Posted by: childagain | December 12, 2013

Doar gânduri împrăștiate…

Se întâmplă uneori să gândim, vreme îndelungată, că nu suntem singuri în esență, chiar dacă suntem în fapt. Dar vine o vreme când descoperim că, într-adevăr eram singuri  ! Într-adevăr…
Singurătatea este inerentă condiției umane, și cu cât acceptăm lucrul acesta mai repede, cu atât mai fericiți vom fi. Pentru că nu vom mai depinde de nimeni !
Unii oameni pot accepta cu ușurință singurătatea în fapt, pot chiar să o caute, să o dorească, să se bucure de ea. Dar, atunci când vine vorba de singurătatea în esență, e cu totul altceva. Atunci simțim cu adevărat frigul… Atunci când credeam că undeva, în interior, în altă realitate, sau în altă dimensiune, nu eram singuri ! Și vedem că totul a fost o poveste de Crăciun, care s-a risipit atunci când am crescut.
Cel mai greu nu este să accepți singurătatea, ci nepăsarea. Singurătatea e minunată atunci când e doar a ta. Dar atunci când vezi că oricum nu aveai o altă soluție, că nu există nici un centru universal de luare-aminte a singurătății și  de acordare de ajutor benevol, abia atunci începi să te revolți ! Ai fost mințit atâta timp că nimeni nu e singur, atâta timp ai crezut și iubit himere, că te simți cu totul revoltat. De ce a fost nevoie de minciuna asta abil orchestrată ?
Desigur, există multe tipuri de singurătate. Poți fi singur, și să nu te simți singur – ceea ce este o fericită situație pe care o ating câțiva aleși. Sau, poți să nu fii singur, și să te simți singur – valabil mai ales pentru oamenii interiorizați, dar cu o viață socială activă. Sau, poți să fii singur, să simți pe cineva alături, și astfel să nu te simți singur, dar la un moment dat, să vezi că acel cineva doar stătea acolo așa, fără să participe cu nimic la viața ta. Era doar un spectator ! Și atunci înțelegi că, de fapt, ai fost singur tot timpul. Spectatorii nu influențează cu nimic singurătatea condiției umane. Din punct de vedere uman,  personal, ei ar putea nici să nu existe. Și poate, cumva, e mai bine să facem abstracție de ei, și să ne acceptăm singurătatea pe deplin, ca să putem continua a trăi fără durere și dezamăgire.
Poate cel mai mare egoism din partea unui spectator ar fi să ne ceară să îi acceptăm prezența, după ce am trecut prin conștientizarea singurătății noastre, și am încercat să ne croim o viață pe noile coordonate. ”Eu sunt aici, trebuie să ții cont de mine !” Chiar așa ? Dar tu, când ai ținut cont de mine ? Afară de a mă observa din afară, cu ce ai contribuit tu la ușurarea condiției mele ? Atunci când mă zbăteam în dureri, atunci când mi-aș fi dat o bucată din suflet, sau chiar viața, pentru a depăși un obstacol, sau pentru a urca un munte de nevoi, prezența ta cu ce mi-a fost de folos ? Mă ajutai doar să mă amăgesc că nu sunt singură; că alături de tine, totul va trece cu bine. Și totul trecea, e adevărat, dar nu întotdeauna cu bine. Trecea așa cum era firesc să treacă, conform legilor necesității naturale – nici mai bine, nici mai rău. Prezența ta era doar o prezență, și atât.
După cum spuneam, singurătatea este inerentă condiției umane, chiar dacă avem oameni lângă noi. Dar în interiorul său, fiecare e singur cu sine. Bine vedea Pascal condiția umană drept o mulțime de oameni în lanțuri, dintre care unii sunt uciși zilnic în văzul celorlalți, fără ca ei să poată interveni. Și care își așteaptă fiecare rândul, fără speranță… Eu pot adăuga: chiar dacă încercăm să intervenim, chiar dacă încercăm să îi ajutăm, sau să îi eliberăm pe cei de lângă noi, puterile noastre sunt atât de sărmane, încât nu reușim mare lucru. Și ne consumăm zadarnic, văzând că nu reușim… Și tot singuri ne simțim !  Dar desigur, nu încetăm a încerca, până în ultima noastră clipă. Pentru că noi nu vrem să fim doar prezențe în mod gratuit atotînțelegătoare. Noi vrem să fim prezențe care contează !
Până la urmă, poate că acesta e singurul mod de a face singurătatea să dispară. Să încercăm să fim pentru alții prezențe care contează ! Așa cum am așteptat noi din altă parte, și am obținut doar iluzii și fum. Dar, tocmai pentru că am obținut iluzii și fum, tocmai pentru că știm ce înseamnă profunda dezamăgire, până la limitele ființei, vrem ca nimeni să nu o mai simtă. Poate că prezența noastră, a celor ce ne aflăm unii lângă alții în lanțuri, este singura care contează cu adevărat.
Desigur, putem să visăm și la alte prezențe, suntem liberi să iubim cât vrem ființe de departe, și din altă parte. Dar să nu așteptăm nimic decât de la noi, cei aflați în lanțuri unii lângă alții. Doar așa nu vom fi dezamăgiți !
Poate unora le este greu să creadă asta acum, poate ei sunt încă legați de prezențele de dincolo de singurătatea lor exterioară. Poate, pentru un timp, e bine să simtă așa… Singura regulă clară a existenței este că nu există reguli clare. Dacă un lucru vă face bine, păstrați-l ! Până când nu vă va mai face bine…
Mai bine ne oprim aici. Prea multe gânduri strică, ca și prea multe sarcini în rucsac. Poate, vina noastră este că gândim prea mult ! Asta însă, fără să însemne că simțim prea puțin.

Responses

  1. …singuratatea nu exista ..

    • 🙂 Așa am zis și eu, mult timp…

  2. ..da, insa eu am pornit invers ..din singuratate am renascut ..

    • Și eu la fel, draga mea ! Eu nu mă refeream la singurătatea fizică, ci la alt fel de singurătate, din interior. Fizic, nici nu suport să stau prea mult printre oameni, Sunt ca un huhurez !🙂

  3. Mie mi se pare că dacă nu ai cu cine să împarți viața, la modul frumos… nu prea îți găsești sensul. Deși poți trăi…

  4. Da, poate că ai dreptate, dar acel cineva cu care să împarți viața poate fi și un copil, un prieten sau mai mulți, sau chiar… munca ta ! Și cred că întotdeauna poți găsi cel puțin unul din elemente…
    Sensul ți-l poți pierde atunci cînd dispare ceva foarte valoros din interior, un ideal sau un crez, sau ceea ce considerai scopul vieții, Abia atunci te cuprinde o singurătate cosmică, și tot ce e pe lângă tine abia de o poate umple.
    Ei, am deviat puțin de la subiect ! Lili, când te simți singură, suntem și noi pe-aici ! Te sărut !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: