Posted by: childagain | February 16, 2014

Clubul Happy, sau despre alți oameni valoroși ai vieții mele

Revin după ceva vreme, necesară clarificării situației mele profesionale, pentru a vorbi despre un subiect drag mie, și înrudit cu cele de dinainte: despre minunații mei pacienți – care nu îmi sunt doar pacienți, ci și prieteni. Pentru cine nu știe încă, eu sunt medic generalist ajuns pe meleaguri franceze, și care a avut multe de pătimit în vremurile de început. Toate obstacolele și ghinioanele ce se pot închipui unui medic începător pe alte meleaguri nu m-au ocolit defel; ba chiar, cred că destinul a năcocit și altele noi, special pentru mine.🙂 Am avut chiar perioade în care credeam că am depășit limita suportabilului… De aceea, cred, ideea mea despre destin s-a schimbat, și nu în bine, și chiar și credința mea s-a transformat radical. Nu a dispărut, ci doar s-a transformat – dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
După cum spuneam, ca o continuare a postării mele despre oamenii frumoși din viața mea, și în același timp, pentru a răspunde temei propusă de Clubul Happy, am hotărât să vorbesc, măcar în linii mari, despre acei oameni care îmi umplu viața, și fără de care nu aș fi devenit un medic adevărat, ci doar unul corect: pacienții mei.
Întrucât acum mă aflu în Franța, și cele mai importante ultime întâmplări profesionale din viața mea au avut loc aici, voi vorbi cu precădere despre pacienții de aici; dar trebuie să spun că, toată viața mea, am avut parte de pacienți extraordinari, pe care i-am iubit, și care m-au iubit, și care, de exemplu, la plecarea mea din România, au fost foarte triști, și mi-au spus că nu vor mai găsi pe nimeni  să mă înlocuiască. Și, știu că nu se refereau la a găsi un nou medic de familie… Poate că acesta a fost păcatul meu, pe care l-am ispășit apoi îndelung pe meleaguri străine: faptul că am părăsit acei pacienți care mă iubeau. Deși, am avut și circumstanțe atenuante: nu poți trăi toată viața la limită, de la o lună la alta, și lăsându-ți părinții să muncească încă peste pensie ca să poată trăi, deși au muncit și până atunci, toată viața lor.
Dar, lăsând această mică paranteză, am promis că voi vorbi despre pacienții de aici. Contrar a ceea ce se spune despre francezi, ei nu sunt deloc reci, și nici închiși. Dimpotrivă, sunt oameni extrem de calzi și de comunicativi, ca și românii, și care, atunci când văd că îi asculți cu adevărat, îți oferă toată viața lor pe tavă. Ca și în România, consultațiile mele nu constă doar în stricta prescriere de sfaturi și prescripții profesionale, ci se transformă în mici discuții amicale, despre familiile lor, viețile lor, planurile lor de viitor. Cu unii dintre ei, mai inteligenți și introspectivi, abordăm chiar teme psihologice și spirituale.
Se pare că tocmai acest aspect le lipsește medicilor francezi, și de aceea pacienții sunt foarte încântați atunci când întâlnesc pe cineva care chiar îi ascultă. Dar, dincolo de asta, rămân calitățile lor umane, care se simt pe dată, după ce se depășește perioada de acomodare. Încrederea – cred că nu mulți dintre ai noștri ar acorda încredere necondiționată unui medic străin; apoi, căldura, solicitudinea, prietenia chiar ! Atunci când îi întâlnesc în afara cabinetului, aceste întâlniri nu sunt deloc formale, ci par regăsiri ale unor prieteni vechi.
Însă, cea mai mare dovadă de iubire și încredere din partea lor am avut-o în perioada cea mai neagră a vieții mele – adică, în ultimele luni – când am fost nevoită să iau hotărârea de a închide cabinetul, din cauză că încasările erau cu mult sub limita datoriilor către stat. Aici există o ctegorie de pacienți care sunt, ca să le spunem așa, cazuri sociale, iar consultațiile lor sunt plătite de către Casa de Asigurări, la un anumit interval, ce poate ajunge și până la două luni. Majoritatea pacienților mei (care oricum nu sunt foarte mulți) făceau parte din această categorie… Și atunci, vă puteți închipui cât de bine mă puteam descurca, atunci când datoriile de plătit către stat ajungeau mereu la dată fixă, dar majoritatea încasărilor mele veneau peste două luni.
Ei, și atunci, am fost nevoită să iau această hotărâre, pentru că nu mai aveam nici din ce plăti chiriile. Iar reacția lor a fost cu totul înduioșătoare ! Toți au fost întristați, două paciente chiar au plâns pentru că le părăseam (dacă eram în România nu ar fi părut așa de mirare, dar aici, în altă țară…), și toți, absolut toți, și-au exprimat sprijinul ! Unii au vrut să facă o petiție să primesc ajutor financiar de la stat (dragii de ei, nu știau ei cum merge sistemul), alții mi-au oferit ajutorul lor personal. ”Doamna doctor, puteți veni la noi, dacă aveți nevoie de ceva.” Cum să nu ți se pună un nod în gât când vezi că acești oameni te-au adoptat, cu bune și cu rele, și te consideră de-a lor ! Cum să nu vezi Divinul din ei !
În această perioadă grea am primit și sprijinul nesperat al unui coleg francez, un om deosebit de cald și de distins, care a vorbit pentru mine, pentru a fi primită ca un al treilea asociat la un cabinet de grup din același cartier cu mine, în locul unui medic care ieșea la pensie. A fost un gest atât de cald și neașteptat, încât pur și simplu, m-a mișcat până în profunzime. Iată că frncezii nu sunt reci ! Iată că nu sunt xenofobi – sau, cel puțin, nu toți ! Ei prețuiesc calitățile umane simple – ca noi toți.
Acest medic francez care m-a ajutat era cunoscut și drept un om foarte credincios, un catolic fervent, și activa în unele asociații de voluntari pentru persoanele defavorizate. De fapt, de când l-am întâlnit, am simțit în el o căldură umană, și o preocupare pentru sufletele celorlalți, dincolo de aspectul profesional.
După spusele unei dragi paciente de-a mea de origine spaniolă (am și spanioli, irlandezi, chinezi), se pare că Fecioara a răspuns rugăciunilor mele, ajutându-mă printr-un om care și el o asculta. Vă închipuiți, deci, bucuria dragilor mei pacienți, atunci când i-am anunțat că voi reveni peste o lună și jumătate, în același cartier ! Majoritatea nici nu și-au luat dosarele înapoi, deși în acest interval eu nu îi pot consulta. (Și, la cât de tipicari sunt francezii, și la ce preț pun ei pe acte, asta spune ceva !)
Iată, pe scurt, întâmplările mele, și oamenii minunați din viața mea, dincolo de familie și prieteni. Ca să vorbesc mai mult despre ei – aliniindu-mă scopului descris de Clubul Happy de a vorbi despre oameni care au realizat ceva în viețile lor – mă voi rezuma doar la trei cazuri, deși toți sunt minunați, și au luptat din greu în viețile lor. Mă voi referi deci, la doi dependenți de droguri (da, aici este o situație des întâlnită, și se dau tratamente de durată cu opiacee după ce pacienții ies din clinici), care au avut voința și curajul de a încerca să se elibereze de aservire. Contrar a ceea ce se poate crede, sunt oameni foarte decenți și bine-crescuți, deși unul dintre ei este un fost pușcăriaș, și nu vor decât să fie tratați omenește, cu respect și adevărat interes pentru sănătatea lor. Ei înțeleg foarte bine diferența dintre situația când chiar vrei să faci ceva pentru ei, și când doar le dai prescripția în continuare. Eu, mărturisesc, nici nu am făcut mare lucru față de alți medici, ci doar i-am încurajat să lupte pentru sănătatea lor, și le-am trezit stima de sine. Ei singuri au luat hotărârea de a se interna din nou într-o clinică, de data aceasta pentru a fi ajutați să reducă tratamentul cu morfinicul care i-a ajutat să scape de dependența de droguri. Și acesta este un lucru mare în situația lor – pentru că. se știe că lucrul cel mai greu este să convingi un dependent să se trateze, darmite să se mai și interneze. Ei aveau deja voința și curajul. Poate că le lipsise doar o încurajare.
Cel de al treilea caz este al unei foarte dragi paciente, de origine spaniolă, care a avut o viață ca un roman. Părăsită în stradă, în mod rușinos, de către primul soț, care își luase o amantă, ea a trebuit să renunțe și la copii, pentru că soțul întreținuse familia, iar ea nu avea absolut nimic. După o perioadă foarte grea. în care ar fi putut de o mie de ori să aleagă calea unei vieți ușoare ca femeie întreținută (arată superb și acum, la peste 70 de ani, cu un corp suplu și musculos, care ar trezi invidia multor femei de 30), a învățat meseria de ”aide-soignante” – adică, îngrijitoare la un azil de bătrâni, unde a muncit timp de 20 de ani. În această perioadă l-a cunoscut și pe al doilea soț – un om deosebit, un francez cu câțiva ani mai tânăr decât ea, care o iubește și o prețuiește enorm. Am avut ocazia să văd proba acestei iubiri în mod practic, în urmă cu câteva luni, când doamna a trecut printr-un episod de depresie severă (are o depresie recurentă, după toate întâmplările vieții ei), iar el i-a stat alături cu mult devotament. Singura durere a vieții ei este îndepărtarea de copii, care au privit-o cu reticență mulți ani, în urma imaginii create de tatăl lor, și au considerat-o pe ea cea vinovată de destrămarea căsniciei părinților lor. De-abia de curând, fiind la casele lor, și cu copii ei-înșiși, au reînnodat legăturile.
Iată exemple de oameni care au luptat cu condițiile vitrege, și au realizat ceva în viețile lor, unii dintre ei (cum este pacienta din urmă) ajutându-i și pe alții.
Întrucât am spus destule, prefer să mă opresc aici, rugându-mă din suflet ca toți dragii mei pacienți, din trecut și de acum, să își rezolve problemele vieților lor, și să aibă parte de ocrotirea și sprijinul de Sus pe care îl merită sufletele lor bune.
Cu adevărat, atunci când oamenii sunt plini de iubire, ei nu sunt niciodată singuri, și nici problemele lor insolubile.

Responses

  1. …Iata cum se leaga lucrurile unele de celelalte …ajuti si esti ajutat . Divinul lucreaza prin oameni . Si partea intunecata tot prin oameni ..

    • Așa este, de multe ori, prin oameni ne vine totul !
      Și ispitele pot veni prin oameni, atunci când, de exemplu, cineva se poartă în așa fel încât să ne tulburăm, sau să ne mâniem, sau să facem altceva ce ne face rău. Tocmai de aceea, putem spune că am urcat o treaptă atunci când purtarea oamenilor nu mai influențează prea mult ceea ce simțim.

      Dar, astfel de ispite ne pot veni și din interiorul nostru, în funcție de gândurile noastre. Nu ttodeauna oamenii sunt vinovați…

      Mulțumesc că m-ai ”tras” spre reflecție, te îmbrățișez, și o săptămână minunată !

  2. Mă bucur că s-au rezolvat lucrurile mai grave. Meritai. Și sper să fie doar bine de-acum încolo.

  3. Mulțumesc, Lili, tu m-ai susținut întotdeauna ! Nu știu sigur încă dacă s-au rezolvat, pentru că nu am ajuns la partea concretă, ci suntem doar la stadiul de intenție și promisiune. Dar, sper din toată inima să se rezolve, nu atât pentru mine, cât pentru oamenii aceștia, care mi-au acordat încrederea lor, și apoi i-am lăsat singuri. (Fără voia mea, desigur, dar…)

    Și eu îți doresc să îți fie bine pe mai departe, și să ai numai bucurii prin elevii tăi, și în afara școlii ! Astfel ca visele de care vorbești pe blogul tău să fie iar optimiste !
    Te sărut !

  4. povestile altora sunt motive de introspectie si meditatie la nevoie, iar ajutorul si iubirea neconditionata pe care le-o oferi pacientilor tai (norocosi sa te aiba, fara indoiala🙂 ) este inspritationala si pana la urma nimic mai mult decat reflectia a ceea ce esti.

  5. Poveștile altora sunt prilejuri de a vedea ce norocoasă sunt, dragă prietene, și prin câte au avut alții de trecut, fără să se plângă !
    Eu îți mulțumesc pentru frumoasa apreciere, ieșită din sufletul tău bun, dar să știi că, și eu sunt tot atât de norocoasă să îi am, pentru că, datorită lor m-am simțit acasă chiar și aici, la 3000 km distanță. Și mereu am câte ceva de învățat de la ei !

    Dar, pe de altă parte, cred că ai dreptate cu faptul că, dacă emitem iubire, mediul ne-o reflectă înapoi. În cazul meu, și eu, și ei, am fost pe rând emițători și reflectori.🙂 Și, mai e un element care intervine: e legea aceea a rezonanței. Cei asemănători se atrag. Nu îmi venea să cred câți oameni cu gândire și preocupări asemănătoare mie am întâlnit ! Nu numai printre pacienți, dar chiar și aici, pe net. Pot spune că am format mica noastră familie spirituală.🙂
    Mulțumesc de trecere, și numai bine de la sora mai mare !😉

  6. Bonjour “copila mea”!🙂 interesant si “elaborat” post, comme d’hab’… viata reala, concreta depaseste si “bate” orice fictiune…

    o fraza m-a interpelat:”ceea ce se spune despre francezi, ei nu sunt deloc reci și nici închiși.” – cine-i considera si-i caracterizeaza pe francezi “asa”?!… detest generalizarile, inclusiv cea despre români – “oile negre” ale Europei de ani, dupa “invazia” tiganilor în tot Vestu’, inclusiv în Norvegia…😦
    * * *
    sanatate si spor în toate! – rima voluntara, benevola si intentionata…🙂

  7. Dragă Melanie, știu că tu îi cunoști pe francezi mai bine ca oricine, după atâția ani de stat printre ei ! Părerile de care vorbesc sunt ale altor români veniți în Franța, chiar colegi din domeniul medical. Ce-i drept, și eu am întâlnit câteva rare cazuri în care românii erau priviți ”de sus”, dar pe ansamblu, totul depinde de felul cum ne prezentăm noi, și ce impresie le creem după aceea. Eu am avut șansa de a întâlni câțiva medici care nu cunoșteau absolut deloc românii, deci nu aveau prejudecăți, iar acum, ei au cea mai bună părere despre noi. Oricum, la ei este un amalgam de nații, după cum bine știi, și cel puțin în domeniul medical, au un mare procent de arabi, români, bulgari și chiar chinezi – câțiva. Asta, din cauză că medicii lor sunt din ce în ce mai puțini, și cei vechi, ajunși aproape de pensie, aproape că nu au cui lăsa pacienții – mă refer la liberal. De aceea, au fost nevoiți să accepte și alte nații. Un pacient îmi spunea în glumă că știe că acum medicii lor sunt români.🙂, pentru că întâlnise și în spital, și apoi a ajuns la mine în liberal.

    Despre confuzia români-țigani e o discuție lungă, dar francezii au început totuși să se deștepte că nu suntem aceeași ”Mărie”. E de-ajuns să interacționeze cu un român get-beget, ca să își dea seama de asta.

    Mulțumesc pentru gândurile tale bune, multă sănătate și ție, și să îți păstrezi nestinsă inspirația poetică, ce ne face mult bine ! Bisous !

    • à propos de generalizari penibile, clichés, legende si mituri urbane: o românca mi-a zis recent ca scandinavii sunt distanti si reci – ca si calota polara… desi n-a pus picioru’-n vreo tara nordica, so QED…😀 long story, short, “copila mea”: I’m proud of you and of all Romanian doctors who have chosen to live and to work in France…🙂
      * * *
      cât despre inspiratie, je fais de mon mieux…🙂 merci, amicales pensées ensoleillées & à+!

  8. Melanie, premièrement, thanks alot for your generous words concerning my carreer !

    Cât despre blog, eu îl am demult în alt blogroll (și așa știu ce mai postezi, pentru că m-am abonat): dacă te uiți la ”Blogs I follow”, puțin mai jos, unde blogurile apar cu sigla lor; La blogrollul clasic am păstrat blogul tău vechi, pentru că nu voiam să îl pierd nici pe el. Dar dacă vrei să îl vezi pe cel nou și acolo, îl voi pune și la blogrollul clasic, alături de cel vechi – așa, cine este interesat va putea urmări istoria postărilor tale.

    Hugs !

    • whatever fits you, will fit me… TU decizi, O.K.🙂 P.S. ti-am raspuns la nedumerire:😉
      http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/02/23/winter-iris-and-magnolia/
      * * *
      sanatate, o saptamâna lejera si senina… cu drag, MNB

      • Multumesc, “copila mea”!🙂 n-am nici cea mai vaga dorinta sau în plan de-a publica textele mele pe “hârtie”, caci vorba unei prietene ziarista la un celebru cotidian francofon:”come on, qui achète de vrais livres de nos jours? – personne! tout le monde lit des journaux ou des romans sur leurs tablettes ou leurs téléphones!” amen!🙂
        * * *
        à propos de “adolescentin”, daca ai un minut liber, iata un comentariu interesant al lu’ Hervé(prof pensionar de Normandie!)… es-tu “adulto-chagrin”?…🙂
        http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/02/23/winter-iris-and-magnolia/#comment-10021

  9. Deja am pus blogul tău și în blogrollul clasic, alături de Melanie*s First Playground. It*s better like this !

    Da, am văzut că tu ești chiar autoarea, și chiar m-aș bucura să scoți o carte cu texte poetice ! Cred că aș avea parte de un autograf, fie și trimis prin poștă.🙂

    O săptămână minunată și ție,
    cu drag,
    Florina

  10. Îmi plac poveștile tale. Sunt vii, reale și reflexive.

    • Sunt reale 100 % !🙂
      Mă bucur că le-ai remarcat, sunt în genul celor de pe blogul tău.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: