Posted by: childagain | February 21, 2013

O eroare de percepție

În cele ce urmează, poate că voi spune lucruri care vor răni anumite credințe, sau mentalități. Poate voi îndepărta persoane care cred într-un anumit fel, care au o anumită imagine despre Dumnezeu – așa cum aveam și eu, până nu demult ! Poate, se va considera că intenționez să ”atac” unele căi, sau credințe – deși, nimic nu îmi este mai străin !
De aceea, și pentru toate acestea, îmi cer iertare anticipat. Dacă aș putea, nu aș dori să rănesc pe nimeni, și nici măcar să contrariez ! Însă, trebuie să spun unele lucruri, pentru că e vorba de un adevăr- un adevăr care mi s-a revelat treptat, într-un mod foarte dureros… Și, dintotdeauna am fost în slujba adevărului – chiar și atunci când am greșit ! Mi-am așternut până și greșelile în fața tuturor, pentru ca fiecare să își poată trage propriile concluzii, și să își revizuiască astfel propria cale.
Într-un fel, adevărul este mai important decât trăirile noastre, și decât micile noastre egouri – fie ele și prețioase, și îndreptate spre iubire. Chiar dacă noi ne scufundăm uneori, adevărul trebuie să rămână la suprafață !
Așadar, mă voi referi în cele ce urmează la un adevăr incomod: cel al modului în care Îl percepem noi pe Dumnezeu, și implicit, a ceea ce așteptăm noi de la El. Această percepție este, desigur, modelată de religia sau confesiunea căreia îi aparținem, de educația primită, și abia apoi, dar nu în ultimul rând – de propriile noastre experiențe spirituale – care sunt, de fapt, definitorii !
Ca să începem cu începutul, mă voi referi la creștinism – religia căreia îi aparțin – și nu voi face acum deosebiri între diferitele ramuri creștine, pentru că asta ar duce la o altă discuție, oarecum ”adiacentă”, dar nu chiar la subiect. Așadar, în creștinism, Dumnezeu este perceput drept un Tată iubitor, care ne dă orice Îi cerem, dacă o facem cu destulă credință, și mai ales , dacă avem ascultare. De fapt, în toate religiile monoteiste, El este perceput drept o Persoană, o Autoritate Supremă, care are în grijă toate problemele noastre, și care primește și ”prelucrează” cererile noastre. (Iarăși, las de-o-parte discuția despre Treime, care este doar un alt aspect al Persoanei).
Ei bine, există uneori, situații în viață în care… înțelegem profund (nu doar cu mintea, fiindcă asta n-ar fi decât o înțelegere de suprafață), că El nu este, de fapt, un Tată ! Poate că se manifestă Personal, dar imaginea de Tată nu i se potrivește întrutotul. Iisus  a adus această imagine în câmpul conștiinței omului în urmă cu 2000 de ani și mai bine, pentru că era cea mai adecvată înțelegerii omului de atunci, nivelului lui de cunoaștere. La fel, pildele pline de înțelepciune, atât de bogate în învățături, conțin elemente ale vieții și activităților simple ale oamenilor de atunci. Cred că putem fi convinși că, dacă El ar fi venit în zilele noastre, ar fi folosit alte imagini și concepte pentru a-și ilustra învățăturile.
Deci, putem păstra imaginea Tatălui atât cât ne este de folos…  Dar, poate veni o vreme – nu știu dacă pentru toată lumea, dar pentru unii, în mod sigur – când El va considera, probabil, că putem face un ”salt” în înțelegerea noastră, și imaginea Tatălui va fi înlocuită de altceva… De fapt, nici nu știu să explic cu ce anume ! Oricum, vom fi, efectiv, siliți de împrejurări – uneori în mod extrem de dureros, până la limitele ființei – să acceptăm faptul că El nu este un Tată care ne protejează mereu, pentru că ne iubește nespus, și ne iartă orice am face; și mai mult decât atât – ne dă toate cele necesare ! Nu, ci El consideră că putem să ”creștem”, să depășim această imagine… Și atunci, încetează să se mai comporte ca un Tată ! Ne silește, efectiv, să ne reorientăm credințele și concepțiile despre Divinitate, despre propria noastră viață și ceea ce putem face cu ea.  Ne ajută să ajungem la înțelegerea faptului că El nu ”ne dă”, de fapt, nimic concret ! (După cum spunea concepția religioasă clasică: ”Roagă-te, și El îți va da. ”)
Nu, ci El face cu totul altceva… El ne dăruiește doar har – direct, sau prin intermediul Persoanelor cerești pe care le iubim, și în care avem încredere – și ne deschide o cale pentru a face și a obține ceea ce avem nevoie. Asta face El pentru noi: ne deschide o cale !  Care își va da rodul, poate, într-un anumit interval de timp , dar nu imediat. Nu exact atunci când avem nevoie!
Aici este sursa marilor dureri și neînțelegeri cu privire la Divinitate și rolul ei în ajutorarea noastră. Religia clasică – cu regret trebuie să o spun – cultivă o imagine falsă. Aceea a Tatălui iubitor, care nu poate suporta suferința copiilor Săi, și le sare imediat în ajutor. Poate, unii credincioși vor aștepta mari minuni, vor aștepta, de exemplu, să apară o pâine pe masă în fața lor, exact atunci când au ei nevoie.  Dar, nu se întâmplă astfel… Minunile se produc, dar altfel, și într-un timp mai lung. Și ele depind chiar de credința noastră – așa cum spun Evangheliile.
De fapt, adevărul pe care l-am perceput eu este că noi-înșine ne creem minunile, atrăgându-le prin credința și focalizarea noastră. Nu chiar ca în ”The Secret”, totuși ! Trebuie mai întâi să ne rugăm, să căpătăm un fel de ”permisiune” de Sus.  Dar, atunci când această permisiune ne-a fost acordată – și acest lucru îl simțim profund în ființa noastră – rolul Lui încetează, și noi-înșine trebuie să ne ”ocupăm” de minune, pe mai departe.
Aceasta e ceea ce mulți oameni nu înțeleg – și mărturisesc că nici eu nu am înțeles de la început ! ”Dacă Îmi ești Tată, de ce nu îmi dai ceea ce am nevoie ? Aștepți să mor, ca să primesc ceea ce îmi era cu adevărat necesar ? Tocmai eu, care cred în Tine, și cred în minuni… Sau, poate nici măcar nu mă iubești, ci doar mă privești cu milă, ca pe un păcătos ce sunt. Dar Legile Tale nu pot fi călcate, nici măcar pentru salvarea vieții cuiva.” Iată ce ar putea simți cineva care a crezut cu ardoare în vechea imagine…
Dacă acea persoană ar avea, totuși, o legătură veche și specială cu Divinitatea, ar percepe și un fel de răspuns – care, însă, ar debusola-o și mai tare ! Un fel de : ”Ce vrei să îți mai fac ?” El, Atotputernicul, nu crede că ar mai putea face nimic altceva… Cu timpul, însă, și cu ajutorul harului primit de la o Persoană specială, acel om ar putea înțelege că, de fapt… acela era chiar adevărul ! Dumnezeu făcuse partea Sa, deschizându-i calea. Mai departe, era rolul omului !
Și, din înțelegere în înțelegere, se ajunge până acolo încât… se înțelege până și faptul că, El vrea ca noi să evoluăm, să ajungem cât mai independenți, să ne creem propriile noastre vieți și realități ! Să nu mai stăm cu ”mâna întinsă” după Tata…
Desigur, scopul final este să ne sfințim, dar calea pe care o alegem, rămâne la latitudinea noastră. Chiar dacă o mai  schimbăm pe parcurs ! Ceea ce trebuie să rămână însă neschimbat este iubirea din noi, și respectul față de Legile Divine. Până la urmă, toate conduc spre iubire, întrucât și aceste Legi sunt concepute tot în spiritul Iubirii. Dacă un om are Iubirea, dacă e chiar în stare să se sacrifice din iubire – pentru un om, mai mulți, chiar pentru un animal, sau un loc, sau un ideal – acel om va fi salvat, el se va sfinți!  Nu dintr-o dată, desigur, dar se află pe drumul cel bun. Iată de ce, chiar și cei mai mari păcătoși, pot fi salvați de iubirea din ei.
Poate că nu a fost o expunere prea clară, poate că mulți vor considera că ”amestec conceptele religioase”, sau că sunt în confuzie spirituală, din cauza puținei mele capacități de înțelegere a celor divine. Eu mi-am făcut doar datoria, și am spus ceea ce am simțit ; ceea ce, de fapt,  am învățat ! Pentru că, am simțit profund că, toate acestea au fost o învățătură.
Un inițiat spunea că ”adevărul e unul, dar revelațiile sale sunt intermitente”. Deci, să nu neglijăm nici o mică revelație, doar pentru că nu seamănă cu un adevăr mai vechi !  Pe care, poate că nici nu îl înțelegem prea bine…

Responses

  1. În fond, trebuie să ne acceptăm chiar și suferința și să luptăm pentru a ajunge să iubim necondiționat. Ajungând la asta (e foarte greu), totul vine de la sine.

    • Da, Lili, știu că acesta e scopul ! Trebuie să iubim necondiționat, chiar și ceea ce ne rănește, sau ne dezamăgește. Uneori, putem fi răniți de oameni, dar într-un fel, e mai ușor să iertăm și să iubim atunci, pentru că știm că și ei sunt tot slabi și imperfecți, ca și noi.
      Alteori, atunci când preocuparea noastră principală este o altfel de Persoană… e chiar mai greu să aceptăm rănile, pentru că apare și confuzia, neînțelegerea. Oricum, cred că totul se va rezolva, în timp… atunci când vom ajunge suficient de înțelepți ca să înțelegem totul ! Chiar și propriile greșeli în profunzime.

      Mulțumesc pentru susținere, te îmbrățișez !

  2. Articolul e bun pe alocuri, dar per total e “o eroare de percepție”🙂 … imaginea de Tată nu e falsă, ea e doar o imagine dată de “limitarea” căii pe care a deschis-o Iisus, e una din multiplele fețe ale Lui… să spui că imaginea de Tată e falsă e ca și cum ai nega însăși existența lui… creștinismul este doar o cale din multele căi care duc în același loc: la El! Deci, să nu-mi iei în nume de rău “critica”, dar “o eroare de percepție” deși e expresia perfectă din pct nostru de vedere, din pct Lui de vedere e doar o simplă etapă.

    • Florin, mulțumesc pentru implicare, și pentru încercarea de înțelegere ! Nu mă supăr că ai o altă părere; dealtfel, m-am așteptat să apară și astfel de reacții atunci când am scris articolul. De aceea am și făcut unele precizări, la început !

      De fapt, ceea ce spui tu este doar o chestiune de exprimare, de folosire a cuvintelor adecvate. Poate că nu le-am folosit eu chiar așa de bine, dar ideea este cam aceeași cu a ta. Adică, și eu am subliniat că acea imagine de Tată era potrivită pentru o anume etapă din evoluția omenirii, și a fiecărui om în parte – de aceea ne-a și dăruit-o Iisus. Poate că e greșit, într-adevăr, să spun că e falsă, ci ar trebui să spun doar că este o imagine limitată, adecvată unui segment spațio-temporal, și anumitor structuri umane. În cursul evoluției omenirii, și chiar a fiecărui om în parte, ea se poate însă schimba, poate suferi modificări dramatice ! Pentru mine, această schimbare a fost violentă și dureroasă, de aceea am perceput-o ca find falsă în raport cu propria ei descriere, și cu cerințele atribuite ei de secole.

      Dar, nu trebuie să deduci de aici că eu neg creștinismul și valorile sale ! Dimpotrivă, sunt și rămân creștină, în ciuda suferințelor și dezamăgirilor, în ciuda năruirii imaginii mele despre Dumnezeu privit drept Tată. Chiar înțeleg că, Iisus ne-a adus niște legi și valori atemporale, cu valoare absolută, dincolo de conceptele noastre umane despre ele. Chiar dacă Dumnezeu nu este un Tată, chiar dacă El nu sare în ajutorul nostru precum un părinte iubitor, noi trebuie să Îi respectăm legile, pentru că sunt cele mai bune cu putință. Și mai ales, Legea iubirii ! Asta a vrut Iisus să ne învețe: să iubim cu adevărat. Imaginea Tatălui era doar o ”cârjă” în drumul nostru, ca să ne ajute să devenim mai buni, știindu-ne atât de iubiți și protejați. Dar, noi trebuie să iubim chiar și fără ”cârje”! Asta înseamnă, de fapt, necondiționat. Să iubim pur și simplu, și chiar să ne sacrificăm, neaștepând neapărat să ne apere un Tată mult-iubitor, sau să avem o ”mare răsplată în Cer”. Această răsplată anulează ideea iubirii necondiționate…

      Poate că greșesc în unele privințe – accept ideea că pot greși – dar deocamdată, asta este ceea ce simt. Mulțumesc, încă o dată, pentru încercarea de înțelegere !

      • Să știi că ideea de răsplată nu ține de iubire… imaginea de Tată Bun este foarte reală, dar nu pentru cel ce așteaptă ceva de la El, ci pentru acel copilaș care fuge cu inima curată și plină de iubire (“mai presus de orice”) să-și îmbrățișeze Tatăl. Și-n plus, e adevărat că Iisus spune că Tatăl dă totul copiilor Săi, dar mai întâi trebuie să ajungi copilul Lui, nu crezi?🙂

      • Da, ceea ce spui tu e foarte adevărat, privit din afară ! Dar… de unde știi tu că n-am ajuns ?🙂 Sau, altfel spus, că n- am fost, copilul Lui, o lungă perioadă… și tocmai de aici, durerea și confuzia ? Și nu e vorba de a aștepta lucruri care țin de capricii, ci pur și simplu, necesități vitale. Ei, lucrurile sunt complicate, am înțeles multe de atunci, Totul este să nu privim situațiile superficial, sau dogmatic.

        Dacă pentru tine imaginea de Tată bun funcționează, atunci, e foarte bine ! Atât timp cât va ține… Dar, dacă va veni o vreme când ea se va clătina, e bine să îți aduci aminte că nu e decât o imagine. Și că trebuie să iubești indiferent de senzația ta de ocrotire de către Tată, sau lipsa ei. Ai să vezi atunci că nu e chiar atât de simplu ! Dar, eu îți doresc totuși să nu ajungi acolo. Nu cred că mulți ar putea ieși cu mintea întreagă, sau cu credința teafără, dintr-o asemenea încercare.

      • Mda, acuma înțeleg de ce ai ajuns să-L “negi”… oricum ar fi, eu zic că trebuie să-L iubești mereu mai presus de orice… dacă există ceva care te supără înseamnă că iubești ceva mai mult decât pe El… știu că nu e ușor, dar dacă vrei se poate😉

      • Nu pe El Îl neg, ci doar imaginea mea anterioară despre El ! Și, da, ai intuit bine, la un moment dat, am iubit ceva mai mult decât pe El… chiar dacă nu am conștientizat ! Dar oricum, în înțelepciunea Lui, El trebuie să înțeleagă slăbiciunile noastre, chiar dacă nu e un Tată ! Chiar dacă e doar un Maestru, sau un Stăpân luminat. Oricum, de atunci, am înțeles multe, multe s-au schimbat pentru mine… Dar, imaginea de Tată nu a revenit ! Pentru că ea corespunde unei etape a devenirii noastre. Mulțumesc pentru că ai încercat să înțelegi esența acestei postări ! Știu că nu e ușor, decât dacă renunțăm la poziția dogmatică.

      • Îți recomand să citești cartea “Casa Domnului” de Jacob Lorber… chiar la începutul ei dă lămuriri despre ipostaza de Tată a lui Dumnezeu… baftă😉

      • Mulțumesc ! Am citit deja ”A doua venire a lui Iisus” și încă o carte scrisă de el, tot despre Biblie. Voi încerca să o găsesc și pe aceasta.

      • Am citit cu atentie ceea ce ai scris .Exact ideea asta am intalnit-o la o persoana draga mea si la inceput nu am inteles-o dar acum ca am regasit-o la tine am inteles-o mai bine .O redau mai jos :
        ” Chiar dacă Dumnezeu nu este un Tată, chiar dacă El nu sare în ajutorul nostru precum un părinte iubitor, noi trebuie să Îi respectăm legile, pentru că sunt cele mai bune cu putință. Și mai ales, Legea iubirii ! Asta a vrut Iisus să ne învețe. să iubim cu adevărat. Imaginea Tatălui era doar o ”cârjă” în drumul nostru, ca să ne ajute să devenim mai buni, știindu-ne atât de iubiți și protejați. Dar, noi trebuie să iubim chiar și fără ”cârje”! Asta înseamnă, de fapt, necondiționat. Să iubim pur și simplu, și chiar să ne sacrificăm, neaștepând neapărat să ne apere un Tată mult-iubitor, sau să avem o ”mare răsplată în Cer”. Această răsplată anulează ideea iubirii necondiționate”
        Este foarte adevarata dar multe religii nu o accepta ci chiar o ignora sau o contrazic.Eu am incetat de mult sa ma bag in discutile lor teologice multe fara sens si dragoste.Mai bine singura in pustiu decat cu multimea …Mai bine in liniste si pace decat sa sustin un zid religios….
        PS.Chiar si pe blog-uri esti mult mai primit la oamenii simplii decat la cei care se bat cu pumnul in piept ce credinciosi sunt si dau sfaturi la toti.Le dai un Like, le scri un comentariu si parca sunt surzi .Pe mine ca nu ma baga in seama e ok. dar nu pot sa imi explic cum pot sa-si cumpere masini de mii de Euro si atatia saraci si oameni bolnavi se zbat in saracie si lipsa de afectiune.Oare e momentul sa construim biserici sau sa intindem o mana acolo unde trebuie…Of …poate ma aude si pe mine cineva…
        Tu nu ai nici o vina binenteles…
        Mi-am descarcat si eu sufletul meu incarcat…poate prea mult incarcat…

  3. Mi-a placut mult si mai ales finalul🙂
    PS.Intra la panou control si apoi la setari citire si vezi mai jos ca apare
    Pentru fiecare post din flux, afișează STOP Aici bifeaza rezumat
    apoi salveaza.
    E important🙂 am sa iti spun in particular de ce🙂
    Numai bine si multa sanatate ca e mai buna ca toate🙂

  4. Mulțumesc pentru înțelegerea caldă, Angela ! Dintotdeauna, oamenii care trăiesc cu adevărat în har, au știut să înțeleagă esența unei situații, dincolo de concepte.

    Mulțumesc și pentru indicațiile tehnice, dar… am ajuns într-un punct în care m-am blocat.🙂 Am intrat la citire – reading, dar acolo nu apar postările, ci cu totul alte indicații.
    îți voi scrie pe mail pentru lămuriri, dar mai pe seară, pentru că în cursul zilei sunt mai mereu ocupată, Acum, de exemplu, am prins câteva momente la muncă pentru a răspunde comentariilor.

    Numai bine și ție, și binecuvântare, și să ai totdeauna drumul cel bun !

    • Multumesc la fel🙂

      • Bine ai spus, dragă Angela: mai bine singură în pustiu, decât cu mulțimea ! Și anume, cu mulțimea ignorantă, sau care doar crede că a înțeles ceva, dar de fapt, acceptă de-a gata ceea ce îi spun alții, presupus cunoscători.

        Bine, sunt și mulți credincioși adevărați, și oameni bine-intenționați, chiar și în mulțime ! Dar, ceea ce ne desparte pe unii de ceilalți sunt ideile, părerile… Oamenii țin la părerile lor mai mult decât la iubire, sau la ajutorarea semenilor – după cum bine ai zis. Din punctul meu de vedere, un ateu plin de iubire, și care se preocupă de ceilalți, are mai multe șanse la mântuire decât un credincios dogmatic, preocupat doar de adevărul lui. Oricum, acela nu va rămâne ateu până la capăt, pentru că Dumnezeu îi va trimite semne și situații ajutătoare, ca să înțeleagă adevărul. Așa am început și eu, cu mulți ani în urmă…

        Mă bucur că ți-ai descărcat sufletul, Angela, pentru că sunt unele lucruri care ne stau tuturora pe suflet ! Și eu aș prefera un ajutor concret dat unui sărac, decât construcția unei noi biserici. Biserica adevărată este în noi-înșine !

        Bine, vom mai vorbi noi despre aceste lucruri ! Mă bucur că te-am întâlnit, pace și lumină îți doresc !

  5. De ce in rugaciunea noastra de baza, lasata noua de Iisus Hristos, cand a fost intrebat cum sa ne rugam, ne-a invatat sa ne adresam Tatal nostru,,,
    Nu creatorule, nu maestre, nu invatatorule? Poate ca numai in tata poti sa ai incredere ca te duce pe drumul cel bun chiar daca te pedepseste, sau te lasa sa te descurci singur considerand ca ai nevoie de o asemenea experienta.

    • Da; m-am gândit și eu la ceea ce vrei tu să spui, Emilia ! De aceea am și spus că Iisus a adus un concept pe măsura înțelegerii noastre. Numai așa, noi oamenii Îl puteam simți apropiat, puteam avea încredere deplină în El.

      Dar e totuși, doar un concept ! Și, poate veni o vreme când simțim asta….

      La mine, a venit, din păcate ! Îi pot simți și înțelege marea înțelepciune, sunt de acord chiar și cu pedepsele eventuale pe care ar fi îndreptățit să ni le aplice. În numele dreptății și adevărului ! Dar, asta nu mă face să Îi simt și iubirea.

      Poate că El are și un aspect de Tată, dar nu se manifestă tot timpul ! El este mult mai complex, și nu este obligat să ne apară tot timpul drept Tată. Mai ales, atunci când conștientizăm prea multe lucruri…

      Mulțumesc, oricum, pentru înțelegere, și pentru că ai încercat să mă ajuți ! Tu ești un suflet bun, și îți doresc să Îl simți mereu drept Tată !

  6. Dumnezeu nu e responsabil de vietile pe care le purtam noi. El ne poate da benzina si energie ( har cu alte cuvinte ), dar numai daca noi cerem asta din toata fiinta. Harul acesta nu e neaparat motivatie suplimentara, nici vointa sau energie fizica. E doar re-aminitrea faptului ca esecul e irelevant ( fie el moarte, saracie sau orice altceva ‘ingrozitor’ ), atata vreme cat credem cu adevarat ca am actionat intru indeplinirea Cuvantului Sau.

  7. În câteva cuvinte, ai schițat esența creștinismului, centrefold ! Așa este, greșit înțelegem câteodată că harul ar trebui să ne rezolve problemele materiale. El doar ne deschide mintea și inima, și ne dă puterea să stăm pe Cale. Eșecul lumesc e irelevant față de îndeplinirea Cuvântului – bine ai spus !
    Dar câteodată, el este totuși foarte relevant pentru noi, atunci când tragem după noi oameni dragi. E o scădere spirituală a noastră, sunt de acord, dar am ajuns la concluzia că, a practica creștinismul autentic cere o singurătate deplină. Nu degeaba călugăria este considerată calea de aur… Căci atunci când ești legat de ființe, nu poți zbura spre cer.

    Mulțumesc pentru gândul atât de frumos și folositor ! Cale binecuvântată îți doresc !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: