Posted by: childagain | January 8, 2014

Experiment

Poate, în cele ce urmează, mulți vor considera că mi-am depășit ”măsura” și puțina-mi înțelepciune, și am intrat într-un teritoriu nepermis. Poate alții vor spune că am fost doar inoportună, sau că îmi pun probleme teoretice și de prea puțin folos practic. Alții, vor spune că sunt, pur și simplu ignorantă și lipsită de răbdare pentru a afla răspunsurile adevărate, la timpul potrivit. Poate vor mai fi și alte păreri, din aceeași gamă…
Ce pot să spun este că, probabil, fiecare va avea dreptate, în felul său. Îmi recunosc ignoranța și lipsa de răbdare, și mi le asum. Pot să accept și faptul că, probabil, nu aveam dreptul să vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc (încă). Dar, după cum se știe, am depășit demult etapa ”nu ai voie, atunci trebuie să mori de frică” (asta în cazul în care am trăit-o vreodată). Ar mai rămâne doar (eventuala) lipsă de respect față de o înțelepciune mai mare decât a noastră, și pe care nu o putem cuprinde cu mintea noastră omenească. Dar, iarăși spun… o asemenea înțelepciune, desăvârșită, ar înțelege măruntele noastre frământări, și întrebările izvorâte din multe dureri ! În cazul în care s-ar apleca asupra lor…
Deci, ca să revin la tema acestui articol, îmi propun (și vă propun) un experiment. Dacă, să zicem, printr-o minune, sau într-o realitate alternativă, sau unde vreți voi, vi s-ar oferi posibilitatea să vegheați asupra unei lumi, presupus mai puțin înțeleaptă decât voi, cum ați face-o ? Adică, dacă v-ați vedea în postura de mici zei.
Scopul acestui experiment nu este trezirea unui orgoliu pueril, sau trăirea viselor din copilărie de a deveni eroi invincibili și salvatori ai lumii. Nu, scopul este doar… de a afla și alte răspunsuri la o întrebare care nu prea își poate găsi răspuns. Oricât de trunchiate, puerile sau ”pe dinafară” ar fi aceste răspunsuri, ele ar reflecta doar… umanitatea noastră, și felul nostru de a vedea lucrurile. Așa puerili și neînțelepți cum suntem, și de multe ori, depășiți de situații, noi suntem totuși cei asupra cărora se reflectă veghea și ocrotirea celor cerești, mai presus de noi – atât la nivel individual, cât și la nivel de națiuni, grupuri de națiuni, sau chiar planetă. Și tocmai de aceea, poate că, așa ignoranți cum suntem, avem dreptul să ne închipuim măcar, cum ne veghează ei, și respectiv, cum am face-o noi, aflați într-o poziție similară.
Așadar, după cum spuneam, oare ce am face noi dacă deodată ni s-ar oferi, sau poate ni s-ar impune drept sarcină, de a veghea asupra unei lumi mai ”puerile” decât noi ? Și dacă am avea și niște reguli stricte de urmat – de exemplu, intervențiile să fie minime și abia observabile, iar în cea mai mare parte să lăsăm lucrurile să se desfășoare natural, fără intervenția noastră ? Și totuși, noi ar trebui să ajutăm acea lume să evolueze !
Putem să ne închipuim, oarecum, această situație, dacă am privit vreodată, măcar în copilărie, vreun mușuroi de furnici, încercând să „ajutăm” micuțele furnicuțe să își ducă poverile. Eu mărturisesc că am mai și ”trișat”, și când vedeam că una se chinuie tare cu o sarcină mare, o luam pe un fir de iarbă și o duceam ceva mai departe, pe direcția ei. Acum, nu că furnicuțele mi-ar fi mulțumit🙂 , sau măcar ar fi apreciat (eu cred chiar că se speriau, deși intenția mea era bună🙂 ), dar sincer, nu vedeam cum altfel le-aș fi putut ajuta.
La fel și cu melcii care rămâneau pe cărare după ploaie: eu totdeauna când văd un asemenea melc îl iau din drum, și îl duc în iarbă, de cealaltă parte a drumului. El nu știe că, dacă va rămâne acolo, va fi câlcat în picioare, dar eu știu🙂 , așa că. îi fac binele fără voia lui.
Dar acum, să ne închipuim că melcii și furnicuțele ar fi dotate cu rațiune și sensibilitate, că și-ar pune întrebări despre natura ajutorului nostru, și de ce nu îi ajutăm altfel, așa cum simt ei că ar fi bine… Poate că, s-ar întreba chiar dacă îi iubim, sau nu, și care este scopul ajutorului pe care li-l dăm. Sau poate, s-ar întreba chiar de ce nu îi ajutăm atunci când au ei cea mai mare nevoie, și nu doar când credem noi că au nevoie…  Sau, în alte cazuri, de ce nu îi ajutăm deloc, ca ființe superioare ce suntem, ci îi lăsăm să se chinuie cu poverile lor, în scopul ”evoluției”. Dar, atunci când ei înțeleg și simt altfel evoluția, poate că „școala” noastră merge în paralel cu percepția lor…
Iată doar câteva probleme care ar putea apărea în cazul în care am fi puși, dintr-o dată, în situația de a veghea asupra unei lumi aflate puțin mai jos pe scara evoluției. Dar noi, fiind ființe iubitoare (se presupune că ființele superioare sunt pline de iubire), nu am putea rezista multă vreme privind zbaterile micilor furnicuțe, fără a le acorda fie și un minim ajutor, în ciuda legii minimei intervenții. Poate uneori, chiar am mai trece cu vederea această lege… (Eu una, sigur așa aș face.🙂 ) Și, chiar dacă superiorii noștri ne-ar atrage atenția să nu ne implicăm prea mult, sub amenințarea coborârii noastre în grad, și chiar a unor pedepse, eu cred că niște ființe pline de iubire ar accepta aceste consecințe, doar pentru a ajuta niște neputincioși.
Desigur, se știe că uneori, ajutorul dat fără înțelepciune poate face mai mult rău, ș.a.m.d. Dar eu, cel puțin, aș prefera să fac răul făcând prea mult bine – paradox, nu ? – decât să fac binele nefăcând nimic. Ei, aici e un punct în dezbatere, de aceea aș fi bucuroasă să aud mai multe păreri ! Se spune că femeile sunt prea tributare laturii emoționale, și de aceea nu ar fi lideri buni. Dar, pe de altă parte, privind în istorie, se vede că războaiele și toate atrocitățile istorice au fost comise de bărbați prea tributari laturii logice. Acum, nu vreau să absolutizez, vreau doar să spun că trebuie să existe un echilibru între cele două laturi.
Dar de fapt, aici nu era vorba de masculin sau feminin, ci de felul cum ar reacționa o ființă umană în cazul în care ar fi pusă să ajute una sau mai multe ființe aflate pe o treaptă inferioară. Prin analogie, desigur, cu ființele cerești care ne ajută, sau ar trebui să ne ajute, pe noi.
Poate că m-am întins prea mult, și îmi cer scuze ! Dar înțelesul e simplu. Fiecare își poate închipui cum ar reacționa el-însuși în situația dată. I-am pune furnicuței nu știu câte piedici în cale, ajutând-o (relativ) să își dezvolte capacitățile (și uneori cu riscul de a ucide-o), sau am ajuta-o când ar fi în nevoie ? Sau poate, și una și alta, dar ar trebui să avem o înțelepciune care uneori ne depășește, pentru a ști exact când și cât să intervenim.
Ei, iată un adevărat experiment ! Poate că, nici la nouăzeci de ani nu am fi siguri că am răspuns corect…

Responses

  1. ..imi place ..nu suntem robotei ..gandim ..

  2. Și eu mă bucur că, un suflet cu adevărat luminat, înțelege spiritul acestei postări, care nu exclude respectul, și înțelege și dorința altuia de a înțelege…🙂

    Cât despre gândire, am citit o interpretare a părintelui Steinhardt la scena evanghelică a întîlnirii lui Iisus cu femeia samarineancă, și el spunea acolo că Domnului i-a plăcut istețimea ei, și faptul că era îndrăzneață (adică, îndrăznea să gândească la teme serioase, cum era neclaritatea asupra celui mai bun loc de rugăciune), și nu se lăsa intimidată… până ce nu a recunoscut Cine era El. Și, El a băut din vasul ei, deși era ”necurată” în ochii iudeilor drept-credincioși, și mai avusese și nu știu câți bărbați.
    Îți recomand cu toată căldura cartea ”Dăruind vei dobândi” de N; Steinhardt (dacă nu ai citit-o deja), pentru că, părintele are acolo niște explicații grozave asupra Evangheliei, și multe alte cuvinte de învățătură.

    Te îmbrățișez, mulțumesc de trecere !

  3. Multumesc cu drag , am citit acest uluitor Parinte …Axa spre intelepciune , ce gandim , ce vorbim , ce facem cu viata noastra . Stii care este intrebarea mea ? Exista timp ? Stiu ca nu exista real , insa imi ramane totusi o intrebare ..si daca nu exista noi unde ne aflam situati in acest caz ? …si totusi timpul nu exista ..suntem creati de vesnicie …da …gandim ..Imbratisari si de la mine 🙂

  4. Gândești chiar departe, dragă Trezire ! Asta-i o întrebare pe care și-au pus-o mulți filosofi, teologi, și chiar fizicieni.
    Se pare că depinde de la ce nivel privești. La nivelul nostru uman, tridimensional, timpul există, adică, există curgerea liniară, pentru că așa am fost ”construiți” noi să o percepem. Dar, începând de la patru dimensiuni în sus, se pare că și timpul apare altfel – adică, mai multe momente în timp ar putea fi percepute simultan. Nu mai spun de nivelul divin – care o fi acela – pentru o Ființă Divină timpul nu ar exista, ci toate epocile ar fi simultane și întrepătrunse. Unii clarvăzători cu har, aceia care pot vedea în trecut sau în viitor, percep și ei mai multe dimensiuni, de aceea dau preziceri exacte. (Deși, viitorul se pare că există doar sub formă de variante alternative, și depinde de noi pe care o aducem la viață. Dovadă, povestea lui Iona, care s-a supărat că Dumnezeu nu a ”respectat” viitorul prezis de El-însuși.)

    Ei, e un subiect tare vast, și… uite, mi-ai dat o idee ! Am putea face o postare pe această temă. Dacă vrei, îmi poți trimite ideile tale prin mail, mai pun și eu de la mine, și om vedea ce iese ! Oricum, știu că adevărații cunoscători vor râde de neștiința noastră, dar e bine și așa, măcar să facem oamenii să gândească.🙂
    Dar dacă nu ți se pare potrivit să contribui, nu mă supăr, înțeleg că fiecare are punctul lui de vedere;

    Încă o dată, pup !

  5. …te rog sa-mi trimiti adresa de mail pentru ca leptopul meu a fost virusat si mi-am pierdut arhiva ..am sa iti dau cateva date de prin mintea mea ..si voi astepta un articol ….Imi plac oamenii care nu se mint pe ei insasi si spun ceea ce gandesc liber …fara sa le pese de judecata altora …pupici si de la mine

    • Mă bucur că ai luat această hotărâre, Trezire !
      Uite mailul meu: frrossuf@gmail.com

      O să spunem tot ce ne trece prin cap în acest articol, și dacă unii vor strâmba din nas, asta e !🙂

      Pup, și seară-bună !

    • Nu am primit încă ideile tale pe mail, dar nu-i nimic, eu o sa incep articolul, dar poate exista și o urmare, atunci când voi primi mailul tău.

  6. Eu una, sigur nu aș vrea să am o asemenea răspundere… dar cred că aș ajuta furnicile. Când eram mică, îngropam muștele moarte.

    • … iar eu gargaritele(buburuze) ca mi-s tare dragi…🙂 lovesc doar tântarii, restu’ insectelor le “gonesc” afar’!

      • Ești într-un gând cu mine, dragă Melanie ! Și eu încerc, pe cât posibil, să păstrez în viață regnul insectelor🙂, și mai încerc să îl conving și pe băiatul meu.
        Dar cu țânțarii e altceva, ei sunt agresivi, și atunci sunt nevoită să îi omor. Chiar dacă nu pentru mine, că eu sunt așa de bună, că nici țânțarii nu mă vor😉 (oi avea vreun antigen ciudat în sânge), dar pentru ceilalți din casă !

        Mă bucur de trecere, bonne nuit !

  7. Cred că nimeni nu ar vrea, la început, dar s-ar putea să vină o vreme când să trebuiască. Poate nu acum, poate nu devreme, dar…
    Și eu cred că tu le-ai ajuta, nici un om cu suflet nu ar putea face altfel ! Poate, acei care ar sta deoparte sunt extrem de intelectuali și logici, și ar vedea foarte clar doar consecințele raționale ale unui ajutor nepermis. Dar, iarăși mă gândesc… oare Divinitatea o vrea să fim mai întâi foarte înțelepți, sau foarte iubitori ?

    E simpatic că îngropai muștele moarte, uite, eu la asta nu m-am gândit !🙂 În schimb, când m-am mai mărit, încercam pe cât posibil să nu mai omor muștele băgărețe, ci să le prind și să le arunc înapoi pe geam. Mai fac și acum asta, dovadă că nu m-am maturizat prea mult !🙂

    Te pup, mă bucur că am auzit părerea ta !

  8. Hai in clubul happy!

  9. Mulțumesc, acum chiar sunt pe cale de a fi… happy !🙂

  10. […] vrut sa continui aici raspunsul la ideea interesanta a acestui articol  timid dar intr-o directie opusa ca sa intregesc tot spectrul […]

  11. Dacă mai-marii vostri vă vor spune: ‚Iată, împărătia este în cer’, vă vor întrece păsările cerurilor. Dacă vă vor spune că e în mare, atunci pestii vă vor lua-o înainte. Dar împărătia este înăuntrul vostru si în afara voastră. Când vă veti cunoaste, atunci veti fi cunoscuti si veti stii că sunteti fiii Tatălui cel Viu. Dar dacă nu veti ajunge să vă cunoasteti, atunci veti fi în nerodire si veti fi însăsi nerodirea.”

  12. Drăguța mea, iarăși wordpressul nu m-a mai lăsat să postez alte comentarii la tine, așa că îți răspund aici în continuare la articolul tău, urmând să încerc să revin mai tîrziu la tine.

    E adevărat ceea ce spui despre manipularea omului în societatea de consum pentru a acumula bunuri care nu îi sunt necesare, și a rămâne într-o schemă de viață neroditoare, care folosește doar sistemului. Mulți filosofi sociali au observat lucrul acesta, dar, ei nu au dat nici o soluție. Cel puțin, din câte știu eu…
    Eu cred totuși că această ”manipulare” nu ar putea exista fără consimțământul celor manipulați. De exemplu, dacă nu vor să fie manipulați, să nu se uite la reclame ! Și, să nu cumpere lucruri inutile numai pentru că ”așa e trendul” sau pentru că are și vecinul. Eu zic că e vorba mai mult de comoditate, conformism, și dorința leneșă de a-i lăsa pe alții să gândească în locul lor, pentru a-i scuti de efort. Cu alte cuvinte, de nivelul spiritual, care e destul de scăzut. Asta e boala societății, iar restul sunt doar simptome ! Degeaba acuzăm sistemul, când el e construit tot de oameni, cu un nivel spiritual mediocru, deși foarte inteligenți. Inteligență folosită doar pentru a trăi ei mai bine, aici și acum… Dacă oamenii se schimbă, dacă ei vor voi cu adevărat să evolueze, să iasă din cercul îngust al necesităților imediate, atunci, în timp, se va schimba și sistemul.
    Deși, partea cu necesitățile imediate e foarte discutabilă (și eu știu foarte bine asta !)

  13. Adică, dacă un om nu are asigurate măcar necesitățile de bază: hrană, acoperiș, siguranța zilei de mâine, cum se va putea el gândi mai departe, la țeluri spirituale, și la ajutorarea celor mulți ? Aici zic eu că ar interveni eventualul rol benefic al sistemului: în asigurarea acestor necesități de bază. Dacă sistemul nu e în stare să facă asta, atunci, nu e viabil ! După cum s-a dovedit în istorie. când toate societățile exploatatoare s-au destrămat după un timp.
    Și societatea actuală se bazează pe un fel de exploatare, mai subtilă, dar omniprezentă: cea economică. Atunci când omul nu are un salariu decent pentru a-și asigura ziua de mâine. el recurge la împrumuturi, și rămâne îndatorat la bănci, care de fapt, dețin controlul. Valabil și la nivel de indivizi, și de state ! Oamenii și națiunile muncesc pentru a plăti băncile, și nu pentru folosul lor propriu. Ei sunt intenționat menținuți în sărăcie, pentru a avea nevoie de bănci, și a intra în schema sistemului.
    Asta e adevărata manipulare, iar cea psihologică e doar un adaus, la care oamenii ar putea renunța cu ușurință, dacă ar voi – după cum am spus. Însă, cei care acceptă această manipulare psihologică prin reclame sunt aceia care au deja îndeajuns și își pot permite să cheltuie pe lucruri inutile. Ei sunt acei ”săraci pe dinăuntru și bogați pe dinafară”. Ceilalți, cei care sunt chiar săraci după criteriile societății (și în termenul de ”sărac” îi includ și pe cei care, deși aparent au cele necesare, muncesc toată viața doar ca să își asigure ziua de mâine, fără a -și putea permite mai mult), sunt imuni la manipularea psihologică, pentru că ei oricum nu își permit să cumpere orice.
    Deci, iată mai multe nivele ale manipulării, și exploatării ! După cum ziceam, și acest sistem, întrucât e bazat pe exploatare, va dispărea cândva, deși nu puteam face predicții exacte. La scara istoriei, câteva sute de ani nu înseamnă mare lucru. Poate nepoții noștri vor apuca o nouă societate… dacă noi sădim acum mici semințe.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: