Posted by: childagain | November 17, 2013

…imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa…si reversul medaliei, alte figuri ale demnitatii romanesti

Iată un exemplu de a interveni concret în problemele acestei lumi, și a nu o lăsa să se prăbușească. Nu știu dacă Dumnezeu sau Bisericile au vreo părere în legătură cu lupta acestor oameni pentru a salva o parte din ”iluzia” care ne-a fost acordată la începutul timpurilor – adică, lumea noastră fizică, concretă. Dar, chiar dacă ei tac, poate că noi, cei care trăim această iluzie, nu vom tăcea. Noi suntem cei care trăim acum aici, în condițiile de aici, și oricât de minunată ar fi o altă realitate de după, nu cred că o Divinitațe a iubirii și deplinei înțelepciuni, orice nume ar purta, ar fi de acord cu imensa risipă și stricăciune a unei părți din Creație, doar pentru că există o alta mai desăvârșită în altă dimensiune.
Iată un prilej de a lupta pentru lumea pe care (presupus) o iubim ! Și singura pe care o cunoaștem, deocamdată…

Muzica care sapa

romania descatusata rosenthal

„Nu va ganditi niciun minut ca cei ce au sufletul plin de lumina si o ajuta sa se raspandeasca va aflați în minoritate. Polii s-au mutat acum, sunt mai multi dintre voi decat dintre cei ce au sufletul plin de intuneric. Deci, acum este timpul pentru toti cei ca voi sa se ridice și sa raspandeasca ceea ce este în inima voastra pentru binele tuturor . Acum este momentul în care trebuie să va uniti toti . Iesiti din diferentele care va separa si ajutati-va cu adevarat unul pe altul. […] Oamenii au nevoie de tine . Ei se plâng de lipsa de ajutor și asistență pentru adevăratul sens de a fi, pentru afaceri cinstite și prosperitate . Ii vei ajuta ?
[…]
Acesta este timpul vostru . Știi cine ești .” (MB)

in timp ce eu scriu
… ei sunt in strada si ne apara viitorul, ei, cei care…

View original post 581 more words


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: