Posted by: childagain | March 10, 2013

Despre nașterea, apogeul și declinul religiilor (III)

După cum am promis, continui această serie despre evoluția religiilor cu un nou episod, referitor la perioada lor de maximă înflorire și răspândire, și abia apoi voi vorbi despre  declinul lor.
Deci. după cum bine se vede din istorie, o dată constituită, o religie nu rămâne pururi la fel, neschimbată în ceea ce privește receptarea și practicarea ei. Desigur, acesta este un ideal al tuturor credincioșilor – ca religia lor să rămână pururi la fel – dar totuși, acest lucru nu se întâmplă ! Și, nu se întâmplă întrucât oamenii-înșiși nu rămân la fel !
Și poate, chiar dacă s-ar întâmpla, acest lucru nu ar fi benefic. Societățile evoluează, apar noi mentalități, noi capacități de înțelegere, noi probleme de rezolvat; și o religie trebuie să fie îndeajuns de suplă pentru a face față acestor schimbări. Cum am privi noi astăzi creștinismul, bunăoară, dacă la orice încercare de cunoaștere ni s-ar răspunde prin: „crede și nu cerceta ?” Sau dacă ni s-ar impune să credem cu tot dinadinsul că soarele se învârte în jurul pământului, iar oricine crede altfel se află în păcat ?
Desigur, acestea sunt situații extreme, care aparțin altor epoci, dar tocmai faptul că noi astăzi, creștini fiind, avem totuși permisiunea de a cerceta și de a afla adevărul, dovedește această evoluție și adaptare a religiilor la noile condiții ale societății, despre care vorbeam. Și totuși. există și alte aspecte ale religiilor, mai subtile, care trebuie încă să se adapteze structurii omului contemporan, altfel religiile existente vor intra în declin, după cum am spus, și vor fi înlocuite de alte forme de închinare.
Ca să ne întoarcem la etapa de maximă dezvoltare a unei religii, se observă cu ușurință, din istoria religiilor, că aceasta este etapa apariției acelor mari sfinți sau prooroci, care întăresc mesajul inițiatorului religiei respective, și uneori chiar aduc completări adaptate epocii. Exemplu, în iudaism, toți marii prooroci: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Ioil, Ilie, Elisei și alții ca ei, toti judecătorii și regii inspirați de Dumnezeu, și care vorbeau cu Dumnezeu (dacă ne gândim doar la David și Solomon); toți aceștia deci, au fost mari exponenți ai Legii celei vechi.
Legea lui Moise a fost vie și funcțională timp de mii de ani, până la venirea lui Iisus. Într-un fel, îi putem înțelege pe acei rigizi următori ai Legii vechi, care nu puteau accepta învățătura adusă de Iisus. Deși din toată înfățișarea, ca și din faptele și cuvintele Sale, se simțea izvorând harul, ei erau foarte confuzi, întrucât nu puteau concepe ca o religie care a fost viabilă timp de mii de ani, și a avut la baza ei sângele atâtor drepți și prooroci, să poată dispărea peste noapte ! Atunci, dacă luau de bune cuvintele lui Iisus, însemna că Moise, părintele religiei lor, s-a înșelat ?
Aceasta este neînțelegerea clasică a unor drepți și tradiționali adepți ai unei vechi religii, față de apariția uneia noi; sau chiar și față de o eventuală reînnoire a religie lor ! Pentru că, de fapt, putem considera creștinismul nu doar ca pe o nouă religie, ci și ca pe un fel de revigorare a iudaismului, și o continuare a sa pe alte baze, mai profunde și evoluate. Hristos era Mesia cel făgăduit de vechile profeții, deci, învățătura Sa ar fi trebuit, în mod normal, să fie privită cu mai multă înțelegere.
Și totuși, nu s-a întâmplat așa, tocmai din cauza ignoranței spirituale și rigidității oamenilor, de care vorbeam în episodul precedent.
Dar această rigiditate, de unde vine ea oare ? Ca să înțelegem, trebuie să ne întoarcem în timp, la începuturile religiei pe care o apără ei. La început, fiecare mare învățător și inițiator dăruiește, după cum am spus, niște legi divine, o parte din cunoașterea spirituală pe care o poate primi epoca respectivă, și o conduită de urmat, atât în particular, cât și în societate. Dar, întrucât spiritele simple ale majorității oamenilor nu pot concepe să urmeze niște legi, pur și simplu, sau să intre singuri în starea de receptare necesară pentru a se ruga, sau a comunica cu Dumnezeu; se instituie atunci un întreg sistem de cult, extrem de maiestuos, de impresionant, realizat de către oameni mai elevați spiritual decât ceilalți. Acest sistem de cult, aceste ritualuri impresionante, au rolul de a efectua o ”rupere” a omului obișnuit de preocupările vieții sale de zi cu zi, de viața sa cotidiană, și de a-i deschide astfel accesul spre o altă realitate – în fapt, spre o altă stare de vibrație.
Există, desigur, și alte procedee de a asigura această ”rupere” – și în acest sens, părintele Steinhardt ne vorbește despre ”scandalul” adus de Iisus, analog ca efect, după părerea domniei-sale, utilizării procedeului maximelor zen. ”Scandalul” purtărilor lui Iisus: lipsa de logică a iertării desfrânatei, petrecerea alături de păcătoși și vameși, consumul vinului, nesocotirea preoțimii oficiale, afirmațiile Sale cu privire la Divinitatea Sa – toate acestea aveau rolul de a ”scurcircuita”  rațiunea obișnuită, și a sili omul să apeleze la Sinele său profund pentru a înțelege. Oarecum analog, dar cu efect mult mai redus, maximele zen, aparent ilogice, silesc rațiunea să se retragă, pentru a face loc Conștiinței Sinelui în descifrarea lor. (Exemplu, una dintre cele mai cunoscute maxime zen sună astfel: cum se poate auzi sunetul aplauzelor unei singure mâini ?)
Deci, pentru a intra în starea de maximă recepție, de comunicare cu Dumnezeu, oamenii au utilizat diferite procedee; totuși, pentru majoritatea, cele mai de efect sunt ritualurile religioase. Și aceasta întrucât omul mediu, știind că merge într-un loc sfânt, și că procedeul respectiv este sfânt, mult mai ușor părăsește starea de conștiință obișnuită. Și totuși, după un lung interval de utilizare a acestor ritualuri, aproape inevitabil, vine momentul când ritualul își pierde ”suflul” – funcția sa principală de a ajuta la coborârea harului – și rămâne doar o colecție de gesturi și proceduri. Acest lucru se întâmplă, desigur, din cauza oamenilor, care nu mai sunt suficient de curați, sau de luminați, pentru a servi drept canale autentice ale harului. Sau nu mai cred îndeajuns…
Desigur, acest lucru nu se întâmplă cu absolut toți slujitorii unei vechi religii ! Chiar și în vremea lui Iisus, mai existau încă preoți și farisei vrednici: Nicodim, Iosif din Arimateea, Natanael, etc. Dar dacă religia, pe ansamblu, își pierde capacitatea de ”re-legare” cu divinul, această funcție rămânând accesibilă doar câtorva slujitori credincioși, atunci, în mod sigur, ea va trebui înlocuită; sau cel puțin, reînnoită !
Mai există încă un fenomen care se poate petrece în cadrul unei religii vechi de mii de ani, și anume: oamenii ajung să aibă atâta respect pentru legi, și pentru ritualuri – care, după părerea lor, sunt cele care îi salvează –  încât uită, sau pierd pe parcurs, esența religiei respective. Ignoranța ajunge să se ascundă sub vălul credinței ! Ritualul devine un scop în sine; iar dogma, atât cât o pot ei pricepe – singurul adevăr. Din salvatoare, cum era la origini, dogma devine un fel de ”cămașă de forță” pentru spirit. Despre astfel de oameni Iisus spunea că sunt acele ”călăuze oarbe care strecoară țânțarul și înghit cămila.”(Matei 23.24)
Am exemplificat această etapă a evoluției religiilor prin trecerea de la iudaism la creștinism, dar în istorie, lucrurile nu se opresc aici ! Și creștinismul are mari sfinți, mucenici și martiri care l-au ”consolidat” prin viețile și sacrificiile lor. Și ritualuri, și dogme a căror esență este acum prea puțin înțeleasă…  Deja Iisus, în urmă cu 2000 de ani, încercase să aducă o altă formă de închinare, mai subtilă: adevărații închinători se închină în Duh și în adevăr.” Și probabil, tocmai din cauza puținei înțelegeri a oamenilor de atunci, care nu erau în stare să facă acest salt, și cărora le lipsea ritualul exterior ale Legii vechi, s-au introdus alte ritualuri cu specific creștin, pe care toată lumea le cunoaște.
În următorul episod, voi vorbi despre declinul religiilor. Deși mi s-a reproșat acest termen, eu nu am găsit unul mai bun. Desigur, în esență totul se transformă, nimic nu piere, și cu atât mai mult o mare religie ! Ceea ce intră în declin este numai aspectul exterior, forma, care aparține umanului, și nu divinului. Orice ritual este doar o coajă, iar esența se află dincolo de ea. Și orice adevăr pe care noi, oamenii, credem că îl deținem în mod absolut, este doar o parte din Adevărul etern – cea care ni s-a revelat nouă într-un anumit moment al existenței noastre – și care îmbracă diferite haine în locuri și timpuri  diferite.

Responses

  1. Foarte pe scurt, şi de va fi să fie de folos cuiva, eu găsisem harta asta :
    http://www.mapsofwar.com/ind/history-of-religion.html

    • Foarte utila, Dan, multumesc ! Arata intocmai aparitia si evolutia principalelor religii de pe glob. Nu numai vechimea, dar si intinderea geografica a unei religii cred ca spune ceva despre viabilitatea ei. Cu permisiunea ta; voi pune un link la aceasta harta la sfarsitul ultimului capitol al acestei serii, care va urma curand:

      Inca o data; multumesc, si sa gasesti intotdeauna drumul cel bun !

      • Cu mare drag.
        Nu ai nevoie de permisiunea mea. Sunt informaţii din spaţiul public. Faptul că te-am îndrumat către ele este o dovadă de apreciere pentru ceea ce scrii pe blog şi, dacă pot şi eu contribui măcar şi în felul acesta, la un atât de frumos şi benefic demers, o fac cu mare plăcere.

      • Mulțumesc pentru aprecierea prea generoasă ! Dar, ești îndeajuns de modest ca să nu amintești aici că tu ești cel care ai avut o lucrare de doctorat (parcă așa am reținut) cu subiect din teologia otodoxă. Cred că, dimpotrivă, eu sunt amatoarea…🙂

      • Era de master. Da, despre Sfântul Ioan Cassian, dar am făcut-o pentru altcineva. Şi mai am şi una de licenţă despre importanţa sinoadelor ecumenice. Ambele au luat 10.😆

      • Vezi, știam eu ceva !🙂 Despre sinoadele ecumenice, e încurcată rău🙂, pentru că nu putem ști exact cât din hotărârile lor se datorează inspirației Duhului Sfânt, și cât părerilor omenești ale înalților prelați… Desigur, când a fost vorba de sfinți precum Gigorie de Nyssa, sau Grigorie de Nazianz, putem avea încredere. Oricum, ele au fost cu adevărat importante, pentru că au stabilit ce și cum trebuie să credem, până în zilele noastre. Până și Crezul ortodox (desigur, cu varianta sa catolică), a fost elaborat la un asemenea Sinod… întâiul de la Niceea. Și noi suntem încă prea mici pentru a înțelege direct valoarea de adevăr a doctrinelor dezbătute acolo. Cum ar fi, de exemplu, câte naturi, și câte voințe a avut Iisus Hristos.

        Ei, felicitări dacă ai luat 10 la o asemenea teză ! Poate ar fi fost bine să faci Teologia. Avem nevoie de preoți și teologi luminați, deschiși, care să înțeleagă spiritul veacului.

  2. Este interesanta abordarea. Cred ca este o munca serioasa de documentare si cunoastere.

  3. Mulțumesc pentru aprecieri ! Munca aceasta de care spuneți a fost făcută cu mult timp în urmă, și s-a integrat deja în structura mea. Nu a fost chiar o documentare propriu-zisă, ci o sete de a cunoaște, de a avea răspuns la întrebările fundamentale.
    Dar esența a ceea ce scriu nu este documentarea, ci un fel de viziune spontană, dacă mă credeți. Nu îmi fac niciodată un plan dinainte, am doar niște idei de parcurs. Și textul ”curge” singur, așa cum vrea el.🙂 Uneori, mai modific puțin exprimarea, dar atât.

  4. Acum citesc “Ierusalim , biografia unui oras” de Simon Sebag Montefiore si-n afara de abordarea istorica , am parte si de una a istoriei credintei- cum ar veni. Am citit cam tot ce mi-a cazut in mana ca sa inteleg cat mai bine inflorirea si ofilirea marilor religii, perpetuarea lor si eterna schimbare.
    Eu fac o foarte mare diferenta intre religie si credinta.
    Sa-ti explic….De exemplu Crezul este o rugaciune. Imi este absolut egal daca a fost “cusut” de un consiliu din “duh sfant ” sau scris de un om inteligent intr-o pestera. Cuvintele au rezonanta. O rugaciune care are rezonanta inimii mele este potrivita pentru mine iar pentru altii- treaba lor
    De exemplu – nu pot recita din Coran pentru ca nu rezonez cu textele.
    Dar acele pasaje sunt foarte potrivite pentru altii si categoric, sunt niste rugaciuni perfecte

    Iarasi- imi plac foarte mult psalmii desi nu ma regasesc in codurile religioase ale vechiului testament
    Si mai nou imi place sa ascult vreo doua acatiste cantate de Marian Moise . Unul- al acoperamantului Maicii Dlui.
    Celalalt- Slava lui Dzeu pentru toate . Mi se face pielea de gaina cand le aud . Iti las unul doar cat sa auzi vocea, poti sastergi linkul daca doresti

  5. Hapi, este o cântare extraordinară ! Mulțumesc din suflet !
    Nu este o rugăciune clasică, în cuvinte stereotipe, pe care nici nu le mai auzi de la un timp, ci te lași doar dus de muzică. Este un adevărat poem, cu un înțeles simplu și profund, care laudă frumusețea Creației, și aduce mulțumire Creatorului pentru frumoasa Creație ce ne-a lăsat-o. Mai spune și alte lucruri, despre viața omului și menirea lui de a căuta veșnicia.

    Cred că la început, așa erau toate rugăciunile: simple, și cu înțeles profund. Oamenii chiar vorbeau, conversau cu Dumnezeu, îi spuneau ce credeau ei despre lucrurile Lui, și îl întrebau despre rostul vieții lor.
    Mai târziu, au apărut și rugăciunile ”tipiconale”, care au introdus stereotipia și au transformat religia în ”ceva ce trebuie urmat ca lucrurile să meargă bine”.

    Bine, nu e căderea mea să judec felurile de rugăciuni – poate că toate au valoarea lor – dar eu spun doar ce simt.
    Ai dreptate, și eu pot spune o rugăciune doar dacă rezonez cu ea ! Am încercat mai demult și ”cantitativ”, așa cum recomandă cărțile bisericești, să citești de nenumărate ori icoase și tropare, dar… nu am simțit ceva deosebit ! Desigur, și acele rugăciuni au părți extraordinar de frumoase, unele de adevărată poezie, dar când le repeți de nu știu câte ori, parcă frumusețea se duce, și rămâne mai mult rutina.

    Pe de altă parte, eu cred sincer că, acei sfinți cărora le sunt adresate, chiar Iisus Hristos sau Maica Sa, sunt mișcați de încercările, fie și stângace, ale credincioșilor de a repeta o rugăciune – ca niște copii care strigă de mai multe ori ca să fie auziți.
    Totuși, eu știu că Iisus a spus așa în Evanghelie: ”Iar când vă rugați, să nu spuneți multe, ca neamurile, care cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Tu când te rogi intră în cămara ta, și spune așa” – și mai departe, ne-a dat rugăciunea ”Tatăl nostru”. ”Căci știe Tatăl vostru de ce aveți nevoie mai înainte de a-i spune.”

    E minunat să descopăr oameni care au fost serios și sincer preocupați să înțeleagă felurile de credințe, și deosebirea dintre credințe și religii. Cred că e lucrul cel mai important al vieții noastre, chiar dacă nu se arată în viața de zi cu zi ! Sau, nu direct…
    Nici eu nu sunt teolog, am cu totul altă profesie, dar încă din adolescență, Dumnezeu mi-a dat un imbold să cercetez cine este El, și de ce suntem noi lăsați aici, pe acest pământ. Am fost și atee un timp, pentru că nu înțelegeam unele lucruri privitoare la religii, și mi se păreau simple instrumente de coerciție și îndoctrinare a mulțimii. Dar, cum ai spus și tu, am ajuns să înțeleg diferența dintre credință și religie !

    Vezi, cred că nu întâmplător ne strângem pe aici, oameni cu preocupări diferite în viața de zi cu zi, cu structuri diferite, vieți diferite…. dar toți avem în comun un anumit fel de a vedea viața și sensul ei !

    Încă o dată, mulțumesc pentru rugăciune, și fie să ai adevărata pace !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: