Posted by: childagain | January 24, 2013

Povestea unei întrebări (III)

Când se trezi, își reluă mersul, după ce îmbucă doar câteva firimituri, atât cât să aibă putere pe drum. De fapt, nici nu știa exact unde mergea… Dar, se afla pe Muntele Zeului, și gândea că trebuia să se afle pe undeva vreun altar, sau chiar vreun mic templu, prin vreo peșteră. Sau, poate că… muntele-însuși era altarul ? De multe ori gândise că, din moment ce Zeul era capabil să se manifeste pretutindeni, poate că nici nu avea nevoie de un altar anume… El oricum vorbea cu oamenii prin sufletele lor, și în multe alte feluri.
Templu si Altar megalitic
Și atunci, dacă ducea raționamentul mai departe, poate că… nici nu avea nevoie de slujitori anume care să îi aducă jertfe – cum erau preoții din temple !
Era un gând periculos, și ar fi putut fi aspru pedepsită dacă l-ar fi rostit cu voce tare în mijlocul comunității. Poate chiar, preoții ar fi aruncat asupra ei blestemul Zeului…

Imaginea apartine: http://romaniamegalitica.blogspot.fr/2010/09/menhir-temple-si-sanctuare-megalitice.html

Dar, pe de altă parte, dacă El nu aparținea doar acelor preoți, ci tuturor, atunci nu ei hotărau pe cine pedepsește Zeul, și pe cine nu ! Și, pedeapsa nu putea consta oricum, în câteva cuvinte spuse de oameni, sau chiar, în excluderea din mijlocul lor. Acestea erau doar lucruri omenești, izvorâte dintr-o gândire omenească. Ea simțise demult că pedeapsa, dacă exista, era cu totul altceva… Era acea stare de tristețe sfâșietoare, de gol, de lipsă a oricărei speranțe ! Senzația părăsirii de către El, nu de către oameni… Nimic nu putea fi mai rău ! Iar iertarea, era acea stare de liniște, de pace, senzația că totul se va rezolva, ca atunci când, copilă fiind, stătea cu capul în poala mamei.
Toate acestea nu depindeau de nimeni dinafară, nici măcar de Marele-Preot! Poate că… tocmai asta trebuise să învețe ea, cu prețul atâtor suferințe ? Poate că asta trebuia să le spună și celorlalți ? Oricum, ea nu avea în gând a face rău prin părerile ei unor oameni care se închinau Zeului în felul lor, sau modului lor de viață. Poate că, în fond, toate felurile de a te închina, și a vorbi cu Zeul, erau bune… Doar că, oamenii trebuiau să știe că se putea și altfel ! Oamenii erau atât de diferiți, încât era absurd să dai o regulă neschimbată pentru toți. Mai ales când era vorba de un lucru atât de gingaș precum închinarea la Zeu…
”Aici ai ajuns cu gândirea, deci!” Tresări, pentru că vocea aceea ușoară, lină, părea că vine de undeva, dinăuntrul ei. Privi în jur: se afla pe un tăpșan cu verdeață, la marginea unei păduri, iar la poalele tăpșanului era o râpă adâncă. Dincolo de râpă, se vedea o parte din ținut, și drumul pe care tocmai îl străbătuse. Nu era nici un altar pe acolo… și nimic din ceea ce ar fi putut să semene cu un loc de închinare. Dar ce-i drept, simțea în locul acela ceva măreț, și cald în același timp. Părea un loc binecuvântat.
”Ai înțeles că Eu nu am nevoie de altare !” Tulburată, și oarecum rușinată că El îi simțise toate gândurile (deși, în teorie, toată lumea știa aceasta, dar în practică era cu totul altceva), încercă să găsească un răspuns plin de respect. Chiar dacă nu reușea să Îl iubească mereu, totuși Îl respecta, pentru tot ceea ce făcuse pentru ei, oamenii. Și pentru că îi îngăduia așa cum erau, plini de micimi omenești ! Era mai mult decât ar fi făcut orice om, deci El merita tot respectul ei. Și recunoștința…
”Respectul e un lucru bun, dar nu e de-ajuns ! Măcar, e bine că ți-ai înțeles limitele… Și de fapt, și tu, ca și ceilalți, mă respectați doar atunci când mă puteți înțelege. Când mă înscriu în ideea pe care v-ați făcut-o voi despre Adevăr și Dreptate. Însă atunci când acțiunile Mele depășesc înțelegerea ta, te revolți, și chiar te întorci împotriva Mea.”
”Iatră-mă, știu că greșesc, chiar în clipa când mă revolt ! Dar, nu pot altfel… Mă gândesc că ar trebui să respecți Tu-însuți mai întâi cele scrise în Hrisov, despre iubirea Ta fără margini pentru omenire. Să nu îți astupi urechile la plânsul cuiva… ” ”Asta am și făcut, și chiar viața ta stă mărturie! Dar, pe de altă parte, ai înțeles și tu că Hrisovul e doar o poveste simbolică. Oamenii o ințeleg doar în literă, și de aici multe dureri și rătăciri. Ca ei să înțeleagă cu adevărat cele ce am vrut Eu să spun, ar trebui să urce o treaptă ! Numai un om nou, ridicat, poate înțelege duhul Hrisovului. Dar, drumul e greu… Ai înțeles și tu asta, și te-ai oprit la un moment dat. Ai ales o cale mai ușoară… ”
”Nu, nu e mai ușoară, Stăpâne ! Aș zice chiar dimpotrivă… E doar… mai aproape de pământ !” ”Da, știu că ți-ai dorit cu adevărat, de când erai mică, să ajungi să Mă slujești. Să ajungi la acea stare de deplinătate la care doar puțini ajung. Nu ai spus nimănui, dar dorința ta a fost scrisă acolo, Sus. Însă, pe parcurs, și tu, ca mulți alții, ți-ai schimbat gândul ! Vraja  acestei lumi te-a copleșit. Și nu mai vrei să o depășești…  Date fiind faptele, oare nu Eu ar trebui să mă consider cel trădat ?”
Rușinată că El îi simțise, din nou, toate stările (uneori, chiar gândise că El a trădat-o), încercă să găsească un răspuns care să arate că sufletul ei nu luase o cale chiar atât de rea. ”Iartă-mă, Stăpâne, știu că este așa cum spui Tu ! Și eu am gândit asta deseori… Dar, eu sunt doar un om slab… și, nu m-am cunoscut bine ! Nu am știut că în adâncul meu, iubirea pentru ființele de aici cântărea mai mult decât agonisirea unei stări mai înalte, mai aproape de Tine. Și… m-am gândit că Tu vei înțelege oricum ! Pentru că ești cu mult mai înțelept decât noi… Și apoi, m-am mai gândit că, poate, și prin această iubire pentru cei de jos, aș putea ajunge la Tine !”
”Da, ai gândit bine, în mare parte… deși, ți-ai găsit singură justificări pe plac ! Și ai gândit că Eu trebuie să accept aceste justificări pe deplin, altfel sunt un Stăpân crud și nemilos, și nu mai merit să fiu slujit.” Încurcată, și simțind cât de rizibile erau pretențiile ei, îi veni să zâmbească, și să intre în pământ, în același timp. ”Da, dintotdeauna Mi-ai apreciat unorul ! Tu ai înțeles că Eu învăț oamenii și astfel… Le arăt ridicolul faptelor și gândurilor lor, privite dintr-o altă perspectivă. Și, unii dintre ei înțeleg mai mult decât din pedepse…”
”Și de fapt, care era întrebarea pe care voiai să Mi-o pui ?” reveni El brusc. ”Cred că Tu știi oricum, Stăpâne ! Era vorba despre viața mea, de ce a decurs așa… dar, tocmai m-ai lămurit ! De fapt, înțelesesem și singură… dar, nu aveam siguranța !” Simțea că, de fapt, mai voise să Îl întrebe ceva, ceva important, dar nu mai știa ce anume…
”Da, mai vrei să știi ceva ! Vrei să știi dacă totuși, te voi ajuta pe mai departe, pe calea pe care ai ales-o. Deși știi că ai greșit, totuși Îmi ceri ajutorul. Și, crezi cu tărie că ești îndreptățită să îl ai !” Ea îi simți din nou instruirea prin înțelegerea ridicolului pretențiilor ei, și totuși… înțelese și că va fi ajutată ! Dar cum anume, asta rămânea la alegerea Lui.  Ce va fi după aceea însă, după această viață, când va trebui să dea socoteală, ehei… Asta era o altă poveste !
”Și despre preoți, cred că ai înțeles că au și ei rolul lor.” Ea tresări, zâmbind. Înțelesese, desigur ! ”Sunt mulți oameni pe care ei chiar îi pot ajuta să intre în legătură cu Mine. Desigur, după cum bine ai înțeles, nu toți preoții au aceeași putere, și nici toți oamenii aceeași bunăvoință și ascultare. Dar în mare parte, oamenii nu sunt totuși pregătiți să renunțe la preoți. Sau, mai greu, să devină ei-înșiși propriii lor preoți ! Preoții mai sunt încă necesari pentru că oamenii sunt leneși, și preferă alte lucruri decât să urce singuri spre Mine. Le e de-ajuns să meargă la Templu o dată pe săptămână, și apoi să-și vadă de treburile lor. Dar măcar așa, ei nu se pierd cu totul.”
Rușinată, Ria înțelese că El îi amintise, delicat, că și ea-însăși preferase alte lucruri… ”Totuși, mai sunt și unii care Mă au în gând mereu. Ei îmi vorbesc mereu, și Eu le răspund. În toate felurile… Ei știu direct, în sufletul lor, când greșesc, și când au nevoie de pocăință. Când încep un lucru, ei Îmi cer sfatul. Când nu sunt siguri de ceva, ei Mă întreabă. Nu ca pe un Stăpân, ci ca pe un Ocrotitor, ca pe un conducător înțelept. Când Mă ascultă, ei nu o fac pentru că se tem, ci pentru că așa simt ei ! Iar când se abat, își înțeleg singuri greșeala. Și asta, pentru că Legea Mea e înscrisă în inimile lor, și ei o urmează fără să aibă nevoie de un cârmaci dinafară. Eu-însumi sunt Cârmaciul lor !
Du-te, acum, și trăiește așa cum simți ! Dar încearcă să nu greșești prea mult. Pentru tine o spun, nu pentru Mine !”
Ria mai ascultă un timp, dar nu mai auzi nimic. Atunci, încet, își luă bocceluța și porni să coboare. Aflase toate răspunsurile. Și, știa că le va mai afla oricând va avea nevoie ! Și asta nu depindea de un loc…
De fapt, dacă se gândea mai bine, știuse asta tot timpul ! Dar, oamenii au nevoie de siguranță, pentru ca viața să le pară accesibilă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: