Posted by: childagain | December 21, 2013

Winter light

Nu prea e în obiceiul meu să văd filme vechi,  sau, cel puțin, nu era până acum. Dar, de câteva zile, am descoperit că acestea pot fi pline de viață și de miez – mai mult decât filmele contemporane.  Cele din urmă excelează în acțiune, condiții tehnice, efecte speciale, dar foarte puține ”rămân” cu adevărat după ce le vezi – adică, mai rămâne ceva în suflet, de păstrat sau de întrebat. Majoritatea filmelor făcute în ultimii ani se aseamănă cu un ”fast-food”: satisfacție garantată (oarecum) timp de o oră – două, în funcție de durata lor, iar apoi… le uităm în secunda doi, și trecem la următorul. Desigur, există și excepții, și voi vorbi și despre ele, dacă mi se va cere (mai ales că în ultimul timp am făcut un fel de ”maraton” al filmelor 2012 – 2013, pentru băiatul meu).
Ceea ce voiam eu să spun însă este că, urmărind câteva filme de Ingmar Bergman, din anii  1950 – 1960, am fost surprinsă cât de pline de miez sunt ! Personajele sunt perfect conturate, veridice, scenele de viață – cu totul reale, deși se simte ”aerul de epocă” – dar se simte, în același timp, pulsul vieții, realitatea ”epocii”. Și, după ce le privești, îți ”rămân”; fără să vrei, te gândești mai departe, te gândești, de fapt, cum ai fi reacționat tu-însuți în acele situații – care sunt general-umane.
Ca să trec la exemple, am început cu ”Fragii sălbatici”, a cărui recomandare am găsit-o aici  (mulțumesc ”Artelor și științelor vieții”), apoi am continuat cu ”A șaptea pecete”, ”Persona”, și finalmente (dar nu cel din urmă) – ”Lumină de iarnă”. Acesta mi s-a părut cel mai plin de miez, și mai dens în idei și trăiri, deși criticii consideră că ”Persona” ar fi filmul definitor al carierei lui Bergman.
Ca să nu mă lungesc prea mult, și să vă las și plăcerea vizionării (dacă vă încumetați să vizionați un film alb -negru), voi spune doar că este vorba despre o zi din viața unui pastor al unei mici parohii suedeze. Un pastor fământat de îndoieli în privința credinței sale, și care nu mai știe dacă ceea ce le spune el enoriașilor reprezintă un mare adevăr, sau o imensă iluzie. Ca dovadă, atunci când trebuie să consoleze un om disperat, aflat pe pragul sinuciderii, pur și simplu, el nu îl poate asigura că Dumnezeu va rezolva totul, și în schimb, îi mărturisește propriile sale îndoieli, temerea că viața sa a fost pe o cale greșită încă de la început.
Desigur că nu face bine, pentru că omul se sinucide (și aici, trebuie să ne punem întrebarea dacă uneori o minciună liniștitoare nu e preferabilă unui adevăr dureros), și totuși, el nu poate face altceva decât să meargă înainte mașinal, făcând și spunând aceleași lucruri în care nu mai crede.
De fapt, o altă problemă a sa ar fi lipsa capacității de a iubi și  a simți compasiune – o uscăciune sufletească resimțită dureros chiar și de el-însuși, și cauzată de moartea soției sale, singura persoană pe care o iubise cu adevărat. Aici trebuie să ne punem serios întrebarea dacă totuși, acei ce iubesc cu toată ființa lor o singură persoană, iubesc în fapt, cu adevărat… Întrucât iubirea ar trebuie să fie o stare, o capacitate de a ne revărsa în afară, și a empatiza cu ceilalți, și nu o închidere într-o ”cămăruță” îngustă, accesibilă unei singure persoane.
Mult mai aproape de iubirea creștină necondiționată apare în acest sens învățătoarea (aproape) atee a satului, care îl iubea de câțiva ani pe pastor în ciuda uscăciunii sale, a jignirilor și lipsei de înțelegere cu care o trata; și care îi iubea și pe copiii pe care îi învăța, legând cu ei o relație caldă.  Și care… chiar se ruga uneori – probabil, mai sincer decât pastorul ! Cred că de fapt, ea voia cu disperare să descopere că El există, că există Cineva care ne răspunde. Tematica interioară  a filmului ar fi, de fapt, tăcerea lui Dumnezeu. Și pastorul, și învățătoarea, și ajutorul lui din biserică, încercau să înțeleagă de ce există această tăcere… sau dacă.în spatele tăcerii, se află totuși Cineva.
Desigur, filmul este mult mai complex decât se poate spune în câteva cuvinte, și e mult mai bine să fie urmărit, decât povestit. Iată-l, pentru cei care se încumetă:

Sau: http://filmehd.net/nattvardsgasterna-1962-filme-online.html

În speranța că nu v-am plictisit prea mult, vă urez un weekend frumos, cu gânduri bune, și… fie să aveți totdeauna răspunsuri la întrebările voastre ! Să nu fiți întâmpinați de tăcere…

Responses

  1. Mi-a plăcut aplecarea cu care te-ai oprit la filmul Persona. As fi curios sa stiu daca ai văzut si “Fanny si Alexander”. Mie mi se pare ca e cea mai complexa creatie a lui Bergman, in sensul ca imbina sondajul psihologic cu reflectia moral-filosofica si observatia socio-etnografica. Un exemplu magistral de imbinare a specificului național cu elemente universal valabile. Cred ca este si filmul sau cel mai indragit de suedezi. Si pt ca începe episodul magistral ce surprinde sărbătorirea Craciunului intr-o familie suedeza, nu e de mirare ca, in fiecare an, in preajma acestei sărbători, filmul (lung de trei ore) e transmis la tv. O imbinare de tragic si veselie, dureri si bucurii. Pe acestea din urma vreau sa ți le transmit acum când îți urez Craciun fericit sau, pe limba concetatenilor mei, God Jul och Gott Nytt År!

  2. Mulțumesc din suflet, d-le Onaca ! Nu am văzut ”Fanny și Alexander”, dar dacă mi l-ați recomandat atât de câlduros, voi face tot posibilul să îl văd. Oricum, pot spune că m-am îndrăgostit de stilul lui Ingmar Bergman, care reflectă un spirit profund, preocupat de întrebările fundamentale ale existenței noastre.

    Și ”Persona” mi-a plăcut, și eu am văzut în acel film chiar un caz clinic (defornare profesională🙂 ), dar pe de altă parte, ca întotdeauna, cazurile clinice pornesc de la o deficiență, sau o ”greșită structurare” a sufletului.
    În cazul acelei femei, era vorba de o acută lipsă de iubire, o enormă uscăciune sufletească. Ca și pastorul din ”lumină de iarnă”, dar în alt registru, desigur ! El alesese să își ”înmoaie uscăciunea” lucrând pentru Dumnezeu (deși un reprezentant al Lui fără iubire poate face mai mult rău decât bine), pe când actrița dn ”Persona” a ales să fie mai autentică… tăcând. Nemaifiind nevoită să declare sentimente pe care nu le avea…

    Crăciun fericit și dv, oriunde v-ați afla, și din nou, mulțumesc pentru urările calde ! Și, promit să văd ”Fanny și Alexander”.🙂

  3. ….tacerea este contemplatie .Tacand constructiv te poti apropia oarecum de o intelegere a asa zisei iubiri -insa niciodata nu cred ca noi oamenii o vom putea atinge …suntem imperfecti …Cu drag , sarbatori in pace si iubire . Craciun fericit

  4. Draga mea Trezire, tu te referi la acea Tăcere care ne leagă cu Totul ! Aceea e cu totul altceva, nu e doar o tăcere, este și o liniște profundă, și înțelegere, și… da, iubire ! În acea tăcere pe care o atingem noi, atât cât reușim, putem simți iubire și compasiune pentru toate ființele. Desigur, așa cum ai spus și tu, în limitele noastre ! Dar, eu cred că este de-ajuns și să ne aflăm pe drum, nimeni nu ne pretinde de la început o iubire perfectă.

    În film, însă, era vorba de o altă tăcere – de aceea pe care nu o înțelegem. De tăcerea cu care sunt întâmpinate întrebările noastre profunde și arzătoare. Însă, probabil că și aceste întrebări își vor afla răspunsul cândva, atunci când vom fi noi mai ”copți”. Eu am înțeles că, întrebărilor și cererilor noastre li se poate răspunde și prin… simțiri, senzații ! Ni se trimite o stare de liniște și ușurare fără motiv, și atunci, înțelegem că întrebările și cererile noastre au fost ”luate în cont”, și probabil vom primi cândva răspunsul.

    Mulțumesc pentru bunele urări, Sărbători liniștite și fericite și ție, draga mea!

  5. E o situație foarte grea: să nu-L simți pe Dumnezeu în nimic…

  6. De fapt, e o stare, care la unii e trecătoare, dar la alții durează întreaga viață ! Și, sunt și aici mai multe nuanțe… De exemplu, poți să Îl simți, dar să nu Îl înțelegi. Sau, să aștepți un răspuns concret, și să primești doar unul interior, din senzații. Oricum, și un răspuns interior e bun, pentru că îți menține speranța că situația e ”sub control”.

    Dar în film era vorba efectiv de oameni care nu Îl simțeau, nu primeau nici un răspuns. Pentru pastor, am ajuns totuși la o explicație de ce se întâmpla așa: probabil, din cauza uscăciunii lui interioare, a lipsei lui de iubire. Un om rece și sec în interior nu are cum simți nici măcar ce simt ceilalți, darmite Dumnezeu !

    Sau poate, în viețile noastre trebuie să existe în mod obligatoriu o perioadă în care să nu primim răspunsuri. Este cea mai mare încercare: să fim lăsați pe cont propriu. Doar să nu dureze prea mult, pentru că altfel, oamenii își pierd speranța, ca acel pescar din film, care s-a sinucis deși avea o familie, și nu era foarte sărac. Dar în absența credinței că există Cineva care ne apără și se ocupă de toate pentru noi, ne simțim foarte nesiguri, la cheremul tuturor forțelor oarbe, Pescarul acela nu a mai suportat acea nesiguranță, sentimentul acela de singurătate sfâșietoare… de a fi singuri în Univers.
    Cu adevărat, e un film foarte bun, și ți-l recomand cu căldură !

    Te sărut, Sărbători fericite !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: