Posted by: childagain | May 19, 2013

Gânduri răzlețe despre nemurire, Valea Plângerii și valoarea relativă a desăvârșirii cu orice preț

Se spune că, dacă vrem să atingem nemurirea, trebuie să evităm a mai străbate Valea Plângerii. Cred că toată lumea, sau aproape, a citit cel puțin o dată cunoscutul basm al lui Petre Ispirescu…
Eroul principal, însă, din greșeală, a ajuns tocmai în această Vale a Plângerii, și atunci, amintirile l-au năpădit cu tărie… ca și dorul de cei dragi, demult lăsați în urmă ! Într-atât. încât nu a mai putut accepta nemurirea doar pentru el-singur.  Și atunci, s-a întors pentru a-i regăsi.
Însă, toți cei care au citit basmul știu urmarea… Ei știu că trecutul nu mai poate fi ”recuperat”, oricât ne-ar fi de dor ! Și că, dimpotrivă, în încercarea de recuperare a trecutului, e posibil să ne pierdem chiar și pe noi-înșine.
Care ar fi atunci învățătura ? Că trebuie să preferăm nemurirea, cu orice preț ? Sau, că nu avem voie să ne schimbăm alegerea, o dată ce am facut-o?
Demult, pe când eram o doar copilă, și am citit pentru prima oară basmul, mi s-a părut a înțelege că greșeala eroului consta în faptul că nu a ascultat, că a trecut prin Valea Plângerii, deși fusese avertizat să nu o facă. Însă, chiar și atunci, ceva nu-mi dădea pace… De ce să fie pedepsit atât de aprig (atât puteam înțelege eu atunci ) doar pentru că, în cele din urmă, s-a întors la cei dragi ? Iubirea nu este oare și ea, o formă de nemurire ?
Mai târziu, am văzut lucrurile puțin altfel. Nici acum nu pot spune  că înțeleg exact mesajul poveștii, dar am înțeles cel puțin că… eroul. deși își dorea nemurirea, nu știa prea bine în ce consta ea, și ce implica ! Iar când a avut-o („acea tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”), nu a realizat cât de egoistă era, de fapt, acea nemurire de care se bucura singur, fără a le face parte și celor dragi, și chiar și celorlalți oameni ai pământului.  El nu înțelesese nciodată responsabilitatea pe care o aduce cu sine nemurirea – și de aici, senzația aceea de gol, senzația că totuși, ceva nu mergea…
El, de fapt, la modul inconștient, făcuse un târg: îmi uit trecutul, pentru a obține ceva mai bun. Dar acel ceva ”mai bun” nu-i era totuși, de-ajuns. Poate, pentru că nu avea la bază motivele corecte !
Iar când trecutul și-a intrat în drepturi, s-a văzut cât de fragilă era, de fapt, fericirea pe care o dobândise. Care de fapt, nici măcar nu era o fericire… ci doar ideea ei !
Totuși, după cum am spus, nici măcar acum nu cred că am înțeles întregul mesaj al basmului. Viața și întâmplările, însă, m-au determinat să înțeleg ceva mai mult decât prima dată… Am înțeles că, atunci când urmăm un mare țel, sau un mare ideal, e bine, într-adevăr, să renunțăm la trecut, dar numai după ce ”am vindecat” totul, sau  ne-am plătit, cât de cât, datoriile. Orice altă renunțare e doar o fugă, și nici un mare ideal nu o va putea justifica.
Pe de altă parte, dacă trecutul include multă iubire, și persoane dragi rămase în urmă, nu știu cât de capabili suntem noi să discernem ce cântărește mai mult: marele ideal, sau iubirea simplă, pământească ? Nu vorbesc aici doar de iubiri romantice, ci de orice formă de iubire: pentru părinți, copii, prieteni, natură. Toate aceste forme de iubire sunt și ele, un mod de a trăi dumnezeirea pe pământ – cel puțin, după părerea mea.  Și atunci, oare nu ar fi un păcat mai mare să renumțăm la ele pentru un ideal – fie el și al desăvârșirii ?
Desigur, știm cu toții ce se spune: că atunci când vom atinge sfințenia, desăvărirea, îi vom putea ajuta pe toți la modul desăvârșit. Sau, după spusele lui Rudolf Steiner: ”Trandafirul care se înfrumusețează pe el-însuși, înfrumusețează și grădina.”
Totuși, nu știu de ce, ceva mă deranjează aici… Ideea aceasta a trandafirului singuratic care nu are altă grijă decât propria-i frumusețe, știind că, vreodată, le va aduce frumusețe și celorlalți. Dar, cine știe când va fi acel ”vreodată ”? Și cât vor suferi cei dragi până atunci ? Trebuie să existe și o altă cale, o cale de a crește, cu toții, împreună. Chiar dacă unii se află în locuri mai înalte decât alții, mai aproape de soare, totuși, dacă aceștia iubesc cu adevărat, nu vor putea accepta să crească mai mult, fără a fi în preajma celorlalți. Iar dacă această creștere îi va îndepărta prea mult de ceilalți, vor căuta mai curând să o frâneze, pentru a ajunge cu toții la un numitor comun.
Nu mai știu cine a spus că preferă să se afle în iad, în compania celor dragi, decât singur în rai. Tare bine a spus ! Și la urma-urmei, după cum spuneam, poate că iubirea e în ea-însăși o formă de nemurire… Desigur, o anumtă iubire – cea în stare de orice sacrificii.
Cât despre a privi în Valea Plângerii – poate că nici acesta nu e un lucru chiar atât de rău ! Desigur, atunci când am atins o anumită liniște, sau înțelepciune, încât trecutul să nu mai fie prilej de plângere.  În acest caz, o asemenea privire poate fi doar un prilej de bilanț, de duioșie, de regăsire a unor trăiri calde și sincere de altădată. De a înțelege că, poate, există lucruri ce nu vor muri niciodată ! Tot ceea ce a fost trăit cu sufletul…  Și, deși noi am mai ”crescut”, și anii s-au întins în urma noastră, ceva din acei de atunci a rămas… esența a ceea ce am fost, nucleul pur și cald ! Tot răul s-a dus, a fost uitat…și  a rămas doar iubirea. Care însă, acum nu mai doare. Și nici nu mai e resimțită ca o foame, ca o lipsă. E doar o iubire în stare pură, care nu mai are nevoie de nimic.
Da, poate că, dacă înțelegem astfel Valea Plângerii, ea încetează de a mai fi ”a plângerii”. Și va rămâne doar ” a înțelegerii”… În acest caz, o asemenea privire poate fi mai utilă decât a trăi o nemurire seacă !
Ei, sper ca aceste gânduri ale mele să nu fi plictisit ! Ba poate, chiar să fi fost de folos acelor care au trecut vreodată prin Valea Plângerii… cu nemurire, sau fără !
Altfel spus, suntem cu toții nemuritori, dincolo de formă, și de aceea, această poveste ne privește pe toți.

Responses

  1. Valea Plângerii e legată de iubire, desigur. În trecerea prin ea sunt implicate toate persoanele pe care le iubim.
    Dacă mergem spre un ideal și nu avem sprijinul celor dragi, atingerea lui nu ne va satisface. Dacă nu suntem lăsați să ne urmăm idealul, viața alături de cei dragi nu va mai fi plină de iubire… Dacă și noi și ei conlucrăm, indiferent de rezultat, Valea Plângerii nu va mai exista. Deci, iubirea rămâne pe primul loc. Eu așa zic.

  2. Draga mea Lili, ai găsit întocmai calea cea mai bună ! Da, iubirea este pe primul loc… Și, e foarte adevărat și că, nici fără sprijinul celor dragi nu se poate, dar nici să renunțăm la idealuri pentru cei dragi. Trebuie găsită întotdeauna calea de mijloc, așa cum spun toate învățăturile spirituale veritabile.

    Valea Plângerii, pentru mine, simboliza întoarcerea în trecut. E adevărat că, ea nu va mai fi a plângerii, dacă vom ști cum să ne întoarcem… Adică, să o facem pentru a vindeca, sau a înțelege; iar nu pentru a retrăi rănile, sau chiar bucuriile – prilej de regrete.
    Și, e adevărat și că, dacă avem sprijinul celor dragi acum, Valea Plângerii nu mai contează.

    Mulțumesc pentru înțelegerea delicată, ca întotdeauna ! Îți doresc să găsești întotdeauna buna ieșire din Văile tale !

  3. […] Cronici: aici, aici, aici. […]

  4. […] Cronici: aici, aici, aici. […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: