Posted by: childagain | November 20, 2013

Mică anchetă pe o temă dată

Îmi cer scuze că întrerup puțin lupta pentru apărarea acelui colț al lumii noastre ce este Roșia Montană, și care poate reprezenta, simbolic, întreaga minunată lume veche  în raport cu forța parvenită a banului; dar am descoperit întâmplător un film ce m-a determinat să îmi pun o întrebare profundă, deși în cu totul alt registru.
Promit însă să revin cu un articol care să conțină o tematică mai apropiată de postările anterioare, și care va lansa o întrebare ce mă frământă de oarecare vreme, în legătură cu rolul nostru și proporția în care putem noi interveni efectiv în această lume fizică. Însă pînă atunci, după cum spuneam, vă propun o altă temă de reflecție, (probabil) ceva mai ușoară.
Așa am gândit și eu când am ales să privesc filmul de care spuneam: că mă voi relaxa, și îmi voi odihni creierul obosit de atâtea probleme grave. Însă, în loc să mă relaxez, m-am trezit atât de profund implicată în lumea personajelor, încât îmi simțeam sufletul ghem. Și, am început din nou să îmi pun întrebări profunde…
Ca să nu mai întrețin suspansul, pot spune că este vorba de un film de dragoste, dar nu genul acela dulceag-romanțios până la greață, și din care nu am răbdare să urmăresc nici măcar începutul. Și nici genul acela erotic manifest, care de multă vreme îmi provoacă doar milă (ca să nu zic silă), gândind ce animale suntem în fond, dincolo de coaja noastră de civilizație. Iată aici linkul filmului, ca să vă faceți o părere:
http://www.filmebunesub.com/2013/02/the-lost-valentine-2011.html
Este vorba de un film de o delicatețe, și în același timp, de un realism extraordinar.  Și, dincolo de povestea de dragoste propriu-zisă, mai sunt tratate și alte teme general umane, cum ar fi : relațiile de familie, prietenia, camaraderia, sacrificiul, ce înseamnă a trăi pentru ceilalți – ce mai, un manual de viață și iubire, în toate formele.  Și totuși discret, nu se simte nici un sens moralizator…
În câteva cuvinte, pot spune că este vorba despre doi oameni care s-au cunoscut, s-au iubit și s-au căsătorit înainte de al doilea război mondial, apoi el a plecat pe front, iar ea i-a promis că îl va aștepta. El a fost dat dispărut în misiune, și timp de 66 de ani nu s-a știut nimic despre el, interval în care soția venea în fiecare an să îl aștepte în gara unde se despărțiseră, chiar de aniversarea căsătoriei lor. Timp de 66 de ani, această femeie a trăit cu gândul reîntoarcerii lui, și nici o clipă nu s-a gândit că ar putea găsi o altă iubire. Nu mai spun ce s-a mai întâmplat, pentru a vă lăsa plăcerea descoperirii filmului, dar pe mine întreaga poveste, mărturisesc că m-a întors pe dos.
Ca să înțelegeți mai bine cât de neobișnuit este acest fapt, spun doar că nu sunt deloc genul romanțios, care stă cu nasul în batistă urmărind ”Romeo și Julieta”, iar părerea mea sinceră despre relațiile bărbat-femeie este aceea că iubirea adevărată a murit undeva prin a doua jumătate a secolului al XX-lea, și a mai crede în așa ceva acum este echivalent cu a te încăpățâna să mai crezi în Moș Crăciun atunci când ai ajuns adult.
Iar când spun ”iubire” nu mă refer la sentimente izolate ale unor persoane deosebite, hipersensibile, care probabil pot spune pe drept cuvânt că au iubit, în lumea sufletului lor, ci la o  relație vie, profundă, durabilă și reciprocă. Desigur, pentru o relație profundă, e nevoie de doi oameni profunzi, și cred că aici e buba… E greu să mai adunăm azi laolaltă doi oameni profunzi, care știu să iubească.
Și de aici, ajung la ancheta pe care am anunțat-o în titlu. Întrucât filmul acesta m-a zguduit serios, m-a determinat să îmi pun, și să vă pun și vouă, o întrebare: cunoașteți voi actualmente un asemenea cuplu (ca acela din film, adică), sau ați auzit măcar despre el ? Și când spun ”un asemenea cuplu”, nu mă refer la căsniciile acelea care durează zeci de ani doar din obișnuințe și comodități, sau de teama singurătății; sau la multiplele ”iubiri” de câteva luni sau ani pe care le putem cunoaște în cursul unei vieți, și care sfârșesc mai mult sau mai puțin tragic, rămânând doar drept ”material de poveste” la bătrânețe. Nu, ci mă refer la o iubire vie și de o viață ca aceea, pe care nici timpul, nici distanța nu o pot înfrânge, și care rămâne la fel în ultima clipă, ca și în prima.
Ca să răspund prima la propria-mi întrebare, pot spune că am auzit doar de câteva asemenea cazuri. În primul rând, este vorba de poveștile de dragoste ale bunicilor mei (ambele perechi de bunici.) Una dintre aceste povești se aseamănă oarecum cu aceea din film, în sensul că bunica mea maternă a așteptat mulți ani întoarcerea bunicului meu din război… lucru care nu s-a petrecut niciodată. Și totuși, deși poate că în sinea ei îl mai iubea, ea a trebuit să se recăsătorească, (după mai mulți ani în care a fost și bărbat și femeie în casă) pentru că pe vremea aceea, la țară și văduvă cu doi copii, nu prea puteai supraviețui.
Povestea celuilalt cuplu de bunici a fost mai simplă și mai delicată: ei s-au iubit, și au fugit împreună, pentru că părinții bunicii nu erau de acord cu căsătoria lor. Apoi, s-au căsătorit, și chiar au trăit fericiți până la adânci bătrâneți… adică, până la moartea bunicului, după un accident cerebral. Dar, au fost chiar fericiți, se simțea asta în preajma lor, acea iubire, acea ocrotire, acea înțelegere fără cuvinte. Nu i-am auzit nici măcar o dată certându-se, și nu cred că asta a fost pentru a se feri de noi, restul familiei.
Apoi, după moartea bunicului, bunica a rămas tare singură… Îmi era așa milă de ea ! Și, am simțit că viața ei de după aceea nu a mai fost  deloc la fel. Mai trăia doar pentru noi: pentru tata, și pentru mine, dar o parte din ea se dusese o dată cu bunicul.
Deci, după cum spuneam undeva, părerea mea este că genul acesta de iubire aparține generațiilor trecute. Mai am totuși un exemplu: dintre toate prietenele mele (și care au fost și căsătorite, au avut și copii, și alte relații, și tot ce poate oferi o viață), una singură a trăit o iubire ca aceea din film – adică, o adevărată iubire. Ea este cu vreo zece ani mai în vârstă decât mine (și cum eu am 42, asta spune ceva), e văduvă de vreo 25 de ani, cu o fiică pe care a crescut-o singură, și în tot acest timp, l-a simțit pe soțul ei aproape, și nu a simțit nevoia să mai cunoască nici un alt bărbat. Și e o femeie extraordinar de frumoasă, are o siluetă de invidiat, și uneori pare mai tânără chiar și decât mine. Iar când vorbește despre el, e de parcă ar fi plecat doar ieri, și îl așteaptă oricând să se întoarcă.
Afară de aceste trei exemple de iubiri veritabile (dintre care două aparțin în mod clar generației bunicilor), pot spune cu mâna pe inimă că nu am mai întâlnit nimic asemănător. Și sincer, mă îndoiesc că în aceste timpuri mai există ”material” pentru așa ceva. Desigur, excepții ici și colo, flori cu care nu se face primăvară…
Și mă gândesc cu tristețe la vremea când băiatul meu va crește, și se va îndrăgosti. Îmi doresc din suflet să aibă parte de o adevărată iubire… deși îmi dau seama că e aproape totuna cu a dori luna de pe cer. Dar, care părinte nu ar dori să-i ofere copilului său până și luna de pe cer ?
Mă opresc aici cu reflecțiile, și aștept răspunsurile la ancheta mea. Nu e un interes personal aici, e mai mult o formă de cercetare ”clinică”, o dorință detașată de a ști dacă iubirea mai există totuși în lumea contemporană. Deși, părerea mea o știți deja… cu excepțiile de rigoare.
Poate că, în cele din urmă, trebuie să ne mulțumim doar a iubi noi-înșine, în toate formele, întreaga Creație…  Asta este ceea ce se așteaptă de la noi. Să așteptăm să mai fim și iubiți în schimb, e deja un lux, și poate chiar un premiu, pe care Divinitatea nu-l acordă oricui. Poate de aceea sunt atât de puține aceste povești…

Responses

  1. Delicată temă de discuţie… Cred că o urmăresc filmul şi abia după să încerc să răspund

    • Sigur, chiar te rog ! Aș vrea să discut și eu cu cineva care a văzut filmul.
      Oricum, cred că tu ești una dintre persoanele cele mai indicate pentru a răspunde anchetei mele, dragă Potecuță ! Nu de mult, urmăream o altă poveste de dragoste, într-o gară, și îmi doream din suflet să mi se demonstreze că da, se poate.
      Nu vreau să te întristez, vreau doar să spun că viața rămâne în fața noastră, și nu se știe niciodată ce poate aduce viitorul. Eu încă mai aștept să îmi confirme cineva că astfel de povești există în mod real. Chiar și cu întreruperi…

      Te îmbrățișez, și te aștept după ce vezi filmul !

  2. iar ai interzis vorbele dar ai facut bine ca ce-ar fi fost ele daca nu …vorbe
    Esti la ananghie si nu zici nimic? E-maileaza-ma urgent! Ce dracu face Franta asta cu medicii ii sinucide si ea? Schimba meseria, vezi ca se cauta bone acolo sau ingrijire babe si mosi si se plateste bine, nu te crampona ce naiba, esti fata desteapta, nu te lega de nimicuri. Ai credite ipotecare aici, care e problema ca ma sperii? Hai, fa-te-n coa’ rapido cu tasta ca daca nu, imi vand casa si vin la tine! :))
    Asta intr-o ordine de idei. A doua,tu esti o tehnocrata mistica si nu invers cum ar fi trebuit. Daca la dogma ajungi intai cu mintea inaintea inimii, te-ai ars, chiar daca toate zac in spiritul tau. UIT-O! Nu-i mai cauta in coarne! :)) Stiu ca pornesti de la viata in scormoneala ei dar nu te mai lua dupa lozinici, caci ce sunt ele pentru tine acum, daca nu asta?
    Tu in momentul asta trebuie sa lasi totul la o parte, imbraca-te mai gros si fugi intr-un parc. Stai putin la soare, la nori, la ceata, la ce-o fi fara nimic in cap, priintre floricele dac-or mai fi, pasarele, copaci si pietre, oricat de greu ti-ar fi sa faci asta acum cand satul arde. Tocmai de-aia, risca si lasa-te prada. DESPRINDE-TE! Pune FERME pe usa la dispensar si du-te ca vagabonzii prin parc, trebuie ca ai tu unul pe-acolo. Detaseaza-te de toate problemele, absolut de toate inclusiv de ai tai, fii tampa, relaxeaza-te si tu un pic. Nu te mai sfredeli atata cu intebarile ca Jana pe rug, ca n-o sa te salveze nimeni. Nimeni n-o sa vina sa te salveze atata timp cat ai uitat cine esti. Cine mai esti, stii? Un om care are copii flamanzi nu mai stie cine este, nici cum il cheama , nici incotro se duce. Clar? Hai sa vedem cum rezolvam problema asta, ne sfatuim amandoua, ca mare-i Dumnezeu! :)) Rad eu, dar nu glumesc! Mare e Dumnezeu! tu poti crede ce vrei, lasa, acum cred eu si pentru tine. Hai, mai facem cu schimbu, ne mai balabanim una intr-alta, si-o scoatem noi la capat! te iubesc! vorbim restul pe IM, scrie-mi te rog.

    • Draga mea inimoasă, mulțumesc din suflet că te-ai gândit să mă ajuți, și chiar și intenția ta mă ajută. Dar în mod practic, nu ai cum.
      Tot ce pot să spun este că am atins un fel de fund al văii, și asta, după ce am crezut că mă aflu aproape de vârf. Am fost lăsată să cred că toată lupta și durerea mea nu au fost în zadar, că voi ajunge să răzbesc. Apoi, brusc și fără avertisment, ca urmare a rugăciunilor mele, am primit cea mai mare palmă peste ceafă, de m-a lăsat lată. Toate eforturile mele par să nu fi reprezentat nimic, acum sunt aproape ca în punctul de pornire. Și nu mă refer la câștigurile fantastice pe care le așteptam, ci la simpla supraviețuire. Cineva și-a bătut joc de mine din greu, și a făcut-o cu mare artă, după ce m-a lăsat să cred că voi reuși, ca să râdă mai bine. Și nu e numai asta, ci în aceeași zi în care am primit vestea că sunt mai jos decât cel mai sărman pacient al meu, băiatul meu și-a rupt piciorul, De fapt, totul a fost invers: întâi el și-a rupt piciorul, și pe când mă aflam cu el la urgență, a sunat banca mea și mi-a spus că toată munca mea e egală cu zero. Asta a fost ideea cuiva de Sus despre iubirea păcătoșilor, Și a fost chiar a doua zi după ce m-am rugat !
      Îți spun astea doar ca să înțelegi puțin de ce am scris acel articol, și de ce am hotărât să iau o pauză până ce voi vedea cu adevărat ce se va alege de viața mea. Mulțumesc că mi-ai spus că ai credință și pentru mine, știu că ești o drăguță și o inimoasă, dar eu chiar nu mai vreau să aibă nimeni credință pentru mine, și nici măcar să se roage pentru mine. M-aș simți ipocrită, pentru că eu nu mai cred în iubirea divină. Cred în înțelepciunea divină, în tot ce vrei tu mai înalt, dar nu în iubire. Tocmai de aceea, nici nu voi mai bate multă monedă pe teme spirituale, și nu vreau să aud nici predici binevoitoare. Voi trăi pentru mine și pentru ceilalți pe care ii pot ajuta (dacă o să fiu lăsată, pentru că, până acum, de câte ori am vrut să ajut mai mult, am fost blocată sistematic).
      Și, nu fi îngrijorată pentru mine, nu sunt disperată, sunt foarte calmă. Asta a fost singurul dar de Sus, singurul răspuns la toate problemele mele urgente și dureroase. În loc să îmi dea o pâine, mi-a dat calmul de a vedea că nu am pâine. E și asta ceva, e chiar original – ca și cum eu le-aș da pacienților mei bezele în loc de tratamente pentru bolile lor. E o mostră de înțelepciune de care eu, în mod sigur, nu aș fi în stare, în micimea mea.

      Din câte vezi, umorul nu mi l-am pierdut, și cred că mi-l voi păstra până și Dincolo.
      Eu te pup, și te rog, nu mai fi îngrijorată pentru mine ! Voi răzbi eu, pentru că măcar, singurul lucru cert este că nu mă vor lăsa să mor. De câte ori am fost pe aproape (accidente, sau alte chestii)’, au găsit ei ceva ca să mă împiedice; cu mare grijă să îmi păstreze viața fizică. Se pare că a avut loc o răsturnare de concepții acolo Sus, și probabil că acum se iau puncte dacă salvezi cu orice preț o viață fizică. Sufletul poa’ să se îndrepte spre ei, sau nu, dar viața fizică e esențială. Sau poate că ăsta e un target mai ușor de atins pentru ei. și atunci fac și ei ce pot.

      Gata, că am bătut câmpii destul !🙂 Ca să nu te îngrijorezi, poate că voi reveni mai repede decât credeam. Urmăresc doar dacă mi se îndeplinește un obiectiv concret al vieții mele, care m-ar salva oarecum (deși cu greu, dar măcar ar fi o speranță). Apoi, voi reveni să te liniștesc.

      Te pup, și… nu te ruga pentru mine ! Știu că ispita e mare, dar eu chiar nu vreau.

  3. Adevărul e că, în realitate, nu cred că am întâlnit niciun astfel de cuplu.
    Am întâlnit oameni care s-au obișnuit unul cu altul, sau care s-au iubit și apoi s-au obișnuit…
    Dar am întâlnit oameni care speră să-și mai întâlnească iubirea aceea… Și poate că au trecut pe lângă ea sau n-au avut acces la ea.

    În ceea ce privește articolul care urmează, sper că e scris doar sub imboldul unui moment trecător… și că aceste gânduri se vor schimba sau vor fi canalizate spre un zâmbet interior.

    • Da, Lili, și eu am întâlnit multe astfel de cupluri. Aceasta nu e iubire, ci obișnuință. Te atașezi de un om alături de care stai mulți ani așa cum te-ai atașa și de un câine, sau chiar de un obiect. și desigur că ai suferi dacă l-ai pierde. Însă, suferința asta ar trece repede, și apoi ai găsi un alt ”obiect” de care să te atașezi, ș.a.m.d. Aceasta este iubirea majorității oamenilor. De fapt, cred că e mai mult o frică de singurătate… Însă la iubirea aceea unică, așa cum spui și tu, foarte puțini au acces. Nu știu dacă ai citit ”Iubirea” de Lazarev, dar scrie acolo că numai câtorva, puțini, le este îngăduit, pentru că altfel, acel gen de iubire absolută ar distruge sufletul, și l-ar lega prea mult de uman.

      În rest, mulțumesc că te-ai gândit la mine, mulțumesc că îți faci și griji pentru mine, dar nu trebuie ! Poate că a fost un impuls de moment, dar totuși, e un moment care durează.🙂 Mai precis, va dura până ce voi vedea ce voi face cu viața mea, așa cum am spus. Adică, ce voi fi lăsată să fac, pentru că la fiecare pas, mă împiedic de funia de care ziceam în alt articol. Oricum, am încă speranțe, și asta e bine. Știi ce se zice despre ceea ce moare ultima !🙂

      Te îmbrățișez, și numai bine !

  4. Se spune că atunci când ești pe calea cea bună, apar tot felul de piedici care să te pună la încercare.
    Am și eu momente când am impresia că pe mine nici Dumnezeu nu mă poate iubi, și atunci cum să mă iubească oamenii? Îi simt cum alunecă pe lângă mine, sunt oameni deosebiți, dar toți trec pe lângă mine.
    Și fata mea a avut piciorul rupt anul trecut. Cred că asta a fost un fel de inițiere pentru ea și o avertizare pentru ceilalți. Îmi dau seama că la tine lucrurile sunt mult mai grave… Poate că trebuie să alegi o altă cale? Să faci o schimbare? Uite un articol:

    http://georgevalah.wordpress.com/2013/11/21/regasirea-de-sine-calea-entuziasmului/#comment-19415

    • Draga mea Lili, nici să nu-ți treacă prin cap că exact pe tine Dumnezeu nu te poate iubi ! Dacă nu îți acordă iubirea pe care o meriți, și de care ai nevoie, este doar pentru că… El nu este uman. Nu poate iubi în felul nostru, și… știu că mulți vor spune că greșesc, dar eu cred că nici nu poate înțelege modul nostru de a simți. Sau, îl crede o copilărie care va trece… Și tot cum știe El face.
      El nu iubește ca noi, ăsta-i adevărul, și forma de bunăvoință universală indiferentă pe care ne-o acordă. atunci când totuși se apleacă asupra noastră, nu este exact ceea ce înțelegem noi prin iubire.

      Mai curând ai să găsești această iubire printre oameni, chiar dacă incompletă, dureroasă și plină de impurități. Dar, e iubire așa cum o înțelegem noi, iubire pe care o simți, și căreia îi pasă. Pe mine oamenii au fost cei care m-au ajutat la disperare, și nu vreo Divinitate, care nu mi-a dat decât bobârnace. Da, știu, se zice că și oamenii sunt trimiși de El, dar… se spun multe clișee spirituale, de obicei.

      Îmi pare rău pentru fata ta, dar e bine totuși că a depășit momentul. Despre băiatul meu, cred că fractura lui are mai multe semnificații. și pentru el, și pentru mine. Poate avea chiar și un sens pozitiv, oricât de ciudat ar părea, dar e prea complicat să îți explic. Oricum, faptul de a primi într-o singură zi trei necazuri (a mai fost și altceva pe lângă cele două), după părerea mea nu denotă cine știe ce înțelepciune divină, și nici iubire. Desigur, mi-a trimis liniște, dar când liniștea nu rezolvă nimic concret, e ca un fel de os aruncat ca să nu zici că nu ai primit nimic.

      Da, m-am gândit și eu la o schimbare, și chiar o voi face ! Dar, dacă se voia o schimbare de la mine, eu cred că puteau fi folosite metode mai puțin violente.

      Mulțumesc încă o dată, Lili, pentru prietenia și grija ta, și să fii ferită de marile dezamăgiri ! Și, fie să ai întotdeauna cele necesare, și să îi poți ajuta pe ceilalți, așa cum o faci deja !
      Te sărut !

  5. Bine, pentru tine nu. Dar pentru baiat? Daca el vrea, sa ne dai numele. Important e sa creada cel ce se roaga, eu asta cred, Si nu te mai descuraja asa, Toti trec si prin momente grele, Te imbratisez.

    • Emilia, ești un om tare bun, și știu că pui la suflet problemele tuturor ! Mulțumesc pentru intenție, deși problema mea nu e simplă deloc.
      Eu cred că băiatul va fi bine, cred că măcar el va fi ajutat. Ionuț e numele lui. Cred că Maica Domnului îl ocrotește, pentru că m-am rugat ei înainte de nașterea lui.

      Nu vreau să te neliniștești pentru mine, simt că va fi bine, cumva, și că voi găsi o cale de a răzbi. Îmi pare rău că vă tulbur sufletele celor care aveți o credință simplă și neclintită, dar nu pot să fiu necinstită și să spun că totul e minunat, și că nu mai pot de bine, când totul se prăbușește în jurul meu. Până nu ești încercat până la limitele ființei, nici nu poți să spui că Îl cunoști pe Dumnezeu. Poți să ai impresia că Îl cunoști, din Scripturi, dar în viață e cu totul altceva. Atunci când vezi că nimic din cele scrise acolo despre iubirea păcătosului și ”nu vă îngrijiți de ziua de mâine” nu se aplică. în ciuda tuturor eforturilor tale, și mai ai și o familie de întreținut, nu e chiar atât de simplu să mai ai o credință simplă.

      Îți mulțumesc oricum pentru grija ta, și îți doresc din suflet să îți păstrezi sufletul senin ! Și, să fii totdeauna ocrotită !

  6. Viata pe pamant e o incercare. Poate tu singura ai vrut-o si ai uitat… Uite ceva pentru incurajare:http://www.razbointrucuvant.ro/2011/08/12/parintele-arsenie-papacioc-omule-daca-ti-ai-cunoaste-valoarea

  7. Si pentru Ionut ceva din Romania http://www.youtube.com/watch?v=r79czKFOumE

  8. Mulțumim, ești tare drăguță !
    Cred că lui Ionuț îi va plăcea videoclipul, pentru că și el caută pe net filmulețe umoristice.

    Știu ce vrei să faci pentru mine, Emilia, și cu adevărat prețuiesc. Doar că… de Sus aștept eu întâi o veste. Adică, aștept să văd că

  9. viața mea aici, jos, va merita trăită. Apoi, poate să se întâmple orice.
    Te îmbrățișez, mulțumesc !

  10. Cum vei afla ca e chiar de sus? Ca sa fie de sus ar trebui sa fii intr-o relatie cu Cel de sus, sa nu fii inselat de cel ce se pretinde mai sus decat creatorul si care are ceva cu noi, ca sa ne duca in pierzare si intuneric in loc de viata vesnica in lumina.

  11. Emilia, știu că ai cele mai bune intenții, dar chiar nu ai cum să mă ajuți mai mult decât ai făcut-o deja.
    Într-o relație cu Cel de Sus am fost mulți ani, și a fost o relație adevărată. Nu pot să îți explic tot ce simțeam și puteam înțelege atunci. Iar acum, chiar dacă m-a părăsit, aș ști să recunosc un semn de Sus. De fapt, eu nu cer semne mari și minuni, cer doar să văd în viața mea o îmbunătățire reală și durabilă. Acesta e singurul semn pe care îl aștept, pentru că până acum au fost doar înșelări, simulacre de ajutor.
    Mulțumesc pentru grija ta, și îți doresc să ai și tu parte de ajutor atunci când vei avea nevoie ! Și, din nou, nu ai cum să mă ajuți mai mult.

  12. Bonjour Docteur!🙂 am trecut sa te salut si sper ca esti bine, în forma… ah, am observat în blogroll Mélanie’s first playground, închis de-aprox 6 luni… daca doresti sa ma mentii acolo, te rog sa înlocui cu Mélanie’s Crossroads:
    http://myvirtualplayground.wordpress.com/
    * * *
    merci pour ton attention, bonne santé et une journée sereine… amitiés toulousaines et bisous… cu drag, Mélanie NB

  13. Bonjour, Melanie ! Trecerea ta pe aici e totdeauna o boare de optimism !
    Am păstrat și blogul tău vechi, dar și pe cel nou ( la Blogs I follow), pentru că eu sunt mai conservatoare🙂, și nu las din mână lucrurile care mi-au plăcut. Am chiar și o listă întreagă cu bloguri pe care le urmăream demult, în urmă cu câțiva ani, iar majoritatea autorilor lor s-au mutat pe alte platforme.

    Am tot vrut să ajung și pe la tine ”pe-acasă”, dar am fost prinsă rău cu probleme spirituale și materiale (toate deodată), și nu am avut inima să urmăresc gânduri frumoase și poetice până nu îmi rezolv mai întâi problemele urgente. Și pe blogul meu voi face o pauză…

    Dar până atunci, îți mulțumesc că ești mereu alături de mine, și când voi reveni pe aici, sigur își voi vizita frumoasa ”grădină”.
    Bisous à toi aussi !

  14. [..]Într-o relație cu Cel de Sus am fost mulți ani, și a fost o relație adevărată. Nu pot să îți explic tot ce simțeam și puteam înțelege atunci. Iar acum, chiar dacă m-a părăsit, aș ști să recunosc un semn de Sus. [..]

    faci o greseala daca crezi ca Dumnezeu e cel care abate necazurile peste tine. In viata se intampla sa facem prostii, si nu ne putem invinovati decat pe noi, dar cand ceva din exterior ne doboara, de ce ar fi Dumnezeu de vina?

    Necazurile nu vin de la El, la fel cum toate victoriile tale din viata au fost 100% munca si inspiratia ta.

    Poate ca asta e una din cele mai grele perioade din viata ta. Peste ani te vei intreba si tu cum *^%^$^ ai reusit sa treci peste toate, si vei fi, in mod evident ( iti garantez de pe acuma ) mandra de tine.

    Pentru ca (sper) ca imi dau seama ce fel de ajutor ai nevoie ( macar in una din privinte ) ( nu rugaciuni, minuni, linkuri, incurajari – nu ca nu ar fi un picut utile fiecare ) , si vreau sa te ajut, scrie-mi pe sumer_link@yahoo.com sa vorbim.

    Te pup.

  15. Mulțumesc din suflet, prietene, pentru că vrei cu adevărat să mă ajuți ! Asta dovedește că ești un suflet mare. Totuși, trebuie să îți spun că efectiv, nu ai avea cum, pentru că e vorba de probleme strict financiare și de serviciu. Deja au mai început să se rezolve, deși, nu așa cum speram eu…

    Despre faptul că Dumnezeu nu e de vină, aici ar începe o discuție lungă, și… fără rost !🙂 Pentru că nimeni nu poate trăi experiențele altuia.
    Știu și eu că El nu e ”de vină”, și că singură am intrat în problemele mele financiare, dar problema e mai complexă de atât. Se spune că absolut tot ce se petrece în Univers, e cu voia Lui, și atunci, faptul că m-a lăsat să mă duc în jos, indiferent de lupta mea (pentru că am luptat din toate puterile) a fost tot din voia Lui. Deasemenea, faptul că nu mi-a răspuns la rugăciuni, că nu m-a ajutat atunci când aveam mai mare nevoie, deși eu mă străduiam să aplic principiile evanghelice, a fost tot din voia Lui. Faptul că nu a intervenit absolut cu nimic, atunci când ar fi fost atât de simplu să determine, măcar, ca niște bani, de care aveam atâta nevoie, să ajungă mai repede la mine… a fost tot din voia Lui ! Faptul că m-a lăsat să ajung de câteva ori chiar pe marginea prăpastiei, a fost tot din voia Lui.
    Am ajuns la concluzia că El, pur și simplu, nu mai intervine în lumea noastră ! El lasă doar lucrurile să se întâmple. Poate o fi așa doar pentru cei pe care i-a ”coborât din grație”, nu știu ! Oricum, acum m-am împăcat și cu El, prin intermediul Fecioarei Maria. Adică, nu îi mai port resentimente. Dar, nici nu mai pot simți pentru El ceea ce simțeam înainte ! Totul a fost ars și pustiit în sufletul meu, și ”arat” din temelii. Am suferit atât când m-am văzut trădată și părăsită, încât niciodată nu Îl voi mai putea privi la fel. Am vrut chiar să mor…
    De fapt, mă gândesc că poate, înainte eram prea copil, nu cunoscusem încă viața, și nu avusesem cu adevărat nevoie de ceva, până la limitele ființei. Și aveam o imagine ”cuminte” despre Dumnezeu, care nu fusese încă pusă la încercare. Dar, atunci când viața m-a zguduit serios, imaginea aceea a zburat ca dusă de vânt ! Și am simțit că El era cu totul altfel, dar nu mai vreau să explic.

    Am simțit nevoia să îți spn toate astea, pentru că simt că ești un om bun, și mai ai încă acea imagine idealizată despre El pe care o aveam și eu. Nu aș vrea să ți-o clatin, sincer, îmi doresc să nu treci niciodată prin probele mele !
    Dar e bine totuși să înțelegi că, dacă oamenii simt într-un fel… de obicei au motive !🙂

    Numai bine, și fie ca viața să îți fie pe măsura sufletului !

  16. Dumnezeu te are in grija pentru ca esti un exemplu de credinta si iubire vie printre oameni si e o onoare pentru noi sa ciupim macar un pic din harul tau, prin cuvintele pe care le asterni aici. Nu altii, ci toti cei care ar fi trecut prin ce ai trecut tu ar fi iesit cu credinta fie bucatele, fie deloc, si iubirea transformata in ura profunda, pentru creator si pentru toate.

    pe viitor voi afla in timp util cand ai probleme pt ca o sa ma abonez la blog, sa pot primi mail🙂

    ps: cand am spus “cred ca stiu ce fel de probleme ai”, ma refeream la cele financiare, era destul de evident oricum, am citit aproape integral ultimele 20 de postari azi ( ca un fel de roman ) …🙂
    Iti spun drept ca sunt dispus sa te ajut financiar oricand ai nevoie.

  17. Dragă prietene, chiar ești un suflet mare, și ai o părere atât de generoasă despre mine, încât mă simt ca o… intrusă ! Eu sunt doar un om cu umbre și lumini, care a și alunecat mult. Cândva am avut mai mult har, dar acum nu mai știu nimic sigur.
    Oricum, am depășit marea criză a vieții mele, chiar și pe cea financiară, oarecum. (Deși, mai am mult de lucrat aici !🙂 ) Oferta ta de ajutor este minunată, dar nu pot să o accept din mai multe motive. În primul rând, dintotdeauna am voit să îmi pot câștiga viața din munca mea, pentru că am voința, și toate calitățile necesare. Mi se pare o nedreptate să nu fiu lăsată de către Divinitate să fac asta, și să trebuiască să apelez la ajutoare, ca o nevrednică și neputincioasă. Scrie și în Biblie undeva, că mai bine moartea, decât o viață de datornic. (Acum, nu că nu aș avea datorii, dar mă zbat să merg înainte cu ele.)

    Apoi, un alt motiv ar fi acela că… tu ești un suflet idealist, și prea generos, dar aici, în Franța, valoarea banului e alta. Datoriile mele la stat aici ar însuma mai multe salarii în România. Oricum, am început deja să le plătesc, totul este să fiu lăsată să muncesc ! Asta e problema. Când muncesc în condiții bune, câștig. Poate că voi atinge și momentul când câștigul meu va depăși tăvălugul datoriilor.

    Oricum, îți mulțumesc din suflet pentru generoasa propunere, care arată un suflet mare, și poate îți voi scrie pe acea adresă de mail, măcar ca să îți dau vești despre cum o duc. Și poate, te-aș putea ajuta și eu, măcar cu un sfat !

    Numai bine, și să ai parte de prietenii pe care îi merită sufletul tău !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: