Posted by: childagain | December 17, 2013

Dumnezeul pe care îl iubim

Nu cu mult timp în urmă, mă întrebam dacă eu, așa cum se zice, Îl (mai) iubesc pe Dumnezeu. Desigur, în urmă cu câțiva ani, întrebarea aceasta ar fi fost superfluă – dar atunci eram încă un copil, care nu cunoscuse adevărata disperare – până la limitele ființei. Și, nici lipsa unui răspuns la rugăciuni… cel puțin, unul care să fie de folos.
Nu vreau să intru în dezbateri pe tema: de ce El nu răspunde atunci când avem cea mai mare nevoie, sau de ce nu ne arată El mai întâi iubirea pe care ne-o cere. Oricum, nu ar fi decât părerile noastre omenești, și oricât de justificate ar părea, desigur că El (considerând că e atât de perfect în înțelepciune pe cât se spune) ar putea găsi contraargumente. Până și noi, ca oameni limitați, am putea găsi contraargumente propriilor noastre idei, și atunci, El cu atât mai mult !
Dar, aș dori să clarific ce ar însemna, de fapt, să Îl iubim pe Dumnezeu, dincolo de faptele și întâmplările vieții noastre. Pentru asta însă, ar trebui să clarificăm mai întâi ce înseamnă El pentru noi, sau, cum Îl vedem noi.
Dacă Îl vedem exclusiv ca pe un Tată, sau Rege, sau sub orice altă personificare, desigur că nu l-am putea iubi atunci când am simți că El ne-a părăsit. Uneori ne mai putem iubi tații pământești în această situație, dar numai dacă suntem oameni adevărați, și numai întrucât știm că ei au greșit pentru că sunt ființe imperfecte și pline de slăbiciuni, ca și noi. Și oricum, iubirea aceasta va conține multă dezamăgire și îndepărtare, nu va mai fi nicicând ca la început.
Cu atât mai mult atunci când e vorba de un Tată crezut perfect, care se presupune că ar trebui să ne iubească necondiționat, și să ne mai și dovedească această iubire – mai ales atunci când avem cea mai multă nevoie ! Un Tată desăvârșit în iubire nu ne-ar lăsa să ajungem pe culmile disperării fără să ne întindă măcar un deget – chiar dacă noi am greșit. Pentru că ne iubește atât, și e desăvârșit, nu-i așa ? El nu este plin de slăbiciuni ca noi, și ar trebui să înțeleagă că noi nu suntem perfecți.
Așadar, imaginea aceasta de Tată iubitor nu ne ajută să Îl iubim necondiționat, atunci când El nu se conformează acestei imagini. Și nici o altă imgine descrisă de cărțile de religie !  Să fim serioși, cine ar putea iubi, de exemplu, un Stăpân cu o floare într-o mână, și un bici în cealaltă, gata să îl folosească la cea mai mică abatere ? Și care ne amenință cu pedeapsa unui iad veșnic pentru bietele noastre păcate făcute într-o simgură viață, cele mai multe din slăbiciune sau disperare ? Doar dacă nu ne căim, desigur, dar trebuie să facem asta chiar dacă nu ne stătea în putere să nu păcătuim, sau chiar dacă nu simțim căința, doar pentru a scăpa de îngrozitoarea pedeapsă.
Așadar, unui om cu o simțire bogată și o inteligență peste medie, aceste imagini nu i-ar trezi nici pe departe o iubire veșnică și necondiționată. Nici măcar o iubire normală, ca aceea pentru tații noștri pământești !
Așadar, trebuie să spunem că noi nu Îl iubim pe Dumnezeu ? Și în consecință, suntem damnați ?
Trebuie să mărturisesc că, în numele adevărului, mă împăcasem și cu această idee. Dacă nu putem mima o iubire ce nu există, sau nu mai există, întrucât a existat doar în legătură cu o imagine care ne-a hrănit ani de zile, și apoi s-a prăbușit… atunci, trebuie să acceptăm consecințele !
Dar apoi, am privit altfel lucrurile… Iubirea aceasta pentru Adevăr, dincolo de orice, oare ce ar putea însemna ? Iubirea în stare de orice sacrificiu pentru oameni și natură, creațiile Sale, oare ce ar putea însemna ? Faptul de a nu putea renunța la dreptele principii și la ajutorarea celorlalți, chiar și pe marginea prăpastiei, oare ce ar putea însemna ? Faptul de a dori să ajutăm fără a ne gândi chiar la nici o răsplată… (întrucât puțin ne mai pasă de ”dreapta răsplată din ceruri”, dacă pe pământ, atunci când am avut nevoie pentru ceilalți, nu am avut nici un dram)
Toate aceste moduri de a iubi aspecte și manifestări ale Lui, așa cum sunt pomenite în toate cărțile de spiritualitate, sunt de fapt, moduri de a-L iubi pe EL-Însuși. Toți oamenii care iubesc un asemenea aspect al Lui, înseamnă că Îl iubesc, și deci nu pot fi damnați. Și oricum, tradiția esoterică spune că El este dincolo de toate imaginile omenești, El este ”numai esență” – așa cum spune un mistic. Deci, poate că unii oameni nu mai pot iubi imaginile, dar în același timp, nu pot renunța la Esență.
Pot depune mărturie personal că, nici măcar în fața morții, nu aș putea renunța la a iubi Adevărul, Binele, Dreptatea, Frumosul, și a lupta pentru ele. Cred că aceste noțiuni ar rămâne în mine dincolo de toate iubirile pământești, și în acest sens, aș primi soarta lui Socrate ca pe un dar.
Desigur, Socrate a murit pentru un ideal, iar Hristos, pe de altă parte, s-a lăsat ucis din iubire pentru umanitate. Iubirea este, în fapt, cel mai înalt ideal – atunci când este și trăit.
Deci, poate că pentru unii oameni, Dumnezeul pe care Îl văd ei este unul mai abstract. Până la urmă – și aici voiam să ajung – cred că fiecare ni-l creem pe Dumnezeu în interiorul nostru, cu materialul fiecăruia. Și putem iubi numai ceea ce creem, sau înțelegem noi, și nu ceea ce ni se dă de-a gata. Mai ales după ce viața clatină aceste imagini pre-fabricate… Nu degeaba spunea un esoterist că ”singurul Dumnezeu veritabil este cel din interiorul nostru”.
Iar pe de altă parte, Iisus spune și El undeva că ”În casa Tatălui Meu sunt multe lăcașuri”. Câte un lăcaș pentru fiecare mod de a-L vedea pe Dumnezeu, și a lupta pentru El !
Și acum, ca o urmare logică, vine faptul că, fiecare am vrea să trăim la nivelul concepției noastre proprii despre Dumnezeu. Adică, dacă ar fi să gândim și să acționăm față de ceilalți așa cum presupunem că ar face-o El, am alege să trăim conform celui mai înalt ideal de Iubire, Bine și Frumos. Chiar dacă El – cel din imaginea veche –  nu ne-a răspns la rugăciuni, chiar dacă ne-a părăsit la nevoie, noi nu vom face asta față de ceilalți  – pentru că imaginea noastră proprie despre cum ar trebui să fie El, este cu totul alta. Noi vom fi întotdeauna alături de ceilalți atât cât vom putea – în limitele slăbiciunii noastre. Îi vom ajuta, îi vom sprijini și ne vom sacrifica pentru ei. Nu vom spune lucruri mari, pe care nu le vom putea justifica mai apoi. Ne vom mulțumi cu limitele noastre… Nu vom pretinde că suntem perfecți. Și nu vom aștepta răsplată – nici aici, nici Dincolo.
Și la urma-urmei, poate că acesta este un mod mai cinstit de a crede ! Fără zorzoane inutile.
Închei dorind din suflet să nu fi rănit unele suflete sensibile, care sunt încă legate de o anumită imagine, oricare ar fi ea. Pot spune doar că, imginea cea mai bună pentru fiecare este aceea care ne face pe noi-înșine mai buni. Iar la sfârșit, probabil că vom fi judecați în funcție de ea…

Responses

  1. scoate tu partea care se repeta

  2. 🙂 Nu știu ce se repetă, draga mea, dar am scris așa cum mi-a venit, nu am pretenția să fiu foarte literară, așa că…
    Acum sunt în așteptare. Aștept ce îmi va aduce viața.

    Ai stat vreodată pe o punte îngustă deasupra unui pârâu repede, văzând deja malul celălalt, dar nesigură dacă vei putea ajunge acolo ? Orice pas greșit te poate costa, puntea e fragilă,și abia se ține. De ajutor dinafară, nu mai spun: cine să se aventureze pe o așa punte ?🙂 (Apropos, eu știu ce spun, că am văzut punți din astea peste Ozana, lângă satul bunicii mele materne, și chiar am trecut peste ele, când eram copil. Dar, când suntem copii, totul e mai ușor ! Plus că aș prefera oricând o punte reală celei din viața mea.)

    Gata, tac ! Nu voi mai vorbi decât ca să spun dacă am trecut, sau nu, puntea.

  3. of, Flo ma refeream la comentul meu care ar fi trebuit sa fie un articol pe blogul meu dar nu m-au lasat azi pana dupa ora 20 sa-l public. Am vrut sa ma ajuti tu si sa-l publici la tine.
    dar acum nu mai am nevoie sa ma ajuti fiindca am facut-o deja, desi l-am scris devreme l-am putut activa doar dupa ora 20
    o sa revin sa te citesc fiindca azi si maine nu am timp, dar sper ca voi avea
    Imi pare rau ca sunt atat de egoista si ma gandesc numai la mine…

  4. iti doresc o punte intreaga, sigura si usor de trecut

    • Draga mea, tu nu ești niciodată egoistă ! Tu ești preocupată mereu de ceilalți, de cauzele celor mulți. Și eu sunt în general, afară de perioadele când trebuie să mă adun. Doar că, uneori, la mine ”adunatul” durează mai mult…

      O să arunc un ochi peste articolul tău, ca să mă rușinez și mai tare cât de egoistă sunt eu, gândindu-mă doar la viața și moartea mea.

      Te sărut !

  5. Abia acum am văzut comentariul tău precedent, pe care wordpressul l-a pus deoparte, pentru că e prea lung, probabil, și are și multe linkuri. Am încercat să îl public, dar n-a mers. Voi veni direct pe blogul tău.

  6. Eu mă gândeam odată, că Dumnezeu nu ne poate ajuta (uneori) pentru că are atâta nevoie de iubirea noastră și nu are parte de ea. Ca și cum am refuza ajutorul său.
    Dar, de fapt, cred că totul este parte dintr-un plan pe care nu-l înțelegem și trebuie doar să-i acceptăm derularea. Asta nu exclude suferința și restul. Am avut nopți în care îmi doream să nu se mai facă ziuă și să mă dezintegrez, să nu fiu nici măcar piatră. Când răsărea soarele, treceau… Și în momentul când nici soarele nu mă mai ajuta, s-au întâmplat lucruri care au schimbat situația. A fost ajutor de la alți oameni, a fost o decizie pe care a trebuit să o iau…

    • Poate ai dreptate într-un fel, dragă Lili, poate că El nu ne ajută pentru că noi nu Îl iubim îndeajuns. Dar, dacă e să ne gândim mai bine, asta ar fi mai mult o simțre omenească (”nu te ajut pentru că nu mă iubești, na !”🙂 ) El trebuie să știe că noi nu suntem capabili de iubirea aceea pe care o așteaptă El, doar suntem slabi și nevolnici. Și mai ales, atunci când suntem la greu, și El nu ne ajută pentru că așteaptă mai întâi să Îl iubim… oare cine ar iubi în asemenea condiții, la comandă ? Nu ar fi mai curând un sentiment servil, pentru a obține ceea ce ne dorim ? Dimpotrivă, atunci când El ne ajută necondiționat, în ciuda slăbiciunii și mizeriei noastre, sufletele noastre pot fi mișcate. Putem învăța, abia atunci, să iubim.

      Și eu cred că totul este mai curând parte dintr-un plan. Un plan al vieții și instruirii noastre bine pus la punct… doar că, noi nu consimțim întotdeauna la el ! Poate, câteodată ne mai simțim depășiți, mai avem nevoie de o pauză… Ca într-o școală de înalt nivel, la care nu poți fi tot timpul la înălțime.

      Îmi pare tare rău că ai trecut prin acele momente, Lili ! Și eu am avut astfel de nopți, și eu mi-am dorit uneori să nu mai vină dimineața… Și, nici acum nu știu cum le-am depășit ! În ultima vreme, știu că a fost doar ajutorul Fecioarei Maria. Simțeam efectiv cum îmi trimite liniște și alinare. Dar în trecut, nu mai țin minte. Desigur că au fost și oameni care m-au ajutat cu tot ce au putut – și cred că ăsta e un mare dar al vieții. Dar a fost, probabil, și conștiința faptului că am responsabilități, că am ființe în grijă, că eu nu-mi aparțin. Nu am voie să cad atât timp cât alții se țin de mine ca de un stâlp ! (Deși, ei nu știu ce fragil e stâlpul ăsta.) Și, cred că asta e valabil și pentru tine !

      Draga mea Lili, tot ce putem spera este să nu mai avem astfel de nopți ! Sau, chiar de le avem, să nu le mai simțim așa, să ne detașăm. În ultima vreme, am o liniște și o claritate stranie. Deși mă aflu pe marginea prăpastiei, văd foarte bine ce am de făcut… dacă reușesc să o trec.

      Mulțumesc pentru înțelegere, dragă Lili, și îți doresc… să depășești cu bine toate nopțile ! Și, mulțumesc și că ai împărtășit cu mine trăirile tale.

      • Eu am trecut. Ce va fi, nu cred că poate fi mai rău decât a fost, la nivel normal.
        Trebuie să treci și tu, nu ai cum altfel!

  7. Mulțumesc pentru încurajare, Lili ! Și, mă bucur din suflet că ai trecut.

    Din păcate, la mine nu este doar o problemă psihologică. Nu mai contează dacă mă iubește, sau nu, sau dacă El iubește omenirea în general. (A fost o perioadă când sufeream și pentru asta, dar a trecut.)
    Acum, este vorba pur și simplu de supraviețuire, de a ajunge până la ziua de mâine. Că nu mai am nici o bucurie din viața asta, și totul mi se pare doar o imensă povară și un calvar care nu se mai termină, deja m-am obișnuit. Poate că asta e ideea Lui despre fericirea pe care trebuie să o ofere celor care îi urmează poruncile ! Deja m-am obișnuit cu ”darurile” Lui.
    Dar, dincolo de asta, e vorba de lucruri foarte concrete. Am impresia că El (sau, cine o acționa în numele Lui acolo Sus) se ambiționează să ne demonstreze că cei ce vor să-L urmeze trebuie să urce cu hârzobul la cer – că vor, sau nu vor. Trebuie să li se ia tot ce au, chiar și bucuria vieții, ca să ajungă să urască lumea asta.
    Totuși socoteala asta a fost greșită, pentru că eu nu urăsc deloc lumea asta, așa plină de imperfecțiuni cum este. Îmi urăsc doar viața, și mi-am propus ca la următoarea reîncarnare (scuze dacă cred în asta), sau să nu cobor deloc, sau să cobor sub formă de lemn, care nu simte nimic, nu are pe nimeni de ocrotit, și nu trebuie să se străduie să supraviețuiască, pentru că pământul îi oferă totul.🙂

    Scuze pentru divagație, și din nou, îți mulțumesc pentru încurajare !
    Te îmbrățișez !

  8. Sper să ai sărbători liniștite!

  9. Draga mea Lili, simt că îți faci griji pentru mine, și îți mulțumesc din suflet ! Dar, nu trebuie. Sărbătorile mele vor fi chiar liniștite. Am luat deja câteva bunătăți de pus pe masă, după ce am reușit să mai căștig ceva bani; pentru ca băiatul meu să simtă că este Crăciunul.
    Îți doresc și ție să ai Sărbători de suflet, așa cum le dorești, alături de cei care contează ! Te pup !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: