Posted by: childagain | September 15, 2013

Cea mai bună metodă educațională ?

În cele ce urmează, voi cere părerea celor specializați în domeniul educației, deși, știu că toate părerile, și chiar cunoașterile omenești, sunt relative. Dar măcar să aflu, să înțeleg, dacă punctul meu de vedere e atât de greșit, sau singular…. Sau dacă, dimpotrivă, reprezintă un punct de vedere normal și justificat pe ansamblul umanității.
Așadar, să ne gândim la educația unui copil, și să zicem că ar fi un copil destul de cuminte în ansamblu, și cu o mare bunăvoință de a asculta și a face numai bine. Un copil bun, cu alte cuvinte.
Ei, și să zicem că acest copil, la un moment dat, își dorește ceva ce i-ar face, probabil, rău.  Poate, o prăjitură cu prea multă cremă, sau un loc într-o tabără de vacanță alături de alți copii, nu prea cuminți, dar de care el se simte fascinat. Care ar fi atunci, atitudinea cea mai corectă în legătură cu el ? Să îi interzicem cu orice preț, sub amenințarea unor pedepse cumplite, și chiar să îi dăm cu anticipație o palmă, ca să înțeleagă ? Sau să încercăm să îi explicăm, la nivelul lui de înțelegere ?
Desigur, pentru orice om normal, cu un psihic sănătos, răspunsul ar fi evident. Și totuși, în viață această evidență nu apare chiar atât de … evidentă.🙂 Din ceea ce am văzut în practică, părinții sau educatorii au mai curând tendința de a recurge la pedepse și interdicții, decât de a explica, sau de a încerca, măcar, să fie puțin maleabili, și să înțeleagă psihicul copilului.
Desigur, situația pe care am prezentat-o este generică, iar în practică apar multe variații. Contează foarte mult și vârsta copilului, și alți factori, cum ar fi personalitatea și temperamentul lui. Unui copil foarte mic, de exemplu, nu îi putem explica de ce nu e bună o prăjitură cu multă cremă. Dar totuși, zic eu, s-ar găsi și atunci alte metode decât pura interdicție ”pentru că așa zic eu, iar tu ești mic și prost.” Cred că ar fi de-ajuns pentru copil să simtă iubirea și bunăvoința din spatele interdicției, să nu o simtă doar ca pe o pedeapsă rece și formală, indiferent de sentimentele lui.
Pe de altă parte, când copilul e mai mare, sau chiar adolescent, desigur că lucrurile se schimbă ! Copiii mai mari și adolescenții, dintre care unii sunt foarte sensibili și perceptivi, și/sau foarte inteligenți, pot înțelege perfect motivele logice din spatele unei interdicții. Și cu toate acestea… își pot dori unele lucruri atât de mult, încât ar fi de acord să plătească un preț pentru a le avea – fie el și sănătatea lor, sau liniștea lor, sau chiar alte lucruri mai subtile.
Ei, și aici intervine, zic eu, subtilitatea și înțelepciunea dascălilor, sau părinților. Cum e mai bine să procedăm: să le interzicem cu desăvârșire un lucru, indiferent cât de mult plâng ei după el, noi știind mai bine că acel lucru nu le-ar face bine ? Și știind că ei ne vor mulțumi mai târziu (oare) ?
Sau, să îi lăsăm puțin să ”se dea cu capul de zid”, pentru a înțelege ei singuri de ce nu e bine ?
Personal, sunt adepta celei de a doua metode, deși știu că are riscurile ei. Poate că nu aș fi cel mai bun dascăl sau părinte, dar în interiorul meu, simt cu tărie că nu aș putea face altfel. Tocmai pentru că am văzut prima metodă – interdicția totală – ”la lucru”, și am văzut toate consecințele ei târzii. Am văzut asemenea adolescenți extrem de buni și bine intenționați (pe cât e posibil naturii umane, desigur), care își doreau așa de mult un lucru, încât aproape nici nu îndrăzneau să îl ceară. Dacă părintele zicea din start că nu e bine… Și se chinuiau să asculte, își retezau din fașă dorurile și dorințele, ca să fie bine, să fie pe placul părinților, să fie perfecți… Și, tot nu era bine, niciodată nu era bine ! Totdeauna ei erau vinovați de ceva, perfecțiunea le era refuzată.
Ar fi dorit atât de mult, de exemplu, doar o înghițitură din prăjitura cu cremă, nicidecum pe toată ! Doar o înghițitură, ca să-i știe gustul toată viața… Dar părinții nu erau de acord nicidecum, pentru că de la o înghițitură, lesne se putea ajunge la mai multe, și ei nu aveau încredere în copilul lor că nu va rămâne sclavul acelei înghițituri. Copilul lor trebuia să fie perfect ! Iar dacă acel copil, sau adolescent, încerca pe cont propriu să obțină acea înghițitură, îl lăsau să se zbată fără să miște un deget. Ba chiar, îl mai și pedepseau când ajungea acasă. Nu era destul pentru copil nefericirea de a nu avea ceea ce își dorea, dar mai trebuia și lovit, ca să îi intre bine în cap, pentru totdeauna, că prăjitura nu era pentru el.
Ce ziceți, oare acel copil, crescând, le-a mulțumit părinților pentru grija pe care au avut-o pentru el ? Oare, nu s-a întrebat toată viața ce a pierdut, și ce gust avea acea prăjitură cu cremă ? Desigur, ajungând el-însuși adult, își putea cumpăra câte prăjituri voia, dar nu era deloc același lucru ! Acea prăjitură a adolescenței, atât de dorită și visată, era unică în sufletul lui, și nici un munte de prăjituri de mai tărziu nu ar fi putut-o înlocui. A rămas o pierdere, acel copil s-a simțit pentru totdeauna ciuntit, maturizat înainte de vreme, fără să fi trăit esențialul. Și, desigur că, departe de a le mulțumi părinților că l-au ferit de pericolele neînchipuite ale colesterolului și dependenței de dulciuri, nu i-a putut ierta niciodată pe deplin în sufletul lui. De fapt, nu e corect să spunem că ”nu i-a iertat”, pentru că el, fiind un copil foarte sensibiul și intuitiv, a înțeles eforturile lor, și motivația lor. Doar că, a intervenit în sufletul lui o răceală, o distanță… De când a înțeles ce a pierdut, nu i-a mai putut privi ca înainte. Și, văzând efectele educației lor în sufletul și viața lui, nu a mai putut crede nici în înțelepciunea și infailibilitatea lor. Nici măcar în dragostea lor ! Deși, poate se înșela…
Desigur, cel de mai sus a fost un exemplu generic, iar ”prăjitura” poate reprezenta orice lucru pe care îl credem nepotrivit, sau dăunător pentru copiii noștri.
În antiteză, am întâlnit în cartea ”Zorba, grecul” de Kazantzakis (citită demult, prin anii facultății), o metodă total diferită. Era vorba acolo de un copil căruia îi plăceau tare mult cireșele, și nu avea bani să își cumpere. Nu mai țin bine minte cum, dar la un moment dat, a reușit să facă rost de mai multe kilograme de cireșe, și le-a mâncat pe toate, până ce i s-a făcut rău. Oricum, din acea clipă, dorul lui de cireșe a încetat, pentru că, ori de câte ori le mai vedea, își amintea ce rău i-a fost atunci, în copilărie.
Iată o altă metodă  de a ”vindeca” dorința, deși, recunosc că nu merge la toată lumea ! Unii ar putea să nu se ”vindece” nici după tone de cireșe…🙂
Nu mă mai întind mai mult, pentru că ideea de bază a fost deja schițată. De fapt, întrebarea de bază… Fie că suntem copii sau adulți, care ar fi oare cea mai bună metodă educațională ? Cum am putea depăși mai ușor dorințele nefolositoare ?
Ca să anticipez puțin răspunsul, părerea mea este, după cum am mai spus, că tot calea de mijloc e cea mai bună. Nu o interdicție strictă, dar nici o totală lăsare în voia instinctelor. Poate, să fim lăsați să ne dăm puțin cu capul de zid, dar nu prea mult…🙂 De fapt, ideea este că, dacă nu ne educăm întâi pe noi-înșine, cum am putea-o face cu copiii noștri ? Iar când ajungem să îi educăm pe copiii noștri,esențial este să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut noi… sau, care s-au făcut în legătură cu noi, și care au lăsat urme până în ziua de azi.
Sper că textul nu a fost prea plictisitor. El s-a vrut doar de folos…

Responses

  1. Eu cred că, dacă copilul vrea cu orice preț ceva, va obține acel ceva și fără să aibă voie. Deci, metoda expusă de tine zic și eu că ar fi mai potrivită. Adică trebuie să-i explicăm foarte clar care sunt consecințele și, chiar dacă va experimenta, să știe cum să se ferească sau cum să se salveze etc.Pentru că, doar cuvintele nu-l vor face să creadă că e adevărat ce i se spune.

  2. Mulțumesc, Lili, ai fost în gândul meu ! Mai mult, pot spune că, și dacă acel copil ar asculta cu orice preț, trecând peste dorința sa, va rămâne mereu cu o neîmplinire, sau cu un semn de întrebare. Știu eu ce vorbesc !🙂
    Metoda democratică expusă de tine e mai potrivită.

    Te sărut, și mulțumesc că ești alături de mine !

  3. Metoda cea mai eficienta de educatie este iubirea. Daca ceea ce faci nu stii cum sa o faci, din iubire se naste intelegerea si rezolvarea. Cam bat mult moneda pe aceasta iubire dar misiunea parintilor e una grea si de multe ori neasumata.

  4. Mare adevăr ai spus ! Iubirea este singurul învățător… Doar că, trebuie să învățăm să armonizăm această iubire cu înțelepciunea, cu găsirea soluțiilor corecte, pentru că unii copii ar putea profita de prea multă iubire.🙂

    Da, misiunea de părinte e foarte grea, chiar și atunci când ți-o asumi !🙂 Nu există nicăieri un manual cu reguli de utilizare pentru fiecare situație întâlnită. Și uneori, te poți simți cam depășit !🙂
    De aceea există, din fericire, prietenia, comuniunea umană, și căutarea soluțiilor și din ”baza de date a altora”, care pot ajuta în cazurile mai grele.

    Mulțumesc de trecere și de sfat, o zi minunată să ai !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: