Posted by: childagain | June 23, 2013

Gânduri fără temă, dar cu un posibil sens

Întrucât nu are o temă anume, e posibil ca acest articol să apară cam dezlânat.  Sau poate, inutil… Dar, de multe ori mi s-a întâmplat să observ că înseși unele fragmente de viață  apar dezlânate și oarecum inutile. Sau poate, nu reușim să le deslușim noi rostul… Desigur, se spune că o înțelepciune supremă le orânduiește pe toate într-un puzzle final plin de rost.
Eu simt acest lucru în ceea ce privește tabloul general; dar totuși, pe anumite părți, sau scenete – ca să zic așa, simt la fel de profund că rostul lipsește. Nu e doar o părere, ci un sentiment profund. Adică, viața nu e nicidecum precum filmele sau cărțile bune. Lucrurile nu se leagă atât de frumos și inteligent până la deznodământul final. De multe ori, există părți ridicole, rupte din context, și care nu dau nici o scânteie iluminatoare. Banal, tern, sau poate chiar deviant – iată atributele potrivite pentru asemenea fragmente de viață ! Sau: chinuitoare fără o finalitate iluminatoare. Pur și simplu, inutile și chinuitoare.
Deși se spune că suferința înnobilează și aduce înțelepciunea, și acesta e un clișeu literar. Există suferințe care nu dau nici un rod, ci doar există prin ele-însele,  până ce își consumă materia și dispar de la sine. Sau, cu ajutor din partea altcuiva.  E vorba de suferințele neînțelese, și cărora de fapt,  nu ni se îngăduie să le înțelegem  sensul. Sau poate că ele apar doar dintr-o ”eroare de scenariu”, și de aceea nu sunt iluminatoare. Pentru că nu erau prevăzute în ”planul de studiu”al vieții respective !
Nici finalurile nu sunt clare și frumoase ca în poveștile clasice. Majoritatea scenelor, și chiar actelor vieții, au finaluri neclare, încâlcite, cu multiple interpretări.  Totul pare inutil și aleator, și nicidecum rezultatul unei înțelepciuni supreme a universului.
Poate de aceea, unii oameni preferă vieții, cărțile și filmele bune. Din câte am observat până acum, filmele și cărțile bune au la bază viața adevărată, dar doar până într-un punct. Și anume, până în punctul în care dorința de  ordine și ideal adânc ascunsă în sufletele oamenilor, îi determină pe aceștia să ”ajusteze” puțin desfășurarea situațiilor vieții, pentru ca în final totul să apară cu rost. Iar finalurile să fie clare !
De câte ori recunosc o asemenea situție  –  într-un film, de exemplu –  doar zâmbesc cu îngăduință !  Simt imediat dorința scenaristului sau regizorului de a aduce ordinea dorită de oameni în sânul universului înconjurător irațional și haotic. Și desigur, dorința ascunsă de a putea aduce această ordine și în viața reală; ceea ce, din păcate, nu se întâmplă…
Uneori am simțit că marii scriitori sunt, de fapt, suflete care nu au putut accepta haosul și devianța vieții reale, și atunci s-au hotărât să își creeze ei-înșiși propriile universuri, în care să domnească logica și sensul dorit de rațiunea și simțirea umană. Într-un fel, marii scriitori și artiști sunt niște inadaptați ai vieții, dar ei extrag din această inadaptare  maximul de efect. Ei își transformă însăși inadaptarea într-o sursă de subzistență, și de învățare a celorlalți.
Oricum, dacă m-am hotărât să aștern aici ceea ce îmi trece prin minte, este doar pentru că de acum încolo nu mai consider scrisul drept o misiune;  sau în orice caz,  nu chiar ca mai înainte. Misiunea mea s-a mutat în cel mai mare procent posibil în spațiul real, și de aceea  timpul alocat virtualului a ajuns aproape inexistent.
Scrisul a rămas doar o confesiune, sau… o modalitate stângace de a oferi ajutor celorlalți, în măsura în care trăirile lor, sau situațiile de viață prin care trec, coincid cu ale mele.
Desigur că a fost o alegere, și tocmai acest fapt poate fi controversat. Cu alte cuvinte, teoretic, nu ne putem schimba misiunea după bunul nostru plac !  Ci doar dacă o facem într-o situație cu totul specială, sau pentru că simțim că nu putem altfel.  Ei, și în aceste cazuri, facem apel la liberul arbitru dăruit de Divinitate.  Fără această libertate a noastră de a alege, omul nu ar fi decât un cățeluș, sau un robot ce execută fără greș toate sarcinile date de programator.  Eu nu cred că Divinitatea vrea asta pentru oameni ! Și tocmai de aceea, El/Ea respectă alegerile noastre, în măsura în care acestea izvorăsc din cauze profunde, și ni le menținem până la capăt.
Chiar dacă e posibil să greșim, după criteriile Sale…  Dar uneori, fără aceste greșeli, fără aceste ”abateri de la ”cursul ideal prestabilit”, simțim că viața noastră e doar un mecanism orb, care funcționează indiferent de noi, de sentimentele și deciziile noastre. Și atunci, e posibil să vrem să ieșim cu orice preț din mecanism ! Indiferent de defecțiunile pe care le-ar putea suferi rotița ce o reprezentăm noi. Nici chiar de cele ireparabile…
Desigur, ca să ajungem să vrem asta, trebuie un impuls foarte puternic. Nici o rotiță bine lucrată nu va voi să părăsească mecanismul originar din motive puerile sau superficiale. Cu atât mai mult, cu cât respectarea acestei  scheme a lucrurilor a fost de la început, și pentru o lungă perioadă, însăși principiul ei de funcționare.
Pentru a ajunge la decizia de a voi o altă schemă, care să conțină și ceva din amprenta ei personală, trebuie un drum lung și dureros. La capătul căruia, rotița să realizeze că poate, chiar schema inițială avea un ”defect de fabricație”, că nu respecta standardele impuse. Poate că pare o nebunie din partea unei rotițe să judece întregul mecanism, dar în măsura în care funcționarea acestuia îi aduce ei și altor mici rotițe din jur grave avarii, și nu ține cont de ”daunele colaterale”, atunci, ea se pote simți îndreptățită să ceară permisiunea unei alte scheme.
Au fost momente când, poate că noi toți, am reușit să ne încadrăm foarte bine în mecanism.  Atât de bine am funcționat, și am vrut cu disperare să urmăm schema inițială, încât am respins orice intruziuni ale unor alte angrenaje în schema noastră. Desigur, nu am vrut nici ca, din ignoranța noastră, să stricăm definitiv acele angrenaje care nu se potriveau cu ea.  Am vrut să le protejăm, ca și pe noi-înșine.
Dar peste ani vedem că, în timp ce noi am funcționat ireproșabil, am pierdut însăși esența vieții. Sau, am fost ajutați să o pierdem… Posibil pentru că această esență era considerată drept un fel de ”coroziv” pentru schema inițială, și aceasta a dezvoltat întreaga ei forță pentru a-l neutraliza.  Am trăit, dar nu am fost lăsați să greșim atunci când viața ne chema cu tărie. Am rămas pe drumul drept, maturizându-ne forțat, ca niște copaci bonzai siliți să crească în forme minunat estetice, îndiferent de schingiuirea lor.  Și după mult timp, am ajuns să ne întrebăm: oare, chiar a meritat ?
Oare, chiar din posibila noastră greșeală, nu ar fi rezultat o schemă nouă, și mai viabilă ? O schemă care să conțină și esența…
Desigur, acum nu ne mai putem întoarce, și chiar dacă ni s-ar oferi ocazia să ”recuperăm” acele momente, nu ar mai avea același gust. Există lucruri care, dacă nu sunt trăite la timp, nu are nici un rost să le reedităm. Sau, să ne fie oferite de către inginerul schemei drept premiu de consolare !  Pentru că rotițele s-au schimbat și ele inexorabil. au fost strunjite și modelate în alte forme… Acum, poate chiar am ajuns la acea maturitate dorită, când  vedem inutilitatea greșelii. Doar că, privind în urmă, simțim că drumul nostru a fost marcat de pierderi, și că poate, nu merita să ne maturizăm cu orice preț. Poate că schema inițială avea chiar un mare defect… dar noi nu am fost capabili să vedem asta la momentul potrivit. Eram prea copii, și speriați de ignoranța noastră. Nu voiam să greșim, și să stricăm ceva…  Iar când am crescut, și am văzut mai limpede, era deja prea târziu.
Și, nici o înțelepciune universală nu ne-a ajutat să vedem mai devreme, sau să ne creeze acele ocazii de a repara. Totul a decurs aleator și lipsit de sens, după cum spuneam mai sus despre unele scene ale vieții reale.  Dacă ar fi fost vorba de un film, scenaristul ar fi găsit până acum soluția pentru ca totul să se întâmple  așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Dar,  aceste soluții nu apar niciodată în viața reală. Trebuie să acceptăm gândul că universul conține și o mare doză de haos și irațional, și că nu totul, absolut totul, e sub control, așa cum în mod optimist-ideal suntem învățați să credem.
Ei, și în final, vreau să mai spun doar că, aceste gânduri nu izvorăsc dintr-o suferință actuală, și nu sunt nici măcar rodul unor trăiri confuze și contradictorii.  Sunt doar concluzii  pe cât posibil de clare ale unui întreg parcurs.  Atunci când am ajuns pe un mic pisc al muntelui, privim în jos, și vedem cu adevărat ce a însemnat urcușul. Și uneori, nu suntem chiar fericiți, sau mândri de noi-înșine… Doar că am câștigat acea înțelepciune care ni s-a cerut, și acea ”privire universală” asupra lucrurilor, desprinsă de micile nostre trăiri și interese. Le-am câștigat, și le vedem în același timp puțina valoare…
Le-am câștigat pe ele, și am pierdut esența.
Sau, poate că nu ! Poate că însăși ceea ce numim noi greșeala finală – încercarea de a ne crea o altă schemă, ieșind din mecanism – e de fapt, trezirea ! Poate că la asta ne-a servit înțelepciunea acumulată. Să înțelegem că, orice am câștiga în viață, și oricât de sus pe culmea muntelui am ajunge, nimic nu are valoare în afara iubirii – indiferent de forma pe care o îmbracă. Iubirea pentru țărână,  și care ne poate prăvăli în țărână, este și cea care ne poate înălța la ceruri.  Sau fără ea, nici nu putem vedea cerurile…  oricâtă înțelepciune am avea !
Iată niște gânduri poate nu prea ușor de pus cap la cap, dar care totuși, sper să fie de folos celor ca mine. Nu sunt ei foarte mulți🙂, dar atâția cât sunt, sper să nu fie nevoiți să parcurgă drumul greu și dureros pe care l-am parcurs eu.  Poate, se vor trezi mai devreme !
După cum spune sfântul Vasile cel Mare, ”nici un dar nu este numai pentru el, orice dar este și pentru ceilalți.”
Eu am încercat să vă ofer darul înțelegerii…

Responses

  1. Pentru a intelege este musai sa experimentezi . Teoria fara practica este doar sticluta goala de parfum .

    • Așa-i, dragă Trezire ! Și uneori, experimentarea asta îți ia întreaga viață.

      Mulțumesc pentru înțelegere !

  2. Eu nu cred în erorile de scenariu, cred doar în așteptarea înțelegerii. Însă, da, fără iubire (motivația cea mai puternică), nimic nu are sens. Și e nevoie de o anumită iubire, poate de cea pe care o căutăm toată viața, în afara celorlalte care ne înconjoară. Atunci, orice experiență capătă sens. Până atunci, sunt momente de dezamăgire, de trăire a lipsei de sens a tot ceea ce facem. Suntem în căutarea scânteii care să ne însuflețească, nu în căutările noastre, ci… în trăirea împlinirii. Cineva spunea că există trei căi: a credinței, a iubirii și a cunoașterii.

    • Lili, nici eu nu credeam in erorile de scenariu, pana de curand. Insa, am trecut prin unele situatii care m-au determinat sa pun sub semnul intrebarii tot ceea ce stiam. Ca sa fiu moderata, hai sa zicem ca exista erori de scenariu, dar ele ne apartin noua, interventiei noastre in schema lucrurilor. Si totusi, chiar si asa, atunci cand un actor neindemanatic iese din scenariu, eu cred ca scenaristul ar trebui sa gaseasca oricum o solutie. Nu sa lase lucrurile la voia intamplarii… Scuze, iar am luat-o pe alte carari ! 🙂

      In rest, ai mare dreptate in ceea ce spui. Stiu despre care iubire e vorba, eu exact pe aceea am cautat-o, aceea care nu depinde de nimic, iarta totul, poate totul. Dar pana la aceea, nu trebuie sa neglijam nici pamantul, pentru ca el e solul din care poate creste iubirea aceea divina. Daca incercam sa ne avantam direct spre cer, fara sa ne manjim putin in tina incecand experientele pamantului, se poate sa nu ajungem acolo unde dorim ! Se poate sa fim ca acel om din pilda ta, care vizita castelul avand mare grija la candela aprinsa, dar nu a vazut nimic in jur. Desigur, depinde de calea pe care o alegem. Ai spus foarte bine despre cele trei cai. De fapt, cred ca ar fi mai multe: si slujirea; si devotamentul, si munca activa, facand totul ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Intr-un sens, si acestea pot fi subsumate iubirii – o iubire pentru oameni in general, si pentru binele lor.

      Multumesc pentru gandurile tale, care sunt atat de aproape de ale mele ! Te imbratisez !

  3. Cred că, totuși, din fiecare suferință și din fiecare bucurie mai avem ceva de învățat, chiar dacă nu ne dăm seama. La un moment dat, vom observa (dacă avem o anumită deschidere) că am mai acumulat ceva, că s-a mai produs o transformare în simțămintele noastre, că vedem altfel ceea ce ni se întâmplă. Poate că ,,erorile” sunt, de fapt, lucruri pe care nu le înțelegem în dezamăgirea noastră. Eu tot mai cred că totul este perfect, ca un joc de puzzle care se leagă, indiferent din ce parte îl începi.
    Eu tocmai ajunsesem la o dezamăgire și supărare care deveniseră cam greu de dus și din care nu vedeam nicio ieșire, când s-a întâmplat ceva ce mi-a schimbat modul de a gândi și de a acționa. Apoi, toate lucrurile au luat o întorsătură nevisată,, multe persoane mobilizându-se pentru a mă ajuta. Și, cumva, m-am lăsat purtată de aceste acțiuni, fără să mă mai împotrivesc și fără să mai refuz ajutorul… De aceea zic că nu se poate să fie erori de scenariu. Doar că, poate, trebuie să privim altfel, din alt unghi, să folosim orice oportunitate, să acceptăm. Poate că trebuie să ne ajustăm nivelul așteptărilor. Ești un om deosebit de bun, care merită iubirea celor din jur. Poate că trebuie să privești mai aproape? lucrurile mai simple care ne înconjoară? Să faci o pauză?

    • Draga mea Lili, tu incerci sa ma ajuti; stiu ca sufletul tau bun vrea sa ma ajute sa trec peste un presupus hop ! Eu vorbesc, de fapt, de lucruri din trecut, de un fel de bilant al vietii mele. Stiu ca, fie si in urma acestor “erori”, am acumulat multa intelegere, si am ajuns sa capat acea detasare care nu doare. Cred – de fapt, stiu – ca si ceilalti participanti la intamplarile vietii mele au castigat lucruri pretioase pe plan interior, chiar daca platite cu multa suferinta. Poate, privite de acolo de Sus, acest castiguri sunt de-ajuns pentru o viata de om. Insa; din pacate, pentru mine nu sunt de-ajuns… Pentru ca, in masura in care am castigat, am si pierdut mult, din punctul meu de vedere. Si acest lucru il vad acum, peste ani… dupa ce toate experientele s-au asezat, s-au cristalizat. Parca a existat cumva, un zid invizibil, care ma oprea sa realizez un anumit lucru, oricate incercari am facut. Ori, pur si simplu acest lucru nu era deloc in planul destinului meu, si orice incercam, cararea devia… La inceput, am crezut si eu ca era vorba de o Intelepciune suprema care ma oprea, dar acum… nu mai stiu ! Parca am ajuns sa cred ca a fost, de fapt, vorba de intamplare. Adica, am fost lasata sa ma descurc in mod aleator in ceea ce privea acel lucru, fara nici o interventie din partea “scenaristului.” Poate, si acest lucru spune ceva… Poate ca am dorit ceva ce nu era deloc in plan, dupa cum am spus, si atunci, am fost lasata “de capul meu”, sa ma descurc cum oi sti.🙂

      Acelasi lucru s-a petrecut din nou, peste multi ani, in legatura cu alta alegere a mea. Prima data am renuntat, am inteles, dar acum, pur si simplu, nu am mai putut renunta, pentru ca nu era vorba numai de mine. Asta e toata greseala de care vorbeam: faptul ca de data asta, pur si simplu, am preferat sa mor decat sa nu obtin acel lucru, necesar mai ales celor dragi. Am deviat de la “plan”, nu stiu, dar oricum stiu sigur ca am gasit o alta carare. In urma cu ani, am acceptat sa renunt la ceva, dar acum nu am mai putut, din pricina acelei iubiri pentru “pamant”, asa cum spuneam – adica, pentru oamenii pamantului.

      Iata toate explicatia necesara, si multumesc din nou ca ai incercat sa ma ajuti ! Si tu esti un om cu un suflet mare, care merita tot ce e mai bun – ceresc, ca si pamantesc.

      • Aș vrea să te pot ajuta.🙂

  4. Multumesc, Lili, deja ai facut-o ! Te pup !

  5. Chiar dacă nu ești acum, aici:
    http://innerspacejournal.wordpress.com/2013/07/07/nominalizare-a-bouchet-of-three-awards/

    • Mulțumesc din suflet, Lili, ești o scumpă, ca întotdeauna ! Alegerea ta ma onorează, și am vrut să știi că o prețuiesc. Dar eu acum, din păcate, nu mai am deloc timpul, și nici starea necesară postărilor, de orice fel. Pur și simplu, am simțit nevoia unei lungi pauze, în care pur și simplu să trăiesc, fără să analizez.

      Te sărut, și mulțumesc încă o dată că ești alături de mine !

      • Nu trebuie să faci nimic. Consider că merită ca blogul tău să fie citit.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: