Posted by: childagain | September 21, 2012

Despre arta sau ne-arta de a-ți spune părerea

De curând, mi-am amintit câteva versuri din minunatul poem al lui Paler –  ”Avem timp”. Desigur, întreg poemul este sublim, este o mică bijuterie filosofico-existențială, dar intenția mea nu este de a vorbi acum despre el. Poate, cu o altă ocazie…
Ceea ce voiam să spun este că mi-am amintit unele versuri, ce reflectă un adevăr des întâlnit în ultimul timp:
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Iată  ce simplu spus, și plin de miez ! Dacă noi am reuși să găsim acest echilibru, cred că lumea ar fi cu un pas mai aproape de Paradis. Din păcate însă, nimeni nu are înțelepciunea deplină de a spune întotdeauna ceea ce trebuie, cât trebuie și cum trebuie. Și, mă gândesc că, fie și de ar exista cineva atât de profund înțelept, tot s-ar găsi oameni care să fie răniți de vorbele sale… din cauza naturii umane înseși, a particularităților lor de simțire ! Mai ales atunci când e vorba de subiecte care ating profund –  precum crezurile personale, viziunea asupra vieții, credința înseși.
Și atunci, care ar fi soluția ? Să preferăm să nu mai spunem nimic, ținându-ne părerile pentru noi-înșine, pentru a nu răni ? Da, poate că ar merge, pentru o perioadă, și în anumite situații date. Dar pe ansamblu… nu știu de ce, dar nu pare o soluție viabilă ! Poate pentru că vorbele cuiva, deși ar putea răni sau stânjeni pe unii, îi pot totuși ajuta pe alții… Poate pentru că adevărul are menirea de a fi spus – chiar dacă e vorba de un adevăr personal… Poate pentru că înseși Divinitatea îngăduie diversitatea, și atunci, de ce noi am fi cu totul altfel ?
Deci, gândindu-ne mai bine, putem ajunge le o altă soluție, cât de cât mai valabilă, și anume aceea de a încerca să ne ”modelăm” exprimarea, pentru a atinge cât mai puțin anumite sensibilități. Desigur, și soluția aceasta are limitele ei, pentru că oameni suntem, și nu putem ști exact cât le-ar face bine celorlalți, și cât nu ! Desigur, putem să intuim pe cât de aproape posibil, dar nu chiar perfect.
Și atunci, ce mai rămâne ? Poate doar… să încercăm să ne acceptăm cu toții unii pe alții, fără rezeve și sensibilități de prisos. Să înțelegem că suntem diferiți, vedem viața și credințele în mod diferit, dar asta nu înseamnă că nu putem simți binele  din ceilalți, și nu-i putem ajuta. Iar Cel care se află deasupra noastră este singurul în măsură să judece cât greșește fiecare; sau altfel spus, care e măsura de adevăr a fiecăruia.
Iată cât de simple sunt lucrurile ! Numai noi, oamenii, le facem complicate…:)
”Departe sau aproape unii de alții, suntem cu toții răspunzători de tot ceea ce se întâmplă, bine sau rău, pe pământ.”
Iată ce frumos spune Sartre… El a fost un filosof existențialist ateu, și totuși… cred că se afla mai aproape de credință decât mulți ! Doar că nu conștientiza…
Părerea mea eretică este că Dumnezeu a păstrat un loc în cer și pentru el, în ciuda ateismului său. Desigur, el va mai trebui să lupte ca să capete acest loc… dar, nu vreau să intru în amănunte cum ar putea face acest lucru. Fiecare își poate imagina, sau simți în felul său.
Oricum, eu vă doresc tuturor să ajungeți la El, pe calea cea mai potrivită. Și, chiar cred că asta se va întâmpla… deși, poate nu curând !

Responses

  1. Da, cea mai bună metodă este să ai grijă cum te exprimi, ca să nu rănești, spunând, totuși, întotdeauna, adevărul.

  2. Da, și eu am ajuns la concluzia asta ! Cred că e mai bine să spunem ce avem de spus, încercând să ne ”modulăm” puțin tonalitatea. Mulțumesc că mă susții !

  3. Chiar daca uneori adevarul doare , el tot trebuie spus , dar , cel mai mult conteaza modul in care il spui .
    In nici un caz nu trebuie sa impunem altei persoane sa accepte ceea ce noi pretindem de a fi adevarul. Nu ?
    Te imbratisez cu mare drag.

    a-ryana

  4. Un premiu pentru blogul tău:
    http://innerspacejournal.wordpress.com/2012/09/29/one-lovely-blog-award/

  5. Draga mea aryana, ma bucur ca esti alaturi de mine atunci cand am o problema, sau o nelamurire !
    Te sarut, si ma bucur ca te-am cunoscut, si ca esti un om atat de minunat !

  6. Lili, multumesc din suflet, esti un om bun si generos ! Nu cred ca blogul meu merita aceasta distinctie, care e mai potrivita pentru al tau, dar iti multumesc oricum !
    Te imbratisez !

  7. am ajuns si eu in cele din urma, tu ma stii cum sunt dar nu stiu daca adevarul, ma rog, ceea ce crezi tu ca e un adevar, chiar si punctual e bine de spus intotdeauna, cu menjamente sau fara, de multe ori nu simt sa spun asta si se dovedeste a fi bine ulterior sau , dimpotriva, cand o fac cu orice pret. Asta nu inseamna ca trebuie sa-l inlocuiesc cu o minciuna, desi uneori trebuie sa spui si o minciuna nevinovata:)) ca sa respecti un adevar mult prea important, alteori e atat de putin inteles ca ii faci mai mult rau, lui, adevarului, spunandu-l decat prefacandu-te ca nu-l detii. In cele mai multe cazuri din observatia mea, unii oamenii nu au nevoie de adevar desi cred ca au iar altii au nevoie de el desi cred ca n-au🙂. Fetelor, nu stiu daca ma intelegeti, adevarul in sine e o entitate vie, dincolo de ceea ce intuim noi despre el ca ar fi, care are propria lui mobilitate. El se daruieste singur celui pe care l-a ales. Tu crezi ca il posezi din toate pozitiile, dar el are calea lui, viata lui, si sta in pozitia din care tu poti sa-l privesti. E ca o sfera alcatuita din stelute mici care pe masura ce s-au aprins s-au si stins si altele ii iau locul, care nu-l contureaza dar il alcatuiesc sugerand-o, numai cand te-a atins iti dai seama ca are forma si poate fi manipulat, dar e o inselaciune. Nu-ti ramane decat sa te rostogolesti in sensul in care se rostogoleste el.

  8. Am trăit exact ceea ce spui tu, Deep. De multe ori, spunând adevărul, mi s-a întors împotrivă, am adoptat tăcerea, până am renunțat de tot. Așa sunt unii oameni, exact cum spui tu. Dar tot prefer să spun adevărul, e mai simplu. Și uneori nu ai de unde să știi cum va reacționa cel care nu simte să afle adevărul.

  9. asa e Lili, nimeni nu realizeaza cu adevarat cata nevoie are de el

  10. Deep, descrierea ta despre adevăr m-a lăsat fără grai ! Îmi place tare mult ce ai spus, și chiar cred că ar fi bine să postezi separat, pe blogul tău, la vedere, această frumoasă definiție, începând de la ”adevărul e o entitate vie”. Aș face-o eu, dar nu știu dacă se cade să scriu vorbele tale. Poate, sub formă de citat !:)

    Cât despre ceea ce ai spus, te înțeleg foarte bine, și cam la fel simt și eu, Adevărului nu-i este dat să fie spus întotdeauna; uneori e mai bine să ”îl taci” – nu pentru a te feri tu de consecințe, ci pentru a nu face mai mult rău celui din față. Desigur, se spune că adevărul eliberează, chiar dacă la început este perceput ca o agresiune, dar… contează totuși ca destinatarii să fi atins un nivel al creșterii și maturizării de la care să nu mai poată fi răniți, sau destabilizați.

    Da, există multe feluri de oameni, și cei mai numeroși sunt cei care, chiar dacă aparent vor adevărul, în sinea lor nu au nevoie de el, ci doar de afirmații sigure și reconfortante, care să nu le clatine micul lor univers.

    Oricum, ceea ce spuneam eu nu este că aș deține adevărul absolut, extrem – sunt oarecum o persoană cu capul pe umeri:) – ci doar mici părți din el, care mi se potrivesc, sau fețele accesibile mie. Ca și noi toți, desigur, fiindcă toți deținem câte o ”părticică personală” de adevăr ! Problema intervine atunci când, fie și aceste mici părți, intră în conflict cu părțile celorlalți, care sunt convinși că numai ale lor sunt valabile, iar restul sunt doar iluzii. Și de ce sunt convinși ? ”Păi, nu numai eu știu asta, ci mii de oameni, de sute de ani… strămoșii noștri, etc.” De fapt, ei nu știu nimic personal, ci doar au acceptat ceea ce li s-a spus, considerând erezie tot ceea ce ”nu intră în tipar”. Experiența personală, care să ducă la un adevăr personal, e foarte greu de acceptat, pentru că i-ar sili să intre pe un teren nesigur, și tocmai asta e ceea ce îi sperie !

    Ei, dar nu vreau să mă lungesc inutil, știu că tu ai înțeles oricum substratul !
    E adevărat că adevărul, acele mici părticele, se dăruiește singur numai celor pregătiți, și celor plini de curaj. Celor care pot accepta riscul incertitudinii până ajung (din nou) pe un teren solid… Și darul acesta e preceput ca o înțelegere interioară, ca o simțire profundă – cred că mă înțelegi, cumva. Pur și simplu, parcă ”ți se deschid ochii” pe dinăuntru, și vezi ceea ce înainte treceai peste:) Cât despre a-l împărtăși celorlalți, ei, aici începe munca și durerea !

    Te pup și îți mulțumesc că ești mereu alături de mine, cu sufletul ! Și, știu că noi avem experiențe asemănătoare în fond, deși forma poate să difere.

  11. Lili, prin experiența asta cu spunerea adevărului, cred că am trecut toți, cel puțin o dată în viață. Dar, este ceva în noi care nu ne lasă să tăcem ! Nu e orgoliul, sau încăpățânarea, sau altceva de acest gen, ci poate… pur și simplu, adevărul însuși, care se cere spus ! Desigur, dacă oamenii nu sunt pregătiți, putrem renunța pe moment, rugându-ne pentru ei, și lăsând o Putere de Sus să îi facă să înțeleagă.
    Da, e o artă să știi când să vorbești, și când să taci, și tocmai asta spuneam în text. Nu întotdeauna ești sigur că ai găsit calea… Dar totuși, după părerea mea, dacă adevărul ăsta poate influența mulți oameni în bine, sau chiar și pe unul singur, tot trebuie spus.

    Mă bucur că ești pe aici, și că suntem cam ”prin aceeași clasă” !:) Cred că, oriunde am merge, fire invizibile ne aduc alături pe cei cu vibrații asemănătoare.

  12. Și eu mă bucur!
    La un moment dat, văzând anumite ,,minciuni”, poate nu necesare, dar spuse pentru un anume fel de protecție, mi-am zis că eu nu aș vrea să fiu astfel protejată, și că adevărul are, până la urmă, rol de… educare, chiar dacă prin suferință.
    Cu toate astea, cred că a spune într-un mod care să nu lovească, e cea mai bună cale. Dar e mai greu de aplicat.

  13. scumpa mea Flo, fa ce crezi tu cu cele scrise de mine, as fi vrut sa cred ca de mine, dar sincer, nu cred ca eu am fost cea care am scris… doar ceva sau cineva care m-a traversat, a vazut acolo o pagina goala si a scris

  14. tu nu m-ai vazut dar m-ai intalnit

  15. Lili, nici nu mi-a dat prin cap că tu ai avea nevoie să fii protejată !:) Pari un om suficient de puternic pentru adevăr. Dar poate că, acei ce ne iubesc vor să ne protejeze și de cele mai mici dezamăgiri; știu asta din propria mea experiență, în ambele sensuri. Pentru că și eu aș face orice ca să îi protejez pe cei dragi de dezamăgire…

    Da, până la urmă, cea mai bună cale este spunerea diplomatică, înțeleaptă, și fiecare trebuie să ne străduim cum putem să ajungem la ea.:)

  16. Deep, draga mea, așa este, noi ne-am întâlnit ! ”Vederea” fizică nu contează totdeauna chiar așa de mult.

    Ei, dacă îmi dai voie, o să fac ce cred eu !;) E minunat că ai fost ”canal”, înseamnă că ai fost destul de curată….

  17. […] să cunoaştem din recomandări ştiinţe noi şi  devenim din ce în ce mai curajoşi, fară negativisme, văzând şi făcând. Acest […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: