Posted by: childagain | December 20, 2010

Povestea inimii de Crăciun

A fost odată, demult, pe când se băteau munţii în capete, şi pe când oamenii erau exact ca şi acum, numai că altfel îmbrăcaţi, a fost odată, zic, un om cu o inimă strălucitoare. Pe atunci, inimile se puteau vedea, şi cele strălucitoare erau cele mai preţuite. Omul nostru zâmbea, se întrista, se revărsa, şi făcea toate lucrurile pe care le face un om cu o inimă strălucitoare. Uneori, chiar suferea…şi atunci, nu mai era atât de fericit că avea o aşa inimă preţioasă!
La un moment dat, a venit la el cineva, care îl observa de multă vreme, şi i-a spus: “Omule, ştiu că eşti mândru de inima ta strălucitoare, dar eu îţi pot oferi alte lucruri, mai preţioase.” “Nu sunt mândru…uneori sufăr, şi nu vreau asta!” “Atunci, eu am exact ceea ce îţi trebuie! Să ştii că nu sunt singur, sunt mesagerul unui grup important de oameni, care au obţinut şi ei acele lucruri, şi nu mai suferă nicicând.” “Şi, care sunt aceste lucruri?” “Ele sunt: orgoliul, nepăsarea, puterea, dominaţia, bogăţia, renumele. Toate acestea te pot face fericit tot timpul vieţii tale, şi nu vei mai gusta nici măcar o clipă de suferinţă. Tot ceea ce trebuie să faci, este să ne dai în schimb inima ta strălucitoare.” “Sună interesant…Dar, ce să faceţi voi cu inima mea, dacă nu vă trebuie inimi?” El observase între timp că tovarăşul lui de convorbire nu avea nici un pic de strălucire, semn că inima lui fie lipsea, fie era adânc îngropată. “Desigur, nu ne trebuie, dar inimile noastre sunt puse la loc sigur. Nu se ştie niciodată când vom mai avea nevoie de ele. Să le arătăm celorlalţi, să vadă că şi noi avem inimi strălucitoare!”
După ce s-a gândit un timp, omul nostru a acceptat. Nu era el chiar sigur că făcuse bine, dar spera măcar să scape de suferinţă. Şi, au trecut anii. El a căpătat tot ceea ce mesagerul îi promisese. Toate îi produceau bucurie, dar nu chiar bucurie…Mulţumire, dar nu chiar mulţumire…Linişte, dar nu chiar linişte…Era aşa, ca un fel de imitaţie a acestora, dar nimic pe deplin. Deşi avea totul, îi dispăruse însuşirea de a se bucura de ceea ce avea. Şi dorea mai mult, în speranţa că se va putea bucura vreodată cu adevărat. Şi, tot nu se bucura!
Pe de altă parte, suferinţa nu îl părăsise cu totul. În unele momente, simţea aşa, ca un dor sfâşietor după ceva fără de nume. Nu era chiar suferinţă, dar totuşi o neîmplinire grozavă. Oricum, ceva care îl incomoda, şi despre care mesagerul nu pomenise nimic. La un moment dat, s-a hotărât să ceară sfatul unui Locuitor dintre lumi. Aceştia aparţineau lumii obişnuite, dar în clipe anumite puteau trece şi în lumea Visului, sau a Oglinzilor. Oglinzile le arătau tot ceea ce era, va fi, sau ar fi putut să fie. Şi, Locuitorul nostru i-a spus omului aşa: “Omule, în urmă cu câţiva ani, tu ai făcut un târg. Ţi-ai dat inima în schimbul unor lucruri care nu hrănesc. Ştiu, ţi s-a spus că acelea ar fi fost cu adevărat importante! E doar o minciună, o iluzie cu ajutorul căreia ai fost prins în capcană. Deşi ai avut împlinirea tuturor dorinţelor, nimic nu a mai contat, pentru că nu mai puteai simţi nimic. Mai mult, aceste dorinţe împlinite ţi-au atras o soartă grea, pentru că, în goana după ele, ai rănit unii oameni care aveau inimi. Pentru toate aceste lucruri, Stăpânii Destinelor au hotărât să te lase să lupţi singur cu propria-ţi soartă, până ce…vei face, în sfârşit, o alegere corectă! Până ce vei hotărâ să îţi recapeţi inima. Dar, acest lucru nu va fi uşor. Inima ta se află ferecată într-un coşciug de sticlă, în vârful unui munte înalt. Va trebui să străbaţi singur distanţa până acolo, să lupţi cu stâncile, cu vântul, şi cu zăpezile. Şi, dacă vei ajunge acolo de Crăciun, coşciugul se va desfereca singur, şi îţi vei putea recăpăta inima.” “Dar…altă cale nu există? Cum ar fi, să mă ajute cineva, cu o inimă caldă şi strălucitoare, cum a fost şi a mea! Să mă încălzească pe drumul lung…” “Se poate şi asta, dacă vei reuşi să găseşti omul dispus să îşi împartă inima cu tine. Dar, gândeşte-te că oamenii cu inimi calde şi strălucitoare, aşa cum ai fost şi tu, îngheaţă la apropierea unui om fără inimă. Foarte puţini ar fi dornici să îşi lege calea de un om îngheţat, care nu se bucură de nimic, atunci când ei sunt plini de căldură. Şi dacă totuşi vei găsi, să nu aştepţi totul de la omul acela! Greul va trebui să îl duci tu, el va fi doar un ajutor.” Omul nostru i-a mulţumit, şi a plecat îngândurat. Nu îşi închipuise că va fi atât de dificil să îşi recapete inima! Aproape că îi venea să renunţe…Era atât de uşor să se lase în voia valului, şi să trăiască la fel ca până atunci! Dar, gândul că va fi lăsat singur în faţa sorţii sale îl înspăimânta. Ştia că, în drumul său, rănise unii oameni cu inimi calde care se aflaseră acolo unde nu trebuia, ba chiar, unii încercaseră să îl ajute. Deşi nu le putea simţi durerea, presimţea totuşi că făcuse unele lucruri rele.Îşi amintea din vremea când avea şi el o inimă…
În cele din urmă, porni la drumul cel greu! Stâncile îi răniră mâinile şi picioarele, vântul îi scrijeli pielea, zăpada şi gerul îi îngheţară sângele. Abia mişcând, pe jumătate mort, ajunse lângă coşciug. Inima lui strălucea minunat prin sticlă. O privea, de parcă nu ar fi fost a lui. Era prea frumoasă…Deodată, cerurile se deschiseră, şi se auzi un cor de îngeri. O stea străluci deasupra muntelui mai puternic decât toate celalalte. Şi atunci, el ştiu că era Crăciunul, naşterea Pruncului Sfânt. Cu mâini tremurătoare, apucă încuietoarea, care plesni dintr-o dată. Sicriul se deschise, şi el îşi luă inima în mâini. Îl cuprinse o căldură blândă, care de la mâini, iradie în tot trupul. Gerul, zăpada, rănile urcuşului, fură uitate! Cu grijă, îşi puse inima la loc în piept. Şi atunci, izbucni în lacrimi de fericire! Îşi dădu seama cât de dor îi fusese de ea, de senzaţiile minunate, chiar şi de suferinţă! Simţi din nou bucuria, pe care o uitase demult. După ce se odihni puţin, hotărâ să coboare. Şi, când se întoarse ca să înceapă coborâşul…văzu un lucru minunat! De-a lungul drumului său, ieşind din spatele stâncilor şi al copacilor bătrâni, se aflau mulţi oameni, cu inimi la fel de strălucitoare ca a lui. Erau acolo şi acei pe care îi rănise, şi alţii, pe care nu îi ştia, dar simţea, cumva, că îi cunoştea altfel. Ei merseseră tot timpul alături de el, gata să îl susţină dacă ar fi căzut, sau s-ar fi rănit prea grav. Dar el nu îi putuse vedea în ceaţa muntelui, neavând inima strălucitoare la el. Acum, se puteau vedea cu toţii, şi simţeau ce era în inimile tuturor.
Plin de fericire, şi o linişte blândă, coborâ alături de ei până la casa lui. Înţelese că nu fusese niciodată singur, dar că, pentru a simţi asta, trebuia să ai o inimă.
„Şi ce ar folosi unui om să câştige lumea toată, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” – Matei 16:26

Responses

  1. Am găsit aici numai lucruri care impresionează… adânc.

  2. Trebuie să mai existe și astfel de lucruri, altfel, lumea ar fi prea aroape de pământ ! Mă bucur nespus să mai găsesc oameni din familia mea spirituală !

  3. Sa ne descatusam propriile inimi apoi sa privim cu delicatete catre inimile celor din jur, poate ca viata n-a fost prea blanda cu ei, sunt multi oameni care isi ascund sentimentele de frica suferintei… a fost odata un om care astepta o zi in care sa-ti povesteasca.

    „Şi ce ar folosi unui om să câştige lumea toată, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” – Matei 16:26

    Anul trecut in preajma Craciunului corectam o poveste cu citate biblice, poveste care avea sa*mi schimbe optica asupra vietii.
    Despre fulgii de anul acesta astept sa-mi spui mai multe, doar sa ninga adevarat si curat.
    Florina, sa fii binecuvantata cu implinire iar in suflet sa porti vesnic bucuria!

  4. Ca întotdeauna, îmi aduci puțină alinare !
    Din păcate, fulgii de anul acesta sunt foarte triști, pentru că au întâmpinat multe greutăți până să atingă pământul…Nici Crăciunul nu le va aduce mare bucurie! Dar măcar, lucrul care îi ajută să își păstreze ”formatul” lor de fulgi este faptul că trebuie să vegheze asupra altor fulgișori…

    Te sărut, draga mea, și măcar la tine să fie acea bucurie !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: