Posted by: childagain | March 17, 2013

Despre nașterea, apogeul și declinul religiilor (IV)

În sfârșit, am ajuns și la ultimul capitol al expunerii noastre – acel privitor la utlima fază de evoluție a unei religii. De fapt, după cum am remarcat anterior, ”ultima fază” este impropriu spus, pentru că, în mod real, religiile nu mor niciodată. Am putea spune, mai corect: ”ultima fază a unei specifice manifestări ritualice”. Dar, nici așa nu putem cuprinde  adevărul exact, întrucât fiecare veche religie mai păstrează adepți – deși în număr mic – care îi conservă și vechile ritualuri.
De exemplu, deși în India budismul a apărut ca o reacție la hinduism, și a căpătat o mare extindere în calitate de religie accesibilă tuturor castelor sociale, totuși hinduismul nu a dispărut cu totul, ci mai are și astăzi adepți și vechi ritualuri.
Analog, în vechea Iudee, deși creștinismul a apărut ca o mare reînnoire a iudaismului, oferind o cale nouă și mai ușor accesibilă spre mântuire (cu ajutorul harului, care elimina restricțiile formale ale Legii Vechi), totuși iudaismul nu a dispărut cu totul, ci există și în zilele noastre – cu aceleași Legi și ritualuri cunoscute din vremea lui Moise. Iar evreii practicanți nu contenesc să aștepte venirea lui Mesia….
Și, la fel putem spune despre toate marile religii (mahomedanism versus creștinism în Asia Mică și nordul Africii, budism versus daoism în China, sau versus shintoism în Japonia, etc.)
Deci, în mod practic, religiile nu dispar ! Ele doar intră în declin, după cum am spus – în ceea ce privește răspândirea geografică și numărul de adepți. Declin, neînsemnând însă distrugere…
(În acest sens, iată aici o hartă furnizată de un prieten al acestui blog, care arată evoluția principalelor religii de pe glob :
http://www.mapsofwar.com/ind/history-of-religion.html )
Desigur, dacă este să analizăm, chiar și această scădere a răspândirii geografice și a numărului practicanților, are cauze spirituale mai profunde, care merg până la eventuala forță sau slăbiciune a egregorului religiei respective; care egregor este hrănit și de jos – prin devoțiunea și credința practicanților, dar și de Sus – prin însăși voia divină cu privire la persistența, sau nu, a unei anumite căi de închinare – de ”re-legare”.
Pentru cine nu știe, egregor semnifică un fel de ”spirit colectiv” al unei mulțimi care are un scop comun și carecteristici comune. Acesta nu este doar o convenție, ci o entitate vie ! Exemplu: religiile. țările, națiunile, chiar și micile orașe sau comunități au fiecare câte un egregor – care de regulă este pus sub protecția unui înger, sau a unui alt mare avatar. În acest sens, protectorul egregorului națiunii iudee este Sfântul Arhanghel Mihail, după cum reiese din Scriptură; protectorul egregorului creștin este însuși Hristos – capul Bisericii (un singur cap pentru toți creștinii !); protectoarea egregorului țării noastre ar fi însăși Sfânta Fecioară Maria, etc.
Deci, drumul unei religii, de la nașterea și până la declinul ei, urmează niște repere comune – deși, cu variațiile specifice fiecărei națiuni și culturi – iar eventualul ei declin, sau cel puțin, reînnoirea unei vechi religii pe alte baze, este hotărât în primul rând de Sus, iar oamenii sunt doar mesageri, sau executanți.
Desigur, privind din afară, totul pare un proces normal, logic – conform logicii istoriei – dar pentru ca această logică să fie pusă în fapt, câte eforturi sunt necesare, și câte sacrificii chiar ! Și aceasta, din simplul motiv că oamenii sunt  – așa cum am spus într-un episod precedent – conservatori, rigizi, și în fond extrem de comozi, sau temători.
De ce ar accepta ei o reînnoire a religiei lor, atunci când calea cea veche a funcționat timp de mii de ani ? Nu e mai simplu și comod să faci precum înaintașii ? Și mai lipsit de riscuri ? De ce și-ar lua ei răspunderea să simtă cu propriul lor suflet adevărul unei căi, sau alteia ? Așa au gândit, desigur, adepții Legii lui Moise față în față cu învățăturile adese de Hristos. Și desigur, unii dintre ei au mai gândit și că, această învățătură care interpreta altfel Scripturile, și desființa privilegiile Templului, lăsând posibilitatea mântuirii la îndemâna oricărui nevolnic, doar dacă spunea niște rugăciuni în cămara sa, era chiar periculoasă !
Îndrăznesc să spun că astăzi ne aflăm într-un punct de răscruce asemănător ! Nu intenționez să contribui la demolarea Bisericilor – care au adus un imens folos în decursul istoriei – atât individului. cât și societăților și națiunilor. (În ciuda abuzurilor și exceselor unora dintre ele.) Dimpotrivă, spun că, toate căile spre mântuire care funcționează, trebuie să rămână, atât timp cât aduc folos, și cât mai sunt oameni care nu pot face saltul necesar pentru a trece dincolo de rituri.
Însă. tendința generală a umanității – și îndrăznesc să spun că este și dirijată de Sus – este înspre simplificare, înspre accederea la esența religiei,  la modalități de ”re-legare” individuale, corespunzătoare structurii fiecăruia. Întrucât, după cum este scris în Apocalipsa 1.6 și Petru I 2.9, toți suntem „împărăție” și ”preoție sfântă, neam împărătesc” – adică, suntem fiecare preotul propriului noatru templu – trupul nostru. Dacă am aduce această preoție la deplina ei expresie, dacă am trăi la modul evanghelic și am avea acea ascultare pe care a avut-o Hristos ”până la moarte”, atunci legarea noastră cu divinul și mântuirea chiar,  nu ar mai avea nevoie de ritualuri. Viața noastră zilnică ar fi adevărata rugăciune – după cum afirmă un înțelept.
Iată ce spune și un sfânt filocalic: ”Cea mai bună biserică a lui Dumnezeu este sufletul, și pentru cine se roagă în sufletul său, lumea întreagă se face biserică.” (Sf. Siluan Atonitul) Dar, tot el adaugă: ”Dar lucrul acesta nu este pentru toți.”  Și, nu este (încă) pentru toți, întrucât oamenii sunt slabi și șovăitori, supuși ispitelor. Majoritatea dintre noi ”ne hrănim încă cu lapte” la nivel spiritual,  ”vorbim ca niște copii, simțim ca niște copii”,  și ”vedem ca  prin oglindă, în ghicitură” (I Corinteni 13. 11-12), și doar ”când ne vom face bărbați, vom lepăda cele ale copilului.”   Acești copii spirituali sunt foarte adesea atacați de Cel Rău, chiar și fără să își dea seama, și de aceea, pentru a găsi adăpost, se refugiază în Bisericile oficiale, care au o veche experiență în lupta cu acesta.
Totuși, scopul final al oricărei religii este legarea directă cu Dumnezeu, atingerea acelui stadiu în care ritualurile nu mai sunt necesare. Ele sunt doar ajutoare, ”bastoane” utile în parcurgerea drumului. Ce-i drept, pentru unii, indispensabile !  Însă, va veni și acel timp în care, după cum spune proorocul:
După aceea vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea. / Chiar și peste robi și roabe voi vărsa Duhul Meu.[……..] Și oricine va chema numele Domnului, se va izbăvi, căci în Muntele Sionului și în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul, și între cei mântuiți, numai cei ce cheamă pe Domnul.” (Ioil 1.3)
Desigur, putem spune că mântuirea din Muntele Sionului este Hristos, și deci, oricine va chema numele Său, se va mântui – după cum stă scris și în Fapte 10.35: ”Ci în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate, este primit de El.”
Sunt conștientă că ar fi multe de discutat despre viitorul religiilor, și poate că nu avem noi deplina cădere de a judeca toate aspectele, și nici deplina cunoaștere rezervată ”bărbaților” – adică, celor maturi. Unele lucruri – cele mai folositoare nouă – desigur că ni se vor revela pe parcurs – fiecăruia, conform capacității sale de a primi. Până atunci, cel mai bine este să rămânem fiecare pe calea spirituală care ni se potrivește cel mai bine, neîncercând să tragem cu sila și pe ceilalți pe calea noastră proprie, încercând ”să-i salvăm”. Cel mai folositor lucru este să ne rugăm pentru ei, și să le oferim exemplul nostru, și dacă Dumnezeu va considera necesar pentru ei, vor veni și ei pe calea noastră, iar dacă nu, vor rămâne pe cea mai potrivită pentru ei.
În încheiere, menționez în treacăt că nu am vorbit, în decursul evoluției religiilor, despre fragmentarea lor, și împărțirea în diferite ramuri și subramuri confesionale, întrucât acest aspect nu este definitoriu nici pentru apogeul, și nici pentru declinul religiilor. Sau, altfel spus, poate fi privit și drept un apogeu, și drept un început de declin.
Apogeu,  în sensul că o mare religie va cunoaște, desigur,  o mare răspândire, în rândul celor mai diverse categorii umane, și fiecare o va înțelege conform structurii și experienței sale. Împărțirea sa în categorii va reflecta tocmai forța și viabilitatea acelei religii, care a creat atâta fierbere în rândul receptorilor săi, încât ei au considerat necesar să o aducă, fiecare, la nivelul înțelegerii sale (Exemplu, budismul hinayana – micul vehicul și mahayana – marele vehicul, care diferă prin acceptarea, sau nu, și a altor practici sau zei în cadrul budismului.)
Alteori, aceste împărțiri au la bază neînțelegeri cât se poate de lumești, privind succesiunile unor domnii, sau pretenții teritoriale sau de supremație, traduse prin găsirea ad-hoc și a unor diferențe doctrinare, pentru a justifica apărarea propriei poziții. Exemplu: curentele sunit și șiit în sânul religiei musulmane, care au apărut drept urmare a acceptării, sau non-acceptării de către urmașii lui Mahomed a califului succesor Abu-Bakr, sau respectiv, a califului Ali, vărul profetului.
Sau, cazul cel mai cunoscut: cel al schismei Bisericii Creștine în catolică și ortodoxă în 1054, urmare a încercării reciproce a celor doi capi ai Bisericilor de Răsărit și de Apus de a-și impune supremația asupra întregii Bisericii. Aceasta schismă s-a soldat și cu o anatemă reciprocă aruncată de cei doi capi  – respectiv papa Leon al IX-lea și Patriarhul Mihail Cerularie – asupra celeilalte biserici.  Minunat exemplu de iubire și practică creștină, să îl luăm pe Dumnezeu părtaș la certurile noastre ! Și să afurisim fiecare o întreagă Biserică – formată din mii de credincioși din toatre categoriile – doar pentru că nu ne-am înțeles noi cu capul ei !
Desigur, această anatemă reciprocă a fost ridicată în 1965 de către Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ecumenic, pentru că ea constituia un punct rușinos, și chiar rizibil, al istoriei Bisericii creștine.
Cât despre apariția Bisericilor protestante – începând cu cea creată de Martin Luther în 1517, și apoi a tuturor curentelor și sectelor creștine – putem spune doar că, nașterea lor nu a fost întâmplătoare, și nici inexplicabilă, ci a venit ca o reacție la abuzurile Bisericii catolice, și îndepărtarea ei de adevărurile creștine originare.
Aceasta, neînsemnând însă că numai Biserica catolică ar fi plină de abuzuri, iar cea ortodoxă ar fi fără de abuzuri ! Dacă ne gândim numai la imensele averi și pământuri mănăstirești deținute de Bisericile ortodoxe din Evul Mediu și până în Epoca Modernă, timp în care existau oameni care mureau de frig și de foame, și nu aveau nici un petic de pământ al lor; sau erau supuși abuzurilor marii boierii, lucru față de care nici o Biserică ortodoxă nu a recționat ! Din simplul motiv că ele erau principalele aliate ale boierilor, care le puteau înzestra și proteja.
Desigur, Bisericile au făcut și nenumărate lucruri bune, care le răscumpără păcatele : din rândul lor s-au ridicat sfinți și nevoitori care și-au ajutat aproapele, au mucenicit și și-au mărturisit credința prin închisori, și în cele mai grele condiții. Aceste spirite au menținut vii Bisericile – egregorul lor, și nu ritualurile în sine ! Aceste spirite care mențin vie Biserica spirituală, interioară, indiferent de forma ei exterioară !
În acest sens, și pentru a încheia acest capitol, care a devenit excesiv de lung, am ales să citez un autor al unei cărți despre studiul comparat al religiilor, ale cărui cuvinte mi se par foarte potrivite, și care sintetizează, într-un fel, ceea ce am spus mai sus:
”Ele (religiile – n.a) nu-i salvează pe oameni prin cultele și riturile lor; ele îi salvează în măsura în care îl învață pe om să Îl caute pe Dumnezeu și să-și iubească aproapele. […..] Nu religiile salvează, ci iubirea și dreptatea pe care le pun în aplicare, atunci când o fac.” (Joseph Moingt – Marile religii ale lumii)

Texte înrudite:

http://univcrestact.blogspot.fr/2011/01/intre-adevarul-absolut-si-adevarurile.html

http://univcrestact.blogspot.fr/2010/10/despre-gandhi-parintele-galeriu-si.html

http://univcrestact.blogspot.fr/2011/01/despre-religia-universala-versus.html

http://univcrestact.blogspot.fr/search/label/sentiment%20religios


Responses

  1. Eu cred ca merita sa studiem toate marile religii ale lumii. Asa putem vorbi in cunostinta de cauza, putem avea intelegere si viziune. Toleranta este data de esenta invataturilor emanate, in aproape toate religiile. Marii intelepti ai acestei lumi au avut aplecare catre studiu,ceea ce trebuie sa facem si noi.

  2. Ai mare dreptate ! Așa am simțit și eu ! Pentru a putea vorbi despre valoarea unei religii. cel mai bine este să le studiem pe toate, și eventual. să găsim punctele comune, învățăturile de bază – care sunt cam aceleași în toate religiile. Andrei Pleșu spunea în „Despre îngeri” că judecata îngerilor e sintetică, prin armonizarea contrariilor, și găsirea legăturilor dintre lucruri. Judecata oamenilor e analitică, înspre analiză și separare.
    Noi ar trebui să tindem spre judecata îngerilor. pentru că aunci lumea ar fi mai armonioasă. și mai plină de pace.

    Mulțumesc pentru opinia înțeleaptă, și pentru îndemnul la studiu ! Și pîrintele Paisie Aghioritul, un mare nevoitor ortodox, spunea că oamenii cu adevărat învățați sunt smeriți, pentru că, pe măsură ce studiază, înțeleg cât de mică e cunoașterea lor, pe când cei neînvățați sunt orgolioși, prntru că nu se smeresc să întrebe ceea ce nu știu.

  3. http://innerspacejournal.wordpress.com/2013/03/26/very-inspiring-blogger/

  4. Mulțumesc, dragă Lili, ești o prietenă generoasă, ca întotdeauna ! Când voi avea mai mult timp, voi încerca să dau mai departe trofeul.🙂
    Să ai o săptămână minunată !

  5. Intrebarea ar fi unde ne putem adresa daca dorim infiintarea unei noi religii, daca se poate inregistra undeva etc., parerea mea…

  6. D-le Petrache, cu regret trebuie să spun că nu am nici o idee în acest sens. Poate că există vreun organism acreditat pe la Ministerul Cultelor !

    Dar părerea mea – bazată, ce-i drept, doar pe simțire – este că o religie trebuie mai întâi să aibă adepți, să se răspândească, să aibă, mai bine-zis, un suflu autentic, și abia apoi să se înregistreze. Oricum, presuspun că și pentru înregistrarea oficială e necesar un număr minim de adepți – dar nu am nici o idee care ar fi acela. Spun aceasta prin analogie cu înregistrarea oricărei asociații sau fundații, unde se cere un număr minim de membri, și o anumită sumă în bancă, de pornire. Presupun că și pentru înregistrarea ”oficială” a unei religii trebuie să fie ceva asemănător.

    Dacă dv chiar credeți că puteți pune bazele unei religii autentice, vă doresc succes ! Dar, numai dacă e autentică… Pentru aceasta, ar trebui să vă faceți cunoscută doctrina, în mod cât mai larg, pentru ca toată lumea să poată aprecia corectitudinea ei, și eventual să căpătați adepți.
    Deși, nu e vorba numai de doctrină… Contează foarte mult și fondatorul ! Iisus a fost doar un om, dar El singur a dovedit atâta divinitate, încât a pus bazele unei religii care a durat secole, și încă mai durează.
    Dacă dv credeți că puteți prezenta un fondator cel puțin pe aproape, atunci, lumea sigur vă va urma !

  7. Constat ca …dl. admin a avut rabdarea de a lua in serios o idee ce parea o gluma de 1 aprilie… Insa …blatforma in mod conspirativ? a decalat ora, com. fiind postat la ora 6.24… Cum nimic nu este intamplator, poate ca insusi Domnul …Admin! a vrut sa ne dea un semn, printr-un echilibru al cifrelor datei si orei. Foarte surprinzator mi s-a parut faptul ca dupa vreo ora am vazut spre apus un curcubeu de o rara frumusete, sper sa fi fost un semn de legamant cum se spune in Scripturi, si nu o iluzie…

    • D-le Petrache, vă asigur că nu mie îmi aparține ideea postării comentariului exact la acea oră ! Din punctul meu de vedere, a fost o întâmplare, dar din alt punct de vedere, divin, poate fi considerat drept un semn, desigur. Poate, vreun înger care se ocupă de soarta site-urilor cu tematică spirituală, să fi voit să ne spună ceva… Dar, nu mă hazardez să spun că înțeleg exact ce a voit să ne spună ! Dv. poate interpretați drept un semn pozitiv pentru noua religie, eu însă, pot să cred că a fost de acord cu un răspuns deschis, dar totuși prudent.

      Da, am luat în serios întrebarea, pentru că am respect pentru fiecare om, și problemele fiecăruia sunt importante, deși pentru alții pot părea o glumă, după cum bine ziceți. Iar o nouă religie e chiar o problemă majoră, dacă e să fie luată în serios ! Din punctul meu de vedere, am respect pentru toate religiile, dar rămân creștină. Chiar dacă, și felul de a vedea creștinismul diferă foarte mult de la un popor la altul, și chiar de la un om la altul ! În acest sens, cred că, fie și creștinismul, are nevoie de un suflu nou, de o nouă abordare, mai simplificată, și dincolo de ritualuri. Totuși, Iisus rămâne Învățătorul, și nu sunt dispusă, eu personal, să accept un altul. Iată părerea mea completă !

      Însă vă mulțumesc oricum pentru încrederea de a-mi adresa o întrebare importantă pentru dv. Și, apropos, adminul e o doamnă !🙂

  8. Scuze; acum înțeleg că dv vorbeați de adminul platformei; dar oricum, în mod sigur, nu a intenționat d-lui postarea comentariului exact la acea oră.🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: