într-o bătălie, iar acum el era din nou singur, bătrân şi cu povara moştenirii pe umeri.
Totuşi, moştenirea o preocupa prea puţin, pe cât o preocupa aflarea adevărului izgonirii sale, şi ce se întâmplase cu sufletul tatălui său. Simţea că peste el se lăsase un zăbranic greu, care nu mai lăsa lumina să pătrundă!
După ce se rugă un timp, porni spre cetatea de scaun, pentru a aduce lumina adevărului. Ajunsă acolo, îşi cumpără o casă, şi deschise un atelier de confecţii. În curând, mulţi oameni îi trecură pragul – nu numai pentru aur, dar şi pentru că ea avea o vorbă bună pentru fiecare, şi le dădea sfaturile cele mai nimerite.
În tot acest stimp, ea îi trimitea câte un mesaj tatălui ei printr-un porumbel, în care îi spunea că îl înţelegea, dar că nu trebuia să stăruie în greşeală. Primele mesaje se întoarseră fără răspuns, apoi, urmară nişte răspunsuri aspre şi batjocoritoare. Fata nu ştia sigur dacă aparţineau tatălui ei, sau curtenilor linguşitori şi corupţi. Deşi, scrisul părea al tatălui ei…În cele din urmă, urmară şi răspunsuri mai blânde, însă tatăl ei stăruia că nu o cunoştea decât vag, şi că nu fusese niciodată fiica lui. Totuşi, răzbătea din ele un mare dor, şi o mare însingurare…
La un moment dat, tatăl său acceptă să o întâlnească, pentru a discuta cele întâmplate. Fata aşteptă cu speranţă, dar totuşi fără zbucium. Învăţase să îşi stăpânească inima. Şi, în acelaşi timp, era pregătită pentru orice…sau aproape!
Şi aşteptă…până ce înţelese că el nu avea, de fapt, curajul să vină! Nu avea curajul de a o privi în ochi, şi a-şi recunoaşte propriile greşeli. Numele şi orgoliul său erau, în cele din urmă, mai importante! Ca şi aşa-zisa linişte pe care o dobândise.
Plină de dezamăgire, dar totuşi liniştită, fata îşi vându casa din oraş, şi atelierul, appoi plecă într-un ţinut retras. “Ştiu că va veni timpul când vei dori să mă vezi”, îi mai spuse ea, “dar va trebui să lupţi pentru asta. Până acum, ai avut totul aşa cum ţi-ai dorit. De acum încolo, va trebui să te supui regulilor pe care le respectă toţi muritorii. Chiar dacă eşti împărat, aceasta nu te-a scutit de greşeală şi nedreptate, şi atunci, de ce să fii scutit de a-ţi îndrepta greşelile?”
Totuşi, pentru a-i uşura calea, fata toarse un fir de aur, care se întindea din cetatea de scaun, până în locul unde se retrăsese. Dar firul era atât de uşor, încât se ridică şi pluti pe cer. Se spune că, şi în ziua de azi, se vede pe cer, în preajma amurgului, o lumină aurie ca firul tors de fata împăratului. Şi ea se va vedea atâta timp cât vor mai exista oameni cu suflete curate, care vor reuşi să transforme în aur orice material.

Responses

  1. link exchange?

  2. Din nefericire sufletele curate sint mult mai putine si au devenit intre timp adevarate insulite, din lipsa de comunicare printr-un limbaj comun.

  3. O poveste pilduitoare, plina de intelepciune. Multumim !

  4. Si eu multumesc pentru intelegere!

  5. Deja te-am trecut la favorite, fluturasule! Numai ca, din pacate, dupa cum am spus, timpul meu de hoinarit pe bloguri este din ce in ce mai redus. Cand revin, din cand in cand, incerc sa recuperez, dar e greu!:)

  6. "Dintotdeauna, între dragoste şi ură a existat doar un fir subţire. Şi, cu cât a fost dragostea mai mare, şi ura va fi pe măsură".Cata dreptate ai si ce frumoasa poveste!Sunt onorata ca am comentat prima😀

  7. Buna!

    Da, sunt frumoase toate povestile si intotdeauna avem de tras cate o invatatuta din ele.
    Asa-i si in viata, niciodata nu apreciem ce avem langa noi. Si apoi… din egoism, din ura si invidie ne indepartam de cel care ne aducea cat de cat o raza de lumina in viata noastra.
    Dar… nu mai este drum de intoarcere ptr. cei orgoliosi.Nu vor recunoaste ca au gresit si ca ar dori o revenire in viata lor. Cred ca nici nu-si dau seama .

    Suflete curate au fost si vor fi
    Cu exemplul lor ne vor molipsi
    Iubirea ne-nvata mereu sa iertam
    Si tot ce sa intampla sa stim s-acceptam.

    O zi minunata, minunata, minunata
    Si un suflet curat ca aceasta fata.
    Pa !pa!

    (N-am reusit de mult sa mai intru pe blog , nici la mine nici la altii ptr. nu a functionat reteaua .)

  8. Zâmbetule, eşti un suflet bun, şi ai acumulat destulă înţelepciune pentru vârsta ta!
    Sunt fericită că am asemenea prieteni-comentatori minunaţi, care înţeleg cu sufletul mesajele mele.
    O duminică minunată!

  9. jenniord, eu cred că nu sunt chiar atât de puţine! Există doar problema izolării, de care ai spus, dar nici ea nu persistă întotdeauna. De multe ori, insuliţele devin arhipelaguri, şi chiar continente!

    O zi bună şi ţie!

  10. Arryana, ai înţeles exact esenţialul din poveste, ca întotdeauna! De fapt, poveştile sunt o modalitate minunată de a prezenta esenţialul într-un mod plăcut şi universal inteligibil.

    Minunată şi poezia ta! Mulţumesc pentru urare, toţi ne-am dori un asemenea suflet, dar pentru început, putem încerca măcar să facem ceea ce trebuie, şi să nu facem ceea ce nu trebuie.:) Pare simplu în teorie, dar atât de complicat în practică!

    Mulţumesc pentru vizita ta, care îmi aduce întotdeauna linişte şi lumină, şi pentru poezie, şi îţi doresc şi ţie o zi cu bucurie şi înţelegere!

    P.S. Nici eu nu am reuşit ieri să mai intru pe blog, şi uneori, trec chiar perioade lungi când nu intru, din lipsă de timp.

  11. O poveste frumoasă, child. Şi eu cred că firul acela chiar există.

  12. Mulţumesc pentru această încredere, prietene! De fapt, nu era greu de înţeles că un suflet de artist vede firul de aur!

  13. Abia acum mi-a picat fisa, scuze!:) Voiai sa iti dau linkul meu, uite: http://child.weblog.ro

    Mi se parea atat de simplu de aflat, de aceea am presupus ca il ai deja.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: