Posted by: childagain | December 1, 2011

Despre iubire

Există multe feluri de iubiri, și paradoxul este acela că uneori, deși iubim, simțim că nu am putea trăi lângă persoana respectivă. Este cea mai dureroasă situație să existe iubirea, dar nu și compatibilitatea, armonia, împărtășirea. Poate că acele iubiri se vor împlini în alte vieți, în alte moduri, atunci când protagoniștii se vor maturiza îndeajuns ca să înțeleagă că iubirea nu este doar o senzație intensă, ci și ajustare, înțelegerea celuilalt, împărtășire.
Este, de fapt, deosebirea dintre iubirea adevărată, divină, și iubirea omenească egoistă. Iubirile care au cea mai înaltă componentă de divin sunt cele care rezistă anilor, sunt acele cupluri de bătrânei pe care îi vedem ținându-se de mână. La ei, senzațiile au dispărut demult, dar a rămas altceva, mult mai important. A rămas iubirea pentru celălalt ca persoană, și grija pentru binele lui. Nu putem spune că iubim, dacă totul se învârte în jurul nostru – al visurilor, dorințelor, chiar nefericirilor noastre – iar celălalt este doar un ”accesoriu” necesar pentru îndeplinirea acestora, sau o mare manta de vreme rea. Desigur, când acesta dispare, suferim, pentru că simțim că ni s-a luat ”suportul”. Dar, tot nu facem nimic ca să ne schimbăm, ci căutăm doar un alt ”suport”…
Problema iubirii este veche, și  neschimbată de veacuri. Făcând abstracție de câteva condiții particulare, esența a rămas aceeași. Mă refer la cazurile în care mai există iubire, pentru că în genere, în zilele noastre, ea a fost demult înlocuită cu atracția, sau cu interesul. Și nu este vorba neapărat de un interes material, dar chiar și dorința de a nu fi singur, de a avea un sprijin, o stabilitate, de a fi ”în rândul lumii” sunt tot interese. Iubirea adevărată este aceea care vine, o simți că este pentru tine, și nu ține cont de nimic.
Dar de fapt, cine poate garanta că nu e și aceasta o definiție teoretică? Sau, că nu acoperă decât un număr oarecare de situații? Nimeni nu știe, în fapt, ce este iubirea adevărată,în afară de Iisus și de sfinți. Și, probabil, și de acei bătrânei despre care am vorbit.
Totuși, o oarecare definiție cred că poate exista, prin corelare cu cea evanghelică. Iubirea adevărată trebuie să fie aceea care este în stare de orice sacrificiu pentru celălalt. Sacrificii mari și nobile, sau mici ajutoare de fiecare zi, în lucrurile care contează, rupând din timpul și resursele celui care iubește. Dacă aceste mici lucruri nu există, nu poate exista iubire, ci doar instinct sexual deghizat, altoit cu mult egoism.
Dacă am spune tot ceea ce trebuie spus despre iubire, nu ne-ar ajunge o viață. Dar, pentru că suntem totuși ființe limitate, este mai bine să ne oprim aici. Oricum, definițiile mari și poetice nu fac casă bună cu practica. Cea mai bună definiție este aceea pe care o găsește fiecare…Dacă o găsește, întrucât și acesta este un dar!

Responses

  1. Ma bucur ca ai reinceput sa scrii, childagain, la inceput de decembrie!
    despre cum ar trebui sa fim ca sa avem relatii implinite,
    despre cum putem sa distingem falsitatea de adevar, credinta de necredinta si sa ne debarasam de atasamente
    Paradoxal toata lumea din jur ne iubeste desi pare imuna la suferinta proprie
    gesturile firesti si simple, bucurii si necazuri impartasite?
    cel puternic intotdeauna profita, poate ma insel…
    Cineva mi-a spus recent: femeie ai vrut drepturi egale, acum le ai! vezi insa ce faci cu ele, stiind desigur ca echilibrul si armonia se invart in jurul zambetului si feminitatii tale.
    nu fugim dupa marile definitii poetice ci dupa micile gesturi zilnice, cautand adeseori un umar exterior pentru sprijin
    iubirea adevarata o simti asemeni lacrimei care iti arde obrajii
    cand D-zeu iti aduce in viata exact opusul inseamna ca esti pe drumul cel bun
    Darul fiecaruia se ascunde in experinta personala, insa a iubi inseamna privirea indreptata spre inainte dupa ce ai simtit mireasma raspantiilor.

  2. Draga mea, am reinceput sa scriu doar in laptopul meu, in lunga perioada cand nu am avut internet, si acum doar am retranscris textele.
    Da, este un subiect care doare pe toata lumea🙂, si cu toate acestea, la fel de putin rezolvat. Sunt lucruri care m-au durut si pe mine, desigur…
    Poate ca noi, femeile, nu vrem chiar ceea ce se numeste egalitate, ci doar respect egal. Vrem sa nu fim privite doar drept accesorii ale bunastarii barbatului. Vrem sa ni se recunoasca valoarea si dreptul de a fi tratate drept membri deplini ai societatii, ca si ai unei “asociatii” mai personale.
    Este un deziderat de veacuri, si intr-adevar, de la Adam incoace, s-a mai facut cate ceva:) Dar mentalitatea de baza inca nu s-a schimbat, si o putem simti in cele mai nepotrivite momente.

    Ai dreptate, noi vrem micile gesturi zilnice, dar chiar de asta era vorba mai sus! Atunci cand nu exista respectul si iubirea, nu exista nici acele mici gesturi.
    Minunat ai spus: asemeni lacrimii care iti arde obrajii ! Si foarte adevarat, din pacate…Oare de ce iubirea nu poate fi bucurie, si nu lacrima ? Oare Iisus asta a intentionat cand ne-a spus sa iubim neconditionat ?

    Si, minunata si ultima ta definitie ! Off, raspantiile astea, ne schimba, ne fac sa devenim alti oameni…sa iubim altfel, sau sa refuzam a mai iubi – in felul acesta omenesc, desigur. Privim inainte, dar cat de altfel…

    Multumesc ca mi-ai fost aproape, ca intotodeauna ! Marturisesc ca ma gandeam ca, dupa atata timp, si lipsa de pe aici, aceste ganduri vor fi asternute doar pentru mine. Dar chiar si asa, am simtit nevoia sa le astern.

    Te imbratisez mult, si iti doresc sa gasesti ceea ce doresti pe directia ta, atunci cand ai privirea atintita inainte ! Tu meriti sa gasesti numai lucruri frumoase.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: