Posted by: childagain | January 30, 2013

De ce se întâlnesc oamenii, și de ce se despart

Poate că mulți vor considera că acest articol apare puțin nepotrivit în contextul tematicii generale a blogului, care este una spirituală. Dar eu simt că,  este necesară o clarificare a unor aspecte psihologice  profunde ale vieților noastre, privite chiar din acest punct de vedere: cel spiritual. Pentru că oamenii trec prin multe situații în viață, se implică emoțional, nu înțeleg de ce lucrurile iau o anumită turnură, și apoi… încep învinuirile ! De vină este, desigur celălalt/ceilalți, viața, soarta, împrejurările… Oricine, numai ei-înșiși, nu !
Există, desigur, și cazul când ei chiar nu sunt de vină – adică, nu li se poate găsi nici o acuză în sensul logicii umane – și atunci, totul apare chiar nedrept, de neînțeles… absurd !
Însă, ei uită că, dincolo de logica noastră, viața are ea-însăși o logică proprie. Sau, mai bine-zis, Divinitatea, care se implică în viețile noastre !
Ca să o luăm cu începutul, și  în sensul primei întrebări din titlu – cred că fiecare ne-am pus-o, măcar o dată în viață ! De ce a trebuit să îl întâlnim pe X, sau Y ? De ce a trebuit să ne îndrăgostim, sau să legăm o prietenie, sau cel puțin, să colaborăm ? De ce exact el/ea/ei, și nu alții ?
Uneori, răspunsul pare simplu: când există afinități și compatibilități evidente. Dar, chiar și atunci, nu e chiar atât de simplu… Pentru că afinitățile acestea au și ele cauze spirituale mai profunde, dacă vrem cu adevărat să despicăm firul în patru. Ca să o spunem pe scurt, unii spun că „le era dat să se întâlnească” – și asta pare să lămurească totul. Dar acest ”le era dat”, oare de unde vine ? Cine ”le dă” ?🙂 Desigur, pentru credincioși, răspunsul e simplu. Chiar și pentru agnostici – dacă acceptă măcar ideea existenței unei Dharme – a unei ”scheme generale a lucrurilor” – în care ne încadrăm toți, și la care luăm parte exact în funcție de alinierea, sau nu la ”ceea ce trebuie să existe”. Dacă ne abatem, apar repercursiunile… nu din partea unei Divinități răzbunătoare, ci însuși ”mecanismul” Dharmei ne „scoate în afară”, ne obligă să îndreptăm ce am tulburat în armonia universală.
Bun, deci, ca să rezumăm,  dacă ne întoarcem la motivele întâlnirilor cu persoanele importante din viețile noastre, o primă explicație ar fi aceea că aceste întâlniri erau, cumva, inevitabile, că se înscriau într-un ”mecanism universal”, la care iau parte și atomii, dar și planetele, în funcție de ”rezonanța” care se stabilește între ei/ele. Adică, fiecare corespondent își atrage corespondentul – cum spune o veche lege universală.
Bine, e o explicație mult simplificată, dar pentru început, e destul de bună ! Cel puțin, în ceea ce privește compatibilitățile evidente între persoane. Dar, în cazul întâlnirilor cu persoane care nici măcar nu ne seamănă, poate că nu le aprobăm deloc concepțiile, și totuși, simțim că acela, sau aceea, este cel mai important om din viața noastră… ei, atunci e cu totul altceva ! „Atracția contrariilor” este o explicație destul de mediocră, zic eu. Aici e vorba de altceva… Dar desigur, putem să acceptăm această explicație numai în măsura în care acceptăm punctul de vedere spiritual asupra lucrurilor. Lucrurile apar cu totul altfel atunci când le privim ”duhovnicește”, decât atunci când le privim ”trupește”. După cum spune un sfânt părinte, dacă am privi lucrurile numai duhovnicește, de multe dureri ne-am scuti !
Adică, punctul de vedere duhovnicesc spune că fiecare om vine în viața noastră cu un scop. De fapt, Dumnezeu îl trimite cu un scop ! Ori trebuie să învățăm noi ceva de la el, ori el/ea de la noi, ori avem de plătit o datorie neștiută…. ori, poate constitui o încercare a devenirii noastre ! Deci, scopul nu este întotdeauna ca noi să fim fericiți, și să rămânem împreună până la adânci bătrâneți. Uneori, poate fi chiar dimpotrivă… și, asta nu înțeleg mulți oameni ! Cum de ei iubesc, fac sacrificii, suferă, și totuși… relația respectivă nu durează ?
Și cu asta, ajungem la a doua întrebare din titlu ! Desigur, dacă înțelegem sensul întâlnirii, îl putem înțelege și pe acela al unei eventuale despărțiri. Pentru că, pur și simplu, lecția care trebuia însușită s-a terminat ! Elevii nu rămân ”lipiți” de profesorii lor toată viața. Sau, datoria a fost achitată, sau, proba pe care trebuia să o trecem, a luat sfârșit… Cu bine, sau nu, asta depinde de fiecare !
Pare dur, pare ”inuman”, dar deseori, logica divină nu coincide cu cea umană ! Și uenori, peste ani, înțelegem că… totuși, așa era cel mai bine ! E mult mai bine să evoluezi, să îți urmezi propriul drum, decât să rămâi „blocat” într-o situație călduță, stagnantă, care nu îți aduce nimic altceva, decât confort – fizic sau sentimental.  Uneori, nici pe acela…
Desigur, există și cazuri – și nu rare – când întâlnirile duc la situații durabile, chiar pentru toată viața ! Nu o să analizez acum toate motivele pentru care cuplurile rămân împreună (ca să ne referim doar la cuplurile amoroase, lăsând de-o-parte prieteniile și colaborările) . Pentru că, dacă aș analiza la rece, am descoperi că, posibil, doar 1% o fac din iubire ! Dar, ca să vorbim de acel 1%, pot spune doar că… aici e vorba, dincolo de afinități și sentimente, și de ceva numit destin. Că îl acceptăm, sau nu, că suntem sau nu credincioși, sau măcar agnostici – asta are puțină importanță ! Legea gravitației, de exemplu, funcționează indiferent dacă noi credem,sau nu, în ea.
Desigur, creștinismul este singura religie care oferă ieșirea de sub Lege – prin puterea harului oferit de Hristos. Dar și aici, sunt multe diferențe între oameni… Ieșirea completă de sub Lege, sau destin, nu o poate obține decât un sfânt, sau un om care nu se abate nici o clipă de la ascultarea de Dumnezeu. Restul – adică noi toți – putem avea parte de har „altoit” cu destin, în proporții variabile, funcție de treapta fiecăruia. Deci, nu ieșim complet de sub puterea destinului, dacă nu ne apropiem de sfințenie ! Și atunci, ca să ne întoarcem la tema dată; dacă noi nu avem „programată” în destin o întâlnire „durabilă”, chiar nu o vom avea! Indiferent de eforturile și sacrificiile noastre. Iată ceea ce nu înțeleg mulți…
Tema e vastă, și desigur că am putea discuta pe marginea ei ore întregi ! Dar, pentru că vreau să las loc pentru gândire, mă opresc aici. Desigur, sunt convinsă că există multe păreri diferite… Asta nu înseamnă însă, că sunt greșite. Adevăruri sunt multe, și noi, oamenii, nu le putem cunoaște pe toate. Putem cunoaște doar ceea ce corespunde structurii, și nivelului nostru.
De fapt, ca să ne exprimăm corect,  Adevărul e unul, doar formele sale sunt multiple. Și acesta e tot un adevăr…🙂

Responses

  1. Probabil că înțelegem toate astea atunci când reușim să ne detașăm, oarecum de cele întâmplate, când reușim să vedem dintr-un alt punct de vedere, nu doar cel strict personal. Și, într-adevăr, foarte important este să înțelegem de ce am trăit anumite lucruri.
    Un articol necesar!🙂

    • Da, Lili, ai spus un mare adevăr ! Numai după ce ne detașăm, după ce reușim să „ieșim puțin din Eu”, vedem adevărata față a lucrurilor ! Uneori, asta se întâmplă abia după mulți ani,,, Și, deseori nu reușim să facem asta singuri, ci numai cu ajutor de Sus, care ne îngăduie să ne depășim propriile sentimente și resentimente. Să iertăm cu adevărat ! Asta însemnând, nu doar să iertăm, ci și să înțelegem profund ce s-a petrecut cu celălalt, suferința și slăbiciunile lui. Și, să simțim profund că nu mai dorim să fi avut un alt final ! Poate, ne vom mai dori să fi existat o altă desfășurare a lucrurilor de la început, dar nu un alt final, în condițiile date. Da, înțelegem cu toții că suntem doar niște învățăcei, care abia am reușit să deschidem puțin ochii la lume, și ne izbim unii de alții din ignoranță. Uneori, chiar ne accidentăm ! Dar nu suntem chiar atât de vinovați, și nici ceilalți, pentru că nu suntem pe deplin conștienți. Doi oameni care se izbesc pentru că merg cu ochii închiși, sau semi-deschiși, nu pot fi vinovați ! Desigur, cel care îi are mai deschiși nu trebuie să aibă mari pretenții de la celălalt.🙂

      Mulțumesc pentru înțelegere, te îmbrățișez ! Tu întotodeauna ai simțit exact ce voiam să spun.🙂

      • Poate pentru că am trăit… și știu cum e.🙂
        A big hug!

  2. Ca sa intelegi pe deplin ”circuitul si logica ”vietii trenuie sa ajungi la un grad de detasare si intepciune maturat. Cert este ca daca incepi sa-ti pui astfel de intrebari incepe sa se amplifice luciditatea.

  3. Așa este ! Se ajunge la detașare, dar după un număr de ani, și de experiențe . Și, numai dacă urmărim să ne detașăm… dacă vrem cu adevărat să înețelegem logica vieții !
    Și, ai dreptate că, după prima întrebare, și eventual primul răspuns, nu mai poți fi același. Nu vei mai putea vedea niciodată lucrurile ca înainte.

    Mulțumesc pentru implicare, și pentru înțelepciune ! Numai bine pe drumurile vieții !

  4. Ma mai intreb cateodata cum o sa fie in cealalta “viata” O sa ne mai cunoastem, o sa ne mai simtim, o sa mai pastram amintiri unul despre altul si daca da, cum?
    Si de fiecare data cand imi pun aceste intrebari ii multumesc lui D-zeu pentru tot ce simt si traiesc acum

    • Hapi, indiferent care ar fi cealaltă viață, și cum o vede fiiecare, legăturile de iubire nu se pierd ! De fapt, iubirea este singurul lucru care durează, atunci când toate celelalte trec.Un mistic spunea că ”dacă nu ar fi iubire pe pământ, s-ar prăbuși cerul”.
      Nu știu dacă amintirile rămân, asta nu mi s-a îngăduit să aflu, sau nu mi s-a ”descoperit”. E posibil să rămână o altfel de amintire, la nivel de spirit, de Sine, și nu doar de personalitate. Ar fi prea mult de discutat aici, și nu avem timpul necesar.
      Oricum, chiar dacă nu ne-am mai aminti exact cine eram și ce făceam aici, în această viață, există o memorie a inimii, care nu se pierde. Sufletele care ne-au fost dragi aici, ne vor fi dragi și acolo, și ele vor fi tot pe lângă noi. Se spune că fiecare avem ”familia” noastră spirituală…

      Nu știu dacă e în sensul întrebării tale, dar eu îți recomand un film grozav cu Robin Williams: ”What dreams may come”.

      http://filmeonline-hd.blogspot.fr/2012/12/what-dreams-may-come-1998-online.html

      Are și titrare în română, și merită văzut de toată lumea, religioși sau nu ! Este o poveste de dragoste care rezistă morții, și chiar lucrurilor mai rele ca moartea. Poate o să vorbesc și despre filmul acesta aici, când voi avea mai mult timp.

      Eu mă bucur că ai trecut pe aici, și că te preocupă lucrurile cu adevărat importante ale existenței ! Pentru că, nimic nu este mai important ca iubirea, și călătoria sufletului nostru.
      Un weekend minunat !

  5. à propos de fraza-ti finala: NU exista adevaruri absolute, ci doar relative, limitate în timp si-n spatiu…

    • Draga mea Melanie, și acesta e un mare adevăr !🙂
      Adevărurile noastre omenești sunt relative și limitate. Doar adevărul inimii nu este relativ.
      Mă bucur că tu l-ai găsit, în cea mai mare măsură ! Și ceea ce mai rămâne de descoperit, se va face la vremea sa.

      Un weekend minunat îți doresc, plin de adevărul inimii !

  6. de la ce a pornit ideea art.? sunt f. curioasa
    melanietoullouse- omul se limiteaza in timp si-n spatiu, adevarurile nu,
    limitarea lui le relativizeaza.

  7. de exemplu eu. pe masura ce trece timpul si ma iinscriu mai constient in spatiu nu mai sunt in stare sa mai percep nici cel mai banal adevar.
    cateodata imi vine sa-mi smulg inima sa vad ce-as mai intelege atunci

  8. Deepule dragă (îți spun așa, pentru că q… nu îmi sună bine🙂, și nu știu dacă tu vrei ca lumea să îți cunoască numele tău frumos și real), ideea nu a pornit, așa cum s-ar putea crede, de la reamintirea experiențelor mele ! Pe acelea le-am depășit demult, le-am ”resorbit”…🙂
    Ci, de la o discuție pe blogul lui Lili, tocmai despre înțelegerea, sau neînțelegerea rostului experiențelor noastre. Am simțit că mai sunt mulți care încă nu au înțeles… Oricum, nici eu nu am pretenția că înțeleg totul, și mai ales, în clipa când se întâmplă ! Înțelegerea vine mult mai târziu.

    Dacă tu ți-ai smulge inima, draga mea, atunci, chiar n-ai mai înțelege nimic ! Pentru că veritabila înțelegere, este a inimii. Chiar și după ce suferim (sau mai ales atunci), înțelegerea inimii este mai completă și mai veritabilă decât a minții. Mintea ne spune doar ce s-a întâmplat, și ce crede logica comună despre asta. Dar inima trece dincolo de suprafață.
    Ei, dar tu știi toate astea, cred doar că… trebuie să mai depășești un mic prag… ca să începi din nou să înțelegi ! Și eu am avut unul de trecut, dar unul mare ! Credeam că n-o să mai fiu în stare să înțeleg vreodată…
    Ei, și cu toate astea, când totul trece, se îndepărtează, parcă se aranjează în fața noastră rândurile unei cărți.

    Te sărut, și aștept să ne mai spui ce simți, și cum înțelegi tu lucurile ! Dar nu aici, ci în spațiul tău personal. Dacă simți asta, desigur…. E un timp pentru orice lucru.

  9. E intr-adevar greu sa te desparti de o persoana cu care a fost cat de cat durabil si a dat radacina unor sentimente profunde, dar poate si acest lucru este predestinat, poate suferinta si greutatea care o duci pe umeri in acel moment iti e destinata pentru a invata, dar intervine si liberul arbitru, iar poate ceea ce trebuia sa-ti devina o invatatura devine o amintire de care nu te vei putea dezlega si vei trai oarecum in trecut, ne mai dorind o alta atasare sentimentala, o alta relatie durabila.

    Eu am un principiu ca fiecare lucru are doua perspective, doua drumuri, doua taisuri… si e trist, pentru ca viata este imprevizibila.

    • D-le Sergiu, este adevărat că, întotdeauna intervine și liberul arbitru ! Și eu am simțit asta, personal. Și totuși… alegerile noastre libere se înscriu, uneori, într-o paletă limitată de posibilități. Sau, sunt condiționate de alți factori, dintre care, determinările personale și educaționale. Uneori, chiar și alegând liber, simțim că ni s-a scos cumva, în cale, o anume posibilitate, pentru ca noi să facem o anume alegere. Mai simplu spus, Cineva care ne cunoaște foarte bine, și care știe ce preferăm noi, sau nu, ne scoate în cale o anumită situație, știind că noi, cel mai probabil, vom alege în sensul dorit de El. Și acest sens nu pare întotdeauna pozitiv pentru noi, în acea situație ! Însă, parcă nu putem face altfel… De aceea, am învățat, după multă caznă🙂. să nu mai învinuiesc oamenii pentru alegerile lor. Pentru că și eu am făcut destule greșite. Din punctul meu de vedere, adică ! Deși, știam chiar în acel moment…

      Da, e dureros când dintr-un moment frumos rămâne doar o învățătură, o amintire, dar… Ideea este că totuși, nu trebuie să ne ferim de alte atașări, pentru că asta înseamnă că refuzăm să mai trăim. Fiecare poveste este unică, nu trebuie să comparăm două experiențe, chiar dacă par asemănătoare. Există, desigur, și situația când refuzăm să ne mai implicăm din alte motive, superioare. De exemplu, pentru că simțim profund că, după ce am trăit acea experiență umană (sau acele experiențe), am învățat totul despre ea, și acum nu mai avem nevoie de situații asemănătoare, care ar însemna un fel de stagnare spirituală. Și tindem la ceva mai presus, la o împlinire spirituală de alt gen ! Dar desigur, aceste situații sunt rare.

      Eu vă mulțumesc pentru vizită, și pentru că mi-ați împărtășit trăirile dv ! Și vă doresc să aveți numai bine pe cale, pentru că vă simt a fi un om bun.

      • Ma regasesc oarecum in ceea ce scrieti. Nu exista ceva cu care sa nu fiu de acord din ceea ce ati scris. Sunt constient ca in viata toate lucrurile au un scop, fiecare intalnire, fiecare salut, fiecare privire, are o urmare.
        Dar ceea ce ma intristeaza este faptul ca suntem constienti de anumite lucruri, de urmarea lor si ca trebuie sa si facem un sacrificiu, chiar daca stim ca este exact opus a ceea ce dorim… trebuie sa facem acel sacrificiu pentru ca o terta parte, o alta persona, sa fie fericita.

        Ma intristeaza sacrificiul de bine, mai pe scurt, pentru ca oricat de bun ai fi, intotdeauna vei fi ranit. Ma intristeaza ca nu exista stare de bine continua, cel putin pe o anumita tema din viata. Nu pe toate, doar pe una, probabil si cea mai importanta. Oricat de mult ti-ai dori… e foarte greu sa-ti gasesti liniste in suflet, cand alte persoane, in care te increzi, te pun deoparte.

        Acel moment din viata e cel mai distrugator, dupa parerea mea, fiindca inversul lui, te face sa fii invincibil si sa ai tot ce iti doresti si anume o persoana in care sa te increzi, care sa fie sincera, cu care sa fii fericita si sa te iubeasca – prin acest moment ne vom gasi si pacea sufleteasca, fiindca stim ca exista si altcineva ca noi.
        Insa ca lucrurile merg exact invers… si mai rau nici nu ai suport din partea altcuiva… eu zic ca momentele astea, distrug vieti, Te poti salva doar daca mai ai credinta, dar e greu sa faci pasi in viata fara sa ai un partener de drum, care sa te ridice cand te impiedici, sa te care cand esti ranite si sa aiba grija de tine cand suferi…

        Am sarit dintr-o parte in alta cu acest comentariu. Imi cer scuze, daca mi-au scapat niste greseli sau exprimari.
        O zi frumoasa va doresc!

      • Domnule Sergiu, noi nu vânăm aici greșeli ! Ceea ce contează este că ați vorbit din suflet, că ați spus ceea ce era important pentru dv. Cred că înțeleg prin ce treceți, sau ați trecut recent ! Este o probă obligatorie a vieții, pentru cei meniți să urce o treaptă spirituală, sau pentru cei ce vor, sau sunt în stare, să privească și dincolo de ei-înșiși.

        Sacrificiul este esența vieții, spune înțelepciunea japoneză. Apropos, ei au o cultură mult centrată pe ideea de sacrificiu. Dar nu numai ei, chiar și creștinismul cere acest standard. Un autor spunea că, la început dai din ceea ce ai, apoi, din ceea ce ești, din tine-însuți… Acesta e cel mai greu sacrificiu, dar și cel mai necesar ! Să dai din tine, din viața și sufletul tău, fără să știi dacă vei primi ceva înapoi, sau dacă vei fi măcar apreciat; Uneori, nu se întâmplă nici una, nici alta ! Și totuși, oamenii care se sacrifică câștigă ceva prețios pentru sufletul lor. Lăsând la o parte viziunea religioasă, ei câștigă, mai întâi de toate, tărie și detașare. Și iubire necondiționată ! Să nu mai ai nevoie de recompensă pentru ceea ce faci pentru celălalt, asta da libertate ! Să nu mai suferi – cel puțin, nu excesiv – atunci când sacrificiul pare fără rost, este o înaltă formă de înțelepciune. Dar ce-i drept, la ea se ajunge doar după multă ”practică” ! Și, numai cu ajutor de Sus.

        Bineînțeles, există limite chiar și în sacrificiu – cel puțin pentru noi, oamenii. Trebuie să simțim ”linia” dincolo de care sacrificiul încetează a mai aduce un bine cuiva. Și, uneori, trebuie să știm chiar și să renunțăm ! Nu numai la persoana cealaltă, dar și la o parte din noi care rezona cu acea situație, și să ne construim un alt ”eu”. Să devenim niște oameni noi ! Nu degeaba spunea Țuțea : ”Eu nu am trecut. Eu m-am născut ieri.” Uneori, bagajul trecutului, chiar drag și prețios cum e, ne împiedică să privim înainte. Dar, și asta se simte după o vreme ! Unii oameni simt când e vremea să renunțe la trecut, și să înceapă să trăiască ”astăzi”.

        Pentru unii, acest ”astăzi” poate însemna o nouă persoană alături de care să străbată marea vieții; pentru alții, o nouă misiune, sau o nouă provocare. Dar principalul este să fim gata să ”dăm startul”, să trăim schimbarea întâi în interior. Și asta se va simți și în afară !

        Știu că, în unele momente, cuvintele nu ajută prea mult; dar măcar, pot da de gândit ! Că lucrurile nu sunt chiar așa de tragice, că alții le văd altfel…

        Eu știu că sunteți un om bun, și veți găsi calea cea mai potrivită pentru dv ! M-aș ruga pentru dv, dar am și eu unele ”restanțe” acolo Sus… .) Oricum, vă doresc tot binele, și asta e tot un fel de rugăciune !

  10. Adevarat. Dar ce ma frustreaza si mai mult este faptul ca trebuie sa existe o schimbare exact acolo unde ne dorim. Poate nu intotdeauna e nevoie de schimbare, insa aceasta tot apare, chiar daca dupa schimbare nu mai e atat de bine.

    Nu ai certitudinea ca ceea ce ai avut atat de minunat inainte, vei avea mai minunat in viitor sau cel putin egal. Sunt sigur ca li s-a intamplat multor persoane… o schimbare ce le-a distrus viata. Trebuie sa fim si realisti atunci cand pierzi ceva minunat din viata… in sensul ca poate chiar nu-l mai avea. De ce sa ne mintim ca totul va fi bine? Nu va fi bine. Probabil vei trece peste… sau nu. Iar daca vei trece nu inseamna neaparat ca va fi bine sau mai bine.

    Iti doresc la fel tot binele din lume!

    • Ehei; d=le Sergiu. aici ar putea incepe o lunga discuție despre ceea ce înseamnâ ”mai bine” din punctul nostru de vedere, uman, sau dintr=un punct de vedere superior, divin. Dar, nu avem timpul necesar…

      Ca sâ râmânem, totuși, la înțelegerea omeneascâ, putem spune câ e bine sâ așteptâm pe viitor, nu neapârat ceva ”mai bun” din punct de vedere uman, sau „la fel de bun”. ci pur și simplu… ceva diferit ! Diferența nu înseamnâ automat un lucru râu. Dimpotrivâ. poate fi un lucru foarte bun… dar altfel !🙂 Altfel decât eram obișnuiți.

      Fiecare relație umanâ e altfel, fiecare om e altfel… Totul este sâ nu pornim la drum cu ideea noastrâ de ”bine”, și sâ încercâm cu orice preț sâ gâsim. sau sâ transformâm ceea ce gâsim, conform ideii noastre de „bine”. Pentru câ e posibil sâ gâsim un altfel de ”bine”, la care nici nu ne=am gândit…

      Ceea ce vâ spun sunt lucruri probate. nu teorii ! Și, nu doar în relațiii… ci, în toate lucrurile vieții !

      Ei, cred totuși câ sunteți destul de tânâr ca sâ aveți timp sâ descoperiți toate astea ! Și, ca sâ nu râmâneți cu regrete pentru toatâ viața ! Dupâ un timp, totul se va „așeza”… și probabil veți afla un nou rost al tuturor celor întâmplate,

      Știți, apropos de asta, se spune câ toți oamenii nepotriviți pe care i=am întâlnit în viațâ au rolul de a ne face sâ îi apreciem și mai mult pe cei potriviți.😉 Acesta ar fi doar unul din rosturi…

      Din nou, numai bine, și sper sâ aud mai târziu câ ați depâșit pragul, și câ v=ați câpâtat liniștea !

  11. In primul rand as prefera sa-mi spui simplu Sergiu. Am 20 de ani fara 2 luni, deci o adresare la per tu nu e nepoliticoasa pentru mine. Imi cer scuze daca eu nu m-am adresat cum se cuvine.

    Un singur lucru as vrea sa mai zic despre mine: persoana e potrivita, simt ca e cea mai potrivita, perfect din unghiurile mele.

    Ne mai auzim, poate si pe blogul meu, la care inca retusez. O seara placuta!

    • Sergiu, nu e nevoie sa fim protocolari ! Poti sa imi spui cum crezi tu de cuviinta; ca eu nu ma supar.🙂 Ma bucur pentru tine, daca tu chiar simti ca ai gasit persoana potrivita. E un lucru rar…

      Desigur ca voi trece si pe blogul tau, numai sa am putin timp ! Asta e ceea ce-mi lipseste. O saptamana cat mai buna !

  12. E o tema de reflectie!
    ♥´(¯`♥´¯)..♥
    ********.`•.¸.•´……♥ ♥ჱܓ ჱܓ ჱ* ჱܓ * ჱܓ ჱܓ* ჱ
    Adevar, iubire, toleranta!

    • Daaa! Toți am reflectat la ea în viață… și nu doar o dată !🙂

      Mulțumesc pentru inimioare !

      • Cling!
        ჱܓ ჱܓ ჱ*
        ჱܓ
        * ჱܓ ჱܓ* ჱ


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: