Posted by: childagain | October 6, 2013

Calea de trezire a umanității

Poate titlul acestui articol pare puțin radical, sau având ptetenția unei cunoșteri spirituale pe care încă nu o dețin. Poate, ar fi fost mai bine să îl las sub forma unei întrebări, dar în primul moment, el mi-a apărut în minte exact așa, și atunci, așa l-am și lăsat. (De obicei, am încredere în inspirația primului moment.)
De fapt, nu vreau să vorbesc despre o multitudine de căi spirituale, făcând comparații și trăgând concluzii (nici nu am atâta cunoaștere, și nici timp), ci doar să schițez cele mai simple idei despre felul cum ar putea fi treziți oamenii simpli, eventual înglodați în material, spre a a vedea o altă realitate. Mărturisesc că un mare procent privind idea acestui articol mi-a fost sugerat de o postare de pe un blog prieten, și de discuțiile care au urmat.
Așadar, să ne gândim la cei mai sărmani și umili oameni, la acei nefericiți ai vieții care pot fi numiți, de obicei, ”pleava societății”. Poate chiar fără adăpost, sau ”boschetari”, sau ”aurolaci”. Și ei sunt oameni, și ei au un suflet, și dacă e adevărat că toți, absolut toți, trebuie să ne găsim calea spre Dumnezeu, și să ajungem să vedem o altă realitate, atunci, acest lucru e valabil și pentru ei. Altfel, de ce mai trăiesc, de ce au fost aduși pe această lume – doar ca să se chinuie fără să vadă nici un rost ? Lipsurile și suferința care nu sunt înțelese, cărora nu li se vede sensul, oare au ele capacitate iluminatoare ? Sau sunt doar pedepse stupide pentru o vină pe care doar Divinitatea o cunoaște, și sunt îngăduite pentru a echilibra cu orice preț balanța unor legi cerești, indiferent dacă oamenii aceia înțeleg ceva, sau nu ?
Ca să ne întoarcem la ideea noastră: care ar fi atunci cea mai bună cale pentru acești oameni pentru a-i întoarce spre Dumnezeu ?  Desigur, sunt mai multe variante, funcție de fiecare cultură și religie. Dar sintetizând, putem să le reducem la două. Prima dintre ele ar  fi să le prezentăm, la nivelul lor de înțelegere, faptul că există Dumnezeu, că există o cale (sau căi) de răscumpărare și mântuire, și ei trebuie doar să se boteze și să creadă că vor fi răscumpărați, chiar dacă (sau tocmai pentru că) viața lor de aici e un iad.
Varianta a doua ar fi ca, mai întâi să îi ajutăm practic, să le asigurăm cele necesare. să îi scoatem din iadul lor, și abia apoi să le spunem: noi am făcut toate acestea cu ajutorul lui Dumnezeu (sau al lui Hristos, sau al Mariei, sau al unui sfânt, sau al oricărei alte Persoane cerești), și am făcut toate acsetea ca voi să înțelegeți, și să vedeți o altă lume. Dacă veți urma calea noastră, veți fi și voi în stare să faceți pentru alții ceea ce am făcut noi pentru voi. Sau, și mai bine zis: numai dacă veți fi cu Dumnezeu, sau cu Hristos, sau cu Maria, sau o altă Persoană cerească, și dacă le veți urma calea, atunci veți avea mereu cele necesare, și veți asigura și sufletului vostru puterea de a vedea lumea cea adevărată, și nu iluzia acestei lumi.
Desigur, atunci când ne gândim logic, această variantă de acțiune pare mai viabilă, și mai adaptată naturii umane. Însuși Hristos, mai întâi vindeca schilozii, orbii și leproșii, și abia apoi le spunea: ”Mergeți, și nu mai păcătuiți.” El nu le ținea doar predici goale, fie ele oricât de mișcătoare, despre iubirea Tatălui, și cât de mare va fi răsplata cerească, dar fără să miște un deget pentru problemele lor concrete – ceea ce este, din păcate, tendința majorității Bisericilor din zilele noastre. Nu vreau să judec, știu că, în sânul fiecărei Biserici, există și oameni – preoți, sau simpli credincioși – care se ocupă concret de binele celorlalți, strângând haine și alimente, și făcând orice alte binefaceri. Dar, poate fi doar o părere a mea, însă am impresia că aceste grupuri sunt din ce în ce mai izolate, și e tot mai răspândită ideea că religia înseamnă doar să te închini și să dai bani  pentru Dumnezeu. adică pentru construcția și reparația bisericilor, ținând cu dinții de ritualurile și dogmele care ți-au fost predate, însă nu neapărat făcând ceva concret și pentru ceilalți.
Și asta, nu neapărat din egoism, ci dintr-o greșită înțelegere a cuvintelor evanghelice. ”Să nu te îngrijești de ziua de mâine” a ajuns să însemne să nu ne mai îngrijim cum supraviețuim noi, sau ceilalți, să nu ne mai pese că trăim în mizerie și că nu-i putem ajuta nici pe ceilalți, ci doar să fim fericiți că ne gândim la Dumnezeu, și că vom avea cândva o răsplată, că vom primi ”bogățiile cerești, care sunt mult mai mari decât cele pământești”. Lumea văzută poate să se ducă în jos cât vrea ea, noi să rămânem cu gândul la cea nevăzută, trăind mereu într-o fericire paradoxală  – ca acei nebuni care au pe ei doar zdrențe, sunt murdari și desculți, dar în mintea lor sunt regi sau generali, și asta îi ține fericiți.
Bine, nu vreau să ajung la acele cuvinte cinice ale nu știu cărui comunist (Lenin, parcă ?), ce spunea că ”religia e opiu pentru popor”, mai ales că eu înțeleg cu totul altfel religia, și înțeleg că e o necesitate fundamentală a sufletului omenesc. Iar lumea adevărată este acea ”Împărăție a cerurilor” de care vorbea Iisus, și nu cea pe catre o vedem noi. Însă felul acela nerealist de a ”tăia cu totul din conturi” lumea văzută, pe motiv că e o iluzie, poate transforma religia într-un drog pentru cei sărmani – și nu numai.
Pentru cei ce înțeleg corect cuvintele lui Iisus, Împărăția cerurilor nu este un loc, fie el și ”din altă lume”, ci o înaltă stare de spirit, o vibrație a iubirii absolute, în care trebuie să trăiască ființa umană transformată. Această vibrație. desigur că poate transforma, în cele din urmă, și realitatea obiectivă – sau cel puțin, felul cum o vedem noi. Însă,El nu spune nicăieri că noi trebuie să nesocotim cu totul această lume, sau chiar să o urâm. Dimpotrivă, El spune ”hrăniți pe cei flămânzi, îmbrăcați pe cei goi, cercetați pe cei din închisori, pentru că tot ce faceți acestor frați mai mici ai Mei, Mie îmi faceți.” Adică, noi trebuie să acționăm, să ne implicăm în acestă lume, și nu doar să trăim retrași, indiferent în ce condiții, îngrijindu-ne doar de propriul nostru suflet.
O altă discuție ar fi – dar ar dura prea mult – referitoare la rolul purificator (sau nu) al sărăciei. Pe scurt, voi spune doar că nici acesta nu este un subiect simplu, pentru că vedem mii și milioane de săraci pe care sărăcia nu numai că nu i-a purificat, ci dimpotrivă, i-a înrăit, i-a adus la disperare, i-a determinat să piardă și bruma de bune intenții pe care le aveau. E vorba, desigur, și de gradul sărăciei, pentru că o sărăcie lucie este pur și simplu iadul, și nu poate purifica pe nimeni. O sărăcie moderată poate avea un oarecare efect purificator, în măsura în care îi este înțeles sensul, și este acceptată.
Ca să vorbim generic, atunci când un om are o lipsă care îl macină, de ordin material sau nu, acesta, în mod sigur, nu se poate dedica cu totul lui Dumnezeu, pentru că acea lipsă persistă mereu ca o greutate pe sufletul lui. Când nu avem ce mânca mâine, cu ce ne plăti datoriile, sau cum să îi ajutăm pe cei dragi, desigur că nu vom putea să trăim în fericirea gândului că există o altă realitate, iar cea pe care o vedem e iluzie. Dimpotrivă, atunci când primim un ajutor nesperat de la Dumnezeu, sau de la semenii noștri, atunci înțelegem mai profund că acea realitate există, și se implică în viețile noastre.
O altă condiție pentru ca sărăcia să fie purificatoare, și să ne îndrepte spre Dumnezeu, ar fi și aceea ca ea să fie acceptată de bună-voie. Toți sfinții și asceții lumii au ales sărăcia, castitatea și supunerea. Nu se cunoaște nici măcar un singur exemplu de sfânt căruia i s-a impus sărăcia, și el a ajuns totuși la sfințenie. Cu alte cuvinte, au valoare spirituală doar adevăratele renunțări, înțelese și consimțite.
Ceea ce este rău, în fapt, în legătură cu bogăția, după cum spune și Iisus în pilda cu bogatul care l-a întrebat ce poate face pentru a moșteni Împărăția cerurilor, este nu bogăția în sine, ci legarea de averi. Atunci când sufletul ajunge atât de ”umflat” de dorința de avere, încât nu mai poate intra prin poarta îngustă în Împărăția cerurilor nici cât cămila prin urechile acului – atunci se află el în greșeală. După cum spune și sf. Ioan Gură de Aur: ”Nu bogații,ci cei ce slujesc bogăției sunt osândiți”.
Și mai contează, desigur, și ce facem cu bogăția, dacă o ținem numai pentru noi, pentru propria noastră plăcere de a trăi mai bine, sau o vedem doar ca pe un mijloc de a vindeca suferințele lumii.
Subiectul, desigur, este mult mai vast, dar pentru că am vorbit deja destul, mă opresc aici, lăsându-i pe toți cei care s-au gândit și ei la lucrurile acestea să își găsească propriile lor soluții. Eu sunt doar cea care arăt schițele a ceea ce ar trebui să fie o construcție, dar fiecare e liber să o ridice după simțirea sa.
Întrucât, după cum spune Marguerite Yourcenar: ”Există mai multe înțelepciuni, și toate sunt necesare lumii, și nu e rău ca ele să alterneze.”

Responses

  1. Draga mea ne-am apropiat vreodata de un suflet de cersetor care polueaza aerul cu mirosul sau si ii sar paduchii din cap si de pe haine chiar in ochii nostri migdalati ? ..Trist adevar …Acestia sunt cei care si-au spalat deja hainele prin neputinta lor , prin suferinta lor , prin injosirea lor .Sunt cei carora societatea le-a intors spatele insa nu si Dumnezeu . Ei sunt deja cu Dumnezeu . Ce sa le spui tu omule care manaci si bei si te distrezi ? Tu omule frumos , ai invatat lectia lor ? Tu ai fost umil ? Tu stii ce inseamna injosirea pana la a fi vierme uman ? Tu stii ce este foamea sau frigul sau neputinta sau durerea durerilor ? Ei au invatat intr-o viata cat a invatat tot neamul unui civilizat cu spit si catarama . Ei sunt deja in cer …eu , vai mie ,inca mai calatoresc ..imi pun nasul in batista cand imi vine mirosul lui de hoit uman ..si ii cred paria [ iata cum ii judec ] ,si ii cred prosti si nestiutori [ iata cum ma maresc ] si ii cred sub nivelul meu [ iata cum ma mandresc ] si ii cred …etc , etc . Ei sunt smeriti si rusinati si umili ,eu sunt plina de egoul meu uman inconfundabil .Ce sa-i invat eu ghiftuita , invatata , rujata , imbracata in haine de printesa cu aur la gat si incheieturi ? Imparatia lor este in ceruri acolo unde eu am o bojdeuca poate, sau o ditamai inchisoarea . Poate vei zice ca nu sunt toti la fel ,ca unii sunt chiar apucati de streche … Toti si-au facut plata aici pe acest pamant prin suferinta lor [indiferent de ceea ce au devenit ] Omenirea se mantuie prin suferinta …suferinta este pretul si ei sunt oglinda . Ei platesc acest pret cu varf si indesat foarte tare . Iarta-ma te rog , noi suntem inumani . Daca ne-am ajuta cu totii unii pe celalti si am lasa grija de altii lumea aceasta s-ar transforma in rai si nimeni nu ar mai plati prin suferinta pentru mine , pentru tine , pentru noi .Sarmanii lumii au nevoie de iubirea , de blandetea si daruirea aproapelui ,nu de lectii . Ei nu au timp pentru noi . Timpul lor s-a oprit ,ei nu te vor asculta pentru ca doar trupul lor mai este aici ,sufletul le este indreptat spre cer ,chiar daca ei constientizeaza sau nu . Si-au facut plata ! Inca o data milioane de scuze

    • Draga mea, înțeleg perfect ce vrei să spui, și înțeleg, mai ales, neîncrederea ta în privința celor bine îmbrăcați, bine hrăniți, care spun că vor să îi ajute pe cei sărmani.
      Dar totuși, e bine să îi ajute, fie și din motive teoretice, dar să facă ceva pentru ei ! Și sufletul lor va câștiga din asta.

      Știu, e adevărat și că unii săraci și-au înnobilat sufletele prin suferință. După cum spune Cronin: ”Întreaga suferință umană e un act de pocăință.” E vorba de aceia care, așa cum spui tu, și-au păstrat smerenia, iubirea, blândețea. Pentru ei, suferința a fost cea care le-a adus cununa muceniciei.

      Însă, nu pentru toți sărăcia este neapărat garantul apropierii de Cer! Pe unii, chiar îi poate îndepărta, dacă ea depășește o anumită limită, și e fără de speranță. Pentru aceștia, un ajutor în nevoie, simțirea faptului că unor semeni de-ai lor chiar le pasă, îi poate apropia mai mult de iubire și Dumnezeu decât o suferință sterilă.

      Ca să răspund unor întrebări nespuse ale tale, să știi că m-am apropiat de săraci, am încercat chiar să îi ridic, material sau sufletește, în puținele cazuri când am avut ocazia. Și nu prin predici, ci prin ajutor concret. În textul meu, voiam să spun chiar că nu văd rostul predicilor, înaintea unui ajutor concret. Am vrut chiar să fac mult mai mult pentru ei, dar nu mi s-a îngăduit. Pe scurt, niciodată nu am avut suficient, nici măcar pentru mine însămi, pentru a putea ajuta eficient și pe alții. Am încercat o dată să mă împrumut pentru a deschide ceva – o asociație, o fundație pentru ei – dar am avut atâtea nevoi urgente și personale, pe care nu le-am putut soluționa altfel, dacă voiam să îmi păstrez casa și masa. încât a trebuit să folosesc altfel împrumutul.

      Personal, am trecut și eu prin câteva perioade de lipsuri grele. în ciuda educației și experienței mele – așa că înțeleg foarte bine sărăcia. Când mă aflam între două slujbe, în urmă cu câțiva ani, ajunsesem să nu mai am nici bani de troleibuz, și mergeam kilometri întregi pe jos prin oraș. Nu mai știam cum să fac rost de bani pentru casă, așa că am amanetat până și puținele obiecte de valoare pe care le aveam atunci, și care erau și amintiri de suflet: verigheta mea, și un cadou de la soacra mea – și nu le-am mai putut recupera, pentru că nu am avut bani nici după amanet.
      Cât despre farduri, să știi că nu folosesc demult, și chiar prin studenție, rar foloseam măcar un ruj. Și totuși, nu se sperie lumea de mine !😉 Iar hainele mele sunt foarte simple, și aproape niciodată la modă. Am fost dintotdeauna omul care am urât nenaturalul, și cheltuielile nefolositoare, cum ar fi cele pentru cosmetică, machiaje. și haine la modă.

      Îți spun aceste lucruri ca unei surori, ca să înțelegi că, în cele ce scriu, eu nu vorbesc teoretic. Poate că am un stil mai filosofic, dar întotdeauna scriu despre lucruri probate, și în care cred.

      Pe de altă parte, cred că e adevărat ce spui, și că nimeni nu poate înțelege adâncimea suferinței, și poate nobleții, unei sărăcii asumate, decât cei în cauză, și că ei sunt cu mult mai sus pe treptele desăvârșirii decât noi. Poate că, unii dintre acești săraci, au primit acest rol întrucât sunt suflete tari, și prin felul cum își îndură sărăcia, sunt un exemplu pentru ceilalți. Noi, cei care avem măcar necesarul, sau alții, care au cu mult mai mult, poate că ni s-a îngăduit așa doar pentru că suntem slabi, și nu am suporta o mucenicie mai aspră. Eu știu sigur asta în legătură cu mine !

      Mulțumesc pentru înțelegerea ta, și pentru căldura sufletului tău, și îți doresc să ajungi să poți ajuta pe măsura sufletului tău ! E mare lucru să ți se îngăduie să ajuți…

  2. Subiectul e într-adevăr foarte vast… eu cred că dacă am putea vedea din vârful muntelui cu siguranță am vedea altfel… cert e că sărăcia are multe fețe și cea văzută e probabil cea mai terbilă, dar chiar și societatea în care a trăit Iisus era plină de săraci lipiți. Eu zic că El a ales sărăcia tocmai pentru a arăta că nu contează cât de mult ai în buzunar, ci cât de mult ai în suflet… iar eu cred tocmai de aceea că nu contează cât ai de dat și de oferit, ci cât ești dispus să dai din tot ce ai… căci poți să fii sărac lipit și cu doi bani în buzunar, dar dacă ești plin de iubire precum Iisus vei găsi cu siguranță persoana potrivită care va avea nevoie de ei mai mult decât tine și vei avea astfel bucuria și fericirea de a-ți putea manifesta iubirea ta, dar dacă nu ai așa ceva în suflet atunci poți dărui toate bogățiile lumii altora căci sigur n-o să fii la fel de fericit.
    Ca să scapi de durerea asta de a nu-i putea ajuta pe cât vrei tu să-i ajuți pe cei dragi ai două alternative: poți să dai totul săracilor și apoi să stai cu sufletul împăcat și liniștit că nu vei mai avea ce da, ori să ajuți pe oricine îți trimite Dumnezeu în cale și să păstrezi pentru tine suficienți talanți ca să-i poți înmulți și astfel să ai mereu cu ce ajuta și pe alții mai târziu după puterile tale. Sunt sigur că Iisus ar alege a doua variantă, căci pentru El (din câte simt eu) iubirea înseamnă și înțelepciune.
    Iar dacă pe unii nu-i putem ajuta, poate e pentru că nu noi trebuie să-i ajutăm… ori poate e pentru că încă trebuie ca ei să rămână în acea stare… cum spuneam și la început, din vârful muntelui lucrurile au o altă perspectivă.😉

  3. Ai spus niște lucruri foarte înțelepte și adevărate, Florin ! Poți să dai și atunci când ai doar câțiva bani în buzunar, deși știi că alții au mai mult, și ar putea să dea mai mult, dar nici nu se gândesc. De fapt, mi se pare că exact aceia care au mai puțin se gândesc să dea și celorlalți, și nu aceia care au și de prisos.

    Cât despre cele două variante de ajutorare a celor dragi, și eu înclin spre cea de-a doua, și dintr-un motiv foarte simplu. Prima, pur și simplu, nu e viabilă în zilele noastre, atunci când avem obligații tot timpul, sau avem pe cineva în grijă tot timpul, și nu doar o parte din viață. Să dăm totul săracilor, și apoi să stăm cu mîinile încrucișate, ușurați că nu mai putem face nimic, dar lăsându-i pe cei apropiați în mizerie, mi se pare un act de egoism, și nu unul spiritual.

    Cea de-a doua este, de fapt, cea pe care o aplicăm cu toții, acei care voim să împăcăm și sarcinile cerești, și pe cele pământești. Doar că, fie și așa, uneori nu putem face prea mult pentru ceilalți…
    Da, știu că din vârful muntelui lucrurile se văd altfel, dar asta nu ne mângâie, atunci când cei pe care nu-i putem ajuta sunt cele mai dragi ființe. Și nu ne putem împiedica să ne gândim, ce sens a avut să fim lăsați lângă ei, pe acest pământ, doar ca să îi vedem în nevoie, fără însă să îi putem ajuta ?

    Mulțumesc oricum pentru înțelegerea ta, și pentru că te-ai gândit profund la soluții pentru problemele altcuiva, și fie să ai și tu ajutorul necesar când vei fi în nevoie ! Știu oricum că ești un suflet luminat.

  4. Iubita mea m-ai inteles gresit . Nu pe tine te judec , nu judec lumea celor imbogatiti material . Pe mine ma judec . Eu sunt cea careia ii spun in text , ghiftuita . invatata , rujata , imbracata , cu aurul in jurul incheieturilor , etc . Eu reprezint bogatul sarac …ei sunt saracii bogati . Iisus mai intai a vindecat apoi a cerut .
    “Ridică-te! Ia-ți patul și umblă.”
    Cel care m-a făcut sănătos mi-a spus: Ia-ți patul și umblă.”
    “Cine este cel care ți-a spus să-ți iei patul și să umbli?”
    Omul care fusese vindecat nu știa cine îl făcuse sănătos, căci Iisus s-a dat la o parte din mulțimea care era acolo.
    Mai târziu, Iisus l-a găsit în templu și i-a spus: “Iată, te-ai făcut sănătos: Să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie mai rău.”
    Omul s-a dus și le-a spus iudeilor că Iisus era cel care l-a făcut sănătos
    El a avut nevoie sa fie vindecat mai intai ,apoi i s-a cerut plata .
    Sunt convinsa ca faci mult bine ,ca ajuti si le esti aproape semenilor nostri . Asa este si normal . Aici pamantul ne este casa noastra iar noi suntem frati si surori [ amaratul padughios este fratele sau sora mea ] .deci suntem cu totii o familie . Cum as putea sa te judec pe tine sora mea ? Eu sunt omul in care se oglindeste pacatul protoparintilor nostrii Adam si Eva . Insa merg senina pe strada pentru ca am fost rascumparata prin sangele Mielului iubit din care a picurat sange divin si a innoit lumea , a adus-o din intuneric in lumina pentru ca eu sa am viata vesnica . Asta ma obliga pe mine sa recunosc Fiul unic , jertfa lui Dumnezeu . Se spune ca mai intai exista o judecata personala unde iti vei gasi un loc personal in functie de constiinta ta . Insa va sosi si una a lumii . Atunci intreaga umanitate se va afla pe tipsia vietii . Si poate ca saracii acestia , anahoretii , preotii astia judecati si terfeliti , toti rugatorii ingenunchiati ai lumii vor echilibra bratele balantei si poate binele va atarna greu si lumea isi va castiga locul in ceruri acolo unde a fost creata de la inceputuri . Mii de scuze , nu stiu cat am sufletul de cald ,dar , din pacate raiul nu-l ating . Iti multumesc sora mea .

  5. Draga mea soră, nici nu m-am gândit că mă judeci ! Mă gândeam doar că încerci să îmi spui în mod delicat că noi, cei care ne plângem, avem totuși multe lucruri comparativ cu acești amărâți.
    Nu trebuie să te judeci nici pe tine prea aspru, pentru că faptul că îți pasă, că vrei să ajuți, este deja un lucru mare. Eu am o prietenă care arată superb, e totdeauna bine îngrijită, dar are și un suflet pe măsură, iar viața ei este dedicată lui Iisus, deși trăiește în lume (este văduvă), și ia parte la toate activitățile ei .

    Eu nu fac chiar atât bine cât aș vrea, de fapt, fac foarte puțin, pentru că am foarte puține posibilități. Când ai datorii care ajung la scadență, nu prea poți să faci mult bine ! Însă am, și am avut dintotdeauna, dorința de a face mai mult, deși mereu am fost împiedicată, trasă în jos, de propria mea stare materială.
    Mulțumesc pentru frumoasele gânduri, și pentru cugetările despre judecată, la care nu ne gândim prea des. Sincer, știu că acești amărâți probabil că vor fi mult deasupra noastră, iar judecata mea, personală nu mă preocupă prea tare, pentru că știu măcar că va fi dreaptă. Știu că am greșit mult, dar asta e, am și suferit mult, iar dacă nu pot face binele pe care îl simt, nu mă interesează prea tare unde va fi pus sufletul meu. Unde va fi pus, va fi bine pus, și cu asta basta !🙂 Sincer, am trăit deja iadul în sufletul meu, așa că nici el nu mă înspăimântă.

    Mulțumesc încă o dată că mă înțelegi, și îmi spui lucruri atât de frumoase și înțelepte ! Mă bucur că ne-am întâlnit, și știu că acei care ne-am întâlnit aici, nu a fost din întâmplare, ci dintr-o afinitate de vibrații.
    O săptămână binecuvântată să ai !

  6. Ce-ai facut cu comenturile de la ultimul articol Florina?

    Te-am abandonat un timp indelungat fiindca nu am putut sa ma sustin si sa ma alin nici pe mine insami de aceea m-am rezumat la ce am fost in stare sa fac. Sunt o sora vitrega! dar n-am incetat sa te iubesc tacut. Si am facut-o asa fiindca m-ar fi culcat la pamant golul tau sufletesc, amaraciunea impietrita si razboiul tau impotriva ta.

    Pot in schimb sa-ti spun ca dupa tot ce am luat eu direct in freza in ultima perioada de timp, am ajuns la urmatoarele maxime si cugetari: 1. Nimeni nu este vinovat pentru neimpacarile si nereusitele noastre, pentru ca nimeni nu cunoaste trocurile pe care le facem noi in sinea noastra iar cand ii facem partasi trocul e deja stabilit. 2. Viata e un sir de compromisuri in care demnitate se cheama atunci cand il faci pe cel pe care il detesti mai putin. (probail ca asta nu e chiar asa originala dar pentru mine abia acum e originala). 3. Cand ne bizuim doar pe noi insine,nu stiu ce vom obtine din ceea ce am urmarit dar cu siguranta vom obtine cunoasterea lui “noi insine” 4. (tot despre “noi insine”) Cand ne-am pierdut pe noi insine abia atunci putem rasufla usurati, ne-am regasit. 5. Cum afirm “eu il iubesc pe Dumnezeu” viata ma pune imediat s-o si demonstrez asa ca tac malc, pana ma supara careva.
    Daca ele te pot ajuta cu ceva, serveste-te cu incredere surioaro! : ))

  7. Drăguța mea surioară, ce bucurie mi-ai făcut că ai apărut – și, ca de obicei, tot la problemele mele te gândești, deși, nici ale tale nu-s mai prejos !
    Nici nu mi-a trecut prin gând că m-ai abandonat; și eu ”abandonez” netul pe lungi perioade, atunci când am nevoie să mă regăsesc, sau trec printr-o cumpănă; dar mereu revin, măcar pentru câteva cuvinte.

    La ultima postare, sincer… nu am avut nevoie de comentarii ! Știu că s-ar putea spune multe despre destin, că s-ar putea isca o întreagă discuție pro și contra, dar eu nu de asta am nevoie. Poate sunt puțin cam egoistă, dar… am simțit doar nevoia să mă descarc. Și poate, de a vorbi indirect cu cineva de Dincolo… măcar să mi se știe părerile, și faptul că nu mă tem să mi le susțin.🙂 Pare pueril, dar nu-i chiar așa… Deja am primit răspunsuri. Nu în cuvinte, desigur, dar am înțeles cam tot ceea ce am nevoie.

    Drăguța mea, să știi că nu simt nici un gol acum, și nici o împietrire, ci dimpotrivă, am un calm și o liniște nefirească. Nefirească în situația dată, dar liniștea asta e răspunsul de Sus la frământările mele. A coborât asupra mea un val de liniște, și chiar de… blândețe, deși eu nu mai eram blândă demult.🙂 Și, am înțeles fără cuvinte că situația mea e luată în evidență acolo, Sus, dar… indiferent din ce motive, nu pot fi ajutată mai mult, decât prin această liniște. Nu voi primi nici un ajutor în plan fizic, poate pentru că, în zilele noastre, Cerul nu mai acționează direct în plan fizic. Dar mi s-a dat puterea (am simțit asta) de a realiza tot ceea ce îmi doresc, prin propriile-mi forțe. Chiar dacă asta va lua mai mult timp… Pot spune (deși poate părea exagerat) că simt că am primit puțin har, deși nu l-am cerut, și nu l-am meritat. Dar, eu simt întotdeauna când vine harul, și chiar și când pleacă…

    Cred că și tu ai trecut prin multe, și tare m-aș bucura să ne destăinuim una alteia ! Ți-am scris mai demult un mail, atunci când mi-ai cerut tu, dar nu știu dacă l-ai primit. Oricum, dacă simți nevoia, eu te aștept oricând pe adresele mele de mail, pe care le știi.

    Concluziile tale, sunt și ale mele.🙂 Chestia cu trocurile e cumplit de adevărată🙂 (eu le numesc târguri), și eu am făcut chiar mai multe în sinea mea, cu Cineva, pentru a primi ceea ce am nevoie. Atunci când am văzut că aceea ce am oferit prima dată era prea puțin, am oferit mai mult, și apoi și mai mult din puținul pe care îl aveam… Și tocmai de aceea eram atât de indignată. pentru că deși am oferit tot ceea ce puteam, și sunt gata să mă țin de cuvânt până la moarte, tot nu mi se dă ceea ce am nevoie. Dar, până la urmă, nici nu știu măcar dacă ”trocurile” noastre sunt primite acolo, Sus, și dacă ceea ce se întâmplă după aceea e urmarea trocului, sau nu.
    Da, viața e un șir de compromisuri, și e imposibil să te ferești chiar de toate. La urma-urmei, și un troc e un compromis !
    Cunoașterea lui ”noi-înșine” – da, acesta e singurul lucru care se întâmplă cu siguranță. Chiar dacă nu întotdeauna în totalitate într-o singură viață… Eu am cunoscut atâtea aspecte ale mele, pe care nici nu le bănuiam, și aș fi fost tare rușinată de mine-însămi dacă le-aș fi bănuit măcar, acum câțiva ani. Nu mă credeam atât de aproape de pământ… și totuși, nu aș fi crezut niciodată că voi ajunge să iubesc oamenii mai mult decât pe Dumnezeu. Na, că am spus-o !🙂 Eu nu mai pot spune nici măcar că Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că nu mai știu sigur Cine este El. În urmă cu câțiva ani, mi se părea că știu, dar acum toate cunoașterile mele au fost date peste cap. Cum poți să iubești ceea ce nu cunoști ? De fapt, poate că mi s-a părut doar că Îl cunosc până acum, pentru că știam doar o imagine preformată a LUi, după cărți și relatările altora. Personal îl simțeam ca pe un prietem și sfătuitor, dar și imaginea asta mi s-a schimbat drastic.
    Acum, pot spune doar că este o Putere… uneori iubitoare, atunci când ajungi la pământ… dar nu întotdeauna ! El nu cuprinde numai iubire, sau nu alege să ne arate întotdeauna numai iubire. Imaginea bunului Părinte din Biblie e un mare balon de săpun.
    Scuze, iar am luat-o pe arătură !🙂 Oricum, ceea ce mi-a arătat mie este faptul că, măcar este întruchiparea dreptății. Nu lasă să piară un suflet fără să îl facă să înțeleagă… și fără să îi trimită puțin har necondiționat, în ciuda părerilor și greșelilor lui.

    Cred că m-am lungit îndeajuns ca să devin plicticoasă.:) Noroc că tu ești obișnuită cu mine… și nici nu risc să te șochez.🙂 Acuma, doar te pup, și aștept să îmi mai spui câte ceva despre tine !

  8. Nu e un balon de sapun, el ne invata, ne invata chiar si cum trebuie sa murim, atat de mult ne iubeste, dar noi nu-l ascultam, noi ne intoarcem mereu inspre viata tragand cu dintii de ea sorbindu-i pana si ultima picatura, atunci cum s-o mai putem continua? dar daca am invata cum sa murim, ea ar putea continua

  9. Sunt de acord că ne învață, eu am spus doar despre această imagine că este un balon de săpun, și nu despre felul cum este El în adevăr, și pe care prea puțini ajung să îl cunoască.
    Ceea ce spui tu despre cei ce iubesc viața nu mi se aplică, iubita mea, pentru că eu nu prea iubesc viața. Cu regret o spun ! O văd doar ca pe o datorie, ceva ce trebuie dus până la capăt cu orice preț, pentru că avem ființe dragi de ocrotit și îndatoriri. Dacă nu aș mai avea îndatoriri pe acest pământ, aș renunța la ea chiar și mâine !
    Desigur, asta nu înseamnă că am învățat cum să mor🙂, dar oricum, moartea nu mi se pare deloc o sperietoare, ba uneori… poate fi privită chiar ca o odihnă, ca o ușurare. Însă, desigur, idealul ar fi să murim cu folos, să murim lăsând ceva în urma noastră, ca să folosească și altora; sau salvând pe altcineva. Dacă aceste condiții ar fi îndeplinite… viața nu ar mai părea cine știe ce de dorit !🙂

    Sati liniștită, asta nu înseamnă că o să încep să caut situații pentru a muri cu folos🙂, cel puțin atât timp cât am îndatoriri. Voiam doar să spun că mă simt desprinsă de viață, simt că nu-i aparțin, și după ce îmi voi îndeplini scopul pe care ți l-am spus, chiar nu mai contează ce se întâmplă.

    Te sărut, și… sper să mă înțelegi, și să nu te sperii de gândurile mele !🙂 Oricum, am acea liniște de care ți-am spus, și care mi-a fost dăruită.

  10. ce mai face “omul simplu”? isi indeplineste obligatiile cu folos? pupici cu sclipici…de artificie

  11. Flo, in primul rand n-am sa-ti caut in “coarne” pentru ca n-o fac nici cu dusmani darmite cu prietenii si am sa-ti spun cateva lucruri de care oricat de impietrita ai fi, mai devreme sau mai tarziu, volens-nolens, vei tine seama>
    1. Toti trecem prin asa ceva in vremurile de astazi. Fiindca sunt mult mai rare episoadele in care o transcedem facil si placut decat cele conditionale si care par sau chiar sunt insurmontabile. Lucru care ajunge la un moment dat sa ne scindeze in doua> fiinta instinctuala si fiinta spirituala. Cea instinctuala tine seama de viata bruta, asa cum e, cu toate truculentele si lipsa ei de sens (ideal) dar vrea s-o duca la capat ( unii onorabil, altii mai putin, nu importa) dar o continua, fiindca orice specie are genetic formalizata supravietuirea, cealalta, isi recunoaste instrainarea fiindca ii lipsesc prizele constituientului uman al specie, constiinta (indiferent de gradul primitivismul ei). Insa, tot la nivelul arghetipului sau, (il pot numi peiorativ si unilateral corect, tot genetic) aceasta conditie a speciei umane este tot una instinctuala. http://youtu.be/DlyHQV3ohvI
    2. De aceea orice argumentatie ai avea e lipsita de sens primordial. Ceea ce e grav fiindca autonegarea anihileaza intr-un timp relativ scurt orice fapta, actiune care este pur artificiala, chiar avand un scop pozitiv (nobil) -expl. tau- sa ai destui bani ca sa asiguri o viata mai buna copilulu, parintilor, etc-, cand insasi baza acestui rationament este din start negata. E o actiune compromisa ca radacina si deci inchisa in ea insasi care va sucomba intr-un fel sau altul mai devreme sau mai tarziu.
    3. Din punct de vedere al lucrurilor la care ma pricep cel mai bine, si te rog sa ma combati, ai la indemana propria specializare, nu-ti coace singura boli autoimune sau dispozitii precanceroase (care se vor rasfrange si asupra celor pentru care te lupti). Vezi lucrarile de referinta (,prof dr neuro-psyhiatrie William Wilson, dr. Rike Hamer, cercetator si seful clinicii de Oncologie Munchen, dr. chirurg Kenneth Mc All, dr. Wilhelm Reich, dr Deepak Chopra (memoria celulara), dr. Cristina Raduta (medic specialist medicina de familie, ca tine),dr Eduard Togoreanu, medic chirurg -psihoncologie doar cateva figure ale medicinii clasice fara nicio referire la medicina alternativa care s-ar adresa partii din tine pe care acum o negi. Si mai mult de atat,
    4. Orice gandire structural compromisa nu poate fi viabila. Ne bazam si ne ascundem dupa fustele timpului. QED si la nivelul societatii de azi. Revin insa si spun ca structurile sunt legate intre ele. Mai ales in cazul mama-copil raportul de legatura este dintre cele mai stranse. Datoria ta nu este sa faci bani ca sa asiguri viata ci sa asiguri viata ca sa poti face… bani si orice altceva doresti. Este exact pe dos. Ori, nu poti rupe fenomenul viata de elementele ei nevazute la microscopul prin care privesti doar cu cele mai grosiere dintre ele, pentru ca astea sunt cele vizibile (gandeste-te numai la Leeuwenhoek). Eu am ajuns sa-ti vb. despre asta?
    5. Si ultima, pe limba ta, cred ca-ti mai amintesti Faust… trocul pe care l-ai facut cu cine crezi ca l-ai facut, cu Dumnezeu sau cu Diavolul? Ratiunea Suprema a Existentiei n-ar cere nimanui anihilarea unei parti din ea.

  12. adu-ti aminte de TINE, cea care ai fost…
    https://childagain.wordpress.com/2009/10/11/pilda-alegerilor-optime/
    https://childagain.wordpress.com/2008/10/17/alegeri/
    https://childagain.wordpress.com/2008/11/07/despre-a-asculta-i-a-percepe/
    https://childagain.wordpress.com/2008/11/18/actul-terapeutic/ https://childagain.wordpress.com/2011/12/12/omul-este-bun-sau-rau-prin-natura-sa/

    si iart-o pe aceea de acum, chiar daca alegerea i-a apartinut, promisiunea i-a apartinut, pedeapsa i-a apartinut, insa sufletul ei nu-ti apartine

    https://childagain.wordpress.com/2012/04/01/intelegeri-tarzii-sau-despre-abia-zaritul-capat-al-tunelului/

    • Draga mea, știu prea bine cum eram, și știu și cum sunt acum.
      Atunci, eram doar un copil care se îmbăta cu visuri, cu o idee edulcorată despre spiritualitate. Nu spun că aceea ce am scris acolo nu e adevărat; dimpotrivă, e foarte adevărat, corespunzător acelei etape. Așa simțeam și eram eu atunci.
      Dar apoi am mai crescut, m-am maturizat forțat, și ideile luminoase despre calea mea spirituală s-au umbrit puțin… Adevărul meu de acum e tot un adevăr, deși nu corespunde 100% cu cel de atunci…
      Cine știe ce va mai aduce o nouă treaptă… cine știe ce voi mai scrie peste câțiva ani !

      Te sărut, și… nu-mi vine să cred că mă urmărești atât de asiduu ! Dar mă bucur că, poate, cuvintele mele te-au ajutat vreodată. Și tu mă ajuți, mult.

    • Apropos de cuvinte, și acum îmi pare rău că le-ai șters pe ale tale ! Și tu aveai cuvinte frumoase și folositoare. Poate te vei gândi să mai încerci o dată să scrii, și pe urmă, să și lași cuvintele scrise…
      Așa cum le-am lăsat eu, deși m-am schimbat, și lumea mea s-a întors cu susul în jos, și nu o dată ! Dar cuvintele sunt martorii devenirii noastre.

      N-am vrut să par așa de serioasă, dar… măi surioară, poate mai scrii și tu o dată ceva așa cum obișnuiai ! Subiecte grele, care pun mintea și sufletul la încercare.
      Puup !

  13. si sa nu-mi spui ca m-ai bagat in moderatie…tu, cine esti?

    – Florinaaaaaaaaaaaaaaaa,.. unde esti? o caut pe Flo a mea…..a vazut-o cinevaaaaaaaaaaaa ?

  14. comentariul anterior penultimului de ce e in moderare inca?

    • Drăguța mea, pentru început, să îmi trag sufletul !🙂 Scuze, nu eu te băgasem la moderare, ci wordpressul (cred că ai avut cam multe linkuri în coment), dar am rezolvat-o !
      Eu am lipsit cam de multișor de aici (și de-aia wordpressul s-a gândit să îmi apere interesele🙂 ) , pentru că, pur și simplu, nu am mai fost în starea de a filosofa, și de a mă gândi la lucruri abstracte, atunci când concretul îmi bătea la ușă. (Cred că înțelegi cam cum vine asta.🙂 )

      Ce pot să îți răspund la toată înțelepciunea și cunoașterea în care m-ai îmbăiat ? Ca să spun pe scurt, și în cuvinte simple (ca un om simplu, așa cum am zis🙂 ), pot zice că ai dreptate, în linii mari, în privința celor 4 puncte… Dar, sunt unele nuanțe, care pentru mine schimbă oarecum lucrurile.
      Ca să mă refer doar la punctul 1, pot să spun că ai dreptate că toți trecem prin asta, dar eu am simțit că în cazul meu, mai era și altceva. Pentru mine, a existat o restricție clară pe undeva, în calea dorinței mele de a schimba realitatea concretă. Am simțit din plin că nu toată lumea, ci doar eu nu aveam voie să fac asta – și lucrul ăsta m-a umplut de disperare și indignare neputincioasă. Da, știu că pot exista motive spirituale profunde și perfect justificate pentru asta, dar… să îmi fie cu iertare, pentru mine, aceste motive nu fac acum nici cât o ceapă degerată ! Eu văd lucrurile simplu: am zis cam așa: ”Doamne, lasă-mă, rogu-Te, să fac asta, să îi văd pe ai mei la adăpost, și pe urmă Te-oi sluji până la moarte. Nu mă interesează o viață bună pentru mine, nimic din lumea asta nu are vreo valoare personală pentru mine, ci doar pentru ceilalți. După ce voi face acest lucru, timp de câțiva ani, poți face cu mine ce vrei.” Ei bine, să nu crezi că m-ar fi ascultat Cineva ! Cel puțin, la început… Am fost lăsată să mă târăsc în praful drumului, metaforic vorbind, în ciuda a tot ceea ce sunt și fac eu. Toți colegii mei se mirau cum de numai mie mi se întâmplă toate ghinioanele, toate tâmpeniile, de parcă eram blestemată. Orice drum încercam să iau (chiar și ca urmare a rugăciunii), după un timp se înfunda, ca o cărare nămoloasă.
      Doar când m-am rugat Fecioarei Maria am simțit o schimbare veritabilă, deși foarte înceată.
      Și. știi ce am mai simțit ? Că regulile de acolo, de Sus, nu permit ca noi să fim ajutați cu mai mult decât strictul necesar supraviețuirii – acea bază a piramidei lui Maslow. Chiar și viața mi-a fost ocrotită într-o situație, când am fost ajutată să prevăd un eventual accident de mașină. Dar, nu mai mult…
      Și, știi ce am mai înțeles ? Dacă ți se trimite har, nu e pentru a schimba ceva în planul fizic, ci doar ca să iei putere să înduri mizeriile din plan fizic. Poți să te zbați, poți să urli, nimeni de Sus nu va mișca un pai pentru tine în plan fizic (afară de situațiile de necesitate vitală, după cum am zis), poate pentru că… regula este să lași planul fizic să se dărâme, ca să te înalți tu spiritual. Dar, mii de scuze, oi fi eu un om simplu, cam simpluț la minte, dar asta mi se pare o imensă prostie… spirituală ! De ce s-au străduit atunci atâta ca să creeze și să întrețină acest plan fizic, doar ca să îl lase să se distrugă mai apoi ? Și să ne determine să ne înălțăm cu forța, luându-ne pământul de sub picioare ? Iaca desăvârșita înțelepciune!
      Cu riscul de a părea o păgână, eretică, sau tot ce mai vrei tu🙂, dar părerea mea este că nu un Dumnezeu atotînțelept și atotiubitor a instituit aceste reguli, ci doar unele spirite, care pot avea și ele limitele lor. Și… cred că am avut și confirmarea, deși nu aș putea să îți spun exact cum… doar în sufletul meu !
      Adică, am simțit clar când piedica ce exista în calea mea pământească a fost luată, când am fost lăsată liberă, în fine, să fac ceea ce cred pentru binele meu și al celor dragi. Dar, dacă piedica a fost luată, am fost totuși lăsată în voia necesității, a legii cauzei și efectului. Nici un ajutor de Sus nu se acordă rezolvării problemelor în plan fizic. Nici măcar pentru a ridica un pai !
      Oricum, faptul de a nu mai fi tot timpul trasă înapoi valorează și el ceva, și mai mult decât atât, valorează faptul de a ști că Fecioara Maria e alături de mine. Doar Ea singură a înțeles problemele unei femei singure, în tot acest univers misogin !

      Știu că tot ce spun aduce a paranoia🙂, știu cum pare privit din afară. Dar, nu îmi pasă ce pot crede alții, eu știu că tu mă înțelegi, așa sucită cum sunt.🙂

      Despre bolile autoimune și altele pe care mi le pot provoca prin atitudinea mea, știu și aici că ai dreptate, dar… e nevoie să mai spun că nu-mi pasă ?🙂 De fapt, ca să îți spun un secret, unul din lucrurile pe care le-am oferit Divinității în schimbul ajutorului concret a fost și o parte din sănătatea mea. Și totuși, se pare că nu a avut cine știe ce valoare…
      Da, m-am gândit și eu la pactul faustic, chiar crezi că nu ?🙂 Dar totuși greșești puțin, nu doar diavolul face tărguri. Dumnezeu îți poate cere și El ceva în schimbul a ceea ce îți dă. Diferența este că, de obicei, se zice că El nu cere lucruri care ți-ar face rău. Uneori, El poate cere doar ascultare deplină, și ăsta e cel mai greu preț. Poate în acest caz, ar fi preferabil să dai o parte din anii tăi de viață, sau altceva la fel de valoros pentru tine… până ce ajungi în stare să asculți pe deplin.

      Iarăși, ai mare dreptate că nu vom fi ajutați dacă premisa de la care pornește rugăciunea e greșită după criteriile de Sus. Adică, eu cred cu tărie că ne putem afla înălțarea și chiar sfințenia prin sublimarea planului fizic, și ca primă etapă, prin rezolvarea problemelor concrete ale lumii fizice. Se pare că această premisă e greșită pentru ei, se pare că pentru ei planul fizic e doar o iluzie, ceva de aruncat la gunoi, și cu atât mai repede, cu atât mai bine.
      Ei, și chiar și așa, eu simt că adevărul meu e tot adevăr, și prefer să mor cu el !
      Ciudat, paradoxal, dar simt că, în ultima vreme, în ciuda credințelor și protestelor mele, am fost… reintrodusă din nou în grație ! Adică, mă simt înțeleasă, susținută…. Poate că aceea ce noi numim Dumnezeu e ceva mult mai mare și mai înțelept decât imaginea schematică și inspiratoare de frică din cărțile de religie.
      Poate că El, acel El veritabil, îi susține pe toți cei care îndrăznesc să depășească clișeul, pe toți cei ce îndrăznesc să gîndească la viață și la moarte cu minți neîntinate de idei preconcepute, fie ele și ale celor mai mari maeștri.
      Sau poate, e doar efectul rugăciunilor Fecioarei Maria pentru mine.

      Gata, m-am întins deja neînchipuit de mult, și te-am zăpăcit ! Te pup !

  15. La ultimul articol am vrut sa scriu un comentariu dar nu a mers…Ai scris asa simbolic de unul Petrica dar eu chiar cunosc unul Petrica care se potriveste cu descrierea ta…starea lui e asa cum ai descris-o….
    Fii binecuvantata!

    • Draga mea Angela, chiar nu cunosc nici un Petrică, și am ales acest nume drept unul generic. Dar, dacă tu spui că știi o persoană chiar în această situație, atunci poate că… fără să știu, Divinitatea m-a pus să livrez un mesaj. Nu știu dacă e un mesaj de speranță pentru el, dar sper măcar să își accepte situația. Totul devine mult mai ușor atunci când înțelegi și accepți.
      Ar mai fi, desigur, soluția de a lupta împotriva destinului, dar pentru asta, trebuie să aibă o motivație foarte valabilă și puternică… și neegoistă, Numai așa, lupta lui va fi apreciată acolo Sus.

      Mulțumesc de trecere, te îmbrățișez !

  16. […] Vezi și: https://childagain.wordpress.com/2013/10/06/calea-de-trezire-a-umanitatii/ […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: