Posted by: childagain | May 18, 2014

M-am hotărât pe cine votez

Până de curând, politica nu făcea parte nici măcar de departe dintre preocupările mele, dar am înțeles (sau mi s-a sugerat) că de noi depinde, într-o oarecare măsură, soarta comunității – fie ea o regiune, o țară sau chiar Europa. Știu că această afirmație e relativă – adică. ea depinde de noi doar în limita unor condiționări destul de stricte – și totuși, e o datorie a noastră de cetățeni să ne spunem părerea. Măcar să ne-o spunem, că mai departe, chiar nu mai ține de noi ce se întâmplă ! Doar rugăciunea mai poate schimba ceva.
Așadar, după exemplul lui Socrate, care – deși filosof, deci, teoretician – se implica în toate problemele cetății, m-am hotărât să merg la vot pentru europarlamentari. Rămânea faptul că nu știam mai nimic despre eventualii candidați, dar nu mi-a trebuit mult timp ca să discern. Dând la o parte reprezentanții partidelor mai vechi și mai noi, care sunt oricum mai mult sau mai puțin ”pătate” de interese meschine și migrare de la o platformă la alta, mai rămâneau independenții. Despre aceștia, acest articol : http://ceicunoi.wordpress.com/2014/05/12/cu-cine-votam-alegeri-europarlamentare-25-mai-2014-buletinul-de-vot-lista-de-candidati-partide-mafie-partide-mici-noi-si-candidati-independenti-pentru-parlamentul-european-pol/ m-a ajutat să îmi fac o părere. Însă, atenția mea s-a îndreptat nu asupra candidatului propus de autor, ci asupra d-lui dr. Purea Paul.  
Vă voi spune și de ce: simplu, din motive foarte concrete. Dincolo de faptul că eu personal am mai multă încredere în medicii care își asumă sarcini politice decât în alte categorii (pur subiectivism, s-ar zice !), d-lui a enumerat câteva elemente concrete pe care le-ar putea realiza:
 – înfrățirea spitalelor din România cu omoloage din Germania și alte țări, fapt care ar rezolva problema acută a lipsei de medicamente și materiale, inclusiv chirurgicale ( o adevărată rușine la nivel european, comparabilă cu situația din țările lumii a treia). Legat de aceasta, d-lui spune deschis că, pentru a realiza aceste ”înfrățiri” se va baza pe relațiile pe care le are deja la nivel personal, întrucât a lucrat zeci de ani în Germania
 – apoi va realiza proiecte naționale care să atragă fonduri europene, creind noi locuri de muncă. Și în această direcție, cred că tot influența personală a d-sale va fi decisivă.
– va milita pentru egalizarea veniturilor cetățenilor europeni – iată o sarcină extrem de dificilă, dar bine măcar că există bunăvoința de a începe
– va milita pentru un mediu curat – deci, fără gaze de șist, fără exploatări miniere cu cianuri, fără defrișări excesive, etc. A și specificat problema gazelor de șist și pe cea a Roșiei Montana drept priorități ale d-sale, deci, cu d-sa, Chevronul și Gabriel Gold Corporation vor primi un mare ”bye-bye kiss”
– eradicarea corupției
– dialog cu alegătorii
Eu cred că sunt destule motive concrete pentru care acest om ar trebui ales –  fie și numai pentru ridicarea din mizerie a spitalelor românești ! În plus, nu face paradă de cuvinte mari, nu se erijează în mare patriot și credincios, ci doar spune concret ce va face. Eu apreciez tare mult oamenii care mai mult fac decât vorbesc – adică, 0,01 % dintre politicieni !
Nu știu care sunt șansele sale de a fi ales, și mai ales, dacă acei mari care ne conduc din umbră vor permite unui asemenea om să ajungă la putere, dar zic că merită să îl ajutăm ! Pentru noi toți, merită.
Cât despre candidatul preferat de autorul articolului, dl.Iulian Capsali – candidatul familiei românești, spun doar atât: nu am văzut nimic concret în promisiunile d-sale, afară de multe cuvinte frumoase și apeluri la credință. Poate mă înșel, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar așa am simțit. În plus, al cărei familii românești este d-lui  reprezentant: al celei din urmă cu 100 de ani ? Câți români mai au în zilele noastre familii cu nouă copii ? Și acesta este un model de urmat ? Și d-lui nu a specificat cum vede rolul femeii în această societate și familie: probabil, alipită familiei din prima până în ultima clipă, și fără nici un alt orizont, ca în Evul Mediu ?
Mă opresc aici, nu vreau să judec, și fiecare este liber să își urmeze sufletul și mintea proprie. Eu mi-am spus doar opinia, și speranța că un om ca dr. Purea, care aduce elemente concrete, ar putea fi ales.
Fie ca aceste alegeri să fie supravegheate de o Putere mai mare ca a noastră, iar rezultatul să fie cel mai bun posibil pentru noi toți !  După criteriile de Sus…

 


Responses

  1. ..stii ce m-ar bucura enorm ? sa stiu ca tot ceea ce ni se intampla este rezultatul votului poporului meu , nu furtisagurilor de la urne ….

  2. Da, asa este! Nu vom sti niciodata cu siguranta, dar macar vom sti ca noi am facut tot ce am putut.
    Multumesc de trecere, esti un om care stie sa imbine spiritualul cu coborarea in materie ! Eu inca lucrez la asta.🙂
    Numai bine, si binecuvantare !

  3. mi-a placut ce ai scris desi eu am alta alegere si fara sa te influentez, vezi ca am mai completat comenturile la linkul tau, as vrea sa stii care este diferenta dintre a dori sa militezi pt. ceva si a milita pt. ceva, atat.
    Pup si ma bucur ca esti “vie” si nu doar “in viata”!

    • Ehei, draga mea, știu că diferența aia e cam ca dintre a vedea o portocală în vitrină și a zice: ”asta îmi place”; și a cumpăra portocala.🙂 Vie sunt, dar sunt prin felul meu de a fi, și nu neapărat prin a milita – deși îmi doresc ! Ehei, câte nu îmi doresc !
      Însă, am înțeles că a milita cu adevărat pentru ceva, înseamnă să fii trup și suflet pentru acel ceva, 24h/24; ceea ce eu nu pot deocamdată.
      Misiunea mea de viață cred că e ceva mai generică, și se referă la a ajuta oamenii în general. Cât prin lucru, cât prin vorbă, cât prin a apăra o cauză… Astea sunt doar mijloace ! Și, cred că majoritatea avem o asemenea misiune.
      Te pup, mă bucur că ai trecut pe aici ! (Poate îmi spui pe urmă cu cine ai votat; măcar din curiozitate.🙂 )

    • Acum am văzut comentariile tale la link: da, cândva eram și eu cu ecologiștii, chiar susțineam Partidul Verde (PER e altul, dar cam tot pe-acolo), însă știi de ce am renunțat ? Ecologiștii de la noi nu fac mare lucru, afară de vorbe. Adică, nu am văzut să aibă nici o putere reală, măsuri reale, reacții la situații concrete. Poate nu e vina lor, poate chiar nu au mijloace, sau nu li se permite. Însă din păcate, nu îi văd drept alternativă viabilă ! Desigur, sunt mai buni decât partidele clasice, nu sunt pătați, dar a-i susține pe ei, este tot una cu a susține un ideal fără aplicare în practică.
      Poate la fel este și cu independenții… Așa că, ori votăm un independent, ori un ecologist, măcar prin asta scădem numărul voturilor pentru partidele-mafie.
      Apropos de independenți, și Dăeanu Valentin mi se pare corect și ”de viitor” – adică, este om de afaceri, știe ce face, și are propuneri concrete. În plus, este deschis dialogului cu cei mulți și mărunți, și asta e mare lucru în lumea asta politică. Poate ar trebui să ne unim ca să îl votăm pe el, cine știe !

  4. ma duc sa imprastii linkul asta, la una din televiziuni, nu-i zic numele ca nu ma intereseaza, la “Jocuri de putere”, puteti vedea panoplia candidatilor la europarlamentare, n-ar fi rau sa va faceti o parere asupra lor

    • Păcat că aici nu prind televiziunea aia🙂; dar oricum, aș fi tare (plăcut) surprinsă dacă o televiziune ar primi linkul cu pricina ! Ar însemna să se întoarcă lumea cu susul în jos !🙂
      Eu m-am uitat pe la cei mai mulți candidați, dar tot Purea mi s-a părut mai ”valabil” – deși, după unele păreri (adevărate, cred, din păcate), oamenii nu prea votează idealiști, și pe cei care nu au stat tot timpul în țară. Indiferent cât bine ar putea ei aduce ! Nu e nici o manipulare ocultă aici, e pur și simplu obtuzitatea alegătorului mediu.
      Știu aproape sigur că degeaba îl votez, dar încerc să îmi fac datoria. (Deși de aici până la ambasada română e drum de 2 ore cu trenul. și costă.)
      Oricum, nu sunt împotrivă nici dacă ar ieși unul dintre ceilalți independenți – cu o excepție. Măcar să iasă independenții, să nu fie din partide !
      Gata, mi-am luat ”porția” de politică pe un an de zile, deja simt că mă apasă pe piept !🙂

  5. Recunosc ca sunt comoda si nu ma duc la vot. Se vor folosi, probabil, de votul meu, dar nu vreau sa fiu printre cei care aleg. Nu consider pe nimeni atat de bun incat sa-i acord timpul si votul meu🙂

    • E și acesta un punct de vedere, și așa aș fi gândit și eu, până nu demult ! Însă dacă nu te duci, lași cale liberă „forței negative”. Mai bine te duci și anulezi votul, macar așa crește numărul votanților, și mai ales dintre cei care nu votează cu interesele opuse țării.
      O zi bună, și numai bine !

  6. Între a anula votul și a nu merge să votez, prefer a doua varianta. Pentru mine e un mod simplu de a spune NU sistemului. Dacă particip se considera ca vot (chiar dacă anulat) și uneori e luată în considerare prezența, însă prin prezență arăți că ești mulțumită de “mersul trenurilor” din politică, ori eu nu sunt. Când toată lumea promite înseamnă că nu se va ține de cuvânt nimeni, fiindcă atunci când sunt prea multe de făcut și nu este organizare nimic nu se mai face. Cei din politică ar trebui să fie glasul poporului și să discearnă lucrurile cu înțelepciune, orice se face în afară de acestea două este doar multă minciună și multe copertine încă trase. Așa că, dacă oamenii se vor trezi și-și vor da seama că nu merg trenurile bine, ce crezi că vor face?… evident că le vor folosi doar când se vor repara. Până atunci văd însă că le place să schimbe trenurile cât mai repede ca să se poată întoarce la somnul lor obișnuit.🙂

    • Florin, e și acesta un punct de vedere, și te înțeleg, dar lucrurile pot fi privite și altfel. Eu nu consider că m-aș duce la vot (ipotetic vorbind, că acum e prea târziu) pentru că sunt mulțumită de starea de acum, ba chiar dimpotrivă! M-aș duce tocmai pentru că vreau să schimb ceva. Acum nu mai e ca în comunism, unde mergeau toți să voteze ”în unanimitate”😉, acum, măcar poți să dai votul tău propriu, deși e posibil ca pe ansamblu să nu conteze. (Vezi ce spuneam mai sus despre candidații idealiștilor, care doar printr-o minune ar putea ieși.)
      Dar dacă stăm toți de-o-parte, de-abia atunci îi lăsăm pe cei care au interese meschine (și care sunt majoritatea în politică, prin vechile partide) să se voteze nestingheriți, și să obțină procente mari.

      Oricum, am văzut că rezultatul votului a fost, până la urmă, încurajator – pentru că, deși au ieșit majoritatea din vechile partide, au reușit să se claseze și câțiva dintr-un partid nou și încă nepătat (Partidul Mișcarea Populară) și Mircea Diaconescu drept independent. Nu zic că ar fi ei cei mai buni și speranța poporului, dar măcar sunt oameni noi, cu idei noi. Trebuie să păstrăm o speranță !

      Data viitoare voi face tot posibilul să ajung la vot, și voi încerca să urmăresc și campania electorală (măcar în rezumat, că oricum n-aș avea răbdare în întregime:) ), întrucât am început să simt că e o datorie civică. Măcar atât să facem pentrun țară, dacă nu putem lucruri mai mari!

      Mulțumesc oricum pentru trecere și sinceritate, și simt preocuparea ta sinceră pentru situația țării, și senzația de neputință. Dar, dacă facem ceva, cât de mic, n-o să ne mai simțim neputincioși.
      Numai bine, și să ajungi la adevărata pace a inimii !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: