Posted by: childagain | October 1, 2013

Pierderea inocenței – un plus, sau un minus ?

Poate că pare o temă puerilă sau inutilă, dar pentru mine nu e deloc așa. Pentru că această schimbare majoră a sufletului, care duce la o totală revizuire a modului de a privi viața și lumea, are o importanță deosebită în dezvoltarea noastră psiho-spirituală. Chiar dacă nu o realizăm dintr-o dată! Chiar dacă uneori, abia peste ani și ani, un anumit lucru care ne evocă o trăire din trecut, ne face să înțelegem că acum nu mai putem avea acea trăire, pentru că suntem cu totul alții, mai bătrâni…
Desigur, există mai multe etape ale pierderii acestei inocențe, dar nu toate au aceeași importanță. Nu mă refer, de exemplu, la momentul când înțelegem că nu există Moș Crăciun (deși pentru unii copii e dureros și acesta), sau că binele nu e întotdeauna răsplătit, ca în povești; sau, că poveștile reale nu au întotdeauna happy-end.
Acestea sunt mici trepte, normale aș zice, ale maturizării noastre. Însă gândul și preocuparea mea se leagă de un alt fel de pierdere a inocenței, mai gravă și mai profundă. O pierdere după care, nu numai că nu ai cum să mai rămâi același, dar uneori, însăși fața lumii se schimbă pentru tine. Se schimbă paradigma, cum se spune, adică, propria nostră paradigmă. Se schimbă tot universul nostru, tot ce am fost, tot ce am știut, tot ce am crezut.
În câteva clipe, trecem (psihologic) de la stadiul de copii, la maturitate, însă fără a câștiga și bucuria acelei maturități. Vedem lucrurile în realitatea lor, care ne doare, deși am prefera să le vedem ca mai înainte. Însă, niciodată nu le vom mai putea vedea ca mai înainte, oricât ne-am dori, acesta e datul și nefericirea maturității.
Poate că, acei care nu au cunoscut o astfel de pierdere a inocenței, nu vor putea înțelege despre ce vorbesc, mai ales că nu e un fenomen standard, produs de aceleași cauze pentru toată lumea, și manifestat la fel peste tot. Uneori, e posibil nici să nu-l băgăm în seamă, multă vreme, dar vine un moment când, pur și simplu, îl percepem. Pentru mine, un astfel de moment a fost (demult, într-o primă fază a pierderii inocenței, care totuși nu durea chiar așa de mult) o zi din preajma unui Crăciun, când am ascultat singură niște colinde, sub brad. Atâtea emoții vechi mi-au evocat, atât mi-au amintit de mine, cea din copilărie, de bunătatea, naivitatea, imensa credință în bine pe care le aveam atunci, încât m-am trezit cu lacrimi pe obraji, care nu au contenit cât au cântat colindele. Simțeam că am pierdut ceva esențial, o latură a mea care murise în anii din urmă. Sau poate, doar adormise… Mă simțeam matură și murdară, murdară de lume, deși nu făcusem nimic rău cu tot dinadinsul.
Aceasta a fost, probabil, o primă fază când mi-am perceput pierderea inocenței. Însă, după cum am spus, nu și cea mai dureroasă ! A urmat o alta, mult mai târziu, când am pierdut și ultimele iluzii pe care le aveam despre alcătuirea lumii. Nu vreau să dau detalii, spun doar că am înțeles că adevărata pierdere a inocenței înseamnă, de fapt, pierderea credinței că toate lucrurile și fenomenele converg în mod obligatoriu spre un final pozitiv.
Poate formularea pare puțin cam forțată, dar dacă ne gândim bine, nu e așa. Întrucât, de ce sunt copiii fericiți, spre deosebire de adulți ? Pentru că undeva, în sinea lor, chiar fără să formuleze logic, ei cred că, indiferent ce se petrece, până la urma ”totul va fi bine”. E o credință copilărească, bazată pe naivitate, și asta îi face atât de îndrăgiți. Dar atunci când naivitatea dispare, când începem să știm din ce în ce mai multe lucruri, dispare și fericirea. În mod clar, nu mai putem crede că totul va fi bine, în mod automat. Mușcătura din pomul cunoașterii se dovedește otrăvită.
Și atunci, întrebarea care se pune este: e pozitivă, sau nu, pierderea inocenței ? Oare este o etapă o evolutivă obligatorie a psihismului uman, sau e doar un fel de ”deviație” a evoluției noastre ? Adică, dacă am reuși să ne păstrăm inocența cât mai mult timp, sau pur și simplu, să o păstrăm, am reuși totuși să evoluăm în mod mai fericit ? ( Dacă am evolua, să zicem, în sensul ”eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”)
Desigur, deja aud țipetele indignate ale super-intelectualilor, care vor înțelege această soluție drept un fel de evitare a cunoașterii, de întoarcere la epoca de piatră,  și rămânere într-o fericită ignoranță. ”Fericiți cei săraci cu duhul” devine, în acest sens, o expresie peiorativă (deși Evangheliile au vrut să spună cu totul altceva aici.)
Eu mă refeream însă doar la a evita pierderea acelei inocențe copilărești care ne face să credem cu tot dinadinsul în victoria binelui și a frumosului, în această lume. Dacă am putea-o evita… Însă, asta ar însemna o credință de stâncă, și această credință ar trebui sprjinită de undeva, pentru că nu poate rezista singură.
Poate că totuși, această fază, de cunoaștere a lumii și pierdere a inocenței este necesară în evoluția omului. Însăși omenirea în ansamblul ei a trecut prin ea, după cum spun vechii inițiați din toate culturile, care știu că, după epoca de aur, când zeii umblau pe pământ, iar oamenii erau duși de mână de către zei, a urmat căderea în materie a omului (sau mușcătura din pomul cunoașterii binelui și răului). În final, trebuie să intervină reîntoarcerea la Divinitate, sau răscumpărarea.
Aceste faze ale omenirii, se regăsesc și în fiecare om în parte, dar mult amestecate cu lucrurile și trăirile vieții de zi cu zi, cu multe impurități… Iar la faza finală, oare câți ajung ?
Deci, până una-alta, e posibil ca și pierderea inocenței să își aibă rostul ei. Dar, eu nu mă pot împiedica să o simt doar ca pe o pierdere, mai ales atunci când nu apare nimic la fel de valoros în loc, sau care să aducă la fel de multă liniște.
Sau poate (o idee care mi-a venit instantaneu), poate doar puțina cunoaștere pe care am dobândit-o în schimbul inocenței face această pierdere dureroasă. Poate, dacă înaintăm mai mult, și ne este îngăduită mai multă cunoaștere, durerea dispare, pentru că înțelegem că există compensații.
Iată o problemă care nu va fi soluționată decât ”din mers”, adică înaintând! Pentru că, dacă ne oprim, ne oprim în durere… și, cine vrea asta ?

Responses

  1. …”daca ne oprim , ne oprim in durere “….cuvinte profunde cu multiple intelesuri ….daca exista o lupta aceea este lupta cu tine insuti , nimic din noi nu ar trebui sa aiba de-a face cu exteriorul lumii sau cu demonii sai . Sa fii la carma propriei tale vieti ; iata o mare batalie , iata un mare razboi . Asta inseamna sa te pierzi pe tine si cati dintre noi si-ar dori asa ceva ? Sa pierzi lumea , sa te pierzi pe tine ….O mare frica cutremura lumea si lumea s-a transformat in jar inghetat, In aer simtim mirosul neansemnat al cenusei ….si doare….

  2. Ce frumos și adevărat ai spus ! Să te pierzi pe tine, în sensul de a pierde ”eu”-l, și a rămâne doar cu Sinele, cu scânteia…. Să pierzi lumea, doar pentru că nu mai ai nevoie de ea… Aceasta ar trebui să fie evoluția normală a ființei, dar până să ajungem acolo e drum lung. Și, uneori doare !
    Doare când pierdem candoarea neștiinței, pentru că oricum, e mai greu să știi, decât să nu știi. Doare și când apucăm să știm doar o parte din lucruri, și am vrea să înțelegem mai mult, pentru viața noastră. Doare și când ceea ce înțelegem nu ne place deloc, și nu se potrivește cu ceea ce am vrut, și am crezut.
    Dar, poate că toate astea sunt doar dureri de creștere, și ne e mai bine cu ele, decât fără ele. Zic și eu, pentru că nu îmi pot închipui o lume fără durere ! Și care, să mai și evolueze…

    Mulțumesc pentru înțelegerea caldă, și pentru toată înțelepciunea pe care o aduci ! Te îmbrățișez !

  3. Mă gândesc că ar trebui să credem mai mult, să iubim mai mult, să încercăm să vedem lucrurile altfel. Chiar dacă aflăm că în decursul vieții nimic nu prea e așa cum am fi vrut, să ne menținem seninul.
    Eu nu am crezut niciodată în Moș Crăciun, pentru că mereu îi recunoșteam pe cei care se ascundeau sub mască. Dar era interesant… Chiar dacă aveam doar vreo 3-4 ani…Însă, răutatea oamenilor m-a dezamăgit cumplit, și mai ales a celor apropiați, care loveau în propria familie. Pe cine să te mai poți baza atunci? A fost tot o pierdere a inocenței.

  4. Eu cred că pierdem ceva numai atunci când considerăm noi că acel lucru nu mai poate fi “obținut”… în multe cazuri însă, noi avem nevoie de a ne schimba perspectiva în ceea ce privește “obținerea” acelor lucruri, perspectivă care nu poate apărea decât dacă cea veche moare. Ia exemplu un simplu măr, pe care după ce l-ai mâncat poți spune că nu-l mai ai, ți-a rămas doar amintirea plăcută de a-l fi mâncat… deci poți liniștit să spui că l-ai pierdut, însă bucuria clipelor când l-ai savurat te ajută să-ți schimbi perspectiva și să consideri acea pierdere un lucru necesar și bun, căci acum e clar că nu-ți va mai putea desfăta simțurile gustative, dar sigur te va face să te simți bine în următoarea jumătate de oră. Oarecumva la fel e și cu “pierderea” asta a inocenței, care deși poate părea dură și greu de suportat, ea nu face decât să trezească sufletul și să-i deschidă calea către fericiri mai mari și mai încântătoare decât până atunci… căci, vezi tu, inocența copilăriei nu e decât rezultatul purității inimii, dar datorită unor necesități, înaintea trezirii depline a sufletului trebuie să se trezească și mintea, fără de care inima nu ar putea găsi drumul drept… problema apare datorită faptului că perspectiva nouă e predominant mentală, egoistă și rogidă, lipsindu-i atingerea catifelată și gingașă a inimii, motiv pentru care mintea nu găsește nici ea drumul drept către suflet… și atunci omul realizează cu adevărat că doar avându-le pe amândouă poate să găsească drumul drept către sufletul său. Așa că, pierderea inocenței nu e decât un pas necesar către câștigarea unor fericiri mai mari (adică chestie de perspectivă)… nu uita că “nimic nu se pierde, totul se transformă”😉

  5. Dragă Lili, îmi pare tare rău că a trebuit să treci prin probe atât de grele ! Și eu le-am avut pe ale mele, în alt mod, și poate că, prin fiecare izbitură de realitate, mai pierdem câte puțin din inocență. Dar ideea este ca, după un timp, pierderea să nu mai fie dureroasă; să vedem lucrurile așa cum sunt, fără însă să ne implicăm prea mult. Știu că pare teoretic, dar uneori, chiar se întâmplă… După cum spui tu, să ne menținem seninul !
    Uneori, ne ia mult timp până să ajungem acolo, alteori însă (după mai multe încercări, și puțin ajutor de Sus) chiar de la început vedem cum se va desfășura situația, dar nu mai suferim.

    Apropos de Moș Crăciun🙂. eu am crezut multă vreme, pur și simplu, pentru că voiam să cred ! Ideea existenței Moșului mi se părea atât de perfectă, atât de caldă. încât nu voiam să renunț la ea, deși eram mare (cred că aveam vreo10 ani de-acum), și îi auzeam pe alți copii spunând că ei demult nu mai cred. Nu știu cum am relizat totuși adevărul – cred că treptat. De fapt, mi-am dat seama că știam demult, dar nu voiam să îl accept.
    Povestea cu Moș Crăciun mi s-a repetat de curând, însă mult mai dureros, în legătură cu felul cum Îl percepeam eu pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că trăisem într-o poveste, că avusesem o viziune copilărească, care însă mă menținea fericită. Poate că imaginea noastră despre Dumnezeu se modifică și ea o dată cu creșterea noastră, ca și cunoașterea noastră despre Univers.

    O să îți mai spun un secret legat de această postare: după ce am scris-o, m-am rugat la Maica Domnului pentru ceva anume, care nu avea legătură cu postarea, și despre care nu îmi mai făceam iluzii că va fi bine; oricum, nu la timpul potrivit. Ei, și a doua zi, am simțit din nou acea senzație a copilăriei, că totul va fi bine, că nu sunt singură, ca atunci când știam că părinții mă vor ocroti de toate relele. Am înțeles că era un răspuns nu numai la rugăciune, ci și la postarea mea. Ea a vrut să îmi spună că acea inocență, acea încredere neclintită că totul va fi bine, poate fi recâștigată numai prin harul și ajutorul dăruit de Persoane cerești. Și numai dacă suntem în grija lor…

    Mulțumesc pentru împărtășirea ta, și mă iartă că am sporovăit atât, dar sunt doar câteva persoane pe aici cu care pot vorbi aproape orice.
    O seară bună, cu vise frumoase !

  6. Florin, ce mă bucur că ai revenit ! Comentariul tău a intrat mai târziu, și nu l-am văzut până acum.
    Explicația ta e superbă, și adevărată, și plină de înțelepciune ! Exemplul cu mărul e foarte bine ales, și de fapt, putem găsi orice alt exemplu relativ la vreun lucru care ne-a bucurat, dar mai apoi s-a pierdut, sau a dispărut, sau i-a trecut timpul. Însăși copilăria noastră poate fi un asemenea exemplu,,,

    Deci, tu ești adeptul ideii că pierderea inocenței e o etapă necesară în vederea câștigării unor bunuri mai mari. Copilul, cât e mic, trăiește mai ales prin inimă, vede lucrurile cu inima, și exact această pierdere o resimțim mai apoi dureros. Cu cât el crește, mintea începe să se dezvolte și ea, până ce ajunge să preia poziția conducătoare, iar inima e împinsă în plan secund, sau chiar mai afund. Exact asta li se reproșează adulților: că au o viziune rigidă și strict logică asupra vieții, și pierd miraculosul, miracolul, frumusețea gratuită – cu alte cuvinte, pierd ”sufletul de copil”.
    Idealul spiritual este să ajungem să unim și să armonizăm mintea cu inima, așa cum bine ai spus; sau cum bine a spus un om înțelept în altă parte: să ajungem să avem o iubire luminată, înțelegătoare, ceea ce este egal cu înțelepciunea.
    Da, privită așa cum ai spus și tu, pierderea inocenței e doar o etapă în evoluția noastră.

    Mulțumesc pentru ideile frumoase și înălțătoare, și pentru că te-ai aplecat asupra acestei teme nu prea obișnuite ! Să îți fie etapele vieții cu folos, după folosul pe care și cuvintele tale îl aduc altora !

    • Știi cum e și cu traversarea unei ape mari, când ajungi să simți iar pământul sub picioare începi să înțelegi cât de mult ți-a lipsit… la fel și cu inima de copil, până ajungi să treci prin vâltoarea minții dincolo de ea, înveți să apreciezi cu adevărat ce înseamnă să fii din nou copil (childagain🙂 ), astfel că odată trecut dincolo lucrurile nu vor mai fii niciodată la fel, dar cu siguranță vor fi mult mai minunate.

      • Maare dreptate ai ! Există momente când simțim cât ne lipsește inima de copil. Dar, sunt și momente când o regăsim…
        Cred, desigur, că atunci când o vom regăsi pentrutotdeauna, și o vom uni cu mintea luminată, toul se va schimba ! Poate, tot ce vedem acum drept important, vor părea… copilării .🙂

        Da, am o nostalgie pentru inima de copil, de aceea mi-am întitulat blogul așa. Uneori, de fapt lungi perioade, cred că mă simt mai mult copil decât adult. Dar nu în sensul acela total pozitiv, ci mai mult pentru că simt că nu m-am maturizat, nu văd lucrurile ca un adult. Cine știe dacă nu simțim asta cu toții uneori!

        Dar, și când privim lucrurile prea mult ca adulții, tot nu ne simțim bine, pentru că ne simțim singuri și responsabili de toate, și toată greutatea lumii e pe umerii noștri.

        Mulțumesc, încă o dată, pentru prietenie și înțelegere ! Fie să îți regăsești cu ușurință copilul interior !

  7. inocenta nu o pierde nimeni. Doar ca la un anumit moment devine foarte mica in comparatie cu idealurile, visele si … fricile. Devina redunanta aproape in streamul asta cotidian care ne macina timpul, nervii si ne face sa uitam ca suntem mai mult decat ceea ce mancam, consumam si vrem.
    Dupa ce deschidem cutia Pandorei, nu mai este loc de ascuns. Iar inocenta, saraca de ea, cu o frica de moarte, se ascunde sub capac, in ultimul loc de pe Pamant unde am cauta-o.

    • Foarte profund și adevărat ! Inocența rămâne sub capac pentru că nu mai îndrăznim să o arătăm, ne temem că am fi prea lesne răniți… sau, am trecut și de stadiul acesta, și nu mai credem deloc în virtuțile ei. După câteva probe dure ale vieții, și câteva bucăți de suflet în minus, ne vine să credem că inocența nu e decât o plantă rară și prea fragilă într-un ghiveci incomod de cărat, și care nu-și are rostul în cadrul unei vieți care se vrea utilă și tinde să elimine zorzoanele.

      Dar totuși, undeva în adâncul nostru, îi ducem dorul, simțim că ne lipsește ceva… După cum spune Theophile Gautier, ”dacă nu ar mai exista flori, lumea nu ar suferi materialmente, dar totuși, cine ar vrea să nu mai existe flori ”?

      Mulțumesc pentru abordarea atât de realistă, și pentru că te-ai gândit la această temă atât de puțin prezentă de obicei în viețile noastre ! Numai bine !

  8. Inocenta nu a murit ci doarme numai . Talita Kumy , Fetit-o scoala-te iti zic !🙂 Vreau doar sa atrag atentia asupra unui lucru foarte important . Am vazut ca ai specificat ca te-ai rugat la Maica Domnului . Eee aici este o mica problema de intelegere . Singurul caruia trebuie sa ne inchinam este Dumnezeu si Fiului Sau . Daca te uiti cu intelepciune , Domnul Isus niciodata nu I-a spus mama mamei lui Maria tocmai ca sa nu se faca confuzie , si daca citesti nunta din Cana cand mama Lui ii spune ca nu mai este vin in vase El ii raspunde : Ce am eu de aface cu tine femeie ? pare destul de hotarat : ce om intelept ar vorbi asa cu mama lui . Pana la urma cine sunt mama si fratii Lui , aceia care fac voia Lui Dumnezeu , zice Domnul Isus . Deci iata ca Dumnezeu prin cuvantul Lui vrea totusi sa scoata in evidenta ca Maria chiar daca a fost o fecioara cand a folosit-o Dumnezeu , ea era totusi si ea pamanteasca si avea nevoie si ea la randul ei de Jertfa Domnului Isus , asa ca nu face greseala sa te inchini unor oameni pe care DUMNEZEU I-a mantuit . Trebuie sa ne inchinam doar Lui si NUMAI Lui , Asta sa fie clar . Inocenta este cea care face diferenta intre un om mantuit si unul lumesc . Integritatea inseamna sa fi matur la minte si la rautate sa fim copii . Daca nu vom primi Imparatia Lui Dumnezeu ca un copil cu niciun chip nu vom intra in ea . Asa ca Dumnezeu este singurul care ne poate salva inocenta in lumea asta . Nu inseamna ca numai esti inocent daca devi matur , ele nu se exclude . Ele trebuie sa faca dragoste si pace !🙂 Gandeste-te la un om de afaceri (patron la costum 4 ace) om cu functie inalta care la o adica il vezi prin parcul de joaca tragandu-l copiii de cravata si el alergandu-i sa se joace cu ei . Eu zic ca este candidatul perfect pentru viata asta . Astept notificari !🙂

    • D-le Aron, intru totul de acord in ceea ce priveste raportul maturitate/inocenta. Ceea ce spuneti dv este ca, de fapt, copilul nostru interior, inocenta, nu moare niciodata; ci e doar adormit de conditiile vietii. Dar atunci cand simte atmosfera prielnica a iubirii, el se trezeste.
      Cat despre ceea ce spuneti dv despre Fecioara Maria, cu regret va anunt ca nu va pot urma sfatul. In fond, cu tot respectul, dar nu aveam nevoie de el ! Fiecare avem o figura divina apropiata la care ne inchinam, care reprezinta aspectul Divinitatii cel mai aproape de inima noastra. Nici un invatator si nici un initiat nu a spus ca iubirea lui Dumnezeu se manifesta intr-o singura forma.
      Faptul ca dv; il vedeti divin doar pe Hristos, iar pe Maria pamanteasca, reprezinta nivelul dv de intelegere, si probabil, al unei anumite biserici. Nu vreau sa intru aici in polemici, nici nu ma intereseaza, sincer, pentru ca am depasit aceasta etapa. Un singur lucru pot spune: cum oare ceva pamantesc, si care avea nevoie de mantuire, a putut naste ceva divin ? Adica, dupa cea mai simpla logica, un material divin nu poate iesi dintr-un material profan, oricat de imbunatatit.
      Dar, dupa cum spuneam, aici sunt taine inalte ceresti, iar sa pretindem ca noi stim adevarul cu siguranta, si sa mai pretindem si sa ii indreptam pe ceilalti care nu-l stiu, cu tot respectul, dar… mie nu-mi suna bine !

      In rest, va urez numai bine, si binecuvantare pe calea dv, si multa lumna !

      • Va multumesc ca ati raspuns ! Va rog frumos sa cercetati Biblia cu atentie , nu va spun ca unul care va da lectii de viata sau care pretind ca va sant superior dar incercati sa intelegeti adevarul curat al Bibliei nu doar ce au inteles oamenii si interpretat in cultul crestin ortodox,nu judec , cu siguranta Dumnezeu allege oameni si de acolo . Dar idea care v-o spun este adevarata : Adevarul este unul si este insuflat de Dumnezeu prin oameni in Biblie si oamenii L-au interpretat in atatea moduri pe cat de multe confesiuni religioase sunt . Mai presus de o apartenenta institutionala religioasa este lucrarea Lui Dumnezeu tainica care ramane totusi ascunsa de multi si este revelata doar celor alesi de El . Iar Acest Dumnezeu spune : ‘Sa nu ai alti dumnezei Inafara de Mine ,Sa nu-ti faci chip cioplit , nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt pe pamant , in ape sau mai sus de ape, sa nu te inchini lor nici sa nu le slujesti caci Eu sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc … “.” Uitati-va la bunatatea si asprimea Lui Dumnezeu .” Chiar credeti ca Dumnezeu era limitat de ceva ca sa-si aduca pe lume pe Fiul sau ? Pai atunci cand l-a creat pe Adam cum a fost ? Adam era curat la inceput pana sa cada . Si cu ce credeti ca este Dumnezeu fata de om asa de diferit incat sa nu se poata materializa in lumea noastra pentru ca El spune ca “ne-a facut dupa chipul si asemanarea Lui ” . Maria negresit a pacatuit si ea in diferite feluri dar taina nasterii Lui Isus pe pamant este mult mai mare decat va puteti inchipui si n-are treaba ca Maria nu gresise si ea( cei drept nu in domeniul puritatii sexuale) , dar era pamanteasca la fel cum Domnul Isus a fost pamantesc d.p.d.v. fizic “fiind ispitit ca si noi dar fara pacat “. Tot ce a avut Domnul Isus fata de omul de rand a fost ascultarea 100 % de Dumnezeu si da numai Domnul Isus la ani si ani dupa generarea pacatului El a fost singurul care a mostenit un trup in care nu se afla firea stricata mostenita de la Adam dupa pacatul lui . Dar ia ganditi-va ca Maria a fost insamantata de Duhul Lui Dumnezeu nu de vre-un barbat cum si Iosif viitorul ei sot a crezut . Cercetati Biblia si nu va lasati amagita de traditiile cu sfintii , ei raportat la Biblie au fost nesocotiti neprihaniti prin credinta in Domnul Isus la fel cum si tu ai putea fi socotita astfel , dar nu prin faptele tale ci prin faptul ca Domnul Isus a fost pedepsit pentru pacatele noastre si asta din voia Lui in acord cu Tatal Lui . Va rog din inima incetati sa va mintiti singura , din dragoste va spun si din compasiune pentru ca si eu aspir catre Divinitatea si sunt atras de lucrarea cu copiii pentru a ii invata calea Lui Dumnezeu si mai precis ,m-a sensibilizat o micuta care de 7 ani mi-a tot dat de gandit cand vad lumea asta asa de stricata sexual . Eu lucrez la un roman se numeste “Orfelinatul-Copilarie” si am ajuns la acest site cautand sa citesc despre inocenta care in povestea mea este o fetita de la acest orfelinat(este chiar ea despre care spuneam) care trebuie sa ajunga de la copilaria ei lipsita de cunoasterea “Orasului Din Lume” in care s-a nascut la maturitate spirituala . In final ea trebuie dupa ce ajunge pana la un moment critic cu personajul negative “Pedofilul” sa se intalneasca cu “Administratorul-Maturitate” . Dragostea lor este esentialul ! Cartea va fi metoda tainica de informare a copiilor inocenti din copilaria lor care sa-i ajute sa faca alegeri intelepte. Administratorul sunt eu ca unul care cunosc deja sau ar trebui sa cunosc deja maturitatea spirituala , sa am experienta cu Dumnezeu care este mai presus de toate o persoana foarte constienta. El in povestea mea trebuie sa o trezeasca la realitate pe micuta Inocenta si fa face asta printr-un act foarte artistic si plin de gratie si maretie . Dumnezeu se joaca de-a v-ati-ascunselea cu copiii Lui si in cel mai tainic mod El ii cheama la El din “Orasul din Lume” .Toata actiunea se va desfasura in “Vemurile din urma”. Deci nu stiu daca simtit susurul bland si fragil a tainei Lui Dumnezeu care nu se rezuma nicidecum la o serie de ritualuri . Maria intradevar este in rai acum pentru ca a fost socotita neprihanita , Dumnezeu a gasit inocenta si la ea dar si ea a fost totusi poate la fel de plina de ravna ca dumneavoastra , nu este asta o blasfemie ci numai nu puneti pe loc pentru inchinare un om creat de Dumnezeu . Nu te inchina creatiei ci Creatorului ! Astept cu nerabdare sa-mi scrieti ! Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru lucrarea buna pe care o faceti !🙂

    • Domnule Aron, va multumesc pentru interesul pe care vi l-ati dat ca sa ma luminati.Se vede ca sunteti un om bun, si aveti impresia ca trebuie sa salvati suflete. Doar ca, unele suflete au drumul lor, si nu au nevoie de salvarea pe care o oferiti dv. Doar asa, in treacat va spun, ca sa va linistiti sufletul, ca eu nu ma inchin partii umane a Fecioarei. Si va mai spun ca Ea mi-a raspuns, si m-a salvat cu trup si suflet.
      V-am mai spus ca nu vreau sa intru in polemici cu dv pe teme religioase, pentru ca nu serveste la nimic. Eu va doresc numai bine, si lumina pe drumul dv ! Si sa aveti succes cu cartea !

      P.S. Nu voi mai raspunde nici unui comentariu cu tendinta “evanghelizatoare”. Cu tot respectul ! Nici eu nu incerc sa conving pe nimeni sa urmeze drumul meu – pur si simplu pentru ca stiu ca argumentele intelectuale sau biblice nu au decat o valoare relativa. Pana nu exista trairea directa – si asta nu se poate comanda – oricine poate spune orice. Si eu am avut aceasta traire!

  9. Multumesc pentru raspuns , vreau sa spun ca sunt doar un baiat si am 19 ani doar 🙂 , nu sunt “domnule”🙂 . Dar multumesc pentru compliment🙂 . “De ce ma numiti Bun ? Unul singur este Bun : Dumnezeu din ceruri !” (Luca 18:18-19)🙂 Despre Maria cred ca am fost foarte clar , DOAR LUI DUMNEZEU ! Chiar credeti ca nu stiu ce vorbesc ? … In fine nici eu n-am datoria sa va conving ci doar sa va informez ca sa nu spuneti ca nu vi s-a spus . Referitor la relativitate este fals : tocmai asta era ideea ca oamenii amesteca binele cu raul si devin confuzi dar pentru Dumnezeu lucrurile sunt clare , viata traita cu El nu inseamna relativitate , totul este certitudine , de aceea ajung oamenii crestini chiar sa moara pentru credinta lor si nu din fanatism fac asta ci pentru ca in mintea lor lucrurile sunt foarte clare , da, au traire ei, dar si dumneavoastra spuneti ca aveti traire si exsista totusi o disensiune pe o idee foarte concreta : Nu te inchina altui nume ,”in nimeni altul nu este mantuire; caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.” (Faptele Apostolilor 4:12.). Atat am avut de replicat , acesta a fost ultimul meu comentariu pe aceasta pagina .
    . Daca nu doriti sa-mi mai scrieti , este in regula si sa stiti ca cu atat mai mult mie nu-mi plac polemicile pe tema religioasa cand acestea au scopul ca sa demonstreze cat de filozofi suntem noi si nimic mai mult , copiii inocenti nu fac asta , ei vorbesc pentru ca simt nevoia sa comunice si sa impartaseasca ce au in inima lor mica plina de miracole.🙂 Putem vorbi mai detaliat pe contul meu de facebook Giurgiu Aron sau imi puteti scrie la adresa de email giurgiuaron@yahoo.com !🙂 Ulterior acest ultim mesaj il puteti sterge ! Dumnezeu sa va binecuvanteze !🙂

    • Dragă Aron, cu tot respectul, ești încă un copil – un copil bun. La vârsta ta, toate apar în alb și negru. Permite-mi să te rog să mai lași să curgă puțin viața, să ai niște experiențe adevărate – inclusiv spirituale. Nu cele care reies din cititul Bibliei, ci adevărate experiențe!
      Eu am peste 40 de ani, și crede-mă că am trăit de toate. Iar dacă scriu un lucru, nu este din cărți. Deși am citit și eu Biblia, și multe altele, pe care nu are rost să le înșir aici.
      Până atunci, nu cred că au rost discuțiile, pentru că oricum, ele nu schimbă nimic. Și este mai bine așa – după cum spuneam, fiecare are dreptul la experiența directă, la propria lui experiență. A ta poate fi diferită de a mea, pentru că fiecare are un drum unic. Și Iisus spunea. ”În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri”.
      Numai bine, și lumină pe cale !

  10. Iti multumesc mult pentru aceste cuvinta, pentru acest articol.
    Am aproape 40 de ani si am o colectie impresionanta de diplome obtinute in aceasta perioada, dar acest lucru nu a putut sa.mi indrume materia cenusie spre o concluzie privind o durere ce ma macina de cateva luni.
    In aceasta noapte, cu o informatie marunta dintr.un film, cu prea.maritul google si superba viziune a cuvantului “inocenta” din acest articol, am gasit sursa durerii din inima mea. Cel putin acum stiu ce am de facut, am de ce sa ma agat.
    Iti multumesc frumos pentru ca existi.
    Claudiu

    • Domnule Tanase, eu va multumesc ca imi confirmati ca aceste ganduri ale mele au un rost! Sunt doar un om cu umbre si caderi, ca toti ceilalti, dar macar, datorita unor oameni ca dv., mai simt uneori ca nu sunt degeaba.
      Va doresc sa va urmati cu drag si cu siguranta cararea nou-descoperita!

      • Asa lucreaza Divinul, prin semne mici, pe ici, pe colo! Acestea sunt de fapt mesaje.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: