Posted by: childagain | February 24, 2013

Există momente când, fără să vrem, ne întoarcem privirea spre situații din trecut, care ne-au adus cândva multă bucurie sau durere, sau ambele laolaltă ! Situații în care sufletul nostru a fost profund mișcat, sau chiar tulburat de-a binelea. Situații pe care nu le putem nicicând uita, pentru că au rămas întipărite în cele mai profunde fibre ale ființei noastre.
Desigur, timpul și harul au adus vindecare, alinare, și chiar o oarecare înțelegere, necesară pentru a trăi normal pe mai departe. Și totuși… poate că vine cândva timpul pentru o înțelegere mai deplină ! Poate că vine timpul pentru a ieși din copilărie, și a privi lucrurile matur, cu ochii noștri de acum.
Și atunci, El (sau Ea, partea feminină a Divinitații) începe să ne trimită cu mult timp înainte semne discrete care să ne ducă cu gândul la acea situație, sau chiar senzații și trăiri demult uitate, ce apar „ca din senin”, dupa ce, multă vreme crezusem că nu mai sunt posibile. Și, încetul cu încetul, din toate acestea se contureaza un mesaj:  trebuie sa înțelegem înca o data ceea ce s-a petrecut,  ca sa putem înțelege, probabil, și rațiunile profunde pentru care acea situație nu ar fi putut da roade la vremea respectivă.
Exista chiar unele situații care sunt menite să nu dea nicicând roadele așteptate, și asta nu ”din vina cuiva”, ci pur și simplu, pentru că participanții au lecții diferite de învățat de la viață, drumurile lor sunt diferite… Și atunci, ei nu se pot ”amesteca”, nici măcar pentru o scurtă perioadă – precum apa și uleiul.
Sau, mai bine-zis, există situații care sunt menite din start să nu ajungă la rezultatul omenesc dorit. ”Menite” – asta însemnând că există Cineva care veghează ca fiecare participant să își urmeze drumul și destinul său, fără a interfera prea mult cu alte destine, care l-ar perturba pe al său. Pare crud și inuman, dar putem spune că este mai curând ”suprauman” – în sensul că depășește înțelegerea și înțelepciunea noastră limitată.
Desigur, din punct de vedere uman, am putea spune că uneori merită să înfrumți chiar și destinul, pentru a ajunge în punctul dorit. Deși o viziune nobilă și înflăcărată, e totuși una copilărească ! Și asta o putem spune abia după ce am înfruntat o dată destinul, și am simțit consecințele. Dacă o facem de mai multe ori, atunci înseamnă că n-am înțeles mai nimic din ”clasa” pe care o parcurgem, sau chiar, că putem rămâne repetenți…🙂
Și atunci, care ar fi rezolvarea ? Dacă protagoniștii unei situații au ajuns la liniște și mulțumire, fiecare pe drumul său, dacă au ajuns într-un „loc al liniștii” – după cum spune psalmistul, și au învățat ceva din cele întâmplate – atunci, se poate spune că situația s-a terminat cu bine ! Chiar dacă nu în felul care ar fi fost de așteptat.
Și pe mai departe, soluția este, desigur, tot iubirea și iertarea ! Dar, o altfel de iubire decât înțeleg de obicei oamenii prin această noțiune. O iubire care nu depinde neapărat de prezența obiectului ei, și care nu doare. O iubire care nu depinde de starea, sau situația în care se află celălalt. O iubire care ne dă liniște și puterea de a îndeplini toate lucrurile bune necesare vieții noastre. O iubire care nu-i exclude pe ceilalți, ci dimpotrivă, îi include pe toți, într-o iubire mai mare. O iubire care poate aștepta liniștită până în acel moment în care sufletul se va desprinde de trup și va vedea lumina – după spusele pacienților doctorului Moody din postările precedente. Până în acel moment în care lucrurile pământești efemere vor dipărea, și va rămâne doar Ea… singura care nu moare !
Iată cât de multe lucruri se pot spune într-un simplu moment de bilanț ! Multe, dar poate că nu inutile… pentru că noi,oamenii,  avem nevoie de multe explicații până să ajungem la Simplitate. Sau, pentru a  ne accepta destinul, și limitările.
Trecutul nu e nicodată mort. Uneori, parcă nici nu a trecut.” spune un esoterist. Și totuși ”trebuie să ne facem un viitor mai bun, cu elemente salvate din trecut”.

Responses

  1. Doresc sa te anunt prin acest mesaj ca blogul tau a fost nominalizat la premiul ”Liebster Blog” –http://artelesistiintelevietii.wordpress.com/2013/02/22/liebster-award/
    Multumesc!

  2. Mulțumesc și eu. din suflet ! Din pacate, timpul meu este atât de limitat. încât nu voi putea sa raspund tuturor cerințelor nominalizarii. Voi încerca sa vorbesc macar despre cele 11 calitați, când voi mai prinde puțin timp liber.

    Mulțumesc înca o data pentru încredere și apreciere !
    Numai bine !

  3. @”Trecutul nu e nicodată mort. Uneori, parcă nici nu a trecut.” – n-o fi mort de tot, da’-i în coma…😀 În sensu’ ca nu putem schimba, modifica, ameliora nimic în trecut, doar prezentu’ conteaza, acum, aici… nici macar viitorul foarte apropiat nu-l cunoastem, asa ca revin la expresia latina, déjà galvaudée(sic!):”carpe diem!” – urmata de “gaudeamus igitur!”🙂

  4. Da, Melanie, ai pus punctul pe i ! Știu că nu putem schimba nimic, decât atitudinea noastră față de el. Dar, chiar și asta contează !
    Și, desigur… carpe diem !🙂 Indiferent cum vedem noi această clipă…

    HI! Hi! în comă – interesant ai spus.🙂 Poate doar în adormire – Frumoasa adormită, care nu se mai trezește decât în visele noastre… sau în acțiunile noastre viitoare !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: