Posted by: childagain | December 13, 2013

Poveste despre un student nemerituos

Se afla odată, într-o mare cetate, o universitate renumită. Cei mai buni profesori predau acolo, înțelepciunea și cunoașterea lor era renumită. Iar cei care reușeau să absolve această universitate primeau cununi de lauri, iar dacă erau cu adevărat foarte merituoși, li se propunea chiar și un post de profesor. Dar, acest lucru era cu adevărat foarte greu de obținut, pentru că examenele universității erau extrem de aspre. Aspre nu doar la nivelul gândirii, ci în toate aspectele. Întrucât, acei ce erau admiși la această universitate semnau o învoială, prin care recunoșteau universității dreptul de a-i instrui prin orice mijloace găsea ea de cuviință. Iar aceasta cuprindea chiar și pedepse fizice și privațiuni, dacă vreun profesor considera că studentul nu învăța așa cum era de așteptat.
Acum, era firesc ca mulțimea să cunoască poveștile glorioase ale celor ce reușiseră să ia toate examenele, și chiar ajunseseră profesori. Aceste povești erau scrise și circulau peste tot, pentru ca poporul să înțeleagă și să se minuneze, și să capete și el dorul  și năzuința de a urma acea universitate. Însă, nimeni nu voia să cunoască poveștile celor ce eșuau. Ar fi fost prea deprimant, și le-ar fi scăzut curajul. Pe de altă parte, chiar și dacă poporul ar fi voit, profesorii universității ascundeau cu grijă aceste povești, care ar fi aruncat, poate, o umbră, și asupra instruirii lor. Ceea ce ar fi fost cu adevărat de neîngăduit !
În acea vreme de care vorbim, se afla printre studenți unul care arătase deșteptăciune, voință și curaj, și mai mult decât atât, supunere față de toate regulile universității, oricât de aspre ar fi părut. Se arăta de departe a fi printre cei merituoși, și profesorii începuseră să îi spună dintre cunoștințele ce nu apăreau în cursuri, și erau doar pentru cei ce depășeau instruirea de bază. Unii legaseră chiar o oarecare prietenie cu el, deși statutul lor nu le permitea a fi prea apropiați de studenți.
Toți așteptau cu emoție un mare examen pe care toți studenții urmau să îl dea, și care ar fi marcat însumarea anilor de studiu de până atunci. Un examen pregătitor absolvirii ! Dar, calitatea cea mai bizară a acestui examen, aparținând doar acestei universități, era aceea că examenul respectiv nu era anunțat dinainte. Fiecare student era înștiințat chiar în ziua examenului, pentru că se considera că, dacă el a învățat cu seriozitate toți anii din urmă, trebuia să fie pregătit în orice moment.
Studentul nostru a simțit că se apropia acel examen, dar tocmai în acel timp, începuse să aibă niște greutăți pe acasă, în familia lui. Și a simțit că trebuia să se ocupe întâi de cei care-i dăduseră viață, și abia apoi de examenul său, oricât de important ar fi fost el. Și oricum, a considerat că un examen poate fi amânat, sau chiar repetat, dar părinții săi nu întinereau, și greutățile de acasă nu s-ar fi rezolvat singure. Și atunci, a cerut o amânare a examenului, plin de încredere în bunăvoința profesorilor, care îi arătaseră chiar prietenie.
Cererii lui nu i s-a răspuns imediat. A trecut un timp, în care el a crezut că a fost înțeles. În acest timp, a încercat să îi ajute pe cei de acasă, dar resursele sale erau oricum limitate. Și atunci, încă plin de încredere în bunăvoința profesorilor săi, a cutezat să le ceară un ajutor, o bursă până când își rezolva problemele. Iarăși, un timp nu a primit răspuns.
Până într-o zi când s-a trezit odată de dimineață într-o…temniță ! Fusese luat pe sus în timpul somnului, și adus acolo. Nu avea nici haine decât cele de pe el, iar drept mâncare, doar pâine și apă, rația de o zi. Și atunci, a înțeles că examenul său începuse, fără înștiințare, așa cum era obiceiul. În ciuda tuturor cererilor și rugăminților lui, profesorii urmaseră regulile universității în literă. Întrucât, cine era el, ca să ceară o derogare ?
Dar studentul a simțit din plin nedreptatea situației, și durerea neputincioasă de a nu-i fi putut ajuta pe cei de acasă. Și atunci, a refuzat să răspundă la întrebări, așa cum cereau regulile. ”Nu recunosc acest examen, nu-i văd valabilitatea. Da, știam dinainte regulile universității, dar situația mea iese puțin din reguli. Tocmai de aceea v-am cerut o păsuire, și un ajutor. Nu ați vrut să auziți nimic, și m-ați obligat să îi las pe ai mei în mizerie. Ei bine, până în ultima clipă voi protesta, și nu voi recunoaște acest examen. Chiar de ar fi să mor ! Nu mă puteți obliga să recunosc un examen la care n-am consimțit !”
Prin deschiderea îngustă din ușă, aflată la nivelul ochilor, studentul vedea că pe acolo se perindau toți profesorii care îl prețuiseră, și erau foarte întristați de răspunsul lui. Dar, oricât de întristați, nimeni nu îndrăznea să schimbe regulile universității. Toți erau perfect convinși de înțelepciunea lor, și vedeau atitudinea studentului doar drept un capriciu copilăresc.
”Copile, dacă nu dai examenul, vei fi considerat picat !” i s-a răspuns într-un tîrziu. ”Doar știi regulile !” ”Bine, atunci să fiu considerat picat ! Cred că nici nu mai simt dorința de a fi promovat de către universitatea voastră. Am dorit atât de mult cândva… Și am făcut sacrificii… Dar acum, văd că totul a fost în zadar. Nu am găsit în universitatea voastră acel spirit cald al învățăturii, pe care îl promovați voi dincolo de legile de bază. Nu am găsit decât rigiditate, formalism și nepăsare față de sufletul omului. Pentru voi, e mai important să se aplice legile, decât ca un student să înțeleagă spiritul învățăturii – care e întotdeauna individual. Faptul că un student bun eșuează din cauza metodelor voastre nu vă pune nici o problemă, ci doar dacă regulile sunt respectate, sau nu. Pentru voi, nu omul contează, ci legea.
Iată învățătura pe care am desprins-o din universitatea voastră ! Și într-adevăr, a fost o învățătură dobândită după un greu examen – acel al sufletului meu.”
Profesorii s-au privit iarăși cu durere și groază – pentru că asemenea lucruri nu mai fuseseră spuse în universitatea lor. Mai ales de către un student considerat bun ! După o încordată dezbatere, i-au anunțat studentului: ”Regretăm din suflet, dar pentru cele spuse de tine, va trebui nu doar să te excludem din universitate, dar să te și pedepsim. Acele afirmații ale tale aduc o atingere prestigiului universității noastre. Drept urmare, vei mai rămâne în temniță un timp nedeterminat, până când îți vei schimba atitudinea.”
”În acest caz, puteți să mă țineți până la sfârșitul vieții mele, care s-ar putea să nu fie chiar departe. Voi găsi eu o metodă să o termin mai repede. Și atunci, gândiți-vă la reacția poporului când va afla unde au dus metodele voastre perfecte ! Desigur, dacă veți lăsa să se afle, pentru că, uneori mă gândesc că nu sunteți chiar doritori să vă stricați imaginea de înțelepciune iubitoare.”
A urmat iarăși o consfătuire grăbită. A doua zi, la trezire, studentul s-a văzut afară din temniță, pe un câmp. Din nou, nu avea decât hainele de pe el. A înțeles că profesorii hotărâseră să îl exileze, și să îl facă uitat. Nici nu s-a mirat prea tare când, mai târziu, căutând prin registrele universității, a văzut că numele său nu apărea nicăieri. era ca și cum nu fusese niciodată acolo, și nimeni nu îl cunoscuse vreodată.
Însă când s-a uitat mai bine, a văzut că numele său apărea totuși, pe o foaie izolată, unde el nu se uita de obicei, pentru că era lista cu studenții nemerituoși. Tocmai în coada listei, se afla și numele său. Fusese trecut deci pe lista de rușine, iar povestea sa avea să servească drept exemplu negativ generațiilor viitoare. Care generații se vor pleca totdeauna în fața înțelepciunii profesorilor, ca și cele de dinainte.
Până la urmă, studentul gândi că era bine, chiar și așa. Dacă povestea va fi cunoscută, era bine. Fie și drept a unui student nemerituos ! Întrucât, era drept așa. el era cu totul nemerituos, pentru că nu respectase regulile lor.  Indiferent cât de merituoase erau regulile….

 


Responses

  1. …trebuie sa devii mai intai mic, mic de tot , pentru a putea creste …iar in comentariul trecut ma refeream la singuratatea spirituala nu la cea fizica …as dori sa-ti strang pentru o clipa mana si sa iti spun ..nu dispera priveste cerul din tine …te imbratisez cu drag …am inteles de mult ce vrei sa exprimi …si maine este o zi …

  2. Dragă prietenă, crede-mă că mă simt cea mai mică dintre cei mici ! Și nici nu mai am pretenția de a crește…
    Dacă ai simțit și tu singurătatea spirituală, atunci înseamnă că știm amândouă despre ce vorbim.🙂 Deși, nu mă bucur… Se zice că și Maica Tereza (fără a încerca nici o comparație, desigur) a simțit această singurătate, mulți ani din viață. Poate, chiar a murit simțind-o… Are multe gânduri pline de disperare, care parcă nu aparțin unui spirit dedicat lui Dumnezeu:

    http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/recomandare-tv-crizele-spirituale-ale-maica-tereza-sfanta-intuneric

    Știi ce mă întreb ? Unui suflet atât de ales, care a ajutat atâta lume, cum de Dumnezeu nu i-a dat un semn că e lângă ea ? Cum de a lăsat-o în disperare ? Oare chiar atât de puțin i-a păsat ?

    Iartă-mă. nu vreau să te tulbur, și mă bucur că măcar tu ți-ai găsit liniștea.

    Știi, nu e nevoie să iei în serios toate poveștile mele ! E mai bine să le iei doar drept povești…
    Te îmbrățișez !

  3. …am dezbatut acest subiect cu cativa cunoscatori in ale isihasmului …cu cat sporesti cu atat iti vin incercarile [vezi Iov ] …calugarii au ispite enorme ,ceva ce nu ti-ai dori …fiecare poarta o cruce spre mantuire [destinata clar lui] .Eu nu ma tulbur ..ce imi poate face omul ..Aici am venit sa ne smerim in toate cele …
    Te pup si eu

  4. Știu și eu toate aceste lucruri. Călugării au ispite enorme, dar sunt doar ei și ispitele în chilia lor, sau pe muntele lor. Nu mai trebuie să poarte și grija altcuiva. Dacă ei cad, cad doar ei, nu trag și pe altcineva.
    Tocmai de aceea spuneam undeva că e anormal să se dea aceleași încercări unui om din lume, cu obligații, și unui călugăr.
    Povestea lui Iov… mai bine nu vorbim despre ea, pentru că nu am nimic bun de spus pe această temă. Să zicem doar că nu se potrivește structurii mele.

    Pe de altă parte, ți-am spus că am trecut și eu prin grele încercări și sărăcie amară la viața mea. De aceea, cam știu ce a simțit Iov (deși, nu sunt nici pe departe așa de dreaptă ca el.) Însă, cel puțin Iov a trecut prin încercări doar o dată și bine. Pentru alți oameni, încercările lui Iov revin periodic, fără însă să aibă parte și de bunăstarea lui finală. Nu spun doar de mine, sunt și alții…

    Gata, nu vreau să mai ”cârtesc”, mai bine nu mai zic nimic.

    Apropos, cred că acum nici nu-mi mai doresc să ”sporesc” ! Simt asta de câtva timp. Prefer să fiu om obișnuit, și să ajut cum pot alți oameni obișnuiți.

    Mulțumesc pentru înțelegerea și deschiderea ta, și pentru tot ce faci pentru mine ! Știu că îți e greu să vorbești cu o păcătoasă ca mine, dar știu și că vrei să ajuți. Atât cât se poate !

  5. …eeeei tu omule …cine are dreptul sa ridice piatra ? Eu te inteleg si nici prin minte nu mi-a trecut asemenea cuvant ..nici nu cred in ..pacatosi …ce termen este ? Te pup fiecare isi traieste viata sa nici pe a duhovnicului , nici pe a calugarului etc , este el si cu el . Sa ai sarbatori frumoase …iar cu ajutorul oferit de catre noi altora ,este de discutat …

  6. Sa ai si tu cele mai frumoase sarbatori, draga mea !
    Iar ajutorul poate consta si dintr-un cuvant spus la timpul lui.

  7. ce inseamna ” cunoștințele ce nu apăreau în cursuri, și erau doar pentru cei ce depășeau instruirea de bază ” ? Cunostintele astea .. pot fi ele impartasite, transmise prin cuvinte.. ? Sau sunt atat de intime si revelatorii incat e chiar interzis sa faci asa ceva? Ai mai vorbit si prin alte postari de asemenea informatii virtual inaccesibile.. as fi curios sa prind macar un strop din ele.

  8. Nu e vorba de mari secrete inițiatice, ci de mici secrete de fiecare zi ! Și care privesc viața discipolului, în cea mai mare parte.
    Alte ”cunoștințe din afara cursurilor” sunt, pur și simplu, înțelegerile care coboară asupra ta, în privința unor mari teme ale umanității, ca și cum ți s-ar deschide mintea, și care sunt încă în discuție printre filosofi sau spiritualiști, fără vreun folos. Desigur, dacă tu le-ai spune ce simți – și poate chiar o faci – ei nu te-ar asculta, pentru că tu ești un nimeni, fără o școală serioasă de teologie sau filosofie.
    O asemenea temă ar fi universalitatea lui Dumnezeu, și faptul că El nu ”preferă” doar o religie anume, iar pe celelalte le sortește focurilor iadului. Desigur, o anume religie – exemplu, cea creștină – poate fi modul lui de expresie cel mai aproape de esență, și o cale mai ușoară de a ajunge la desăvârșire, dar asta nu înseamnă că toți ceilalți credincioși sunt pe un drum greșit.

    Altă înțelegere ar fi aceea că, marile cursuri de ”inițiere” în tehnici energetice – cum ar fi Reiki – sunt, de fapt, drumuri înfundate din punct de vedere spiritual. Da, putem face și bine, la nivel energetic, dar trebuie să știm unde ne oprim. Dacă citim printre rânduri, de exemplu, cărțile unor maeștri reiki, ne dăm seama cât orgoliu și importanță de sine reiese de acolo, și cum discipolii sunt îndemnați să devină conștienți de importanța lor, ca niște mici zei. La fel e și în yoga, am simțit un asemenea orgoliu din partea practicanților la adresa celor ”neinițiați”, încât am fost, pur și simplu, uimită.
    Și nu e numai asta, dar aceste tehnici te învață, efectiv, că tu poți schimba realitatea (la gradele mari), adică, devii un fel de Dumnezeu. Și dau și dependență… Senzația că îți conduci viața și poți influența lucrurile devine ceva fără de care nu mai poți trăi. Eu una, când am renunțat, deși nu ajunsesem chiar atât de sus, ci abia pe la începutul urcușului, m-am simțit… nesigură, și lipsită de apărare ! Și eram disperată să găsesc o altă ”proptea” – o altă tehnică, mai ”benefică”, și care să o înlocuiască pe prima. Până când am înțeles că… eram de fapt, în sevraj !🙂

    Și multe alte astfel de înțelegeri mai mici, care apar pe moment, și nu le găsești în nici o carte. De exemplu, când am citit ”Codul lui Da Vinci”, am simțit că era… un mare balon de săpun ! Desigur, extrem de inteligent, de elaborat, dar… o construcție artificială ! Nu simțeam adevărul în acea carte. Și așa mi se întâmplă, în majoritatea cazurilor, când pun mâna pe o carte de spiritualitate, sau când ajung la vreun curs de spiritualitate. Simt esența, dacă au în ele adevăr, sau nu. Sau cel puțin, o simțeam când eram ”conectată”

    Ei, m-am întins cam mult ! Dar am vrut să înțelegi că nu e vorba de nici un mare secret, ci de lucruri pe care le știe toată lumea… dar, depinde cum le știe.

    Oricum, pot spune că acel student din poveste a simțit că totuși, fericirea și siguranța celor dragi era mai importantă decât toate secretele lumii.

    Iar am vorbit prea mult ! Dar oricum, nu am spus mari secrete.🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: