Posted by: childagain | May 11, 2014

Mutanții noii ere (III)

Pe măsură ce scriu acest ”serial”, simt tot mai bine eventualele reacții ale receptorilor, chiar dacă ei nu se manifestă direct, și simt și ce ar mai fi de adăugat. Dar, din nou spun: eu nu voi putea vorbi decât despre câteva aspecte, pentru că am și eu limitele mele, și nu pot percepe chiar tot.
Pentru început, știu că principala reacție a unor eventuali cititori bine-intenționați, dar tributari vechilor concepții, ar fi în genul: ”Toate bune și frumoase la nivel teoretic, dar o asemenea evoluție a femeilor și bărbaților ar distruge societatea și familia. Înseși bazele organizării sociale și familiale ar fi puse în discuție. Și în secundar, omenirea nu s-ar mai reproduce ca mai înainte, și ar fi în pericol de dispariție în următorul secol. Prin urmare, oricât de seducătoare ar apărea imaginea unor asemenea femei pentru ele-însele, ea ar fi distructivă, și deci trebuie înlăturată din temelii.”
Ceea ce pot răspunde acestei afirmații  – adevărate din punctul lor de vedere – este următorul adagiu: dacă organizarea socială actuală ar fi distrusă de o evoluție firească și legitimă, atunci, poate că era și timpul ! După cum spune chiar și Apocalipsa lui Ioan, e necesar să apară ”un cer nou și un pământ nou, căci cerul și pământul dintâi vor trece”. Cerul – adică concepția. spiritul unui lucru – deci și al societății, și pământul – punerea în practică.
Ar fi chiar anacronic să mai păstrăm ”cerul și pământul” de acum mii de ani ! Deși ele au adus foloase unei ere;  la începutul altei ere, acestei foloase ar fi îndoielnice. Ca să intrăm puțin în amănunte, să încercăm să ne gândim de  ce oare a voit Divinitatea, sau omul la început (eu înclin să cred că este vorba de acesta din urmă) ca femeia să rămână doar ”prizoniera” casei și a îndatoririlor familiale ? Simplu: pentru a asigura înmulțirea speciei, cu orice preț. Timp de mii de ani, când războaiele și bolile făceau ravagii, iar medicina era doar în germene, și nu putea face față marilor epidemii, iar speranța de viață a oamenilor nu depășea câteva decenii (lăsându-i de-o-parte pe patriarhii biblici), care putea fi oare singura apărare a umanității ? Reproducerea în stil mare, desigur, și asigurarea că acești copii vor fi pe cât posibil bine îngrijiți, pentru a atinge vârsta maturității. Tocmai de aceea, era vital ca femeia să fie păstrată drept ”material reproducător”, și orice ”deviații” de la această linie erau aspru pedepsite. Și se încurajau familiile cu un număr mare de copii, chiar și în jur de zece.
Mai mult, femeia care nu putea da naștere măcar unui copil era ostracizată de societate, de aceea femeile erau disperate să devină mame, iar iubirea erotică, pentru ele era chiar pe ultimul plan. Aproape nici nu conta ce bărbat putea deveni tatăl copilului lor, ci doar să existe unul. Biblia oferă câteva exemple surprinzătoare din acest punct de vedere, din care înțelegem ce statut jos, material și moral, avea femeia în acele timpuri. Putem citi, spre exemplu, povestea fiicelor lui Lot, care l-au îmbătat pe tatăl lor pentru a avea câte un copil de la el, pentru că nu mai exista nici un alt bărbat din neamul lor după distrugerea Sodomei. Sau, a frumoasei Tamar care, disperată că primii doi soți – care erau frați – muriseră fără să îi dăruiască un copil, îl seduce pe socrul său, dându-se drept prostituată, și rămâne însărcinată cu acesta.
Și câte alte exemple de femei date în căsătorie precum o marfă, poligamie (perfect acceptabilă în Vechiul Testament, dar numai din partea bărbaților, adulterul femeilor fiind aspru pedepsit – prin lapidare), abuzuri sexuale. (Ex: un om își oferă fiica virgină și pe o altă femeie concetățenilor înfierbântați, pentru a-și ocroti un oaspete. Principiul ospeției era mai important decât protecția femeii, în acest caz. Oricum femeile nu erau decât o ”marfă” perfect dispensabilă.)
Spun toate aceste lucruri doar pentru a scoate în evidență faptul că vechea viziune patriarhală este chiar… învechită – chiar toxică pe alocuri ! și o evoluție era necesară. Această evoluție s-a înfăptuit extrem de lent în decursul veacurilor, dar ea a existat, și a culminat cu cea din ultimele două secole.
Ca să ne referim la reproducerea speciei – argumentul cel mai valabil al vechii paradigme, și în numele căruia s-a ajuns chiar la extreme – putem spune că astăzi, situația este mult schimbată.  Omenirea s-a reprodus într-atât, încât abia mai încape pe planetă. Se spune că atunci când vom atinge cifra de 9 miliarde (cam prin 2100), reursele de hrană și materii prime vor deveni neîndestulătoare pentru toți, și atunci, omenirea va fi nevoită să găsească o alternativă. (Colonizarea unei alte planete, poate ? Sau, unele surse spun că acei ce conduc lumea din umbră au alte planuri pentru a păstra numărul populației la un nivel stabil: ”reducerea controlată”. Ce înseamnă asta, sper să nu aflăm – deși, se spune că și virusul HIV ar fi fost, de fapt, creat în laborator.)
Deci, acum nu se mai pune problema reproducerii cu orice preț ! Trebuie să ne gândim mai întâi la calitate, și mai apoi la cantitate. Adică, să avem copii numai dacă și atunci când suntem cu totul pregătiți, pentru a le oferi tot ceea ce ei au nevoie. Cred că aceasta este o mai mare dovadă de dragoste pentru ei, și de responsabilitate pentru omenire, decât a ne reproduce cu orice preț. Să ne gândim doar la tragediile mamelor adolescente !
În plus, speranța de viață a omenirii a crescut considerabil comparativ cu secolele precedente, medicina a făcut și ea progrese, deci reproducerea nu mai este o necesitate strictă.
Desigur, există mari diferențe între rata reproducerii din țările lumii a treia, și cea din țările occidentale. Acolo unde sărăcia și bolile fac ravagii, reproducerea sistematizată rămâne încă un mijloc de apărare. În țările dezvoltate, dimpotrivă, se constată o ”îmbătrânire” a populației, o scădere a numărului nașterilor, proprorțional cu creșterea numărului persoanelor în vârstă. La aceasta contribuie mulți factori, printre care se incriminează, desigur, și acordarea accesului femeii la educație și slujbe de răspundere. Dar, după cum spuneam mai înainte: e mai bine să apară pe lume numai copii doriți, cărora să li se asigure iubirea și condițiile materiale necesare, decât foarte mulți copii nedoriți, născuți din frustrările și neîmplinirile părinților, doar pentru ”a intra în rândul lumii”.
Și, dacă tot am ajuns aici, trebuie să spun că maternitatea, respectiv paternitatea, reprezintă o mare răspundere, care nu trebuie privită cu ușurință. Uneori, nici nu știm ce mare este, de la început ! A fi responsabili de o mică ființă, căreia trebuie să îi asigurăm totul, și mai ales iubire și stabilitate, este un lucru foarte dificil, mai ales atunci când trebuie să îl împăcăm cu alte îndatoriri ale noastre ! Dar, totul vine de la sine atunci când există multă iubire.
Și. soluția nu este să lăsăm totul pe umerii femeii, făcând-o ”prizonieră la domiciliu”. Poate, doar atunci când copilul este foarte mic ! În rest, cei doi parteneri ai lumii de mâine trebuie să conlucreze pentru binele micuței ființe, împărțindu-și timpul și sarcinile, pe cât posibil în mod egal. Deci rolurile ”clasice” ale bărbatului și femeii în cadrul familiei nici nu mai intră în discuție ! (Poate, de aici ar trage unii concluzia că ”se distrug bazele familiei”. Da, se distrug bazele familiei de tip patriarhal, care a rezistat destul în cursul istoriei, și se pun bazele unui alt tip de familie, mai deschis și mai adaptat nevoilor ambilor parteneri.)
Desigur, sunt conștientă că nu se va face totul fără reacții, fără convulsii ! Adepții vechiului tipar social și familial vor face multe ”valuri” – pentru că e greu, desigur, să se renunțe la egoismul și comoditatea care au domnit timp de milenii în acest domeniu. Sunt conștientă că sunt chiar și multe femei care nu vor voi să își piardă ”avantajul” de ”bibelou de casă”, frumos întreținut, fără prea mari griji din partea lor. Însă, aceste femei nu vor să înțeleagă că, acest avantaj poate fi doar provizoriu, atunci când e vorba de a depinde de sentimentele altui om.
De fapt, unele chiar înțeleg, și ce tragedii trăiesc din această cauză ! Spre exemplificare, pot spune că am lucrat timp de un an de zile la un vestit centru de slăbit și înfrumusețare, dintr-un mare oraș al României. Clientele – soțiile unor oameni de afaceri cu o foarte bună situație financiară – erau, pur și simplu, disperate să slăbească. să devină cât mai frumoase, cu ten cât mai luminos, pentru ca nu cumva ”domnul și stăpânul” să cedeze ispitelor mai tinere, și să le părăsească. Nu este o speculație, este exact ceea ce spuneau aceste femei frumoase, cu multe calități, și cu bani pe deasupra. Ele considerau că viața lor s-ar sfârși dacă soții le-ar părăsi. Și orice rid, orice kilogram în plus, devenea pentru ele un motiv de disperare.
Ceea ce nu le puteam spune atunci, deși încercam să le sugerez – era că, e mare păcat ca femei cu atâtea calități, să le folosească pentru un scop atât de mărunt ! Atunci când destinul ți-a dăruit sănătate, inteligență și bani pe deasupra, cât bine ai putea face ! Câți copii săraci. sau fără adăpost ai putea ajuta, în loc să dai milioane pe tratamente de slăbit, sau, câte spitale fără medicamente ! Și în plus, pentru ce fel de ”iubire” se străduiau atât acele femei ? Pentru aceea care poate ”trece” din cauza a câtorva kilograme în plus ? Iată rezultatul îndoctrinării de tip vechi a femeii !
Desigur, acele femei chiar sufereau, și părerea mea este că ele aveau mare nevoie, în primul rând, de un psiholog. Iată de ce un asemenea centru ar trebui să aibă neapărat un psiholog !  Dar desigur, patronii respectivi ar considera această cheltuială nejustificată.
Dar, cred că m-am lungit deja prea mult, și e timpul să închei acest serial, lăsând la latitudinea dv. felul cum veți dori să îl priviți, sau să îl continuați. Sunt conștientă că sunt multe lucruri de discutat, multe opinii pro și contra, dar eu am spus doar ceea ce mi-a venit în minte pe moment.
În încheiere, vă urez tuturor ca noua lume să vă fie pe potrivă ! Pentru mulți dintre noi, ea a și început…

 

Pentru completare: https://childagain.wordpress.com/2012/12/13/iar-femeia-sa-asculte-de-barbat/

https://childagain.wordpress.com/2012/12/16/iar-femeia-sa-asculte-de-barbat-ii/

 


Responses

  1. ce vb.-i aia “multumesc ca ma citesti”? eu te citesc intotdeauna mai devreme sau mai tarziu🙂 viata m-a obisnuit cu tine, iti dai seama daca mi-ar lua obsnuinta asta ce s-ar intampla?🙂 ar mai muri inca o parte din lumea careia ii apartin iar odata cu ea si o parte din mine
    sa trec la subiect, vii cu o viziune interesanta, dar cred ca ai inceput sa te profesionalizezi prea tare
    eu nu ma cramponez decat de lucrurile vii, cele care suporta transfigurarea timpului si raman de incredere si la bine si la rau, indiferent ce sunt – idei, lucruri, fiinte, entitati, elemente naturale. Natura e o perfectionista prin ea insasi, daca n-a avut potential intr-o directie inseamna ca nu era directia necesara. Ea e modelul meu primar si pragmatic dar si un model filosofic. Insasi principiul existentei in natura cunoscuta de noi aici pe pamant are o compozitie duala antitetica. Zi-noapte, alb-negru, cald-rece, uscat-ud, foc-apa, repede-incet, inalt-adanc, salbatic-bland, putere-slabiciune, yang-yin, barbat-femeie, ratiune-intuitie (irational), ras-plans, duritate-sensibilitate, etc. etc. Pe pamantul asta nu se poate trai altfel. Asta este cota lui de evolutie, complementaritatea asigurata prin elemente distincte. Desigur ca exista si exceptii dar nu ca intreg ci ca parte din intreg. Cum incepe sa se rotunjeasca intr-un sens sau altul, cum se desparte de frecventa pamantului si aici incape alta discutie.Toti traim o lectie de viata de folos, e inutil s-o negam si impotriva noastra, s-o sfidam. Daca era folositor sa fim altceva decat suntem, am fi fost. Daca ne-am nascut in postura unei femei e bine sa-i desavarsim sensul si aprofundarea sa fie in sensul lectiei de invatat. Dar asta nu inseamna ca in noi insine nu exista complementaritate si nu ne putem neglija deschiderile in ambele sensuri. De aici insa si pana la inversarea rolurilor, ce mie imi apare ca pericol , iar ceea ce traim azi o tendinta degeneratoare, in care nu vad nimic viu ci doar artificial, (artificiul despre care vorbeam intr-un articol). Noi nu suntem in stare sa executam un artificiu care sa devina perfect, adica viabil, decat daca il recoltam dintr-un panocticum viabil, iar daca am facut-o nu avem nevoie de artificiu. Autodezvoltarea nu are si nu trebuie sa aiba limite, in schimb directia inspre care se indreapta trebuie sa tina seama de tipar, de reperele déjà fixate asupra carora interventia artificiala care-i degenereaza natura consider ca este o eroare.
    Femeia ca si barbatul ar trebui sa-si demonstreze omnipotenta doar la nevoie, in cazul slabiciunii celuilalt, in rest sa permita complementarului sau sa straluceasca pe partea lui de bolta, altfel totul se va narui. Trebuie sa ne invingem orgoliul si narcisismul altfel vom sfarsi plutind intr-o mare de singuratati acre si lipsite de bucuria de a trai.
    Daca vorbim insa despre transcendenta vorbim de cazuri exceptionale.

    • Draga mea, ai înțeles tu ceva din ceea ce-am vrut să spun, dar nu totul ! Și eu tot după natură mă ghidez, naturalul este modelul meu; și nu am nimic nici împotriva complementarității. Ceea ce voiam eu să spun este că însăși natura evoluează, și va evolua, și nu putem avea pretenția să trăim și să simțim ca acum mii de ani. Aceste femei despre care spun eu că sunt ”divergente” chiar există, și chiar așa simt ele lucrurile ! Natura lor este mai complexă, și cuprinde și ceva din cea masculină, dar fără să însemne că au devenit bărbați.🙂
      Ca să vorbim de natură, să silești o asemenea femeie să trăiască după regulile vechi, și chiar să simtă după ”modelul clasic” – ”nu pot trăi fără un bărbat !” – înseamnă chiar să o faci să meargă împotriva naturii ei. Asta ar fi adevărata constrângere ! Ele pot încerca o vreme să ”se plieze” regulilor societății, să se prefacă că vor și simt și ele ce vor celelalte – ca să nu pară, Doamne-ferește, cu nasul pe sus !🙂 – dar după o vreme, vor obosi. Și atunci, vor înceta să se mai prefacă, și își vor urma natura, așa cum spui tu.
      De fapt, ideea mea era că natura femeii nu este neapărat aceea de a fi dependentă de o” jumătate”, ci tocmai asta a fost păcăleala veacurilor, pentru a ține femeia ”cuminte”, și fără pretenții prea mari. Nu a fost natură, ci educație !
      Desigur că e posibil ca, atâț femeile, cât și bărbații, să își dorească totuși, la un moment dat, pe cineva alături – și nu e nimic rău în asta ! E o cerință naturală. Însă, acesta este doar un aspect al vieții, și nu trebuie să ne cramponăm de el, pentru că în viață există atâtea și atâtea lucruri de văzut și experimentat. Sau, să gândim că viața noastră nu are valoare, sau nu e împlinită, fără cineva alături ! Ideea asta a fost cea care a tras omenirea înapoi. Cu cineva, sau fără cineva, noi avem fiecare misiunea noastră, și suntem cu toții ființe întregi, pentru că așa am ieșit de la Doamne-Doamne.
      Cât despre a experimenta fiecare ceea ce ne-a fost dat – fie starea de femeie, fie cea de bărbat – e foarte adevărat ! Însă, există atâtea moduri de a experimenta ! De exemplu, sunt convinsă că o femeie iubește cu totul altfel decât un bărbat, la un alt nivel al profunzimii – fie că e iubită, mamă sau prietenă – și acesta este unul dintre motivele pentru care există încarnarea ca femeie.

      Ei, ar fi multe de spus, dar timpul nu mă dă afară din casă🙂. Te pupic, mersi că mi-ai spus ce ai pe suflet !

  2. Ba am inteles, numai ca am scris partea pe care am vrut-o 😉

  3. ma enerveaza emoticoanele astea, se aude wp? indiferent ce pui iese un zambet de portocala dusa la solar, eu folosisem altceva dar nu mai conteaza, ce nb. i-o fi apucat sa le schimbe cu xeroxurile astea?

    • Ei, draga mea, zi mersi că ies măcar niște emoticoane🙂, că pe alt site nici emoticoane nu sunt. Eu am înțeles ce ai vrut să spui, că mi-a apărut ”wink” în mail – deci ai vrut să îmi faci cu ochiul, șăgalnico !😉 Na, că eu pun numai de-astea zâmbărețe care ies oricum – că nici nu știu altele.

  4. la mine pe blog n-am mai pus de mult unul

    • Da’ de ce nu pui ? Să zâmbim cu toții când intrăm la tine !
      (Acum, nu că eu aș pune emoticoane la mine altundeva decât în comenturi, Ei,,, și prin texte uneori, dar mai rar.)

      • nu prea se potrivesc cu continutul

  5. Inte

    • Angela, mulțumesc de vizită ! Mii de scuze că nu am mai găsit timp să trec pe la tine. Acum muncesc mai mult, timpul meu liber e foarte măsurat. Dar, sunt foarte mulțumită așa !
      O zi foarte bună, și numai bine !

  6. Eu am zis ca nu vreau sa trec de 30 de ani si mi-am propus sa am un copil. Ok, pare o imbecilitate, avand in vedere ca sunt singura, fara o relatie stabila. Insa imi doresc sa fiu mama tanara, simt ca timpul trece al naibii de repede, iar eu nu fac decat sa muncesc, alergand de la un job la celalalt. Am cunoscut distractiile, am iesit si in cluburi, am fost si in strainatate (evident, n-am vazut toata Europa, dar am reusit sa vizitez cate-o tarisoara, pe-aici, pe colea).

    Nu sunt suficient de matura, simt ca mai am multe lucruri de invatat, nici macar stabila financiar nu ma consider, insa e dorinta mea, sa am un bebe. Nu cu oricine. Nu m-as arunca in bratele oricaruia doar ca sa raman gravida :)))).

    Totodata, ma gandesc si la varianta de a adopta un copil (cel putin in perioada asta de singuratate, pana-mi gasesc ursitul), care va creste alaturi de cel pe care il voi face…

    Pfff, credeti ca bat campii?!

    • Roxana, ești un om tare bun, și dorința de a avea un copil dovedește că ești și un om profund, cu simțul reponsabilității. Și eu am trecut prin perioada asta, întorceam capul pe stradă după bebeluși🙂, mai ales că eu dintotdeauna am iubit copiii. De aceea, copilul l-am avut foarte repede după ce m-am măritat, simțeam că aceasta e scopul căsniciei, că altfel nu își avea rostul. Și, am avut norocul ca tatăl lui să fie un om bun, care iubea și el copiii dinainte, și s-a dovedit un tată foarte responsabil. Chiar dacă noi nu am fost chiar compatibili ca soți, ne-am străduit pe cât posibil să ne îndeplinim rolul de părinți. Și acesta e lucrul cel mai important.
      De aceea, sfatul meu este să găsești un tată cât mai responsabil pentru copilul tău, un tată care să-i fie alături chiar și dacă voi nu v-ați înțelege. Desigur, e ușor de zis🙂, știu și eu ce greu este să găsești un bărbat responsabil. De îndrăgostit, e cel mai ușor lucru, dar dacă vrei un copil, dragostea „oarbă” nu e de ajuns !
      Poate în acest caz, e bună soluția ta de a adopta mai întâi un copil, până ce ai găsi omul care să îți stea alături la bine și la greu. Deși, nu e chiar ușor să obții un copil în adopție ca părinte singur. Dar, poți încerca !
      Și, mai e un criteriu: cel financiar, din păcate. Nu știu exact regulile adopției, dar presupun că, pentru a adopta un copil, trebuie să faci dovada unui venit sigur și suficient.
      Și eu am vrut, de multe ori (mi-aș fi dorit și o fetiță, pe lângă băiatul meu), dar nu îndeplineam condițiile. Nu numai de venit (asta s-ar fi rezolvat pe parcurs), dar și în ceea ce privește timpul alocat copilului. Viața mea constă cam 80% din muncă.
      Oricum, dacă asta vrei, sfatul meu este să te rogi din suflet la cine simți tu mai aproape, poate chiar să pui și o lumânare pentru dorința ta, și apoi să aștepți să vezi ce se întâmplă. Adică, dacă El sau Ea vor considera necesar să îți trimită mai întâi un copil, sau un partener.
      E bine că ți-ai trăit viața, că ai văzut ceva din lume înainte, că te-ai distrat, ca să te poți apoi dedica copilului fără regrete. Pentru că, un copil îți va solicita aproape întregul timp și energie (cel puțin când va fi mic), prioritățile vieții tale se vor schimba cu 180°.
      Apoi, desigur, vei putea să îți reiei viața și munca, dar tot vei avea nevoie de cineva pe lângă tine să te ajute cu copilul, pentru că, singură, cu munca și cu un copil nu prea vei face față. Ei, dar fiecare lucru la timpul său ! Eu îți doresc să îți îndeplinești dorința, pentru că este una frumoasă, și să îți dea Cel de Sus chiar mai mult decât ai cerut !
      Te îmbrățișez !

      • Multumesc din suflet pt vorbele frumoase si incurajatoare.

        Cu siguranta, nu mi s-ar da un copil in grija pt ca nu am cum sa-l cresc. In principiu, pt ca nu am familia langa mine, sot – nu, alte persoane care sa ma ajute in perioada in care lucrez – nu… cum spuneam, e o dorinta de-a mea. Sau, cum am mai spus eu, mai spal din pacate🙂.

        Le aseaza el Dumnezeu cum stie mai bine si sigur va veni si vremea sa fiu mama, nu disper… doar ca eu consider varsta mea potrivita pt asta si ma enerveaza cand vad ce specimene sunt unii barbati carora le permit sa intre in viata mea (nu pt ca nu m-as cunoaste suficient, ci din dorinta de a avea pe cineva langa mine – o mare greseala, de altfel).

        Pana atunci, incerc sa ma bucur de job-urile pe care le am, sa fac lucruri pe care nu le-am facut cand eram mica, sa termin romanul la care lucrez.. din astea🙂.

        Pup cu drag!

      • Ceea ce faci, faci foarte bine, Roxana (cu excepția faptului că accepți lângă tine bărbați mai puțin valoroși decât tine), și chiar cred că vei fi o mamă bună, atunci când va fi timpul.
        Da, biologic, poate că ar fi, dar în ultimii ani, cred că până și biologia s-a schimbat, pentru că femeile devin mame din ce în ce mai târziu. Și asta întrucât vor și ele să își facă mai întâi un rost în viață, și chiar să se bucure puțin de viața boemă, pentru că mai apoi, nu va mai fi la fel de ușor. Și, nu în ultimul rând, pretențiile femeilor (adevărate) referitor la eventualii lor partenerii au crescut – și e normal așa ! O femeie valoroasă nu poate accepta pe oricine alături doar pentru a nu fi sngură – ar fi o tragică irosire ! Și, întrucât partenerii de valoare egală nu sunt chiar numeroși – iată de ce multe femei inteligente se mărită tărziu, și fac copii și mai târziu. Ca să nu mai spunem că, până și bărbații inteligenți preferă, în majoritatea cazurilor, femei mai prostuțe😉, care să le asigure confortul psihologic, și să nu aibă pretenții prea mari de la ei. Ba chiar, să îi adore ! :))
        Ei, am deviat puțin de la subiect, dar sunt convinsă că tu vei găsi partenerul potrivit, mai ales dacă te rogi înainte, și lași problema în seama Ocrotitorilor tăi. Celor de Sus le place dorința unei femei de a deveni mamă, de aceea, cred că te vor ajuta.
        Pupic și eu, și aștept vești bune ! (Chiar dacă nu în curând.)

  7. Eh, chiar ma intrebam, la un moment dat:

    http://cuvinte-din-sufletul-meu.blogspot.ro/2013/12/proastele-au-noroc.html
    🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: