Posted by: childagain | January 20, 2013

Cercul poeților dispăruți

Nu știu dacă vă mai amintiți acest film din 1989, și oricum, acest articol nu se vrea o cronică de film ! Asta întrucât, sincer, nu am cunoștințele necesare unui critic de cinema. Dar, pot spune ceea ce mi-a plăcut, ceea ce am simțit adevărat, ceea ce a vorbit sufletului meu ! Și acest film a îndeplinit toate aceste condiții; mai mult, este un film care ne îndeamnă să ”privim mai departe” – cum se spune. (Apropos de Gellu Naum, care spunea acest lucru despre poezie: ”Singurul rost al poeziei este acela că ne îndeamnă să privim mai departe”. Lăsând la o parte faptul că poezia are multe alte rosturi… )
Pentru cei care au văzut filmul, ei știu că este vorba despre o școală prestigioasă de băeiți de prin anii ’60, în care apare un nou profesor de literatură engleză, interpretat magistral de Robin Williams. Acest profesor original și nonconformist încearcă să treazească sufletele adolescenților spre a recepta viața cu adevărat, spre a o vedea prin propriii lor ochi, ieșind din rutină și de pe traseul acceptat și cunoscut, trasat de așa-zișii ”cunoscători”. Prima sa cerință, ca profesor este aceea ca elevii să rupă paginile prefeței manualului lor,  semnate de un cunoscut critic de poezie (și care sugera, a propos,  că poezia putea fi trasată pe un grafic, iar din calcularea ariei graficului ar fi rezultat măreția ei – mai mare sau mai mică, desigur🙂 )
De unde la început elevii sunt puțin reticenți față de acest ”nebun”, ei ajung repede să îl îndrăgească, și să simtă că, de fapt, calea propusă de el, era adevărata cale. Sufletele lor tinere vibrează plăcut la ideea că lucrul cel mai important pentru o persoană este exprimarea propriei ei naturi, a autenticității sale, dincolo de ”ceea ce se cere” și ”ceea ce cred alții că trebuie”. Ei ajung chiar să iubească poezia, pe care profesorul Keating o definise drept însăși esența sufletului uman, ”un lucru absolut necesar sufletului, precum romantismul, sau dragostea.” Și, în cinstea lui, ei hotărăsc să reînființeze ”Cercul poeților dispăruți” – o asociație de elevi nonconfomiști, din care făcuse parte profesorul lor,  pe timpul când era el-însuși elev, și care se adunau noaptea într-o grotă pentru a citi poezii.
Dar, ei înțeleg repede că această cale, a autenticității, nu este rezervată doar literaturii; și că de fapt, însăși viața lor ar trebui să o urmeze ! Și, cei mai curajoși dintre ei reușesc să își învingă temerile și blocajele impuse de educație și societate, pentru a face ceea ce simțeau cu adevărat. Două exemple sunt elocvente în acest sens:  Knox, care o iubea în taină, de multă vreme, pe logodnica unuia dintre ”greii” din școala – o brută, care era și un apreciat fotbalist – și căreia îndrăznește, în fine, să își mărturisească sentimentele, prin intermediul unei superbe poezii; și Neil, pasionat de actorie, dar căruia tatăl îi interzisese acest lucru cu desăvârșire, și care totuși se înscrie la o probă pentru o piesă de teatru.
Oricum, un aer de ”frondă” se simte peste tot în școală, spre îngrijorarea directorului, extrem de conservator, și preocupat de imaginea școlii. Mie definitorii pentru această ”ieșire din tipare”, pentru această ”exprimare a Sinelui, dincolo de personalitatea socială”, mi-au apărut două scene. Într-una dintre ele, Todd, cel mai timid dintre elevi, și care nu reușea niciodată să citească ceva în fața clasei, este ajutat de profesor să treacă de barierele ”conștientului”, pentru a pătrunde în ”intuitiv”, pentru a-și activa acea emisferă dreaptă a creierului, responsabilă de ”simțire” și creația artistică. El este scos în fața clasei, și rugat să strige, pur și simplu, apoi, să își spună părerea  – ”ceea ce îți vine prima dată în minte, fără să te gândești prea mult” – despre portretul lui Walt Whitman, cunoscutul poet american. Aceasta este o metodă folosită – puțin diferit, desigur -și la testele psihologice asupra personalității. I se dă celui supus testării o foaie de hârtie cu un desen ininteligibil, sau o pată de cerneală, și el trebuie să spună ceea ce aceasta îi invocă pe moment. Răspunsul său va defini, de fapt, preocuparea profundă a subconștientului său, pe care el o va proiecta asupra oricărui desen văzut.
Analog, există tehnici spirituale – precum utilizarea koanurilor zen – care, prin ”scurtcircuitarea logicii”, au drept scop să scoată la iveală înțelepciunea profundă, și uneori paradoxală, a Sinelui divin.
În cazul de față, Todd a reușit să ”scoată din interiorul său” niște idei deosebite despre adevăr: ”Adevărul este o pătură care nu îți acoperă picioarele. Chiar dacă o smulgi, sau o întorci pe toate părțile, tot vor rămâne părți descoperite.” Aceasta reflectând, probabil, propria sa experiență privind spunerea adevărului…
A doua scenă de care spuneam, se petrece tot în clasă, unde profesorul… se urcă pe catedră ! Întrucât elevii nu îi înțeleg gestul, el explică astfel. ”Trebuie întotdeauna să schimbăm perspectiva. Chiar dacă noi credem a cunoaște foarte bine unele lucruri, e întotdeauna util să le privim dinntr-un alt unghi.” Valabil, zic eu, pentru toate domeniile cunoașterii…  inclusiv cel spiritual !
Desigur că, dată fiind libertatea interioară pe care o reclamă această metodă educațională, ea nu putea fi privită cu ochi buni de către ”educatorii convenționali” ! Și nici se putea să nu intre în conflict cu realitățile și mentalitățile statornicite… Acest lucru se peterece extrem de violent în cazul lui Neil, al cărui tată află despre rolul pe care acesta îl căpătase în piesa de teatru, și foarte vexat, îi interzice din nou, cu desăvârșire, să practice actoria. Însă pentru el, cuvântul dat față de cei care îi încredințaseră rolul, precum și exprimarea visului său, sunt mai puternice decât constrângerea tatălui, astfel încât el joacă totuși, în piesă, unde intrepretează magistral. Represaliile nu întârzie, fiind amenințat de către părinți cu retragerea de la această școală, apoi înscrierea la o școală militară, și mai tîrziu, la medicină, pentru care el nu avea nici o chemare. Încercările sale de a se face auzit întâlnesc urechi surde, astfel încât, văzându-și visul compromis, și întreaga sa viață planificată într-un mod care lui îi apărea drept o constrângere extremă, nu găsește altă cale spre libertate decât  sinuciderea.
Desigur că, după scandalul ce a urmat, întreaga grijă și preocupare a directorului școlii s-au îndreptat spre găsirea unui ”țap ispășitor” ! Și, cine putea fi acesta, decât profesorul nonconformist, care ”stricase” educația copiilor ? Adevărații vinovați – cei care puseseră la cale înnăbușirea și uciderea sufletelor copiilor – rămâneau, ca întotdeauna, nepedepsiți; ba chiar, ei putea trece drept ”parte lezată”!
Oricum, scena finală a filmului, foarte sensibilă, dar și realistă în același timp, arată că totuși, germenii plantați de profesor au găsit teren prielnic ! Într-un emoționant gest de prețuire la adresa acestuia, și de protest la adresa directorului, care îi preluase temporar postul, cei mai curajoși dintre ei se suie pe bănci, și își iau rămas-bun de la el, recitând versul ”O căpitane, căpitanul meu…” pe care îl repetaseră adesea împreună. Inițiatorul acestei mișcări fiind însuși Todd, timidul pe care profesorul îl ajutase să își vadă adevăratul Sine…  Și care înțelesese probabil că, deși adevărul nu te acoperă cu totul, nu acesta este scopul lui ! Ci adevărul trebuie trăit…
Un film emoționant, plin de adevăr, pe care îl recomand cu toată tăria ! Și, deși l-am povestit în mare parte, el conține atâtea detalii, atâta înțelepciune difuzată ”printre rânduri”, încât merită văzut cu prisosință ! Deși, poate, condițiile actuale din școli diferă mult de cele de atunci… Poate că acum problema este exact excesul de libertate… dar totuși, cei care întocmesc programele școlare, cred că ar avea multe de învățat de aici ! Întrucât, părerea directorului școlii din film – și probabil, a multora dintre cei de azi – era aceea că ”treaba noastră nu este decât să îi pregătim pentru facultate, de restul trebuie să se ocupe singuri”. Restul – adică, viața însăși, cum să trăiești frumos…
Iată aici linkul  filmului, pentru cei doritori:

http://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/dead_poets_society.htm

Să ne fie cu folos !

Responses

  1. Da, am văzut filmul și m-a impresionat, desigur.
    Adevărul trebuie trăit (aproape întotdeauna doare) pentru că este parte a dezvoltării noastre.

  2. Eu l-am văzut abia ieri în întregime, și a fost o mică revelație pentru mine ! Oricum, din câte am simțit, este un film ”fără vărstă”…
    Da, adevărul trebuie trăit, și acei dascăli care îi învață acest lucru pe copii, care îi învață să își asume părerile, și să lupte pentru ele, în ciuda tuturor constrângerilor, sunt mai valoroși decât cei mai mari profesioniști în domeniul lor ! Dar, cred că tu știi deja…:)
    Mi-aș dori să întâlnească și băiatul meu asemenea dascăli… Din păcate, și acum primează ”ceea ce trebuie” în dauna lui ”ceea ce simt eu că trebuie”.

    Te pup, și mulțumesc !

    • Există leacuri și pentru prea multa libertate de care au parte copiii, în sensul că ei fac multe lucruri ce depășesc bunul simț. Dar e mai greu să-i educi pe aceștia. În general, ei ascund povești triste peste care e mai greu de trecut…
      Întotdeauna iubirea profundă poate rezolva…

      • Da, ai mare dreptate ! Și în legătură cu poveștile triste, și cu iubirea.

        Eu mă uit la băiatul meu, căruia i-am acordat o libertate cam mare, pentru că mă simțeam vinovată în urma divorțului, că i-am distrus lumea, Iubirea rezolvă ea, dar nu în totalitate !🙂 Uneori, copiii chiar trebuie să știe că există limite. Poate, o combinație între cele două…

        Mulțumesc pentru înțelegere !

      • Iubirea față de copii nu înseamnă a-i lăsa să facă lucruri nepotrivite, ci dimpotrivă, găsirea de soluții pentru a-i face să înțeleagă ce este bine.
        Aprecieri pentru articol!

      • Mulțumesc, Lili, pentru apreciere !

        Ai dreptate cu soluțiile acelea… doar că, e tare greu să le aplicăm cu consecvență !🙂 Mai ales când avem un copil cu multă personalitate, în fața căruia trebuie să luptăm mereu pentru a ne impune soluțiile !🙂 Oricum, e de sperat că, o dată cu creșterea. relația părinte-copil va deveni mai ușoară. Asta trebuie să fie voluția firească…

        Încă o dată, mulțumesc pentru susținere, și pentru tot ! (Asta, fără legătură cu videoclupul tău despre mulțumire.🙂 )

      • În astfel de cazuri e bine să-i fie lăsată copilului o anumită libertate de alegere. El are, oricum, semințele sădite.

  3. Interesanta si amanuntita recenzie, “fata mea”…🙂

    Vazut când a iesit pe ecrane(’90?) si revazut à la télé… film-cult, oscarizat!🙂 Mi-amintesc de Robin Williams, époustouflant, rolu’ vietii si-al carierei sale, considerat pâna atunci actor comic, “un clown”, recompensat cu un Oscar bine-meritat!

    Stii ce-i trist?(pentru mine!)… Cine mai citeste poetii clasici în 2013, aici sau în alte tari?!… Pacat! Sunt de-acord cu sugestiile lu’ lili3d… Libertate, respect si fermitate, copiii si adolescentii au nevoie de limite fixate de parinti, de societate, etc, vor trage mereu de “elasticu'” rabdarii noastre, e maniera lor de-a ne testa, dar mai ales de a-si testa propriile aspiratii, dorinte, proiecte…🙂 Meseria sau profesia de parinte nu se studiaza la nici-o facultate, ci doar la “scoala vietii”, unde acumulam experientze zilnice… Bon courage & bonne chance!🙂

    • Melanie, ești o drăguță, dar prezentarea mea nu-i chiar o recenzie ! E mai mult… un punct de vedere, ca să zic așa ! Știi, mie când îmi place ceva, nu pot să tac !🙂 Și filmul ăsta mi-a plăcut mult. L-am ”simțit” – adică, i-am simțit mesajul ! Nu știam că a luat Oscarul, dar ce-i drept, merita !

      Poezia este exact ceea ce spunea Robin Williams în film: o expresie a sufletului uman, ca un fel de respirație. Chiar dacă mulți n-o mai citesc (poate că ei simt că se exprimă altfel), mai sunt totuși câțiva ”întârziați”… așa, ca noi !🙂 Nu știu ce-o mai fi când ne-om duce și noi…🙂

      Educația copiilor va rămâne mereu un punct nevralgic🙂, fie că e vorba de școală, fie de acasă. De fapt, și părintele trebuie să fie un fel de ”profesor”; asta cu atât mai mult cu cât stă mai mult cu copilul decât profesorii ”oficiali”. Și sarcina lui e tare grea, pentru că, el trebuie să învețe copilul celelalte lucruri din afara școlii, și care se imprimă la fel de greu ca și temele școlare – mai ales dacă nu există un pic de constrângere.🙂 Nici un copil nu va vedea utilitatea lui ”trebuie”, și nu va asculta de reguli din proprie inițiativă.🙂 Cu unele excepții, desigur ! Eu am fost o astfel de excepție, dar cred că sunt un fel de ”monument” (băiatul meu ar zice că am fost o papă-lapte🙂 ) Și totuși, nu ascultam de frică, ci pur și simplu, pentru că… simțeam că ”trebuie” ! Și nu voiam să îi supăr pe părinți. Ei, se vede că nu toate caracteristicile se moștenesc…🙂

      Mulțumesc pentru înțelegere, și îți doresc să te bucuri mereu de ai tăi copii, care acum sunt mari, și deja au început să îți ofere satisfacții !

  4. Mutumesc, nu am vazut filmul dar cu siguranta o sa o fac curand. Suna super interesant

  5. Deci nu sunt singura care il “scapase” !🙂 Nu-i nimic, e la fel de bun oricand l-ai vedea.
    O sapatamana buna iti doresc !

  6. Nu stiam in care dintre articolelele tale sa-ti dau linkul spre postarea pe care vroiam s-o difuzezi in spatiul tau, ei bine, aici e cel mai nimerit,.La acea vreme aveam altceva de gand sa-ti trimit dar in fata acestuia de acum n-ar fi avut nicio insemnatate. Acum insa am gasit ceva valoros care daca n-ar fi samanta aruncata in campul prielnic, unde rodeste dar prea putini trec sa-i culeaga roadele, ar fi fost si mai valoros. E singurul spatiu insa unde indraznesc sa cer ceva pt. mine, aici la tine Flo!
    http://garapentrudoi.wordpress.com/2013/01/23/miercurea-fara-cuvinte/
    Iti marturisesc ca de o bucata mare de timp nu mai apuc sa vad filme iar cand o fac le selectez la sange, iar asta a fost unul dintre cele selectate.

    • Draga mea deep, cu mare plăcere aș reblogga aici articolul cu pricina, mai ales că aparține unui blog prieten și tare simpatic.🙂 Regret chiar că nu l-am văzut la timp, dar timpul meu e din ce în ce mai subțire…

      Însă, NU ȘTIU SĂ REBBLOGHEZ, m-am uitat peste tot pe la principiile de funționare ale blogului, și nimic ! Unii spun că e tare simplu – simplu, desigur, doar să știi ce să faci !🙂 Dacă tu îmi poți da câteva indicații simple, cu mare plăcere voi rebbloga articolul, mai ales că tratează problemele celor mulți și nebăgați în seamă – așa cum am încercat și eu în altă parte. Să îl repostez pur și simplu, nu merge; ar fi oarecum ciudat, dar fiind că el aparține unui alt blog, foarte cunoscut. Deci, aștept indicațiile pentru rebblogare, dacă mă poate ajuta cineva !

      Te pup, și totuși… aștept ceva și de la tine ! Pentru că și tu știi să spui foarte bine lucrurilor pe nume.

      • Dacă amândouă blogurile sunt pe wordpress (și sunt, din câte am văzut), sus, pe bara neagră, orizontală, scrie ,,reblog”. Dai clic acolo și gata. Pe blogul de la care vrei să iei materialul. Dar să ai și blogul tău deschis (să fii logată).

  7. Mulțumesc din suflet, Lili ! Tu ești întotdeauna ”pe fază” când cineva are o problemă !
    Te pup, și îți doresc să găsești și tu, la fel de repede, răspunsul la ale tale !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: